",Banul este ochiul dracului." Ciudată afirmatie! Nu cred că banul este nici ochiul, nici urechea, nici gura dracului.

Banul este un cutit. Îti poate fi de folos sau te poate tăia. Depinde de cum îl folosesti.

Cred că ideea că banul e ochiul dracului le convine mai ales prietenilor dracului. Pentru că răspândeste neadevărul potrivit căruia cel ce foloseste banii trebuie să se lase murdărit de ei.

Vom vorbi acum despre o situatie care pare să confirme că banul poate fi "ochiul dracului"; vom vorbi despre cea mai murdară formă de prostitutie, de căsătoria pentru bani. Un părinte observa că e mai scumpă o femeie gonflabilă decât o prostituată! Observatie dureroasă. Dar inexactă. Compara pretul prostituatei de care te folosesti o singură dată cu cel al femeii de plastic care poate fi "reutilizată".

Femeia de plastic se aseamănă cu femeia care se vinde ca sotie unui bărbat cu bani. Ce e mai rusinos, să faci orgii sexuale numai pentru a-ti câstiga pâinea pentru familie (cum fac unele mame disperate în ziua de astăzi) sau să te vinzi cu totul, definitiv, pe un sac cu bani?

Lumea contemporană le arată cu degetul pe prostituate, "pleava societătii", si le laudă pe fetele care s-au măritat din interes. Dacă ascultăm bârfele legate de căsătoriile din ziua de azi, constatăm că pentru unii e mai importantă situatia materială a sotilor decât iubirea dintre ei. "Ce dacă e urât, taică-său are pământ la tară..." "Ce dacă nu are studii, are o mostenire..." Nu cred că e nevoie să repet prea multe comentarii de acest gen. Când doi tineri se căsătoresc din dragoste, comentariile sunt: "O să vadă ea, dragostea trece... O să îi pară rău că nu a luat pe unul mai cu bani!"

Pentru cei care nu cred în Dumnezeu e lesne de înteles de ce la baza nuntii trebuie să stea sacul de bani. Dacă singurul lucru important îl reprezintă plăcerile lumesti pe care le cumperi cu bani, a nu tine cont de banii celui cu care te căsătoresti înseamnă a te juca cu propria fericire.

Observăm o goană după bani mai palpitantă decât goana după aur. După bani fuge toată lumea. Sau cel putin asa ne place să credem. Când aflăm că sunt unii care nu aleargă după bani ne grăbim să îi catalogăm drept bisericosi, pocăiti, extremisti.

"Dumnezeul nostru e banul! Banul aduce mâncare, banul aduce băutură, banul aduce case si masini scumpe." De acord.

Si ce altceva mai aduce banul? Aduce fericire? Nu! Vedem că oricât de mari averi ar avea oamenii, tot nu sunt multumiti. Caută să le sporească, indiferent de pretul plătit. E usor să observăm că banul nu aduce decât iluzia fericirii, a unei fericiri viitoare de tip "fata morgana": întotdeauna sperată, niciodată atinsă. Bogatii aleargă hipnotizati să strângă orice, oricât, oricum. Si ce obtin de fapt? Numai desertăciune. Cum mor bogatii? Mor fericiti? Nu, în nici un caz. Mor tristi, tristi că nu au reusit să obtină si mai mult profit.

Sunt unii bogati care caută să facă vâlvă, să spună lumii întregi cât de mult i-a împlinit bogătia. Dar în asemenea afirmatii nici măcar ei nu cred. Au însă impresia că trebuie să salveze cumva aparentele. Si uneori reusesc, mărturia lor convingându-i pe naivii care încearcă să le urmeze exemplul că se află pe drumul cel bun.

Să revenim la ale noastre. De ce s-ar căsători cineva pentru bani?

Unii se căsătoresc pentru bani pentru că s-au săturat de sărăcie. Au avut o copilărie plină de lipsuri, plină de necazuri si le e groază că ar putea trăi o viată întreagă cu astfel de "desfătări".

