Cuvântul al doisprezecelea
Despre cum omul acela a cărui inimă cercetează neîncetat rugăciunea este cinstit
de îngerii dumnezeiesti si păzit de orice păcat, deoarece a fost iubit de Dumnezeu,
precum si acela L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima lui.
Binecuvintează, părinte!
Asadar, tu, monahule care ai lăsat lumea si lucrurile lumii si ai îmbrăcat această
shimă îngerească si bucurătoare, dacă vrei să se bucure si să se mângâie sufletul
tău cu mângâierea dumnezeiască cea îmbucurătoare, îngrijeste-te si luptă pentru
ca să dobândesti în inimă cercetarea rugăciunii mintii si îngrijeste-te, cât
poti, să se înscrie si să se întipărească în inima ta numele mângâietor si îmbucurător
al Domnului nostru Iisus Hristos. Deoarece în felul acesta vei face pe dumnezeiestii
îngerii să te cinstească si să te iubească. Pentru că îngerii, cinstitori si
iubitori ai numelui lui Hristos, cinstesc si iubesc si locul unde este scris
acest nume al lui Hristos.
Deci, dacă înscrii în inima ta rugăciunea aceasta, care este numele lui Hristos,
nu numai că îngerii vor dori să-l cinstească si să-l iubească pe prietenul rugăciunii,
ci mai mult decât atât, vor dori să-ti devină prieteni nedespărtiti pentru tot
restul vietii. In drumurile si pe cărările tale te vor însoti în chip nevăzut,
noaptea te vor păzi de frica de noapte si ziua te vor păzi de săgeata otrăvitoare
ce zboară ziua. In lucrările tale te vor sprijini si te vor întări. La întrebări
te vor întelepti să răspunzi cu întelepciune si fără piedici. La rugăciune vor
sta si acestia rugându-se împreună cu tine, plini de bucurie, implorând pe Cel
Preaînalt pentru tine. In primejdii îti vor fi mângâiere si scăpare nesperată.
Pe acesti îngeri nu-i vei vedea cu ochii trupesti, dar vei simti si vei întelege
ajutorul lor. Uneori îi poti vedea chiar cu ochii, după puterea ta sufletească
si după curătia inimii.
Bucurie mare va fi pentru sufletul tău din momentul în care vei dobândi astfel
de prieteni si astfel de păzitori puternici, care sunt rânduiti de Dumnezeu
să păzească sufletul tău până în clipa în care va trebui să-l predea în fata
Mirelui Hristos, ca mireasă neprihănită si curată. Deoarece, precum tu, iubite
frate, ai aruncat de la tine orice vointă trupească si orice grijă desartă si
te-ai dedat cu totul la lucrarea rugăciunii si la amintirea lui Dumnezeu, la
fel si Dumnezeu îsi aminteste pururea de tine si te are ca pe unul din oamenii
Lui, numele tău fiind înscris în cartea nestearsă a amintirii Sale dumnezeiesti.
Pentru aceasta bucură-te si te veseleste, iubite frate precum spune si Domnul:
"Bucurati-vă, căci numele voastre sunt scrise în ceruri". Si pentru
că numele tău a fost scris în Cartea vietii cu scrisul cu care tu ai scris în
cartea inimii tale numele Lui dumnezeiesc prin rugăciunea inimii neîncetată,
Dumnezeu îti va purta de grijă, păzind cu Harul Lui sufletul tău ca pe lumina
ochilor de orice păcat, "de orice lucru ce se lucrează întru întuneric
si de demonul cel de amiază", deoarece si tu păzesti nestearsă în cartea
fiintei tale iubirea Lui si amintirea Lui, despre care unul din părinti a vorbit
astfel:
Un frate oarecare, purtat fiind în afară de sine, în extaz, a văzut o biserică
foarte mare, în mijlocul căreia era un arhiereu plin de strălucire si de slavă,
fiind îmbrăcat cu toate vesmintele arhieresti, iar în fata strălucirii si frumusetii
acestora tace orice limbă care ar dori să spună frumusetea si strălucirea acelui
arhiereu. In jurul arhiereului stăteau, îmbrăcati cu totul în alb, niste diaconi
purtând în mâinile lor cădelnite de nedescris, cu care îl tămâiau pe arhiereul
acela ceresc, iar altii, ca niste preoti. stăteau de jur împrejurul lui cu nespusă
evlavie.
Toti acestia erau minunati la vedere, deoarece nu numai fata acestora era ca
de lumină, ci si vesmintele pe care le purtau; ale unora erau albe ca zăpada
si curate ca lumina, atât de curate si de subtiri încât dacă ar fi fost lăsate
aici în aer singure, fără să aibă nici o greutate pământească pe ele, aerul
le-ar fi ridicat de îndată în sus la cer si niciodată n-ar mai fi coborât de
acolo pe pământ. Atât păreau de usoare si de fine. Vesmintele pe care le
purtau altii se înfătisau ca o altă priveliste, pe care nu numai că limba aceasta
pământească nu o poate reda, dar nici mintea nu poate să o înteleagă, pentru
că nu este nici un lucru în lume cu care să se asemene.
Altii purtau vesminte strălucitoare ca fulgerul. Unii stăteau de-a dreapta arhiereului,
iar altii de-a stânga. Cu totii stăteau cu multă evlavie si cuviintă. Iar fericitul
acela arhiereu era atât de plin de slavă si atât de mult îi întrecea pe ceilalti
în slavă si strălucire si în har, precum întrece soarele pe ceilalti luminători
ceresti. Stând drept, acest minunat si mai presus de minte arhiereu privea spre
răsărit si cânta cu voce tare si clară o cântare scurtă întru mult preadulce
si de negrăit. Iar acel monah, văzând lucrurile acelea care depăseau orice întelegere,
era cuprins de nedumerire si, auzind cântarea aceea preadulce si armonioasă,
se minuna, încât de prea multă mirare a uitat cuvintele pe care le cânta cerescul
arhiereu si nu a putut să-si mai amintească nici măcar un cuvânt din câte auzise,
cu toate că încerca să ia aminte la ele cu toată atentia, deoarece stia că o
să se despartă de acea vedere minunată si voia ca acele cuvinte să-i folosească
în viata de aici. In sfârsit, ascultând si uitând iarăsi, a reusit să tină minte
un singur lucru, pe care l-a rostit la sfârsit cu voce tare minunatul arhiereu,
si anume: "Cât îsi aduce cineva aminte si iubeste pe Dumnezeu, tot atât
Isi aduce aminte de el si îl iubeste si Dumnezeu". Si îndată si-a venit
fratele în sine si spunea că în clipele acelea simtise în inima lui ceva ca
un foc, care-i ardea inima ca o lumânare aprinsă, precum spune: "Nu era
inima noastră arzând în noi, când ne vorbea nouă pe cale si când ne explica
Scripturile?" Acestuia slava si puterea în vecii vecilor. Amin.