Există fete urâte asa cum există si băieti urâti. Ei bine, o parte dintre aceste fete o tin una si bună că nu vor să se mărite decât cu cel mai frumos băiat de pe stradă sau din sat. Si, totusi, cel mai frumos băiat ia o sotie mai frumoasă si mai desteaptă decât ele. Ce e de făcut? Sunt predestinate fetele urâte să ia băieti urâti? Nu neapărat. Sunt între ele fete a căror frumusete fizică e coplesită de gingăsie si de curătie. Sunt fete a căror dragoste e atât de puternică încât cei iubiti, si frumosi si destepti, simt că nu mai pot găsi în altă parte asa ceva. Si se ajunge la căsnicii fericite.

Dar de cele mai multe ori fetele urâte îsi găsesc băieti pe măsură. Nu vreau să crezi că scriu despre ei cu arogantă. De multe ori rămân surprins văzând pe stradă sau în parc perechi care mi se par foarte urâte. Dar e atâta bucurie în ochii lor, încât îmi dau seama că sunt poate mai fericiti decât mine.

Câteva rânduri către o fată urâtă: poate că nu esti multumită cu înfătisarea ta. Poate că te-ai săturat de glume si de ironii. Poate că nu o dată ai plâns deznădăjduită, si ai întrebat: "De ce, Doamne, de ce?"

O lume întreagă spune că esti urâtă (asa ni se pare că stau lucrurile când suntem luati peste picior: că toată lumea râde de noi; nu ne dăm seama că lumea e mult mai mare decât cercul nostru de cunostinte sau de prieteni).

Întrebarea principală este: ai sau nu dreptul la fericire?

Stiu că multe fete urâte cad foarte usor în bratele băietilor frumosi care au chef de distractii de moment. Nu e firesc? Fetele urâte se bucură că monotonia vietii lor e întreruptă de escapade în care, pentru scurtă durată, se simt băgate în seamă, se simt interesante. Fetele urâte sunt considerate un fel de paria fată de fetele frumoase, de fotomodele. "Fotomodelele" au parte de clipe frumoase ori de câte ori si le doresc (prin "fotomodele" înteleg nu numai fetele care pozează pentru diferite reviste, ci fetele care se ajustează după etalonul "90-60-90").

Am eu dreptul oare să le sugerez fetelor urâte să renunte la micile lor bucurii pasionale si să se multumească doar cu momente monotone si apăsătoare? Înainte de a răspunde la această întrebare precizez că există mai multe categorii de fete urâte. Unele pe care altii le consideră urâte si unele care se consideră ele însele urâte. Cele scrise de mine se referă numai la fetele care sunt considerate urâte de către ceilalti (în privinta celorlalte nu pot spune decât că se pun în situatia de a fi tratate ca niste fete urâte de către băietii care le intuiesc o anumită inhibitie si un anumit complex de inferioritate).

Apoi trebuie să spun cine este cel care se adresează fetelor urâte: nu sunt o frumusete rară, nu sunt genul de tip care ia ochii fetelor. Fizicul meu nu este deloc de invidiat: sunt slab, putin adus de spate. Dar nu sunt considerat nici un tip urât. Sunt de o frumusete mediocră, dacă poate exista o asemenea alăturare de termeni. Deci, nu sunt considerat un tip urât. (Spre sansa mea, că dacă eram urât poate ai fi crezut că îti scriu numai pentru a micsora evaluarea handicapului de care am fi suferit amândoi; poate ai fi crezut că încerc să mă autoconsolez, si nu este deloc asa).

Dar, desi nu sunt un tip urât, si nici de o frumusete rară, totusi când Claudia m-a văzut pe stradă, într-o multime de oameni, a fost impresionată de mine. Fără să îi treacă prin cap că vom face cunostintă si fără să se gândească că va ajunge sotia mea, le-a spus prietenelor ei că a văzut un tânăr a cărui înfătisare a dat-o gata. Vreau să îti spun că asa ceva ti se poate întâmpla si tie. Chiar dacă altii te văd urâtă va veni vremea în care cineva te va vedea cu alti ochi.

Dumnezeu nu e zgârcit cu darurile Sale. Dumnezeu nu a lăsat să vină pe lume fete care să fie un balast pentru ceilalti. Urâtenia ta e reală numai în momentul în care aspectul fizic se armonizează cu sufletul. Când un suflet este urât, nici măcar frumusetea fizică nu îl poate acoperi. Dar când si sufletul si trupul se remarcă prin urâtenie, e jale.

Marea sansă a fetelor care sunt urâte trupeste este că au ocazia de a întelege cât de importantă este frumusetea lăuntrică. Si, în timp ce alte fete îsi ocupă timpul vopsindu-se si fardându-se, sau desenându-si tatuaje peste tot, ca să fie mai atrăgătoare la plajă, si desenându-si inimioare pe unghiiile de la picioare, fetele urâte îsi pot aranja sufletul. Cu sufletul e mult mai greu decât cu părul (mai ales că pentru păr există o gamă largă de fixative si de vopsele multicolore).

