Cuvântul al saselea

Cum aceluia care se roagă cu mintea din adâncul inimii până la durere, acea durere a lui îi aduce simtământul si gustarea bunătătii si dulcetii Domnului, care este însemnată, pentru a spune astfel, în acelasi timp în omul cel dinlăuntru cu o evlavie profundă neîncetată, provocată de cuvintele lui Dumnezeu si de spusele Sfintei Scripturi ?i de orice cuvânt duhovnicesc.


Binecuvintează, părinte!


Cercetează neîncetat, smeritule monah, cercetarea sfântă a rugăciunii inimii din adâncul inimii tale, până când inima ta va deveni în întregime rugăciune, asa cum fierul devine una cu focul atunci când este tinut în foc. Stăruieste încă si mai mult în această rugăciune a inimii, până când se face rană înlăuntrul tău, acolo unde se lucrează rugăciunea. Deoarece această rană pe care o primesti cu voie înlăuntrul tău prin rugăciunea cu multă silintă - martor pe Dumnezeu îl am - îti va deveni un izvor duhovnicesc de dumnezeiască evlavie, din care va izvorî totdeauna evlavia, ori de câte ori vrei, fără nici o silintă. Iar când, cu harul lui Hristos, ajungi la această stare duhovnicească, atunci gusti în taină bunătatea Domnului. "Gustati, si vedeti că bun este Domnul", spune proorocul, adică gustând în chip tainic, dar simtit, Harul Domnului tău, vei lua cunostintă si vei întelege în chip vădit că Domnul tău Iisus Hristos, pe care îl cauti, este dulce foarte si mai mult decât oricare dulceată.

Cugetă acum, smeritule monah,dacă din putinul Har pe care îl gusti în chip tainic ai înteles cu adevărat că Domnul nostru Iisus Hristos este atât de dulce sufletului tău, inimii tale, cugetului tău si sinelui tău lăuntric întreg, încât nu poti să descrii, nici măcar cât de putin, dulceata Lui. Oare, când sufletul tău iese din trup si se urcă în fapt câtre Domnul si Dumnezeul lui si gustă dm bunătătile acelea, pe care ochi pământean nu le-a văzut, ureche trupească nu le-a auzit si inimă necurată nu le-a cugetat, atunci, spun, când se va desfăta în chip vădit cu toate acelea, pe care nu este cu putintă omului să le povestească, văzând fată către fată pe Creatorul si Domnul lui,Cel negrăit si necuprins cu gândul, ce fel de bucurie si desfătare duhovnicească va trăi sufletul acela? Amin, amin, spun tie, iubite frate, că ori de câte ori va cugeta cineva la acest lucru, în chip tainic dar adevărat, gura lui va rămâne fără glas, precum pestele, si nu poate nimic însăila despre ce simte. Dar noi să revenim din nou la cele despre care doream să vorbim.

Asadar, de trei ori fericite lucrător al Evangheliei lui Iisus, atât cât te afli duhovniceste în acea gustare tainică a bunătătii Domnului, atât cât mintea ta este hrănită cu laptele tainic al vederii duhovnicesti, atât cât gândul tău se îmbracă în Domnul ("îmbrăca-se-va gândul meu cu El si eu mă voi bucura în Domnul" spunea proorocul), atât cât inima ta se bucură de mila de negrăit si dumnezeiască a desfătării venite din mângâierea Duhului Sfânt, atât cât, spun, toate acestea continuă să se afle în tine, si mai multe decât acestea, pe care pana scriitorului nu le poate istorisi si prezenta, atunci mintea nu mai este atentă la rugăciune, după cum nu mai este nevoie pentru prietenul apropiat al împăratului să mai ia aminte la oaste când, pătrunzând în împărătie si petrecând împreună cu prietenul său împăratul, se bucură de masa împărătească în pace. Deoarece atunci mintea sa este atentă la această masă duhovnicească pe care i-o oferă dumnezeiescul Har, care o cercetează si îsi manifestă fată de ea o dragoste împărătească cu nemărginită bunătate, spunem, atunci sufletul cugetă numai si numai la Dumnezeu si la Harul lui Dumnezeu si îsi află odihna în starea duhovnicească de care se bucură în chip negrăit în clipa aceea.

