Cuvântul al saisprezecelea
Despre zdrobirea inimii, care biciuie pe demoni mai mult decât oricare altă
pedeapsă, arzând degrabă ca un cuptor toate viclesugurile lor.
Binecuvintează, părinte!
Zdrobeste-ti, o, monahule, inima ta cu rugăciunea, pentru a se zdrobi puterea
lui satana cu desăvârsire din inima ta.
2. Suspină din adâncul tău cu amare suspine la fiecare rugăciune a inimii, pentru
a scăpa de gâtlejul si de cursele diavolului.
3. Strigă din centrul inimii tale către Dumnezeu, pentru a ajunge strigătul
tău la urechile Domnului Savaot.
4. Strigă cu strigătul fără de glas al inimii tale către Hristosul tău, ca să-i
judece pe demonii cei ce te nedreptătesc pe tine si să lupte cu fulgerul dumnezeirii
Sale pe diavolii cei ce te luptă pe tine.
5. Precum totdeauna te luptă si te ispiteste diavolul, vrăjmasul tău nemilos,
tot asa si tu suspină mereu către Hristosul tău, pentru a ajunge ajutorul Lui
grabnic la tine.
6. Luptă cu putere mereu împotriva înselătorului satan cu zdrobirea inimii tale,
pentru a se zdrobi capul lui plin de răutăti.
7. Precum se teme omul să prindă cu mâna sa un fier înrosit în foc si aruncând
scântei, tot asa se teme si diavolul de inima zdrobită. Căci zdrobirea inimii
este zdrobirea răutătii în întregimea ei.
8. In inima odihnită si neînfrântă, dacă apare gândul trimis de diavol, este
primit de inimă fără întârziere si se întipăreste adânc în aceasta, în timp
ce în inima înfrântă si zdrobită nu are loc nici un fel de amăgire.
9. Unde există zdrobire a inimii, de acolo este alungată toată răutatea diavolească
si este arsă toată lucrarea demonică.
10. Zdrobirea inimii umileste semetia lui lucifer si îl ridică la ceruri pe
cel care o are.
11. Zdrobeste, asadar, iubite frate, semetia lui lucifer cu zdrobirea permanentă
a inimii tale, pentru a fi încununat sufletul tău de Domnul Atottiitorul.
12. Dacă se va zdrobi inima ta, de îndată se va pierde răutatea demonilor de
la tine si va străluci în sufletul tău raza dreptătii lui Dumnezeu.
13. Zdrobeste inima ta cu rugăciunea, ca să vezi sufletul tău ca un înger al
Domnului năpustindu-se asupra
diavolului, fără nici o frică, fiindcă este îmbrăcat cu puterea Celui Preaînalt.
14. Zdrobeste-ti inima cu rugăciunea, pentru a se zdrobi păcatul din inima ta.
15. De la fata inimii celei zdrobite prin rugăciune fuge nu numai demonul, slujitorul
lui satana, ci fuge mai repede decât fulgerul si satana însusi, primul dintre
demoni.
16. Precum nu îndrăzneste omul să intre în cuptorul aprins, asa nu îndrăzneste
diavolul să intre în inima aprinsă de rugăciunea făcută cu silintă.
17. Precum nu poti să numeri miscarile aripilor albinelor atunci când acestea
zboară, tot asa nu poti să măsori si să vezi pasii repezi ai lui satana atunci
când fuge de la fata inimii zdrobite de rugăciune.
18. Precum se teme fugarul de soldatul vestit si viteaz, tot asa se teme si
demonul de cel care totdeauna reuseste să-si zdrobească inima cu rugăciunea.
19. Când însă voieste demonul să se apropie prin amăgire, pentru a vedea ce
se întâmplă, mai întâi se pregăteste pentru fugă, pentru a putea scăpa de fulgerul
arzâtor al inimii zdrobite prin rugăciune.
