De multe ori, din cauza unei iubiri prea aprinse, tinerii trec prea usor cu vederea neîntelegerile pe care le au cu persoana iubită. Se încăpătânează să lupte pentru a se căsători cu ea, si cu cât piedicile sunt mai mari, cu atât râvna lor pentru a depăsi aceste piedici creste.

"Dragostea e oarbă", spune un binecunoscut proverb. Dar există două feluri de a fi îndrăgostit, si numai într-unul dintre aceste două feluri te lasi orbit de dragoste. Atunci când dragostea pe care i-o porti prietenului tău este curată, în inima ta arde un foc. Acest foc este uneori mai puternic, alteori mai slab, dar nu se stinge. Focul acesta te îndeamnă să îi treci cu vederea micile greseli, micile defecte. Dar nu transformă viciul celuilalt într-o virtute. Adică nu devine fantomatică.

Iubirea îi înfrumusetează pe cei care se iubesc. Iubirea dă aripi. Întotdeauna cel care iubeste vede în celălalt frumuseti pe care ceilalti nu au decât rareori priceperea să le descopere. Întotdeauna defectele iubitului sunt mai mici decât le văd ceilalti. Ce putem spune? Că această dragoste e imaginară? Nu. Tocmai acesta e rostul iubirii dintre bărbat si femeie: cei doi se cresc unul pe celălalt în dragoste, si fiecare îl ajută pe celălalt să fie mai frumos, mai senin, mai bun.

Dacă se trec cu vederea anumite defecte, aceasta se întâmplă din două motive: pentru că defectele respective sunt minore, si nu afectează prea serios relatia dintre cei doi, sau pentru că aceste defecte pot fi anihilate în timp. Adică, fără a fi scoase în evidentă, fără a fi arătate cu degetul, aceste defecte sunt îndreptate. Dragostea te înfrumusetează, dragostea te schimbă. Si atunci sufletul tău simte nevoia să renunte la ceea ce stânjeneste dragostea.

Să vorbim putin despre celălalt fel de dragoste, despre dragostea care orbeste. De cele mai multe ori tocmai îndrăgostitii sunt de vină că au acceptat să îsi deschidă inima într-o asemenea măsură. Celălalt are anumite virtuti, are anumite însusiri care ni-l fac plăcut, ni-l fac drag. Dar oricât de frumos sau de destept ar fi, el nu poate fi de vină pentru modul în care îl iubim. Adică nu e firesc să i se reproseze persoanei iubite că din cauza unor anumite însusiri te-ai lăsat fermecată, că nu ai mai fost în stare să îi vezi defectele.

Într-o astfel de situatie vina ar fi în mare măsură a ta. Sufletul tău ar prefera imaginarul realului, sufletul tău ar alege falsitatea în locul adevărului. Nu este greu de găsit cauza acestei alegeri. Aproape toti tinerii îsi doresc un partener de viată încununat cu o sumedenie de calităti. Unii, obositi că nu au găsit ceea ce căutau, preferă să se mintă singuri si să proiecteze asupra persoanelor la care tin calitătile care acesteia îi lipsesc. Greu este până se face primul pas în această directie. Odată porniti pe drumul amăgirii, ei nu vor mai fi în stare să discearnă cum este cu adevărat celălalt. Ei iubesc un vis, nu pe omul de care au impresia că sunt îndrăgostiti.

În unele cazuri anumite situatii-limită pot sparge iluzia înainte de nuntă. Acestea sunt cazurile mai putin grave. După replici de genul: "Nu îmi imaginam că esti asa... Nu pot trăi nici o zi lângă tine...", visul se spulberă. Si odată cu el si prietenia dintre cei doi. Dar atunci când constientizarea imaginii reale a celuilalt are loc abia după nuntă, situatia este tristă. Persoana care s-a lăsat orbită de propria imaginatie nu are tăria să recunoască că a gresit, ci sustine că vina e a celuilalt, care a încercat să pară altfel decât este. O astfel de constientizare poate genera divortul. "Dacă stiam ce fel de om esti, nu mă mai căsătoream cu tine..."; si cel mai simplu mod de rezolvare a acestui conflict este divortul.

Fac o mică paranteză si îti vorbesc despre situatia tristă în care într-adevăr unul dintre cei doi încearcă să pară altfel decât este, numai pentru a se căsători cu celălalt. Cred că o astfel de situatie poate avea loc numai între doi tineri care stau departe de Hristos. Pe de o parte, un tânăr crestin nu va încerca să se prezinte altfel decât este, nu va încerca să amăgească o fată numai pentru a se căsători cu ea. Pe de altă parte, chiar dacă prietena lui încearcă să facă asa ceva, neavând constiintă crestină, Dumnezeu îl va lumina pe tânăr ca să îsi dea seama cu cine are de-a face. Poate nu chiar din primele zile ale prieteniei lor dar în orice caz, nu peste multă vreme, el va întelege că aparentele l-au înselat.

