Păcatul este o infidelitate si o nedreptate fată de Dumnezeu si semenii nostri.
Păcatul a existat de când este omenirea, exista si va exista cât va dura omenirea.
Indiferent de civilizatie, stiintă sau tehnică, interiorul omului, cu păcatele
sau virtutile lui, a rămas acelasi. Păcatul facut cu 5.000 de ani în urmă este
acelasi cu cel pe care-l facem noi oamenii azi. Religia, de-a lungul mileniilor,
a avut rolul acesta de a-l disciplina pe om, de a-l feri de păcat. În aceleasi
păcate poate cădea si un simplu cersetor sau un muncitor, ca si un savant sau
mare demnitar. Pornirile spre a păcătui există în acelasi fel la toti oamenii,
datorită alterării fiintei umane în urma păcatului lui Adam. Deci, cu înclinatia
spre păcat, se naste genealogic fiecare om muritor de pe acest pământ. Insă
disciplinarea biologicului, schimbarea traiectoriei tentatiei, canalizarea energiei
înmagazinate în fiinta noastră pot fi foarte usor controlate cu ajutorul harului
Duhului Sfânt din Sfintele Taine ale Bisericii noastre Ortodoxe. Deci numai
Biserica, prin Sfintele Taine, cu ajutorul preotului, poate salva omenirea.
Nici o stiintă sau tehnică nu poate aduce moralitatea, dimpotrivă contribuie
foarte mult la depărtarea omului de Dumnezeu, de tot ceea ce este natural si
firesc. Artificialul creat de om îl orbeste, îl duce într-un automatism stereotip,
îl desfigurează si îl robotizează. Credinta în Dumnezeu tine de structura intimă
a persoanei umane, precum si de fondul moral ancestral, în virtutea căruia omul
năzuieste spre bine, dreptate etc., si când le realizează are multumire, satisfactie
de natură morală. Diavolul, care urăste pe om foarte mult, îi falsifică această
realitate si îl manevrează cum vrea. Nici un om nu poate să spună că nu stie
ce este si ce nu este păcat. Fiecare avem constiinta morală, care nu este altceva
decât glasul lui Dumnezeu în om si care ne spune totdeauna când facem un lucru
dacă e bine sau rău. Cel mai important este să ascultăm de această constiintă
morală si Dumnezeu ne va feri de păcat. Păcatul a avut urmări grave de la începutul
creatiei. După ce Adam a păcătuit, Dumnezeu atât de mult s-a mâniat pe el, încât
pedeapsa s-a repercutat nu numai asupra lui ca om, ci si asupra Creatiei. Tot
asa, păcatul făcut azi de fiecare ins în parte se răsfrânge nu numai asupra
celui care l-a făcut, ci si asupra familiei, casei, copiilor, gospodăriei etc.,
deci are urmări grave asupra tuturor. De aceea vom expune succint păcatele cele
mai mari, care se întâlnesc zilnic, care cauzează fiintei umane, arborelui nostru
genealogic si implicit naturii înconjurătoare.
Dialog cu Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu despre păcat si spovedanie
• Ce este păcatul, Părinte Sofian?
Toată lumea este plină de păcate. Suntem ca între mii si milioane de microbi.
Ne dăm seama în ce mediu suntem si totusi stăm, rămânem pe loc. Ce bine ar fi
dacă n-ar fi păcatele pe lume! Am fi ca îngerii - curati, străvezii, luminosi...
Dar din nefericire există păcatul, si este lăsat în acest ansamblu universal
chiar de la începutul omenirii. Primii oameni au gresit fată de Dumnezeu, si
după ei, ceilalti toti.
Păcatul, ca definitie, este călcarea legii lui Dumnezeu cu vointă si cu stiintă.
Suntem constienti că este rău, dar facem păcatul din interese meschine sau din
cauza nimicurilor care ne înconjoară, precum si din cauza libertătii cu care
am fost înzestrati de la început. Suntem liberi să facem orice pe pământul acesta.
Dar, pentru orice faptă a noastră, vom da seama. Este în Evanghelie un cuvânt
cumplit de adevărat: "În zilele acelea, oamenii vor da seama pentru orice
cuvânt desert spus în viată". Orice cuvânt, orice prostie, orice viclenie
se înregistrează undeva, si cândva vom fi confruntati cu noi însine si cu ceea
ce am spus odată în viată. Nu este de glumă. Această vorbă desartă este o stare
de păcat, în care alunecăm foarte des.
