Vorbind cu tinerii secolului XXI încerc să mă adresez celor care s-au lăsat modelati de mentalitatea modernistă, celor care sunt crestini numai cu numele. Mai există încă, si vor exista până la sfârsitul lumii, si tineri care duc cu răbdare crucea ironiilor si a batjocurii din partea celor care îi acuză că sunt prea bisericosi, prea traditionalisti. Nu pentru ei scriu aceste rânduri, ci pentru ceilalti. Pentru cei care, multumindu-se să fie în pas cu modele si cu curentele inovatoare, nu au timp să analizeze la rece felul în care le este modelat sufletul. Chiar dacă mă voi adresa în special fetelor, cele scrise sunt valabile în egală măsură si pentru prietenii lor.

Încep direct: Unele fete găsesc o sumedenie de justificări faptului că au început viata sexuală înainte de nuntă ("că păstrarea fecioriei tine de legendă, că..."). Ele sunt revoltate că Dumnezeu nu le ajută să se mărite odată, si sunt groaznic de speriate de ideea că ar putea rămâne "fete" mari. Alte fete, foarte putine de altfel, si dintr-un aluat diferit fată de primele, sunt groaznic de speriate că, pentru că au căzut în păcatul desfrâului, vor avea parte de o viată chinuită, că pedeapsa dumnezeiască va cădea ca un fulger asupra lor. Le este frică de viitor, le este spaimă de chinurile de care vor avea parte în această viată ("am gresit înaintea lui Dumnezeu, nu mai sunt vrednică de o viată frumoasă, nu mai merit o familie fericită...").

Marea majoritate a fetelor de astăzi au o pozitie aflată între cele două amintite mai sus, si se simt mai aproape de prima, pe a doua considerând-o bolnăvicioasă.

Eu vreau să scriu câteva rânduri către fetele care vor să se mărite, dar nu au găsit încă bărbatul ideal, si care, fie că regretă pierderea fecioriei, fie că o consideră o faptă de ispravă, au anumite semne de întrebare cu privire la propriul viitor. Si aceste semne de întrebare sunt legate ori de pedeapsa lui Dumnezeu, ori de tensiunile care ar putea apărea în cazul în care bărbatul ideal ar avea "ciudătenia" de a vrea să aibă o fată "la prima mână", si nu la "second hand".

Ia auzi glasul care zice:

"Vai tie, păcătoaso! Vai tie! Că în loc să îti păzesti curătia sufletului, te-ai tăvălit în noroiul păcatului. Cum de te mai suportă cerul, când esti atât de necurată? Cum de te mai tine Dumnezeu, când prin patimile tale te-ai asemănat animalelor, când prin împreunări si dezmierdări te-ai asemănat desfrânatelor?"

"Vai tie, păcătoaso..."

Cam asa se asteaptă unii să se exprime Biserica, prin slujitorii ei, fată de fata care cade în păcatul curviei. Cu sute de ani în urmă Sfintii Părinti scriau scrisori care nouă ni se par foarte dure adresate celor care cădeau în păcate mari, de la desfrâu până la apostazie. Mustrările Sfintilor sunt privite cu ironie si se spune:

"Ia uită-te, câtă habotnicie! Ia uite, cât de înapoiati erau! Făceau din tântar armăsar! Ce e asa mare păcat să te distrezi putin, să simti plăcerile tineretii, în loc să stai ca prostul de unul singur si să te dai cu capul de pereti de plictiseală?"

Vei citi o scrisoare scrisă pentru tine, o scrisoare în care sper să te regăsesti. Poate că te-a durut foarte mult morala pe care ti-au tinut-o unele rude, considerându-te destrăbălată. Eu încerc să îti vorbesc într-un alt mod despre căderea ta si despre modul în care în viata ta poate răsări soarele.

"Vai tie, păcătoaso..."

Cu mai mult de o mie de ani în urmă, când parohiile crestine erau mult mai întărite, când căderea era foarte rară, era normal ca pierderea fecioriei să fie privită cu o atitudine care nouă ni se pare foarte aspră. Foarte rar tinerii crestini cădeau în păcatul desfrâului. Căderea lor era înteleasă în toată gravitatea ei. Ei se îndepărtau de modul de viată al comunitătii unite în Hristos. Dacă ar fi fost tratati cu prea multă întelegere, atunci si altii s-ar fi simtit atrasi de păcat: "Dacă păcatul nu e chiar atât de rău, de ce să nu îl încercăm si noi..."

Numai că atitudinea tinerilor era alta. Ei întelegeau păcatul ca pe o rupere de Hristos, ca pe o rupere de viată. Si păcatul asta este, un pas spre moarte. Atunci nimănui nu i se părea că un duhovnic e prea aspru când oprea de la împărtăsanie o fecioară care căzuse în păcat vreme de zece ani. În momentul în care fata cădea era pe deplin constientă de gravitatea faptei sale si a urmărilor ei.

"Vai tie, păcătoaso..."

Predicile Sfintilor osândeau pe cei care, căzând pradă desfrâului, idolatrizau plăcerile trupesti. Sfintii nu puteau fi îngăduitori cu păcatul. A fi îngăduitor cu păcatul înseamnă a fi îngăduitor cu moartea duhovnicească a credinciosilor.