Dumnezeu poartă de grijă tuturor tinerilor crestini care vor să îsi întemeieze o familie. De aceea îi ajută să nu cadă în cursele pe care diavolul le întinde prin fete; nu îi împiedică, ci doar le deschide ochii. Si la fel le deschide ochii si fetelor crestine ai căror prieteni poartă o mască care le ascunde defectele. Unicele două situatii în care o fată nu vede masca prietenului său sunt atunci când este biruită de o dragoste pătimasă sau când legătura ei cu Biserica este superficială. Dragostea oarbă se hrăneste de obicei cu patima desfrâului. Desfrâul nu este întotdeauna usor de observat. Anumite gesturi sau îmbrătisări par nevinovate, dar în ele se ascunde patima. Sufletul nu îsi dă seama de patima care îl roade. Crede că e pătruns de o dragoste fără margini. De o dragoste căreia i se abando-nează fără discernământ.

Nu vorbesc aici despre relatia trupească dintre cei doi. Spun doar că oricărui tânăr biruit de patima desfrâului îi slăbeste discernământul si nu mai este constient de însusirile reale ale persoanei pe care o iubeste. Când legătura unui tânăr sau a unei tinere cu Biserica este superficială nu va putea aprecia exact cu cine are de-a face. Având multă încredere în propria alegere, nu îsi dă seama de falsitatea persoanei la care tine. Adică, neavând sufletul curat, nu este în stare să observe trăsăturile negative ale celuilalt.

Foarte des, regăsim această situatie în cazul celor obsedati de ideea întemeierii unei familii. Stii si tu că mai ales pe fete le apucă obsesia că vor rămâne nemăritate. Si atunci, când le iese în cale un Făt-Frumos, ele nu mai au răbdare să îl cunoască mai bine. Sunt convinse că sansa le-a iesit în cale si fac tot ce le stă în putintă ca să se mărite cât mai repede.

Unde duce această alegere pripită? De cele mai multe ori, la o căsnicie neîmplinită. Poate că devin agasant tot vorbind despre căsnicii neîmplinite. Dar nu este vina mea. Dacă ti-as scrie despre comportamentul rechinilor, cred că mi-ar fi imposibil să nu mă refer la cruditatea acestora. În aceeasi măsură îmi este imposibil să îti scriu despre căsătorie fără a avea în fata ochilor situatia familiilor din ziua de astăzi. Ai fi preferat să îti scriu numai povesti, cum e cea despre vulturii aurii? Cred că nu. Crede-mă că nici mie nu îmi face plăcere să îti scriu atât de des despre cazuri neplăcute. Dar tin cont de situatia reală si încerc să nu îti vorbesc numai pentru a mă afla în treabă.

Atrăgându-ti atentia asupra faptului că dragostea oarbă nu poartă asupra ei binecuvântarea lui Dumnezeu, nu voi încerca să îti fac apologia unei povesti de dragoste în care sentimentul este ucis de ratiune. Uneori, în cărti sau filme, ni se prezintă în antiteză dragostea intensă si dragostea binecuvântată de Dumnezeu; de cele mai multe ori însă ni se prezintă dragostea pătimasă ca fiind singura formă de iubire deplină.

Dragostea adevărată arde mai puternic si este mai profundă decât dragostea oarbă. De unde putem sti acest lucru? Nu e greu de înteles. Pentru crestini nimic nu e mai important decât să trăiască după voia lui Dumnezeu, decât să trăiască acoperiti de binecuvântarea Sa sfântă. Noi stim că Dumnezeu este iubire si că iubirea adevărată este un dar pe care El îl asează în inimile noastre. Oare ar putea o inimă plină de patimi să dăruiască sau să primească mai multă dragoste decât una curătită de harul dumnezeiesc? Noi stim că nu. Chiar dacă lumea aceasta trâmbitează pe toate drumurile că dragostea pe care ne-o poate dărui este mult mai pretioasă decât dragostea pe care ne-o dăruieste Dumnezeu, noi trebuie să stăm tari si să nu ascultăm glasul ei de sirenă. Nu evit să afirm faptul că si în ceea ce priveste dragostea trupească sotii crestinii stau mai bine decât ceilalti. În sensul că niciodată bucuria lor nu va putea fi egalată de plăcerea pe care o simt cei care refuză să primească binecuvântarea nuntii.

