Cuvântul al cincisprezecelea

Despre cum poate încearca cineva prin intermediul rugăciunii mintii orice fel de vedenie si orice fel de gând, care pare să fie de la Dumnezeu, dacă cu adevărat este de la Dumnezeu sau de la demoni.

Binecuvintează, părinte!

Iubite frate, când un om îti dă o monedă de aur sau de argint care are chipul regelui si literele si care la vedere arată la fel cu celelalte monezi de aur ale regelui, nu stii sigur dacă nu cumva are înlăuntrul ei aur înselător, dar de îndată ce o încerci cu ceva anume, cu care se încearcă monezile de aur, atunci întelegi dacă este aur adevărat sau nu, asa cum se arată pe dinafară. Iar când tu nu o încerci, deoarece nu ai această experientă, o arăti altcuiva, care stii că este foarte priceput la aceasta si bun cunoscător, pentru ca să o încerce acela si să-ti spună ce fel este moneda, dacă este bună sau amăgitoare. Dacă o arăti unui om care nu are experientă, care nu are nici un fel de stiintă despre aceasta, mintea ta nu va avea pace, deoarece nu stii sigur dacă ti-a spus adevărul, dacă moneda este bună sau nu. Iar dacă păstrezi moneda amăgitoare vei avea pagubă, si nu folos.

Tot la fel, deci, să faci si cu tine, smerite frate, o foarte precisă încercare (după cum vei auzi mai jos), si pentru vedeniile pe care le are sufletul tău, care par a fi din partea lui Dumnezeu, dar nu stii dacă sunt cu adevărat de la Dumnezeu sau de la demoni, si din pricina aceasta mintea ta are luptă mare si îndoială, gândindu-te să nu fie de la demoni vedenia aceea. Deoarece demonii mai mici au obiceiul, atunci când văd pe cineva necunoscător, să-i arate astfel de vedenii, ca fiind de la Dumnezeu, pentru a-l amăgi în felul acesta foarte usor, încet-încet, până îl vor arunca în cel mai cumplit labirint al amăgirii celei de nevindecat si al răutătii lor de multe feluri. Asa se va întâmpla de va primi vedeniile arătate ca fiind din partea lui Dumnezeu, fără să le cerceteze cu multă precizie, crezând din tot sufletul si fără discernâmânt că sunt de la Dumnezeu si i-au fost date spre binele lui.

Tu însă, iubite frate, când vezi vreuna din aceste vedenii, să nu-i îngădui imediat, fără să iei mai bine seama, să intre în suflet, nici să o primesti fără întârziere si fără grijă în inima ta, crezând din suflet că este de la Dumnezeu, până când nu o încerci cu încercătorul care nu dă gres al rugăciunii tainice a mintii sau până când nu o spui vreunui părinte purtător de duh si lucrător al rugăciunii, pe care-l stii a fi cu experientă la acestea si care poate să-ti alunge îndoiala si să te izbăvească de aceasta prin ceea ce el însusi a făptuit, a învătat si a încercat.

Deoarece, dacă tu nu primesti imediat vedenia care ti s-a arătat, până când nu afli despre ce este vorba, dacă vedenia arătată este de la Dumnezeu, află că nu ai până acum nici un păcat, deoarece te temi ca nu cumva să fie aceasta de la diavol sau vreo rătăcire (de aceea spune si fericitul Apostol: "Iubitilor, nu credeti în orice duh, ci încercati duhuriie"), pentru că de multe ori astfel de vedenii, care par a fi din partea lui Dumnezeu, nu stii dacă sunt cu adevărat din partea lui Dumnezeu, pentru că se întâmplă ca să fie si de la demoni (după cum unii oameni pe din afară arată ca niste sfinti, dar pe dinăuntru sunt mai răi si decât demonii, a căror amăgire o mustră Hristos când zice: "Vai vouă fătarnicilor"); aceasta o fac demonii înselători, pentru ca să le dai intrare liberă si necercetată în cetatea ta, adică în sufletul tău. Si atunci, după ce intră în sufletul tău printr-o astfel de amăgire, si dacă pun piciorul lor acolo, după ce mai întâi vor pune stăpânire si vor înrobi puterile tale sufletesti, după aceea cu usurintă vor pune stăpânire si pe puterile tale trupesti. Deoarece, încet-încet, vor îndepărta fata lor amăgitoare de oaie blândă si vor arăta sufletului tău fata si sălbăticia lupului, încercând să murdărească si inima ta cu pofta cea murdară. Vor stărui, apoi, să te arunce în lucrări vădite ale diavolului, pe care niciodată nu le-ai fi urmat dacă vedenia ar fi fost de la Dumnezeu.

