Despre Canonul cel Mare

– Pãrinte Teofil, Postul Mare este rãstimpul în care omul este chemat sã se cerceteze pe sine mai mult decât altãdatã, sã se apropie mai mult de Dumnezeu. Pentru aceasta Biserica noastrã Ortodoxã ne întâmpinã cu slujbe mai multe si mai lungi, dintre acestea Canonul cel Mare are un loc deosebit. Ce este, de fapt, Canonul cel Mare?

– Canonul cel Mare este un canon mare, cel mai mare canon din toate canoanele câte sunt în rânduiala Bisericii noastre, prin lungimea lui, prin bogãtia lui, prin alcãtuirile din care este compus. Canoanele Bisericii noastre, canoanele de slujbã, sunt alcãtuiri care au în general opt cântãri numãrate ca nouã pentru cã una lipseste de obicei si anume cântarea a doua. Canonul cel Mare are si cântarea a doua, de altfel în Triod sunt mai multe canoane care au toate cele nouã cântãri. Nu este vorba de o singurã cântare, ci e vorba de alcãtuiri din mai multe ziceri care împreunã formeazã ceea ce numim noi o cântare, cântarea întâia, cântarea a doua, cântarea a treia s.a.m.d. Canonul cel Mare are multe alcãtuiri de felul acesta apartinând fiecãrei cântãri si de pe urma faptului cã este lung se numeste Canonul cel Mare. De fapt, ce înseamnã canon în acest înteles, înseamnã îndreptare nu înseamnã chinuire, un canon în care te chinui ca sã realizezi ceva sau te chinui pentru cã ai fãcut ceva rãu, ci este vorba de un îndreptar, de un mijloc de îmbunãtãtire sufleteascã, de ceva care te ajutã sã te faci din rãu bun sau sã fii preocupat de îmbunãtãtire. Acesta e rostul tuturor canoanelor de slujbã, de exemplu, Canonul de pocãintã care este o rânduialã pentru credinciosi în general, pentru rugãciunea particularã, e acelasi lucru, adicã o rânduialã de rugãciune prin care îti propui sã nu mai fii rãu dacã ai fost rãu sau dacã esti bun, sã fii si mai bun, sã fii mai angajat într-o viata superioarã. Canonul cel Mare, de fapt, ca si celelalte canoane, nu are atât importantã când îl realizãm, de exemplu miercuri seara din sãptãmãna a cincea a postului. Spus o singurã datã pe an nu are mare importantã, însã importanta lui este în continutul lui, în ceea ce se poate realiza prin continutul lui si de aceea e important sã îl avem la îndemânã si sã îl studiem, sã-l aprofundãm, sã ni-l impropriem prin învãtarea anumitor ziceri din cuprinsul canonului, sã ne orientãm dupã continutul lui. Asa cã eu as recomanda sã fim cu mai multã luare aminte nu numai la vremea când se face, pentru cã atunci fiind o multime de idei, ideile urmeazã una pe alta si am putea zice cã într-un fel se desfiinteazã una pe alta. Trecem de la o alcãtuire la altã alcãtuire, cea de la care am trecut o uitãm, cea la care suntem o avem în vedere, dar dupã ea urmeazã alta si alta si asa cã acolo sunt, poate, sute de idei care sunt în folosul nostru, dar care nu sunt lucrãtoare în viata noastrã pentru cã nu ne rãmân. Ne rãmâne doar ideea cã am participat la un canon lung, la un canon mare, la un canon care e mare nu numai prin lungime ci e mare si prin profunzime. E un sentiment de coplesire. Suntem prea mici pentru un canon asa de mare.

– Pãrinte Teofil ce ne propune Canonul cel Mare pentru viata noastrã?

– Scurt vorbind, sã lepãdãm lucrurile întunericului si sã ne îmbrãcãm în armele luminii, sã nu mai fim rãi, ci sã fim buni, sã ne parã rãu de rãutãtile noastre si sã adãugãm lucruri bune în viata noastrã.

– Pãrinte, vã rugãm sã ne tâlcuiti întelesul stihirii urmãtoare din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanu: „Fie mie scãldãtoare sângele cel din coasta Ta, totodatã si bãuturã si apa iertãrii ce a izvorât, ca sã mã curãtesc cu amândouã ungându-mã si bând si ca o ungere si o bãuturã, cuvintele tale cele de viatã".

– În aceastã alcãtuire vorbim cu Domnul nostru Iisus Hristos care, pe Cruce fiind, a fost strãpuns cu sulita dupã ce si-a dat duhul, dupã ce a murit pe Cruce si din coasta Lui a curs sânge si apã, ne mãrturiseste Sfânta Evanghelie (In. 19, 34). La aceastã apã si la acest sânge, care a curs din coasta Mântuitorului se referã alcãtuitorul acestei stihiri, acestei ziceri, si spune în rugãciune cãtre Mântuitorul: sã-mi fie si mie sângele curs din coasta ta, mijloc de iertare a pãcatelor, sã-mi fie si mie apa care a curs o datã cu sângele din coasta ta mijloc de îmbunãtãtire, sã beau sângele tãu si sã mã ung, sã mã spãl cu apa ta, sã-mi fie scãldãtoare, sã mã facã curat sângele si apa din coasta ta, sã mã facã curat ca iertat si sã mã facã curat de orice întinãciune. Ne rugãm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Lui care este Cuvântul lui Dumnezeu, sã ne fie nouã cuvintele Lui folositoare pentru mântuirea sufletelor noastre, care de fapt, e bine sã stim, înseamnã mai ales curãtire, mai ales îmbunãtãtire sufleteascã. Când zicem mântuire la asta sã ne gândim în mod special: sã fim îmbunãtãtiti, sã fim iertati de greseli, de pãcate si sã fim curati si sã fim mai buni decât am fost atunci când am fãcut cele rele pentru care cerem iertare.

– Canonul este lung si cere din partea nostrã nu numai multã rãbdare ci si multã atentie. Exemplele si pildele din Vechiul si Noul Testament precum si analiza profundã a sufletului cãzut sunt privite de multi dintre credinciosi ca ceva putin depãsit de timpul în care trãim. Cum trebuie înteles textul Canonului si mai ales mesajul, îndemnul cuprins în el, de fiecare dintre noi?

– Numai cei care sunt putini credinciosi pot sã facã aprecieri negative fata de ceva atât de înalt si atât de însemnat. Sigur cã cineva care nu este obisnuit cu slujbe lungi, cineva care nu este interesat de îmbunãtãtire prin sfintele slujbe, cineva care ar vrea ca înaintarea lui sã se realizeze cumva de la sine, acela poate sã coboare si cele înalte si sã le micsoreze din mãretia lor, dar cineva care îsi dã seama de importanta acestor lucruri si de ajutorul pe care îl poate avea din aceste exemple, din exemplul celor din Vechiul Testament care i-au slujit lui Dumnezeu: sã fii primitor de strãini ca Avraam, sã fii rãbdãtor ca Iov, sã fii ostenitor ca Iacob pentru împlinirea dorintelor pe care le ai, sã fii postitor ca Moise ca sã poti primi legea lui Dumnezeu sau sã poti aprecia pozitiv legea lui Dumnezeu, toate lucrurile acestea sunt lucruri de mare însemnãtate si pe care noi, credinciosii adevãrati, le pretuim, iar credinciosii cei cu putinã credintã le defaimã sau le neglijeazã.

Interviu realizat la Mãnãstirea Brâncoveanu,
7 martie 1998
 
 
 
 

Despre Liturghia Darurilor mai înainte sfintite

– Pãrinte Teofil în perioada Postului Mare se sãvârseste în timpul sãptãmânii Liturghia Darurilor mai înainte sfintite. Dupã cum îi spune si numele darurile sunt deja sfintite. Cum trebuie sã întelegem noi prezenta realã a lui Hristos si mai ales cum trebuie sã ne raportãm la ea?