Deoarece tu, atunci, prietene duhovnicesc si iubit al lui Dumnezeu, care cu Harul Lui ai ajuns la o asa de înaltă treaptă a vederii duhovnicesti tainice, cugetând la mierea duhovnicească pe care o gustă mintea ta văzând pe Creatorul si Domnul tău Cel viu, esti cuprins de adâncă evlavie si îti afli odihna duhovnicească.

Cugetând atunci si cercetând în sinea ta, cum lucrează Harul lui Dumnezeu în sufletul tău lucrarea nematerială si dumnezeiască si cum primeste mângâiere inima ta de la această lucrare, esti pătruns de adâncă evlavie si îti afli odihna. Cugetând atunci la veselia pe care o trăieste înlăutrul său fata inimii tale de la bucuria duhovnicească, care a fost din belsug revărsată asupra ei de Harul lui Dumnezeu, începi să versi nesfârsite lacrimi si îti afli odihna. Cugetând apoi la veselia simtită, pe care o trăieste fata trupului tău de la bucuria lăuntrică a Harului dumnezeiesc, care a inundat inima ta, esti cuprins de evlavie dulce si îti afli odihna. Cugetând atunci la bunătatea Domnului tău, esti pătruns de evlavie dulce si îti afli odihna. Cugetând atunci că Domnul si Dumnezeul tău este nemărginit de milostiv si iubitor de oameni, esti pătruns de evlavie dulce si îti afli odihna. Cugetând atunci că Domnul si Dumnezeul tău este Atoatetiitor si Atotputernic, esti cuprins de evlavie dulce-dulce si îti afli odihna. Cugetând atunci că împărătia Domnului tău este împărătia tuturor veacurilor si stăpânirea Lui este peste tot neamul si neamul, esti cuprins de evlavie dulce-dulce si îti afli odihna. Cugetând apoi că numele Domnului tău, pentru robii Săi, este sfânt si preadulce, iar pentru demoni este înfricosător si preaamar, esti cuprins de evlavie dulce-dulce si îti afli odihna. Cugetând că Domnul tău este mare si lăudat foarte în cetatea Dumnezeului nostru (în noi adică, cei care cunoastem puterea Lui dumneze iască), în muntele cei sfânt al Lui, esti pătruns de evlavie dulce-dulce si îti afli odihna. Cugetând că Domnului tău îi înaltă cântări îngerii, că Domnul tău este slăvit de arhan gheli si lăudat de toate puterile dumnezeiesti ale cerurilor, esti pătruns de evlavie dulce-dulce si îti afli odihna. Cugetând că Domnul tău păseste pe Heruvimi si zboară pe aripile vânturilor si umblă deasupra norilor în chip minunat, esti pătruns de evlavie dulce-dulce si îti afli odihna. Cugetând că, privind Domnul tău spre pământ, îl face de se cutremură, te minunezi de puterea Lui si îti afli odihna pătruns de evlavie. Cugetând că măretia Domnului tău este mai presus de toare cerurile, esti pătruns de evlavie dulce-dulce si îti afli odihna. Cugetând cum stă Domnul tău pe tronul cel sfânt al Lui si că tronul Lui este în veac si în veac, esti pătruns de evlavie dulce-dulce si îti afli odihna. Cugetând că tronul Domnului tău este în cer si slava Lui este sus în ceruri, esti pătruns de evlavie dulce-dulce si îti afli odihna. Cugetând că toate au fost făcute prin cuvântul Domnului tău si că Domnul tău a poruncit si s-a făcut, esti pătruns de evlavie si îti afli odihna. Dar, pe scurt să spun, când sufletul tău ajunge să se împace cu Dumnezeu prin inima înfrântă de rugăciune, atunci evlavia te inundă de la sine neîncetat si Dumnezeu este slăvit totdeauna în toate minunile Sale si în toate făpturile Sale.

