Vedenie preadulce a scriitorului despre această carte,
dacă a fost scrisă cu Harul lui Dumnezeu
M-am sculat odată, într-o noapte, pe la miezul noptii ca să citesc canonul
Sfintei împărtăsanii cu metaniile si să-mi fac rugăciunile de Pregătire pentru
Dumnezeiasca Liturghie, după "Ceea ce esti mai cinstită...". Pentru
că în ziua precedentă, seara, mi-am ostenit trupul peste măsură, după care,
mi-am silit si inima la rugăciune peste măsură, până la durere, am slăbit
atât de mult în starea mea exterioară, ca si în cea lăuntrică, încât nu am
mai putut nici să mănânc ceva de seară, ci am adormit asa, nemâncat si slăbit.
Pe la miezul noptii deci, sculându-mă din somn, slăbiciunea inimii mele si
a trupului erau aceleasi - adică pieptul meu încă nu-si revenise din durerea
pe care o suferise de silirea rugăciunii si nici trupul meu nu se odihnise
de osteneala peste măsură la care fusese supus. De aceea, neputând să stau
în picioare, după obicei, am stat jos, îndreptat cu fata spre răsărit. Si
asa stând, lucram rugăciunea, nu cu multă silire, din pricina pe care tocmai
am spus-o, însă nu fără durere înlăuntrul pieptului si fără suspine grele
ale inimii. Ci, având dureri, suspinam deseori din adâncul fiintei mele, amintindu-mi
de mult mestesugita viclenie a demonilor, de nevrednicia mea si de toate celelalte
datorii ale mele, pe care totdeauna le datorez lui Dumnezeu si pe care nu
le împlinesc nidodată cum trebuie.
Am petrecut astfel aproape o oră si am adormit asa cum sedeam. Si am văzut
deodată în vedenie unele lucruri tainice, pe care limba se încurcă si nu poate
a le grăi. Si unele din acestea au plecat din amintirea mea de îndată ce mi-am
venit în fire, pentru că erau prea înalte si întru totul de neînteles si de
necuprins cu mintea. Altele, însă, cu toate că mintea mea se roteste în jurul
lor si înfătisarea lor este întipărită în cugetul meu, cu toate acestea, spun,
limba mea nu le poate povesti cu claritate si în amănunt, asa cum sunt întipărite
în cugetul meu. Insă atât cât ajunge cunoasterea mea scurtă si cât poate limba
mea barbară, vorbesc si spun.
Am văzut, deci, în vedenie, pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Arhiereul nostru
mult dorit si preadulce îmbrăcat în vesmânt arhieresc si slujind după rânduiala
Bisencii noastre. Dar si Hristos însusi si vesmântul Lui arhieresc mi se înfătisau
ca ceva cu totul de necuprins cu mintea.
Eu, cel din urmă, si duhovnicul meu slujeam împreună cu Hristos, dar Hristos
era Cel care, în chip de neînteles aducea si Se aducea jertfă. Deoarece Hristos
însusi, desi noi slujeam împreună cu El, cu toate acestea, spun, El era săvârsitorul.
Slujea împreună cu noi si un diacon care, atunci când pomenea numele crestinilor,
plecându-si capul spre Hristos - sau mai bine si mai pe fată să spun precum
proorocul: "Pleacă, Doamne, urechea Ta si mă auzi"; plecându-Si
Hristos urechea către diacon, a spus: "Să aibă si acestia parte împreună
cu Mine în împărătia Mea". Dar pe diacon n-am putut să-l cunosc cine
era. Din obstea staretului meu, câtiva erau de fată la Liturghie, dintre care
si doi frati (pe care îi cunosteam foarte bine), ale căror fete erau ca fetele
îngerilor si străluceau de Harul lui Dumnezeu. Raze strălucitoare si aurii
ieseau din fetele lor. Schima lor si crucea pe care o tineau în mâini, erau
mai strălucitoare decât fulgerul. Iar îmbrăcămintea lor, nu pot să spun în
cuvinte cum erau, nici chiar dacă as avea limba îngerilor. Dar în mintea mea
stricată si în cugetul meu răvăsit este întipărită înfătisarea slavei si a
frumusetii acestor vesminte.
Eu, de îndată ce am văzut că vesmintele acestora si Harul si slava fetelor
lor întreceau cu mult orice minte si orice cugetare omenească, m-am minunat
si sufletul meu a prins mare evlavie pentru ei, ca pentru dumnezeiestii îngeri
si prietenii lui Hristos. Iar camilafca lor era de multe ori mai albă decât
zapada.
In timpul Dumnezeiestii Liturghii, staretul meu era coplesit de o bucurie
nespusă si veselia inimii lui se revărsa pe fata lui. Însă inima mea fiind
cuprinsă de evlavie, încă de la începutul Liturghiei, eu plângeam într-una
de bucurie si mă lăsam coplesit de dulceata nemăsurată a sufletului. Văzând
în fata mea pe preadulcele Iisus, Cel mai preusus de orice dulceată, plângeam
bucurându-mă si minunându-mă totodată, deoarece mă învrednicisem să gust din
preadulcea vedere si arătare a lui Iisus, Stăpânul meu si Dumnezeul meu, pe
care demult sufletul meu o dorise si pentru care ardea inima mea, căutând-o
cu suvoi de lacrimi.