Mai ales fetele se mărită pentru bani. Au fost impresionate într-un mod neplăcut de ceea ce au văzut la părintii lor si atunci au impresia că printr-o căsătorie cu un bogat nu vor mai avea lipsuri materiale. Impresia aceasta e oarecum justă. Vor lipsi hainele vechi si mesele sărăcăcioase. Dar griji tot vor exista. Omul se obisnuieste repede cu binele. Nu după multă vreme vor începe să îsi dorească lucruri din ce în ce mai scumpe si iarăsi se vor simti neîmplinite. Eu nu vreau acum să despic fiul în patru. Nu vreau să le arăt cu degetul pe fetele care se căsătoresc pentru bani. Vreau doar să le atrag atentia că nu stiu ce fac.

Am o vecină de vreo saisprezece ani care umblă cu un tip cu o masină de lux. E foarte mândră de sine. Merge cu nasul pe sus. Când mă gândesc la ea înteleg ce viată tristă au fetele care trăiesc cu tipi cu bani. Sunt în permanentă stresate de gândul că vor fi părăsite si că va trebui să îsi caute un alt "ocrotitor". Ce rezolvă o fată de genul ăsta când, după multe căutări, va pune mâna pe un bărbat si îl va convinge să o ia de nevastă? La început va fi multumită: perioada de hăituială s-a terminat, a prins "iepurele". Dar ce viată va avea lângă el?

Va avea toate gentile si pantofii pe care îi doreste, va mânca oricât de multă pizza mexicană doreste, va avea la fiecare masă înghetată. Ei si?

Omul are aspiratii mai înalte. O vreme va căuta să se mintă, spunând: "M-am scos." Dar timpul va lovi în această minciună. Si ea va ceda, va recunoaste că bogătia nu o multumeste, că are nevoie de mai mult. De obicei problema se rezolvă cu un amant pe care îl sustine din ce prisoseste de la "masa bogatului". Să fie oare amantul veriga lipsă în drumul spre fericire? Iată că aspiratiile cele înalte s-au rezumat la câteva nopti de dragoste si la momente de "întelegere". Compromisul o satisface. De ce? Pentru că are dulceata lucrului interzis, dulceata fructului oprit. Viata nu mai e monotonă: e pasionantă si pasională. Fiecare clipă în bratele amantului înseamnă explozie de bucurie (nu chiar fiecare clipă, dar majoritatea, până intervine si aici rutina...).

Pentru ce s-a căsătorit atunci fata? Ca să caute satisfactie în bratele amantului? Si totusi, ce e rău în acest lucru? Probleme materiale nu are, amantul o iubeste...

Voi atinge acum un subiect strâns legat de problema căsătoriei din interes. Cei care spun: "De ce să ne căsătorim? Ca să stricăm frumoasa poveste de iubire dintre noi? Ca să ajungem la plictiseală si apoi la despărtire?" dispretuiesc nunta. Sunt marcati de numărul mare al divorturilor (sau al căsniciilor care au esuat fără să se ajungă la divort) si atunci consideră că familia este un mediu ostil iubirii adevărate. Ei ajung la această concluzie nu pentru că nu si-ar dori să se căsătorească, ci pur si simplu pentru că sunt speriati de cazuistica negativă.

Numai dacă cineva le-ar pune înainte modelele familiilor fericite si-ar mai schimba pozitia. Până atunci, preferă să se bucure de libertatea "relatiei consensuale" (la ultimul recensământ au fost si băbute care au spus că au relatii consensuale cu vecinii, întelegând prin aceasta relatii de bună-întelegere. Si eu tot asta am înteles. Uite-asa, din cauza unor recenzori care nu au avut răbdare să explice întrebarea misterioasă despre relatiile consensuale, s-a ajuns la concluzia eronată că românii sunt un neam de desfrânati).

Aceeasi retinere fată de nuntă o au multe dintre fetele care se căsătoresc din interes: "Dacă nunta tot e un lucru trist, măcar să nu căutăm o căsătorie frumoasă, că asa ceva este cu neputintă. Măcar să stim de la început ce să căutăm..." Si uite-asa se vând pentru câteva haine pentru niste vacante la mare si pentru o masă copioasă în fiecare zi.

Sunt femei care se căsătoresc nu pentru că ar avea nevoie de bani, ci pentru că vor să facă parte din lumea bună, să fie "doamna X" pe care să o invidieze toate colegele de scoală profesională.