Această încercare duhovnicească pe care trebuie să o aplici vedeniilor pe care le ai trebuie să se facă astfel: dacă în ziua în care ai avut o astfel de vedenie te afli în stare duhovnicească bună si în mare odihnă din partea patimilor tale, iar cugetul tău, de asemenea, este linistit, netulburat de valurile potrivnice care totdeauna obisnuiesc sa-l tulbure, iar inima ta se găseste si aceasta în stare de netulburare si în ziua aceea este cuprinsă de evlavie cu multă usurintă la orice cuvânt duhovnicesc, sau este cuprinsă de evlavie când în cugetul tău apare vedenia respectivă; dacă se întâmplă toate acestea si vezi că fiinta ta se află într-o astfel de stare, să cunosti că vedenia care ti se arată este de la Dumnezeu si să nu ai nici o îndoială în privinta aceasta. Iar dacă nimic din toate acestea nu ti se întâmplă după arătarea vedeniei, care se arată ca fiind de la Dumnezeu si din această cauză ai îndoială si te gândesti ca nu cumva să fie de la demoni, atunci, spun, iubite frate, încearc-o în felul următor.

Adună toată atentia mintii tale în adâncul inimii tale si roagă-te de acolo în chip tainic, spunând această rugăciune: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă". Altceva să nu spui, nici să nu lasi mintea să gândească, nici să cerceteze si nici să se întrebe în legătură cu ceea ce a văzut în vedenie. Iar dacă cugetul tău se duce singur la vedenia pe care ai văzut-o, îndepărtează-l fără întârziere si alipeste-l de rugăciunea inimii, pentru ca rugăciunea ta să fie curată în fata lui Dumnezeu. Si dacă te rogi în felul acesta destul timp cu evlavie netărmurită fată de Dumnezeu si cu smerenie, dacă vedenia este de la Dumnezeu, vei simti în inima ta o tresărire duhovnicească cu lacrimi duhovnicesti, fără ca tu să vrei să-ti amintesti de vedenia care ti s-a arătat. In acelasi timp cu această dulce, negrăită, duhovnicească si dumnezeiască tresăltare a inimii si cu aceste lacrimi dulci si duhovnicesti, vei simti că se linisteste, că se îmblânzeste, că îsi află pacea si odihna toate miscările tale sufletesti si trupesti. In acelasi timp cu această stare de liniste se aprinde în ziua aceea înlâuntrul tau si flacăra cea mare a iubirii Domnului tău, din care coplesit de această flacără, scoti în ziua aceea (pentru ca dintr-o dată se aprind de dragoste pentru Domnul toate maruntaiele tale), si glas către Dumnezeu, repezindu-te catre Acesta, precum se reped câinii care si-au pierdut stapanul. In clipa aceea vei spune, vărsând lacrimi, lui Dumnezeu, cu glas plâns si plin de evlavie: "Unde esti, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, si nu ma iei un ceas mai devreme acolo unde esti Tu, iubirea mea cea preadulce? Nu Ti-e milă de mine, Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, că ard măruntaiele mele ca o flacară aprinsă de dorul nestins al iubirii Tale, care s-a aprins înlăuntrul meu ca un cuptor încins? Nidodată niciodata, Dumnezeul meu, să nu stingi din inima mea aceasta flacără aprinsă, atâta timp cât sunt departe de Tine, in valea plângerii a acestei lumi, Drumetului însetat Doamne, câtă usurare în suflet îi provoacă amintirea izvorului răcoros, atunci când acesta îi lipseste! Dar nu numai usurare, ci îi aprinde si mai mult setea. Tot asa si acum, Doamne, nu numai suferintă îi provoacă sufletului meu amintirea Ta si a arătărilor Tale, care era atât de insetat după Tine, ci un dor si mai mare se aprinde inlăuntrul meu, când Tu, dulcele meu Iisus, nu mă iei acolo unde esti Tu, izvorul cel răcoros care astâmpără setea sufletului.