Stiu că e destul de greu să întelegi cât de frumos modelează Dumnezeu dragostea dintre doi tineri. Recunosc că în sufletul meu exista o mică îndoială fată de această idee, si mă temeam putin că dragostea dintre mine si fata care îmi va deveni sotie va fi sufocată putin de faptul că în inimile noastre primul loc va fi ocupat de Dumnezeu. Mi se părea că as avea de ales între o relatie în care credinta ar stânjeni dragostea si alta în care dragostea ar stânjeni credinta. În cele din urmă m-am împăcat cu ideea că va trebui să amestec cele două tipuri de relatie. Asta până ce m-am îndrăgostit de Claudia. Nu vreau să te plictisesc repetându-ti cât de mult a însemnat pentru mine întâlnirea cu ea. Desi îmi era teamă că iubind-o pe ea Îl voi iubi mai putin pe Dumnezeu, am descoperit că de fapt cu cât o iubeam mai mult pe ea, cu atât Îl iubeam mai mult pe Dumnezeu. Si cu cât mă bucuram mai mult privind-o pe Claudia, cu atât Îi multumeam mai mult lui Dumnezeu că mi-a trimis-o.

După ce ne-am căsătorit am înteles si că dragostea pentru Dumnezeu îmi întetea dragostea pentru sotie. Pe calea mântuirii sotii sunt uniti de harul dumnezeiesc si sporirea duhovnicească a unuia este legată de sporirea celuilalt.

Am cunoscut si dragostea oarbă de care ti-am scris. Am iubit o fată care acum se află în mănăstire, Rozalia. Era foarte frumoasă. Cred că acum e si mai frumoasă. De când am văzut-o am fost convins că dacă asa îi e chipul, asa îi este si sufletul. Si nu m-am înselat în această privintă. Dar m-am înselat atunci când am crezut că fiind atât de frumoasă si la suflet si la trup este potrivită să îmi fie sotie. Chiar dacă îmi dădeam seama că suntem foarte diferiti, că nu ne putem completa, că ne-ar fi greu unul lângă altul, totusi insistam să depăsesc toate dificultătile pentru a fi lângă ea. Si am fost foarte aproape de căsătorie. Dar la un moment dat, ea mi-a comunicat că între noi totul s-a terminat, că s-a hotărât că nu vrea să rămână în lume, că vrea să se călugărească. Socul a fost destul de mare. Dar am simtit că îmi cade un văl de pe fată. Din afară se poate spune că am încercat să mă consolez spunându-mi că dacă nu ajung la struguri înseamnă că sunt acri, cum gândea vulpea din proverbul acela. Numai că uneori primim gânduri care ne vin în inimă după ce ne rugăm la Dumnezeu. Si, rugându-mă la Dumnezeu să mă lumineze de ce a îngăduit să fiu prieten cu fata aceea, de parcă Dumnezeu ar fi fost de vină, am simtit cum mintea mi se limpezeste.

Eu am ales să tin la ea, nu mă obligase nimeni. Am avut nu putine momente în care îmi era foarte clar că nu ne potrivim, si uneori îi spuneam si ei acest lucru. Dar nu aveam puterea să mă despart de ea. Singurătatea mă speria. Si atunci găseam motive ca să mă mint si să îmi spun că locul meu e lângă ea.

Odată ne-am dus în pelerinaj la mănăstirile din Oltenia, si am ajuns la Tismana. După ce m-am rugat fierbinte în fata moastelor Sfântului Nicodim cel sfintit, am simtit în minte un gând clar pe care i l-am împărtăsit fetei:

"Eu o să mă căsătoresc, dar nu cu tine..."

"Dar cu cine?"

"Nu stiu, dar am simtit asta când m-am rugat sfântului."

Mă simteam tare ciudat. Îmi era clar că mă voi căsători, dar nici nu îmi trecea prin cap cu cine. În perioada aceea mă gândeam că poate ar fi bine să mă călugăresc, si singura fată cu care îmi imaginam că m-as fi căsătorit era ea. De aceea nu puteam întelege de ce gândul că mă voi căsători cu altă fată apăruse cu atâta putere în inima mea. Mi-am zis că poate pur si simplu a fost un gând scornit de mintea mea si m-am obisnuit cu această idee. Dar nu peste mult timp, când m-am împrietenit cu Claudia, mi-am adus aminte de clipele de la Tismana. Cum mi se par acum sentimentele pe care le-am avut fată de Rozalia? Foc de paie... Atunci nu stiam ce este dragostea... Nici nu aveam de unde să stiu. Respingeam modul în care încerca să mă modeleze lumea aceasta si criteriile după care eram îndemnat să îmi găsesc sotie. Dar nestiind exact ce trebuie să caut, am pierdut timpul lângă Rozalia.