Cu vreme în urmă crestinii se temeau de iad, le era groază că ar putea ajunge acolo după moarte. Cuvintele sau cărtile Sfintilor Părinti care arătau că plata păcatului este moartea nu erau deloc dispretuite pentru că erau dure. Nici păcătosii însisi nu aveau nesimtirea de a batjocori învătăturile Sfintilor si ale Bisericii. Căderea lor avea anumite limite.

Dacă ai fi trăit cu timp în urmă, atunci când Biserica era înteleasă ca Trup al lui Hristos si învătăturile ei erau respectate de crestini, ai fi auzit poate cuvintele acestea:

"Vai tie, păcătoaso..."

Ar fi fost cuvinte care te-ar fi putut trezi din adormire, cuvinte care te-ar fi ajutat să îti întelegi greseala. Chiar dacă astăzi aceste cuvinte nu mai sunt pe placul oamenilor obisnuiti cu zeificarea politetii si a păcii acestei lumi, pace care e străină de pacea pe care a venit să o aducă Hristos, totusi cu vreme în urmă le-ai fi înteles cu totul altfel.

Astăzi, astfel de cuvinte sunt spuse de obicei ori de sectantii care îngrozesc lumea cu Apocalipsa pe care o văd venind asupra noastră, ori de câtiva preoti fără experientă care încearcă să imite fără succes forma exterioară prin care Sfintii Părinti osândeau păcatul.

"Vai tie, păcătoaso..."

Dacă as fi în locul tău si as auzi aceste cuvinte din gura vreunui preot, nu stiu dacă as avea puterea de a mai intra vreodată în biserică.

Numai că dacă ai sta de vorbă cu un preot nu vei auzi astfel de cuvinte. Preotii sunt slujitorii lui Dumnezeu. Chiar dacă uneori prin viata personală nu sunt exemple pentru oamenii din parohia lor, totusi ei rămân preoti. Rostul lor este de a întinde o mână celor care vor să se apropie de Dumnezeu. Preotii nu vor să osândească păcatul numai pentru a-si face datoria de proclamatori ai adevărului. Dacă ar face asa ar fi ca fariseii despre care ne spune Evanghelia că nici nu mergeau pe drumul spre Împărătia Cerurilor, si nici pe altii nu îi lăsau să meargă. Se puneau stavilă între Dumnezeu si oamenii simpli, smintindu-i pe acestia.

Preotii trebuie să tină seama întotdeauna de faptul că Hristos nu a venit în lume ca să îi osândească pe păcătosi, ci a venit tocmai pentru mântuirea păcătosilor. Pentru mântuirea, adică întoarcerea lor de la păcat, pentru pocăinta si sfintirea lor. Nimeni nu are dreptul de a nega vreunui păcătos faptul că dacă se pocăieste Raiul îi este deschis si va putea intra în Împărătia Cerurilor.

Catehezele si predicile de astăzi sunt tinute unor oameni foarte diferiti fată de cei din secolul de aur al Bisericii, secolul în care au trăit Sfintii Trei Ierarhi.

Uite, dacă un părinte ar citi tinerilor o predică a Sfântului Vasile cel Mare împotriva desfrâului, încetul cu încetul acestia ar părăsi Biserica. Dar îndrăznesc să cred că dacă Sfântul Vasile ar trăi astăzi, ar tine predica altfel: ar osândi cu aceeasi vehementă păcatul, dar ar tine cont de mentalitatea celor care l-ar asculta vorbind.

Un cutremur duhovnicesc prin care să se arate cu degetul numai scăderile credinciosilor nu ar da roade bune.

(Stiu că ti se pare că m-am îndepărtat de subiect. Dar si de această dată e nevoie de paranteze ca să te ajut să întelegi mai bine ce trebuie să faci pentru a avea parte de o familie împlinită).

Trăim niste vremuri pe care crestinii primelor veacuri si le-ar fi putut închipui lesne. Suntem o tară asa-zis crestină, dar desfrâul e la el acasă. Sondajele făcute printre studente sau printre elevele de liceu arată că fecioria va deveni nu peste multă vreme aproape o legendă. Foarte putine fete se vor mai mărita fecioare. (Nu dau aici un sondaj cu situatia actuală pentru că rezultatele sunt cât se poate de triste).

Trăim o vreme în care anormalul e privit ca normal. Copiii cresc sub hipnoza vietii sexuale, văd în jurul lor oameni mari obsedati de sexualitate si intră sub influenta lor.

Ai crescut într-un asemenea mediu. Ai avut putine sanse să nu fii înghitită de el. Se poate observa că au rezistat numai trei categorii de fete: din prima categorie fac parte cele care sunt crescute de mici lângă Biserică (si dintre ele destul de putine, nu cele cărora educatia religioasă le-a fost impusă cu forta, ci numai cele care au înteles sensul vietii crestine, care îsi doresc mântuirea si cele care, cu ajutorul duhovnicului, duc lupta cea bună împotriva poftelor trupesti).

Din a doua categorie fac parte cele care, neavând parte de o educatie crestină, au avut parte de o educatie morală foarte severă. Aceste fete au fost crescute într-o lume rece (ca lumea din care făcea parte Rose - personajul feminin din "Titanic"). Nu stiu dacă aceste fete vor cunoaste bucuria familiei. Au fost crescute într-un spirit egoist, au fost crescute cu niste reguli foarte aspre, pe care respectându-le le-au absorbit în fiinta lor. Cred că o viată morală ruptă de Hristos se aseamănă unui instrument care nu cântă: arată bine, e admirat de oameni ca fiind de mare pret, dar nu foloseste la nimic. (Si acum ce să facă o cititoare care se regăseste în această categorie? Să alerge la vecin, ca să scape de ,,răceala" care i-a fost insuflată de lege? Nu, în nici un caz. Să se bucure că totusi, folosindu-se de mijloace mai aparte, Dumnezeu a păzit-o curată. Să caute să înteleagă cât de subred e castelul de nisip pe care stă morala ei si să caute o temelie puternică. Si va întelege că temelia aceasta nu poate fi decât Hristos.)