20. De îndată ce va vedea că a început cineva să-si zdrobească inima sa cu rugăciunea,
nu mai dă târcoale si nici nu stă să vadă zdrobirea inimii, ci fără întârziere
o rupe la fugă de la fata aceluia.
21. Precum retorul, dacă este cuprins de flăcări, nu mai stă să vorbească despre
foc în clipa aceea, ci se uită cum să
scape din incendiu, la fel si demonul, când vede inima aprinsă de rugăciune,
nu mai stă să privească starea acesteia, ci se uită cum să scape mai repede
de ea.
22. Precum iepurele, atunci când este alergat de un câine oarecare, nădăjduieste
să scape de acesta prin repeziciunea salturilor picioarelor sale, dar când îl
aleargă un câine de vânâtoare, desi fuge cu toată puterea lui, este prins de
acesta, tot asa si demonul, când este luptat cu oricare altă virtute, nădăjduieste
să scape de sabia focului, dar când este luptat de sabia de foc a rugăciunii
inimii înfrânte, este convins că îl va ajunge foarte repede tunetul acestei
rugăciuni si-i va răspândi oasele răutătii lui în iad.
23. Nu se tem vrăbiile de năpustirea vulturului, cât se tem demonii de năpustirea
inimii zdrobite de rugăciune.
24. Când este pusă piatra de var în ceva fierbinte, nu este înghitită atât de
repede cât de repede arde si face să dispară zdrobirea inimii orice viclesug
diavolesc.
25. A văzut diavolul o inimă rănită de zdrobirea rugăciunii? îsi aminteste de
îndată de rănile lui Hristos, pe care Acesta le-a suferit pentru om, de aceea
se înfricosează si este cuprins de groază.
26. Zdrobeste dar, iubite frate, pe diavol cu zdrobirea inimii tale, pentru
ca să intri biruitor în bucuria Domnului tău.
27. Zdrobeste-ti inima ta cu rugăciunea pentru a fi zdrobit în nenumărate bucăti
rătăcitorul tău, satana.
28. Zdrobeste-ti inima ta cu rugăciunea, pentru ca să fugă de la tine acela
care te pândeste cum să te prindă în plasa iubirii de plăceri.
29. Nu te teme de zdrobirea inimii tale, pentru a se teme demonii de tine. Căci
demonii nu se tem de omul virtuos niciodată cum se tem atunci când acesta îsi
zdrobeste inima cu rugăciunea.
30. Precum sarpele, mai mult decât oricare altă rană, se teme de unghiile pisicii,
tot asa si satana, mai mult decât oricare virtute, se teme de zdrobirea inimii.
31. Otrăvitoare sunt pentru sarpe ghearele pisicii, dar pentru sufletul omului
de sapte ori mai otrăvitoare sunt ghearele diavolului. Iar pentru diavol de
saptezeci de ori mai otrăvitoare este zdrobirea inimii omului, decât ghiarele
sale.
32. Dacă a auzit satana suspine grele iesind din adâncul inimii, o ia de îndată
la fugă, pentru că a înteles că acolo, undeva, este o inimă zdrobită de rugăciune,
si prin urmare acolo este Hristos însusi.
33. Unde este inimă zdrobită, acolo este aproape Domnul. De aceea spune profetul:
"Aproape este Domnul de cei zdrobiti cu inima."
34. Dacă a auzit lupul glasul câinilor, a fugit de îndată, deoarece a înteles
că acolo aproape este si păstorul si păzirorul oilor.
35. Au auzit soarecii vocea pisicii. Se linistesc neîntârziat în găurile lor
si se opresc de la mestesugul lor de a fura.
36. Au auzit slujitorii lui lucifer suspinele grele ale inimii? si-au adunat
în grabă răutatea lor si se linistesc în clipa aceea.
37. Au auzit demonii pe cineva că suspină din centrul inimii sale? S-au făcut
nevăzuti de acolo, deoarece s-au temut de pedeapsa Domnului.
