" Religia" New-Age

" Armonie, justiţie şi claritate,

Simpatie, lumină şi adevăr.

Nimeni nu va pune căluş libertăţii,

Nimeni nu va îngreuia spiritul,

Mistica ne va da cunoaştere.

Omul va învăţa din nou să gândească

Datorită Vărsătorului, Vărsătorului..." [51, 11].

- din textul song-ului Aquarius -

Există o mare varietate de grupări care sunt compo­nen­te ale Mişcării New-Age. Deşi foarte puţine dintre ele re­cunosc apartenenţa la mişcare, totuşi această apartenenţă nu este greu de demonstrat dacă ţinem seama de similitu­dinile existente între trăsăturile fundamentale ale acestor grupări şi caracteristicile Mişcării.

Cu toate că între grupările respective există diver­genţe datorate unor diferenţe doctrinare (cum ar fi cele dintre radies­tezişti şi yoghini), totuşi ceea ce le desparte este mai puţin semnificativ decât ceea ce le apropie: dorinţa de a-i rupe pe oameni de Biserică şi a le inocula credinţe care de care mai îndoielnice.

Pe cât de multe grupări recunosc credinţa în venirea unei Noi Ere, pe atât de puţine recunosc totuşi apartenenţa la Miş­care. Dacă Mişcarea ar fi mai unitară, cu o structură precisă şi cu o conducere unică, independenţa grupărilor mai mici ar fi pusă în pericol de forţa grupului majoritar.

Forma de organizare clasică pentru New-Age este reţea­ua, o structură care permite o comunicare bună şi o colaborare fructuoasă pentru diferitele grupări care mimează un orizont spiritual larg, capabil să împlinească cele mai diferite aspiraţii. Diversitatea de opţiuni creează un adevărat labirint pentru cel ce este însetat de cu­noaş­tere, un labirint plin de capcane, care are atât de multe ieşiri încât reuşeşte să ascundă calea spre Dumne­zeu şi să arate doar căile spre cel care ia chipul unui înger de lumină: diavolul.

Nu este greu de înţeles de ce există polemici între ast­fel de grupări. Arătând punctele slabe ale unei grupări su­rori, o grupare încearcă astfel să îi racoleze adepţii. Ară­tând cu degetul spre scăderile celeilalte grupări, aceasta in­sinuează că ea este de fapt singura păstrătoare a adevărului.

Orgoliul specific fiecăreia dintre aceste mişcări, cum că ar deţine secretul celui mai scurt drum spre desăvârşire, este unul dintre magneţii care îi ţin aproape pe discipoli. Ideea părăsirii grupului ajunge să se confunde cu ideea sinuciderii spirituale.

Grupul devine a doua mamă. Devine un idol care cere devoţiune totală şi a cărui părăsire implică repercursiuni grave asupra celui care s-ar încumeta să o facă. O mul­ţi­me de entităţi - de fapt duhuri ale întunericului - stau la pândă pentru a sancţiona abaterile de la exigenţele gru­pu­lui. Şi aceste entităţi duc o luptă crâncenă pentru a-i aduce înapoi pe cei care au părăsit grupul, sau pentru a-i împie­di­ca pe cei care şi-au conştientizat rătăcirile să facă pu­blice concluziile la care au ajuns.

S-a pus foarte des întrebarea dacă spiritualitatea New-Age constituie sau nu o nouă religie. Este evident că, atât pentru creştini cât şi pentru cei implicaţi în Mişcare, pro­blema unei " religii New-Age" nu se poate pune în ter­meni de specialitate.

Pentru new-age-işti, împotrivirea faţă de tradiţia creştină este considerată de mare importanţă. Ei consideră că vremurile în care omul vroia să se apropie de Dumnezeu sunt depăşite şi că acum omul trebuie să devină el însuşi Dum­nezeu. Pentru creş­tini, de la Întruparea Mântuitorului Hris­tos şi până la sfârşitul lumii nu are cum să mai apară o altă nouă religie care să îi călăuzească pe oameni spre Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om pentru ca toţi oamenii să devină fii ai Părintelui Ceresc. Din perspectivă creştină nici o altă credinţă apărută după Întruparea lui Hristos nu mai este vrednică de a fi considerată religie.

Şi totuşi, din motivele pentru care mahomedanismul este considerat - deşi impropriu - religie, şi New Age ului i se pot observa trăsăturile care îi dau aparenţa unei re­li­gii. Ca omul obişnuit să identifice fenomenul New-Age cu o religie ar avea nevoie cel puţin de următoarele ele­men­te: de un întemeietor, de o credinţă comună unui nu­măr mare de oameni, de anumite texte considerate sacre, de anumite temple în care să se săvâr­şească cultul şi de anumiţi slujitori ai acestui cult.

