CARTE NUMITA
VEDERE DUHOVNICEASCA
CONTINAND Douazeci de cuvinte ale unui calugar aghiorit anonim, care se numeste
Deznadajduit, in care descrie cu acrivie, din cele cate prin experienta a aflat
si a patimit, felul inceperii si indru marea pentru inaintare si desavarsire
fara ratacire a lucrarii nesfarsite a mintii, data de sus Cuviosilor Parinti
bineplacuti lui Dumnezeu si numita
RUGACIUNEA MINTII
Ca s-o aiba la indemana cei ce doresc sa inceapa aceasta sfanta lupta a grabnicei
intrari (prin lupte) in imparatia cereasca a lui Hristos Dumnezeu.
Anul mantuirii 1851. in Sfantul Munte al Atosului.
Prolog
Sfantul Nicodim Aghioritul, in cartea sa Slujba Sfintilor Parinti Aghioriti,
aduce laude nu numai sfintilor cunoscuti, care s-au sfintit in manastirile,
in schiturile, in chiliile sihastrilor si-n crapaturile pamantului, pe care
ii numeste cu numele lor, ci aminteste si multimea cuviosilor necunoscuti, a
celor fara de nume, pe care numai Dumnezeu i-a cinstit cu sfintirea, deoarece
s-au rugat sa ramana necunoscuti si sa fie uitati de oameni. Smerenia lor i-a
condus la aceasta. Intr-adevar, in pamantul binecuvantat al pustiurilor Sfantului
Munte au fost inmormantate trupuri sfinte, si inchinatorul care trece pe acolo
fara sa ia seama este surprins de adieri pline de buna mireasma. Este vorba
de Cuviosi care au trait si au adormit in Domnul necunoscuti. Am facut personal
experienta acestor sfinti nevazuti cand, in tmeretea mea, scriam: "Existente
cu fata ca de ceara' livide si nobile, care au jertfit totul si, «pentru
a-L castiga pe Hristos», au sfintit tot ce era nefolositor si de aruncat
si au ars cu flacara lor insile, linistit, cu pace, care respirau in genunchi
in colturiie intunecoase si umede ale cuiburilor lor, suflete curate, «de
care lumea nu era vrednica»". Au venit necunoscuti in mijlocul necunoscutilor,
straini si exilati, trecand in cealalta parte a luminii dumnezeiesti, de la
moarte la viata, fara zgomot, cu multa cuviosie, singuri, smeriti si necunoscuti,
invrednicindu-se «sa fie vii chiar daca vor si muri» (Intre cer
si pamant).
Trupurile acestor cuviosi sfinti raspandesc mireasma de bun miros de sub pamant.
intr-adevar, "fior sfant il cuprinde pe cel care strabate cararile acestea
sfinte care duc spre chilia vreunui sihastru atunci cand se gandeste ca acestea
au fost deschise de pasii cuviosi ai sfintilor "care binevestesc pacea
si bunatatile imparatiei lui Dumnezeu". Locurile acestea neindnate sunt
nascute din minuni, iar cel curat cu sufletul, caruia i se ofera rarul prilej
de a umbla pe aceste locuri sfinte, primeste minunandu-se adieri de buna mireasma
din sfintele moaste ale martirilor nesangerosi ai sfintei noastre credinte care
s-au nevoit in acest pustiu..." (Monahul Theoklit Dionisiatul, Sfantul
Nicodim Aghioritul).
Trebuia sa-l pregatesc cu cele de mai sus pe iubitul cititor frate in Hristos,
ca sa prezint cartea de fata ca lucrare a unui necunoscut sfant ieromonah aghiorit,
a unui cuvios anonim care se descopera pe sine in cele scrise, cu toate dovezile
duhovnicesti, ca fiind prieten al lui Iisus si ca avand din belsug Harul Lui.
si nu numai atat, ci si adevereste cu propria marturie ca aceasta carte a fost
scrisa sub inraurirea Harului Sfantului Duh si ca abia acum a venit plinirea
vremii sa fie cunoscuta poporului nostru ortodox si mai ales monahilor.
Este vorba de un manuscris cu numarul 202 din biblioteca Manastirii Xenofont
din Sfantul Munte, scris la anul 1851, care a trezit interesul bibliotecarului
manastirii si, in urma citirii acestuia, s-a hotarat publicarea lui.
