16

Imi inalt mintea catre Dumnezeu; ea insa nu are putere sa se ridice de pe pamant si sa stea deasupra lui. S-a straduit mult, dar zadarnic. Cum se ridica de pe pamant, cum cade inapoi, se prabuseste de parca ar fi trasa indarat de o mana de fier. Domnul m-a parasit, impresuratu-m-au din toate partile cei ce cauta pierirea sufletului meu. Daca m-as bizui numai pe puterile mele, nu m-as putea ridica din prinsoare. Domnul, numai Domnul ii ajuta sa se ridice pe cei cazuti; ii invie pe cei morti. Mie insa Domnul mi-a harazit alta soarta. El vede cat de jos am cazut, dar nu-mi vine in ajutor. A auzit suspinul meu, strigatul meu si nu ma scoate din prinsoare, din cumplita captivitate, din coltii iadului. Dusmanul triumfa, isi serbeaza biruinta, este convins ca am pierdut cu adevarat. In smintita lui manie, in smintita lui trufie, el crede ca Dumnezeul meu nu are putere de a ma smulge din mainile lui, iar despre sine crede ca i se poate impotrivi, ca-i poate tine piept cu izbanda Dumnezeului meu, Dumnezeului Atotputernic.

<< capitolul anterior