Cuvântul al nouăsprezecelea

La cuvântul "Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe cei de aproape ai tăi". Incă si despre cine sunt cei de aproape ai lui Hristos, unsi cu untdelemnul bucuriei si din ce semne duhovnicesti întelege cineva cu cugetul său că este uns cu untdelemnul bucuriei.

Binecuvintează, părinte!

Deoarece spune proorocul: "Tu, Hristoase, ai iubit dreptatea, care se vede în desăvârsita iubire a aproapelui, si deoarece ai urât fărădelegea, care se vede în chipul si asemănarea lui Dumnezeu, păzind curătenie desăvârsită, pentru aceea Te-a uns Dumnezeu, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe cei de aproape ai Tăi, adică mai mult decât pe Sfintii Tăi si pe credinciosii Tăi."

Să vedem acum, aici, cum unge Dumnezeu si Tatăl cu untdelemnul bucuriei si ce lucru este acest untdelemn al bucuriei despre care se vorbeste si pe cine unge mai mult, pe cine mai putin si pentru ce îi unge.

Cerescul Dumnezeu si Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, când a trimis în lume pe Unulnăscut si nepretuitul Său Fiu, L-a uns cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe toti Sfintii, care sunt unsi si ei de Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei, pentru curătenia lor si pentru dreptatea lor. Faptul că L-a uns Dumnezeu Tatăl pe Hristos cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe toti Sfintii vrea să spună si să arate iubirea nemărginită pe care a avut-o si pe care o are Tatăl pentru Hristos, pentru deofiintimea lor si pentru nemărginita ascultare pe care a făcut-o Hristos fată de Tatăl Său. De aceea L-a uns Tatăl cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe toti cei de aproape ai Săi. Deoarece pe cel pe care-l iubeste mai mult pe acela îl unge mai mult si-l dăruieste mai mult.

Deoarece Domnul nostru Iisus Hristos, când a fost cu trupul pe pământ, si-a arătat fata Sa atât de frumoasă si de dulce celor care îl priveau cu inima nevicleană, încât celor care gustau o singură dată în sufletul lor acea dulceată a cuvintelor lui Hristos, pe care le vorbea preasfânta Lui gură si erau atrasi de Hristos, de fata Lui plină de frumusete, era cu neputintă să li se steargă din cuget si din inimă Harul acela. Atât de nespus si de dumnezeiesc era Harul acela ce se revărsa din Hristos ("S-a revărsat, harul în buzele tale"), atât de mult, spun, era Harul lui Hristos ce se revărsa, încât se transmitea cu multă bogătie de la Acesta spre cei care Il ascultau si Il urmau cu multă sinceritate si cu tot sufletul.

De aceea se spune: "Mai mult decât cei de aproape ai Tăi". Si iarăsi spun ca cei de aproape si cei ce cred în Hristos sunt unsi de Dumnezeul Cel ceresc, fiecare după dorul pe care îl arată după Hristos. In multe locuri din Sfânta Scriptură si în multe vieti ale sfintilor auzim vorbindu-se despre Har, pe care sfintii îl dobândeau fiind încă în viată.

Care este acest har, sau mai bine spus, care este harul pe care îl numeste "untdelemnul bucuriei", pe care l-au avut si îl au în sufletul lor cei ce se împărtăsesc de Hristos, adică cei ce L-au urmat si cei ce-L urmează? Ascultă, o, cititorule! si din cuvântul însusi se desprinde întelesul, deoarece spune "untdelemnul bucuriei" ca si când ar spune "bucurie duhovnicească", care provoacă desfătare de negrăit si bucurie dumnezeiască celor care se învrednicesc de ea.

Când crestinul păzeste cu străsnicie toate poruncile lui Hristos, atunci crestinul acela devine iubit de către Dumnezeul ceresc Cel Atotputernic si de către Domnul nostru Iisus Hristos, si din acest motiv Hristos Se arată acestuia, după cum spune: "Cel ce are poruncile Mele si le păzeste pe ele, va fi iubit de Tatăl Meu si Eu îl voi iubi pe el si Mă voi arăta lui". Hristos asadar, precum credem si suntem foarte bine înstiintati, este dulceata si îndulcirea de negrăit a sufletelor noastre.

