Cuvântul al optulea
Despre cum cel care se roagă tainic din adâncul sinelui său si se înfrânează
de la toate mâncărurile care aduc plăcere, când este postitor, gura lui se
îndulceste uneori de la rugăciune, ca si când ar avea în gură ceva de zahăr
sau ca si când ar mânca miere din cea mai dulce, după cum spune si profetul:
"Ca dulceata sunt cuvintele Tale gâtului meu, mai dulce decât mierea
gurii mele".
Binecuvintează, părinte!
De trei lucruri să te îngrijesti, o, smeritule monah, pentru a le dobândi:post,
înfrânare si rugăciunea in imii dacă vrei să gusti vreodată această minunată
dulceată, care îti va îndulci în chip de negrăit vârful limbii. Dacă însă
nu te nevoiesti cu toată dorinta si stăruinta în post, înfrânare si rugăciunea
inimii, niciodată să nu nădăjduiesti a simti această minunată dulceată pe
limba ta. Iar această minunată dulceată pe care o simte limba ta, este o mare
mângâiere a lui Dumnezeu pentru tine, pentru a te face mai fierbinte si mai
râvnitor în lucrarea ta duhovnicească.
Putini sunt cei care se bucură de această minunată si dumnezeiască dulceată
a limbii. Mai mult chiar, nici acestia nu o simt întotdeauna, ci numai uneori,
când binevoieste Domnul să-i mângâie cu ea. Când însă o simt cu adevărat cu
limba lor, atunci cunosc ei însisi ce bun lucru este să postească cineva mereu,
să se înfrâneze totdeauna si să se roage neîncetat lui Hristos din toată inima
lui, pentru că fără acestea nu poate simti în gura lui această dulceată.
Asadar, această dumnezeiască dulceată "este de negrăit, deoarece este
duhovnicească, pentru că orice lucru duhovnicesc este de negrăit si tainic.
Dar pentru a întelege cât de putin cineva cum lucrează aceasta asupra limbii,
spunem cele de mai jos:
Această minunată si dumnezeiască dulceată de care se îndulceste în chip negrăit
limba seamănă la dulceată cu dulceata zahărului, dar este mult diferită de
aceasta, deoarece ori de câte ori iei în gura ta zahăr, gura ta se îndulceste
pentru putin, pentru că după ce se topeste zahărul si este înghitit, dulceata
lui nu mai este simtită, în afară de cazul în care din nou iei în gură alt
zahăr. Cu zahărul acesta tainic si duhovnicesc pe care îl pune în chip nevăzut
Harul Domnului în gura ta si cu care atinge în chip minunat limba ta nu se
întâmplă astfel, deoarece nu mai este necesar ca tu, după ce se termină dulceata
din gura ta, să iei în gura altceva dulce pentru a-ti îndulci gura, pentru
că dulceata lui Dumnezeu este nesfârsită.
Este de ajuns numai să te învrednicesti de ea prin mijlocirea rugăciunii inimii
si a postului curat.
Când, deci, se îndulceste limba ta, simti dulceata în partea din fată a limbii,
ca si când ai fi pus acolo o bucătică mică de zahăr, care a început să se
topească în gura ta. Iar atunci când simti că se îndulceste astfel limba ta,
pentru a simti si mai bine această dulceată duhovnicească dumnezeiască, tine
bine închisă gura ta, deoarece în felul acesta vei simti că această dulceată
dumnezeiască si negrăită izvorăste fără să se sfârsească din partea din fată
a limbii, ca si cum ar izvorî apa dintr-un izvor. In timp ce o simti astfel
izvorând, de îndată va dispărea de pe limba ta dacă cumva se întâmplă să vorbesti
cu cineva vreun cuvânt. Dar dacă închizi gura si din nou esti cu luare aminte
la gura ta, iată, din nou simti că se îndulceste limba ta.
Există o plantă a cărei floare are un fel de miere naturală. Această floare,
când o iei de pe tulpina ei, este ca un fel de tevisoară. Dacă pui în gură
această tevisoară si tragi aer, simti dulceata ei pe limbă ca de miere. La
fel ca aceasta este dulceata pe care o simti pe limba ta si care este de la
Harul lui Dumnezeu. In cazul dulcetii plantei de care vorbeam, dacă o inspiri
o dată, se termină si dulceata acesteia, numai dacă nu iei altă floare si
o mirosi, atunci simtind din nou dulceata. In cazul dulcetii lui Dumnezeu,
însă, aceasta nu se sfârseste atâta timp cât îti păstrezi gura curată de orice
mâncare sau băutură materială. Dacă vei gusta ceva material, atunci nu vei
mai simti acea prezentă vie a dulcetii lui Dumnezeu în gura ta în ziua aceea.