Din a treia categorie fac parte prietenele cântăretei Britney Spears, pentru care păstrarea fecioriei a fost doar un act de teribilism. Poate că acum, când citesti cele scrise, Britney a ajuns la concluzia că fecioria e un balast si poate că si-a schimbat mentalitatea (în cazul în care acum mai e fecioară, dacă nu cumva tot circul cu fecioria nu a fost decât o simplă reclamă comercială; doar si Brooke Shields poza în "the last american virgin girl", si abia la nuntă Andre Agassi a aflat că fecioara cu care s-a căsătorit nu era fecioară!).

Hai să vorbim despre Britney. Nu sunt un bătrân întelept care să îti poată da sfaturi. Eu sunt un tânăr de douăzeci si opt de ani care vrea să te ajute să întelegi ceea ce i se pare mai important în pregătirea pentru nuntă. Nu pot să îti dau o listă cu sfaturi: Sfatul 1, Sfatul 2, ... Pot doar să stau de vorbă cu tine.

Nu stiu exact ce muzică cântă Britney (în afara unui slagăr pe care l-am tot auzit prin autobuze), dar am aflat că de câteva luni ea e cea mai celebră cântăreată. (Poate că între timp nici nu mai e, si îti vorbesc despre un personaj pus la naftalină). Dar nu e asa, din moment ce încă mai apare pe copertile revistelor si pe prima pagină a ziarelor. Ce are în comun Britney cu cartea mea? Sau mai bine zis ce am eu cu Britney? Un singur lucru: circul pe care îl face cu păstrarea fecioriei. La un moment dat, ea a fost aleasă de conducerea Bisericii Anglicane drept simbol al fecioriei ( nu mai tin minte exact ce titlu i-au dat). Când am citit asta, m-am gândit cum o să se simtă cei care au premiat-o când Britney va ajunge simbol al vulgaritătii. Pentru că pe drumul acesta mi s-a părut că merge: după ce îti trâmbitezi cu voce tare virtutea, la un moment dat te saturi de ea si cazi în extrema cealaltă.

Vorbeau două fete în metrou: "Ia uită-te pe coperta aia, Britney s-a culcat cu cineva."

"Nu, uită-te cu atentie, scrie că si-a pierdut fecioria în film."

"E, după secventele alea fierbinti cu sarpele, a trecut la imagini mai interesante..."

Nu stiu care sunt secventele cu sarpele, dar observ că domnisoara Britney si-a pierdut fecioria în film, isterizându-si si satisfăcându-si în acest fel admiratorii. Se pare că merge pe drumul pe care îl prevăzusem.

Ce am eu cu Britney? Nu îmi place că oferă un model foarte murdar fetelor de liceu care, imitând-o, ajung pe drumuri gresite. Adică rămân fecioare din teribilism, strigă cu gura mare că nu si-au pierdut fecioria, si apoi, cu foarte mare viteză, se satură de ea si se grăbesc să o piardă.

Care este modelul de feciorie propus de Britney? O feciorie strict fiziologică, o feciorie numai a trupului. În rest, mintea se poate bucura de tot felul de gânduri murdare. Britney nu si-a pierdut fecioria abia acum, în filmul în care a jucat. Si-a pierdut-o din clipa în care a început să îsi spurce mintea cu gânduri murdare. Numai din mândrie se putea lăuda că e fecioară. Ori mândria e un pas spre desfrâu. Fiziologic, poate că Britney mai e fecioară. Dar sufleteste nu mai e. Acesta e modelul de feciorie pe care îl mai păstrează lumea contemporană: o feciorie lipsită de curătia mintii, o feciorie care musteste de patimă. O feciorie care înaintea lui Dumnezeu e socotită desfrâu.

Gata si cu Britney, revenim la subiectul nostru.

Mediul în care trăim e unul care musteste de sexualitate. Cred că nici pe vremurile în care oamenii se închinau la idoli nu era atâta preocupare pentru sexualitate. De aceea faptul că ai căzut nu e ceva nou. Stii bine că printre prietenele tale putine mai sunt fecioare, asa că nu ti se pare că ai făcut o greseală prin care ai călcat regulile societătii. Nu, în societatea de astăzi tinerii sunt îndemnati să nu tină cont de nici o barieră morală, să îsi trăiască libertatea fără nici o remuscare: "Totul este permis. Singurul lucru interzis este aprecierea negativă a modului în care altii îsi trăiesc libertatea."

Până aici cred că ne-am înteles. Vezi că rândurile mele nu sunt dure. Să nu crezi însă că sunt prea îngăduitor, că pentru a face pe placul cititoarelor deformez adevărul. Cred că pentru un asemenea succes trecător as putea fi pedepsit de Dumnezeu cu chinurile iadului. Si nu am nevoie de un asemenea succes.