Păcatul este, asadar, călcarea legii lui Dumnezeu, cu stiintă si vointă, pe
baza libertătii noastre depline. Putem face orice, suntem liberi. Ni se pare
că nu ne urmăreste nimeni, si aceasta ne încurajează parcă la păcat...
• Cum putem recunoaste păcatul, cum putem deosebi binele de rău?
Există un for lăuntric: constiinta, care ne spune totdeauna dacă ceea ce
facem este plăcut lui Dumnezeu si nu este o rusine, dacă ceea ce facem este
bine sau rău. Desigur, există si constiinte pervertite, opace - mai mult decât
opace - care nu mai pot distinge binele de rău. Daltonistii, de pildă, confundă
culorile, rosu cu verde. Cam asa sunt cei ce trăiesc permanent în acest mediu
al păcatului. Si, la drept vorbind, toată societatea noastră este cam daltonistă,
pentru că cei asa-zisi "normali" înclină tot mai mult spre acest daltonism,
deformând binele si transformându-l în rău.
• Părinte Sofian, vorbiti-ne despre posibilitatea iertării păcatului.
Da... Pentru căinta cu lacrimi, Dumnezeu ne iartă îndată. De obicei, omul
se întoarce la Dumnezeu atunci când are un necaz mare. Atunci strigă, tipă,
dă acatiste, face metanii. Când necazul este mare, se roagă fiecare la nivelul
lui.
Sfântul Apostol Pavel spune: "M-am făcut tuturor toate, ca pe toti să-i
dobândesc". Adică se apleacă la nevoile fiecărui om si caută să-l ajute,
să intre în viata lui, în necazul lui. Sfântul Pavel din partea lui Dumnezeu
spune acest cuvânt. De la Dumnezeu împrumută această formulă, pentru că si Dumnezeu
face la fel. Dumnezeu caută mântuirea tuturor, nu numai a monahilor. Se mântuiesc
nu numai monahii, ci si lumea simplă, de rând, laică. Dumnezeu nu are nevoie
de o filozofie foarte bine întocmită ca să asculte rugăciunile noastre. De multe
ori un oftat, un suspin din adâncul inimii este de ajuns; o chemare foarte scurtă:
"Doamne, ajută-mă, nu mă părăsi". Un cuvânt sincer si smerit spus
cu durere si încredere în acest Dumnezeu, atât de prezent în inima si în constiinta
noastră.
Noi Îl alungăm, mereu, pe Dumnezeu prin faptele noastre. Dar dacă ne căim, dacă
ne pare rău cu adevărat si dacă nu mai repetăm păcatul, Dumnezeu, întotdeauna
prezent, ne iartă îndată si ne ajută.
Sunt foarte multe persoane care au gresit fată de Dumnezeu si au fost iertate,
începând cu cei doi mari apostoli Petru si Pavel. Pavel prigoneste cumplit,
la început, Biserica lui Hristos, apoi se întoarce la Dumnezeu si Dumnezeu îl
face vas ales al Său. Petru, care a fost totdeauna cu El si I-a făgăduit că-L
va însoti până la moarte, la un moment dat a jurat că nu-L cunoaste pe Iisus.
Si a fost iertat, dar a plâns toată viata lui pentru această tăgadă.
În istoria de două mii de ani a crestinismului au fost multe cazuri cunoscute,
dar mai multe necunoscute, nespuse, nemărturisite, care se petrec în constiinta
fiecărui om. Stim că Dumnezeu există si că este de fată, si totusi suntem mincinosi,
suntem fătarnici. Si cine stie cum ne vine un gând din partea lui Dumnezeu si
ne căim, ne pare rău, Dumnezeu ne iartă, si intrăm din nou în relatii normale
cu El.
În această lume foarte variată, foarte pestrită, fiecare are problemele lui
cu Dumnezeu. Unii păcătuiesc toată viata lor. De altii se îndură Dumnezeu, le
dă un gând mare de căintă pentru viata lor ticăloasă si se îndreaptă. Nu putem
sti însă dacă ni se dă această sansă, acest gând... Nu trebuie să asteptăm.
Fiecare are relatia lui personală cu Dumnezeu. Nu există un sablon prin care
să se mântuiască oamenii. Toti suntem păcătosi, dar trebuie să avem, din când
în când, această întoarcere către sine, pentru că toti suntem în lipsă. Să ne
căim, cu constatarea sinceră că suntem nevrednici. Dumnezeu nu ne face procese,
cum ne fac oamenii, ci ne primeste cu toată dragostea. Dragostea lui Dumnezeu
este mai presus decât orice dragoste lumească. Si dacă ajungem să întelegem
această bunătate a lui Dumnezeu, chiar dacă suntem căzuti, chiar dacă am ajuns
la un nivel josnic de viată, să ne întoarcem spre Dumnezeu, să-I cerem iertare,
dar o iertare profundă, cu lacrimi, cu căintă, si Dumnezeu ne va ierta îndată.