38. Când aude hotul pe aproape împuscături de armă, nu se uită ce să mai fure,
ci cum să scape cu fuga si cu ascunzătoarea.
39. Când aude satana pe cineva că scoate strigăte din suspinul inimii, după
cum spune profetul, cu vărsare de lacrimi căutând pe Făcătorul său, nu se uită
să mai fure ceva în clipa aceea din sufletul aceluia, adică să-l mai lupte cu
vreo patimă, ci se uită cum să se scape pe sine.
40. Zdrobeste-ti asadar, o, monahule, inima ta cu rugăciunea, ca să se zdrobească
tronul si semetia lui satan.
41. Zdrobeste-ti inima cu rugăciunea, pentru a se înfricosa de tine satana,
când te va vedea ca pe un soldat desăvârsit si bine înarmat al lui Hristos.
42. Zdrobind, zdrobeste-ti inima ta cu rugăciunea pentru a umili sub picioarele
tale pe semetul si îngâmfatul satana.
43. A auzit diavolul glasul răgusit de zdrobirea inimii? S-a topit de îndată
puterea lui de frică si s-a stins flacăra răutătii lui de supărare.
44. A văzut satana sir de lacrimi pe fata celui cu inima zdrobită? A fost ars
pe loc în inima lui.
45. Ai scuipat sânge de prea multă silire a rugăciunii inimii? Var stins ai
vărsat în centrul iadului.
46. Ai suspinat din adâncul tău? Ai săgetat buricul lui lucifer.
47. Ti-ai amintit de Făcătorul tău, Iisus, si ai lăcrimat de bucurie? Ploaie
de foc a căzut peste capul lui lucifer.
48. Ai chemat pe Stăpânul tău Hristos din inima ta? Lai scos din sărite pe satan.
49. Au văzut ochii tăi icoana lui Hristos si a Maicii Domnului si s-a bucurat
sufletul tâu? Nenumărate gânduri îl stăpânesc pe satana si-l năpădesc pe lucifer.
50. Din adâncuri ai chemat preadulcele nume al lui Hristos si al Preacuratei
Născătoare de Dumnezeu? Ai afundat în cele mai de jos pe vrăjmasul tău cel nevăzut.
51. Te-a durut inima ta de la rugăciune? Durerea de pântece l-a apucat pe satana.
52. S-a sfârsit puterea ta din pricina silirii la rugăciune? Ai slăbit puterea
lui lucifer.
53. Suferind ai suferit în timpul rugăciunii inimii? Su fletul tău a văzut slava
Domnului ca slavă dumnezeiască.
54. Ai zdrobit inima ta cu rugăciunea? Sufletul tău a fost cuprins de dragostea
dumnezeiască si inima ta a simtit în chip tainic dulceata de negrăit a Ziditorului
tău Hristos.
55. Ai zdrobit inima ta cu rugăciunea si ai adormit? Vedere dumnezeiască si
mângâietoare vei vedea în somnul tău.
56. Ai zdrobit inima ta cu rugăciunea până la durere? sir de lacrimi a apărut
de îndată în ochii tăi.
57. Te-a durut inima ta din pricina silirii la rugăciune? Ai simtit în aceasta
dumnezeiescul Har.
58. Ai primit dureri si junghiuri în inima ta de la rugăciunea făcută cu silire?
Ai văzut degrabă vedere dum nezeiască cu ochii tăi sufletesri.
59. Ai ajuns la deznădăjduire în viata ta din pricina durerilor inimii înfrânte?
Ti s-a descoperit una din tainele ascunse ale lui Dumnezeu.
60. Ai încercat supărarea si amărăciunea durerii inimii tale zdrobite? Sufletul
tău a gustat cu adevărat de la Dom nul Atotiitorul dulceata preadulce a împărătiei
Sale.
61. .Ti-ai pierdut inima ta din pricina silirii; la rugăciune? Ti-ai salvat
sufletul tău, ai câstigat Raiul.
