Care e perechea ideală pentru tine? Cum trebuie să fie tânărul
care ti-ar lumina viata, care ti-ar umple inima de bucurie?
Si care e modelul
ideal? Care e sablonul? Există un astfel de sablon?
Cât de groaznic ar
fi să existe sabloane! Toti băietii s-ar fi bătut pentru câteva fete si toate
fetele s-ar fi bătut pentru câtiva băieti. În cele din urmă s-ar fi ajuns la câteva
cupluri ideale, iar restul ar fi fost condamnati la tristete sau la singurătate.
Dumnezeu nu a vrut să fie asa. Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut. Fiecare tânăr
îsi poate găsi perechea potrivită. Învătătura orientală despre cele două jumătăti
care se regăsesc după căutări de sute de ani este gresită. Noi nu suntem predestinati
să ne căutăm cealaltă jumătate, reîncarnându-ne până ne întâlnim cu ea. Dar, chiar
dacă nu există jumătăti, chiar dacă nu există reîncarnare, totusi căutarea perechii
ideale este o realitate.
E cât se poate de normal ca oamenii să îsi dorească
să găsească pe cineva alături de care să aibă o viată împlinită. Or, pentru împlinire,
este nevoie de armonie pe mai multe planuri: pe cel al frumusetii fizice, al pregătirii
intelectuale, al trăirii duhovnicesti. Am spus armonie, un cuvânt care ar avea
nevoie de nuantări. Pentru că armonie poate fi si între un geniu si o fată mai
slăbută din punct de vedere intelectual.
De multe ori oamenii au tendinta
să aprecieze relatia unei perechi după niste criterii exterioare. Un exemplu:
un bun coleg de facultate s-a dus în Grecia. Acolo s-a îndrăgostit de o fată.
A alergat la un părinte ieromonah grec si l-a întrebat dacă să se căsătorească
cu fata, si părintele i-a pus doar două întrebări:
"Esti fecior?"
"Da."
"E
fecioară?"
"Da."
"Atunci, căsătoriti-vă!"
Când
am auzit sfatul părintelui, m-a bufnit râsul. Căsătoria nu e doar o unire între
organele respective (chiar dacă e foarte bine ca amândoi sotii să fie feciori
până la nuntă). E mult mai mult. Era firesc să îl întrebe si de feciorie, din
moment ce se pregătea să devină preot, dar să nu îl întrebe nimic despre relatia
dintre ei, să nu îl întrebe dacă se iubesc, să nu îl întrebe si altceva despre
ea, mi s-a părut ciudat
Finalul: fata nu voia să se mărite cu prietenul
meu, asa că îndrumarea părintelui grec nu a folosit la nimic. Eu cred că atunci
când un tânăr vine să îi ceară unui părinte sfatul în privinta căsătoriei trebuie
să îi prezinte situatia exactă. Nu e de ajuns să vezi pe cineva care îti cade
cu tronc si, gata, alergi să îi ceri duhovnicului binecuvântarea pentru căsătorie.
O atitudine ca cea pe care a avut-o părintele grec dovedeste o insuficientă
cunoastere a drumului spre nuntă. E de înteles pentru cineva care a ales monahismul,
dar nu si pentru cineva care dă sfaturi tinerilor care vor să se căsătorească.
Am impresia că ar fi fost mai bine ca părintele să spună cu smerenie că nu se
pricepe să dea sfaturi precise în problema respectivă.
Unul dintre lucrurile
cele mai importante din viata fiecărui om este să îsi găsească perechea potrivită.
De această veritabilă Goană după Aur depinde o viată întreagă (asta în situatia
în care nu intervine divortul).
Putem căuta multă vreme perechea potrivită
si putem trece pe lângă ea pentru că nu am avut ochi să o vedem la timp. Pentru
că poate am fi dorit să aibă o anumită culoare a ochilor sau o anumită măsură
la talie.
Tu poate că ai deja un prieten cu care vrei să te căsătoresti
sau poate că astepti unul. Dacă ai prieten, lucrurile sunt mai simple: în cazul
în care corespunde asteptărilor tale si tu corespunzi asteptărilor lui, atunci
lumea e a voastră.
Ce să faci în situatia în care vrei să te măriti, dar
totusi nu apare nimeni la orizont?
Una dintre cele mai mari ispite pe
care le au fetele care vor să se mărite si nu au cu cine este că nu îsi dau seama
că Dumnezeu va purta grijă de acest lucru. Adică Dumnezeu nu le va lăsa singure.
