Unul dintre principalele motive de tensiune care apar în familie este lupta pentru suprematie: care să fie seful. Casa se transformă în arena unui război de durată în care fiecare vrea să îsi impună voia în fata celuilalt. Câtă vreme dragostea este covârsitoare, sotii nu îsi pun problema suprematiei. Dar, când dragostea se împutinează, locul rămas liber se vrea acoperit de iubire de sine. Si începe lupta.

Unii tineri îsi pun problema suprematiei încă înainte de a se căsători. Si bine fac. Dar solutia pe care o dau nu tine; fiecare zice: "O să facem cum vrei tu, numai să nu ne certăm!"

Câtă vreme tinerii nu au decât divergente privitoare la prăjitura pe care o vor mânca la cofetărie sau la filmul pe care îl vor vedea, nu au cum să îsi dea seama că în familie motivele de contrazicere sunt mult mai serioase.

Ar fi ideal să pot lămuri problema suprematiei în câteva pagini. Dar mi se pare prea vastă pentru a o epuiza aici. Mă voi rezuma la a prezenta câteva opinii ale altora si câteva gânduri personale.

El, cu elan: "Într-o familie normală, bărbatul este capul."

Ea, ironic: "Iar femeia este gâtul, si îl zgâltâie în toate părtile, cum vrea ea..."

Cam asta e directia în care merg feministele de astăzi, trecând cu vederea faptul că gâtul nu se poate misca dacă nu primeste comanda de la cap.

În momentul în care încercăm să discutăm cine e firesc să aibă suprematia într-o familie, e normal să stim de pe ce pozitii discutăm.

La baza raporturilor dintre bărbat si femeie stă ori o conceptie religioasă, ori o conceptie pe care am putea-o numi filosofică. Mă refer la filosofia vietii pe care si-o construiesc cei care resping orice cunoastere religioasă.

Atitudinea dominantă este cea prin care bărbatul este "seful familiei". Chiar în familiile în care sotii sustin că femeia este egală cu bărbatul, practica este diferită de teorie. Un pumn în masă rezolvă dilemele fără prea multă filosofie (chiar dacă mentalitatea contemporană a izbutit să creeze modelul femeii-bărbat, cum e Nikita, femeie care domină psihic orice mascul, totusi femeile care s-au lăsat duse de valul puterii nu au reusit să devină majoritare; multe au divortat tocmai pentru că bărbatii nu le-au acceptat nici toanele si nici aerul dictatorial).

Există mai multe moduri în care bărbatul poate domina femeia.

Primul este violenta. Bărbatul impune, bărbatul porunceste. Simte că femeia se teme de el si devine din ce în ce mai rău. Dacă îsi dă seama că oricât de brutal ar fi, femeia nu va avea curajul să divorteze, duritatea lui nu va mai avea limite. Femeia va deveni o sclavă. (Asta se întâmplă mai ales când bărbatul suferă de patima băuturii: putini betivi nu sunt violenti cu nevestele sau cu copiii lor.) Nu e nevoie să detaliez: sunt convins că nu îti doresti un astfel de sot.

Al doilea mod prin care o poate domina este amenintarea cu infidelitatea: "Nu faci ce zic eu? Nu esti o sotie bună. O să mă duc să îmi caut alta, numai să facă ce spun eu." Acest mod tine când femeia îsi iubeste foarte mult bărbatul, când ar face orice numai să nu îl piardă.

Al treilea mod la care voi face referire (sunt mai multe, dar nu le însir pe toate) este cel în care în familie există echilibrul pe care îl vrea Dumnezeu: "bărbatul este cap femeii, asa cum si Hristos este cap Bisericii..." Femeia este "slava" bărbatului. Iată o teorie interesantă. Dar oare cum se pune în practică?

