"Prostul nu e prost destul dacă nu e si fudul..."

Unii oameni prosti nu vor să îsi dea seama că acest proverb se referă în mod direct la ei. Si, când se gândesc să se însoare, vor să găsească: "o femeie frumoasă, desteaptă si cu bani".

Care e problema? Problema e că dacă vor întâlni o femeie cu aceste "harisme", sansele lor de a pune mâna pe ea sunt minime. Cred că e normal ca fiecare om să îsi cunoască într-un fel limitele. Să nu încercăm să ne întindem mai mult decât ne e plapuma. Eu nu sunt geniu. Mi-am luat o sotie pe măsura mea, facem o echipă bună. Cum era să mă căsătoresc cu o femeie genială si să discut cu ea numai cu dictionarul în mână?

La acest capitol nu voi expune prea multe idei, ci doar câteva care mi se par importante.

Cred că sotii care se află pe trepte foarte diferite pe scara intelectuală pot face un cuplu fericit numai dacă depun mari eforturi. Nu e imposibil, dar e foarte greu. Pentru că dacă oamenii nu împărtăsesc aceeasi dorintă pentru studiu, pentru cercetare, se vor plictisi unul de celălalt. Există însă si posibilitatea de a se completa cu succes.

Un mare om de stiintă să fie căsătorit cu o femeie cu studii medii? Chiar dacă nu îi poate spune la ce anume lucrează, ce anume încearcă să descopere, poate găsi la ea dragoste, întelegere, sustinere morală. Dacă ea îl iubeste îi poate fi de folos mai mult decât o femeie cu studii superioare care nu s-ar pricepe să îi fie aproape.

Ca să fii sotia unui om care excelează într-un domeniu (nu neapărat în stiintă, poate fi si cazul sportului), trebuie să fii un antrenor ideal. Un sportiv îsi petrece destul timp alături de sotia sa. De aceea contează enorm care este atmosfera din casă. Dacă sotia îl încurajează, el va prinde puteri. Dacă sotia îl bate la cap cu toate prostiile, el va căuta să petreacă cât mai putin timp în prezenta ei. Acelasi lucru se întâmplă si în situatia inversă, când femeia excelează într-un anumit domeniu si bărbatul îi este sprijin.

Întrebare: "dacă sotia e mult mai desteaptă decât bărbatul ei, pot avea parte de o convietuire fericită?"

Răspuns: depinde de amândoi. Detaliile sunt foarte importante, si un răspuns transant nu poate lămuri situatia.

În principiu răspunsul este totusi negativ. Numai dacă există o motivatie care îi leagă mai puternic decât forta care îi separă, decât forta alcătuită din mândrie si din egoism.

De obicei intelectualii sunt foarte mândri. Sunt constienti de superioritatea lor si îi privesc pe ceilalti de sus. Ei sunt "initiati", ceilalti sunt profani. Foarte greu un intelectual reuseste să reziste ispitei orgoliului. Si ce dragoste poate fi între o femeie căreia îi este rusine de bărbatul ei si un bărbat care trăieste sub presiunea "genialitătii" sotiei sale? Cred că le e bine numai dacă se armonizează pe alt plan, spiritual sau sexual.

Nu e de mirare că o femeie cu un nivel intelectual ridicat ia în căsătorie un bărbat numai pentru că i-a testat virilitatea mai înainte. Intelectualii nu sunt oameni nepătimasi. Multi dintre ei cad în anumite păcate pe care încearcă să le prezinte celorlalti ca fiind foarte firesti. Speculatiile lor par interesante, dar rămân departe de adevăr. Dacă ne referim la cazurile intelectualilor care s-au căsătorit cu femei foarte frumoase si senzuale, desi nu foarte destepte, explicatia acestei situatii e foarte simplă: ei nu pot studia si scrie 24 de ore din 24. Mai au nevoie si de repaus. Or acest repaus poate fi foarte plăcut dacă e petrecut în preajma unei sotii atrăgătoare.