– Liturghia Darurilor mai înainte sfintite se sãvârseste în vremea Postului Mare pentru cã este rânduialã în Biserica noastrã ca în timpul Postului Mare, pregãtitor pentru Sfintele Pasti, Liturghie deplinã sã se sãvârseasca numai sâmbãta si duminica; sâmbãta Liturghia Sfântului Ioan Gurã de Aur, iar duminica, în primele cinci duminici de post Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, apoi în duminca Floriilor, în duminica stâlpãrilor cum se mai numeste, Liturghia Sfântului Ioan Gurã de Aur, iar în Sãptãmâna Sfintelor Pãtimiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, numitã si Sãptãmâna Mare sau Sãptãmâna Patimilor, joi si sâmbãtã Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. În celelalte zile si mai ales miercurea si vinerea se sãvârseste Liturghia Darurilor mai înainte sfintite, Liturghie pe care a scris-o, dupã rânduiala care era deja în Constantinopol, Sfântul Grigorie Dialogul în secolul al saselea. Aceastã liturghie nu este o Liturghie deplinã, ci este o Liturghie la care Sfintele Daruri, respectiv trupul si sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos se oferã credinciosilor pentru împãrtãsire, dar aceste dumnezeiesti taine sunt pregãtite dinainte la o Liturghie deplinã, anterioarã Liturghiei Darurilor mai înainte sfintite, de aceea se si numeste Liturghia aceasta „Liturghia Darurilor mai înainte sfintite". În realitate este o slujbã de împãrtãsire a credinciosilor care este împreunatã cu vecernia. Prezenta realã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos o întelegem asa cum o întelegem si la Liturghia deplinã pentru cã e vorba de acelasi Trup si acelasi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, deosebirea este cã la Liturghia Darurilor mai înainte sfintite Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos se oferã credinciosilor împreunã, adicã nu separat trupul Mântuitorului si separat sângele Mântuitorului, ci deodatã Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar vinul care se dã împreunã cu Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru credinciosi nu este Sângele Mântuitorului ci este vin binecuvântat prin contactul cu Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prezenta euharisticã, noi nu o accentuãm în Biserica Ortodoxã în sensul acesta ca sã se facã închinare la Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, doar atât cã se realizeazã aceasta în vederea împãrtãsirii. Totusi, la Liturghia Darurilor mai înainte sfintite se poartã, se duc cele sfinte prin fata credinciosilor de la proscomidie la masa sfântului altar si atunci credinciosii aduc închinare si Trupului si Sângelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos, asa cum închinare aduc, mai ales clericii, Trupului si Sângelui Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adicã Mântuitorului euharistic, lui Hristos euharistic, îndatã dupã prefacerea cinstitelor daruri în Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adicã dupã epiclezã.

– Pãrinte Teofil, de ce credeti cã a rânduit Biserica aceastã Liturghie doar în timpul Postului Mare?

– Pentru cã în cealaltã vreme a anului bisericesc se oficiazã Liturghia deplinã. În Postul Mare zilele obisnuite ale sãptãmãnii, adicã luni, marti, miercuri, joi si vineri, se socotesc mai mult de pocãintã, iar Liturghia este o slujbã a bucuriei, nu a pocãintei si pentru cã este rânduialã în Biserica noastrã sã nu se facã Liturghie deplinã s-a rânduit aceastã Liturghie care nu este deplinã de fapt, ci este doar o slujbã în care se împãrtãsesc credinciosii. Credinciosii dorind sã se împãrtãseascã mai des decât sâmbãta si duminica, s-a rânduit aceastã posibilitate de împãrtãsire în cadrul Liturghiei Darurilor mai înainte sfintite, aceasta fiind o slujbã de împãrtãsire. E într-un fel continuarea Liturghiei depline, anume pentru împãrtãsire cu Daruri sfintite la Liturghia deplinã. Credinciosii nu se pot împãrtãsi decât la o Liturghie deplinã si, cum Liturghie deplinã nu se face în timpul Postului Mare decât sâmbãta si duminica, si atunci Sfânta noastrã Bisericã, pentru a-i ajuta pe credinciosi, pentru a-i mângâia pe credinciosi, pentru a-i ajuta pe credinciosii care doresc sã se împãrtãseascã mai des decât sâmbãta si duminica, a dat aceastã posibilitate prin Liturghia Darurilor mai înainte sfintite.

– Cum si când a apãrut Liturghia Darurilor mai înainte sfintite?

– Liturghia Darurilor mai înainte sfintite nu stiu când a apãrut, dar stiu cã la sfârsitul secolului al VI-lea Sfântul Grigorie Dialogul a pus în scris aceastã rânduialã care deja exista în Constantinopol.

– Când se sãvârseste aceastã Sfântã Liturghie?

– Se poate sãvârsi în zilele de luni, marti, miercuri, joi si vineri, adicã se poate sãvârsi, în timpul postului în zilele în care nu se sãvârseste Liturghia deplinã a Sfântului Ioan Gurã de Aur sau a Sfântului Vasile cel Mare, dar este obligatorie miercurea si vinerea. Miercurea si vinerea în timpul postului pregãtitor pentru Sfintele Pasti, Liturghia Darurilor mai înainte sfintite este obligatorie în sensul cã în Triod, cartea de slujbã conducãtoare în aceastã vreme, la Vecernie nu este cuprinsã si stihoavna Vecerniei, adicã o parte care e în cuprinsul Vecerniei în general, dar care nu existã la Vecerniile în care este rânduit sã fie si Liturghia Darurilor mai înainte sfintite. Asta înseamnã cã e obligatoriu ca miercurea si vinerea sã se facã aceastã Liturghie. Se poate face si în celelalte zile, însã nu este obligatorie si slujba Vecerniei este rânduitã asa cum se face obisnuit în celelalte zile. Sunt locuri în tara noastrã în care preotii fac Liturghia Darurilor mai înainte sfintite si în celelalte zile ale sãptãmânii în afarã de sâmbãta si duminica si în afarã de zilele aliturgice, adicã luni si marti în prima sãptãmânã din post când sunt zile aliturgice, în Vinerea Mare nu se face nici un fel de Liturghie, adicã în vinerea dinainte de Sfintele Pasti si este obligatorie pentru preot si pentru credinciosi Liturghia Darurilor mai înainte sfintite si în Sãptãmâna Sfintelor Patimi, luni, marti si miercuri.

– La ce orã din zi trebuie sã se sãvârseascã Liturghia Darurilor mai înainte sfintite?

– Aceasta o spune însusi faptul cã Liturghia Darurilor mai înainte sfintite este unitã cu Vecernia. Fiind unitã cu Vecernia, adicã cu slujba de searã, ar trebui fãcutã seara. Poate din comoditate si ca sã nu îi tinã pe credinciosi sã ajuneze pânã seara, multi dintre preoti fac aceastã Liturghie dimineata. Însã nu e potrivit. Nu e potrivit în sensul cã pentru dimineata sunt alte slujbe. În mãnãstiri în general se fac multe slujbe pregãtitoare pentru Liturghia Darurilor mai înainte sfintite, ceasurile cu catisme, asa cã se îndelungã vremea de pregãtire si în general se face în jurul amiezii, iar alti preoti socotesc cã e bine sã facã chiar la vremea la care se face Vecernia, dupã amiazã cãtre searã, când e rânduitã vremea Vecerniei. Cred cã asa si trebuie fãcutã pentru cã unitã fiind cu Vecerenia, presupune împãrtãsirea credinciosilor dupã o zi de ajunare.

– Pãrinte, vã rugãm sã le dati un sfat, de întãrire duhovniceascã, acum la mijlocul postului, tinerilor de la Biserica Sfântul Nicolae, din Bucuresti.

– Toti tinerii trebuie sã fie cu grijã, nu numai cei de la Biserica Sfântul Nicolae, sã se gândeascã mai ales dupã ce a trecut o vreme de post si s-au ostenit cu anumite nevointe cã nu e destul ceea ce au fãcut si trebuie sã facã si mai departe nevointã, sã se sileascã si mai departe pentru a-si curãti simtirile, cum zicem la Pasti „sã ne curãtim simtirile sã-l vedem pe Hristos strãlucind cu apropiata luminã a învierii", cã de fapt, acesta este tot rostul postului: o disciplinare a fiintei umane, a noastrã a credinciosilor. Asa cã le doresc sã rãmânã statornici în rânduielile Bisericii noastre, ca în felul acesta sã ajungã sã se închine fãrã de osândã Sfintei Învieri, asa cum se spune si la Liturghia Darurilor mai înainte sfintite, când în loc de rugãciunea amvonului de la Liturghia obisnuitã este o rugãciune în care se spune între altele: „Dã-ne nouã, Bunule – Bunul fiind Dumnezeu, lupta cea bunã sã luptãm, calea postului sã o sãvârsim, credinta nedespãrtitã sã o pãzim, capetele nevãzutilor balauri sã le sfãrâmãm, biruitori asupra pãcatului sã ne arãtãm si fãrã de osândã sã ajungem a ne închina si Sfintei Învieri".