Întrebati un copil care priveste telenovelele cot la cot cu grijulia si inconstienta sa mămică despre trăsăturile oamenilor din "lumea bună", asa cum le întelege din ceea ce a văzut pe ecran. El nu va spune că sunt oameni fericiti pentru că au jacuzzi, vile luxoase, servitori si limuzine, ci va spune (într-un limbaj simplu) că sunt niste oameni foarte tristi, obositi de minciună, de răutate, de intrigi. Asta e fericirea care domneste în lumea bună. Am scris mai demult o poezioară în vers alb (pe care nu am publicat-o pentru că cineva mi-a spus că a găsit aceeasi idee la un alt poet, si că poate fără să îmi dau seama reprodusesem niste versuri pe care le-am citit cu ani în urmă. Timpul a trecut, si nu am găsit nici o poezie asemănătoare, asa că o reproduc aici):

Carnaval

Cineva a organizat un carnaval ciudat.
În amintirea zilelor de demult,
când încă oamenii nu uitaseră ce înseamnă sinceritatea,
a fost organizat carnavalul fără măsti.
Invitatii si-au lăsat acasă
tot arsenalul de produse de ascundere a fetei,
între care fardurile erau cele mai nevinovate.
La început, spectacolul a fost apăsător:
fără măstile de zi cu zi oamenii
nu se mai recunosteau între ei.
Nici măcar prietenii vechi, nici măcar rudele.
Sotii si sotiile se priveau reciproc, cu surprindere,
de parcă s-ar fi văzut pentru prima dată.
După câteva ore însă, lucrurile au luat o întorsătură neasteptată:
fiecare se simtea Mag de la Răsărit
chemat să aducă daruri Copilului ce se ascundea în Celălalt.
Carnavalul a devenit asemenea unui Botez:
oamenii s-au lepădat de perfidele măsti
si si-au dorit să rămână ei însisi.
Limpezimea fetelor îi făcea să pară niste colindători
glăsuind: "O, ce veste minunată..."

Cred că oamenii din "lumea bună" ar avea nevoie de un astfel de carnaval. De altfel Hristos îi asteaptă la un asemenea carnaval. Numai că nu au urechi să asculte chemarea Sa. (Iată o exceptie: am citit de curând mărturia unei femei care avea o situatie materială foarte bună - cu casă în cartierul lui Ceausescu - si care, venind într-o vizită turistică la o mănăstire "ca un fotomodel", asa scria ea, a simtit că trebuie să îsi schimbe viata, si s-a călugărit. Cei din grupul cu care a venit au crezut-o nebună. Nu numai cei care se călugăresc ajung însă la lumină. Am cunoscut un parlamentar care s-a apropiat de Biserică abia după ce intrase în parlament. Abia astepta să i se termine mandatul, să scape de murdăriile politicii, ca să ducă o viată închinată semenilor, o viată de slujire a aproapelui.)

Nu stiu dacă merită cu adevărat să te lupti ca să faci parte din lumea "bună". Mi se pare că ai căuta să intri în mocirla intrigilor din care nu se iese decât la ultima suflare.

Poate că, întâmplător, omul pe care îl iubesti are o conditie materială foarte bună. Nu trebuie să pui prea mare pret pe asta. Dar există pericolul ca, intrând în viata lui pe poarta căsătoriei, el să îti reproseze că te-a luat de la sărăcie si te-a adus la lux. Stiu, oamenii de calitate nu fac asa ceva, iar tu îti doresti un sot de aur, dar tine cont si de treaba asta: oamenii cu bani trăiesc după legea "fac ce vreau, banii îmi deschid orice porti, sunt atotputernic". De obicei banii te conduc spre egoism (nu banii de hârtie sau din bancă, ci patima banilor). Banii îl fac pe om comod. Un sot comod ar fi o mare pacoste, pentru că ar lăsa toată greutatea familiei pe umerii tăi, multumindu-se să aducă bani (dar greutătile nu sunt numai financiare).

Dacă te îndrăgostesti de un om bogat care vrea să te ia de sotie, încearcă să te convingi că dragostea pe care ti-o poartă e puternică. Altminteri, te va arunca deoparte, imaginându-si că dacă te va plăti gras, îi vei păstra o amintire plăcută.

Ar fi mai bine să te căsătoresti cu un sărac? Depinde din ce cauză sărac.

Eu nu încerc să îti spun că e de preferat să fie sărac sau bogat, frumos sau urât, geniu sau fraier. Asta vei decide tu, dar abia atunci când vei avea exemplarul în fata ochilor. Mi se par naive femeile care construiesc portretul robot al sotului pe care îl asteaptă ("înalt, solid, blond, cu salariu brut de patru sute de dolari...").