Asadar, când Se va arăta Hristos pe Sine nouă, atunci ne împărtăseste si ne face să gustăm din dulceata aceasta a Lui de negrăit si din îndulcirea Lui dumnezeiască. Acest lucru se întâmplă în felul următor:

Precum atunci când apropii de simtul mirosului tău mirul binemirositor si curat, gusti si tu din mireasma lui si te înveselesti de această mireasmă, la fel, arătându-Se pe Sine Hristos nouă (acest lucru cititorul să-l înteleagă în chip simtit si tainic, asupra trupului si a sufletului), ne împărtăsim si noi de Harul Lui si de bucuria Lui. Si iarăsi, cei care au fost miruiti si au gustat, s-au împărtăsit si au participat la Harul lui Hristos, cei care au fost unsi cu untdelemnul bucuriei de către Hristos, aceia ne împărtăsesc si nouă si ne transmit parte din acel Har duhovnicesc nesecat pe care l-au primit de la Hristos, precum atunci când atingi mâna ta sau altceva de mirul preacurat, miroase după aceea si răspândeste si aceasta mireasmă precum mirul, producând plăcere celor care o miros.

Altă mireasmă însă dă mirosului nostru mirul însusi (adică alt Har dă sufletelor noastre Hristos însusi) si altă mireasmă dă mirosului nostru acel lucru pe care l-am afundat si l-am atins de mir. Adică, alt har dau sufletului nostru sfintii lui Hristos, care au primit har de la Hristos si au fost unsi în omul lor lăuntric cu untdelemnul bucuriei. Acest lucru (adică faptul că sfintii care primesc har de la Hristos împărtăsesc în chip minunat si ei har celor care îi cinstesc cu multă evlavie) este semn al sfinteniei acelora care au mers pe calea cea dreaptă a Domnului, semn al bunei miresme si al Harului duhovnicesc cu care îi slăveste Hristos între oameni. Deoarece, văzând cineva sfintele moaste si trupurile acelea răspândind o astfel de bună mireasmă, fără să fi fost unse cu nici un fel de mir, si dând sufletului atâta har si bucurie, încât se minunează, ce altceva se arată si se înseamnă prin aceasta decât apropierea si comuniunea pe care o au acestia cu Hristos, Stăpânul negrăitei miresme si a Harului nesecat?

Ai văzut, acum, că cei ale căror sfinte moaste răspândesc mireasmă sunt aproape de Hristos, sunt prieteni cu Hristos, părtasi la bucuria si la desfătarea duhovnicească a lui Hristos? Priveste acum si cum lucrează Harul lui Hristos în sfinti, chiar atunci când sunt în viată.

Domnul nostru Iisus Hristos este Judecătorul cel preadrept, deoarece răsplăteste fiecăruia după virtutile pe care le are. Răsplăteste atât de drept si de corect, încât nu poate gresi nici cât un fir de păr. Acest lucru este încredintat de ceea ce a spus Hristos mamei lui Ioan si Iacob, fiii lui Zevedei, care a cerut de la Hristos ca fiii ei să stea unul de-a dreapta si unul de-a stânga Lui. Hristos i-a spus: "Aceasta nu-Mi este Mie a da, ci este pentru cei pentru care a fost pregătit". Iar întelesul este acesta: "Cea ce ceri, o, femeie, să-ti împlinesc, nu este sortit să se împlinească. Deoarece Eu, fiind judecător drept, voiesc a aseza de-a dreapta Mea pe Preacurata Mea Maică, si de-a stânga pe Ioan Botezâtorul. Deoarece acestia depăsesc cu mult pe fiii tăi în virtute si în sfintenie. Si Ioan, fiul tău, este curat si feciorelnic, si de aceea îl iubesc mai mult decât pe toti ceilalti ucenici ai Mei, dar decât acesta este mult mai curată si mai sfântă Maica Mea. De aceea, pe aceasta, pe Preacurata Mea Mamă, doresc să o asez de-a dreapta Mea, ca Maică a Mea si Impărăteasă. Despre aceasta spune si Scriptura: "A stat împărăteasa de-a dreapta ta, în haină aurită îmbrăcată si preaînfrumusetată". Si iarăsi, Iacob este bun si virtuos si plăcută îmi este petrecerea lui. Dar decât acesta este altcineva mai virtuos si mai bun, fată de care nimeni nu este mai mare din cei născuti din femeie. Acesta este Ioan, Botezătorul Meu, pe care îl voi aseza de-a stânga Mea întru împărătia Mea."