Deoarece în toate acestea si în celelalte, pe care le las, ca să fiu scurt, sufletul tău se hrăneste, mintea ta se îndulceste, inima ta tresaltă si se bucură trupul tău, precum se hrănesc, se îndulcesc, se bucură si tresaltă robii recunoscători ai împăratului de bogătia cea multă, de măretia împărătească si de trofeele strălucitoare ale împăratului.

Asadar, după măsura dulcetii cu care te îndulcesc lucrurile minunate si dumnezeiesti ale Hristosului tău, tot asa izvorăste din inima ta evlavia, deoarece dulceata aceasta premerge evlaviei, după cum umbrirea Harului dumnezeiesc premerge dulcetii. Iar pogorârea Harului dumnezeiesc este prevestită de zdrobirea inimii. Si astfel pătruns de evlavie, te învrednicesti de vederea cea adevărată, care se petrece o dată cu răpirea mintii la cele tainice si de neînteles, după cum spune dumnezeiescul nostru părinte Isaac Sirul. Iar Dumnezeului nostru slava si puterea în vecii vecilor. Amin.


Cuprins

Prefata

Cuvăntul întăi
Despre rugăciunea mintii si a inimii si despre cum această rugăciune a mintii si a inimii nimiceste demonii si-i arde neîntârziat
.

Cuvântul al doilea
Despre trebuinta de a găsi un adevărat lucrător al rugăciunii mintii, de la care să învătăm felurile si semnele acestei rugăciuni, si despre aceea că cel care are neîncetat rugăciunea înlăuntrul său si o lucrează din adâncul inimii, cu multă evlavie si atentie, întelege uneori din anumite semne duhovnicesti că sufletul lui se împărtăseste în chip nevăzut cu Iisus Cel chemat cu stăruintă. Incă si despre rodul acestei rugăciuni.


Cuvântul al treilea
Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită a rugăciunii mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricosează foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste să meargă singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.


Cuvântul al patrulea
Cel care doreste să se învrednicească de darul rugăciunii inimii trebuie să o ceară de la Dumnezeu cu cea mai fierbinte inimă, având o vietuire înaltă, curată, neprihănită si nevoitoare, stăruind în cererea sa la Dumnezeu dacă nu se va învrednici de dar prea repede, până când se va bucura de ea de sus, de la părintele luminilor. Deoarece, de multe ori Dumnezeu nu ne dă de îndată ceea ce cerem pentru a se arăta stăruinta noastră până la sfârsit, devenind astfel mai fierbinte în rugăciune ca la început.


Cuvântul al cincilea
Despre silirea extremă si prelungită a rugăciunii inimii, din care se naste înlăuntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile permanente si rugăciunea Sfântului Duh în suflet. Incă si despre cum scuipă cineva sânge până când va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale.



Cuvântul al saselea
Cum aceluia care se roagă cu mintea din adâncul inimii până la durere, acea durere a lui îi aduce simtământul si gustarea bunătătii si dulcetii Domnului, care este însemnată, pentru a spune astfel, în acelasi timp în omul cel dinlăuntru cu o evlavie profundă neîncetată, provocată de cuvintele lui Dumnezeu si de spusele Sfintei Scripturi si de orice cuvânt duhovnicesc.


Cuvântul al saptelea
Despre când îl cercetează dumnezeiescul Har pe cel care se roagă cu rugăciunea mintii lui Dumnezeu din inimă si care sunt semnele duhovnicesti ale acestei cercetări dumnezeiesti.


Cuvântul al optulea
Despre cum cel care se roagă tainic din adâncul sinelui său si se înfrânează de la toate mâncărurile care aduc plăcere, când este postitor, gura lui se îndulceste uneori de la rugăciune, ca si când ar avea în gură ceva de zahăr sau ca si când ar mânca miere din cea mai dulce, după cum spune si profetul: "Ca dulceata sunt cuvintele Tale gâtului meu, mai dulce decât mierea gurii mele".


