Cuvântul al zecelea
Despre rugăciunea mintii, despre rugăciunea inimii si despre rugăciunea niptică.
Binecuvintează, părinte!
Când vrei, iubite frate, să te rogi în taină, din adâncul fiintei tale, imită
în această rugăciune a inimii glasul greierelui. Greierele, atunci când cântă,
o face în două feluri. La început strigă de cinci-zece ori cu voce înceată si
retinută si după aceea, spre sfârsit, glasul devine mai puternic, mai accentuat
si mai muzical. Tu, iubite frate, când te rogi în taină, dinlăuntrul inimii
tale, la fel să te rogi. Mai întâi să spui: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumnezeu, miluieste-mă"-de vreo zece ori, puternic din inima ta si
clar cu mintea si din adâncul fiintei tale, la fiecare respiratie o rugăciune,
dar la fiecare rugăciune să-ti tii respiratia atunci când inima ta ia aminte
la rugăciune din adâncul ei. Si după ce spui astfel de vreo zece ori rugăciunea
si chiar de mai multe ori, până se încălzeste înlăuntrul tău locul unde se lucrează
rugăciunea, atunci spune rugăciunea mai puternic din sinele tău si cu mai multă
silintă din partea inimii, asa cum îsi termină cântarea greierele, cu glas mai
puternic si mai muzical.
Această rugăciune, care se numeste mai ales rugăciunea Mintii, se mai numeste
si rugăciunea Inimii sau rugăciunea Niptică. Când o spui cu mintea si o cercetezi
în chip tainic înlăuntrul tău cu cuvântul lăuntric, în liniste, atunci rugăciunea
se numeste rugăciunea mintii (noera prosevhi). Când spui însă rugăciunea cu
inima, din adâncul inimii tale, cu accent puternic din inimă, cu silintă lăuntrică
a fiintei tale, atunci se numeste rugăciunea inimii. Niptică se numeste rugăciunea,
atunci când prin această rugăciune a ta si din bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu,
în sufletul tău sălăsluieste Harul lui Dumnezeu si îti atinge usor inima sau
îti arată vreo vedere dumnezeiască, în care ochiul cugetului tău rămâne treaz
si contemplă.
Atunci când lucrezi această rugăciune a mintii si o cercetezi cu multă evlavie
si atât cât trebuie, si când prin aceasta se pogoară în sufletul tău Harul Sfântului
Duh, atunci numele lui Hristos, care este contemplat cu mintea de tine, apare
atât de mângâietor si dulce cugetului tău si sufletului tău, încât nu te mai
saturi să-l cercetezi.
Când lucrezi însă rugăciunea inimi (adică atunci când râvneste inima ta rugăciunea)
si Harul lui Dumnezeu coboară să-ti umbrească inima, atunci în inimă se zămisleste
trezvia, asa cum s-a zămislit Cuvântul lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt în Preasfânta
Născătoare de Dumnezeu. Atunci, zic, în inima ta se vede numele lui Iisus si
al lui Dumnezeu, precum si întreaga Sfântă Scriptură ca o îndulcire de negrăit
ce vine din vederea tuturor întelesurilor duhovnicesti (ca să spun astfel).
Este coplesită inima de râul dulce curgător al dumnezeiestii contemplări care
îndulceste inima si o încălzeste în chip minunat de iubirea pentru Dumnezeu,
Creatorul ei.
Alteori, iarăsi, când lucrezi rugăciunea inimii cu durere in inima ce stă să
lesine si cu întristare a sufletului smerit, atunci sufletul tău simte vădit
mângâierea si cercetarea Domnului. Aceasta este starea aceea despre care spune
proorocul: "Este aproape Domnul de cei înfrânti cu inima", deoarece
Domnul Se apropie în chip nevăzut, atunci când îti strivesti inima cu rugăciunea
- asa cum spuneam - ca să-ti descopere vreun lucru tainic, vreo vedere dumnezeiască,
pentru a te face si mai fierbinte în lucrarea duhovnicească a inimii tale.
Iar când, iubite frate, cu Harul lui Hristos, sufletul tău vede vreo vedere
dumnezeiască si esti cuprins de trezvie din pricina rugăciunii, atunci întelegi
că rugăciunea niptică nu este altceva decât Harul dumnezeiesc însusi; de aceea
o numim vedere cu mintea, vedere dumnezeiască, în care cugetul tău priveste
si mintea ta contemplă, iar sufletul tău este cuprins de trezvie. si când Harul
dumnezeiesc al Sfântului Duh se coboară peste sufletul tău si umbreste fără
să simti inima ta si îndulceste în chip de negrăit cugetul tău, întelegi si
cunosti numai tu însuti în sinea ta, deoarece din inima ta izvorăste ca dintr-un
izvor nesecat evlavia, împreună cu dulceata de nespus a cugetului si cu netărmurita
mângâiere a sufletului. Atunci, sufletul tău, prinzând un anume curaj duhovnicesc,
se roagă în taină Făcătorului si Creatorului său si spune: "Pomeneste-mă,
Doamne, întru împărătia Ta" sau vreun alt cuvânt asemănător din Sfânta
Scriptură.