Esti urâtă. Asta poate fi sansa ta. Îti poti da seama mai bine de faptul că frumusetea sufletească poate fi independentă de frumusetea fizică. Poti sta deoparte de ispita falsitătii, a superficialului, ispită care transformă multe fete frumoase în jucării pentru bărbati.

(Poate că citind aceste rânduri fetele frumoase se vor supăra pe mine; totusi, nu mă astept să se supere decât cele care sunt atinse de microbul falsitătii, al modei care urâteste si deformează frumusetea în numele unor standarde îndoielnice.)

Esti urâtă. Nu-i nimic. Totul e să ai sufletul frumos. Si frumusetea lăuntrică se răsfrânge asupra trupului. E adevărat că din ce în ce mai putini tineri sunt în stare să sesizeze cum se întâmplă acest lucru. Iar dacă nu sunt în stare să sesizeze aceasta, sensibilitatea lor sufletească stă sub semnul întrebării.

Poate stii că si sufletul tău e urât. Atunci pregăteste-te să îl înfrumusetezi. Nu e nevoie de liposuctie sau de operatie estetică, nu e nevoie de nimic artificial. E de-ajuns să aduci sufletul la curătia pe care o asteaptă de la tine Dumnezeu. Prin aceasta nu vei avea efecte neplăcute în timp si nici nu există contraindicatii. Orice om poate merge pe drumul curătirii sufletesti. E murdar sufletul tău?

Dacă mi-ai răspuns afirmativ la această întrebare, e bine. Pentru că multe fete din ziua de azi, cu suflet mai murdar decât al tău, nu vor să fie sincere cu ele, nu vor să îsi vadă mizeria lăuntrică. Dacă stii deci că e ceva de îndreptat, dacă stii că e ceva care trebuie schimbat, nu sovăi: pune început bun.

Cum e lesne de înteles, nimeni nu te poate ajuta să te schimbi mai bine decât Dumnezeu. Cere-i aceasta cu stăruintă si vei rămâne mirată când vei vedea cu câtă grijă te va modela. Si Dumnezeu a lăsat pentru suflet si o baie specială, baia care se numeste Spovedanie. Cu un părinte duhovnic iscusit, lupta pentru curătirea sufletului îsi va arăta cu repeziciune roadele.

Nu cred că întrebarea de mai sus a primit de la tine un răspuns negativ, desi stiu că nici un crestin nu poate spune că are sufletul curătit în întregime, căci numai oamenii mândri se consideră curati sufleteste. Mă refe-ream însă la curătia pe care o aduce viata în Hristos: dacă tu stii că duci lupta cea bună contra patimilor si a poftelor, chiar dacă nu consideri că sufletul tău e curat (de altfel cu cât cineva sporeste duhovniceste, cu atât îsi vede mai bine lipsurile), atunci poti fi o sotie foarte bună. Curătenia ta sufletească, dragostea si gingăsia ta pot umple inima sotului tău de o bucurie pe care sotii "fotomodelelor" nu o cunosc.

De ce? Pentru că fotomodelele, sigure pe ele si pline de mândrie, au un mod de a iubi foarte egoist: vor întotdeauna să fie tratate ca niste regine, vor să fie admirate si lăudate. Ele iubesc în măsura în care li se oferă posibilitatea de a duce o viată comodă. Cred că e foarte plicticos să iubesti un fotomodel: nu stiu cum e să simti că dragostea ta e răsplătită cu niste sentimente reci. Pentru că de obicei fotomodelele nu au ochi pentru ceilalti: până si atunci când iubesc vor să domine, si le e greu să fie naturale. Or, acesta e avantajul fetelor urâte: că pot desco-peri frumusetea simplitătii, a sinceritătii, a vietii din care lipseste fandoseala.

Stiu că si fotomodelele au uneori momente în care simt că se sufocă, că lanturile iubirii de sine le sugrumă. Dar de obicei crizele de acest fel trec foarte repede, ca si cum nici nu ar fi avut loc.

Esti urâtă? Nu dispera. E loc si pentru tine în Rai. Urâtenia trupească nu e "impediment" pentru o vesnicie fericită. Roagă-te, si Dumnezeu te va ajuta să întemeiezi o familie minunată. Nu vreau să îti scriu mai mult, ca să nu le nedreptătesc pe fetele frumoase. Asa că ceea ce scriu de aici încolo e valabil si pentru ele.