Uneori, mai ales după gustarea a ceva material, dulceata aceasta dispare de
tot în ziua aceea. Această dulceată a limbii, uneori, când tii mult timp gura
închisă, izvorăste în chip minunat si neîncetat în gura ta, si o simti astfel
izvorând si astfel lucrând lucrarea sa dulce vădită si de nedescris la fiecare
respiratie. Uneori o simti si înăutrul buzelor tale, deoarece se îndulcesc
si acestea pe partea dinăuntru a lor, ca si când le-ai fi uns cu pudră de
zahăr sau cu miere preadulce.
Asadar, fereste-te, smeritule monah, atunci când simti această dulceată, să
gusti ceva pământesc, în afară de cazul când e mare nevoie, pentru ca să nu
te întristezi după aceea fără folos. Chiar dacă suferă de foame pântecele
tău, să nu-i dai nimic de mâncare, deoarece când pântecele suferă de foame
se satură gura ta de această dulceată minunată si sensibilă a lui Dumnezeu.
Dacă dai pântecelui tău hrană materială, limba ta va fi lipsită de această
minunată dulceată. Când se îndulceste în felul acesta limba ta de această
dumnezeiască dulceată, atunci să nu scuipi afară saliva ta, ci să o înghiti.
Deoarece atunci când o înghiti simti mai departe dulceata în gura ta, iar
dacă o scuipi afară, vei fi lipsit pentru un timp de această dulceată; (de
aceea, probabil, un cuvios nu a scuipat niciodată în viata lui). Mai mult
decât orice, încearcă să tii gura ta închisă, dacă nu se iveste vreo mare
nevoie să vorbesti, pentru ca nu cumva să-ti pară rău după aceea.
Dacă vreodată, în timp ce simti în gura ta această minunată si înaltă dulceată,
este nevoie să citesti ceva din Sfânta Scriptură, citeste cu multă evlavie.
In timp ce citesti, ia aminte în acelasi timp si la dulceata pe care o simti
în gură, să vezi dacă se mai păstrează sau nu, dacă mai izvorăste din limba
ta sau s-a oprit. Dacă se mai păstrează, fii atent si la dulceata aceasta
minunată si la ci tire, deoarece în acest fel vei mai simti si o altă dulceată
duhovnicească, nu pe limba ta, ci în cugetul tău, pentru că se va îndulci
si cugetul tău de Harul lui Dumnezeu. Atunci, dacă se va înmulti de două ori
mângâierea lui Dumnezeu, va dori să se înmultească de trei ori. Vei dori,
fără întârziere, să simti si în ochii tăi mângâierea lui Dumnezeu, dorind
ca si acestia să verse lacrimi curate din iubire pentru Dumnezeu, lacrimi
care vor fi foarte dulci sufletului tău. Atunci, dacă se va înmulti de trei
ori mângâierea lui Dumnezeu, vei dori fără întârziere să se înmultească si
mai mult, râvnind o a patra mângâiere din partea lui Dumnezeu, deoarece în
aceiasi timp cu cea de a treia mângâiere vei dori să vezi cum omul tău lăuntric
se va unge în chip nevăzut de Harul Sfântului Duh cu untdelemnul dumnezeiesc
al desfătării duhovnicesti, si prin aceasta vei deveni în întregime linistit,
în întregime lin, în întregime desfătare duhovnicească. Nu a rămas nici o
simtire a sufletului tău nemângâiată de mângâierea Harului Sfântului Duh.
Toate acestea se vor întâmpla cu tine dacă vei reusi să păstrezi înlăuntrul
tău, cum am spus, minunata si negrăita dulceată. Iar dacă nu vei reusi să
păstrezi această înaltă dulceată pe limba ta atunci când citesti, să nu deznădăjduiesti
si din aceasta să vrei să gusti ceva, să vorbesti fără rost sau să bati câmpii,
ci păzeste-te de toate acestea si de multe asemenea lor, deoarece în felul
acesta vei vedea peste putin timp cum se îndulceste din nou gura ta în chip
minunat cu această dumnezeiască dulceată.