Totul e să aibă încredere în El si să Îl roage stăruitor să fie ajutate. Si, la
momentul potrivit, Dumnezeu le va ajuta. Nu se poate ca drumul lor de mântuire
să fie familia si Dumnezeu să le lase fără soti. Nu te poti mărita de una singură,
nu? Evident că nu!
Clipele trec... Lunile trec... Anii trec... si totusi
o fată nu se mărită. A ajuns la vârsta critică de treizeci de ani. E "trecută",
si situatia nu pare să se schimbe prea curând. Oare de ce? În astfel de situatii,
rare ce-i drept, poate că Dumnezeu a socotit că e bine să treacă timpul tocmai
pentru ca fata să aibă ocazia să se maturizeze. Noi nu suntem roboti, nu suntem
făcuti pe bandă rulantă. Nu suntem făcuti la fel, ci fiecare are însusirile lui.
Stiu că e foarte greu pentru cineva să vadă că toti prietenii s-au căsătorit,
că nu are cu cine să îsi plângă tristetea. Am plecat într-o vacantă cu sotia mea
si cu o prietenă de-a ei, prietenă care era foarte tristă pentru faptul că nu
găsise un bărbat potrivit pentru ea. Vacanta a fost pentru ea o tentativă de mascare
a tristetii care o măcina. Acum e măritată si are un copil. Când îmi aduc aminte
cât de tristă era că nu are o familie îmi vine să zâmbesc. Dumnezeu nu lasă pe
nimeni de izbeliste. În cazurile în care pare că întârzie să răspundă la rugăciunile
noastre, o face numai pentru că stie mai bine decât noi ce ne este de folos si
ce nu.
Da, în principiu e bine ca la treizeci de ani o fată să fie măritată
si să aibă si copii (cât de egoisti sunt sotii care amână facerea de copii până
îsi rezolvă toate problemele materiale, motivând că vor să aibă copii abia atunci
când casa va fi în întregime aranjată: diferenta de vârstă dintre ei si copii
va fi mare, si mari vor fi si neîntelegerile!). Dar atunci când fata e nemăritată
la treizeci de ani, desi ea a asteptat ca Dumnezeu să Se îndure de ea, e momentul
să înteleagă ori faptul că Dumnezeu îi încearcă răbdarea, si nu are de ce să se
revolte, ori că ceva nu e în regulă cu modul în care îsi duce viata. O fată egoistă
nu poate fi o bună sotie. Poate că timpul trece tocmai pentru ca fata să înteleagă
că trebuie să îsi schimbe viata. De multe ori încercările prin care trecem sunt
cele mai bune sfaturi pe care le primim de la Dumnezeu: întelegem din ele unde
gresim mai bine decât am întelege citind câteva cărti. Si singurătatea este una
dintre cele mai grele încercări.
Îmi dau seama că în multe cazuri tinerii
care văd că timpul trece si nu se căsătoresc nu înteleg rostul încercării prin
care trec. Asa cum nici bolnavii nu înteleg rostul bolii. Dar orice încercare
are un rost.
Dă-ti seama, cât de mare e lumea asta, cu milioane de tineri
care vor să se căsătorească, oare nu se găseste nimeni potrivit pentru tine? Nu
se poate. Oricum, e foarte important ca tu să nu astepti un model cu trăsături
bine definite: să consideri că dacă un tânăr nu e doctor sau nu e profesor, nu
e bun să îti fie sot. Cine asteaptă băiatul din povesti va sfârsi prin a ajunge
la o mare deceptie: nimeni nu e ca băiatul din povesti.
Asta nu înseamnă
că perechea pe care o trimite Dumnezeu e banală sau stearsă. Dragostea are o proprietate:
te minunezi neîncetat de frumusetea celuilalt. Nu îi vezi lipsurile pentru a-i
scoate ochii, ci numai pentru a-l ajuta
Când iubesti nu încetezi să te
bucuri de celălalt. Nu ti se pare că e mai putin frumos decât îti doreai, nici
că e mai putin destept. Sau, atunci când îti dai seama că e mai putin asa sau
altfel, îti dai seama că această lipsă nu întunecă cu nimic dragostea ta pentru
el.
As fi putut să îmi doresc cea mai frumoasă, cea mai desteaptă, cea
mai smerită, cea mai delicată, cea mai răbdătoare sotie din lume. Dar nu am căutat
să îmi fac un idol pe care să îl astept la nesfârsit. M-as fi bucurat să am o
sotie frumoasă. Dar nu mă asteptam să fie atât de frumoasă cât e Claudia. Mi-as
fi dorit să fie mai tandră. Si nu mă gândeam că sotia mea va avea un mod de a-si
arăta dragostea care mie mi se pare rece. De fapt la început nu l-a avut, greutătile
au adus-o aici. În loc să mă plâng de răceala ei, eu încerc să o ajut să revină
la modul de a fi pe care l-a avut mai înainte. Cred că dragostea mea si ajutorul
lui Dumnezeu o vor ajuta să fie ca înainte.