Atunci când doi tineri vor să se căsătorească trebuie să se gândească bine si dacă fiecăruia îi place cum arată celălalt. Pentru cele mai multe cititoare o astfel de sugestie e inutilă. Dar există si cititoare care, dintr-o părută râvnă spirituală, spun: "Când o fi să mă mărit, nu contează frumusetea trupească. Dacă găsesc un băiat cuminte, îmi e de-ajuns." O astfel de pozitie nu tine seama de faptul că Ortodoxia nu neagă trupul. Numai ereticii dispretuiesc trupul, considerându-l închisoare pentru suflet. De aceea am anumite rezerve fată de afirmatia că frumusetea trupească nu este importantă. Pentru tineri este foarte importantă. Destule povesti de iubire au esuat tocmai pentru că brusc băietii au ajuns la concluzia că fetele sunt prea urâte pentru ei. Când se ajunge la această concluzie după căsătorie e mult mai grav. Din tântar problema devine armăsar.

Voi încerca să insist aici nu asupra frumusetii celui pe care îl vei lua în căsătorie, ci asupra faptului că tu va trebui să fii destul de frumoasă pentru el. Adică în clipa în care vă căsătoriti în inima lui nu trebuie să existe regretul că nu esti si mai frumoasă. Dacă există acest regret încă de la nuntă, se poate transforma în motiv de divort: el vede vecine mai frumoase, una îi pică cu tronc, si într-o clipă are "revelatia" că trebuie să vă despărtiti.

E de la sine înteles că nu ai vrea să te măriti cu cineva căruia i-ar zbura ochii după vecine. Dacă ai lua în căsătorie un tânăr care are credintă în Dumnezeu e putin probabil să se lase dus de val. Dar stiu că printre cititoarele mele vor fi si fete care nu vor tine seama de sfaturile pe care le dau si îsi vor lua soti a căror credintă e strict teoretică, nu se vede în fapte. E bine ca ele să fie constiente de realitatea că de la o vârstă sânii o să se mai lase, că anii îsi vor pune amprenta asupra frumusetii lor (de asta atunci când femeia e însărcinată, si se îngrasă foarte mult, sotii necredinciosi încep să admire alte femei; si, în perioada în care femeia nu poate face dragoste, bărbatul se descurcă cu cine poate. De altfel, am văzut că există prea multă îngăduintă fată de bărbatii care, în perioada în care, din cauza sarcinii, sotiile nu mai au dispozitia să facă dragoste, îsi satisfac poftele sexuale cu alte femei. Oare de ce? Unde mai e iubirea făgăduită?).

Cred că în principiu e bine ca fetele frumoase să îsi ia soti pe măsură, fetele urâtele să îsi ia soti pe măsură, si fetele foarte frumoase să îsi ia soti pe măsură. Asta ca să se evite anumite tensiuni gen: "Nu vezi că dacă nu te luam eu rămâneai singură?" sau: "Ce să-ti spun, te lauzi că esti mare frumusete, dar nu esti bună la nimic..." Discrepantele de acest gen ies la iveală nu peste mult timp.

Asta nu înseamnă că nu poti fi fericită cu un sot foarte urât. Ba poti, numai că trebuie să fii constientă că prietenii si rudele îti vor reprosa acest lucru. Când doi tineri pornesc în viată sunt hotărâti să nu dea doi bani pe criticile celorlalti; dar, cu anii, dacă necazurile tocesc dragostea (sau mai bine-zis dacă dragostea se lasă tocită de necazuri), atunci aceste critici devin cutite înfipte în suflet.

Nici mie nu îmi place că nu îti prezint un punct de vedere foarte precis în ceea ce priveste importanta frumusetii fizice. Mi-as fi dorit ca lucrurile să fie mai clare. Dar în ceea ce priveste dragostea dintre doi oameni aspectele sunt foarte nuantate.

Câteva lucruri pot să-ti spun fără să îmi fie teamă că gresesc. În primul rând vreau să îti vorbesc despre Don Juani: ei sunt tipii bine făcuti, cu muschi prelucrati în sala de fortă, care arată ca niste actori. Câte fete nu s-ar bucura să se mărite cu Antonio Banderas? Foarte multe. Problema este că tipii gen Antonio Banderas au de foarte multe ori un handicap atunci când e vorba de întemeierea unei familii.

Nu mă refer strict la asemănarea cu actorul: cu sigurantă sunt si monahi care îi seamănă la înfătisare. Mă refer la asemănarea sufletească, la stilul "Banderas". Ce înseamnă acest stil? Înseamnă exacerbarea virilitătii, înseamnă culmea trăirii pătimase. E greu pentru o fată slabă în credintă să nu fie topită de un asemenea macho-man. Eu cred că ar trebui priviti ca niste exponate de muzeu: nimeni nu se căsătoreste cu un papagal numai pentru că are aripi frumos colorate.