Atunci când m-am căsătorit, la citirea Apostolului am fost atent dacă citetul citeste exact ce scrie acolo sau zice varianta prin care se deformează uneori textul biblic (în loc de "iar femeia să se teamă de bărbat", el zicea de multe ori "iar femeia să-l respecte pe bărbat"). A trecut testul, a citit corect.

Diferenta mi se pare importantă. Femeia de azi, când aude în biserică că trebuie să se teamă de bărbat, se duce cu gândul la faptul că si crestinii îsi educă sotiile folosindu-se de arma fricii. Si urechea ei e mai sensibilă la sugestia de a-si respecta bărbatul.

Voi încerca să propun ca model de relatie între sotii care cred în Dumnezeu tocmai modelul pe care îl propune Biserica; si cred că, departe de a fi utopic, este cât se poate de practic, si duce la multă întelegere. Nu stiu ce solutie ar putea exista pentru sotii care nu cred în Dumnezeu: egalitatea atât de trâmbitată dintre bărbat si femeie mi se pare de o mie de ori mai utopică decât ceea ce propune Evanghelia. Cititoarele care nu au credintă în Dumnezeu nu au cum să fie de acord cu ceea ce voi scrie mai jos. Iar cele care au credintă vor fi probabil putin surprinse să vadă cum, după atâtea pagini în care am scris lucruri de bun-simt (cel putin asa sper), acum mi-as da arama pe fată pentru a face apologia tiraniei masculine.

Departe de mine o asemenea intentie. Atunci cum de sunt de acord cu faptul că femeia trebuie să se teamă de bărbat?

E nevoie de o explicatie: să se teamă de bărbat femeia care stie că bărbatul îi este cap. Sfântul Pavel se adresa în acel pasaj femeilor crestine, nu oricăror femei.

Când bărbatul e cap, când el se mântuieste conducând cu chibzuintă familia, femeia supunându-i-se, e firesc ca aceasta să aibă constiinta că dacă nu îsi va asculta bărbatul va face ceva potrivnic lui Dumnezeu.

Ascultarea fată de bărbat nu este totală: femeia nu trebuie să îsi asculte bărbatul atunci când acesta îi cere să facă ceva rău (de exemplu un avort sau perversiuni sexuale). Prin urmare, această ascultare nu are un aspect dictatorial. Într-o familie crestină bărbatul se consultă cu sotia lui în toate problemele importante, si nu de putine ori sotia găseste rezolvări mai bune si mai practice.

Relatia cerută de Evanghelie nu îl favorizează pe bărbat. La baza familiei crestine stă dragostea. Or, un sot iubitor nu alege comoditatea pentru a fi slujit de nevastă. Ierarhia dintre bărbat si femeie este cea pe care a arătat-o Hristos prin cuvintele: "Cine vrea să fie între voi întâiul, să fie slujitorul celorlalti." Bărbatul este cap femeii, este cel care poartă greutatea familiei, nu cel care dă dispozitii.

Femeia se teme de bărbat nu în sensul că se fereste să fie lovită sau înjurată, ci în sensul că îi e teamă că dacă la un moment dat s-ar hotărî să ducă o existentă de-sine-stătătoare, dacă nu întelege că rostul ei este să îi fie slavă bărbatului, binecuvântarea Domnului s-ar retrage de la ea.

"Iar femeia să se teamă de bărbat...", adică să se teamă că, dacă deschide gura mai mult decât trebuie va primi câteva palme, dacă nu îl ascultă va lua o bătaie soră cu moartea, dacă nu îi face mâncarea la timp va dormi pe pres. Femeia să se teamă de bărbat, să tremure în fata lui, să stea ca o roabă ascultându-i poruncile. Iată o ipostază de care se îngrozesc feministele. Si au dreptate. Cum să nu te îngrozesti când căsătoria îti oferă o gamă largă de torturi, de la certuri până la bătaie? "Ar trebui să fii masochistă ca să te mai măriti. Decât o astfel de nuntă, mai bine lipsă..."