Eu nu sunt nostalgic. Nu astept
ceva imposibil, ci sunt constient de faptul că greutătile prin care a trecut au
fost mari: de exemplu în maternitate, imediat după nasterea lui Codrin, când copilul
a luat antibiotice, ea a avut parte de momente foarte grele. Copilul plângea mult
noaptea si ea era frântă de oboseală (cum sunt aproape toate mamele, dar sotia
mea nu are o constitutie fizică foarte solidă: încă îi mai zic "fetita mea",
că e ca o studentă).
Eu sunt o altă fire: cu cât am trecut prin încercări
mai grele, cu atât am simtit nevoia să mă tină în brate. Dar ea a încercat să
îsi creeze o barieră de protectie si din afară pare că s-a însingurat.
Ar
fi fost normal să împărtim greutătile pe din două. Am încercat să le împărtim.
Numai că ea a făcut si face tot posibilul pentru a-mi oferi mie toate conditiile
pentru a scrie si pentru a studia.
Mă iubeste foarte mult. De câtiva ani
cumpărăm aproape numai cărtile de care am nevoie eu. As putea să fac altfel, să
renunt la cărtile care îmi trebuie, pentru a-i lua ceva ce i-ar plăcea să citească.
Numai că nu ne permitem. Si îmi dau seama că oricum sunt destule cărti de care
am nevoie si la care renunt. Asta nu înseamnă că nu îi plac cărtile pe care le
cumpăr. De multe ori le-a citit odată cu mine, iar alteori înaintea mea. Ce vreau
să spun cu asta? Că dacă judec după criterii exterioare, dacă mă gândesc la răceala
pe care o are uneori în relatia cu mine, se poate spune că nu a fost o pereche
potrivită pentru mine.
Dar toti prietenii mei spun cât de mult m-a schimbat
în bine Claudia. La un moment dat chiar m-am revoltat: "dar ce, înainte ce
aveam?..." Si totusi recunosc faptul că fără Claudia viata mea ar fi fost
pustie. Stiu că multi dintre colegii mei de facultate au neîntelegeri cu sotiile
lor. Am avut si eu cu Claudia. Dar ale noastre au fost provocate de obicei de
lucruri banale, de multe ori numai de ideea mea fixă că într-o anumită situatie
ar fi trebuit să dea dovadă de mai multă răbdare, sau că ar trebui să lase mai
mult de la ea.
În viată avem ori posibilitatea de a vedea cât de minunată
e persoana pe care o iubim, ori de a vedea cât de multe sunt lipsurile sale. În
clipa în care tot cântărim aceste lipsuri omorâm dragostea. Preferăm să spunem
că nu am găsit perechea potrivită si să ne dăm cu capul de pereti sau să ne însingurăm.
Judecând la rece, nimeni nu e perfect. Întotdeauna persoana iubită va putea spori
în frumusete lăuntrică. Dacă ne multumim să îi scoatem ochii pentru fiecare mică
"imperfectiune", vom sfârsi în a transforma iubirea pe care i-o purtăm
într-o relatie stearsă, tristă.
Cei care se hotărăsc să se căsătorească
trebuie să fie constienti de la început de faptul că celălalt nu este si nu va
fi niciodată perfect. Dacă lipsurile celuilalt au fost covârsite de dragostea
pe care i-o purtăm, dacă îl iubim cu toate că are aceste lipsuri, nu trebuie niciodată
să lăsăm la o parte dragostea pentru a-i reprosa că nu este perfect.
Nu
am vrut să mă refer aici la situatii dificile, cum e cea în care sotul suferă
de patima betiei. Înainte de a se căsători, s-a lăsat de băutură pentru câteva
luni (sau cel putin a promis că se va lăsa). Si, după nuntă, revine la "iubirea"
lui lichidă. În astfel de cazuri nu se pune problema că sotia încearcă să îl convingă
să renunte la băutură numai pentru că dragostea i s-a împutinat. Dimpotrivă. Sotia
încearcă să îl ajute tocmai pentru că îl iubeste. Viciul băuturii îi nimiceste
sotul. Si dacă l-ar răbda fără să îi spună nimic, nu ar schimba deloc situatia
în bine (nici dacă stă toată ziua cu gura pe el nu stiu dacă rezolvă ceva: e nevoie
de multă delicatete si de rugăciune îndelungată pentru ca situatia să se schimbe.
