VEDERE DUHOVNICEASCA - isihast anonim
Prefata
Vedenie
preadulce a scriitorului despre această carte, dacă a fost scrisă cu Harul lui
Dumnezeu
Cuvântul
întăi
Despre rugăciunea mintii si a inimii si despre cum această rugăciune a mintii
si a inimii nimiceste demonii si-i arde neîntârziat.
Cuvântul
al doilea
Despre trebuinta de a găsi un adevărat lucrător al rugăciunii mintii, de la
care să învătăm felurile si semnele acestei rugăciuni, si despre aceea că cel
care are neîncetat rugăciunea înlăuntrul său si o lucrează din adâncul inimii,
cu multă evlavie si atentie, întelege uneori din anumite semne duhovnicesti
că sufletul lui se împărtăseste în chip nevăzut cu Iisus Cel chemat cu stăruintă.
Incă si despre rodul acestei rugăciuni.
Cuvântul
al treilea
Cum poate cineva să ajungă la calea (metoda) cea mai desăvarsită a rugăciunii
mintii si cum poate să alunge din cugetul lui demonii temerii, care îl înfricosează
foarte tare in timpul noptii, când vrea să se roage sau când doreste să meargă
singur în vreo pesteră sau în vreun loc pustiu pentru a se ruga în liniste.
Cuvântul
al patrulea
Cel care doreste să se învrednicească de darul rugăciunii inimii trebuie să
o ceară de la Dumnezeu cu cea mai fierbinte inimă, având o vietuire înaltă,
curată, neprihănită si nevoitoare, stăruind în cererea sa la Dumnezeu dacă nu
se va învrednici de dar prea repede, până când se va bucura de ea de sus, de
la părintele luminilor. Deoarece, de multe ori Dumnezeu nu ne dă de îndată ceea
ce cerem pentru a se arăta stăruinta noastră până la sfârsit, devenind astfel
mai fierbinte în rugăciune ca la început.
Cuvântul
al cincilea
Despre silirea extremă si prelungită a rugăciunii inimii, din care se naste
înlăuntrul omului durerea, iar din acea durere se nasc lacrimile permanente
si rugăciunea Sfântului Duh în suflet. Incă si despre cum scuipă cineva sânge
până când va alunga din inima sa pe satana si toate legiunile sale.
Cuvântul
al saselea
Cum aceluia care se roagă cu mintea din adâncul inimii până la durere, acea
durere a lui îi aduce simtământul si gustarea bunătătii si dulcetii Domnului,
care este însemnată, pentru a spune astfel, în acelasi timp în omul cel dinlăuntru
cu o evlavie profundă neîncetată, provocată de cuvintele lui Dumnezeu si de
spusele Sfintei Scripturi si de orice cuvânt duhovnicesc.
Cuvântul
al saptelea
Despre când îl cercetează dumnezeiescul Har pe cel care se roagă cu rugăciunea
mintii lui Dumnezeu din inimă si care sunt semnele duhovnicesti ale acestei
cercetări dumnezeiesti.
Cuvântul
al optulea
Despre cum cel care se roagă tainic din adâncul sinelui său si se înfrânează
de la toate mâncărurile care aduc plăcere, când este postitor, gura lui se îndulceste
uneori de la rugăciune, ca si când ar avea în gură ceva de zahăr sau ca si când
ar mânca miere din cea mai dulce, după cum spune si profetul: "Ca dulceata
sunt cuvintele Tale gâtului meu, mai dulce decât mierea gurii mele".
Cuvântul
al nouălea
Despre slăbirea extremă a stării exterioare si lăuntrice a omului, care provine
din silirea extremă a rugăciunii inimii si din postul neîncetat, dar care aduce
sufletului si inimii dulceata si mângâierea Sfântului Duh.
Cuvântul
al zecelea
Despre rugăciunea mintii, despre rugăciunea inimii si despre rugăciunea niptică.