Interviu înregistrat la Mãnãstirea Brâncoveanu
de la Sâmbãta de Sus, 8 martie 1998
 
 
 

Slujbele Sãptãmânii Mari

– Pãrinte Teofil ce sunt Deniile si când se oficiazã aceste slujbe?

– Prin Denii se întelege slujba Utreniei fãcutã seara asa cum se face în cadrul privegherilor, adicã slujba Utreniei, slujba de dimineata se mutã de la locul ei din dimineti la vremea serii dupã ce se sfârseste rânduiala Vecerniei. Sunt slujbe care se fac seara si acestea se fac în timpul postului miercuri si vineri în sãptãmâna a cincea, miercuri fiind Canonul Sfântului Andrei, adicã o slujbã de dimineatã, o Utrenie, în care se cuprinde un canon mare. Canonul Mare se numeste pentru cã este cel mai lung, adicã o rânduialã de slujbã care se numeste Canon si care are mult mai multe cântãri, mult mai multe alcãtuiri decât slujbele numite Canon, slujbele obisnuite, canoanele obisnuite. Si acesta se face seara, deci e o Denie. La fel vineri seara, în sãptãmâna a cincea, este slujba Acatistului Bunei Vestiri. Acatistul Bunei Vestiri al Maicii Domnului este încadrat în slujba de dimineatã, în slujba Utreniei, care se face tot seara. Tot Denii se numesc si slujbele din Sãptãmâna Sfintelor Patimi ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sãptãmâna Mare, slujba de luni, marti, miercuri, joi, vineri din Sãptãmâna Sfintelor Patimi care sunt tot Utrenii, adicã slujbe de dimineata, fãcute seara.

– Pãrinte Teofil ce este Prohodul Domnului si de ce a fost rânduitã aceastã sfântã slujbã?

– Prohodul Domnului este o alcãtuire de slujbã în trei stãri, cu o melodie frumoasã, angajantã pe care o cântã si credinciosii, melodie pe care se cântã textele rânduite de Sfânta Bisericã, texte numite Prohodul Domnului, care se încadreazã la slujba Utreniei din Sâmbãta Mare, din Sâmbãta Sfintelor Pãtimiri si care se oficiazã, de fapt, vineri seara. Este o minunatã alcãtuire în care se accentueazã ceea ce este pozitiv în moartea Mântuitorului. Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a murit pe cruce dupã firea omeneascã, iar Prohodul Domnului este, sã zicem asa, un fel de slujbã de înmormântare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în care se pomeneste importanta mortii Mântuitorului, încercarea de a aprecia la valoarea ei moartea Mântuitorului care s-a fãcut pentru noi si pentru a noastrã mântuire, un fel de uimire în fata mortii Mântuitorului: „Dar cum mori Viatã si cum sezi în groapã si cu învierea ta îi mântuiesti pe toti" sau „în mormânt Viatã, pus ai fost Hristoase si s-au spãimântat ostirile îngeresti". Pe de altã parte se pomeneste de Iosif si Nicodim, care l-au înmormântat cu cinste pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pe El care a fost condamnat, pe El care a fost dispretuit, ei L-au cinstit în vremea aceea si I-au fãcut o înmormântare cu cinste, sunt pomeniti si ei în cadrul Prohodului Mântuitorului. Nu stiu când anume a fost alcãtuitã aceastã rânduialã de slujbã, ne-am pomenit cu ea, este cuprinsã în Triod, adicã în cartea de slujbã conducãtoare pentru slujbele din vremea de pregãtire pentru Sfintele Pasti. Este o mostenire minunatã pe care am gãsit-o noi în Bisericã si pe care o ducem mai departe. Stiu cã Triodul s-a alcãtuit în timp adicã nu era de la început deplin, ci s-au adãugat mai târziu anumite lucruri. Poate cã si partea aceasta s-a adãugat în timp, dar oricum este o bogãtie pentru credinta noastrã, pentru viata noastrã, pentru simtirea noastrã, aceastã alcãtuire numitã Prohod, adicã slujbã de înmormântare. În felul acesta noi participãm la înmormântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cea fãcutã de Iosif si Nicodin, pomenim si pe femeile mironosite care au fost aproape de Domnul Hristos, când a fost înmormântat Domnul Hristos, avem posibilitatea sã ne cercetãm pe noi însine în fata acestui eveniment care a avut loc pentru noi si pentru mântuirea noastrã, asa cã e bine sã dãm slavã lui Dumnezeu pentru aceastã rânduialã de slujbã din Vinerea Mare, sau, mã rog, unde se face Sâmbãtã dimineatã din Sâmbãta cea Mare, pentru cã înmormântarea Domnului Hristos a avut loc vineri, dar cele pomenite în legãturã cu ea sunt si în legãturã cu Sâmbãta cea Mare când Domnul Hristos a fost cu trupul în mormânt, cu sufletul s-a pogorât la iad si cu dumnezeirea a fost pretutindeni: „si cu trupul în mormânt si cu sufletul în iad si cu tâlharul în rai a fost pretutindenea".

– Sâmbãta Mare ocupã un loc aparte atât din punct de vedere liturgic cât si teologic. Despre ce este vorba, Pãrinte Teofil?

– În Sâmbãta cea Mare este ceva deosebit la Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare; în loc de imnul heruvimic pe care îl cunoastem si pe care îl cântãm în zilele obisnuite când se face Sfânta Liturghie, avem o alcãtuire care se cântã numai în vremea Sâmbetei celei Mari, numai în ziua Sâmbetei celei Mari, si anume: „Sã tacã tot trupul omenesc si nimica pãmântesc întru sine sã nu gândescã cã Împãratul împãratilor, Domnul domnilor se junghie si se duce sã se dea de mâncare crediciosilor si merg înaintea Lui toate cetele îngeresti, heruvimii cei cu ochi multi, serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântarea: aliluia, aliluia, aliluia". Prin aceste cuvinte se aratã semnificatia Sâmbetei celei Mari, adicã se aratã cã Cel care era în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, în Rai cu tâlharul, nu este înmormântat întru neputintã, ci este înmormântat cu bunãvointa Lui, ca o jertfã adusã de El pentru mântuirea oamenilor. El se dã spre mâncare credinciosilor, spre întãrirea credinciosilor în viata cea nouã si rãmâne în aceeasi cinstire pe care a avut-o întotdeauna din vesnicie si în fata îngerilor care aduc mãrire lui Dumnezeu si cântare „aliluia" si în aceastã zi în care se pomeneste moartea Mântuitorului, înmormântarea, asezarea în mormânt, petrecerea în mormânt a Mântuitorului. Toate acestea se au în vedere pentru credinciosii care trebuie sã stie cã moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost de bunãvoie si cã nu a împutinat cu nimic mãretia Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Li se atrage atentia credinciosilor sã aibã gânduri ceresti, nu gânduri pãmântesti în fata acestui eveniment si în fata acestei situatii, de aceea zice „sã tacã tot trupul omenesc si nimica pãmântesc întru sine sã nu gândescã" pentru ceea ce s-a întâmplat în vederea mântuirii noastre, ci sã se uimeascã cu gânduri ceresti de ceea ce s-au uimit îngerii pentru cã îngerii, se spune, „merg înaintea Lui", înaintea Mântuitorului, cu toatã domnia si heruvimii cu ochi multi si serafimii cu sase aripi fetele acoperindu-si, adicã arãtându-si si uimirea si neîndestularea în fata acestor lucruri minunate si nu pot sã facã altceva decât sã izbucneascã în cântarea „aliluia" – lãudati pe Domnul înseamnã aliluia – ceea ce trebuie sã facã si oamenii. Dacã tace tot trupul omenesc si nimica în sine nu gândeste, sã aducã si ei, mai ales în interiorul lor, în constiinta lor cântarea aliuluia pe care o cântã îngerii.