Iar acea rugăciune sfântă si curată, care se face în felul acesta dinlăuntrul
sufletului, este atât de puternică încât, străbătând cerurile, înaintează până
la tronul Preasfintei Treimi, în fata căreia se înfătisează ca tămâia mult si
minunat mirositoare. Despre această rugăciune vorbea si proorocul când spunea:
"Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta". Acea rugăciune
sfântă primeste în chip de negrăit si minunat de la Dumnezeu Cel în Treime rodul
Duhului Sfânt, pe care, primindu-l cu multă evlavie si cuviintă, rugăciunea
îl transmite si sufletului ca pe un dar ceresc de nepretuit, trimis lui din
cer de la Dumnezeul tuturor ca arvună a împărătiei ce va să vină si a învierii.
Acest rod ceresc si dumnezeiesc al Duhului Sfânt, după ce este primit de suflet
prin mijlocirea rugăciunii, a rugăciunii curate, dobândeste deodată si iubirea
dumnezeiască, bucuria duhovnicească, pacea inimii, îndelunga răbdare la necazuri
si la ispitele acestui veac, bunătatea, credinta neclintită, blândetea lui Hristos
si înfrânarea cea ucigătoare de patimi. Toate acestea sunt numite "roadă
a Duhului". Iar Dumnezeului nostru slava si puterea în vecii vecilor. Amin.
Cuprins
Prefata
Cuvăntul
întăi
Despre rugăciunea mintii si a inimii si despre cum această rugăciune a mintii
si a inimii nimiceste demonii si-i arde neîntârziat.
Cuvântul
al doilea
Despre trebuinta de a găsi un adevărat lucrător al rugăciunii mintii, de la
care să învătăm felurile si semnele acestei rugăciuni, si despre aceea că cel
care are neîncetat rugăciunea înlăuntrul său si o lucrează din adâncul inimii,
cu multă evlavie si atentie, întelege uneori din anumite semne duhovnicesti
că sufletul lui se împărtăseste în chip nevăzut cu Iisus Cel chemat cu stăruintă.
Incă si despre rodul acestei rugăciuni.
Cuvântul
al treilea
Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită a rugăciunii
mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricosează
foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste să meargă
singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.
Cuvântul
al patrulea
Cel care doreste să se învrednicească de darul rugăciunii inimii trebuie să
o ceară de la Dumnezeu cu cea mai fierbinte inimă, având o vietuire înaltă,
curată, neprihănită si nevoitoare, stăruind în cererea sa la Dumnezeu dacă nu
se va învrednici de dar prea repede, până când se va bucura de ea de sus, de
la părintele luminilor. Deoarece, de multe ori Dumnezeu nu ne dă de îndată ceea
ce cerem pentru a se arăta stăruinta noastră până la sfârsit, devenind astfel
mai fierbinte în rugăciune ca la început.
Cuvântul
al cincilea
Despre silirea extremă si prelungită a rugăciunii inimii, din care se naste
înlăuntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile permanente
si rugăciunea Sfântului Duh în suflet. Incă si despre cum scuipă cineva sânge
până când va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale.
Cuvântul
al saselea
Cum aceluia care se roagă cu mintea din adâncul inimii până la durere, acea
durere a lui îi aduce simtământul si gustarea bunătătii si dulcetii Domnului,
care este însemnată, pentru a spune astfel, în acelasi timp în omul cel dinlăuntru
cu o evlavie profundă neîncetată, provocată de cuvintele lui Dumnezeu si de
spusele Sfintei Scripturi si de orice cuvânt duhovnicesc.
Cuvântul
al saptelea
Despre când îl cercetează dumnezeiescul Har pe cel care se roagă cu rugăciunea
mintii lui Dumnezeu din inimă si care sunt semnele duhovnicesti ale acestei
cercetări dumnezeiesti.