62. Ai dat sânge din inima ta? Ai primit Duh Sfânt în sufletul tău.
63. Ai transpirat de strâmtorare, rugându-te din inimă? Ai urmat sudorii lui
Hristos, care s-a făcut ca stropii de sange în rugăciunea Lui, căzând pe pământ.
64. Ai zdrobit inima ta cu rugăciunea? Ai ridicat fruntea sufletului tău si
ai zdrobit fruntea lui lucifer.
65. Tuse uscată a cuprins pieptul tău de la silirea rugăciunii? A dispărut satana,
necăjit foarte de supărarea ta.
66. Ti s-a luat glasul de la nemăsurata silire a rugăciunii inimii? Sufletul
tău a auzit cântare cerească, de neînteles cu mintea si preadulce.
67. A slăbit tonul glasului tău din pricina zdrobirii inimii? Ai auzit nesperate
cântări îngeresti, slăvind preafrumos pe Făcătorul Iisus.
68. Te-ai rugat Hristosului tău din adâncul inimii tale? Ai spart urechile lui
satan care nu suferă să te audă.
69. Din adâncul tău ai suspinat? Si-a pierdut orice control satana de frica
ta.
70. Ai trimis strigăt din inimă lui Dumnezeu împotriva diavolului? Ai pregătit
înfricosătoare ploaie împotriva rătăcitorului satan.
71. Ai pierdut zdrobirea inimii tale? S-a ridicat trupul împotriva sufletului.
Ai zdrobit din nou inima ta cu rugăciunea? S-a ridicat sufletul împotriva trupului.
72. Ai zdrobit inima ta cu rugăciunea? S-a ridicat su fletul tău împotriva diavolului
si împotriva păcatului.
73. A văzut lucifer inimă zdrobită? S-a înfricosat de grabă, deoarece a slăbit
puterea lui de la aceasta.
74. S-a zdrobit inima ta de la rugăciune? S-a pogorât Duhul Domnului în sufletul
tău si s-au amărât cetele lui lucifer.
75. De-ndată ce ai zdrobit inima ta cu rugăciunea, s-a aprins în aceasta căldura
virtutii si din aceasta dorul după Dumnezeu.
76. Zdrobind,zdrobeste, o smeritule monah, inima ta cu rugăciunea pentru a se
înnoi cele dinlăuntru ale tale de Duhul Domnului: "Duh nou înnoieste întru
cele dinlăuntru ale mele", spune profetul.
77. Zdrobind, zdrobeste si smereste, iubite frate, inima ta cuprinsă de rugăciune
pentru ca să fie iubit sufletul tău de Făcătorul tău Iisus, Cel blând după adevăr
si smerit cu inima.
78. Zdrobeste-fi inima, o, monahule, cu rugăciunea, pentru ca să înseli pe diavol,
mai-marele răutătii, săgetile lui fiind pentru tine ca săgetile de joacă ale
unui copil.
79. Cel care îsi zdrobeste inima sa cu rugăciunea îl vede pe satana ca pe o
furnică si nu se teme de el.
80. Ai zdrobit puternic inima ta cu rugăciunea? Ai simtit grabnic odihna atât
în sufletul tău, cât si în trupul tău. Deoarece în zdrobirea multă a inimii
străluceste totdeauna steaua nepătimirii si a curăteniei.
81. Zdrobeste-ti, asadar, o, monahule, inima ta cu rugăciunea, pentru a vorbi
sufletul tău cu îngerii lui Dumnezeu, lucru care este cu adevărat fericit, dorit
si greu de ajuns si de aflat.
82. Zdrobind, zdrobeste, o smeritule monah, inima ta cu rugăciunea, pentru a
dobândi curătenia în trupul tău si trezvia în cugetul tău, care sunt ca două
aripi ale sufletului tău si prin care zboară liber spre cer.