Interviu înregistrat la Mãnãstirea Brâncoveanu
de la Sâmbãta de Sus în 8 martie 1998
 
 
 

Sãptãmâna Mare în constiinta noastrã

– Pãrinte Teofil, stim cu totii cã fiecare zi din Sãptãmâna Mare are o semnificatie precisã, însã problema si dificultatea stã tocmai în întelegerea lor profundã si mai ales în actualizarea si concretizarea lor în viatã. De ce se întâmplã acest lucru si mai ales cum poate fi depãsitã aceastã neputintã?

– Viata pe care o ducem noi este o viatã în care în prim-planul vietii nu este întotdeauna Dumnezeu, nu e întotdeauna mântuirea, nu e întotdeauna silinta de a ne depãsi pe noi însine si atunci, într-un fel este firesc sã nu putem cuprinde si mai ales sã nu putem întelege si sã nu putem aprecia la justa valoare sau la o valoare cât mai mare pentru noi, cele ce s-au petrecut odinioarã pentru mântuirea noastrã si cele ce se sãrbãtoresc. Se actualizeazã tot pentru mântuirea noastrã, pentru cercetarea noastrã, pentru silinta noastrã de a depãsi obisnuitul si de a intra într-o sferã mai înaltã a gândirii si a simtirii. Si pentru Sãptãmâna Sfintelor Patimi noi ne pregãtim prin postul premergãtor. Noi zicem cã postul e Postul Pastilor si de fapt e Postul Pastilor pentru cã avem în vedere Sfintele Pasti si Învierea cea mai presus de lume, dar avem în vedere si jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. La sãrbãtoarea Schimbãrii la fatã este o alcãtuire care zice: „În munte Te-ai schimbat la fatã Hristoase, Dumnezeul nostru, si pe cât au cuprins ucenicii Tãi mãrirea Ta, au vãzut, cã dacã Te vor vedea rãstignit sã cunoascã Patima Ta cea de bunã voie si lumii sã propãvãduiascã cã Tu esti cu adevãrat raza Tatãlui". Cu gânduri de felul acesta trebuie întâmpinatã jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu constiinta cã jertfa e jertfã realã, cã e de bunã voie, cã Domnul Hristos s-a adus Tatãlui pentru mântuirea noastrã, cum se spune chiar în Vinerea Mare într-o alcãtuire numitã Condac: „Pe Cel ce s-a rãstignit pentru noi venti toti sã-l lãudãm cã pe Acesta l-a vãzut Maria pe lemn (sau pe cruce) si i-a zis: «desi rabzi rãstignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu!»". Constiinta aceasta dacã o avem, în general o putem avea si în special în fata pãtimirilor Mântuitorului, în fata mortii Mântuitorului, în fata înmormântãrii Mântuitorului, în fata petrecerii Mântuitorului în mormânt care de fapt, nu se realizeazã de fiecare datã când o prãznuim, dar pe care o avem în constiintã si pe care Biserica noastrã vrea sã ne-o aducã cât mai aproape ca sã putem sã depãsim obisnuitul si sã intrãm în sfera mai presus de obisnuit si cu celelalte zile al Sãptãmânii Sfintelor Patimi. De exemplu, cu pomenirea Cinei celei de Tainã, cu pomenirea Spãlãrii picioarelor, cu pomenirea rugãciunii din grãdina Ghetsimani, cu pomenirea vinderii Mântuitorului, a prinderii Mântuitorului, toate acestea se desfãsoarã cumva în constiinta noastrã prin rânduiala Bisericii, prin ceea ce ne aduce Biserica în fatã si toate acestea pe noi ne gãsesc la mãsurile noastre. Noi nu putem sã ne detasãm de noi însine, de obisnuitul vietii noastre, de nepãsãrile noastre câte le avem, ci în fata acestor lucruri stãm cu viata noastrã, cu ceea ce am devenit, cu ceea ce am agonisit de-a lungul anilor. Miercuri, în Sãptãmâna Sfintelor Patimi, de pildã, pomenim pe femeia care l-a cinstit pe Domnul nostru Iisus Hristos vãrsând asupra lui mirul. E un prilej si pentru noi sã ne gândim câtã cinstire avem noi fatã de Mântuitorul, dacã aducem mirul vietii noastre, mirul unei vieti curate întru pocãinta agonisitã, dacã aducem si noi cinstirea aceea pe care a adus-o femeia pe care a rânduit Domnul Hristos sã o pomeneascã în propãvãduirea lor Sfintii Apostoli, cã a zis: „Oriunde se va propovãdui Evanghelia aceasta se va spune si ce a fãcut ea spre pomenirea ei" (Mt. 26, 13; Mc. 14, 9). Sunt niste lucruri care vor sã ne ridice într-o întelegere mai înaltã, într-o simtire mai înaltã. Sigur cã lucrurile acestea nu se pot realiza fãrã participarea noastrã si fãrã o silintã a noastrã. Marti, în Sãptãmâna Sfintelor Patimi, pomenim pe cele zece fecioare. Împãrãtia lui Dumnezeu asa cum este prezentatã în Evanghelie, în pilda cu cele zece fecioare dintre care unele au fost primite înãuntrul cãmãrii si altele nu, si aceasta este un prilej pentru noi de cercetare si de silire sã fim vrednici de a fi cu Mântuitorul, sã fim vrednici de a fi cu cele cinci fecioare pe care le-a cunoscut Mântuitorul pentru cã au avut nu numai fecioria ci si fapte bune. Luni, în Sãptãmâna Sfintelor Patimi, pomenim pe Patriarhul Iosif cel vrednic de pomenire pentru viata lui curatã, pentru felul cum i-a slujit lui Dumnezeu si care îl închipuie pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iarãsi este un prilej de a ne cerceta pe noi însine. Deci toate acestea sunt niste lucruri pe care noi nu le împlinim ca un ritual, ci le împlinim ca un mijloc de îmbunãtãtire sufleteascã. În zilele din Sãptãmâna Sfintelor Patimi, si luni si marti si miercuri si joi avem în sfintele slujbe ale Bisericii noastre o alcãtuire în care ne gândim în mod special la cãmara Cinei celei de tainã, ne gândim la cãmara de nuntã a Fiului de Împãrat, ne putem gândi la Foisorul în care s-a arãtat Domnul Hristos ucenicilor Sãi, dar îndrumati de Sfânta noastrã Bisericã ne aducem aminte si de faptul cã nu avem o îmbrãcãminte corespunzãtoare cu ceea ce ni se cere si de aceea suntem îndemnati sã zicem cu cântare si zicem de fapt în constiinta noastrã cuvinte de rugãciune ca acestea: „Cãmara ta, Mântuitorule, o vãd împodobitã si îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã, si mã mântuieste."

Interviu înregistrat la Mãnãstirea Brâncoveanu
de la Sâmbãta de Sus, martie 1998
 
 
 

Semnificatia zilelor din Sãptãmâna Mare

– În aceastã searã crestinii l-au privegheat pe Domnul nostru Iisus Hristos. Cântãrile Prohodului se sting usor si urmeazã ceasuri de meditatie pentru fiecare din noi. Având aceste câteva momente de asteptare a Învierii Domnului, Pãrinte Teofil Pãrãian, sã încercãm sã rememorãm ultimul drum al Domnului. Sã parcurgem împreunã cu ascultãtorii nostri acest urcus prin pogorâre, plecând din Duminica Floriilor, când am vãzut intrarea în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, trecând cu gândul prin fiecare zi a Sãptãmânii Patimilor. Lunea cea mare, când am fãcut pomenire de Sfântul Iosif cel prea frumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului, Martea cea mare, când am pomenit pe cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie si pilda talantilor, Miercurea mare, în care s-a fãcut pomenire de femeia cea pãcãtoasã care a uns cu mir pe Domnul si ajungem la ziua de ieri, Sfânta si marea joi, în care am prãznuit patru lucruri: spãlarea picioarelor, cina cea de tainã, rugãciunea din Ghetsimani si vânzarea Domnului. Sã începem asadar cu Duminica Floriilor ca punct de început al acestei privegheri.