Staretul manastirii, Parintele Arhimandrit Alexios, dupa ce l-a fotografiat,
l-a incredintat mai intai ieromonahului Athanasie Konstamonitul, pentru diortosirea
textului, si apoi Domnului Stelian Kementzetzidis spre publicare la Editura
Orthodoxos Kypseli. Subsemnatului i-a fost incredintata scrierea unui prolog
cu cateva comentarii.
Din insemnarile facute pe marginea paginilor reiese ca acest manuscris a fost
proprietatea unui monah grigoriat, care se nevoia in Schitul Manastirii Xenofont,
iar dupa moartea acestuia a ajuns in proprietatea manastirii, in anul 1877 -
dupa cum scrie bibliotecarul de atunci. Sunt indicii ca este scrisa de mana
cunoscutului sihastru papa Hariton, care se nevoia impreuna cu obstea lui in
cunoscuta pestera a Sfantului Athanasie Atonitul.
Un serios obiectiv al cercetarii stiintifice il constituie precizarea persoanei
care a scris aceasta carte si cum a ajuns ea din pustiul partii de rasarit in
partea de apus a Sfantului Munte. Trecand peste acest demers stiintific care
ar avea totusi in vedere lucruri secundare, dam slava Domnului ca, intre alte
multe marturii contemporane despre sfintii Sai, ne-a descoperit acum, cand a
binevoit, aceasta comoara ascunsa.
Intr-adevar, a fost in preainteleapta iconomie a lui Dumnezeu sa se descopere
in zilele noastre aceasta carte, scrisa cu energia necreata a Harului Sfantuiui
Duh si prin mana unui foarte putin cunoscator de carte, dar sfintit ieromonah
necunoscut. El insusi, in vedenia pe care ne-o relateaza, ne instiinteaza intre
altele si urmatoarele: La intrebarea ieromonahului adresata preadulcelui Iisus,
care i Se aratase: "Doamne, deoarece din toate acestea am fost incredintat
ca cele insemnate in aceasta smerita carte a mea sunt de la Harul Tau, Te rog
primeste sa Ti-o inchin Tie, ca fiind a Ta, si ce vei dori Tu, aceea sa faci
cu ea", Domnul i-a raspuns: "Mi-a spus atunci Mantuitorul: «Nu
te ingriji tu de aceasta, adica acum ascunde-o si, cand voi dori Eu, o voi trimite
din Muntele acesta»". si iubitorul de suflete Iisus ne-o arata acum,
ca pe un puternic medicament, intr-o epoca foarte bolnava de pacat.
Tema centrala si coloana vertebrala a acestei carti pline de har este rugaciunea
mintii si a inimii, chemarea neincetata: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluieste-ma". Deoarece se refera si la alte teme duhovnicesti,
anonimul si sfantul ieromonah si-a numit cartea "Vedere duhovniceasca".
Este impartita in douazeci de cuvinte, care constituie rodul experientei personale
in Duhul - deoarece, asa cum scrie si el insusi, in cuvintele acestea descrie
"cu acrivie din cele cate prin experienta a aflat si a patimit", adica
"a patimit cele dumnezeiesti".
Impreuna cu transmiterea experientei sale duhovnicesti, descopera cu naturalete
si fara lauda, ci cu dulceata sufletului, care a fost coplesit de Har, aratarile
lui Hristos, ale Preasfintei Fecioare si ale ingerilor si convorbirile cu ei,
descriind cu o simplitate inexprimabila frumusetea si stralucirea lor, atunci
cand el insusi se afla intr-o betie extatica datorata bucuriei de neimaginat
pe care o simtea inima lui atunci cand lucra in el Duhul. aa Asa cum am spus,
ieromonahul autor stia putina carte, dar datorita luminarii Harului dumnezeiesc
si cercetarii lucrarilor Sfintilor Parinti, precum si datorita experientei sale
duhovnicesti, reuseste sa exprime in termeni patristici si duhovnicesti trairile
sale. De asemenea, o autentica traire a Duhului Sfant este si sentimentul ca
este gol de orice virtute, nevrednic ieromonah, vrednic de osanda si, daca avea
ceva bun, aceasta se datora milei lui Dumnezeu. Tocmai din aceste motive isi
alege o denumire graitoare pentru adanca lui smerenie: "Deznadajduit".
