10

Jelaniile imi umplu fiinta! Durerea si-a facut cuib in mine, imi roade inima ca un vierme, musca din ea ca un sarpe. Caut alinare, caut mangaiere, caut hrana duhovniceasca din care m-am indestulat candva, nimic nu aflu! Stiu ca acea hrana nutreste si bucura. Mi se propune insa o alta hrana; mi se da cu de-a sila hrana pacatului; sunt ademenit cu ea, fagaduindu-mi-se ca ar putea sa ma sature; dar ea numai ca nu satura, ci provoaca o si mai mare foame, o groaznica istovire, neptinta, zdruncinare.

Doamne, Doamne al meu! Gresit-am inaintea fetei Tale, inaintea ochilor Tai! Vezi cat sunt de umilit. In fata ochilor Tai preasfinti, talharii ma batjocoresc. M-ai parasit fiindca si eu Te-am parasit. Ma aflu in mainile celor pe care i-am pus inaintea Ta. Nu indraznesc sa-mi arunc ochii spre Tine, nu cutez a-mi ridica mainile spre Tine, nu am curaj sa rostesc un singur cuvant inaintea Ta. Greseala mea, tradarea mea mi-au luat orice indrazneala. Am cazut, m-am facut jertfa nebuniei mele, jertfa vicleniei si vrajmasieii demonilor. Ma aflu apropape de deznadejde! Inima imi spune ca stau la portile ei. Nu am pe nimeni care sa puna o vorba buna pentru mine, sau poate ca sunt unii, dar eu nu-i cunosc. Sa fie mijlocitoare inaintea slavei Tale celei neatinse bunatatea Ta cea nemarginita.

<< capitolul anterior

capitolul urmator >>