Ar fi o greşeală să căutăm conformismul în Mişcarea New-Age. Totuşi, nu este greu să observăm elementele care dau New-Age-ului aparenţa unei religii. Templele new-age-iste au înfăţişări extrem de variate: de la o simplă sală de sport până la o vilă con­stru­ită în mijlocul naturii, de la o cameră de apartament mai spaţioasă până la un primitor ashram ultra-modernizat. Nu există un unic înteme­ietor, există în schimb mai mulţi ma­eştri care susţin că au chemarea de a fi mentori spirituali ai noului Veac. Între precursorii acestor mentori, pe pozi­ţia de profeţi, stau câteva nume de rezonanţă, dintre care amintim aici doar pe Elena Petrovna Blavatsky, pe Alice Ann-Bailey şi pe Rudolf Steiner. Rolul pe care Vechiul Testa­ment îl are pentru creştini îl au scrierile acestor " profeţi" pentru new-age-işti. Iar scrierile maeştrilor con­tem­po­rani, sau culegerile din " apoftegmele" mai cu­nos­cu­te ale acestora care conţin sfaturile practice prin care omul îşi poate depăşi condiţia sunt un Nou Testa­ment pentru cei care aşteaptă să se transforme în semi-zei.

Pe cât sunt de variate învăţăturile maeştrilor, pe atât de variat este cultul. Oferta este şi aici foarte largă, trecând de la meditaţii îndelungate asupra centrilor de forţă subtilă până la exerciţii de respiraţie, de la tehnici de curăţare a intestinelor cu apă sărată (pentru ca " energia" să circule mai uşor) până la repetarea fără oprire a unor formule magice.

" Religia New-Age" are la bază o diversitate de cre­dinţe. Dacă în rândurile de mai sus am amintit câteva din­tre diferen­ţele existente între grupările New-Age, să sta­bilim care sunt principalele lor caracteristici comune.

1. Aşteptarea unei perioade de dezvoltare spirituală la nivel planetar, aşteptarea unei Ere noi în care va domni armonia socială, pacea, dragostea, înţelegerea între oa­meni de diferite religii; a unei Ere în care desăvârşirea nu va mai fi " acaparată" de credincioşi care se supun unor po­runci religioase, ci va fi accesibilă tuturor;

2. Aşteptarea unui " Mesia" (Maitreya), care are rolul de a aduce pacea globală (caracteristică substituită deseori cu venerarea maestrului considerat reprezentant al divinităţii);

3. Ideea că cei două mii de ani de propovăduire a credinţei creştine nu au adus lumii decât dezbinări şi conflicte, şi că ieşirea Soarelui din semnul zodiacal al Peştilor trebuie să aducă după sine şi sfârşitul închinării la Hristos;

4. Răspândirea concepţiei asupra ciclicităţii timpului (clasică pentru hinduism) şi a credinţei în reîncarnarea din al cărei lanţ se poate ieşi prin efort personal;

5. Ideea că prin cunoaşterea sinelui oamenii ajung să cunoască scânteia divină ascunsă în ei şi să conştientizeze că sunt identici în esenţă cu Dumnezeu, că Dumnezeu se confundă cu creaţia Sa (pan-teism);

6. Folosirea practicilor magice păgâne (" valorile" care au fost prigonite de creştini sunt acum scoase la iveală, idolii fiind ridicaţi la loc de cinste);

7. Dezvoltarea puterilor paranormale, considerate ca aparţinând zestrei cu care se naşte fiecare om (telepatie, telekinezie, puteri vindecătoare, …);

8. Încercarea de a intra în contact cu " ghizii spirituali" din lumile paralele (sau cu spiritele morţilor) şi preve­de­rea unor evenimente viitoare (direct sau prin intermediul unui medium);

9. Răspândirea multiculturalismului, a curentului care va amesteca toate concepţiile culturale astfel încât să se şteargă pecetea pusă asupra culturii şi civilizaţiei în cele aproape două milenii de propovăduire a credinţei creştine;

10. Promovarea unei noi tradiţii: tradiţia creştină este substituită sincretic de diferite alte tradiţii, unele dintre ele aparţinând vechilor civilizaţii (cea egipteană, cea hindusă, …). Din religia creştină sunt extrase numai elementele comune şi altor credinţe, şi aceasta nu cu scopul de a recunoaşte valoarea celei creştine, ci cu sco­pul de a mări credibilitatea credinţelor cu care este în mod artificial asemuită;