Ce se întâmplă cu fiul iubitor de tată si de mamă, de frati si de surori si iubitor de tară atunci când se află departe, printre străini, si primeste o scrisoare de la părintii lui dragi sau de la rudele lui? Doamne, nu udă oare cu lacrimile sale scrisoarea, citind-o? Nu se aprind oare în ziua aceea măruntaiele lui, văzând în scrisoare numele dragi si preadulci ale părintilor sau ale fratilor lui? Nu oftează din adâncul sufletului lui amintindu-si de rudele sale? Nu strigă cât poate înlăuntrul său, închipuindu-si pe prietenii săi si tara lui? Si dacă, Doamne, aceasta se întâmplă cu omul trupesc, cu cât mai mult se va întâmpla omului duhovnicesc, când Tu, Dumnezeul si Tatăl nostru ceresc ne cercetezi în sărăcăciosul si vrednicul de milă exil al nostru, cu harul dumnezeiestilor Tale arătări, vedenii si vederi, ca si cu niste scrisori adevărate? Deoarece, Doamne, o dată ce harul acestor dumnezeiesti arătări îsi vor lăsa pecetea lor în chip de neînteles în inima vreunui credincios rob al Tău, Harul Tău dumnezeiesc face ca inima aceea să se aprindă de focul iubirii Tale si să fiarbă din pricina lacrimilor fierbinti, dorind să întălnească priviriie Tale tămăduitoare, când în chip deosebit, în ziua aceea, ochii mintii privesc spre Tine, Dumnezeule preadulce si Tată ceresc.

Dar, Doamne, Doamne, caută din cer, din sfântul locas al nespusei slavei Tale si priveste la fata smeritei mele inimi, cum, rănită fiind de preadulcea, mie, săgeată a iubirii Tale dumnezeiesti si duhovnicesti, s-a topit precum lumânarea de ceară la apropierea de căldură, din pricina prea multei sfinte evlavii din clipa în care i s-a arătat vederea Ta dumnezeiască si i s-a dat această vedenie dumnezeiască precum o scrisoare cerească, care fiind desfăcută si citită de cugetul meu, smeritul meu suflet s-a lipit de îndată de Tine. Deoarece era însetat de Tine precum era însetat si sufletul blândului David, sfântul Tău prooroc. Deoarece acest dumnezeiesc David, proorocul Tău, Doamne, al cărui suflet era atât de însetat de Tine din pricina dumnezeiestilor Tale arătări, vedenii si descoperiri, pe care i le-ai arătat de-a lungul timpului, în diferite împrejurări, nu a mai putut niciodată, atât cât a trăit în această lume, să-si astâmpere setea de Tine, înainte de a veni la Tine, înainte de a bea din apa răcoroasă si odihnitoare de suflet a dulcei împărtăsiri si împreună petreceri cu Tine. De aceea, năpustindu-se ca un pui de leu din adâncul sufletului său, cerea să Te vadă fată către fată pe Tine, Stăpânul si Dumnezeul lui, spunând, Doamne: "Precum doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine Dumnezeule. însetat este sufletul meu de Dumnezeu Cel puternic, Cel viu. Când voi putea să văd fata Dumnezeului meu?"

La fel cu acesta, Doamne, pătimind si sărăcăciosul meu suflet, suferă de setea de Tine, care, precum văd, putin căte putin ajunge să cuprindă toate cele dinlăuntru ale mele si nu mă părăseste până când nu vine acea binecuvântată clipă a plecării mele din această lume si înainte de a veni la Tine, preadulcele meu Stăpân si Dumnezeu.

Dacă mă iubesti, Doamne (lucru de care sunt sigur că asa este), să se întâmple acest lucru cu mine mai repede, pentru ca si sufletul meu să-si astâmpere setea mai curând. Amin. Asa să fie. Asa să fie.

De la aceste semne, asadar, si de la multe altele asemenea lor sau apropiate de acestea, întelegi, iubite frate, si esti înstiintat că de la Dumnezeu a fost vedenia ta. Iar dacă nu ti se întâmplă nimic din toate acestea, după ce te-ai rugat mult pentru aceasta lui Dumnezeu din adâncul inimii tale si ai adus în fata bunătâtii Domnului toate cererile tale si toată smerenia ta, să cunosti atunci că vedenia ta a fost din partea demonilor, deoarece la vedeniile demonilor nu se petrece nimic din ceea ce am spus mai sus. Mai mult chiar, se întâmplă lucruri contrare acestora, atunci când vedenia ta este de la diavol. Cum se întâmplă aceasta, ascultă.

Dumnezeu este atotbun, iubitor de oameni, milostiv, milosârd, îndelung răbdător, curat si iubire curată. Asa fiind, doreste să fii si tu asemenea Lui în toate aceste calităti. Adică, doreste să devii si tu bun, iubitor de oameni, milostiv, milosârd, îndelung răbdător, îngăduitor, curat fată de tine si cu iubire curată fată de semenul tău. Iar diavolul este în întregime răutate si viclenie, si fiind asa, doreste să-l urmezi în răutatea si în viclenia lui.