(Nu cred că e o coincidentă faptul că Banderas a pus parfumului creat de el numele "Diavolo". Prin aceasta a dovedit că la momentul respectiv nu avea nici un pic de respect fată de valorile spirituale. Trebuie să ne dăm seama de faptul că, atunci când a ales numele "Diavolo", dumnezeul lui erau patimile. Am primit un parfum "Diavolo". Nu stiam ce să fac cu el. Initial, m-am gândit să îl dăruiesc mai departe. Dar nu as fi fost ca fariseii care fug de întinare, prin întinarea altora? Solutia a dat-o Claudia: parfumul l-am aruncat, si sticla am spart-o. Ar fi fost groaznic să îmi dau cu el în vreo zi de sărbătoare: fruntea mi-ar fi mirosit a mir, de la miruirea din biserică, iar restul a parfum care face reclamă "neprietenului".)

Nimeni nu împiedică un macho-man să îsi schimbe orientarea si să devină un bărbat asezat, un sot bun. Dar acesti campioni ai frumusetii fizice nu vor să dea cioara din mână pentru porumbelul de pe gard. În spatiul în care trăiesc sunt niste stele. Or, dacă ar intra în lupta spirituală, ar trebui să renunte la mândrie. Si, cum nu le trece prin cap că bucuriile duhovnicesti sunt mult mai mari decât cele lumesti, rămân departe de Hristos.

La fel stau lucrurile cu fetele care vor să ia ochii băietilor. Aveam o prietenă care purta niste blugi pe care îsi scrisese "Touch me!" Si se prefăcea că e mirată că o mai atingeau câte unii pe stradă. De asemenea, fetele care poartă fustite milimetrice sau bustiere, se miră că le mai pipăie câte unii prin autobuz. Dar ce e anormal? Oare nu scrie pe fustitele lor aceeasi rugăminte: "Touch me! Atinge-mă!" Mie îmi e milă de aceste fete. Nu îsi dau seama că, îmbrăcându-se asa, vor avea parte de multă nefericire în viata sentimentală. De ce? Pentru că se aseamănă celor care fac trotuarul si se prezintă ca o sumă de organe. Dar trupul e mult mai mult decât o sumă de organe. Frumusetea trupească trebuie să fie o oglindă a celei sufletesti. Si când încerci să strălucesti numai prin trup, sufletul se ofileste...

"Si cu sânii, cum rămâne?"

"Cu ce?"

"Cum cu ce, dom'ne, esti surd? Cu sânii, cum rămâne? Dacă ne îmbrăcăm toate cuviincios, cum să se mai vadă că suntem bine dezvoltate?"

Of, grea întrebare. Mai ales în ziua de azi, când la mare, multe dintre fostele mele colege de liceu îsi expun pieptul sub razele soarelui.

Încă o paranteză, că tot suntem la capitolul frumusete. Am fost mai demult la mare cu sotia mea (duhovnicul ne-a îngăduit să mergem, cu conditia să căutăm un loc mai retras, ca să nu vedem personaje despuiate). Am găsit un loc oarecum potrivit în care doar câteva fete făceau topless. Într-o zi a venit la noi o foarte bună prietenă de-a sotiei, care stătea într-o statiune apropiată. Si, când am auzit că face topless, nu mi-a venit să cred. Nu de alta, dar era poate cea mai asezată fecioară din parohia ei (si în ziua de azi putine fete mai termină facultatea ca ea, "intacte").

"Dar ce, Danion, e rău? Zi-mi, de ce e rău?"

I-am spus că, dacă după câte a înteles din credinta crestină, nu are nici o problemă în a face topless, eu nu am ce să mai adaug. Mi-am dat seama că morala nu ajuta la nimic. Dacă azi merge topless-ul la crestini, mâine o să meargă si streap-teas-ul. Si, dacă tot ne dăm singuri dezlegare, de ce să nu meargă si "Sex on the beach...", ca să fie echipamentul complet.

Iarăsi nu vreau să se creadă că sunt inhibat. Până să mă apropii de Biserică am fost si eu la nudism, si mi se părea foarte palpitant. Dar credinta crestină te învată să vezi lucrurile cu alti ochi. De asta singurul mod în care mi-am explicat extravaganta prietenei noastre era că în mintea ei credinta crestină era înmagazinată pe feliute: adică nu avea o minte pătrunsă de adevărul credintei, ci se multumea să respecte pietist o sumă de legi învătate de la biserică. I s-a spus să nu curvească? Nu curveste. I s-a spus să nu fumeze? Nu (mai) fumează. Dar nimeni nu i-a spus să nu facă topless. Si de această dată nu cred că e vina ei că nu a ajuns la o întelegere mai profundă a credintei (si mă întreb: dacă ea nu pricepea de ce nu e bine să îti arăti pieptul pe plajă, ce or gândi oare acelea care se dezbracă fără rusine în văzul tuturor? De altfel, o fostă colegă de liceu tocmai mă invitase să merg cu sotia să facem plajă la nudisti...).