Asadar, cartea aceasta este scrisa de un aghiorit necunoscut Deznadajduit.
Pentru cei care au un simt duhovnicesc, acest calificativ arata sfintenia sufletului
si nu are nici o legatura cu simtamantul satanic al deznadejdii care il conduce
in cele din urma pe om la sinucidere. Starea Deznadajduitului este plina de
dor dumnezeiesc, bucurie, speranta si lacrimi de iubire si evlavie. Cartile
liturgice ale Bisericii sunt pline de asemenea experiente si exprimari. Ele
amintesc, de asemenea, cuvantul lui Hristos catre Sfantul Siluan: "Tine-ti
mintea in iad si nu deznadajdui". Este aceeasi traire, cu o expresie diferita,
care ne aduce in minte cu vinte ale Sfantului Apostol Pavel si ale tuturor sfintilor,
din trairile lor comune.
Despre rugaciunea mintii si a inimii au scris multi Parintii filocalici intr-un
limbaj teologic, cu referiri la premisele hristologice si antropologice ale
acesteia, cu analiza naturii sufletului, a relatiei dintre minte si inima, descriind
transmiterea lucrarilor Harului in trupul ome nesc, vedeniile si vederile mintii,
adunarea puterilor su fletului, refacerea unitatii lucrarilor sufletesti si
multe alte aspecte si probleme ale sufletului si ale vietii in Duhul Sfant.
Si toate acestea intr-un limbaj de o finete plastica extraordinara, cu cuvinte
expresive pentru adevarurile inalte la care avea acces mintea luminata de Harul
lui Dumnezeu si cu o intemeiere teologica si dogmarica. Acesti Sfinti Parinti
au fost invatatori plini de har, reusind sa asocieze calitatea extraordinara
a puterilor naturale, cultura teologica si cea neteologica si iluminarea bogata
datorata energiilor necreate si sa se adreseze Bisericii, inlauntrul careia
exista totdeauna minti teoretice care, prin natura lor, cauta analiza si argumentarea
teologica.
Ieromonahul aghiorit "Deznadajduitul plin de nadejdi dumnezeiesti"
care a scris aceasta carte a fost un crestin de mijloc din punct de vedere al
aptitudinilor naturale, cu o educatie si pregatire teologica minimale, un monah
preacuvios si apoi preot, aflat sub indrumarea duhovnicului sau la fel de cuvios,
cu stradaniile sale duhovnicesti in vederea curatirii sufletului, cu asceza
sa (post, priveghere, rugaciune) si cu rugaciunea neincetata a mintii si a inimii.
Acesta a ajuns, prin lucrarea Duhului Sfant, un invatator practic. si, deoarece
el insusi cunostea din experienta si "fericita patimire" tainele Imparatiei
lui Dumnezeu, lucrand neincetat si cu multa silire rugaciunea inimii, din iubire
pentru fratii sai a pus in scris ceea ce a trait cu ajutorul Duhului Sfant.
Astfel trebuie sa vedem si sa primim cartea Deznadajduitului: o carte care raspandeste
buna mireasma a Harului lui Dumnezeu, o carte plina de limbile de foc ale Mangaietorului,
o carte care seamana cu un permanent semnal de alarma pentru lupta, care nu
vorbeste despre teorii, care nu se joaca cu cuvintele si nici nu naste fantezii,
ci, cu simplitate si prin participare la cele dumnezeiesti, descrie cate a "aflat
si a patimit" si cu durere in suflet ii roaga pe fratii sai sa urmeze calea
lui, care este calea raiului. Daca cineva nu are puterea Deznadajduitului, disponibilitatea
lui pentru lupta si jertfire de sine, are totusi de castigat ceva pe masura
puterilor lui.
Ieromonahul anonim, Sfantul necunoscut noua, ne indeamna cu putere, ne recomanda
silinta evanghelica, ne ajuta cu rugaciunile lui sa ne angajam in lupta impotriva
lui satana, care in chip nevazut stapaneste sufletul nostru, pentru a reusi
sa ne eliberam de robia diavolului si a pacatului si sa ajungem sa-L vedem tainic,
inca de aici, pe Domnul in inimile noastre. De aceea si repeta cu atata tarie
recomandarea pentru o rugaciune puternica: "Vrei, o, monahule, sa vezi
cat de frumos este Hristos...? Roaga-te cu mintea neincetat catre Hristosul
tau, din adancul inimii, pana la durere...."