Când L-am îmbrătisat, la preacuratul si multdoritul Lui piept, am simtit în
cele dinlăuntru ale mele Duhul Cel Sfânt ("Si Duh nou înnoieste întru
cele dinlăuntru ale mele", cum spunea David), care îmi încălzea duhul
si inima si mai mult în iubirea lui Iisus însusi si mă făcea să mă topesc
în ceasul acela, precum se topeste ceara, de evlavia ce eram cuprins, care
sălta în inima mea, ca ceva viu si făcea ochii mei să verse lacrimi dulci
si multe în fata lui Iisus, ca două izvoare răcoroase si dulci.
Luând eu atunci ceva curaj din toate acestea, mi-am deschis necurata mea gură
si am spus cu smerenie lui Hristos, vărsând lacrimi: "Pomeneste-mă, Doamne,
întru împărătia Ta".
Si am auzit limba lui Iisus, mai dulce decât zahărul si decât mierea mai îndulcitoare:
"Să fie asa cum ai spus" (0 dumnezeiescul! o, preaiubitul!, o preadulcele
Tău glas pe care l-a vorbit cea întru totul adevărata Ta gură, Hristoase al
meu!). Am spus, iarăsi, cu toată evlavia către Stăpânul meu Hristos: "Iartă-mă,
Doamne, că îndrăznesc să vorbesc putin în fata Ta, să spun câteva lucruri
pe care de mult doream să Ti le spun". Si mi-a spus Mântuitorul: "Vorbeste
cu curaj, de nimic temându-te".
Atunci i-am spus cu multă smerenie si cutremurare: "Spune-mi, Doamne,
cărticica aceea a mea smerită, pe care am scris-o despre rugăciunea mintii,
am scris-o cu Harul Tău sau nu?" Si Acesta mi-a răspuns: "Da, cu
Harul Meu a fost scrisă." Atunci, am spus iarăsi eu: "După ce să
înteleg, Doamne, că a fost scrisă cu Harul Tău?" Mi-a spus Mântuitorul:
"Din evlavia de care esti cuprins atunci când scrii". Iarăsi am
spus eu: "si cum este aceasta, Doamne? Deoarece uneori, când scriam,
atâta evlavie îmi venea, încât curgeau suvoi lacrimile din ochii mei. Alteori
însă, eram cuprins de prea putină evlavie, încât numai ce se umezeau un pic
ochii mei de la aceasta." Mi-a spus Mântuitorul: "Atunci când, scriind
erai coplesit de evlavie si de lacrimi, Duhul Meu Cel Sfânt era cel care îti
vorbea. Când, scriind, erai numai putin cuprins de evlavie, atunci era cercetarea
Harului Meu, care, atunci când se lua de la tine, înceta deodată si evlavia.
De aceea nu mai puteai să scrii cu libertatea mintii, cu toate că doreai.
Iar dacă scriai ceva, scriai fără dulceata duhovnicească a cugetului, de aceea
te si opreai" Am spus iarăsi eu: "Spune-mi, Doamne, de ce uneori
vedeam cu ochii mintii nenumărate întelesuri duhovnicesti, pe care văzându-le
doream nespus să le scriu toate cu multă râvnă, dar nu puteam să le duc toate,
ci numai foarte putine din acestea puteam tine, pe care le si însemnam? Celelalte,
cu toate că le vedeam cu ochii mintii, mintea mea nu putea să le păstreze
si să le pună în scris; si din pricina aceasta aveam mare supărare"
Mi-a spus Mântuitorul: "Atunci când Eu îti arătam în vedenie nenumărati
porumbei albi ca zăpada, al căror număr era ca nisipul mării, iar tu prindeai
numai putini, pe cei care zburau în jurul tău, si te bucurai pentru cei pe
care îi prindeai, dar te întristai deoarece nu puteai să prinzi mai multi.
Din porumbeii aceia pe care îi prindeai, atât am binevoit Eu să însemnezi
despre rugăciunea mintii, cât poate firea umană să pună în lucrare. Ceilalti
porumbei,pe care numai îi vedeai, dar nu-i puteai prinde, arătau întelesurile
acelea pe care am binevoit să nu fie însemnate despre rugăciunea mintii, care
sunt cu putintă omului numai să le vadă si să le dorească, dar nu si să le
împlinească". Am spus iarăsi eu: "Si de ce, Doamne, uneori, unele
preadulci întelesuri se roteau în jurul mintii aproape-aproape, precum se
roteste vulturul desupra unui loc unde vrea să se aseze, si dintr-o dată,
când credeam că sunt gata să se lipească de minte, se făceau nevăzute, precum
si vulturul uneori când se pregăteste să se aseze, se înaltă deodată mult
în aer si zboară unde vrea?" Mi-a spus Mântuitorul: "Nu stii, atunci
când vedeai porumbeii, unii dintre ei, numai ce-i vedeai un pic aproape de
tine, se înăltau drept în sus, în aer, si nu-i mai vedeai sau nu stii că judecătile
mele sunt adânc de nepătruns?" Am spus iarăsi eu: "Doamne, când
îmi arătai acei nenumărati porumbei am văzut si un râu, care se vedea ca iesind
din mijlocul pământului si curgea încet-încet, cu o liniste prea minunată.