Îmi dau seama că, peste cel mult cincizeci de ani, cei care vor citi această carte vor zâmbi: "Ia uite ce rigorist era ăsta..." Poate se vor gândi chiar că sufăr de dereglări hormonale sau psihice. Eu încerc însă să rămân pe o pozitie crestină. Si ce voi face dacă voi afla că peste douăzeci de ani copiii mei vor face nudism? Nu îmi voi schimba nici atunci punctul de vedere? Sau le voi da o educatie inhibată?

Stiu că subiectul modă si îmbrăcăminte a constituit în secolul al XX-lea unul dintre motivele de polemică între crestinii traditionalisti si cei modernisti. Si în secolul nostru criza se va acutiza, cu sigurantă. Dar asta nu schimbă cu nimic modul în care hainele prezintă persoana. "Spune-mi ce prieteni ai ca să stiu cine esti!" se poate întelege si ca "Spune-mi cu ce haine esti prieten ca să stiu cine esti!" Sau chiar "Spune-mi cum te îmbraci ca să stiu cine esti!" Numai că fraza din urmă este valabilă doar în cazul în care îti poti procura hainele care îti plac (că poti suspina după lenjerie "tanga" multă vreme, dacă nu-ti dau părintii bani!).

Cred că cel mai mare rău în problema vestimentatiei îl fac nu tinerii crestini care, din dorinta de a fi mai arătosi, se îmbracă în ceva extravagant (greseala lor este usor de sesizat). Grav mi se pare atunci când unii tineri crestini se îmbracă într-un fel care stârneste în ochii celorlalti aversiune fată de Biserică. Mă refer aici la fetele îmbrăcate numai în culori închise, de obicei negru, care poartă fuste până la glezne, care merg ca niste băieti, fără nici o urmă de feminitate. Ele nu vor să se călugărească (dacă s-ar călugări nu as avea ce să le reprosez). Ele vor să aibă familie. Dar au o credintă strict exterioară. Cred că dacă s-au îmbrăcat în negru L-au prins pe Dumnezeu de picior.

(Eu am fost considerat unul dintre "rebeli" printre tinerii crestini, tocmai pentru că nu acceptam fariseismul. Datorită pozitiei mele unii se uitau la mine cu suspiciune ca si cum as fi fost "oaie neagră"; dacă nu as fi avut parte de ocrotirea duhovnicului, as fi suferit mult mai mult din cauza unor astfel de "alesi".)

Am văzut atâtia tineri îmbrăcati cuviincios venind în fiecare duminică la slujbă, dar având inimile pline de judecarea aproapelui, încât m-am întrebat dacă nu cumva este mai de folos să te îmbraci în culori vii si să îti iubesti aproapele. Bineînteles că este asa. Formalismul e un virus care pătrunde cu succes si printre tineri. Formalismul este transformarea credintei crestine în ceva mort.

Cei care se îmbracă cuviincios, dar prin inimile lor reci dovedesc lipsa dragostei, sunt veritabile contra-exemple pentru cei care vor să se apropie de Hristos: "Decât să ajungem ca fariseii ăstia..." Astfel de farisei nici nu intră în Împărătie, nici pe altii nu îi lasă să intre.

"Dumnezeu nu ne va întreba în ce ne-am îmbrăcat, ci ne va întreba despre faptele noastre..." spun unii. Totusi, cred că o fată care poartă un tricou prin care i se văd foarte usor sânii îsi dă seama că îi sminteste pe altii.

"Si cu sânii, cum rămâne?" Nu sar peste întrebare, voi reveni mai jos la ea.

Ortodoxia nu oferă câteva sute de porunci pe care dacă le împlinesti te mântuiesti. Ortodoxia te învată să întelegi cum trebuie să faci si unele si altele în asa fel încât să fie bine si nu rău. Iar când nu stii, poti întreba preotul si nelămurirea se risipeste. (Cu precizarea că, trăind vremuri de sărăcie duhovnicească, uneori până si preotii sunt mai îngăduitori decât trebuie. Un exemplu minor: toti preotii ale căror sotii poartă batic în biserică vorbesc despre importanta acestui simbol. Iar cei ale căror sotii nu poartă batic spun că în fond asta nu are nici o importantă. Chiar dacă sunt împotriva fariseismului, nu sunt împotriva baticului. Bine face femeia care îl poartă din smerenie si pentru a recunoaste că împlinirea ei vine prin bărbat. Asa cum cred că rău face femeia care, atunci când se împărtăseste, îsi scoate batista în care, înainte să o spele, si-a suflat nasul, si si-o pune pe cap.)