Niciodată nu suntem singuri, ci totdeauna cu Dumnezeu. Dumnezeu este pretutindeni
si este cu atât mai prezent în viata noastră, cu cât Îl chemăm mai des.
Este o rugăciune pe care o spune monahul, o rugăciune de invocare a numelui
lui Dumnezeu: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, mântuieste-mă
pe mine păcătosul". Această rugăciune suntem datori, după rânduială, să
o spunem mereu. Si încet-încet, această datorie se transformă într-o chemare
de dragoste, pentru că suntem foarte apropiati de Dumnezeu si Dumnezeu trebuie
să locuiască în noi. Si dacă această chemare este făcută stăruitor mai mult
timp, rezultatele ei sunt foarte plăcute. Se produce o căldură duhovnicească
în fiinta noastră, ne creste credinta în Dumnezeu, ne sporeste dragostea pentru
Dumnezeu, dragostea pentru oameni si pentru natură. Această dragoste care vine
din inimă vine din partea lui Dumnezeu. Ne pătrunde sentimentul de trăire în
Dumnezeu. Asa cum trăieste pestele în apă, asa trăieste monahul în Dumnezeu,
într-o atmosferă în care te simti deplin în Dumnezeu. Mă refer la monahii care
trăiesc după rânduiala lui Dumnezeu, pentru că nu totdeauna te poti mentine
în această stare. Si peste noi, monahii, năpădesc tot felul de valuri ale vietii
pământesti. Practic, nu suntem deloc oameni ceresti, desi am vrea să fim, si
ne străduim, prin chemarea lui Dumnezeu în viata noastră, ca prin El să devenim
fiinte nesingure, fiinte cu Dumnezeu. Dacă reusim să-I facem loc lui Dumnezeu
în noi, cu atât mai bine pentru noi, ca si pentru cei din jurul nostru.
• Părinte, vorbiti-ne despre Taina Spovedaniei.
Taina Spovedaniei este mare, cu adevărat. Te cureti prin ea de tot ce este
murdar în fiinta ta, ca într-o apă curată. Primii care au spovedit în viata
Bisericii au fost Apostolii. Cei doi, Anania si Safira, de care ne vorbesc Faptele
Apostolilor, s-au spovedit la Apostolul Petru, au mintit la această spovedanie
si au murit îndată.
Noi nu întrebăm la spovedanie: "Ce ai făcut?", pentru că spovedania
nu este anchetă, ci fiecare trebuie să se pârască singur: "Iată, părinte,
asta si asta am făcut!" Dar spovedania să nu fie numai o însiruire de păcate,
căci nu are nici o valoare dacă nu este făcută cu toată sinceritatea, cu toată
durerea lăuntrică pentru că ai fost în stare să gresesti fată de un Dumnezeu
atât de bun. Dacă este o simplă însiruire de păcate nu are nici o valoare. Trebuie
să avem constiinta că datorită păcatelor noastre pierdem harul lui Dumnezeu,
pierdem înfierea. Nu mai suntem copii ai lui Dumnezeu, copii ai luminii, ci
fii ai dezordinii, ai păcatului.
Fiecare om ar vrea să păstreze viata lui în taină, să rămână niste unghere ale
sufletului pe care să nu le stie nimeni, asa cum ascundem gunoiul sub covor.
Preotul primeste spovedania, dar nu divulgă acest secret al spovedaniei. Sunt
canoane foarte aspre în această privintă. În acelasi timp, se uită faptul că
Cel care primeste spovedania este Mântuitorul Hristos Însusi. Noi preotii suntem
numai unealta, sau persoana vizibilă care-L reprezintă pe Mântuitorul, dar spovedania
o primeste Însusi Mântuitorul, Care deja ne cunoaste pe toti si cunoaste tot
ce este în inima noastră. Asa spune Sfântul Ioan Evanghelistul: "Iisus
stie tot ce este în om". Noi toti ne spovedim Mântuitorului Hristos. El
primeste spovedania noastră. Să nu se uite aceasta.
Mântuitorul spune asa: "Nimic necurat si păcătos nu intră în Împărătia
lui Dumnezeu". Spovedania este un ajutor pentru ca noi să ne împăcăm cu
Dumnezeu. Dumnezeu nu ne recunoaste ca fii ai Săi câtă vreme rămânem în păcat.