Tot acum îti voi scrie despre una dintre cele mai mari greseli pe care le-am făcut în viata mea. După ce m-am apropiat de Biserică, m-am împrietenit cu o fată căreia îi voi spune Cătălina. Nu îmi plăcea cum arată, dar apreciam mintea ei sclipitoare. Ne-am împrietenit într-un moment în care eu mă aflam într-o perioadă destul de tensionată, în care aveam mare nevoie de întelegere. Cătălina mi-a scris câteva scrisori de dragoste. Scria foarte frumos si, pentru că nu mă gândeam că va fi prietena mea, le citeam si altora. Mi se părea că e o fată deosebită, si nu vedeam nimic rău în a fi prieten cu ea. Nu îti dau prea multe detalii, îti spun doar că la un moment dat m-am hotărât să mă căsătoresc cu ea. Mă gândeam că asa îmi voi plăti păcatele trecute. Mă gândeam că, decât să mă căsătoresc cu o fată frumoasă, dar care să nu fie aproape de Dumnezeu, mai bine o iau pe ea si învăt să nu tin cont de frumusetea fizică. Toată lumea stia că ne vom căsători. Faptul că părintii ei se opuneau, pe mine mă făcea să mă încăpătânez si să fac tot posibilul să mă căsătoresc cu ea. Ne-au apropiat mult si momentele frumoase de care am avut parte împreună, în pelerinaje la mânăstiri sau în excursii.

Să stii că sunt unele momente în viata unui tânăr în care nu contează prea mult alături de cine e. Adică sufletul simte nevoia să se bucure. Si când vezi un munte frumos, sau un apus de soare, clipele acestea te fac să o vezi cu alti ochi pe fata de lângă tine. Parcă nu mai e asa grasă, sau parcă nu mai e asa scundă, sau parcă ochii ei nu mai sunt asa reci, sau... parcă e altfel decât ti se părea înainte. Cred că dacă în momentele frumoase pe care le-am avut cu ea as pune în locul Cătălinei alte zece dintre fetele pe care le cunosc, nu ar fi nici o diferentă. La fel de frumos ar fi fost. Singura diferentă este că dacă as pune-o pe Claudia, ar fi cu totul altceva.

De ce ar fi fost altceva cu Claudia? Nu numai pentru că momentele respective ar fi fost trăite mai intens alături de o fiintă de care sunt îndrăgostit până în măduva oaselor, ci pentru că din momentele respective ar fi lipsit constiinta vremelniciei.

Momentele frumoase petrecute lângă fostele prietene erau frumoase prin ele însele, si prietenele doar completau imaginea. Pe când lângă Claudia totul ar fi fost altfel.

De fapt e greu de precizat exact care e diferenta. Cuvintele riscă să nu prezinte situatia reală.

Uite, de exemplu, la un moment dat eram atât de convins că mă voi căsători cu Rozalia, încât mă gândeam numai la asta toată ziua. Eram obsedat de imaginea ei. Si totusi, mai târziu am înteles că nu aceea era dragostea. Stii, până nu mănânci o portocală nu poti sti ce gust are, sau ce diferentă este între ea si o mandarină. Tot asa nu puteam întelege de ce sentimentele mele pentru Rozalia erau oarecum bolnave.

Stii, îmi dau seama totusi că prietenia cu ea a avut un anumit rol pozitiv pentru mine. Ar fi ideal ca toti să îsi întâlnească perechea potrivită încă de când sunt elevi de scoală. Să crească împreună, să se bucure si să sufere împreună. Si prietenia să fie încununată prin nuntă. Există însă foarte putine perechi care s-au cunoscut de pe băncile liceului. Poate că într-un anumit fel fiecare dintre cele trei prietene pe care le-am avut de când m-am apropiat de Biserică m-a ajutat să mă cunosc mai bine. Poate că fiecare dintre ele m-a pregătit să mă căsătoresc cu Claudia.

Nu vreau să crezi că tin partea celor care spun că e bine să ai cât mai multe prietene până te căsătoresti. Dar nici nu sunt de acord cu cei care spun că e bine ca tinerii care nu sunt la vârsta la care îsi pot întemeia o familie să nu îsi facă prietene. Câtă vreme o prietenie rămâne curată, câtă vreme nici unul dintre cei doi nu e biruit de ispita desfrâului, nu văd ce ar putea fi rău. Mai exact, acum văd si părtile bune si părtile rele ale prieteniei mele cu cele trei fete. Despre prima până acum nu ti-am spus nimic, mai ales deoarece relatia noastră era marcată de faptul că înainte de a ne apropia de Biserică amândoi fuseserăm vreme de câteva luni într-o grupare sectantă.