– Duminica Floriilor este punct de început al privegherii pentru adâncirea în gândurile prãznuitoare ale evenimentelor care tin de mântuirea noastrã. De fapt, Duminica Floriilor sau Duminica Stâlpãrilor este precedatã de sâmbãta lui Lazãr, în care Biserica pomeneste învierea lui Lazãr fãcutã de Domnul nostru Iisus Hristos si care are legãturã si cu Duminica Stâlpãrilor, în întelesul cã primirea triumfalã ce I s-a fãcut Domnului Hristos, care a intrat în Ierusalim ca Împãrat smerit, împlinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinatã cumva si de învierea Sfântului si dreptului Lazãr, de minunea premergãtoare primirii triumfale a Domnului în Ierusalim. De aceea Biserica si zice, vorbim cu Domnul Hristos si în sâmbãta premergãtoare Duminicii Floriilor, si în Duminica Floriilor, zice exprimând prin alcãtuirea Bisericii urmãtoarele cuvinte: „Învierea cea de obste mai înainte de patima Ta încredintând-o, pe Lazãr din morti l-ai înviat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi ca pruncii semnele biruintei purtând, Tie biruitorului mortii strigãm: Osana Celui dintru înãltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului". Aducem în actualitatea noastrã un eveniment petrecut în vremea propovãduirii Domnului nostru Iisus Hristos si participãm si noi la el în vremea noastrã. Îl avem în fatã pe Mântuitorul care intrã în Ierusalim, cãlare fiind pe mânzul asinei, cum spune proorocia. Si noi îl întâmpinãm pe Domnul nostru Iisus Hristos cu crengi înverzite si cu inima primitoare, ca Domnul Hristos sã nu intre numai în Ierusalimul cel pãmântesc, ci mai ales în Ierusalimul sufletului nostru, Ierusalim însemnând cetatea pãcii sfinte, pacea sfântã. Aducem si noi Mântuitorului laudã, asa cum i-au adus pruncii din Ierusalim când au zis: „Osana celui dintru înãltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului" (Mt. 21, 9), iar Domnul nostru Iisus Hristos s-a îndreptat spre Templul din Ierusalim unde a fãcut minuni. Asteptãm ca si în sufletul nostru sã intre Mântuitorul nostru Iisus Hristos ca într-un lãcas al Sãu, ca într-un templu si sã vindece neputintele noastre. De aceea zicem cu Biserica: „Învierea cea de obste mai înainte de patima Ta încredintând-o, pe Lazãr din morti l-ai înviat Hristoase Dumnezeule". Si din partea noastrã spunem: „Pentru aceasta si noi ca pruncii" – se întelege de odinioarã – „semnele biruintei purtând", – semnele Învierii, arãtatã în viata cea nouã din crengile pe care le avem în mânã sau mãcar în constiintã – „Tie biruitorului mortii strigãm: Osana Celui dintru înãltime, bine esti cuvântat Cel Ce vii întru numele Domnului". Si adãugãm: Vino si în viata noastrã, în constiinta noastrã, vino si ne ajutã sã-Ti aducem tot mai multã mãrire, sã constientizãm tot mai mult binefacerile Tale.

– Pãrinte Teofil, de ce se numeste acest rãstimp Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna Mare?

– Rãstimpul acesta pânã la Sfintele Pasti, pânã în Sâmbãta cea Mare inclusiv, se numeste Sãptãmâna Patimilor sau poate cã mai corect Sãptãmâna Pãtimirilor Domnului Hristos, pentru cã în acest rãstimp se pomenesc evenimente legate de suferintele Mântuitorului si evenimente premergãtoare acestor suferinte, si se face pomenire de lucruri care privesc mântuirea noastrã, lucruri de o importantã deosebitã. De aceea sãptãmâna aceasta se mai numeste si Sãptãmâna Mare, sãptãmâna în care ne gândim la lucruri mari si minunate, de importantã pentru fiecare dintre noi. Credinciosii în aceastã sãptãmânã sunt cu mai multã grijã în ceea ce priveste rânduiala Postului, sunt cu mai multã luare aminte la slujbele dumnezeiesti care se fac în mod deosebit în aceastã sãptãmânã, slujbe mai lungi, slujbe mai adânci parcã decât în altã vreme, slujbe mai angajante pentru credinciosii care iau parte la ele, în dorinta de a-si aduce iubirea si recunostinta lor fatã de Mântuitorul care pentru noi si pentru a noastrã mântuire s-a rãstignit în vremea lui Pontiu Pilat si a pãtimit si s-a îngropat, ca dupã aceea sã urmeze Învierea cea de-a treia zi, propovãduitã de Scripturi si prãznuitã de noi la Sfintele Pasti. În primele zile ale Sãptãmânii Sfintelor Pãtimiri ale Domnului Hristos este rânduit ca în Sfânta Bisericã sã se spunã în chip de mãrturisire si de rugãciune urmãtorul text liturgic: „Cãmara Ta Mântuitorule o vãd împodobitã si îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã si mã miluieste".

– În Sfânta si Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel prea frumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.

– Luni, în Sãptãmâna Sfintelor Pãtimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Biserica ne aduce aminte de fericitul Iosif cel frumos, cel frumos la trup si la suflet. Este vorba de Patriarhul Iosif, care ne impresioneazã pe toti prin dorinta lui de a-I sluji lui Dumnezeu împlinind poruncile, prin dorinta lui de a fi curat înaintea lui Dumnezeu, prin faptul cã a fost bun si binevoitor cu fratii sãi care l-au vândut în Egipt. El este o preînchipuire a Domnului nostru Iisus Hristos, cel vândut de Iuda, unul dintre ucenicii sãi, este o preînchipuire a Domnului Hristos, care a tinut sã împlineascã întru toate voia Pãrintelui Ceresc si sã ne fie nouã pildã de urmat. Fericitul Iosif este omul vrednic de pomenire pentru toate câte s-au întâmplat cu el. A fost iubit de pãrintii lui, a fost iubit de Patriarhul Iacob. Fratii lui l-au vândut în Egipt. A ajuns în Egipt si asezarea sufletului sãu a fost probatã într-o ispitã peste care a trecut. A ajuns în închisoare învinuit fiind de pãcate, el, care a tinut sã rãmânã fãrã de pãcat, apoi ca tâlcuitor al viselor lui Faraon, mai-marele Egiptului, însã a fost gãsit drept întelept si bun de a conduce Egiptul si a salvat de la moarte prin înfometare pe concetãtenii sãi si pe conationalii sãi, pe care dupã aceea i-a adus în Egipt. De aceea Sfânta noastrã Bisericã îl pomeneste cu cinstire ca un preînchipuitor al Mântuitorului. Tot în aceastã zi de Luni binecuvântatã, pomenim si o minune pe care a fãcut-o Domnul Hristos, o minune spre înteleptirea credinciosilor, pentru cã negãsind smochine într-un smochin neroditor, l-a blestemat sã se usuce si s-a uscat, iar Sfânta noastrã Bisericã pomenind aceastã întâmplare, are în vedere o explicatie pentru cei credinciosi, atrãgându-le atentia cã suntem toti chemati spre rodire si cã Domnul Hristos asteaptã ceva de la noi, si noi suntem datori sã-i oferim Mântuitorului virtutile noastre în loc de alte roade. Smochinul cel blestemat de Mântuitorul este un fel de pildã pentru noi, ca sã stim cã Domnul Hristos rãsplãteste nu numai binele pe care-l fac oamenii, ci rãsplãteste si pedepseste si îndãrãtniciile lor, si neangajãrile lor spre bine. Se spune în Sinaxarul de la slujba de Luni, din Sãptãmâna Patimilor cã Domnul Hristos nu si-a arãtat niciodatã puterea pedepsitoare asupra oamenilor – sã întelegem în vremea propovãduirii Sale – dar si-a arãtat-o asupra unui smochin, ca sã se înteleagã din aceasta cã El are si putere pedepsitoare, iar credinciosii sã se sileascã sã fie, nu sub blestem, ci sub binecuvântarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cum reiese si dintr-o alcãtuire din Postul Sfintelor Pasti, în care vorbim fiecare dintre noi cu propriul nostru suflet si ne îndemnãm pe noi însine sã nu dormitãm, ci sã ne trezim si sã lucrãm pentru slava lui Dumnezeu si pentru binele nostru vremelnic si vesnic. „Cãmasa Ta, Mântuitorul meu, o vãd împodobitã, si îmbrãcãminte nu am, ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã, si mã mântuieste" (Luminânda).

– În Sfânta si Marea Marti se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie.