Sa-L rugam pe Domnul sa ne deschida ochii sufletului ca sa vedem necesitatea
rugaciunii inimii neincetate si sa incepem lupta cu ajutorul Sfantului Duh.
in felul acesta vom nadajdui pentru mantuirea noastra, dand slava Domnului nostru
Iisus Hristos, in Tatal si Duhul, si aratand recunostinta fratelui nostru, necunoscutului
Deznadajduit, care, ca organ al Duhului Sfant, ne indeamna la lucrarea mantuitoare
si indumnezeitoare a rugaciunii mintii si a inimii. Amin.
Monahul Theoklitos Dionysiatis
Sfantul Munte, Sfintii Arhangheli, 1978.
Casa Tie sa ma fac doresc nespus, Iisuse al meu. De aceea Te rog fierbinte,
da-mi dupa dorul meu, Mantuitorule, in inima mea vino sa locuiesti si din aceasta
toata rautatea sa stergi. Dumnezeiasca Ta iubire sa sadesti in ea si Harul Tau
cel sfant peste ea sa-l reversi. Vederea mintii mele, Hristoase, sa-o luminezi
si ochii cugetului meu, Mantuitorule sa curatesti Ca sa ma vad biserica Duhului
Sfant si, dupa moarte, impreuna locuitor cu cetele ceresti. Amin.
Cuprins
Prefata
Cuvăntul
întăi
Despre rugăciunea mintii si a inimii si despre cum această rugăciune a mintii
si a inimii nimiceste demonii si-i arde neîntârziat.
Cuvântul
al doilea
Despre trebuinta de a găsi un adevărat lucrător al rugăciunii mintii, de la
care să învătăm felurile si semnele acestei rugăciuni, si despre aceea că cel
care are neîncetat rugăciunea înlăuntrul său si o lucrează din adâncul inimii,
cu multă evlavie si atentie, întelege uneori din anumite semne duhovnicesti
că sufletul lui se împărtăseste în chip nevăzut cu Iisus Cel chemat cu stăruintă.
Incă si despre rodul acestei rugăciuni.
Cuvântul
al treilea
Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită a rugăciunii
mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricosează
foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste să meargă
singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.
Cuvântul
al patrulea
Cel care doreste să se învrednicească de darul rugăciunii inimii trebuie să
o ceară de la Dumnezeu cu cea mai fierbinte inimă, având o vietuire înaltă,
curată, neprihănită si nevoitoare, stăruind în cererea sa la Dumnezeu dacă nu
se va învrednici de dar prea repede, până când se va bucura de ea de sus, de
la părintele luminilor. Deoarece, de multe ori Dumnezeu nu ne dă de îndată ceea
ce cerem pentru a se arăta stăruinta noastră până la sfârsit, devenind astfel
mai fierbinte în rugăciune ca la început.
Cuvântul
al cincilea
Despre silirea extremă si prelungită a rugăciunii inimii, din care se naste
înlăuntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile permanente
si rugăciunea Sfântului Duh în suflet. Incă si despre cum scuipă cineva sânge
până când va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale.
Cuvântul
al saselea
Cum aceluia care se roagă cu mintea din adâncul inimii până la durere, acea
durere a lui îi aduce simtământul si gustarea bunătătii si dulcetii Domnului,
care este însemnată, pentru a spune astfel, în acelasi timp în omul cel dinlăuntru
cu o evlavie profundă neîncetată, provocată de cuvintele lui Dumnezeu si de
spusele Sfintei Scripturi si de orice cuvânt duhovnicesc.
Cuvântul
al saptelea
Despre când îl cercetează dumnezeiescul Har pe cel care se roagă cu rugăciunea
mintii lui Dumnezeu din inimă si care sunt semnele duhovnicesti ale acestei
cercetări dumnezeiesti.
Cuvântul
al optulea
Despre cum cel care se roagă tainic din adâncul sinelui său si se înfrânează
de la toate mâncărurile care aduc plăcere, când este postitor, gura lui se îndulceste
uneori de la rugăciune, ca si când ar avea în gură ceva de zahăr sau ca si când
ar mânca miere din cea mai dulce, după cum spune si profetul: "Ca dulceata
sunt cuvintele Tale gâtului meu, mai dulce decât mierea gurii mele".