11. O nouă perspectivă asupra credinţei creştine: Hris­tos nu mai este privit ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Mân­tu­i­tor al lumii, ci doar ca un mare maestru, ca un mare înţe­lept ale cărui învăţături au fost deformate de slujitorii Bisericii; se caută învăţătura ezoterică a lui Hristos, de­spre care se afirmă că nu are aproape nimic în comun cu ceea ce propovăduieşte Biserica;

12. Deplasarea sentimentului religios prin înlocuirea dog­melor cu experienţa imediată; în timp ce " tradiţia" era impusă, " experienţa personală" este căutată cu pasiune;

13. Căutarea " realizării spirituale" ca scop al existenţei individuale şi trezirea unei aşa-numite " conştiinţe plane­tare" ca scop al existenţei colective;

14. Promovarea libertăţii de a trăi plăceri trupeşti de ori­ce fel, libertate care se bazează pe o nouă abordare a noţiunilor de păcat şi de rău; rău este considerat numai ceea ce îl împiedică pe om să devină supraom;

15. Transformarea membrilor grupului în indivizi lip­siţi de personalitate, educaţi să se supună fără discernă­mânt lide­rului grupului sau preceptelor mai mult sau mai puţin morale care stau la baza comunităţii respective; aco­lo unde se pretinde că se dezvoltă persona­li­tatea, ea se " dezvoltă" într-o singură direcţie, în armonie cu învăţăturile maestrului şi în limita admisă de acesta (orice abatere de la sacrele indicaţii este urmată de pe­dep­se, excluderea din grup fiind considerată drept una dintre cele mai aspre);

16. Pregătirea omenirii pentru o nouă ordine politică: aşteptarea unei conduceri mondiale capabile să pună capăt războaielor şi tensiunilor etnice şi să creeze o lume fără frontiere.

Acestea sunt coordonatele principale după care poate fi recunoscută o organizaţie new-age-istă. Nu sunt însă de­cât foarte puţine grupări care au toate caracteristicile enumerate mai sus. Este de ajuns însă ca o grupare să aibă doar câteva din aceste caracteristici pentru a putea fi con­siderată new-age-istă. Ba chiar este de ajuns acceptarea unei singure rătăciri (cum este credinţa în reîncarnare), pentru ca gruparea respectivă să fie eretică (chiar dacă restul învăţăturilor ar fi ortodoxe).

Nu există nici o grupare spirituală contemporană care să recunoască în întregime învăţătura Bisericii şi ale cărei practici să nu contravină Tradiţiei Sfinţilor Părinţi. E evident că aici nu facem referire la diferitele organizaţii orto­doxe care îşi desfăşoară activitatea cu binecuvântarea ierar­hiei, fără a ieşi din Biserică, şi care prin acţiunile lor sunt de un real sprijin păstorilor Bisericii în planul filan­tropic sau în cel misionar. Există însă posibilitatea ca şi aceste organizaţii, în cazul în care din motive părut du­hov­niceşti ar voi să " scape" de autoritatea ierarhiei, să se rupă de Însuşi Capul Bisericii, adică de Hristos.

Principalul criteriu după care o mişcare poate fi con­si­de­rată new-age-istă este ruperea de învăţătura Bisericii. Învăţă­tura new-age nu este altceva decât marea erezie a vremurilor noastre. A spune despre o grupare contempo­ra­nă că este eretică este acelaşi lucru cu a spune despre ea că se încadrează în Miş­ca­rea New-Age.

Dacă o mişcare eretică din primele secole creştine ar fi adusă în zilele noastre, ar putea fi inclusă fără greşeală în lista grupărilor new-age-iste. Două ar fi motivele principale: primul, acela că mare parte dintre grupările new-age-iste nu fac altceva decât să reactualizeze vechile erezii, rea­fir­mând valoarea păgâ­nismului combătut cu atâta iscusinţă de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii.

Al doilea motiv este că o mişcare care acum câteva sute de ani era oarecum izolată, având un singur duşman (Bise­rica) şi prea puţini colegi de breaslă, astăzi se află încadrată într-o reţea extinsă, cu zeci şi sute de grupări eretice care prin larma lor încearcă să acopere vocea Bisericii.

Ceea ce include o grupare în marele val New-Age este tocmai erezia; şi bineînţeles, la baza fiecărei erezii nu stă numai o rătăcire a minţii omeneşti cât, mai ales, cel care s-a ridicat primul împotriva rânduielii dumnezeieşti: diavolul.

