CARTEA NUNTII :: Despre nunta :: Despre mirajul sexualitatii :: De ce sa ma casatoresc? :: Despre Goana dupa Aurul nuntii sau western-ul maritisului :: De ce nu ne ajuta Dumnezeu? :: Despre fotomodele si Don Juani :: Geniul si femeia de serviciu :: Banii vorbesc! :: Despre influenta prietenilor :: Parintii: prieteni sau dusmani? :: Binecuvantarea preotului :: Despre vrajitoare si dezlegarea cununiilor :: Despre dragostea trupeasca :: Scrisoare catre tinerii secolului XXI :: Daca stiam ca o sa ne certam atat... :: Un examen cu multi restantieri :: Cuvinte catre cei care vor sa se recasatoreasca :: ....dar barbatul este mai egal decat femeia... :: Cum sa ma pregatesc pentru casatorie? :: Dumnezeu e baiat de cartier... :: Povestea unei casatorii... :: Postfata la editia a doua :: Rugaciuni




Despre dragostea trupească

Ti-am spus că vom reveni asupra sexualitătii. O vom face acum.

De ce fac tinerii dragoste? "Pentru că sunt iubitori de patimi, pentru că nu tin cont de nici o regulă, pentru că nu au Dumnezeu", spun oamenii mari.

"Pentru că ne iubim!", spun tinerii. Cine are dreptate? Fiecare este convins că dreptatea este de partea lui. Eu cred că dreptate au si unii, si altii.

Să ne uităm pe stradă la cuplurile care trec prin fata noastră. Să încercăm să descriem putin două dintre ele. M-am uitat pe geam, dar strada e cam pustie. Asa că îmi imaginez două cupluri. E vară acum, si e foarte cald. (Mergând cu băietelul meu cu metroul, am văzut o doamnă de vreo 30 de ani cu un maiou foarte "economicos". L-a bufnit râsul, a arătat-o cu degetul si a zis: "Tati, femeia asta umblă cu maiou pe stradă..." Am încercat să salvez situatia, pentru a nu primi o posetă în cap. Dar nu am reusit să îl conving pe Codrin că maioul acela era tricou. Asa cum fiului meu i s-a părut anormal de scurt maioul doamnei, tot asa bustierele li se par anormal de scurte celor mai în vârstă).

Dacă vedem pe stradă un sot si o sotie, observăm că aproape mereu merg unul lângă celălalt. Vorbesc despre pretul detergentului sau despre când trebuie să plătească întretinerea. Dacă au copii, poate vorbesc si despre faptul că micutilor le-ar trebui încăltări noi. Asta dacă nu sunt bogati. Dacă sunt bogati vorbesc despre scumpirea vilelor de la munte sau despre o călătorie în străinătate.

Când vedem pe stradă doi tineri de 20 de ani, ei se tin de mână, se strâng în brate. Se sorb din ochi. Se scaldă unul în ochii altuia. Nu se mai pot abtine si uneori se sărută cu foc sub privirile nu rareori indignate ale trecătorilor.

Si totusi, ce e rău în faptul că tinerii se iubesc?

"Vai, dar pe vremea mea nimeni nu se purta asa în public... Vai, dar pe vremea străbunicii fustele erau până la glezne... Vai, generatia asta... Vai..."

Si lista "vai-urilor" nu se opreste aici. Dar toate aceste vai-uri sunt gratuite în ochii tinerilor. Ei simt că dragostea părintilor lor s-a ofilit, si atunci refuză să le accepte sfaturile. Cum să acceptăm modelul unor părinti a căror dragoste s-a uscat, a esuat? Tinerii simt foarte bine care este relatia dintre părintii lor. Si sunt detectoare de minciuni. În clipa în care părintii spun: "Trebuie să mergeti pe urmele noastre, dacă vreti să aveti parte de împlinirea noastră", atunci îsi conving copiii să fugă de o împlinire superficială.