Câtiva porumbei care zburau deasupra râului loveau cu aripile lor apele râului
ca si când se bucurau si se jucau. Ce însemna, Doamne, acel râu si ceea ce
făceau porumbeii?" Mi-a spus Mântuitorul: "Acel râu înseamnă evlavia
vesnică, care izvorăste din acele inimii care ajung la iubirea Mea. Iar ceea
ce făceau porumbeii arată bucuria cu care se bucură Harul Meu de inima zdrobită
si coplesită de evlavie sfântă". Am spus iarăsi eu: "Ce este aceasta,
Doamne? Uneori simt că izvorând din inima mea unele întelesuri; iese în acelasi
timp de acolo si o mângâiere foarte vie, care în chip negrăit mângâie cugetul
meu, asa cum îl mângâie pe călătorul ars de arsita verii aerul acela răcoros
care iese de acolo de unde ies vânele apelor". Mi-a spus Mântuitorul:
"Aceasta este ceea ce am spus Eu în Evanghelia Mea: "Cel care crede
în Mine, râuri de apă vie vor curge din pântecele lui"". Am spus
iarăsi eu: "De ce, Doamne, uneori, când dorm, simt în inima mea fierbere
si iarăsi o fierbere, când a Numelui Tău Dumnezeiesc, pentru că inima mea
spune singură "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiestemă";
când a preaslăvitului nume al Preacuratei Tale Maici, deoarece spune iarăsi
inima mea singură: "Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te cea plină
de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată esti tu între femei si binecuvântat
este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre"?"
Mi-a spus Mântuitorul: "Când simti că în somn fierbe de la sine în inima
ta si în gura ta rugăciunea mintii, când a Numelui Meu, când a Preacuratei
Mele Maici, să stii că în ceasul acela urmează să fii cercetat de mine sau
de Preacurata Mea Maică. Atunci, Harul Meu, care păzeste inima ta, îti miscă
inima pentru a o pregăti să primească cercetarea Mea sau a Maicii Mele. Asa
cum fac oamenii împăratului, care păzesc vreo tară a împărătiei si care, atunci
când sunt anuntati că urmează să vină împăratul sau împărăteasa în tara aceea,
înstiintează toată tara si-i îndeamnă pe toti să se pregătească si să iasă
în întâmpinarea împăratului sau a împărătesei, după cum s-a întâmplat de multe
ori si în inima ta. Si iarăsi, tot în tara aceea unde stau oamenii împăratului,
atunci când află că dusmani ai împăratului au năvălit asupra tării aceleia
cu multă dusmănie, pe fată sau în ascuns, voind să supună tara aceea si să
stăpânească ei peste ea, oamenii împăratului sună alarma si adună pe toti
cetătenii tării să lupte cu toată puterea lor împreună si să se opună până
la moarte trădătorilor si dusmanilor împăratului, pe unii dintre acestia ucigându-i,
pe altii pedepsindu-i cu pedepse înfricosătoare, până când vor reusi să-i
alunge, după cum s-a întâmplat de multe ori si cu tine, cu Harul Meu".
Atunci eu am spus: "Doamne, deoarece din toate acestea am fost încredintat
că cele însemnate în această smerită carte a mea sunt de la Harul Tău, Te
rog primeste să Ti-o închin Tie ca fiind a Ta si ce vei dori Tu, aceea să
faci cu ea". Mi-a spus atunci Mântuitorul: "Nu te îngriji în de
aceasta, adică acum ascunde-o si când voi dori Eu o voi trimite din Muntele
acesta". Acestea spunând, Mântuitorul nu S-a mai arătat, făcându-Se nevăzut
din fata mea. Si în timp ce cercetam eu cele spuse, aflându-mă încă în vedenie,
iată, aud un glas asemănător, la dulceată cu un glas de înger, iar la ton
si la putere ca glasul multor oameni vorbind cu putere.
Intorcându-mă, iată, văd pe staretul meu, care cânta singur cu glas mare si
cu nemărginită dulceată în glas ca un înger al Domnului: "Bucură-te,
usă a Domnului prin care nu se trece, bucură-te, zid si acoperământ al celor
care aleargă la tine, bucură-te, liman netulburat, cea care ai născut în trup
pe Făcătorul tău si Dumnezeu, nelipsit rugându-te pentru cei care slăvesc
si se închină nasterii tale".
Si cu acest cuvânt mi-am venit si eu în sinele meu din vedenie si n-am putut
în ziua aceea să opresc inima mea din trezvia sfântă care o coplesea când
îsi amintea de vedenia care mi s-a arătat. Iar Dumnezeului nostru slavă, putere,
laudă si închinare, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.