Trebuie făcută o precizare: dacă toate grupările eretice contemporane sunt new-age-iste (chiar dacă formal nu sunt incluse în marea reţea), reciproca nu este valabilă. Erezia apare numai acolo unde învăţătura adusă de Hris­tos este deformată, numai acolo unde membrii ai tru­pului lui Hristos părăsesc credinţa în care au fost botezaţi (con­si­derăm termenul de " erezie" ca îndepărtare de adevărul propovăduit de Biserica Ortodoxă; de aceea nu suntem de acord cu folosirea aceluiaşi termen pentru desemnarea aba­terilor de la învăţăturile celorlalte " religii" tradiţio­na­le). Există şi grupări de orientare new-age-istă care nu au nici o legătură cu credinţa creştină şi care nu pot fi consi­de­rate eretice. Sunt păgâne în întregime. De exemplu, în momentul în care o grupare reformistă hindusă ar vrea să răspândească într-o anumită zonă a Indiei noi forme de meditaţie prin care ar afecta în mod serios ceea ce acolo este considerat ca tradiţie, am putea observa spiritul new-age-ist, fără a putea spune că avem de-a face cu o erezie.

Ar fi fost mult mai greu ca înşelarea new-age-istă să se răspândească dacă singura ţintă ar fi fost spaţiul creştin. Atunci creştinii ar fi conştientizat mai uşor că de fapt New-Age-ul nu este decât o alternativă prin care diavolul substituie învăţătura propovăduită de Fiul lui Dumnezeu.

Astăzi, în momentul în care reţeaua New-Age este extinsă în toată lumea, în momentul în care un mare număr de oameni este încadrat în filialele Mişcării, riscul de a fi situat în afară poate părea ridicol, şi apartenenţa este asumată fără a fi bănuite consecinţele.

Nu trebuie să trecem cu vederea faptul că între gru­pările new-age-iste există unele care trag un fals semnal de alarmă pentru a " feri" lumea de pericolul spiritual care este adus de către Mişcarea New-Age. De la răspândirea unor materiale tipărite şi până la organizarea de confe­rin­ţe, aceşti falşi salvatori ai societăţii nu încearcă decât să racoleze noi adepţi. Deşi în rândurile lor există persoane care cred că duc lupta cea bună şi sunt gata să îşi dea viaţa pentru a feri lumea de înşelare, acestea nu îşi dau seama că de fapt lucrează tot în slujba vrăjmaşului.

Şi nu este suficient să constatăm faptul că o anumită grupare este de factură new-age atunci când vrem să convin­gem un membru al ei să se separe de ea. Nu este de ajuns enumerarea unor principii fixe, ci trebuie cunoscut sistemul religios al grupării respective. Pentru că ceea ce pentru o grupare este lege, pentru alta poate că nu în­seamnă nimic. Ceea ce la o grupare este considerat ceva grotesc, la alta poate fi considerat firesc. Amănuntele sunt de mare importanţă.

Motivele pentru care o persoană intră într-o astfel de grupare rătăcită, devenind practicant al " religiei New-Age" , sunt variate. Iată câteva dintre ele:

" 1. Căutarea apartenenţei sau a stării de comuniune, ca reacţie faţă de o societate dură şi depersonalizantă;

2. O nevoie de a obţine răspunsuri precise, factori de siguranţă într-o lume aflată în schimbare rapidă, în care certitu­dinile tradiţionale par să cedeze sub şocul perma­nen­telor repuneri în discuţie;

3. O căutare a integralităţii într-o lume totală, de natură psiho-corporală şi psiho-spirituală, care va da naştere în speci­al unei multitudini de grupuri de terapii ce func­ţio­nează ca înlocuitori de religii;

4. O nevoie de recunoaştere socială, de participare şi de angajare activă, prezentă în special în straturile defa­vo­rizate din punct de vedere social;

5. Revendicarea unei identităţi culturale, prin promo­va­rea cultelor autohtone, în special în ţările lumii a treia;

6. O căutare nepotolită a transcendenţei şi a experienţei religioase personale directe, într-o civilizaţie profund teh­ni­ci­zată, care pare să-şi fi pierdut de mult sufletul;

7. Căutarea unei direcţii spirituale şi a unui conducător harismatic care să " stea la cârmă" ;

8. Aspiraţia către o viziune pozitivă asupra viitorului, privit ca o " nouă eră" într-o lume în care teama colectivă creşte odată cu violenţa, conflictele armate şi tulburările planetei" [48, 32].