Cuvântul
al unsprezecelea
Despre cum inima necurată si mândră, care este refugiu pentru satana si pentru
gândurile rele, devine după aceea, prin rugăciunea zdrobită, curată, smerită,
locas al Duhului Sfânt si izvor de gânduri bune.
Cuvântul al
doisprezecelea
Despre cum omul acela a cărui inimă cercetează neîncetat rugăciunea este cinstit
de îngerii dumnezeiesti si păzit de orice păcat, deoarece a fost iubit de Dumnezeu,
precum si acela L-a iubit pe Dumnezeu din toată inima lui.
Cuvântul
al treisprezecelea
Despre cum de îndată ce monahul luptător se va ruga în taină cu inima zdrobită
la Hristos în vreme de necaz si ispită, acestuia i se va descoperi de către
Hristos vreo vedere dumnezeiască, care nu numai că-l mângâie duhovniceste în
necazul lui si-i dă nădejdi binefăcătoare pentru bunătătile ce vor să vină,
ci îl face si mult mai fierbinte în virtute decât era mai înainte.
Cuvântul
al patrusprezecelea
Despre cum cugetul care s-a curătit prin rugăciunea mintii neîncetat lucrată
în inimă, maica lacrimilor, întelege diferitele gânduri care intră în suflet,
deosebind care sunt de la Dumnezeu si care sunt de la demoni; încă si despre
plâns.
Cuvântul
al cincisprezecelea
Despre cum poate încearca cineva prin intermediul rugăciunii mintii orice fel
de vedenie si orice fel de gând, care pare să fie de la Dumnezeu, dacă cu adevărat
este de la Dumnezeu sau de la demoni.
Cuvântul
al saisprezecelea
Despre zdrobirea inimii, care biciuie pe demoni mai mult decât oricare altă
pedeapsă, arzând degrabă ca un cuptor toate viclesugurile lor.
Cuvântul
al saptesprezecelea
Despre cum se păstrează cu rugăciunea mintii si a in inimii haina sufletului
curată, nepătată si vrednică de Impărătia Cerească.
Cuvântul
al optsprezecelea
Despre semnele duhovnicesti care se arată preotului vrednic si curat, prin care
acesta primeste în sufletul lui o adevărată înstiintare că este după rânduială
hirotonit (hirotonit mai întâi de Harul Sfântului Duh); si că Dum nezeiasca
lui Liturghie este primită în fata Sfintei Treimi.
Cuvântul
al nouăsprezecelea
La cuvântul "Pentru aceasta te-a uns Dumnezeu cu untdelemnul bucuriei mai
mult decât pe cei de aproape ai tăi". Incă si despre cine sunt cei de aproape
ai lui Hristos, unsi cu untdelemnul bucuriei si din ce semne duhovnicesti întelege
cineva cu cugetul său că este uns cu untdelemnul bucuriei.
Cuvântul
al douăzecilea
Despre cât har duhovnicesc se învredniceste a primi în sufletul lui si câtă
întărire si câtă putere împotriva diavolului are cel care se roagă lui Hristos
cu rugăciunea mintii neîncetat, cu curătenia constiintei, adică spune cu cugetul
lui, o dată la fiecare respiratie a sa: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiule
si Cuvântul lui Dumnezeu Celui viu, miluieste-mă", păzindu-si în acelasi
timp constiinta curată prin abtinerea de la orice rău si prin lucrarea tuturor
virtntilor, după putere. Iar din adâncul inimii sale, spune această rugăciune
până simte durere, adică până îl doare înlăuntrul lui, acolo unde se lucrează
rugăciunea, si apoi opreste silirea din inimă a rugăciunii, si începe iarăsi
rugăciunea odihnitoare, până când va afla din nou locul acela dinlăuntrul său,
care îl durea din pricina silirii rugăciunii, si va începe din nou din adânc
rugăciunea inimii, păstrând toată viata lui această rânduială a rugăciunii.