Eu încerc să te conving că oricât de îngăduitoare ar fi societatea contemporană fată de păcat, totusi urmările păcatului rămân aceleasi. Adică legile societătii nu au puterea de a schimba asezarea sufletească a omului. Societatea contemporană îl poate convinge pe omul păcătos că păcatul său nu e păcat, că viciile nu sunt vicii. În situatia extremă îi poate da cu sampon pentru creier si îi poate amorti constiinta. Dar nu are puterea de a-i curăta sufletul, nu îi poate reda frumusetea lăuntrică.

Lumea de azi răstălmăceste ideea de frumusete: frumoasă este fata care foloseste balsamul de păr cutare, rujul cutare, care are la sutien numărul cutare. Ea poartă chiar lenjerie tanga, si este cât se poate de comunicativă. "Fata Tanga" are o minte nu mai mare decât lenjeria cu acelasi nume. Numai că ea nu e altceva decât o jucărie pentru bărbati, un obiect de satisfacere a plăcerii. Cred că tu nu esti una dintre ,,fetele Tanga", pentru simplul motiv că acelea sunt prea destepte pentru a citi altceva decât reclame sau reviste de modă.

Dar stiu în acelasi timp că "Fata Tanga" e un termen de comparatie pentru tine si pentru prietenele tale. Vă comparati cu ea, si comparatia e în avantajul vostru. Sunteti fete de calitate, nu ca ea.

Sunt de acord cu acest lucru. Asa cum sunt de acord si cu faptul că eu, chiar dacă sunt foarte slab, sunt mai puternic decât un elev de clasa a II-a. Numai că o astfel de comparatie nu îmi face cinste. Normal ar fi să mă compar cu cei de vârsta mea. Si atunci s-ar vedea că nu sunt prea voinic.

Nu te compara cu "fetele Tanga", te rog. Ci compară-te cu altcineva. Nu îti cer să te compari cu fetele care merg toată ziua la biserică, care stau plecate cu capul în jos si care zic rugăciuni tot timpul (nu ai cum să întelegi universul lor lăuntric, asa cum nici ele nu îl pot întelege pe al tău; nu neg că si printre ele sunt destule ,,uscături'', care trăiesc numai forma exterioară a credintei, care îsi petrec vremea contemplându-si ,,curătia sufletului'' si osândin-du-si aproapele, dar analizarea comportamentului lor nu îsi are locul aici).

Eu îti cer să faci o altă comparatie: compară-te cu ceea ce ai putea fi dacă ai trăi sub binecuvântarea lui Dumnezeu. Păcatul te-a rupt de această binecuvântare, si tu stii asta. Dar totusi nu simti lipsa acestei binecuvântări. Asa că trăiesti foarte bine fără ea. Si totusi, te gândesti să întemeiezi o familie. Lucru extraordinar. Dar nu întelegi de ce Dumnezeu nu ti-a trimis încă omul potrivit.

Poate că te iubeste prea mult. Dacă ti-ar fi trimis un om care ti s-ar părea acum potrivit, poate că, peste vreo zece ani, ti-ai fi dat seama că nu e omul care îti trebuia. Tu acum stai departe de Biserică. Viata religioasă nu e un subiect care să te preocupe. Te preocupă bucuriile specifice vârstei. Acum Dumnezeu nu prea are loc în inima ta, care e ocupată cu altceva. Nimic nu e mai străin unui tânăr sănătos decât gândul la moarte. Tineretea nu are aproape nimic în comun cu moartea. Tineretea e cel mai bun prieten împotriva mortii.

Câti tineri se gândesc la moarte? Numai cei preocupati de filosofie sau cei care cred în Dumnezeu si îsi doresc să meargă pe calea mântuirii.

Tineretea e vârsta bucuriei. Dar, după ce te căsătoresti, cunosti o altă fată a vietii. Apar greutătile, apar necazurile, apare lupta pentru pâinea zilnică. Odată cu trecerea anilor apar bolile, începi să întelegi că tineretea nu e vesnică. Începi să întelegi că nici un om nu e nemuritor pe pământ. Atunci ai două alternative: ori să te agăti cu disperare de plăcerile vietii, încercând să te minti singură, fugind de gândul mortii, ori să încerci să întelegi că după moarte vei da ochii cu Dumnezeu. Si atunci începi să te pregătesti de această întâlnire. Dacă vei astepta până la patruzeci de ani ca să întelegi că nimic nu e mai important în viată decât să mergi pe calea mântuirii, vei avea un soc: vei întelege că multe dintre lucrurile pe care le-ai crezut sigure se năruie. Vei întelege că, întemeindu-ti familia pe niste criterii din care credinta în Dumnezeu nu făcea parte, ai gresit. Dar ce spun că abia la patruzeci de ani, poate atunci vei fi la a treia căsătorie. Nu îti poti da seama cât de variate sunt mijloacele prin care Dumnezeu îti poate arăta atunci cât ai gresit.

Vreau să îti propun altceva: decât să mergi pe un drum pe care e aproape cu neputintă să nu îl regreti mai târziu (exceptie fac numai cei care sunt orbiti de vreo patimă sau de diavol atât de tare încât nu mai văd nimic în jurul lor), mai bine să mergi pe un drum în care la fiecare pas simti mâna lui Dumnezeu. Mai bine să mergi pe un drum sigur: pe drumul credintei.

Nu spun că pe acest drum vei fi scutită de încercări, sau de necazuri. Dar pe acest drum întelegi că necazurile prin care treci au un rost, si că nu le duci singură: ori de câte ori esti la limita puterilor, Dumnezeu îti vine în ajutor.