83. Zdrobeste-ti totdeauna, smeritule monah, inima cu rugăciunea, pentru a se
lumina ochii cugetului tău, cu care vei putea vedea cele nevăzute ale Raiului,
asa cum vezi cele materiale cu ochii trupului tău.
84. Adună-ti, o monahule, mintea ta în adâncul fiintei tale, unde este tronul
inimii tale, si după ce te lipesti de aceasta ca un paznic treaz, cercetează
din adâncul tău rugăciunea, până când se va îndulci negrăit de harul acestei
rugăciuni. Atunci o vei vedea zburând nematerial sus la ceruri la Dumnezeu,
unde este adevărata odihnă.
Cuprins
Prefata
Cuvăntul
întăi
Despre rugăciunea mintii si a inimii si despre cum această rugăciune a mintii
si a inimii nimiceste demonii si-i arde neîntârziat.
Cuvântul
al doilea
Despre trebuinta de a găsi un adevărat lucrător al rugăciunii mintii, de la
care să învătăm felurile si semnele acestei rugăciuni, si despre aceea că cel
care are neîncetat rugăciunea înlăuntrul său si o lucrează din adâncul inimii,
cu multă evlavie si atentie, întelege uneori din anumite semne duhovnicesti
că sufletul lui se împărtăseste în chip nevăzut cu Iisus Cel chemat cu stăruintă.
Incă si despre rodul acestei rugăciuni.
Cuvântul
al treilea
Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită a rugăciunii
mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricosează
foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste să meargă
singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.
Cuvântul
al patrulea
Cel care doreste să se învrednicească de darul rugăciunii inimii trebuie să
o ceară de la Dumnezeu cu cea mai fierbinte inimă, având o vietuire înaltă,
curată, neprihănită si nevoitoare, stăruind în cererea sa la Dumnezeu dacă nu
se va învrednici de dar prea repede, până când se va bucura de ea de sus, de
la părintele luminilor. Deoarece, de multe ori Dumnezeu nu ne dă de îndată ceea
ce cerem pentru a se arăta stăruinta noastră până la sfârsit, devenind astfel
mai fierbinte în rugăciune ca la început.
Cuvântul
al cincilea
Despre silirea extremă si prelungită a rugăciunii inimii, din care se naste
înlăuntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile permanente
si rugăciunea Sfântului Duh în suflet. Incă si despre cum scuipă cineva sânge
până când va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale.
Cuvântul
al saselea
Cum aceluia care se roagă cu mintea din adâncul inimii până la durere, acea
durere a lui îi aduce simtământul si gustarea bunătătii si dulcetii Domnului,
care este însemnată, pentru a spune astfel, în acelasi timp în omul cel dinlăuntru
cu o evlavie profundă neîncetată, provocată de cuvintele lui Dumnezeu si de
spusele Sfintei Scripturi si de orice cuvânt duhovnicesc.
Cuvântul
al saptelea
Despre când îl cercetează dumnezeiescul Har pe cel care se roagă cu rugăciunea
mintii lui Dumnezeu din inimă si care sunt semnele duhovnicesti ale acestei
cercetări dumnezeiesti.
Cuvântul
al optulea
Despre cum cel care se roagă tainic din adâncul sinelui său si se înfrânează
de la toate mâncărurile care aduc plăcere, când este postitor, gura lui se îndulceste
uneori de la rugăciune, ca si când ar avea în gură ceva de zahăr sau ca si când
ar mânca miere din cea mai dulce, după cum spune si profetul: "Ca dulceata
sunt cuvintele Tale gâtului meu, mai dulce decât mierea gurii mele".
Cuvântul
al nouălea
Despre slăbirea extremă a stării exterioare si lăuntrice a omului, care provine
din silirea extremă a rugăciunii inimii si din postul neîncetat, dar care aduce
sufletului si inimii dulceata si mângâierea Sfântului Duh.
Cuvântul
al zecelea
Despre rugăciunea mintii, despre rugăciunea inimii si despre rugăciunea niptică.