– În Martea Sãptãmânii celei Mari am fãcut pomenire, tot îndrumati de Sfânta noastrã Bisericã, despre pilda celor zece fecioare, deci despre fecioarele întelepte si despre fecioarele neîntelepte. Este o pildã spusã de Domnul Hristos si pe care Sfânta noastrã Bisericã ne-o pune în fata constiintei în Martea cea Mare. Si noi, parcurgând Sãptãmâna Sfintelor Pãtimiri, am pomenit marti pilda cu cele zece fecioare si pe cele zece fecioare, luând aminte si prin textele liturghice din ziua respectivã la cele cinci fecioare întelepte, care au avut untdelemn în candelele lor si care l-au întâmpinat pe Mirele care este Domnul Hristos, au intrat cu el în cãmara nuntii si s-au bucurat de ospãtul mirelui, în timp ce celelalte cinci fecioare nu s-au putut bucura de întâlnirea cu Mirele pentru cã au mers sã-si cumpere untdelemn pentru candelele lor. Aceastã pildã, Domnul Hristos ne-o pune în fatã ca sã ne gândim la faptul cã trebuie sã fim întotdeauna pregãtiti prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, sã fim alcãtuiti prin faptele nostre cele bune ca sã putem lua parte la ospãtul cel vesnic. Domnul Hristos ne îndeamnã la priveghere, concluzia pildei fiind: privegheati si vã rugati cã nu stiti cînd vine Fiul Omului (Mt. 25, 13). Deci, Sfânta noastrã Bisericã ne învatã în fiecare zi de marti din Sãptãmâna Sfintelor Pãtimiri, ne-a învãtat si în aceastã sãptãmânã în ziua de marti, sã fim cu luare aminte la noi însine, la datoriile noastre, sã asteptãm pe mirele ceresc cu inimã iubitoare si cu fapte bune, ca si întru aceasta sã se preamãreascã Tatãl nostru cel din ceruri. În aceastã zi de marti, ca si în celelalte zile din Sãptãmâna Sfintelor Pãtimiri, pânã miercuri inclusiv, la slujba de dimineatã, la utrenie, se spun urmãtoatrele cuvinte: „Iatã mirele vine în miezul noptii si fericitã este sluga pe care va afla-o priveghind; iarã netrebnicã e cea pe care o va gãsi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul sã nu te îngreuiezi, ca sã nu te dai mortii si afarã din Împãrãtie sã te încui, ci te desteaptã strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeul nostru, pentru Nãscãtoarea de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".

– În Sfânta si Marea Miercuri, dumnezeiestii Pãrinti au hotãrât sã se pomeneascã femeia cea pãcãtoasã care a uns cu mir pe Domnul, pentru cã aceasta s-a întâmplat cu putin înainte de mântuitoarea Patimã.

– În Miercurea Sãptãmânii Sfintelor Pãtimiri, pomenire s-a fãcut si se face totdeauna despre o femeie cinstitoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe care Sfânta noastrã Bisericã o prezintã si ca pe o femeie pãcãtoasã. În Sinaxarul zilei respective însã se pomenesc mai multe ungeri cu mir, pe care le-a primit Domnul Hristos, iar Sfânta noastrã Bisericã se opreste în mod special asupra ungerii cu mir din partea unei femei care a adus mir de mult pret, mir care era socotit ca având pretul mai mare decât 300 de dinari, ceea ce însemna pretul a 300 de zile de lucru. Femeia si-a arãtat cinstirea ei fatã de Mântuitorul nostru Iisus Hristos turnând peste El mirul cel de mult pret si Domnul Hristos a primit cinstirea pe care i-a adus-o acea femeie. Este de observat cã în Sfânta Evanghelie nu se spune cã acea femeie a fost pãcãtoasã. Sfânta noastrã Bisericã însã face o legãturã între femeia cinstitoare a Mântuitorului si femeia pãcãtoasã despre care istoriseste Sfântul Evanghelist Luca si despre care se poate citi în capitolul al saptelea din Sfânta Evanghelie de la Luca. Cântãrile, textele liturgice care împodobesc slujba din Miercurea Sãptãmânii celei Mari se referã la aceastã femeie ca la o femeie pãcãtoasã, si sfântul Ioan Gurã de Aur face o legãturã între vinderea lui Iuda, între faptul cã Iuda l-a vândut pe Mântuitorul, si femeia cãreia i s-au dezlegat pãcatele de cãtre Domnul Hristos. Iar Sfânta noastrã Bisericã face si ea aceeasi legãturã, iar în legãturã cu femeia pãcãtoasã ne spune cã acea femeie a luat rânduialã de mironositã. „Doamne", zicem noi cãtre Domnul Hristos, „femeia care cãzuse în pãcate multe, simtind dumnezeirea Ta", deci fiind miscatã de darul lui Dumnezeu ca sã cunoascã ceva din mãretia Mântuitorului, „si luând rânduialã de mironositã", deci fãcând ceea ce voiau sã facã femeile mironosite dupã înmormântarea Domnului Hristos, a anticipat cumva înmormântarea Mântuitorului si pregãtirea lui cu miresme, „aducând mir de mult pret", dar si-a adus si inima ei cinstitoare, si-a adus si dorinta ei de a i se dezlega pãcatele, pentru cã zicea femeia: Dezleagã-mi pãcatele mele, asa cum eu mi-am dezlegat pãrul. Si cerea de la Domnul Hristos lacrimi, de la El care scoate apã din mare prin nori. E o alcãtuire extraordinar de frumoasã si minunatã, o alcãtuire impresionantã pentru toti credinciosii, este un text liturgic de o mãretie unicã si ar fi bine sã îl avem mai mult în vedere si sã-i ascultãm cuprinsul si-n aceastã zi în care ne gândim la ceea ce s-a întâmplat când femeia pãcãtoasã a adus mir de mult pret ca semn de cinstire pentru cel ce a rânduit apoi ca fapta ei sã fie pomenitã si sã fie propovãduitã spre pomenirea ei oriunde se va propovãdui Evanghelia (cf. Mt. 26, 13). „Doamne, femeia ceea ce cãzuse în pãcate multe, simtind Dumnezeirea Ta, luând rânduialã de mironositã si tânguindu-se a adus Tie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Cã noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului, si întunecatã si fãrã de lunã pofta pãcatului. Primeste izvoarele lacrimilor mele, Cel Ce scoti cu norii apã din mare; pleacã-Te spre suspinurile inimii mele, Cel Ce ai plecat cerurile cu nespusa plecãciune. Ca sã sãrut preacuratele Tale picioare si sã le sterg pe ele iarãsi cu pãrul capului meu. Al cãror sunet auzindu-l cu urechile Eva în Rai în miazãzi, de fricã s-a ascuns. Cine va cerceta multimea pãcatelor mele si adâncurile judecãtilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbãvitorul meu? Sã nu mã treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel Ce ai nemãsuratã milã" (Idiomelar, glasul al 8-lea, alcãtuire a Casianei monahia, Triod).

– În Sfânta si Marea Joi, dumnezeiestii Pãrinti care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeiestilor Apostoli si Sfintelor Evanghelii, ne-au predat sã prãznuim patru lucruri: sfânta spãlare a picioarelor, Cina cea de tainã, adicã predarea înfricosãtoarelor Taine, rugãciunea cea mai presus de fire din Ghetsimani si vânzarea Domnului.