Comparatia pe care ti-o propun este următoarea: compară-te cu tine însăti. Încearcă să îti dai seama că esti ca un tânăr care vrea să se drogheze pentru prima dată în viata lui. Prietenii îl îndeamnă să facă asta. El are un moment de luciditate si îsi dă seama că dacă ia drogurile peste zece ani va ajunge o ruină. Dacă ar mai trăi peste zece ani. Si tânărul renuntă. Stă împotriva curentului. Acelasi lucru ar fi bine să îl faci si tu. Să ai curajul de a respinge păcatul, să ai curajul de a respinge moartea care îl însoteste.

Gândeste-te cum ai arăta peste vreo zece ani dacă viata ta ar merge înainte fără nici o schimbare, si gândeste-te ce ar fi dacă ai începe să duci o viată crestină. E greu să îti dai seama cât de mare e diferenta. Mai ales că sunt o mie de implicatii care nici măcar nu îti trec acum prin cap. Îti dau un singur exemplu: o prietenă îmi spunea: "Eu sunt o fire comodă, îmi e greu să postesc, îmi e greu să îmi fac canonul. Dar când mă gândesc în ce mediu va creste copilul meu, când mă gândesc în ce hal au evoluat lucrurile prin scoli, mă ia groaza. Îmi dau seama că numai dacă duc o viată crestină copiii mei vor fi ocrotiti de Dumnezeu, ca nu cumva să îi înghită nebunia în care vor creste. Dacă doar as mima viata crestină, copiii ar simti acest lucru. Si s-ar îndepărta de Dumnezeu."

Încă nu esti mamă, nu îti închipui acum cât de mult te va frământa cum vor creste copiii tăi. De aceea nu stiu dacă întelegi vorbele prietenei mele. Dar peste câtiva ani le vei întelege (nu e cea mai bună variantă, să duci o viată crestină numai pentru binele copiilor tăi, dar oricum, e preferabilă celei în care te interesează numai binele tău lumesc).

Cred că, dacă tot ceea ce ar trebui să faci pentru a redobândi binecuvântarea lui Dumnezeu ar fi să dai o cană cu apă unui sărac nu ai pierde această ocazie.

Nu cred că e nimeni care, dacă i-ar fi foarte usor să primească un dar de mare pret, ar sta lenevindu-se. Fii sinceră, dacă ai sti că e de-ajuns să faci un lucru usor ca să primesti binecuvântarea lui Dumnezeu, nu e asa că l-ai face? Indiferent cât de putin ai întelege în ce constă această binecuvântare, totusi ai prefera să o ai, decât să fii lipsită de ea.

Cred că cele două motive pentru care tu stai departe de această binecuvântare sunt că ti se pare greu să o dobândesti, si că nu stii ce ar însemna pentru tine această binecuvântare. Acest al doilea motiv mi se pare mai important, pentru că dacă ai sti ce poti pierde nu ai precupeti nici un efort pentru a salva situatia.

Poate că îti este rusine să te spovedesti. Poate că păcatele te-au dus la deznădejde.

Îti copiez câteva rânduri frumoase, scrise de tânărul părinte Savatie Bastovoi în cartea O pogorâre la iad - Despre perversiuni si păcate în general: "Deznădejdea însă este lăsarea mâinilor în jos, este recunoasterea înfrângerii. Noi nu trebuie să facem asta. Nu vezi că până si în filmele de duzină, să zicem "Rocky", eroul ne trezeste simpatia nu atât pentru faptul că a învins în ring, că multi sunt învingători, cât pentru că a învins în conditii vitrege, când nimeni nu îi mai dădea nici o sansă. Toti îl credeau învins, adversarul îsi ridicase de acum mâinile si se fălea înaintea publicului exaltat. Dar Rocky, desi era de acum jos si plin de sânge, când o vede pe fata aceea care îl iubea, si care îl îndemna la luptă cu atâta nădejde, găseste puteri si se scoală ca un biruitor si îsi bate adversarul.

Pentru noi, crestinii, fata aceasta de la sfârsitul filmului, care ne dă curaj, este Hristos. El apare întotdeauna în ultima clipă, descoperindu-ne dragostea Sa pentru noi, tăinuită până atunci. Să nu abandonezi niciodată lupta până când nu Îl vei vedea pe Hristos venind, altminteri te vei declara învins(ă) înainte de sfârsitul luptei. Dar ce înseamnă să te declari învins(ă)? Oare faptul că nu poti mărturisi un anumit păcat preotului? Nu. Încă nu. Aceasta este doar o lovitură, o lovitură pe care e firesc ca orice luptă să o presupună. Dar încă nu este înfrângere, încă este încăierare. Înfrângerea este atunci când noi începem să fugim nu doar de preot, ci chiar si de Hristos, când ajungi să crezi că nu doar preotul nu te mai poate întelege, ci până si Hristos, până si El nu te mai poate ierta."

Sper că ti-au plăcut rândurile părintelui Savatie. Nu este de-ajuns să îti placă, trebuie să te ajute să depăsesti rusinea de dinaintea spovedaniei. Dă-ti seama, vreme de o jumătate de oră îi spui părintelui duhovnic păcatele tale, după care sufletul tău va fi curat. E un târg care merită făcut. Lasă rusinea deoparte. Va veni vremea când vom muri. Si după moarte ne asteaptă viata vesnică, ori spre bucurie, ori spre osândă. Poate că nu te interesează încă viata de după moarte, poate că te interesează numai viata aceasta trecătoare. Îti spun iarăsi că nici în viata aceasta trecătoare nu vei avea parte de împlinire dacă nu vei trăi acoperită de harul dumnezeiesc.