Sunt oarecum de acord cu această pozitie. Sau mai degrabă as fi cu totul de acord dacă ar fi justificată. Numai că Apostolul nu se referă la bătăi sau la mustrări dure, ci se referă la cu totul altceva. Explicând la ce se referă Apostolul Pavel voi mărturisi si că nu cred că există o relatie mai minunată între bărbat si femeie decât cea pe care o arată Sfânta Scriptură. Bărbatii sunt îndemnati să îsi iubească femeile asa cum si Hristos iubeste Biserica. O astfel de iubire exclude duritatea. O astfel de iubire răstoarnă raportul dintre bărbat si femeie în sensul că bărbatul nu mai este sef, nu mai este stăpân, ca în religiile precrestine: bărbatul este robul iubirii sale, si e gata să îsi pună sufletul pentru această iubire binecuvântată de Dumnezeu.

Un părinte spunea că, din perspectivă evanghelică, nu e mai greu să fii femeie, ci e mai greu să fii bărbat. Adică e mai usor să te lasi condusă de bărbatul tău, care poartă o responsabilitate mai grea decât a ta. E mult mai greu să conduci cu pricepere decât să te lasi condusă de cel pe care Dumnezeu l-a rânduit să conducă.

Dumnezeu a dat anumiti talanti bărbatilor si anumiti talanti femeilor. Atunci când femeia e sefa, când ia deciziile, când îsi domină sotul, ne aflăm în fata unei situatii anormale: femeia a câstigat concursul organizat de această lume care a provocat-o să fie mai sus decât bărbatul ei. Dar din punct de vedere crestin femeia s-a ratat. (Nu mă refer decât la cazurile în care femeia încearcă să îsi domine sotul. Ce e de făcut când bărbatul e prea molatic, când nu e în stare să conducă sotia? Femeia sa trebuie să fie constientă că dacă nu ar aprecia corect situatia ar avea de suferit amândoi. Problema este că prea multe femei se consideră în această situatie numai pentru a-si justifica patima mândriei.) Viata crestină are cu totul alte criterii de evaluare decât lumea aceasta. Si femeile care tin cont de criteriile lumii acesteia se vor simti la Judecată ca studentii care nu au învătat pentru un examen.

Înainte de a se mărita, orice fată crestină ar trebui să înteleagă că alege o cale în care trebuie să se supună bărbatului. Această idee trebuie să îi fie clară înainte de a se mărita. În pregătirea pentru nunta la care mă refer intră în mod obligatoriu si curătarea mintii de toate modelele de tipuri pe care le oferă lumea aceasta.

Dar oare problema ar fi numai la femei? (Nu mă asteptam să ajung să tratez si această problemă, as fi vrut să fac o carte mai scurtă si mai usor de citit. Dar cred că as gresi dacă as sări peste lucruri atât de importante.)

De ce există numai feminism si nu si "bărbătism"? Nu am auzit de vreun curent cu acest nume. Cred că nu există totusi o miscare "bărbătistă" tocmai pentru că bărbatii stiu să îsi impună drepturile si fără agitatie socială. Bărbatul este stăpânul casei: el poate să poruncească, el poate să înjure, el poate chiar să lovească. Ce nevoie ar avea să primească si alte drepturi? Când are nevoie de vreun drept si-l ia singur. Feminismul a apărut ca o reactie firească fată de comportamentul brutal al acestui gen de bărbati. Unele femei au vrut să protesteze fată de duritătile bărbatilor lor. Numai că protestând fată de comportamentul acestora au protestat de fapt si fată de propria lor alegere. Nimeni nu le-a obligat să ia astfel de soti. Nimeni nu le-a obligat să se mărite cu bărbati cu un altfel de comportament.

Si care ar fi fost alternativa?

Să prezentăm foarte pe scurt tipul bărbatului crestin (bărbat care are sanse să fie considerat fraier de către ceilalti, să fie considerat slab de înger, să fie dispretuit pentru ceea ce face în mod firesc).