Nu a existat nici un sinod prin care să se stabilească cu câti centimetri mai jos de genunchi trebuie să fie fusta femeilor crestine. Dar sute de ani aceasta nu a fost o problemă. Si nici astăzi, când de sub unele fustite se observă începutul de celulită, fetele nu vor primi de la biserică un îndreptar vestimentar amănuntit de acest gen.

Viata în lume presupune curajul permanent de a alege. În mănăstire e mai simplu: uniforma e neagră. În lume trebuie să stii să te îmbraci astfel încât să nu-i smintesti pe altii nici prin extravagantă, nici prin habotnicie.

Problema îmbrăcămintii este foarte importantă pentru tine, dacă vrei să te pregătesti să fii sotie. Există două riscuri: să arăti sexy, si atunci un băiat asezat nu se va uita la tine, sau să arăti prea "duhovnicească", si atunci un tânăr echilibrat se va feri de tine ca de o fanatică.

Cum să te îmbraci pentru a fi luată în seamă de altii? Nu e greu să dai un răspuns pripit: "Fii ca mass-media, care dă filme cu violentă numai pentru că o cere piata."

Cum să te îmbraci ca să fii luată în seamă de viitorul tău sot? În asa fel încât el să poată citi pe hainele tale anumite trăsături sufletesti. Îmbracă-te în asa fel încât să stie ce vrei să fii pentru el. Pentru desfrânate e usor să se expună: e foarte simplu să îsi găsească hainele potrivite; de când cu moda Tanga nici nu trebuie să mai se obosească gândindu-se la vestimentatie. Dar pentru tine e greu. Stiu că e greu, si îmi dau seama că ar fi fost mai simplu dacă ar fi existat niste norme precise prin care frumusetea lăuntrică să fie evidentiată la maxim prin vestimentatie.

Încearcă să găsesti în rândurile mele nu indicatii precise, ci repere.

Uite însă o indicatie precisă, cu care s-ar putea să nu fii de acord. De aceea îti repet că s-ar putea să gresesc făcându-mi publice părerile prin această carte (s-ar putea să par prea traditionalist; măcar de as avea virtutea de a fi traditionalist! Pe cât de mare este aversiunea pe care o am fată de farisei, care vor să fie traditionalisti dar nu sunt, pe atât de mare este respectul pe care îl am fată de cei a căror viată este luminată de Duhul Sfânt. Acestia, fără a-si trâmbita traditionalismul, îl practică.).

Indicatie: cred că e bine ca fetele să nu îsi vopsească părul. Cred că o fată care se vopseste poate fi mai frumoasă, mai senzuală decât una care nu o face, dar nu mai poate fi ea însăsi. Nu pretind că pozitia mea fată de vopsitul părului e cea mai bună. Mama unui părinte duhovnic pe care îl apreciez mult si-a vopsit părul. E o femeie în vârstă, si încearcă să ducă o viată crestină. Desi vrea să învete de la fiul ei cât mai multe despre trăirea ortodoxă, totusi în problema vopsitului nu împărtăseste punctul de vedere al acestuia.

Eu nu sunt de acord cu opinia unor crestini habotnici care spun că cine moare cu părul vopsit se duce în iad. Dar cred că cine îsi vopseste părul si încearcă să îsi cultive o nouă identitate, în loc de a se regăsi, se îndepărtează de sine. Numai pentru vopsitul părului nu cred că s-a dus nimeni în iad. Dacă printre cei care au ajuns acolo au fost si femei care s-au vopsit (si sunt destule), au ajuns nu din cauza vopselei, ci din cauza întregului mod de viată în care au refuzat să primească înnoirea pe care o aduce Hristos.

Ca să nu lungesc acest capitol, voi reveni la întrebarea la care am promis un răspuns: "Si cu sânii, cum rămâne?"

S-au făcut sondaje de opinie în rândul bărbatilor: "Ce vă place la o femeie?" Rezultatele au fost favorabile pentru părul lung si pentru sâni. Părul lung îmi place si mie. O fată cu păr lung mi se pare mult mai drăgută decât una cu păr scurt. Totusi, gusturile nu se discută (desi poate constata oricine că o fată tunsă băieteste capătă, chiar dacă nu de la început, trăsături masculine, atât fizice cât si psihice). Iar în argumentări teologice nu intru aici.

Cât despre sâni... Observăm cu usurintă, mai ales vara, că există mai multe categorii de fete: cele care poartă tricouri care le fac pieptul cât mai accesibil privitorilor (si care au un aer sfidător, se cred superstaruri), cele care poartă haine cuminti, neîncercând să iasă în evidentă prin bust, si cele care se îmbracă mai bătrâneste, fiind complexate că nu au ,,plămânii" destul de dezvoltati. Mai sunt si alte categorii, dar mă voi opri numai la primele două de mai sus.