Nici nu îti dai seama cât de falsi sunt adultii care trăiesc departe de Dumnezeu. Se mint pe ei însisi si îi mint si pe ceilalti, pentru că altfel ar fi luati în râs. Pe mine mă miră să văd că lumea adultilor, pe care am cunoscut-o mai bine de când m-am căsătorit, este atât de plină de neîmplinire. Si în loc ca ei să caute ceea ce i-ar împlini, adică în loc să Îl caute pe Dumnezeu, se multumesc să îsi ocupe timpul prin îndeletnicirea cu minciuna: se mint că sunt fericiti, se mint că drumul pe care au mers în viată e bun, se mint desi îsi dau seama că se mint. Vedem cu usurintă cum cei de lângă noi au înăltat minciuna pe soclu de aur. Eu încerc să îti atrag atentia să nu repeti greselile lor. Vreau să te ajut să îti dai seama că Dumnezeu te asteaptă. Indiferent ce păcate ai făcut, Dumnezeu te asteaptă. Am auzit o vorbă care mi-a plăcut mult: "Dumnezeu îl iubeste mai mult pe cel mai mare păcătos decât e iubit El însusi de către cel mai mare sfânt."

Oare crezi că Dumnezeu se scârbeste de păcatele tale? Oare crezi că Dumnezeu se scârbeste de păcatele vreunui om care vrea să se întoarcă la El? Istoria Bisericii ne arată că au fost oameni mai păcătosi decât tine, de la desfrânate până la criminali, de la vrăjitori până la betivi notorii. Putine fete au desfrânat mai mult decât Maria Egipteanca, una dintre păcătoasele care prin pocăintă au dobândit cununa sfinteniei. E putin probabil să nu fi auzit viata ei.

Deci nu Dumnezeu e piedica. Atunci care e? Încerc să mă pun în locul tău si să-mi dau răspuns la această întrebare. Cred că te sperie necunoscutul. Cred că nu stii ce te asteaptă dacă te apropii de Dumnezeu. Se poate să te sperie faptul că va trebui să te porti habotnic, că va trebui să duci o viată foarte aspră. Si poate te sperie si alternativa de a fi ca femeile care merg la biserică, ale căror suflete sunt pline răutate (din păcate!). Cunosc astfel de femei. Si de bărbati. Toată lumea cunoaste. Din cauza lor multi stau departe de Biserică. Dar astfel de oameni nu sunt buni crestini. Ei sunt crestini numai cu numele.

Tot asa cum cunosti oameni ca ei, cred că ai avut ocazia să cunosti si crestini adevărati. Măcar unul. Gândeste-te că si tu esti chemată să fii o crestină în a cărei viată să se vadă cine îti e Stăpân: nu diavolul, ci Dumnezeu. Acum, când stai departe de Biserică, ti se pare că viata de nevointă pe care o duc crestinii este aspră. Că dacă nu ar trebui să tii posturi te-ai grăbi să vii si tu în Biserică. Dar crestinii sunt călători spre Rai. Posturile le dau putere pe acest drum. Pe crestini nu îi sperie posturile, pentru că simt atunci când postesc ocrotirea lui Dumnezeu.

Of, as putea să îti scriu o carte întreagă numai despre falsitatea obiectiilor celor care încearcă să justifice faptul că nu se apropie de Biserică. Asa cum as putea să îti scriu o carte întreagă despre cei care sunt crestini numai cu numele. Mă gândeam zilele trecute că poate ar fi bine să scriu o carte cu tema "Despre habotnicie si fariseism", aceste boli de care se molipsesc unii crestini. Suntem crestini numai la suprafată, dar în inimile noastre e pustiu. Si din cauza noastră lumea stă departe de Biserică. As vrea să dau în vileag modul în care unii îsi construiesc case pe temelia fariseismului, si oamenii care se smintesc de această temelie nu pot întelege că Hristos le dă putere crestinilor să ducă o viată luminoasă, o viată curată, o viată de sfintenie.

Încearcă să judeci tu motivele care te tin departe de Biserică. Încearcă să lasi la o parte toată nesinceritatea, toate prejudecătile. De o parte stau motivele tale, de cealaltă stă Hristos. Ce alegi? Spune-mi, ce alegi?

Până acum ai preferat propriile prejudecăti. Dar as vrea să întelegi că ele nu îti pot aduce lumină în viată. Îti pot aduce doar frământări, tensiuni, lacrimi. Si nimeni, în afara masochistilor, nu îsi doreste propriul rău. Si nici chiar masochistii nu îsi doresc răul, îsi doresc ceea ce noi stim că e rău, dar lor li se pare bun.

Cât mi-as dori să asculti glasul constiintei care spune că pentru toate căderile tale există îndreptare! Cât mi-as dori să asculti glasul care spune că, dacă nu te întorci la Dumnezeu, viata ta va fi lipsită de bucuria cea adevărată...