"Bărbatul crestin e perfect, e cel mai...", si acum as fi putut însira o listă cu virtuti. Numai că bărbatul crestin nu e perfect... El nu e un om care nu poate gresi, ci e un om care tinde permanent să se apropie de modelul ideal.

Să prezint pe scurt acest model: e bărbatul care îsi iubeste femeia precum Hristos iubeste Biserica, si este plin de dragoste, de întelegere. Se poartă foarte delicat cu sotia sa, si îi este cap tocmai prin virtutile sale. El nu se impune drept cap al familiei, dar în mod natural virtutile si talantii săi îl impun. El nu are nevoie nici de tipete, nici de palme pentru a-si convinge sotia. El nu cunoaste alt limbaj decât cel al dragostei. Se întelege că atunci când un astfel de bărbat are o sotie mai putin credincioasă, o sotie mai cicălitoare, va avea parte si de esecuri. Strategia pe care o foloseste bărbatul crestin e aceea de a-si convinge sotia să facă în deplină libertate ceea ce trebuie. Sotul crestin nu impune, el respectă libertatea sotiei sale. El stie că e mai bine să renunte decât să îsi impună cu forta punctul de vedere.

Părintele Sofronie de la Essex spunea că orice ascultare ar face călugărul, dacă o face în silă, dacă o face cârtind în inima sa, pierde cununa. La fel se poate spune si despre sotiile care fac în silă ceea ce le cer bărbatii lor. Un sot crestin nu va căuta să fie stăpân, nu va căuta să se impună prin mijloace exterioare. Va prefera să facă el ceea ce sotia sa refuză să facă.

Ar fi multe de spus despre sotul crestin sau despre sotia crestină. Dar mă voi limita să precizez că atunci când se pregăteste pentru nuntă un tânăr crestin trebuie să se acomodeze cu pozitia sa de viitor sot. Trebuie să înteleagă că nu va avea voie să îi dea nici măcar o palmă sotiei sale. Nu e multumit de o ipostază atât de domoală? Nu are decât să refuze familia crestină. O familie nu poate fi crestină numai pe bucăti. Dacă într-o singură directie pierzi teren, nu esti pregătit pentru nuntă.

Bărbatul e cap femeii... Grea si apăsătoare răspundere. (M-am gândit că din cauza prea multor cazuri în care bărbatul exagerează pozitia de cap, si devine sef al femeii, ar fi bine să tratez si subiectul raportului dintre sexe. Chiar si numai pentru a-mi manifesta dezaprobarea fată de comportamentul prea dur al unor soti fată de sotiile lor.)

Cum înteleg eu pozitia de cap? Care e diferenta dintre responsabilitătile mele si ale sotiei? Mai exact, ce fac eu si nu face Claudia, si invers?

Iată o întrebare la care îmi e greu să răspund. Unul dintre putinele lucruri pe care l-a făcut sotia mea si eu nu îl fac a fost legat de copil: ea l-a purtat în pântece, ea l-a născut, ea l-a alăptat (că la capitolele spălat, hrănit cu biberonul sau adormit am "scris" cot la cot).

În rest, treaba în casă o împărtim întotdeauna în functie de timpul fiecăruia (dacă ea mătură, eu spăl pe jos si invers). Nici acum, când e însărcinată, nu mă lasă să fac eu totul, ci mă ajută după puteri. Eu mă simt cap mai ales în ceea ce priveste viata spirituală. În momentul în care cred că trebuie să îndreptăm ceva, în momentul în care îmi dau seama că gresim cu ceva, îi spun Claudiei si mergem să vorbim cu duhovnicul nostru. Pot afirma însă că nici măcar în problemele spirituale rolul de sprijin nu este exclusiv al meu. Au fost multe situatii în care Claudia m-a sprijinit pe mine.