Cuvântul
al unsprezecelea
Despre cum inima necurată si mândră, care este refugiu pentru satana si pentru
gândurile rele, devine după aceea, prin rugăciunea zdrobită, curată, smerită,
locas al Duhului Sfânt si izvor de gânduri bune.
Cuvântul al doisprezecelea
Despre cum omul acela a cărui inimă cercetează neîncetat rugăciunea este cinstit
de îngerii dumnezeiesti si păzit de orice păcat, deoarece a fost iubit de Dumnezeu,
precum si acela L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima lui.
Cuvântul
al treisprezecelea
Despre cum de îndată ce monahul luptător se va ruga în taină cu inima zdrobită
la Hristos în vreme de necaz si ispită, acestuia i se va descoperi de către
Hristos vreo vedere dumnezeiască, care nu numai că-l mângâie duhovniceste în
necazul lui si-i dă nădejdi binefăcătoare pentru bunătătile ce vor să vină,
ci îl face si mult mai fierbinte în virtute decât era mai înainte.
Cuvântul
al patrusprezecelea
Despre cum cugetul care s-a curătit prin rugăciunea mintii neîncetat lucrată
în inimă, maica lacrimilor, întelege diferitele gânduri care intră în suflet,
deosebind care sunt de la Dumnezeu si care sunt de la demoni; încă si despre
plâns.
Cuvântul
al cincisprezecelea
Despre cum poate încearca cineva prin intermediul rugăciunii mintii orice fel
de vedenie si orice fel de gând, care pare să fie de la Dumnezeu, dacă cu adevărat
este de la Dumnezeu sau de la demoni.
Cuvântul
al saisprezecelea
Despre zdrobirea inimii, care biciuie pe demoni mai mult decât oricare altă
pedeapsă, arzând degrabă ca un cuptor toate viclesugurile lor.
Cuvântul
al saptesprezecelea
Despre cum se păstrează cu rugăciunea mintii si a in inimii haina sufletului
curată, nepătată si vrednică de Impărătia Cerească.
Cuvântul
al optsprezecelea
Despre semnele duhovnicesti care se arată preotului vrednic si curat, prin care
acesta primeste în sufletul lui o adevărată înstiintare că este după rânduială
hirotonit (hirotonit mai întâi de Harul Sfântului Duh); si că Dum nezeiasca
lui Liturghie este primită în fata Sfintei Treimi.
Cuvântul
al nouăsprezecelea
La cuvântul "Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai
mult decât pe cei de aproape ai tăi". Incă si despre cine sunt cei de aproape
ai lui Hristos, unsi cu untdelemnul bucuriei si din ce semne duhovnicesti întelege
cineva cu cugetul său că este uns cu untdelemnul bucuriei.
Cuvântul
al douăzecilea
Despre cât har duhovnicesc se învredniceste a primi în sufletul lui si câtă
întărire si câtă putere împotriva diavolului are cel care se roagă lui Hristos
cu rugăciunea mintii neîncetat, cu curătenia constiintei, adică spune cu cugetul
lui, o dată la fiecare respiratie a sa: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule
si Cuvântul lui Dumnezeu Celui viu, miluieste-mă", păzindu-si în acelasi
timp constiinta curată prin abtinerea de la orice rău si prin lucrarea tuturor
virtntilor, după putere. Iar din adâncul inimii sale, spune această rugăciune
până simte durere, adică până îl doare înlăuntrul lui, acolo unde se lucrează
rugăciunea, si apoi opreste silirea din inimă a rugăciunii, si începe iarăsi
rugăciunea odihnitoare, până când va afla din nou locul acela dinlăuntrul său,
care îl durea din pricina silirii rugăciunii, si va începe din nou din adânc
rugăciunea inimii, păstrând toată viata lui această rânduială a rugăciunii.
Vedenie
preadulce a scriitorului despre această carte, dacă a fost scrisă cu Harul lui
Dumnezeu