Mă gândesc cu tristete la ce s-ar întâmpla dacă noi am trăi peste vreo sută de ani, când diavolul îsi va perfectiona somniferul pentru constiinte. Una din marile lui realizări în secolul XX a fost că a reusit să atace această redută de pret care este constiinta. Câtă vreme constiinta era trează, oamenii aveau constiinta păcatului si se întorceau la Dumnezeu. Dar diavolul nu era multumit cu căderile de scurtă durată. Păcătosii se pocăiau si duceau lupta cea bună, sfintindu-se si rusinându-l pe diavolul care mai înainte îi biruise.

Astăzi oamenii nu mai au aceeasi constiintă a păcatului. Dar, totusi, oricât de mare ar fi apostazia si desfrâul contemporan, oamenii simt, ca o adiere foarte fină, că greselile sunt greseli, că păcatul este păcat. De aceea încă îti mai pot spune: "Ridică-te!", si nădăjduiesc că vei asculta ceea ce îti spun. Numai pentru faptul că îti propun să alegi o viată frumoasă, o viată binecuvântată de Dumnezeu.

Ce e de făcut? Toată lumea stie primul pas: Spovedania. Taina prin care preotii dau credinciosilor care se pocăiesc dezlegare de păcate. Numai că ceea ce nu stiu toti credinciosii este că, atunci când vin la Spovedanie, trebuie să fie hotărâti să nu mai păcătuiască. Adică, dacă un betiv vine la spovedanie într-o doară, sansele de a se îndrepta sunt foarte mici.

Totusi, pentru că trăim vremuri foarte grele, chiar si cei care nu au hotărârea de a se îndrepta pot veni să se spovedească, si părintele îi va ajuta. Un betiv va da dovadă de mare credintă dacă atunci când vine la spovedanie e hotărât să nu mai bea. Alti confrati de-ai săi, stiindu-si dependenta de băutură, nu vor să înceapă lupta cu această patimă. "De ce să ne ducem să ne spovedim, când stim că iar ne vom îmbăta?" Diavolul îi sfătuieste să gândească asa. Au fost destule cazuri de betivi sau de fumători care după prima Spovedanie s-au lăsau de patima lor. Ar trebui să venim la spovedanie crezând că Dumnezeu ne va da putere să biruim patima care ne apasă. Poate că nu o vom birui de la prima spovedanie. Dar important este să pornim o luptă crâncenă împotriva ei. Au fost unii care s-au luptat cu patima de care sufereau ani de zile: iar cădeau, iar se ridicau. Au murit biruitori, si au dobândit Raiul.

Iată de ce îti spun că spovedania te-ar ajuta foarte mult. Si eu am patimi; dar de fiecare dată când mă duc să mă spovedesc merg cu credinta că Hristos îmi va da putere să mă schimb. De aceea nu mă gândesc niciodată ce va fi după spovedanie. Stiu doar că spovedania îmi curătă sufletul, si face din mine un alt om. Până la sfârsitul vietii voi avea căderi. Dar nădăjduiesc că, primind ajutor de la Dumnezeu, aceste căderi vor fi din ce în ce mai mici. În cartea Jurnalul convertirii sunt prezentate marile mele căderi de dinainte de a mă apropia de Biserică. M-am închinat diavolului, am desfrânat mult, am făcut o grămadă de păcate. Nu cred că e nevoie de multe detalii. Ca să mă ridic, cel mai mare ajutor l-am primit prin Taina Spovedaniei: am înteles că Spovedania poate vindeca sufletul, oricât de mari ar fi rănile sale.

Îti vorbesc despre puterea tămăduitoare a spovedaniei tocmai pentru că am cunoscut această putere. Cred că nu mai este nevoie să fac referiri la trecutul meu. Acum, când le mai povestesc unor prieteni prin ce am trecut, parcă as povesti un film, parcă nu am trecut cu adevărate prin cele povestite (o sugestie: sunt de părere că ti-ar prinde bine să citesti Jurnalul convertirii, tocmai pentru că vei întâlni un mod de prezentare a credintei crestine care sparge tiparele conventionale).

Dacă încercăm să judecăm din afară ce se întâmplă cu sufletul unui om care se spovedeste, vom observa că, desi e hotărât să lupte împotriva păcatului, totusi el va trăi în continuare în această lume care musteste de păcat, o lume care vrea să îl înghită. Dar nu putem să vedem că în inima lui a venit Hristos. În momentul în care cineva vrea să îsi îndrepte viata, nu mai e singur. Dumnezeu e lângă el clipă de clipă.

("Si ce, când păcătuim, Dumnezeu fuge de noi?" Nu, noi fugim de El.)

Văd că m-am lungit cam mult la acest cuvânt. Asa că nu mai continui apologia spovedaniei.

Poate că tu ai încercat deja să îti schimbi viata. Poate că te-ai spovedit deja, dar ai revenit la viata de dinainte. Dacă ai auzit despre preot cine stie ce lucruri care te-au smintit (sau dacă ai fost nemultumită de modul în care a decurs spovedania), ti se pare că purtarea ta a fost justificată. Dar orice viată ar duce preotii la care ne spovedim, nu noi vom da socoteală. Noi vom da socoteală numai pentru căderile noastre. Dar poate că nu pe preot dai vina... Poate că pur si simplu nu ai avut puterea să duci viata curată pe care o asteaptă de la tine Hristos. Nu dai vina pe altcineva, ci esti constientă că greseala îti apartine.