Această dumnezeiască dulceată izvorăste din limba ta, sau provine din Harul
lui Dumnezeu, care atinge fără să simti limba ta, îndulcind astfel limba?
Acest lucru, smeritule monah, nu poti să-l întelegi cu precizie. Pare ca izvorând
din limbă, dar în realitate nu izvorăste din limbă, ci din Harul dumnezeiesc,
care atinge pe nesimtite limba ta si o străbate în chip de negrăit, în felul
acesta îndulcind-o. Pentru aceasta pare că izvorăste din limbă. Aceasta însă,
iubite frate, nu este nevoie să o cercetezi prea mult, deoarece dacă o cercetezi
prea mult, nu vei afla nimic mai mult decât ceea ce ti-am spus noi.
Această dulceată dumnezeiască izvorăste uneori în gura ta, si în timp ce izvorăste
ti se pare că se împutinează si că urmează să se sfârsească. Dar în timp ce
ti se pare că se împutinează, din nou, simti că se îndulceste limba ta pe
neasteptate.
Bucurie si desfătare duhovnicească, smeritule monah, vei trăi atunci când
te vei învrednici de toate acestea despre care ti-am vorbit. Deoarece atunci
nu va mai fi nevoie să mănânci nici să bei sicheră sau altceva dulce pentru
a-ti îndulci gura ta, deoarece o îndulceste mângâierea lui Dumnezeu. Dulceata
pe care ti-o dau sichera sau alte dulciuri, pe care le mănânci sau bei, nu
este permanentă, ci se păstrează numai atâta timp cât ai în gură dulciurile
respecrive, în timp ce mângâierea lui Dumnezeu păstrează în chip real dulceata
în gura ta atâta timp cât te vei înfrâna de la roadele pământului.
Evreii timpului aceluia în care îi hrănea Dumnezeu cu mană, atâta timp cât
s-au înfrânat de la roadele pământului, au primit mana cerească, care îi îndulcea.
Când au început să consume roadele pământului, s-a luat de la ei mana cerească.
Dacă tu, smeritule monah, care cu Harul lui Hristos te-ai învrednicit în chip
vădit pe limba ta de această negrăită dulceată si ai în gura ta hrana îngerilor,
mana cerească, această minunată dulceată, vei dori să gusti din roadele pământului,
vei fi lipsit de îndată de această tainică dulceată. Bine ar fi pentru tine
să postesti totdeauna si să te înfrânezi de la toate si să te rogi neîncetat,
pentru ca să te hrănesti mereu cu această minunată dulceată, decât să-ti saturi
pântecele tău cu mâncăruri materiale si să fii lipsit de această mană cerească
predulce.
Am văzut odată un ieromonah care, în timp ce proscomidea la Sfânta Proscomidie,
s-a umplut pe neasreptate de lacrimi si nu putea să-si oprească multimea lacrimilor,
ci cât a proscomidit a plâns fără oprire. Când trebuia să spună: "Că
a Ta este împărătia..." sau alt ecfonis, se silea să-si oprească pentru
o clipă evlavia sfântă care-i cuprinsese inima, îngrosându-si într-un fel
glasul pentru a nu se cunoaste că este pătruns de asa o evlavie. La fel, era
pătruns de aceeasi evlavie si când spunea rugăciunile. Când a citit Sfânta
Evanghelie, atâta evlavie sfântă l-a cuprins, încât i se înecau ochii în lacrimi
si plângea pe fată, neputând să se mai stăpânească. Si nimeni din cei care
luau parte la dumnezeiasca Liturghie nu a rămas nepătruns de acea sfântă evlavie,
în afară de unul ca mine, care eram nesimtitor cu sufletul si cu inima împietrită.
Pe tot parcursul dumnezeiestii Liturghii era pătruns de evlavia aceea când
mai mult, când mai putin, dar cu o nemăsurată desfătare duhovnicească a sufletului.
lar când s-a împărtăsit cu preacuratul Trup si cu cinstitul Sânge al Domnului,
a umplut de lacrimi Sfântul Disc, acoperămintele si antimisul.