După ce ti s-a arătat vedenia, iubite frate, dacă vezi în sinele tău că se bucură sufletul tău de calitătile acestea ale lui Dumnezeu, inima ta este cuprinsă de evlavie contemplând aceste calităti ale lui Dumnezeu, si în întregime esti cuprins de o liniste nemărginită, cunoscând astfel că vedenia este de la Dumnezeu, si fiind de la Dumnezeu se veseleste sufletul tău de aceste calităti ale lui Dumnezeu si îti vine dor ceresc ca să urmezi după putintă pe Dumnezeul Cel ceresc si Tatăl în calitătile Lui. Deoarece atunci, doresti să faci ceea ce bucură pe Dumnezeul si pe părintele tău.

Iar dacă, după ce ti s-a arătat vedenia, nu se bucură sufletul tău de calitătile lui Dumnezeu si nici nu este cuprinsă inima ta de evlavie în fata acestor calităti ale lui Dumnezeu, nici nu-ti vine dorintă aprinsă duhovnicească să urmezi după putintă pe Dumnezeul Cel ceresc si Tatăl în calitătile Lui, să cunosti că vedenia ta este de la diavoli. Atunci când vedenia ta este de la rătăcire, dacă cercetezi cu multă atentie adâncurile stării tale sufletesti si trupesti, vei vedea că întru ascuns, foarte tainic, cu multă acoperire, înclină spre însusirile diavolului si spre voia lui, toată dorinta diavolului rătâcirii fiind de a te aduce, putin câte putin, fără să simti, la voia lui. Si precum un om, care îti toarnă apă, pe sub paie, nu simti când curge apa si udă paiele, la fel se întâmplă si cu tine, umilule, dacă nu esti cu multă luare aminte.

Tot asa, iubite frate, să încerci cu multă exactitate, prin rugăciunea ta tainică, orice fel de gând care-ti vine din partea dreaptă ca de la Dumnezeu, si care nu stii dacă este cu adevărat de la Dumnezeu sau de la diavol. Deoarece si atunci, dacă este un gând din dreapta de la Dumnezeu, cu cât îl încerci mai mult cu durerea rugăciunii inimii, cu atât acesta străluceste mai mult înlăuntrul tău ca un mărgăritar. Si cu cât îl arzi cu si mai îndelungată si mai profundă rugăciune, pe care o faci către Hristos din adâncul fiintei tale, pentru a-l îndepărta de la tine, cu atât mai mult acesta este luminat de rugăciune si străluceste în inima ta, precum aurul curat, atunci când este trecut prin foc si bătut cu ciocanul, cu atât mai mult străluceste. Iar dacă acest gând venit din dreapta este de la demoni, de îndată ce vei voi să-l arzi cu rugăciunea inimii zdrobite va dispare din tine cu desăvârsire. Iar dacă nu va dispărea din tine cu desăvârsire, va slăbi totusi puterea lui, si astfel, putin câte putin, se va pierde cu totul. De aceea si Cuviosii părinti, când erau luptati de gândul din dreapta, îl încercau cu sfânta rugăciune, care, dacă gândul era de la Dumnezeu, îi întărea si mai mult, iar dacă era de la demoni, îl făcea să dispară dintr-o dată. Sau, în fine, dacă acest gând din dreapta venea tie la un demon si nu dispărea dintr-o dată, putin câte putin era alungat din inimă de această sfântă rugăciune a inimii.

Asadar, iubite frate, când te rogi neîncetat cu această rugăciune a inimii si a trezviei, în adâncurile fiintei tale, atunci nu numai că nu ai nici un fel de teamă de demonii care năvălesc asupra ta prin păcat de mii de ori, dar nu ai nici un fel de teamă nici atunci când demonii atacă sufletul tău cu viclenie, ca din partea virtutii, voind să te prindă în cursă din această parte mai usor. Deoarece atunci (când te rogi neîncetat cu mintea în cămările ascunse ale inimii tale), ai, spun, numele lui Hristos înlăuntrul tău, care nu îngăduie să caute la inima ta si nici să atingă sufletul tău nici un fel de viclenie diavolească. De aceea spune si proorocul: "De ar cădea asupra ta din dreapta mii si zecii de mii, pe tine nu te vor atinge". Iar Dumnezeului nostru slavă, putere, laudă si mărire, acum si în vecii vecilor. Amin.