Sau poate că dai vina pe prieteni, pe faptul că ti-a fost greu să te rupi de influenta lor. Sau pe faptul că ai avut mari supărări si nu ai găsit refugiu decât în păcat. Mi-am dat seama că păcatul pare cel mai la îndemână refugiu. Oricât de mari ar fi necazurile prin care trecem, păcatul este aproape: credem că este sansa noastră de a avea o clipă de libertate, de a scăpa din chingile realitătii. Dar nu ne dăm seama ce alternativă hidoasă e păcatul: ni se pare că e sansa noastră ("Trăieste clipa..."), dar apoi ne lasă un gust amar. Nu mai caut explicatii pentru faptul că ai revenit din nou la păcat. Dar mi se pare foarte tristă situatia în care te afli. (Pentru că am lucrat în domeniul editării de carte, am rămas cu o deformatie profesională: privitor la orice subiect legat de viata religioasă mă gândesc dacă există sau nu materiale tipărite. E usor să constati că, dacă despre ridicarea din păcat sunt o grămadă de cărti, despre ridicarea celor care au căzut si după prima sau primele spovedanii nu există nimic special. Totusi, mi s-ar părea firesc ca această problemă să fie tratată separat, pentru că aceia care au revenit la păcat au dobândit anumite idei fixe: "nu e cu putintă să îti schimbi viata,...", "eu am încercat, dar Dumnezeu nu mi-a ajutat...", "e o nebunie să fii crestin în ziua de azi...". Toate aceste afirmatii sunt partial adevărate, dar prezintă războiul duhovnicesc numai din punctul de vedere al celui care nu si-a luat scut si a fost rănit imediat). Cred că e nevoie de mult mai mult eroism să te ridici a doua oară: prima ridicare e palpitantă, are ceva din aerul unei expeditii, e plină de mister; pe când a doua încercare se aseamănă urcusului unui alpinist, e mult mai grea. Pentru că patima a revenit cu o putere sporită în sufletul celui care a căzut după ce s-a spovedit. (Pilda cu casa măturată!)

Acum să revenim la subiectul cărtii noastre: dacă ai întelege cât de importantă este întoarcerea ta la Dumnezeu, atunci viata ta s-ar aranja foarte frumos. Dumnezeu nu ar lăsa nerăsplătit efortul tău, si te va ajuta să îti întemeiezi o familie.

"Bine, dar după cât am căzut, mai sunt vrednică de asa ceva?" Nu, noi, oamenii păcătosi, nu suntem vrednici de binefacerile lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu vede dorinta si lupta noastră pentru a ne îndrepta si ne iese în întâmpinare.

Dacă sufletul se curătă de păcat, dacă rănile păcatului se vindecă, atunci omul nou nu prea mai seamănă cu cel vechi. Trăieste o viată frumoasă, o viată pe care nu si-ar fi imaginat-o mai înainte.

Dumnezeu nu e mincinos, nu îi părăseste pe cei care trăiesc o viată curată. Si cum să nu te ajute să te măriti, când familia este un sprijin atât de important în viata duhovnicească? Cu sigurantă Dumnezeu te va ajuta să te măriti. Si chiar dacă mirele întârzie câteva luni, aceasta se întâmplă numai pentru a avea tu timp să îti cureti sufletul si trupul, ca să fii ca o floare. Nu merită omul pe care tu îl vei lua de sot o sotie cât mai aleasă? Acesta e cel mai mare dar de nuntă pe care i-l poti face acum. (Poate că o să regreti putin că nu a fost el primul bărbat din viata ta. Dar, după spovedanie, sterge-ti din minte toate amintirile păcătoase. Îngroapă-le. Vei începe o viată nouă. Păstrează doar pocăinta pentru păcate, nu si amintirea lor).

Nu căuta fericirea fără Dumnezeu. Vei duce o luptă cu Adevărul care este mai puternic decât tine. Stii că Nietzsche a declarat că Dumnezeu a murit. Si după moartea filosofului cineva s-a găsit să scrie: "Nietzsche a murit." Semnat: "Dumnezeu."

E de prisos să ne jucăm cu propria viată. De Dumnezeu nu ne putem ascunde. Tu cântăreste alternativele care îti stau în fată: să fugi de Dumnezeu, să ai o familie în care să domnească egoismul, minciuna si neîntelegerile, o familie din care să lipsească binecuvântările lui Dumnezeu, sau să cauti o familie peste care să se reverse aceste binecuvântări.

A treia variantă nu există. Asa că ai grijă ce alegi!

CARTEA NUNTII
de Danion Vasile

Povestea vulturilor aurii
Sa stam de vorba
Despre mirajul sexualitatii
De ce sa ma casatoresc?
Despre Goana dupa Aurul nuntii sau western-ul maritisului
De ce nu ne ajuta Dumnezeu?
Despre fotomodele si Don Juani
Geniul si femeia de serviciu
Banii vorbesc!
Despre influenta prietenilor
Parintii: prieteni sau dusmani?
Binecuvantarea preotului
Despre vrajitoare si dezlegarea cununiilor
Despre dragostea trupeasca
Scrisoare catre tinerii secolului XXI
"Daca stiam ca o sa ne certam atat..."
Un examen cu multi restantieri
Cuvinte catre cei care vor sa se recasatoreasca
"....dar barbatul este mai egal decat femeia..."
Cum sa ma pregatesc pentru casatorie?
"Dumnezeu e baiat de cartier..."
Povestea unei casatorii...
Postfata la editia a doua
Rugaciuni
Prefata