– Dupã evenimentele pe care le-am pomenit în primele trei zile din Sãptãmâna Sfintelor Pãtimiri, am ajuns sã ne gândim si la cele petrecute si în Joia premergãtoare pãtimirilor Domnului, si ne-am bucurat de toate cele ce au rânduit Pãrintii cei duhovnicesti sã fie pomenite în Bisericã si de cãtre toti credinciosii. Ne-am oprit cu bucuria de a întelege mãretia Domnului Hristos, Cel ce Dumnezeu fiind, a spãlat picioarele ucenicilor Sãi. Ne-am minunat de Dumnezeu Cel ce spalã picioarele omului si care a rânduit ca si noi sã facem la fel. Pentru cã a zis apoi: „Voi mã numiti pe mine Învãtãtorul si Domnul si bine ziceti cãci sunt. Deci dacã Eu Domnul si Învãtãtorul v-am spãlat vouã picioarele voastre, si voi sunteti datori sã vã spãlati picioarele unii altora, pildã v-am dat vouã ca si voi sã faceti la fel" (In. 13, 14). Este o poruncã a Mântuitorului ca sã fim unii fatã de altii cinstitori, de a ne smeri unii în fata altora, de a fi curãtitori ai fratilor nostri. Pentru cã duhovniceste asta înseamnã si la asta suntem chemati de cãtre Domnul Hristos. Am pomenit apoi Cina cea de tainã, ultima cinã pe care a avut-o Domnul Hristos împreunã cu ucenicii sãi înainte de Sfintele Sale Pãtimiri, când a rânduit ca cele ce le-a fãcut El atunci, acolo, sã se facã în continuare spre pomenirea Lui, cãci luând pâine în sfintele, preacuratele si fãrã prihanã mâinile sale a sfintit, a binecuvântat, a frânt si a dat ucenicilor sãi, zicând: „Luati, mâncati, acesta este trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea pãcatelor. Asemenea si paharul dupã cinã zicând: Beti dintru acesta toti, acesta este sângele Meu al legii celei noi care pentru voi si pentru multi se varsã spre iertarea pãcatelor" (Mt. 26, 26-27). În Sfânta Evanghelie de la Luca si în Epistola I cãtre Corinteni a Sfântului Apostol Pavel se afirmã cã Domnul Hristos dupã ce a spus aceste cuvinte a rânduit: „Aceasta sã faceti întru pomenirea Mea" (Lc. 22, 19; I Cor. 11, 25), si aceasta o facem si noi la fiecare Sfântã Liturghie, când ne aducem aminte de aceastã poruncã mântuitoare si de toate cele ce s-au fãcut pentru noi: de cruce, de groapã, de învierea cea de a treia zi, de suirea la cer si de sederea de-a dreapta Tatãlui, si de cea de-a doua slãvitã iarãsi venire, aducem cinstitele daruri si le oferim Mântuitorului, si le oferim lui Dumnezeu în general, zicând: „Ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru toate". Acestea le facem la fiecare Sfântã Liturghie, dar le pomenim în chip deosebit în Joia cea Mare, când pomenim Cina cea de tainã în pomenirea cea de peste an. Am fãcut si aceasta în Joia cea Mare. Noi pomenim si am pomenit în Joia cea Mare si rugãciunea din grãdina Ghetsimani, când Domnul Hristos L-a rugat pe Tatãl ceresc sã treacã paharul suferintelor de la El dacã este cu putintã si a precizat cã vrea sã împlineascã voia Pãrintelui ceresc, pentru cã a zis: „Nu voia Mea, ci voia Ta sã se împlineascã" (Mt. 26, 39). Este rugãciunea de care pomenesc sfintii evanghelisti si pe care o pomenim si noi în Joia cea Mare, si la care e bine sã ne gândim si noi, si ne gândim de fapt, si când putem sã ne oprim la acest eveniment minunat si pentru noi dãtãtor de orientare, în sensul cã si rugãciunea noastrã trebuie sã fie o rugãciune cât mai adâncã, o rugãciune totalã. Mai pomenim si prinderea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, arestarea lui în grãdina Ghetsimani, când Iuda l-a sãrutat si i-a zis" „Bucurã-te, Învãtãtorule" (Mt. 26, 49), si când cei care au venit împreunã cu el l-au prins pe Domnul Hristos si l-au dus la judecata lor, si l-au dus sã-l chinuiascã. În fata Sfântului Potir cu dumnezeiestile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cerestile si de viatã fãcãtoarele Taine ale lui Hristos, noi spunem Mântuitorului: „Nu-ti voi da sãrutare ca Iuda, nu voi spune Taina Ta vrãjmasilor Tãi; ci, ca tâlharul mãrturisindu-mã, strig Tie: Pomeneste-mã, Doamne, întru împãrãtia Ta". În aceastã Joi minunatã si vrednicã de tinut minte, Sfânta noastrã Bisericã ne conduce sã vorbim cu Mântuitorul si sã zicem: „Când mãritii ucenici, la spãlarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rãu credincios, cu iubire de argint bolnãvindu-se, s-a întunecat si judecãtorilor celor fãrã de lege pe Tine, Judecãtorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avutii, pe cel ce pentru aceasta spânzurare si-a agonisit; fugi de sufletul nesãtios, cel ce a îndrãznit unele care acestea asupra Învãtãtorului. Cela ce esti spre toti bun, Doamne, mãrire Tie".

– În Sfânta si Marea Vineri se prãznuiesc sfintele si mântuitoarele si înfricosãtoarele Patimi ale Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Se mai face încã pomenire si de mãrturisirea mântuitoare fãcutã pe cruce de tâlharul recunoscãtor, care a fost rãstingnit împreunã cu El.

– Astãzi, în Vinerea cea Mare, Vinerea Pãtimirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne aducem aminte de suferintele Domnului pentru noi si pentru a noastrã mântuire, de scuipãrile, de bãtãile, de chinuirile de tot felul, de batjocurile, de rãstignirea pe cruce si de moartea pe cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care toate s-au fãcut pentru noi si pentru a noastrã mântuire. Ne-am pregãtit vreme îndelungatã pentru aceste întâmpinãri, pentru aceste gânduri si simtãminte care ne pun în legãturã cu iubirea Mântuitorului arãtatã pe cruce, ne pune în legãturã cu jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos adusã pentru noi. Fiind lucru mai presus de fire, fiind mai presus de lume, cu greu putem sã apreciem aceste pãtimiri pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a primit pentru mântuirea noastrã si în mãsura în care le întelegem sau întelegem ceva din ele, stãm si noi în fata Domnului Hristos, în fata crucii, stãm împreunã cu Sfântul Ioan Evanghelistul si cu Maica Domnului în apropierea crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos si învãtãm de la El sã iertãm pe vrãjmasii nostri. Cãci Domnul Hristos a zis: „Pãrinte, iartã-le lor cã nu stiu ce fac" (Lc. 23, 34), iar aceasta a zis-o despre rãstignitorii Sãi. Învãtãm de la Domnul Hristos sã ne încredintãm toate ale noastre în mâinile lui Dumnezeu, cãci Domnul Hristos fiind pe cruce, a zis cãtre Dumnezeu: „Pãrinte, în mâinile Tale îmi dau duhul meu" (Lc. 23, 46). Învãtãm de la Domnul Hristos sã împlinim toate lucrurile pânã la deplinãtatea lor. Cãci îl auzim pe Domnul Hristos zicând: „Sãvârsitu-s-a" (In. 19, 30). Învãtãm de la Domnul nostru Iisus Hristos ceva despre mãretia pocãintei, pentru cã tâlharul cel bine cunoscãtor, care si-a dat seama cã pentru pãcatele lui pãtimeste, cã pentru ale lui pãcate este rãstignit împreunã cu Domnul Hristos, care este nevinovat, a zis cãtre Mântuitorul: „Pomeneste-mã, Doamne, întru împãrãtia Ta", iar Domnul Hristos i-a rãspuns: „Adevãr grãiesc tie, astãzi vei fi cu mine în Rai" (Lc. 23, 42-43). Toate acestea pomenindu-le, cerem de la Dumnezeu ajutor ca sã întelegem cât mai bine cele ce s-au fãcut pentru noi si întelegându-le, recunostinta noastrã sã fie cât mai deplinã. Condusi de Sfânta noastrã Bisericã în aceastã zi de Vinere Mare, în aceastã zi de Vineri întunecatã si luminatã. Întunecatã pentru cã s-a întunecat soarele si s-a cutremurat pãmântul, dar si luminatã, pentru cã-i luminatã de iubirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care se aratã Dumnezeu Însusi, Cel ce este iubire; întru aceastã zi binecuvântatã de Dumnezeu ne îndemnãm unii pe altii cu cuvintele Bisericii si zicem: „Pe cel ce S-a rãstignit pentru noi veniti toti sã-L lãudãm cã pe acesta L-a vãzut Maria – e vorba de Maica Domnului – pe cruce si a zis: Desi rabzi rãstignire, Tu esti Fiul si Dumnezeul meu".

– În Sfânta si Marea Sâmbãtã prãznuim îngroparea dumnezeiascã si trupeascã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricãciune a fost mutat spre viatã vesnicã.