Cuvântul al nouălea
Despre slăbirea extremă a stării exterioare si lăuntrice a omului, care provine din silirea extremă a rugăciunii inimii si din postul neîncetat, dar care aduce sufletului si inimii dulceata si mângâierea Sfântului Duh.


Cuvântul al zecelea
Despre rugăciunea mintii, despre rugăciunea inimii si despre rugăciunea niptică.


Cuvântul al unsprezecelea
Despre cum inima necurată si mândră, care este refugiu pentru satana si pentru gândurile rele, devine după aceea, prin rugăciunea zdrobită, curată, smerită, locas al Duhului Sfânt si izvor de gânduri bune.


Cuvântul al doisprezecelea
Despre cum omul acela a cărui inimă cercetează neîncetat rugăciunea este cinstit de îngerii dumnezeiesti si păzit de orice păcat, deoarece a fost iubit de Dumnezeu, precum si acela L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima lui.


Cuvântul al treisprezecelea
Despre cum de îndată ce monahul luptător se va ruga în taină cu inima zdrobită la Hristos în vreme de necaz si ispită, acestuia i se va descoperi de către Hristos vreo vedere dumnezeiască, care nu numai că-l mângâie duhovniceste în necazul lui si-i dă nădejdi binefăcătoare pentru bunătătile ce vor să vină, ci îl face si mult mai fierbinte în virtute decât era mai înainte.


Cuvântul al patrusprezecelea
Despre cum cugetul care s-a curătit prin rugăciunea mintii neîncetat lucrată în inimă, maica lacrimilor, întelege diferitele gânduri care intră în suflet, deosebind care sunt de la Dumnezeu si care sunt de la demoni; încă si despre plâns.


Cuvântul al cincisprezecelea
Despre cum poate încearca cineva prin intermediul rugăciunii mintii orice fel de vedenie si orice fel de gând, care pare să fie de la Dumnezeu, dacă cu adevărat este de la Dumnezeu sau de la demoni.


Cuvântul al saisprezecelea
Despre zdrobirea inimii, care biciuie pe demoni mai mult decât oricare altă pedeapsă, arzând degrabă ca un cuptor toate viclesugurile lor.


Cuvântul al saptesprezecelea
Despre cum se păstrează cu rugăciunea mintii si a in inimii haina sufletului curată, nepătată si vrednică de Impărătia Cerească.


Cuvântul al optsprezecelea
Despre semnele duhovnicesti care se arată preotului vrednic si curat, prin care acesta primeste în sufletul lui o adevărată înstiintare că este după rânduială hirotonit (hirotonit mai întâi de Harul Sfântului Duh); si că Dum nezeiasca lui Liturghie este primită în fata Sfintei Treimi.


Cuvântul al nouăsprezecelea
La cuvântul "Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe cei de aproape ai tăi". Incă si despre cine sunt cei de aproape ai lui Hristos, unsi cu untdelemnul bucuriei si din ce semne duhovnicesti întelege cineva cu cugetul său că este uns cu untdelemnul bucuriei.


Cuvântul al douăzecilea
Despre cât har duhovnicesc se învredniceste a primi în sufletul lui si câtă întărire si câtă putere împotriva diavolului are cel care se roagă lui Hristos cu rugăciunea mintii neîncetat, cu curătenia constiintei, adică spune cu cugetul lui, o dată la fiecare respiratie a sa: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvântul lui Dumnezeu Celui viu, miluieste-mă", păzindu-si în acelasi timp constiinta curată prin abtinerea de la orice rău si prin lucrarea tuturor virtntilor, după putere. Iar din adâncul inimii sale, spune această rugăciune până simte durere, adică până îl doare înlăuntrul lui, acolo unde se lucrează rugăciunea, si apoi opreste silirea din inimă a rugăciunii, si începe iarăsi rugăciunea odihnitoare, până când va afla din nou locul acela dinlăuntrul său, care îl durea din pricina silirii rugăciunii, si va începe din nou din adânc rugăciunea inimii, păstrând toată viata lui această rânduială a rugăciunii.


Vedenie preadulce a scriitorului despre această carte, dacă a fost scrisă cu Harul lui Dumnezeu