1

A ajuns pana la mine, pe neasteptate, o veste trista; iute ca sageata a ajuns. Mi-a ranit adanc inima si in acelasi timp mi-a adus inaintea ochilor o priveliste uluitoare, intunecata, in stare sa ma amarasca cum nu se mai poate. Cel ce la o varsta frageda s-a legat de Domnul, cel ce si-a inchinat zilele vesele ale adolescentei nevointelor mohanicesti, dispretuind de timpuriu desertaciunea lumii, este acum ademenit si luat in batjocura de lume. Vai tie! Ai naufragiat la liman! Vai tie! Te-ai lasat prins de neamuri straine in propria-ti cetate ! Vai tie! Pacatul te-a luat in robie, pacatul greu, pacat de moarte, legandu-te cu lanturi nevazute, cu neputinta de dezlegat prin nici o sfortare omeneasca. Stand intre zidurile manastirii cu trupul, te-ai instrainat de sfantul locas cu sufletul. El tanjeste dupa tine ca dupa un fiu care s-a ratacit de el, ca dupa un fiu care, nesocotindu-i sfatul ce i l-a dat inimii sale, este ca si cum l-ar fi parasit. Maretele biserici ale lui Dumnezeu, smeritele chilii calugaresti, turlele intunecate, zidurile crenelate ale batranei manastiri, sfintite de nevointele duhovnicesti ale atator batrani cuviosi, te privesc cu jale, ca si cand ti-ar fi ghicit tradarea tainic savarsita in sufletul tau. In sfintele cantari duhovnicesti rasuna cantari de jale, inima il aude si sufera de nenorocirea ta, deslusind in cantarile bisericesti o plangere pentru tine, asemeni tanguielilor de ingropaciune.

<< capitolul anterior

capitolul urmator >>