– Vom pomeni cu darul lui Dumnezeu în Sâmbãta cea Mare înmormântarea Domnului Hristos, petrecerea în mormânt a Mântuitorului nostru. Vom avea în vedere cele ce s-au petrecut pentru noi si pentru a noastrã mântuire în aceastã zi. Si anume, îl vom avea în vedere pe Mântuitorul Cel ce a fost în mormânt cu trupul, în iad cu sufletul si în Rai ca un Dumnezeu cu tâlharul, care a fost cu dumnezeirea pretutindeni: si cu trupul în mormânt, si cu sufletul în iad, si împreunã cu tâlharul cel mântuit în Rai. E o zi în care ne arãtãm nedumerirea si totodatã convingerea cã moartea s-a întâmplat în viatã, cã Viata a primit moartea. Cãci zicem: „În mormânt, Viatã, pus ai fost, Hristoase, si împãrãtia iadului Tu ai zdrobit". Ne gândim la Mântuitorul nostru Iisus Hristos în care se întâlnesc cele potrivnice: moartea si viata. Moartea prin despãrtirea sufletului de trup si viata prin faptul cã vorbind cu Domnul Hristos noi zicem: „Când Te-ai pogorât la moarte Cela ce esti fãrã de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strãlucirea dumnezeirii. Iar când ai înviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Dãtãtorule de viatã, Hristoase Dumnezeul nostru, mãrire Tie". Rânduiala Bisericii noastre este ca îndatã dupã ce se spun cu cântare cuvintele în care facem prohodirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, îndatã dupã aceea se pomeneste Învierea. Pentru cã noi aducem aminte de moartea celui fãrã de moarte, aducem aminte prin prohodire de cel ce a murit fãrã sã moarã cu dumnezeirea, si în cazul acesta ne minunãm de Domnul nostru Iisus Hristos si nu uitãm de învierea Lui. „Desi rabzi rãstignire", am zis în vinerea cea mare, „Tu esti Fiul si Dumnezeul meu". Si putem spune în continuare: „Desi esti în mormânt, Tu esti Dumnezeul meu". În aceastã sâmbãtã a tãcerii suntem chemati de Sfânta noastrã Bisericã în cuprinsul Sfintei Liturghii sã tãcem cu gândurile noastre iscoditoare si sã zicem: „Sã tacã tot trupul omenesc si nimica pãmântesc în sine sã nu gândeascã, cãci Împãratul Împãratilor si Domnul Domnului merge sã se junghie si sã se dea de mâncare credinciosilor. Si merg înaintea Lui puterile îngeresti cu toatã domnia si stãpânia, heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu câte sase aripi, fetele acoperindu-si si cântând cântarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia". Asa se spune la Sfânta Liturghie. Asa trebuie sã spunem si noi în constiinta noastrã, asa trebuie sã gândim si noi despre tainele mai presus de întelegere. Sã tacã firea omeneascã cu gândurile ei pãmântesti si sã audã, sã asculte, sã vadã pe cei care îl însotesc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în moarte si prin moarte spre învierea cea de a treia zi, pe care o asteptãm si pentru care ne-am rugat sã o ajungem ca sã ne închinãm Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos fãrã de osândã si sã ne împãcãm cu toti. Sã le zicem frati celor ce ne urãsc pe noi si asa, în ziua Învierii sã strigãm: „Hristos a înviat din morti cu moartea pe moarte cãlcând si celor din morminte viatã dãruindu-le". Pentru vremea la care am ajuns ne-am rugat de-a lungul întregului post al Pastilor. Am zis la Liturghia Darurilor mai înainte sfintite rugãciune cãtre Dumnezeu: „Dã-ne nouã, Bunule sã luptãm lupta cea bunã, calea postului sã o sãvârsim, credinta nedespãrtitã sã o pãzim, capetele nevãzutilor balauri sã le sfãrâmãm, biruitori asupra pãcatului sã ne arãtãm si fãrã de osândã sã ajungem a ne închina si Sfintei Învieri". Am ajuns în ziua Sfintei Învieri, am ajuns sã ne închinãm Sfintei Învieri. Biserica însã ne cere ceva anume si zice: „În Ziua Învierii sã ne luminãm cu prãznuirea si unii pe altii sã ne îmbrãtisãm, si sã le zicem frati si celor ce ne urãsc pe noi si asa sã strigãm: Hristos a înviat din morti cu moartea pe moarte cãlcând si celor din morminte viatã dãruindu-le". Întrebarea fireascã pentru fiecare dintre noi este: Ne închinãm cu adevãrat Sfintei Învieri? Le zicem frati celor ce ne urãsc pe noi? Suntem binevoitori fatã de toti oamenii? Dacã da, atunci suntem fericiti, pentru cã trãim Ziua Învierii întru care dorim sã ne luminãm. Spunem cã Pastele Domnului sunt o trecere de la moarte la viatã si de pe pãmânt la cer. Chemãm cerul si pãmântul sã se veseleascã si zicem: „Cerurile dupã cuviintã sã se veseleascã si pãmântul sã se bucure, si sã prãznuiascã toatã lumea cea vãzutã si cea nevãzutã cã Hristos a înviat, veselia cea vesnicã". Pentru cã stim cã „prãznuim omorârea mortii, sfãrâmarea iadului si începutul altei vieti vesnice". Si de aceea „lãudãm pe Pricinuitorul, adicã pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Cel unul binecuvântat, Dumnezeul pãrintilor si preamãrit". Avem bucuria sã vedem pe „Soarele dreptãtii tuturor viatã rãsãrind", ne gândim la lumina Învierii, la bucuria izvorâtã din mormântul cel dãtãtor de viatã al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne bucurãm si noi împreunã cu uncenicii Mântuitorului, care s-au bucurat vãzându-l pe Domnul (In. 20, 20) si rãspundem chemãrilor Sfântului Ioan Gurã de Aur, care zice: „Toti sã vã ospãtati din ospãtul credintei, toti sã luati bogãtia bunãtãtii. Nimeni sã nu plângã pentru sãrãcie, cã s-a arãtat împãrãtia cea de obste, nimeni sã nu se tânguiascã pentru pãcate cã iertare din mormânt a rãsãrit. Nimeni sã nu se teamã de moarte cã ne-a izbãvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, prãdat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Si aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amãrât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amãrât cã s-a stricat, s-a amãrât cã s-a batjocorit, s-a amãrât cã s-a omorât, s-a amãrât cã s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pãmânt si s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a vãzut si a cãzut întru ce n-a vãzut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Înviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos si au cãzut dracii. Înviat-a Hristos si se bucurã îngerii. Înviat-a Hristos si viata vietuieste. Înviat-a Hristos si nici un mort nu este în mormânt. Cã Hristos înviind din morti începãturã celor adormiti S-a fãcut. A aceluia este slava si stãpânirea în vecii vecilor. Amin". În aceastã atmosferã trãind, suntem cu adevãrat oameni care prãznuim Învierea Mântuitorului si dãm slavã celui ce a înviat din morti cu moartea pe moarte cãlcînd.

„Hristos a înviat, ce vorbã sfântã!
Îti simti de lacrimi calde ochii uzi
Si-n suflet parcã serafimi-ti cântã
De câte ori crestine tu auzi.
Hristos a înviat în firul ierbii,
A înviat Hristos în adevãr,
În poienita-n care zburdã cerbii,
În florile de piersic si de mãr.
În stupii de albine fãrã gres,
În vântul care suflã mângâios,
În ramura-nfloritã de cires.
Dar, vai, în suflet ti-a-nviat Hristos?
Ai cântãrit cu mintea ta, crestine
Cât bine ai fãcut sub cer umblând?
Te simti mãcar acum pornit spre bine?
Mãcar acum te simti mai bun, mai blând?
Simti tu topitã-n suflet vechea-ti urã?
Mai vrei pieirea celui plin de har?
Ti-ai pus zãvor pe bârfitoarea-ti gurã?
Iubirea pentru semeni o simti jar?
O, dacã aceste legi de-a pururi sfinte
În aur mãcar azi te-au îmbrãcat,
Cu serafimii-n suflet imn fierbinte
Ai drept sã cânti: Hristos a înviat!"

Interviu difuzat în Vinerea Mare (10 aprilie 1998)
pe Canalul Radio România Actualitãti