Chiar dacă în urma prieteniei cu mine, ea, să îi zicem Mara, s-a hotărât să facă Facultatea de Teologie-Litere, si a făcut-o, chiar dacă acum e preoteasă, ea nu mi-a iertat anumite greseli. E bine că am fost prieten cu ea sau nu?

Prietenia noastră s-a datorat în mare parte faptului că împărtăseam aceleasi convingeri spirituale. În clipa în care am părăsit rătăcirea si ne-am apropiat de Biserică ne-a fost mult mai usor să întelegem că nu suntem potriviti unul pentru celălalt.

Mara mi-a reprosat că, după ce am hotărât să ne despărtim, m-am împrietenit cam prea repede cu Cătălina. Eu nu consider că am gresit prin aceasta cu ceva. Din moment ce oricum eram singur, puteam decide ce să fac si ce să nu fac.

De ce ti-am vorbit despre cele trei foste prietene ale mele?

Si ca să vezi cum priveste un tânăr fostele lui "iubiri". Se poate ca peste ceva vreme si tu să intri la capitolul "amintiri" din memoria prietenului tău. Asa că ai grijă cum te porti, ai grijă ca din prietenia voastră să nu rămână ceva trist sau dureros.

Era să pierd din vedere un lucru important: există în unele relatii de prietenie anumite momente de tensiune care vin pur si simplu din ispita dracilor. Oamenii ignoră de multe ori faptul că de multe ori sunt ispititi de draci, si nu îsi dau seama de cursele în care sunt atrasi (si mie mi se întâmplă de multe ori să nu tin seama de faptul că, fiind crestin, mă aflu în luptă cu puterile întunericului: abia la spovedanie, când părintele îmi atrage atentia că unele gânduri rele pe care le consideram ale mele erau insuflate de diavol, îmi dau seama că m-am lăsat păcălit).

Doi dintre cei mai buni prieteni ai mei au găsit motiv să se certe exact în perioada de dinaintea căsătoriei. Erau hotărâti să se despartă. Mai exact ea. S-a mutat într-o altă gazdă, ca să nu mai fie găsită de colegul meu. Când m-am întâlnit cu ea, am ascultat o lungă si convingătoare predică despre faptul că nu sunt potriviti, că sub nici o formă nu va mai rămâne cu el. Dar totusi, după câteva zile, i-am văzut din nou împreună. În cele din urmă s-au căsătorit, si au fost foarte fericiti. M-am gândit că, dacă ea nu ar fi fost crestină, s-ar fi aruncat imediat în bratele altui băiat, ca să scape de amintirea colegului meu. Dar asa, având nădejdea că Dumnezeu o va ajuta să depăsească încercările prin care trece, a ajuns la liman. Si chiar dacă nu se gândea că se va împăca cu colegul meu, a făcut-o.

Nu vreau să rămâi cu impresia că dacă apar mari neîntelegeri cu cel cu care vrei să te măriti, înseamnă că sunt ispite de la diavol si că Dumnezeu vă va ajuta să le depăsiti. De cele mai multe ori după nuntă tensiunile se împutinează doar în luna de miere, după care revin cu si mai multă putere. Linistea e o comoară pe care multi o caută după ce se căsătoresc. Dar pentru că nu au avut ideea de a o căuta mai înainte, considerând că va veni de la sine, nu o găsesc niciodată.

Ochii mari si mintea limpede. Alegerea e în mâinile tale!

CARTEA NUNTII
de Danion Vasile

Povestea vulturilor aurii
Sa stam de vorba
Despre mirajul sexualitatii
De ce sa ma casatoresc?
Despre Goana dupa Aurul nuntii sau western-ul maritisului
De ce nu ne ajuta Dumnezeu?
Despre fotomodele si Don Juani
Geniul si femeia de serviciu
Banii vorbesc!
Despre influenta prietenilor
Parintii: prieteni sau dusmani?
Binecuvantarea preotului
Despre vrajitoare si dezlegarea cununiilor
Despre dragostea trupeasca
Scrisoare catre tinerii secolului XXI
"Daca stiam ca o sa ne certam atat..."
Un examen cu multi restantieri
Cuvinte catre cei care vor sa se recasatoreasca
"....dar barbatul este mai egal decat femeia..."
Cum sa ma pregatesc pentru casatorie?
"Dumnezeu e baiat de cartier..."
Povestea unei casatorii...
Postfata la editia a doua
Rugaciuni
Prefata