Părintii tot caută noi si noi metode de convingere, în loc să îsi dea seama că se află într-o postură ridicolă. Sunt ca niste turisti care nu au reusit să ajungă pe vârful unui munte, dar nu obosesc să le explice altora cât de usor este drumul.

Repet întrebarea pe care o vei găsi des în această carte, ori de câte ori mi se pare că nu sunt destul de clar: "Si ce are asta cu căsătoria ta?" Are multe. Pentru că imaginea ta despre căsătorie e foarte marcată de ceea ce ai văzut la părintii tăi (îmi cer scuze dacă părintii tăi nu sunt ca ceilalti, ci stiu să îti fie model; în acest caz, cred că esti constientă că multi părinti sunt altfel decât ai tăi).

Căsătoria pierde teren pe zi ce trece. Unul dintre principalele motive este că tinerii nu mai vor să aibă parte de esecurile părintilor.

"Ce folos că mama s-a măritat fecioară, dacă dragostea dintre ea si tata s-a stins?" Sau: "Ce folos că mama a purtat numai fuste lungi si nu s-a vopsit dacă nu a stiut cu cine să se mărite?" Sau: "Ce folos că tata a dus o viată aproape de Dumnezeu, dacă nu a văzut ce fel de om e mama?..."

Îmi e putin greu să scriu aceste rânduri. Ele par un protest anti-părinti. Dar vei vedea că nu urmăresc deloc să protestez fată de acestia. De pe acum mă gândesc la ce va fi peste douăzeci de ani, când fiul meu Codrin va putea spune dacă i-am fost sau nu model. Nădejduiesc că Dumnezeu mă va ajuta să îi fiu. Încă nu stiu dacă cel de-al doilea copil al nostru e băiat sau fată. Dacă e fată, mi se pare că responsabilitatea mai mare ar cădea asupra mămicii.

Ce am eu totusi cu părintii?

Afirm cu toată convingerea că oricât de iscusite ar fi predicile părintilor despre feciorie, despre căsătorie si despre dragoste, ele nu atârnă pe cântar mai mult decât exemplul personal. Dacă părintii se iubesc, adică dacă "harta" familiei pe care au avut-o s-a dovedit bună, atunci sfaturile lor merită atentie. Dar dacă dragostea părintilor a ajuns într-o fundătură, atunci nimeni nu îi ia în seamă.

Si cum cei mai multi părinti nu sunt modele pentru copii, e normal ca tinerii să nu tină cont de sfaturile pe care le primesc.

Fii sinceră, dacă ai fi fost tu pe "Titanic" în locul lui Rose, te-ar fi împiedicat ceva să te dăruiesti iubitului tău? Mă îndoiesc.

Ca o concluzie, recunosc că am toată întelegerea fată de tinerii care nu găsesc nici un motiv pentru a împărtăsi opiniile părintilor lor în privinta întemeierii unei familii.

Până aici nu mi-am precizat pozitia. Sunt eu un "eretic", un antitraditionalist, un impostor sau o victimă a prezentului si ideologiei moderniste? Nu, în nici un caz.

După ce am criticat putin lectiile de morală uneori gratuite pe care le tin părintii, voi încerca să lămuresc de ce pozitia mea e chiar mai traditionalistă decât a lor. Eu nu cred că un tânăr trebuie să facă ceva numai pentru că părintii săi consideră că e bine. Dar cred că e normal ca tânărul să se întrebe ce e cu adevărat bine. Cred că nu e normal ca tânărul să îsi formeze un sistem propriu de valori (atunci ar fi ca cel care face desenul unui vârf de munte fără să fi urcat pe el), ci mi se pare normal ca tânărul să urce pe acel vârf si abia apoi să îl deseneze.

E evidentă legătura dintre gândirea si faptele noastre. Adică faptele noastre pun în evidentă gândirea noastră, filosofia vietii noastre. Parcă ti-am mai scris: dacă te-ai mărita pentru a avea o viată comodă, dacă ai lua un tip pentru banii lui, prin aceasta ai arăta că în conceptia ta cel mai important lucru în viată sunt banii. O femeie care îsi ia de sot un bărbat numai pentru că are o potentă sexuală iesită din comun arată că dumnezeul ei e sexul.