Dacă e vorba de compatibilitate duhovnicească, atunci nu mai e nici o problemă între soti. Oricât de genial ar fi el, legătura cu sotia sa e foarte trainică. Desi ea are numai zece clase, inima ei e de aur.

Petre Tutea, marele filosof român, zicea că e de o mie de ori mai valoroasă o babă credincioasă de la tară decât un intelectual ateu cu nu stiu câte diplome. Cu atât mai mult pentru un intelectual credincios este mai valoroasă o femeie credincioasă decât una cu prea multe studii. Pentru că îi poate fi sprijin. Intelectualul poate descoperi că de fapt inteligenta ruptă de credintă e stearpă.

As putea continua cu explicatii legate de faptul că nu e neapărată nevoie ca sotii să aibă acelasi I. Q. Dar cred că mai bine as face dacă te-as sfătui să îti cauti un sot care să fie pe măsura ta.

Întrebare: "Câti prosti sunt în lume?"

Răspuns: " Destui."

Întrebare: "Sunt ei predestinati la nefericire, sunt ei predestinati să aibă parte de căsnicii triste?"

Răspuns: "Nu. Există oameni mai greoi la minte decât ceilalti, pe care lumea îi consideră prosti. Si eu îi consider tot prosti. Dar asta nu îi obligă pe acesti oameni prosti, care îsi aleg meserii cărora le pot face fată, să fie nefericiti. A fi prost nu înseamnă a fi nefericit. Tot asa cum a fi destept nu înseamnă a fi fericit."

Prin cuvintele "fericiti cei săraci cu duhul". Hristos nu i-a fericit pe cei prosti, ci pe cei smeriti. Asta nu înseamnă însă că prostii nu pot fi smeriti.

Asta nu înseamnă că prostii nu pot fi fericiti.

De ce scriu despre prosti, când cei care citesc cărti nu se simt prosti?

Pentru că am avut destule prietene complexate de faptul că nu le duce mintea prea tare. Uneori tocmai faptul că cineva are impresia că nu e prea destept e o dovadă de inteligentă (am chiar o prietenă, fostă sefă de promotie la una dintre sectiile din A.S.E., care se plângea că nu e destul de desteaptă pentru bărbatul ei; a fi sefă de promotie la A.S.E. nu înseamnă si a fi destept, dar dacă îti dai seama de limitele tale, cel putin nu ajungi la fudulie).

De ce scriu despre prosti? Tocmai pentru că nu îi compătimesc. Tocmai pentru că nu am de ce să îi compătimesc. Îi compătimesc pe farisei, pe zgârciti, pe altii. Dar nu pe prosti. Pentru că, desi prostia e rea, prostii nu sunt răi. Poti fi prost, dar poti fi de o mie de ori mai fericit decât un geniu închis în sine.

Iar dacă nu îi compătimesc nici pe prosti, pe cei de o inteligentă mediocră cu atât mai putin. Oamenii "superiori" se simt tare siguri pe ei, căci există făpturi care gândesc mai rar decât ei. Dar oamenii superiori sunt atât de multumiti de ei însisi încât nu mai pot vedea nimic în jur. Narcisismul îi sufocă.

Fac apologia prostiei? În nici un caz. De multe ori prostia a făcut mult rău oamenilor. Vreau doar să îi încurajez pe cei considerati mediocri, pe cei care nu au reusit nici să ajungă la olimpiade, nici să ia premii la scoală. Pe cei pe care părintii i-au jignit în nenumărate rânduri si care sunt inhibati din cauza "mediocritătii" lor. Vreau să le spun că pot fi foarte fericiti în viata de familie.

Să revenim la subiectul compatibilitătii intelectuale. E foarte important ca sotii să stie să se muleze fiecare după structura celuilalt. Unui sot îi place să meargă la teatru. Celălalt, chiar dacă nu se simte în largul lui privind un spectacol, trebuie să lase de la el.