Cuvântul
al optulea
Despre cum cel care se roagă tainic din adâncul sinelui său si se înfrânează
de la toate mâncărurile care aduc plăcere, când este postitor, gura lui se îndulceste
uneori de la rugăciune, ca si când ar avea în gură ceva de zahăr sau ca si când
ar mânca miere din cea mai dulce, după cum spune si profetul: "Ca dulceata
sunt cuvintele Tale gâtului meu, mai dulce decât mierea gurii mele".
Cuvântul
al nouălea
Despre slăbirea extremă a stării exterioare si lăuntrice a omului, care provine
din silirea extremă a rugăciunii inimii si din postul neîncetat, dar care aduce
sufletului si inimii dulceata si mângâierea Sfântului Duh.
Cuvântul
al zecelea
Despre rugăciunea mintii, despre rugăciunea inimii si despre rugăciunea niptică.
Cuvântul
al unsprezecelea
Despre cum inima necurată si mândră, care este refugiu pentru satana si pentru
gândurile rele, devine după aceea, prin rugăciunea zdrobită, curată, smerită,
locas al Duhului Sfânt si izvor de gânduri bune.
Cuvântul al doisprezecelea
Despre cum omul acela a cărui inimă cercetează neîncetat rugăciunea este cinstit
de îngerii dumnezeiesti si păzit de orice păcat, deoarece a fost iubit de Dumnezeu,
precum si acela L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima lui.
Cuvântul
al treisprezecelea
Despre cum de îndată ce monahul luptător se va ruga în taină cu inima zdrobită
la Hristos în vreme de necaz si ispită, acestuia i se va descoperi de către
Hristos vreo vedere dumnezeiască, care nu numai că-l mângâie duhovniceste în
necazul lui si-i dă nădejdi binefăcătoare pentru bunătătile ce vor să vină,
ci îl face si mult mai fierbinte în virtute decât era mai înainte.
Cuvântul
al patrusprezecelea
Despre cum cugetul care s-a curătit prin rugăciunea mintii neîncetat lucrată
în inimă, maica lacrimilor, întelege diferitele gânduri care intră în suflet,
deosebind care sunt de la Dumnezeu si care sunt de la demoni; încă si despre
plâns.
Cuvântul
al cincisprezecelea
Despre cum poate încearca cineva prin intermediul rugăciunii mintii orice fel
de vedenie si orice fel de gând, care pare să fie de la Dumnezeu, dacă cu adevărat
este de la Dumnezeu sau de la demoni.
Cuvântul
al saisprezecelea
Despre zdrobirea inimii, care biciuie pe demoni mai mult decât oricare altă
pedeapsă, arzând degrabă ca un cuptor toate viclesugurile lor.
Cuvântul
al saptesprezecelea
Despre cum se păstrează cu rugăciunea mintii si a in inimii haina sufletului
curată, nepătată si vrednică de Impărătia Cerească.
Cuvântul
al optsprezecelea
Despre semnele duhovnicesti care se arată preotului vrednic si curat, prin care
acesta primeste în sufletul lui o adevărată înstiintare că este după rânduială
hirotonit (hirotonit mai întâi de Harul Sfântului Duh); si că Dum nezeiasca
lui Liturghie este primită în fata Sfintei Treimi.
Cuvântul
al nouăsprezecelea
La cuvântul "Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai
mult decât pe cei de aproape ai tăi". Incă si despre cine sunt cei de aproape
ai lui Hristos, unsi cu untdelemnul bucuriei si din ce semne duhovnicesti întelege
cineva cu cugetul său că este uns cu untdelemnul bucuriei.
Cuvântul
al douăzecilea
Despre cât har duhovnicesc se învredniceste a primi în sufletul lui si câtă
întărire si câtă putere împotriva diavolului are cel care se roagă lui Hristos
cu rugăciunea mintii neîncetat, cu curătenia constiintei, adică spune cu cugetul
lui, o dată la fiecare respiratie a sa: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule
si Cuvântul lui Dumnezeu Celui viu, miluieste-mă", păzindu-si în acelasi
timp constiinta curată prin abtinerea de la orice rău si prin lucrarea tuturor
virtntilor, după putere. Iar din adâncul inimii sale, spune această rugăciune
până simte durere, adică până îl doare înlăuntrul lui, acolo unde se lucrează
rugăciunea, si apoi opreste silirea din inimă a rugăciunii, si începe iarăsi
rugăciunea odihnitoare, până când va afla din nou locul acela dinlăuntrul său,
care îl durea din pricina silirii rugăciunii, si va începe din nou din adânc
rugăciunea inimii, păstrând toată viata lui această rânduială a rugăciunii.
Vedenie
preadulce a scriitorului despre această carte, dacă a fost scrisă cu Harul lui
Dumnezeu