Care e cel mai important lucru în viată?

Pentru crestini, mântuirea. Or, mântuirea se dobândeste dacă mergem pe calea pe care ne-a arătat-o Hristos. Hristos ne-a spus simplu: "Faceti asta, Dumnezeu vă va milui. Faceti altceva, alegeti iadul."

E greu să fii crestin. Dar în clipa în care te hotărăsti să fii crestin nu mai încerci să modelezi învătătura crestină pentru a o face mai potrivită pentru tine, ci încerci să te modelezi pe tine după această învătătură.

Si ce spune Biserica despre viata sexuală a celor necăsătoriti stii.

De ce e păcat ca tinerii să facă dragoste? De ce e păcat să se bucure de clipe atât de frumoase unul lângă altul? Nu stiu. Dar nici nu am cum să stiu. Nu eu i-am creat pe oameni. Eu nu stiu ce e bine si ce e rău decât în măsura în care primesc ceea ce Dumnezeu a binevoit să ne descopere.

Pe cât de usor este să întelegem că uciderea e un păcat, pe atât de greu ne este să întelegem de ce dragostea trupească dintre cei necununati este păcat. Cei mai multi tineri consideră ideea aceasta habotnică, numai pentru faptul că, dacă ar fi adevărată, ei ar fi pusi într-o situatie delicată. Dintr-un instinct de conservare oamenii încearcă să se apere modificând reperele. Să nu încercăm să ne considerăm măsură a tuturor lucrurilor, că nu suntem.

Am văzut ieri într-o vitrină o reclamă la produsele Revlon: "We are still, in the end, animals." Adică: "Vrem sau nu să recunoastem, tot animale suntem." Să trăim deci după legea trupului, după legea poftelor, să lăsăm la o parte prejudecătile ca să ne simtim noi însine.

În loc ca omul să considere patima drept patimă, în loc să fie constient de chemarea sa spirituală, el vrea să se considere animal. Mi se pare că am ajuns la un moment trist al istoriei: cu timp în urmă oamenii însetau după Dumnezeu, voiau să urce cât mai sus pe scara duhovnicească, si dacă le-ar fi spus cineva că sunt animale s-ar fi simtit jigniti. Astăzi oamenii nu numai că au renuntat să mai urce pe scară, ci au renuntat si să vrea să fie oameni. Se simt bine dacă li se spune că sunt animale.

(I-am reprodus finei mele reclama de la Revlon. "Asta nu-i nimic... E o reclamă si mai si, pe Animal Planet: "Animals are better than humans." Culmea: Animalele sunt mai bune decât oamenii! Cine s-ar fi gândit că o să ajungem chiar aici?)

Hai să ne gândim la altceva. Multi îsi pun întrebarea: "Oare ce îi place mai mult lui Dumnezeu, o familie în care sotii nu se iubesc, sau un cuplu care trăieste fără binecuvântarea cununiei, dar în care se simte dragostea pe care unii soti nu o mai simt?"

Astfel de întrebări îsi pun oamenii care fug de întrebările pe care ar trebui să si le pună cu adevărat. Ne punem întrebările ale căror răspunsuri ne convin, ne justifică scăderile, si evităm întrebările ale căror răspunsuri ne lovesc. Poate ai impresia că prin aceste rânduri eu îmi manifest inhibitia sexuală, si încerc să îi opresc pe altii să se bucure de plăcerile dragostei. Departe de mine gândul acesta. Eu nu te pot obliga să trăiesti după cum te învată Biserica, dar vreau să te ajut să fii sinceră cu tine. Ai credintă în Dumnezeu? Ar trebui să se vadă în fapte. Nu ai credintă? Atunci poartă-te ca atare.