Un prieten, căsătorit de altfel, îmi spunea că marea lui ispită ar fi să se culce cu o femeie cu sâni mari, cum apar în reclamele din ziare. Fiind crestin, rezistă, dar ispita e ispită. I-am spus că dacă mi-ar da cineva o asemenea femeie, nu as sti ce să fac cu ea: dragoste stiu că nu pot face decât cu sotia mea.

Bărbatii văd mai ales sânii care se vor văzuti. Adică numai dacă îti păzesti ochii foarte bine reusesti să treci peste o zi de vară fără să vezi măcar un piept bine dezvoltat. Când îmi pică ochii, fără să vreau, într-un asemenea perimetru, mă uit imediat la fata posesoarei. Sunt curios să văd cum arată stăpâna unei asemenea "avutii". Si crede-mă că uneori mă uit cu compătimire.

Ea nu are nici o vină că are pieptul mai dezvoltat. Dar să te îmbraci în asa fel încât trecătorii să îti admire pieptul dovedeste că vrei să fii tratată ca un obiect de procurat plăcere. Uneori îmi vine să zâmbesc când întâlnesc privirile lor fatale, care asteaptă si din partea mea o sclipire de admiratie. Dar nu prea am ce să admir.

Poate că dacă nu as fi topit după sotia mea, la prima sarcină (când a luat vreo douăzeci de kilograme), as fi simtit nevoia de a-mi odihni ochii pe trupuri străine. Dar nu am simtit această nevoie. Si, chiar dacă as fi simtit-o, m-as fi luptat cu ea: la început majoritatea ispitelor sunt mici, si dacă le primesti, vin altele mai mari.

Ce să mai lungim discutia: ai pieptul bine dezvoltat? Foarte bine: păstrează-l pentru sotul tău, nu îl expune la toată lumea. Pentru că dacă îl expui îsi pierde termenul de garantie. Se strică. Adică vreau să spun că te strică pe tine. Chiar dacă nu îti dai seama. Frumusetea trebuie sugerată, nu arătată cu degetul!

Nu ai pieptul bine dezvoltat? Esti o "rusine" pentru societate! Îi lipsesti pe cei care trec pe lângă tine pe stradă de ocazia de a înghiti în sec. Stii că societatea nu are nimic să îti reproseze, dar poate că prietenii tăi ti-au reprosat acest defect al tău. Culmea prostiei: un absolvent al Facultătii de Teologie nu a vrut să se căsătorească cu o fată pentru că avea "un sân mai mic si unul mai mare". Si ar fi râs lumea de el. O prietenă de-a mea mi-a spus că i-a fost prezentată acestui tip pentru o posibilă prietenie. Dar tipul i-a găsit si ei nod în papură. I-am spus fetei: "Bine că nu te-ai măritat cu el, că dacă ăsta e criteriul pentru care a respins o fată asezată, nu m-as mira să ia o proastă numai pentru că are sânii identici." Să nu te întristezi dacă mai multi tineri te vor evita numai pentru că ai pieptul mic. Poate că mintea lor e de o mie de ori mai îngustă decât pieptul tău. Asa că nu ar trebui să te întristezi: nu e o pierdere reală pentru tine faptul că unii se poticnesc de această groaznică si deceptionantă "malformatie" de care suferi. Va veni si cel care va sti să te iubească sincer, care te va lua de sotie fără să suspine după niste sâni mai proeminenti. Dumnezeu stie de ce te-ai născut asa. Nu e scris niciunde că "toate fetele se pot bucura de frumusetea nuntii, în afara celor care au mai putin de 48 de centimetri la plămâni". Stii care e diferenta dintre tine si o fată care se crede tare datorită unui implant cu silicon? Te las pe tine să răspunzi la această întrebare.

Cine crede că prin expunerea pieptului privirilor trecătorilor câstigă ceva, se înseală. E doar o formă, mai nevinovată ce-i drept, de prostitutie. În ultima vreme e un lucru de glorie să o fii "bombă sexy". Gândeste-te cum ar fi ca peste zece ani femeile de serviciu să fie considerate cele mai geniale femei. Ar fi ridicol, nu? La fel mi se pare si considerarea unei bombe sexy drept o femeie ideală. O astfel de femeie observă că la vederea picioarelor ei bărbatii lesină. Si crede că etalonul sunt acesti admiratori ai ei. Numai că admiratorii sunt de o calitate sufletească îndoielnică. Nu îi pot aduce nici o urmă de bucurie adevărată în suflet. Cât priveste plăcerile trupesti, ele nu satură. Ele nu fac altceva decât să trezească dorinta unei alte plăceri. Mai mari. Si uite asa se intră într-un cerc vicios. Bombele sexy nu sunt fericite. Ele mimează fericirea din nevoia de a rămâne în topul aplauzelor. Dacă si-ar face publice frământările ar fi ironizate de mass-media. Si le e frică de asa ceva: pentru că meseria lor e să fie bombe. Si se tem de o viată în care ar trebui să facă altceva.