Lista de mai sus are un cusur. Nimeni nu îşi vrea răul; cei care cad în cursa rătăcirii nu o fac pentru a se duce în iad. Ei caută acolo împlinirea pe care nu au ştiut să o găsească în Biserică. Iniţiativa de a călca porunca lui Dumnezeu nu i-a aparţinut lui Adam, ci diavolului care l-a ispitit. Tot el este " principalul motiv" care îi atrage pe cei care se apropie de mişcările eretice.

Să observăm şi o altă listă a elementelor de racolare folosite de grupările New-Age-iste:

" - un proces subtil de iniţiere a convertitului şi de des­co­perire progresivă a adevăraţilor săi interlocutori;

- folosirea tehnicilor de dominare: love-bombing, " o masă gratuită într-un centru internaţional pentru prieteni" , tehnica de flirting-fishing (prostituţia ca metodă de racolare);

- răspunsuri frumoase şi gata pregătite; prieteni; câteodată se impun unele decizii celor racolaţi;

- ademeniri;

- oferirea de bani, de medicamente;

- impunerea unei abandonări necondiţionate faţă de fondatori, faţă de lider;

- izolare; controlarea procesului raţional al gândirii; eli­minarea oricărei informaţii sau influenţe externe (fa­milie, prieteni, ziare, reviste, televiziune, îngrijiri medica­le, etc.); tot ceea ce ar putea să rupă fascinaţia şi procesul de asimilare a sentimentelor, a atitudinilor şi a metodelor de comportament;

- cei ce au fost racolaţi sunt separaţi de viaţa lor tre­cu­tă; se insistă pe comportamentele lor greşite din trecut, ca de pildă folosirea drogurilor, greşelile pe tărâm sexual; folosirea ironiei ca răspuns la problemele psihice; lipsa relaţiilor sociale, etc. ;

- metodele de alterare a conştiinţei care duc la pertur­bări de cunoaştere (" bombardament intelectual" ); folosi­rea unor locuri comune ce împiedică reflecţia: sisteme logi­ce închise; limitarea gândirii reflexive;

- menţinerea celor racolaţi într-o stare de ocupaţie continuă, fără a-i lăsa niciodată singuri; îndemnuri şi for­mare continuă cu scopul de a-i aduce la o stare de exaltare spirituală, de conştiinţă fără putere, de supunere automată la comenzi; nimicirea rezistenţei şi a negativităţii; a răspunde la teamă într-un mod care adesea creează o teamă şi mai mare;

- o concentrare puternică asupra leader-ului; anumite gru­puri ajung chiar să diminueze (în cazul " sectelor creş­tine" ) rolul lui Cristos în avantajul fondatorului" [62, 19].

Vrem sau nu, trebuie să recunoaştem că ne aflăm în faţa unei strategii de racolare foarte bine pusă la punct. Şi replica dată ar trebui să fie pe măsură.

Sociologii contemporani au stabilit cinci criterii după care se pot recunoaşte grupările eretice considerate periculoase:

" - putere: în mâinile cui se află de fapt aceasta?

- lider: este acesta autocrat sau respectă persoana?

- structura internă: care este marja de libertate? Care sunt regulile sale privind formarea, viaţa comunitară, via ţa conjugală şi familială?

- finanţe: de unde provin? Cum sunt utilizate? Cine le controlează?

- viaţa adepţilor: cum se fac recrutarea, inserţia şi protecţia socială sau formarea profesională?" [48, 116] .

Poate cel mai interesant element al criteriilor de mai sus este încercarea de a observa apartenenţa la o grupare eretică după ecourile rătăcirii în viaţa socială a adepţilor. De altfel, dacă ereziile nu ar avea şi efecte negative în plan social, atunci grupărilor eretice - din perspectivă sociologică - nu li s-ar putea reproşa nimic.

Pentru apărarea credinţei creştine trebuie să se ţină cont şi de alte criterii. În ultimele decenii au apărut din ce în ce mai multe grupări religioase " civilizate" , care nu nu­mai că nu fac probleme autorităţilor civile, ci dimpotrivă: datorită unei toleranţe religioase duse la extrem sunt pri­vite ca factor de sta­bi­­li­tate a lumii care se clădeşte astăzi.

Privind neopăgânismul contemporan putem simţi su­fla­rea întunecată a diavolului. Să Îi mulţumim lui Dum­ne­zeu pentru că ne-a păzit să nu cădem în cursele ereziilor, şi în acelaşi timp să luăm aminte la cât de variate sunt ma­nifestările acestora.

Capitolul anterior | Capitolul urmator
Inapoi