El stie tot ce facem noi, dar trebuie numaidecât să recunoastem aceste scăderi
ale noastre. Toate trebuie spuse ca niste lucruri care ne dor, nu ca o simpă
însiruire de nume; ci cu lacrimi, cu căintă, cu frică de Dumnezeu, pentru ca
să primim iertare si lumină de la bunul Dumnezeu.
Dezlegarea are valoare numai atunci când esti hotărât să nu mai repeti păcatul.
Căinta este foarte importantă si intensitatea ei trebuie să fie asemenea căintei
tâlharului de pe cruce. Numai atunci este valabilă dezlegarea.
Unii vin la noi si spun: "Părinte, eu nu am păcate!" Este o mare greseală.
Sfântul Evanghelist Ioan spune: "Nu este om fără greseală pe pământ".
Oricât ai fi de atent la viata ta, tot îti scapă ceva. Este imposibil să nu
gresesti înaintea lui Dumnezeu. De pildă, rătăcirile cu mintea în timpul rugăciunii.
Când te rogi cu mintea aiurea o jumătate de oră, dar nu stii nimic din cele
ce ai citit, este o mare jignire adusă lui Dumnezeu. Stai de vorbă cu El si
esti cu gândul în altă parte. Când te duci într-o audientă la cineva mare si
esti întrebat ceva, iar tu răspunzi aiurea, esti dat afară imediat.
• Ce sunt canoanele care se dau la spovedanie?
Canoanele nu sunt pedepse, ci mijloace de îndreptare. De pildă, pentru păcatele
trupesti, metaniile sunt tare de folos, ele sunt un semn de pocăintă. Plecând
la pământ fruntea, ne umilim si trupul care a gresit înaintea lui Dumnezeu.
Nestiinta se pedepseste prin a citi din diferite cărti, pentru a întelege ce
răspundere avem fată de sufletul nostru. Pentru păcatele foarte grele se opreste
de la Sfânta Împărtăsanie. Sfânta Maria Egipteanca a stat patruzeci si sapte
de ani în pustiu fără Sfânta Împărtăsanie. Dar pentru plânsul ei, pentru regretul
adânc, din toată inima, pentru căinta ei adâncă, a ajuns la o mare sfintenie.
Saptesprezece ani a păcătuit, saptesprezece ani a durat si lupta pentru despătimire,
timp în care postea, plângea, se ruga si dormea pe pământ gol. Numai după ce
a împlinit acest canon a primit Sfânta Împărtăsanie, desi ajusese la un grad
mare de sfintenie.
Dacă luăm Sfânta Împărtăsanie la întâmplare, riscăm să fim pedepsiti foarte
aspru, pentru că am îndrăznit să punem acest mărgăritar de mare pret într-un
vas murdar si spurcat. În vechime, cei cu păcate foarte grele erau aspru canonisiti.
Stăteau de multe ori afară, în genunchi, si-si cereau iertare de la toti, ca
să-si dea ei însisi seama de gravitatea păcatelor lor. Făceau acest canon aspru
cu multă părere de rău. Noi astăzi dăm niste metanii de făcut si vin credinciosii
si ne spun că o sută de metanii sunt prea multe. Eu le spun: "Dragă, dacă
vrei să rămâi nespălat, nu face metaniile". Când esti bolnav, dacă nu iei
doctorii, rămâi mai departe bolnav. La spovedanie, repet, aceste canoane sunt
mijloace de îndreptare, nu pedepse. Făcând canonul, dobândim pace în suflet,
credintă si dragoste de Dumnezeu. Păcatul este cel mai mare dusman al nostru,
pentru că ne desparte de Dumnezeu. Si cu cât te asupresti mai mult cu post,
cu rugăciune, cu cât chemi mai mult numele lui Dumnezeu în viata ta, cu atât
prinde în tine acest cheag duhovnicesc si-L simti si-L regăsesti din nou pe
Dumnezeu.
Ori de câte ori ne mânjim cu noroi, tot de atâtea ori ne spălăm. Când suntem
în păcat, ne spovedim si ne curătim. Diavolul stie asta si face tot ce poate
ca să ne împiedice de la spovedanie. Nu ne lasă să ne pârâm pe noi însine cu
toate amănuntele si nuantele, ca să curătim pe deplin lăuntrul nostru. Din bătrâni
se spune că diavolul poartă cu el o sulită, o pătură si o trâmbită. Cu sulita
te împunge să faci păcatul. Cănd îl faci te acoperă cu pătura, iar după ce-l
faci tipă cu trâmbita, trâmbitând păcatele tale cu toată puterea, ca să te descurajeze
si să te ducă la disperare.