Circulă destule dezvăluiri legate de tristetea unor bombe sexy sau a unor superstaruri care renuntă pentru o clipă la înfătisarea publicitară pentru a fi sincere si a recunoaste că viata le este plină de amărăciune (am auzit că Celine Dion a vrut să se sinucidă pentru că nu se consideră destul de frumoasă. O fi asta o dovadă a bucuriei pe care o aduce celebritatea?).

Revin la tema principală a cărtii: vrei să te măriti? Caută un om cu care să poti duce o viată de familie. Dacă alegi un macho-man, ai toate sansele să dai gres. Sotul nu e o fiintă pe care o tii ca pe un tablou toată ziua. De un macho-man te plictisesti repede. Pe cât de mare e atractia celor care aleargă după astfel de "masculi" înainte de a pune mâna pe ei, pe atât de mare e deceptia care urmează: ei nu sunt buni aproape la nimic. Sunt doar masini de făcut sex (uneori, nici măcar atât).

Caută un om alături de care să poti trăi până la sfârsitul vietii. Caută un om cu care să poti sta de vorbă, un om care să te înteleagă. Caută un om care să poată fi un tată bun pentru copiii pe care îi veti avea. Caută un om pe care să îl poti iubi, nu doar să îl admiri. Si dacă cel pe care îl alegi e de o frumusete răpitoare, nu e nimic rău. Rău era să fie doar frumos la trup. Iar dacă nu e neapărat cel mai frumos din lume, dar stie să te înconjoare cu dragoste, stie să te înteleagă, nu e nevoie să îti spun că nu ai pierdut nimic.

Uite, cazul meu: de când ne-am căsătorit, fruntea mea a crescut pe laterale cu vreo trei centimetri. Asta nu mă îngrijorează: stiu că sotia mă va iubi la fel de mult. Chiar dacă atunci când ne-am căsătorit a contat pentru fiecare dintre noi frumusetea fizică a celuilalt, cu timpul dragostea a crescut atât de mult încât eu voi fi acelasi pentru ea, cu sau fără chelie.

Nu vreau să întelegi cumva că îti recomand să iei un sot urât. Atunci când te măriti, să îti iei un om care să îti placă foarte mult. Chiar dacă ceea ce străluceste pe fata lui e frumusetea sufletească.

Îmi zicea Claudia că nu întelege cum nasa fiului nostru e atât de încântată de cât de frumos e sotul ei, care ei nu îi pare foarte frumos. I-am spus: "Fiecare om îsi caută perechea pe care să o admire si de care să fie admirat. Tie nu îti place cum arată el. Dar nici tu nu îi placi lui. Important este să îi placă sotiei sale. Asa cum important este să îmi placi si tu mie."

Nimeni nu poate spune că a descifrat tainele dragostei. Nici eu nu am această pretentie. De aceea nu am încercat să precizez un anumit model al frumusetii ideale. Pentru că întotdeauna vor exista fete care vor avea un alt model de frumusete.

Dar există si aici, ca si în celelalte aspecte ale legăturii dintre doi tineri care vor să îsi unească vietile, câteva principii care stau în picioare oricând. Sper că vei putea să le descifrezi singură. Eu am încercat să îti pun înainte câteva. Nu cu "liniută", ca la scoală. Ci în asa fel încât, dacă trezesc ecou în sufletul tău, să îti sară în ochi. Iar dacă nu au trezit acum, poate că vor trezi altădată, când altcineva te va ajuta să le întelegi mai bine în alt fel. Iubind!

CARTEA NUNTII
de Danion Vasile

Povestea vulturilor aurii
Sa stam de vorba
Despre mirajul sexualitatii
De ce sa ma casatoresc?
Despre Goana dupa Aurul nuntii sau western-ul maritisului
De ce nu ne ajuta Dumnezeu?
Despre fotomodele si Don Juani
Geniul si femeia de serviciu
Banii vorbesc!
Despre influenta prietenilor
Parintii: prieteni sau dusmani?
Binecuvantarea preotului
Despre vrajitoare si dezlegarea cununiilor
Despre dragostea trupeasca
Scrisoare catre tinerii secolului XXI
"Daca stiam ca o sa ne certam atat..."
Un examen cu multi restantieri
Cuvinte catre cei care vor sa se recasatoreasca
"....dar barbatul este mai egal decat femeia..."
Cum sa ma pregatesc pentru casatorie?
"Dumnezeu e baiat de cartier..."
Povestea unei casatorii...
Postfata la editia a doua
Rugaciuni
Prefata