Pentru că Dumnezeu judecă lucurile cu multă dreptate, de aceea pune mai aproape de Sine pe cel care este mai virtuos între cei virtuosi. Iar celui pe care îl asază mai aproape de Sine, aceluia îi dă si Harul Său mai mult si mai îmbelsugat decât celorlalti. Astfel îl unge cu untdelemnul bucuriei mai mult decât pe ceilalti, pentru a-l înstiinta mai mult si mai bine prin aceasta că numele lui a fost scris în Cartea Vietii si că va fi împreună cu Dumnezeu după viata aceasta. De aceea spune: " Nu vă bucurati pentru că duhurile vi se supun, ci bucurati-vă mai curând pentru că numele voastre au fost înscrise în ceruri". Spune "în ceruri", si nu "în cer", pentru a arăta diferitele trepte ale slavei pe care o va primi fiecare după virtutile sale. Acelasi lucru vrea să-l spună si prin: "Mai mult decât cei de aproape ai tăi", ca si când ar spune cineva mai simplu astfel: "Pe unul îl unge Dumnezeu în această viată cu untdelemnul bucuriei mult, pe altul putin, pe fiecare după nevointele sale, după virtutile sale si după smerenia sa. Si prin aceasta înstiintează pe fiecare să înteleagă în ce cer este înscris numele lui, adică ce slavă va primi când va pleca din această viată. Fiecare dintre acestia cunoaste că sufletul lor a gustat din acest untdelemn al bucuriei, din semnul despre care voi vorbi mai jos.

Inainte de a gusta omul în chip tainic în sufletul lui si în chip simtit, într-un fel anume, în inima lui acest untdelemn al bucuriei dumnezeiesti, este greoi în priceperea celor dumnezeiesti, este acru si amar în cele duhovnicesti, este greoi în ceea ce priveste lucrurile bine plăcute lui Dumnezeu si are inima lui rece. Rece atât fată de Dumnezeu, cât si fată de sfinti. Si precum atunci când mănâncă cineva mâncâre fără untdelemn, i se pare mâncarea fără gust, iar după ce îi pune untdelemn i se pare gustoasă si o potfeste mai mult, tot asa si omul acela care nu a fost uns în sufletul lui cu untdelemnul bucuriei este rece si greoi la cuvântul lui Dumnezeu. De aceea sunt multi astfel de oameni în lume, care sunt greoi la ascultarea cuvântului lui Dumnezeu si la post, care este prima poruncă a lui Dumnezeu, prin care toti Sfintii au bineplăcut în fata lui Dumnezeu. Atât de mult se îngreuiază unii la ascultarea cuvântului lui Dumnezeu si la post, neprimind să postească atunci când le spune cineva să postească, ca si când le-ar pune în spate un sac plin cu nisip sau cu plumb. Si nu stiu cum de au uitat cuvântul acela al Domnului, care spune: "Căci jugul meu este bun si sarcina mea este usoară".

Dar aceasta li se întâmplă,-pe drept, acelora deoarece nu au în inima lor Harul lui Dumnezeu. De aceea se tulbură si îi îngreuiază mult lucrarea poruncilor dumnezeiesti.

Dar cel care s-a silit pe sine mai întâi spre împlinirea cuvântului lui Dumnezeu (căci de la Sfântul Ioan Botezătorul, împărătia cerurilor se ia cu forta, cei ce se silesc o dobândesc), si a fost gata să se piardă pe sine pentru iubirea lui Dumnezeu, pentru care pricină, salvându-si sufletul său, a primit în suflet Harul lui Dumnezeu si în inima lui untdelemnul bucuriei, pe care o numim arvună a împărătiei, adică a primit în sufletul său pe Duhul Sfânt, acela este gata să asculte si să împlinească cuvântul lui Dumnezeu. Primeste cu căldură poruncile lui Dumnezeu. Este neobosit si râvnitor în cele duhovnicesti. Este astfel, deoarece, sufletul lui a gustat din Harul lui Dumnezeu si inima lui a gustat din untdelemnul bucuriei, care a luminat, a linistit si a îndulcit atât simturile lui lăuntrice, adică cele dinlăuntrul trupului său, cât si simturile sufletului. De aceea un astfel de om este numai bucurie, numai lumină este pe fata inimii sale si pe cea a trupului.

Acesta este întelesul cuvintelor: "în untdelemn se va lumina fata", sau în altă parte: "Inima bucuroasă face să strălucească fata". Deoarece, spune-mi, un om care se înfrânează foarte mult si străluceste de bucurie duhovnicească si veselie, care izvorăsc din sufletul lui, fiind postitor de mâncărurile si băuturile pământesti, cum am spus, cum este judecat de inima ta si de cugetul tău? Oare nu ti se pare că aceasta s-a făcut lui de către Harul lui Dumnezeu si de mângâierea Sfântului Duh?