Unuia îi place poezia. Celălalt ar face bine să citească si el câteva volume de versuri. Viata de familie presupune o schimbare permanentă în care fiecare încearcă să fie si mai aproape de celălalt.

Compatibilitatea intelectuală nu e greu de sesizat. Totusi, pot apărea si erori. Din dorinta prea mare de a ajunge la căsătorie, unul poate face eforturi mari pentru a mima această compatibilitate. Să zicem că el memorează tone de poezie numai ca să o bucure pe ea. După nuntă însă, elanul îi scade. S-a săturat de atâta efort intelectual. Si nu mai citeste nici o poezie vreme de câtiva ani. Am impresia că sotii nu trebuie să fie după acelasi calapod: dacă unuia îi place poezia, iar celuilalt nu, mai bine nu se căsătoreau. Există o grămadă de mici preferinte care, luate în parte, nu par foarte importante. Dar în momentul în care unul dintre soti e indiferent fată de preferintele celuilalt, atunci apare o rupere.

Să zicem că sotul e mare iubitor de fotbal. Dacă sotia în loc să îl lase să meargă pe stadion îi impune să o ducă la operă, s-ar putea ca nici unul dintre ei să nu ajungă unde îsi doreste; ba s-ar putea chiar ca ea să ajungă la spital.

Nu îmi place fotbalul. Mi se pare un sport dur. Si dacă as fi femeie nu m-as simti bine stiind că am luat un bărbat care duminică după-amiază merge pe stadion. Cred însă că nu as fi luat de sot un asemenea om, pur si simplu, pentru că cei care merg la meciuri de fotbal au o anumită structură sufletească pe care nu cred că as fi putut să o apreciez. Dacă totusi m-as fi măritat cu un astfel de om, cred că as fi dus o luptă serioasă pentru a-l convinge să renunte la pasiunea sa. Pasiunile oglindesc inima omului. Si un iubitor de fotbal va face foarte greu fată unei iubitoare de operă.

Sotia mea nu se supără că uneori joc baschet. Ea nu stie să joace. Eu joc pentru că mă relaxează. După ore întregi la masa de scris, creierul meu oboseste. Si, de câteva ori pe an, joc baschet. Puteam juca si mai des. Dacă sotia mi-ar fi spus că vrea să ne plimbăm, sau să mergem la un film bun (filmele bune sunt ca si vulturii de la noi din tară: pe cale de disparitie), as fi făcut-o. Numai înotul mă relaxează mai bine decât baschetul. (Dar unde să înot, când majoritatea piscinelor si strandurilor sunt infecte?)

Am făcut multi ani sport de performantă (tenis de câmp, înot, baschet), si organismul a rămas cu o obisnuintă de a face miscare. Chiar dacă la muncă fizică nu excelez, la sport mă descurc. Dacă sotia mea s-ar arăta indignată de faptul că mai fac miscare, ar da dovadă de dragoste putină. Fiecare dintre soti trebuie să stie să îl lase pe celălalt să respire. Asta câtă vreme pasiunea unuia nu este dăunătoare echilibrului familiei. Microbistul este prin definitie un om violent. Dacă echipa favorită câstigă, dă de băut la toti "tovarăsii". Când echipa favorită pierde, dă bătaie la toată familia. Trebuie să îsi verse necazul pe cineva.

Există trei feluri de pasiuni: unele care fac rău echilibrului familiei, altele care îi fac bine, si altele care nu afectează acest echilibru. Numai cele din prima categorie trebuie tăiate din rădăcină, celelalte pot fi mentinute.

La acest capitol trebuie vorbit si despre compatibilitatea cu meseria celuilalt. Poate că un bărbat nu vrea ca viitoarea lui sotie să fie secretară, iar ea sustine că nu se pricepe la altceva. E important să nu apară tensiuni din acest motiv.

În acelasi timp viata poate oferi surprize mari. Să spunem că un medic rămâne fără loc de muncă. Dacă sotia îl părăseste (desi nu are un motiv serios pentru aceasta), arată că nu s-a măritat cu omul, ci cu meseria acestuia. Nu căuta să te legi de o meserie sau de o functie. Azi e ministru, peste patru ani e putin probabil să mai fie.