Nu văd însă nimic nepotrivit în a-ti atrage atentia asupra riscului de a te lăsa dusă de val, de a nu avea un mod de viată care să fie în deplin acord cu modul în care întelegi viata.

Revin la întrebarea: de ce e păcat să facă dragoste cei care trăiesc necununati?

Nu noi hotărâm ce e păcat si ce nu. Noi nu putem, prin propriile noastre puteri omenesti, decât să primim sau să respingem poruncile lui Dumnezeu.

Or, din Sfânta Scriptură vedem clar că desfrâul este un păcat. Noi putem respinge învătătura crestină, dar nu putem primi învătătura crestină odată cu propriile noastre idei. Deformarea credintei crestine este o cale de acoperire a păcatului de care se folosesc multi, fără a fi constienti de faptul că îsi fură singuri căciula.

M-a întrebat ieri o prietenă: "Privitor la viata sexuală, ce părere ai de expresia ,,Ce-i curat e ca nou?" Tot ea m-a lămurit ce înseamnă: că fecioria nu e importantă."

I-am răspuns că expresia, pe care nu am mai auzit-o până acum, trădează o anumită nesigurantă: că dacă femeia de la care a auzit-o ar fi fost convinsă că pierderea fecioriei e neimportantă, nu ar mai fi preocupat-o acest subiect.

"Ce-i curat e ca nou"... O nouă variantă a proverbului: "Vulpea care nu ajunge la struguri zice că sunt acri."

Vreau să fac referire acum la cei care se gândesc că, după o tinerete zbuciumată si pătimasă, se vor aseza la casele lor si vor duce o viată crestină. Ei nu tin cont de faptul că sufletul nostru e o ceară în care se imprimă toate faptele noastre, bune sau rele, că după ani de zile trăiti în desfrâu, sufletul va fi bolnav si că vindecarea se va obtine cu multă greutate. Poate ai auzit deviza "Make love, not sex!" Am văzut că în ultima vreme această deviză e slogan al unor tineri din Occident care, constienti de faptul că sexul a devenit miezul oricărei povesti de iubire, protestează fată de întelegerea gresită a sexualitătii. Ei observă câtă publicitate se face pentru amorul în lift, pe plajă sau în alte locuri publice si îsi dau seama că s-a ajuns la o pervertire totală a dragostei. De altfel, nici nu se mai zice "I want to make love with you...", ci se zice pe sleau: "I want to make sex..."

Ce e interesant la acesti tineri protestatari? Că sunt constienti că exacerbarea sexualitătii la care s-a ajuns în ziua de astăzi nu a adus si un plus de dragoste.

Si eu sunt pentru deviza "Make love, not sex!" Numai că o înteleg altfel. Ei nu pricep că viata sexuală a tinerilor necăsătoriti poartă pecetea păcatului, ci numai că plăcerea sexuală nu poate fi centrul unei relatii. Ei sunt sustinătorii unei sexualităti coplesite de iubire, cum a fost cazul cu Jack si Rose. Numai că o astfel de pozitie este utopică. Spun încă o dată că nu noi stabilim ce e bine si ce e rău. Că, dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci as fi de acord cu modul în care înteleg ei deviza de mai sus.

Dar, pentru că Dumnezeu există, eu înteleg deviza tocmai ca pe un imbold pentru căsătorie: cei care se iubesc să caute să primească binecuvântarea dumnezeiască pentru dragostea lor. Da, doi tineri care se iubesc simt dorinta de a se săruta, de a se îmbrătisa, de a face dragoste. Ce e dragostea trupească? Un mod de manifestare a dragostei sufletesti. Iubirea dintre doi oameni nu e doar sufletească, e si trupească. Si dacă doi oameni se iubesc, de ce să nu facă dragoste? Adică de ce să nu se căsătorească pentru ca unirea lor trupească să fie dragoste si nu patimă?

Se poate pune întrebarea: ce patimă e în sufletul unei fete care face dragoste cu iubitul ei numai ca să nu îl piardă? Din moment ce o face numai pentru a-l bucura pe el, si fără nici o urmă de egoism, atunci unde mai e patima?