După aceea, dacă s-a terminat dumnezeiasca Liturghie, l-am întrebat să-mi
spună adevărul, de ce a fost pătruns atât de mult de evlavie si de ce a vărsat
atâtea lacrimi, chiar în fata lumii, lacrimi pe care eu nu le pot vărsa nici
într-ascuns pentru a milostivi sufletul meu. Si acesta, ca un iubitor de adevar,
bun si fără răutate, mi-a spus tot adevărul, vorbindu-mi in felul acesta:
"Eu, frate, când la Utrenie se citea slujba, cercetam în chip tainic
si neîncetat în inima mea numele Domnului. Când slujba era în toi, am început
să simt putin pe limba mea un fel de dulceată foarte fină, care îmi îndulcea
limba putin câte putin. In acelasi timp cu această dulceată am simtit înlăuntrul
meu putin si o oarecare mângâiere duhovnicească. Cu cât trecea timpul, eu
lucram cu mai multă râvnă rugăciunea "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-mă"
si s-a înmultit putin câte putin dulceata aceea minunată, s-a mărit si mângăierea
duhovnicească care venea de la Dumnezeu. Atunci, dintr-o dată inima mea a
fost pătrunsă de evlavie sfântă. După ce am făcut rugăciunile pentru începutul
dumnezeiestii Liturghii, a prisosit si mai mult dulceata în gura mea si am
simtit si mai vie mângâierea lui Dumnezeu înlăuntrul meu. Atunci nu am mai
putut să-mi stăpânesc lacrimile. Când am citit Sfânta Evanghelie, la fel am
simtit în gura mea această minunată si fină dulceată, de data aceasta într-o
măsură mult mai mare. 0 dată cu ea s-a îndulcit peste măsură si cugetul meu
la cuvintele sfintei si dumnezeiestii Evanghelii, întelegând mintea mea cu
claritate puterea, întelesul si duhul fiecărui cuvânt al Sfintei Evanghelii.
Atunci eu, neputând să mai ascund înlăuntrul meu si să opresc evlavia aceea
sfântă, am început să plâng cu glas ca un copil mic, deoarece se umpluse si
se revărsa din inima mea evlavia sfântă. Din clipa aceea si până când am terminat
Dumnezeiasca Liturghie, întruna eram pătruns de evlavie, când mai mult, când
mai putin, după dulceata pe care o simteam pe limbă si pe care o gusta cugetul
meu la întelegerea cuvintelor sfinte". Ascultând toate acestea, eu, cel
cu inima învârtosată, m-am certat pe mine însumi, deoarece niciodată nu am
simtit pe limba mea această dulceată si nici în sufletul meau această mângâiere.
Rugăciune
Dăruieste, Doamne, Doamne, îndulcirea si dulceata tuturor robilor Tăi care
cercetează din inimă si cu cucernicie numele Tău cel sfânt si dumnezeiesc,
dăruieste-mi si mie să iubesc Numele Tău din toată inima mea si să-1 cercetez
cu multă evlavie, pentru a simti si limba mea odată, când va binevoi Harul
Tău, această dumnezeiască si înaltă dulceată. Deoarece atunci, Domnul meu,
sunt înstiintat că, o dată cu această minunată dulceată, va străluci si lu
mina cea sfântă a cunoasterii Tale dumnezeiesti înlăuntrul inimii mele, prin
care va fi luminat ochiul cugetului meu pentru întelegerea adevărată si desăvârsită
a cuvintelor Tale dumnezeiesti. Dacă se va întâmpla cu mine aceasta, Doamne,
din. partea Ta, Făcătorul meu si Dumnezeul meu, cuvintele Tale se vor arâta
ca o dulceată gâtului meu si mai dulci decât mierea gurii mele. Da, dulcele
meu îisus, mă rog si implor împârâtia Ta, picură si mie, cel în multe amărât,
o picâtură din dulceata Ta dumnezeiască, din marele si de necuprins adânc
al dumnezeiestii si duhovnicestii Tale dulceti. Deoarece a dorit sufletul
meu această dumnezeiască si minunată dulceată mai mult decât aurul sau topazul
sau decât oricare piatră pretioasă si mă topesc eu, robul Tău, cu duhul, când
mă gândesc că este mai dulce decât mierea si decât fagurele de miere. Deoarece
Tu, Domnul meu, preadulce Iisuse al meu, esti îndulcirea noastră negrăită,
a tuturor crestinilor, si Tie slavă înâltâm în vecii vecilor. Amin.