Eu cred că dacă o femeie vrea să ia un bărbat care suferă de patima betiei dă
dovadă de multă inconstientă, pe care o va plăti cu vârf si îndesat. Si mai consider
că un bărbat îsi poate pune problema căsătoriei abia după ce a scăpat de ispita
betiei. Asta nu înseamnă că betivii sunt condamnati la singurătate; e firesc să
fie constienti că nu au dreptul să întunece viata persoanei pe care o iubesc -
sau li se pare că o iubesc - printr-o căsnicie plină de violentă).
E normal
să îti doresti un sot cât mai bun, cât mai iubitor, cât mai frumos, cu o inimă
de aur. Ce să mai vorbim? Nici nu ar fi trebuit să îti scriu prea mult despre
perechea ideală. Este o temă asupra căreia reflectează majoritatea tinerilor.
Ti-am scris gândindu-mă mai ales la faptul că poate te apasă singurătatea.
Mi-am dorit oricum să îti spun că, indiferent din ce motive perechea ta întârzie
să apară, Dumnezeu îti întelege frământările si asteptările si, la vremea potrivită,
asteptările tale vor lua sfârsit. Poate crezi că dacă treci de o anumită vârstă
nu vei mai găsi pe nimeni care să vrea să îsi împartă viata cu tine. Acest argument
este într-o anumită măsură adevărat: cu cât trec anii, persoanele care sunt pentru
tine potentiale perechi se căsătoresc. Si atunci cu tine cum rămâne? În lume sunt
miliarde de bărbati. Tu nu trebuie să găsesti în această multime doi sau trei
care să fie potriviti pentru tine, ci unul singur. Da, e greu să găsesti perechea
potrivită. Dar o vei găsi. În această multime de bărbati cel putin unul e potrivit
pentru tine. Si nu unul care va muri departe de tine, în Africa de Sud sau la
Polul Nord, ci unul pe care, dacă stii să îl cauti, îl vei găsi. Să stii că multe
fete au fost disperate că în toată lumea nu se găseste nici un bărbat care să
le placă si pe care să îl placă (de parcă ar fi umblat prin toată lumea, de parcă
i-ar fi văzut pe toti bărbatii si ar fi putut zice că nu îsi pot găsi perechea).
Dar în cele din urmă majoritatea s-au măritat. Si chiar dacă sotul nu era departe,
uneori a durat mult până l-au găsit. Locuia pe o stradă vecină, în alt cartier,
sau în orasul vecin. Nu era în cealaltă parte a lumii. S-au măritat cu trei, cu
cinci sau chiar cu zece ani mai târziu decât celelalte colege de liceu. Vai, ce
tragedie! Totusi s-au măritat. Dumnezeu a văzut că ele nu amânau nunta pentru
a trăi în patimi si în pofte trupesti, ci pentru că nu voiau să facă un compromis
măritându-se cu cine nu era cazul. Si le-a făcut parte de o familie fericită.
La ce le-a ajutat că au fost atât de nelinistite până să se mărite? La
nimic. Lucrurile sunt simple. A zis Dumnezeu: "Nu este bine să fie omul singur..."
Dacă îti pui nădejdea în Dumnezeu vei vedea cum se rezolvă problema singurătătii.
CARTEA NUNTII
de Danion Vasile
Povestea
vulturilor aurii
Sa
stam de vorba
Despre
mirajul sexualitatii
De
ce sa ma casatoresc?
Despre
Goana dupa Aurul nuntii sau western-ul maritisului
De
ce nu ne ajuta Dumnezeu?
Despre
fotomodele si Don Juani
Geniul
si femeia de serviciu
Banii
vorbesc!
Despre
influenta prietenilor
Parintii:
prieteni sau dusmani?
Binecuvantarea
preotului
Despre
vrajitoare si dezlegarea cununiilor
Despre
dragostea trupeasca
Scrisoare
catre tinerii secolului XXI
"Daca
stiam ca o sa ne certam atat..."
Un
examen cu multi restantieri
Cuvinte
catre cei care vor sa se recasatoreasca
"....dar
barbatul este mai egal decat femeia..."
Cum
sa ma pregatesc pentru casatorie?
"Dumnezeu
e baiat de cartier..."
Povestea
unei casatorii...
Postfata
la editia a doua
Rugaciuni
Prefata