"Da, dar banul rămâne ban." Asta nu mai tine de potrivirea intelectuală, e căsătorie din interes 100%.

Cred că e firesc ca sotii să învete unul de la celălalt si fiecare să se lase modelat de către celălalt. Există o artă de a modela si o artă de a te lăsa modelat. În principiu, e firesc ca bărbatul să fie cel care modelează (si din acest motiv, de obicei, sotii sunt cu câtiva ani mai mari decât sotiile; ar fi normal ca diferenta de vârstă să fie completată si de o anumită maturitate intelectuală).

Dar nu numai bărbatul modelează. Nu e el profesorul si femeia eleva. E adevărat că, din orgoliu, unii bărbati refuză să învete de la sotiile lor. Dar nu au decât de pierdut din asta.

De exemplu, în viata mea am scris două piese de teatru cu subiect religios. Una, în primul an de facultate. După care am ajuns la concluzia că nu e bine să mai scriu, că teatrul e desertăciune, etc. Mă molipsisem de curentul anticultural care are simpatizanti si prin Facultătile de Teologie.

Eram decis să nu citesc decât literatură religioasă si să nu mai scriu teatru. Dar, fiind prieten cu Claudia, mi-am schimbat punctul de vedere. Cea de-a doua piesă de teatru pe care am scris-o a fost pentru mine dovada modului în care m-a ajutat Claudia să înteleg cultura. Mai avem si acum puncte de vedere diferite. Dar mergem în aceeasi directie. Claudia e cel mai bun cenzor al meu. Am vorbit deseori la radio si în conferinte, si de fiecare dată asteptam verdictul ei. Chiar dacă realizatorii erau de obicei foarte multumiti de discursul meu, Claudia era termometrul cel mai bun.

Vreo doi ani de zile am predicat (cu binecuvântarea preotilor slujitori) la două biserici din Bucuresti; în primul an de zile în centrul capitalei, la Biserica Scaune unde este cunoscuta icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, si în al doilea an într-o zonă mai periferică, unde mi-a fost mai usor să fiu la înăltime: credinciosii, nefiind oameni cu studii, voiau să asculte predici mai simple.

La Biserica Scaune nivelul intelectual al credinciosilor era ridicat. Si de această dată termometrul meu a fost Claudia. Ea îmi spunea dacă a fost bine sau nu. Desi uneori mă mâhneam, că mi se părea că tine prea fix evidenta greselilor si că trece cu vederea partea bună a predicii, mi-au prins bine observatiile ei. Ce să mai spun, as dori fiecărui sot o antrenoare care să îl ajute să dea la iveală tot ce e mai bun în el, si fiecărei sotii un antrenor pe măsură.

Si cu cât dragostea va fi mai mare, cu atât roadele vor fi mai bogate.

CARTEA NUNTII
de Danion Vasile

Povestea vulturilor aurii
Sa stam de vorba
Despre mirajul sexualitatii
De ce sa ma casatoresc?
Despre Goana dupa Aurul nuntii sau western-ul maritisului
De ce nu ne ajuta Dumnezeu?
Despre fotomodele si Don Juani
Geniul si femeia de serviciu
Banii vorbesc!
Despre influenta prietenilor
Parintii: prieteni sau dusmani?
Binecuvantarea preotului
Despre vrajitoare si dezlegarea cununiilor
Despre dragostea trupeasca
Scrisoare catre tinerii secolului XXI
"Daca stiam ca o sa ne certam atat..."
Un examen cu multi restantieri
Cuvinte catre cei care vor sa se recasatoreasca
"....dar barbatul este mai egal decat femeia..."
Cum sa ma pregatesc pentru casatorie?
"Dumnezeu e baiat de cartier..."
Povestea unei casatorii...
Postfata la editia a doua
Rugaciuni
Prefata