În ceea ce priveste micile tensiuni din familie am ales o solutie care mi s-a părut de mare folos pentru linistea căminului: aproape întotdeauna când au apărut neîntelegeri, am încercat să las de la mine (nu întotdeauna, au existat si situatii în care îmi era teamă că dacă las de la mine gresesc). Nu mi-a fost usor. Mai ales când ea îmi găsea nod în papură.

Datoria de a fi cap sotiei e datoria de a-i fi model. În clipele în care femeia e aproape de deznădejde trebuie să găsească în bărbat un sprijin. Cred că îi sunt cap sotiei mele prin faptul că îi sunt sprijin. S-a întâmplat din când în când să nu mai aibă putere să meargă înainte (viata având greutăti din belsug), si eu am luat-o de mână. Nu stiu dacă îi sunt un "cap" iscusit. (De câteva ori un prieten mi-a reprosat că nu stiu să mă impun în fata Claudiei, că sunt prea moale si că ar trebui să fiu mai dur; dar prin duritate se poate impune orice măcelar. Consider că adevăratul bărbat e cel care stie să îsi stăpânească mânia, care stie să fie echilibrat si să se impună numai prin forta dragostei. Roadele răbdării nu apar pe loc, e drept, dar sunt bogate si frumoase.)

Există anumite diferente structurale între bărbat si femeie: cea mai usor de observat e că bărbatul e mai puternic, femeia mai sensibilă. Bărbatul protejează, femeia are nevoie de protectie (asta nu înseamnă că femeia nu îsi ocroteste la rândul ei bărbatul prin dragostea cu care îl înconjoară).

Dacă relatia dintre bărbat si femeie trebuie să aibă ca model relatia dintre Hristos si Biserică, nu mai putem spune nici că bărbatul este sef, nici că este avantajat. El e baza familiei, el trebuie să găsească iesirile din impas.

Mi se pare că tensiunile legate de cine cântă mai tare într-o familie, cocosul sau găina, sunt izvorâte din inimi pline de mândrie si de iubire de sine. Cu cât vei găsi un om mai putin mândru, cu atât îti va fi mai bine. Si cu cât vei fi mai smerită tu, cu atât mai bine îi va fi lui.

Atunci când te măriti e important să iei un om cu care simti că te completezi foarte bine. Dacă vă dati seama de la început că între voi e armonie, armonie va fi si după nuntă. Dacă sunt anumite nepotriviri, dar amândoi aveti dorinta de a vă modela astfel încât să evitati tensiunile, până la urmă aveti toate sansele să reusiti. Dar dacă din start fiecare vrea să îsi impună punctul de vedere în fata celuilalt, atunci nu are cum să vă fie bine. Pur si simplu sentimentul care vă uneste nu este dragoste. Un cuvânt al Scripturii ne spune că "dragostea îndelung rabdă, dragostea e binevoitoare..., nu caută ale sale..." Dragostea care caută supunerea celuilalt nu e dragoste. Si sansele ca o astfel de relatie să se transforme în dragoste sunt foarte mici.

Sper că vei simti că dragostea nu le caută pe ale sale, ci pe ale celuilalt. Că vei simti cât de minunat este să trăiesti pentru celălalt. Si sper că îti vei da seama că o astfel de dragoste trebuie păstrată cu multă grijă. Sunt momente în care parcă lumea întreagă se luptă să ucidă dragostea dintre soti. Sunt momente în care dragostea se va împutina si vei alege să faci nu cum îi place lui, ci cum îti place tie. Comoditatea te va birui, iubirea de sine va răbufni.

Să nu te sperii prea tare: suntem oameni supusi greselii. Unii au fost atât de marcati de propriile lor izbucniri egoiste încât nici nu au mai avut curajul de a le recunoaste ca greseli, au încercat să se îndreptătească, si au pornit pe drumul surpării întelegerii familiale. Să tii cu dintii de dragostea pentru sotul tău. Cineva mi-a spus: "Dragostea de la început este năvalnică. Dar dacă nu e păstrată cu grijă, dacă nu e udată ca o floare, din cauza greutătilor si a necazurilor vietii se usucă. Ceea ce rămâne nu mai seamănă aproape deloc cu ceea ce a fost la început."