Când cazi, ai nevoie de post si rugăciune, de multe lacrimi si metanii, ca să-ti
recâstigi pacea. Nici nu ne dăm noi seama cât pierdem printr-un păcat. Iar când
se adună păcat peste păcat, se pune un fel de plasture peste constiinta noastră,
nu mai simtim greutatea păcatului si mergem din cădere în cădere până la prăbusire.
Ajungem să-L hulim pe Dumnezeu, să-L sfidăm, ne ia diavolul în primire, pierdem
simtul smereniei, pierdem totul.
Părintele Paisie de la Sihla,
despre canoane
Nu putem renunta la Sfintele Canoane si la practica milenară a Bisericii. Să
mergem pe drumul Părintilor si înaintasilor nostri, pe drumul canonic al Sfintei
Traditii.
*
Fiecare să facă cât poate si cum poate, după sfatul duhovnicului. Păcătosul
trebuie să facă un canon după putere pentru ispăsirea păcatelor. Cel mai mare
canon este să părăsească pentru totdeauna păcatele, adică să nu le mai facă.
*
Cei ce au săvârsit avorturi să-si mărturisească păcatele la un duhovnic iscusit.
Apoi să boteze si să îmbrace copii în locul celor ucisi, să nască alti copii
în loc sau să înfieze copii fără părinti, să postească o zi pe săptămână până
seara în toată viata, de obicei vinerea, să facă metanii si milostenie după
putere, si avem nădejde că va dobândi mântuire si milă de la Dumnezeu.
*
Constiinta este îngerul lui Dumnezeu care îi păzeste pe oameni. Când ea ne mustră,
înseamnă că Dumnezeu ne ceartă si trebuie să ne bucurăm că nu ne lasă uitării.
Constiinta pomeneste păcatele noastre si, pomenindu-le, ne smereste.
Roagă-te stăruitor cu post si metanii, măcar trei zile, si ascultă de glasul
constiintei. Cum te îndeamnă ea mai mult, aceea este si voia lui Dumnezeu.
*
Să nu uităm de moarte, că fără de veste vine. Toti cei care au umblat după slavă
omenească si s-au amăgit de grijile acestei lumi la sfârsit s-au căit, dar poate
prea târziu... Prin aducerea aminte de ceasul mortii, scăpăm de părerea de sine
si de gândurile cele necurate. Să nu uităm ce am fost înainte de a fi, ce am
fost după nastere, ce suntem astăzi si ce vom fi mâine, si să le atribuim pe
toate lui Dumnezeu. În viata mea am văzut sfârsitul multor părinti si credinciosi,
dar nu am văzut pe nimeni râzând în clipa mortii, că atunci e atunci!
*
Canonul de spovedanie dat de Părintele Paisie nu era nici prea greu, nici prea
usor. Ci era bine chibzuit, după vârsta, sănătatea, puterea si asezarea sufletească
a fiecăruia. Cel mai mult oprea de la Sfânta Împărtăsanie pentru avort, desfrânare
si ucidere. Pe cei care aveau păcate foarte grele de obicei nu-i dezlega, ci
îi trimitea la preotul de parohie. Iar pe cei nehotărâti, care nu făgăduiau
să se pocăiască din toată inima, îi amâna si-i îndemna să mai vină. Pentru cei
mai multi obisnuia să dea canon mergerea regulată la sfintele slujbe, citirea
Psaltirii, câte două-trei catisme zilnic, metanii, post până seara, miercurea
si vinerea, tinerea regulată a posturilor, citirea cărtilor sfinte, milostenia
etc.
PĂCATUL
NECREDINTEI
PACATUL
MANDRIEI
PĂCATUL
PORTULUI INDECENT
PĂCATUL
BLESTEMULUI ÎN CASĂ
PĂCATUL ÎNJURĂTURILOR
PĂCATUL
NERESPECTĂRII ZILELOR DE ODIHNĂ
PACATUL
BETIEI
PACATUL
APELĂRII LA VRĂJITORII. FARMECE,
DESCÂNTECE SI ALTE LUCRURI DIAVOLESTI, OCULTE
PACATUL
NERESPECTARII ZILELOR DE POST
PACATUL
NEEDUCARII COPIILOR ÎN SPIRITUL RELIGIOS SI ÎN CREDINTA DE DUMNEZEU
PĂCATUL
PORNOGRAFIEI
PĂCATUL
AVORTULUI
PACATUL FURTULUI
PĂCATUL
CURVIEI
PĂCATUL
PRECURVIEI