Cuvântul
al nouălea
Despre slăbirea extremă a stării exterioare si lăuntrice a omului, care provine
din silirea extremă a rugăciunii inimii si din postul neîncetat, dar care aduce
sufletului si inimii dulceata si mângâierea Sfântului Duh.
Cuvântul
al zecelea
Despre rugăciunea mintii, despre rugăciunea inimii si despre rugăciunea niptică.
Cuvântul
al unsprezecelea
Despre cum inima necurată si mândră, care este refugiu pentru satana si pentru
gândurile rele, devine după aceea, prin rugăciunea zdrobită, curată, smerită,
locas al Duhului Sfânt si izvor de gânduri bune.
Cuvântul al doisprezecelea
Despre cum omul acela a cărui inimă cercetează neîncetat rugăciunea este cinstit
de îngerii dumnezeiesti si păzit de orice păcat, deoarece a fost iubit de Dumnezeu,
precum si acela L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima lui.
Cuvântul
al treisprezecelea
Despre cum de îndată ce monahul luptător se va ruga în taină cu inima zdrobită
la Hristos în vreme de necaz si ispită, acestuia i se va descoperi de către
Hristos vreo vedere dumnezeiască, care nu numai că-l mângâie duhovniceste în
necazul lui si-i dă nădejdi binefăcătoare pentru bunătătile ce vor să vină,
ci îl face si mult mai fierbinte în virtute decât era mai înainte.
Cuvântul
al patrusprezecelea
Despre cum cugetul care s-a curătit prin rugăciunea mintii neîncetat lucrată
în inimă, maica lacrimilor, întelege diferitele gânduri care intră în suflet,
deosebind care sunt de la Dumnezeu si care sunt de la demoni; încă si despre
plâns.
Cuvântul
al cincisprezecelea
Despre cum poate încearca cineva prin intermediul rugăciunii mintii orice fel
de vedenie si orice fel de gând, care pare să fie de la Dumnezeu, dacă cu adevărat
este de la Dumnezeu sau de la demoni.
Cuvântul
al saisprezecelea
Despre zdrobirea inimii, care biciuie pe demoni mai mult decât oricare altă
pedeapsă, arzând degrabă ca un cuptor toate viclesugurile lor.
Cuvântul
al saptesprezecelea
Despre cum se păstrează cu rugăciunea mintii si a in inimii haina sufletului
curată, nepătată si vrednică de Impărătia Cerească.
Cuvântul
al optsprezecelea
Despre semnele duhovnicesti care se arată preotului vrednic si curat, prin care
acesta primeste în sufletul lui o adevărată înstiintare că este după rânduială
hirotonit (hirotonit mai întâi de Harul Sfântului Duh); si că Dum nezeiasca
lui Liturghie este primită în fata Sfintei Treimi.
Cuvântul
al nouăsprezecelea
La cuvântul "Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai
mult decât pe cei de aproape ai tăi". Incă si despre cine sunt cei de aproape
ai lui Hristos, unsi cu untdelemnul bucuriei si din ce semne duhovnicesti întelege
cineva cu cugetul său că este uns cu untdelemnul bucuriei.
Cuvântul
al douăzecilea
Despre cât har duhovnicesc se învredniceste a primi în sufletul lui si câtă
întărire si câtă putere împotriva diavolului are cel care se roagă lui Hristos
cu rugăciunea mintii neîncetat, cu curătenia constiintei, adică spune cu cugetul
lui, o dată la fiecare respiratie a sa: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule
si Cuvântul lui Dumnezeu Celui viu, miluieste-mă", păzindu-si în acelasi
timp constiinta curată prin abtinerea de la orice rău si prin lucrarea tuturor
virtntilor, după putere. Iar din adâncul inimii sale, spune această rugăciune
până simte durere, adică până îl doare înlăuntrul lui, acolo unde se lucrează
rugăciunea, si apoi opreste silirea din inimă a rugăciunii, si începe iarăsi
rugăciunea odihnitoare, până când va afla din nou locul acela dinlăuntrul său,
care îl durea din pricina silirii rugăciunii, si va începe din nou din adânc
rugăciunea inimii, păstrând toată viata lui această rânduială a rugăciunii.
Vedenie
preadulce a scriitorului despre această carte, dacă a fost scrisă cu Harul lui
Dumnezeu