Da! Acesta este adevărul. Deoarece, dacă cineva care este stăpânit de zavistie si de patima invidiei si a părerii de sine (cum erau iudeii fată de Domnul) se face că nu întelege de unde i se întâmplă aceasta, de aceea tace sau spune una sau alta, după cum este mânat de patima care îl stăpâneste, atunci cele necuvântătoare vor da mărturie despre adevăr cu lucrarea lor, după cuvântul Domnului: "Dacă acestia vor tăcea, pietrele vor striga". Când fiarele sălbatice văd unul dintre acestia la fată sau îi aud glasul, de îndată se îmblânzesc si devin blânde ca mieluseii, deoarece cinstesc fata lui si arătarea si glasul lui.

Dar acestea sunt de ajuns pentru cât am spus despre untdelemnul bucuriei. Să spunem acum câteva cuvinte si despre untdelemnul diavolului. Precum unge Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei capul omului ("Ai uns cu untdelemn capul meu"), adică precum îndulceste cugetul omului curat si întelept Harul Sfântului Duh si îl întăreste cu această dulceată duhovnicească spre toată lucrarea duhovnicească si miscarea sfântă, tot asa unge si diavolul, cu untdelemnul lui necurat, capul omului desfrânat si risipitor. Adică îi îndulceste cugetul spre lucruri trupesri si, prin aceasta, îl mână să facă lucrurile care sunt rusinoase, după cum spune dumnezeiescul Pavel. Despre untdelemnul diavolului spune iarăsi proorocul: "Cu untdelemnul păcătosului nu voi unge capul meu".

Deoarece diavolul, pentru a-l prinde bine pe om în capcana sa si pentru a-l atrage spre sine cu usurintă, îl prinde mai întâi de cap. Si mai întâi îi unge capul, adică cugetul lui, cu untdelemnul iubirii de plăcere, care în imaginatie apare cugetului omului ca untdelemnul, adică este dulce. Dar nu este întru totul dulce, asa cum este untdelemnul, ci mai curând amărăciune, mai amar decât fierea. Deoarece, cum am spus, diavolul dă mai întâi plăcere cugetului omului, plăcerea dorintei, iar după ce primeste cu bucurie ispita plăcerii, adică după ce cugetul este biruit de curiozitate pentru cele trupesti si simte plăcere pentru ele, vine repede-repede dorinta diavolului până în inimă. Si dacă prinde rădăcini în inima omului dorinta cărnii, sau, mai bine spus, lucrarea diavolului, atunci diavolul îl face să desfrâneze cu inima lui ori de câte ori vrea.

Despre aceasta vorbeste Hristos în cuvintele: "Cel care, văzând femeia, a poftit-o, a si desfrânat în inima lui". Dacă se întâmplă omului acest lucru si prinde rădăcini iubirea de plăcere înlăuntru în inima lui, este usor după aceea diavolului să-l facă sa desfrâneze si cu trupul, atunci când voieste, lucru care înseamnă moartea sufletului.

De aceea spune si dumnezeiescul Apostol: "Căci fiecare este ispitit de propria sa poftă, atunci când este atras si momit de ea. Apoi pofta, zămislind, naste păcatul, iar păcatul, odată săvârsit, odrăsleste moartea" (Iacob 1,1415). Ca să nu mai ajungă însă omul până acolo, să alunge dintru început din cugetul său si din inima lui iubirea de plăcere si dorinta cea rea, care se numeste untdelemnul diavolului, adică înaintemergător al păcatului si cale a desfrâului. Si să spună lui Dumnezeu, rugându-se din inimă si cu lacrimi: "Cu untdelemnul păcătosului să nu ungi capul meu", adică: "Acoperă-mă, Dumnezeul meu, cu Harul Tău si nu lăsa, Doamne, să prindă rădăcini în inima mea dorinta cea rea. Mai mult, Dumnezeul meu, varsă peste inima mea untdelemnul bucuriei si unge capul meu cu untdelemnul curăteniei, pentru ca să se îndulcească gândul meu cu amintirea si cercetarea gândului Tău, să cercetez Legea Ta dumnezeiască ziua si noaptea. Deoarece toată darea cea bună si tot darul desăvârsit de sus vine, de la Tine, părintele luminilor, si Tie slavă înăltăm, Tatălui si Fiului si Sfântului Duh, Dumnezeirii celei Una în trei Persoane, neîmpărtită, acum si totdeauna si în vecii vecilor. Amin."