Să ne uităm tot la Rose: ce părea murdar în dăruirea ei? Dăruirea îndrăgostitilor de pe "Titanic" pare mai frumoasă decât dragostea trupească a sotilor, când sotul e beat iar sotia se gândeste la altul (nu îmi dau seama cât de multe sunt cazurile în care sotul vine acasă beat si se culcă cu sotia sa. Că dragoste, la betie, nimeni nu poate face).

Întrebarea de baraj: "al cui păcat e mai mare, al tinerilor care au parte de o dragoste ca în Titanic (o, dar cât de rare sunt astfel de cazuri, majoritatea au parte de o dragoste mult mai superficială...), sau al sotilor pentru care iubirea trupească nu e semn de dragoste, ci numai de plăcere animalică?"

Nu e greu să par rigorist atunci când afirm că, cel putin, cei din urmă sunt căsătoriti si, cel putin, nu cad în păcatul curviei. Pe când primii, oricât de bine s-ar întelege, merg pe calea desfrâului osândit de Dumnezeu.

Nu stiu dacă se poate face o comparatie precisă între cele două cupluri. Nu stiu dacă ajută la ceva să ne comparăm cu astfel de cupluri (mai ales că, în familia cu sotul betiv, sansele de îndreptare sunt foarte mici, în timp ce în celălalt caz dragostea îi poate aduce pe tineri în fata altarului).

Sunt convins că un tânăr sau o tânără care vrea să îsi întemeieze o familie trebuie să se compare cu cazurile ideale, si nu cu cazurile aflate în situatii delicate.

"Make love, not sex!"

Dar ca să poti face dragoste ai nevoie de binecuvântarea Bisericii prin Taina Nuntii. Altfel, oricât ai încerca să te păcălesti, nu poti face decât sex.

Să zicem că as vrea să mă duc la un anticariat cu un birou si să primesc banii pentru a-mi cumpăra o masină. Dar nimeni nu îmi va da atât de multi bani. Pentru că nu eu sunt cel care stabileste pretul biroului.

Asa e în viată. Faptele noastre sunt judecate de Dumnezeu, nu de noi. Dacă ar fi după noi, ar fi simplu. Dar faptele noastre sunt pasaportul nostru spre Rai sau spre Iad. Dacă nu vrem să tinem cont de voia lui Dumnezeu, vom pierde Raiul.

Pentru că îmi dau seama că nu de amenintări cu chinurile vesnice ai nevoie, îti repet că cei care au încercat să îsi întemeieze o familie fără să tină cont de voia lui Dumnezeu au esuat. Iată că nu te sperii cu focul iadului, ci cu esecul în viata de familie. Lăsând la o parte faptul că ti-ai fi dorit o cu totul altă soartă, prin suferintele si singurătatea pe care le oferă acest esec e o pregustare pământească a iadului.



CARTEA NUNTII
de Danion Vasile

Povestea vulturilor aurii
Sa stam de vorba
Despre mirajul sexualitatii
De ce sa ma casatoresc?
Despre Goana dupa Aurul nuntii sau western-ul maritisului
De ce nu ne ajuta Dumnezeu?
Despre fotomodele si Don Juani
Geniul si femeia de serviciu
Banii vorbesc!
Despre influenta prietenilor
Parintii: prieteni sau dusmani?
Binecuvantarea preotului
Despre vrajitoare si dezlegarea cununiilor
Despre dragostea trupeasca
Scrisoare catre tinerii secolului XXI
"Daca stiam ca o sa ne certam atat..."
Un examen cu multi restantieri
Cuvinte catre cei care vor sa se recasatoreasca
"....dar barbatul este mai egal decat femeia..."
Cum sa ma pregatesc pentru casatorie?
"Dumnezeu e baiat de cartier..."
Povestea unei casatorii...
Postfata la editia a doua
Rugaciuni
Prefata