Sotul care te poate face fericită e altfel decât cel căruia ai încerca să îi descrii culoarea părului sau salariul brut. În clipa în care apare un bărbat în fata ta, abia atunci îl poti "scana" să vezi dacă e corespunzător.

Si totusi: e de preferat un sărac? Sunt săraci care nu vor să muncească. Te-ai simti groaznic să fii pe post de "mama săracilor" si să întretii un sot lenes. Dacă reusesti să convingi lenesul să muncească (că doar nu trăieste din aer), te poti gândi să îl iei de bărbat. Altfel vei avea ocazia să observi ramificatiile numeroase ale leneviei. Si nu îti doresc.

Fiind obosit, si aflându-mă într-o pană de idei, am întrebat-o acum pe Claudia: "Ce să mai scriu? Dacă e bogat s-ar putea să nu fie bine, dacă e sărac iarăsi s-ar putea să nu fie bine, ce să mai scriu?"

Sunt de acord cu răspunsul ei: "să fie harnic!" Unchiul meu a stat la noi câteva zile si s-a mirat văzându-mă că gătesc, că fac curat, că încerc să o ajut cât mai mult pe Claudia.

"Ce, faci treaba femeii?"

Dacă am mai trăi ca acum câteva sute de ani, dacă numai eu as avea serviciu si Claudia s-ar ocupa numai de gospodărie, nu as găti poate niciodată. Dar în ziua de azi viata e atât de grea, încât dacă ar munci numai bărbatii, câstigând salarii medii, în câtiva ani familiile ar intra în inventar.

Nu vreau să mă laud cât sunt de harnic, asa că voi prezenta numai teoria (desi multi soti cunosc bine teoria, practica îi omoară!). Cred că în momentul în care a avut loc schimbarea prin care femeia a părăsit temporar gospodăria pentru a merge la serviciu, a suferit o traumă. Bărbatul nu a vrut să preia o parte dintre responsabilitătile ei, nu si-a dat seama că ar trebui să o ajute.

"Bărbatul nu trebuie să măture, nu trebuie să gătească, nu trebuie să spele copiii la fund!"

Si ce alternativă există, când sotiile cad de pe picioare de oboseală? Înteleg de ce a apărut feminismul, desi nu sunt de acord nici cu manifestările si nici cu ideologia sa (aberanta idee a hirotonirii femeilor e una dintre caracteristicile sale principale).

Te vei mărita cu un om care trebuie să fie alături de tine nu numai în parc, în pat sau la biserică, ci cu un om care stie să poarte greutătile familiei. Adică întotdeauna să fie gata să te ajute atunci când nu mai ai putere sau răbdare. Mă refer nu la ajutorul celui care stă si se odihneste si o dată pe săptămână pune mâna pe mătură si făras, ci la ajutorul celui cu care ai împărtit responsabilitătile, care a făcut "portia" stabilită de comun acord si care vine din proprie initiativă să preia o parte dintre sarcinile tale.

Să te ajute Dumnezeu să găsesti un sot harnic! Dar nu unul care să te răsfete si să te transforme într-o fiintă lenesă, ci unul alături de care să fii întotdeauna bucuroasă că trăiesti!

CARTEA NUNTII
de Danion Vasile

CUPRINS:

Povestea vulturilor aurii
Sa stam de vorba
Despre mirajul sexualitatii
De ce sa ma casatoresc?
Despre Goana dupa Aurul nuntii sau western-ul maritisului
De ce nu ne ajuta Dumnezeu?
Despre fotomodele si Don Juani
Geniul si femeia de serviciu
Banii vorbesc!
Despre influenta prietenilor
Parintii: prieteni sau dusmani?
Binecuvantarea preotului
Despre vrajitoare si dezlegarea cununiilor
Despre dragostea trupeasca
Scrisoare catre tinerii secolului XXI
"Daca stiam ca o sa ne certam atat..."
Un examen cu multi restantieri
Cuvinte catre cei care vor sa se recasatoreasca
"....dar barbatul este mai egal decat femeia..."
Cum sa ma pregatesc pentru casatorie?
"Dumnezeu e baiat de cartier..."
Povestea unei casatorii...
Postfata la editia a doua
Rugaciuni
Prefata