Asa că pregăteste-te pentru o luptă cu tine însăti. Cea mai sigură cale de a te lupta pentru dragostea voastră aceasta este: să lăsati fiecare pentru celălalt.

Si nu îti recomand să te porti în asa fel încât să pari proastă, ca prin îngăduinta ta să îi dai apă la moară, astfel încât în timp să se transforme într-un mic dictator "de apartament". Ci, fără să renunti la demnitate, să lasi de la tine în asa fel încât el să simtă că o faci nu pentru că esti slabă, ci pentru că îl iubesti. Efectul e puternic: dacă te iubeste va fi stânjenit să vadă cum dragostea ta se arată în fapte.

Mi-as fi dorit ca cineva să fi scris un "Manual pentru victoria în războiul din casă", adică un ghid în care sotii să fie povătuiti ce să facă pentru a nu lăsa dragostea să se împutineze. Un ghid care să te învete nu cum să te lupti cu celălalt, ci cum să cedezi în războiul cu celălalt. Victoria reală nu este a celui care îsi impune punctul de vedere, ci a celui care, din prea multă dragoste, cedează.

Au fost situatii în care m-am încăpătânat să o conving pe Claudia că e bine să procedăm asa cum zic eu. Si, luat de valul mâniei, am spus lucruri pe care nu le credeam; dacă as fi avut mintea mai limpede mi-as fi dat seama că o rănesc. Deci nu îti scriu ca unul care a făcut numai greseli mici fată de nevastă, si în rest a încercat să lase de la el. Ci îti scriu ca unul care a regretat aproape de fiecare dată când a încercat să îsi impună punctul de vedere. Nu întotdeauna: mi se pare că sotia mea e uneori irascibilă (mai ales când e foarte obosită), si îi spun: "Claudia, dacă ai spune despre neîntelegerea noastră tuturor prietenelor tale, sunt convins că nici una nu îti va da dreptate." Poate că nu sunt destul de întelegător fată de ea, dar când nu îmi dau seama că as fi gresit cu ceva, nu îmi regret greseala.

Încearcă să îti dai seama că directia în care te modelează filmele, ziarele sau revistele care te învată să fii cât mai puternică, să domini, să te impui în fata bărbatului, nu au nimic în comun cu dragostea adevărată. Ele te duc într-o surpătură. Atunci când vei fi măritată vei avea ocazia să îti dai seama foarte des de importanta renuntării la voia ta pentru a păstra dragostea. Vei avea de ales: ori cedezi tu, ori îti creste iubirea de sine si ti se împutinează dragostea.

CARTEA NUNTII
de Danion Vasile

CUPRINS:

Povestea vulturilor aurii
Sa stam de vorba
Despre mirajul sexualitatii
De ce sa ma casatoresc?
Despre Goana dupa Aurul nuntii sau western-ul maritisului
De ce nu ne ajuta Dumnezeu?
Despre fotomodele si Don Juani
Geniul si femeia de serviciu
Banii vorbesc!
Despre influenta prietenilor
Parintii: prieteni sau dusmani?
Binecuvantarea preotului
Despre vrajitoare si dezlegarea cununiilor
Despre dragostea trupeasca
Scrisoare catre tinerii secolului XXI
"Daca stiam ca o sa ne certam atat..."
Un examen cu multi restantieri
Cuvinte catre cei care vor sa se recasatoreasca
"....dar barbatul este mai egal decat femeia..."
Cum sa ma pregatesc pentru casatorie?
"Dumnezeu e baiat de cartier..."
Povestea unei casatorii...
Postfata la editia a doua
Rugaciuni
Prefata