Maica Domnului în Ortodoxie

Prea cuvioase părinte stareţ, cinstiţi părinţi, iubiţi credincioşi, pentru că suntem în cuprinsul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, m-am gândit ca pentru seara aceasta să stăruim puţin cu gândul asupra locului pe care-l are Maica Domnului în conştiinţa noastră de dreptmăritori creştini, în învăţătura şi practica Bisericii noastre.

Dacă luăm aminte la dumnezeieştile slujbe ale Bisericii noastre constatăm că alcătuirile de la sfintele slujbe ne îndrumează, ne ajută să fim cinstitori ai Maicii Domnului. Sfintele slujbe ale Bisericii noastre sunt prilejuri de rugăciune şi de învăţătură. Ne rugăm învăţând şi învăţăm rugându-ne. Dacă luăm aminte la alcătuirile de la sfintele slujbe putem învăţa de la sfintele slujbe mai mult decât din cărţi şi putem să ne raportăm la cei pe care-i are în vedere Sfânta Biserică: la Dumnezeu, la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, la Duhul Sfânt, deci la Preasfânta Treime, la Maica Domnului, la sfinţii lui Dumnezeu, putem să intrăm în legătură cu ei, putem să ne îndreptăm gândurile de la cele pământeşti la cele mai presus de lumea aceasta, la cele cereşti.

Sigur că cei care merg la biserică, şi stau şi nu urmăresc, nu pot să înveţe ceva, dar cei care urmăresc alcătuirile de la sfintele slujbe învaţă. Nu se poate să nu înveţe. Şi sfintele slujbe sunt în aşa fel alcătuite încât chiar dacă cineva nu s-ar gândi anume la Maica Domnului, totuşi e pus în situaţia să se gândească. De pildă în Ectenia Mare şi în Ecteniile Mici oricum e pomenită Maica Domnului când se spun cuvintele: "Pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim. Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Aşa auzim în biserică. Deci suntem îndemnaţi să pomenim pe Maica Domnului.

Când eram eu copil şi până pe vremea când eram student la Teologie, chiar şi mai târziu, cuvintele acestea se spuneau aşa: "Pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". În felul în care se spuneau cuvintele acestea mai demult se presupunea că noi o pomenim pe Maica Domnului fără să ne îndemne cineva. Deci: "Pe Preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, Mărita Stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi Pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Aceasta înseamnă: noi oricum o pomenim pe Maica Domnului. Accentul cădea pe cuvintele de la sfârşit şi anume: "pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Între timp lucrurile s-au schimbat în înţelesul că cuvintele acestea s-au împărţit în două. Şi ca să poată fi împărţite în două, avem două îndemnuri: îndemnul să ne gândim la Maica Domnului, să pomenim pe Maica Domnului, şi îndemnul să dăm toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu. Deci în această prezentare nu se mai presupune că o pomenim fără să ni se spună să o pomenim şi atunci ni se spune să o pomenim, şi după aceea "pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm". Înainte însă era un singur îndemn, presupunând că totuşi noi pe Maica Domnului oricum o pomenim. De ce s-a făcut această schimbare? Cred că pentru că spunându-se aceste cuvinte şi venind vorba de Maica Domnului credincioşii intervin cu o rugăciune şi zic: "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi". În copilăria mea, în tinereţea mea, se zicea "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi". A fost însă o dispoziţie de la Sfântul Sinod să se spună "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi" pe considerentul că Maica Domnului ajută la mântuire, ne miluieşte, nu ne mântuieşte împreună cu Domnul Hristos, deşi în cărţile vechi, în cărţile tipărite înainte de dispoziţia Sfântului Sinod, peste tot e scris "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi".

Adevărul este că în cele duhovniceşti lucrurile nu sunt aşa de precizate cum sunt în cele pământeşti. Cineva mă întreba: părinte, cum se poate că se spune la rugăciunea dinainte de Sfânta Împărtăşanie, înainte de a ne împărtăşi, că "Hristos Dumnezeu a venit să mântuiască pe cei păcătoşi dintre care cel dintâi sunt eu", cum se poate ca cel dintâi să fiu eu şi fiecare să fie cel dintâi, pentru că numai unul poate fi cel dintâi dintre păcătoşi, nu pot fi mai mulţi, şi atunci cum se poate? Se poate aşa că fiecare dintre noi ne considerăm mai păcătoşi decât alţii şi nu ne interesează că altul ar putea fi mai păcătos decât noi. Şi atunci nu e o exprimare absolută aşa cum e la matematică: doi şi cu doi fac patru şi gata, nu se mai poate înţelege altceva. În cele duhovniceşti lucrurile sunt puţin elastice, pentru că se pot înţelege, printr-un cuvânt, mai multe lucruri. Când zici: "Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi" poţi să te gândeşti la ceea ce poate Maica Domnului, adică nu la mântuirea în sine, pentru că mântuirea e prin Hristos, ci la contribuţia Maicii Domnului pentru mântuire în înţelesul că dacă nu era Maica Domnului nu era nici Domnul Hristos aici pe pământ, n-ar fi fost posibilă întruparea Mântuitorului. Bineînţeles, e un fel de a vorbi, pentru că, de vreme ce a existat Maica Domnului, nu se poate zice ce s-ar fi întâmplat dacă nu era Maica Domnului. Maica Domnului există, şi dacă există Maica Domnului, înseamnă că ea este mijlocitoare de mântuire în acest înţeles că prin Maica Domnului avem cele ce ţin de Domnul Hristos.

Gândiţi-vă de pildă la alcătuirea aceea de la Utrenia de Duminică, de la sfârşitul Utreniei, dinainte de Doxologie care zice aşa: "Prea binecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că prin Cel ce S-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a mântuit, moartea s-a omorât şi noi am înviat". Vorbim cu Maica Domnului şi spunem că lucrurile acestea s-au întâmplat prin Domnul Hristos, "prin Cel ce S-a întrupat din tine iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a mântuit, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta cântând, strigăm: - pentru că s-a întâmplat aşa ceva prin Fiul tău, cântând strigăm - Binecuvântat eşti Hristoase Dumnezeul nostru Cel ce bine ai voit aşa, mărire Ţie". Deci vorbim şi cu Maica Domnului, vorbim şi cu Domnul Hristos şi ţinem seama de legătura care există între Maica Domnului şi Domnul Hristos şi între Domnul Hristos şi Maica Domnului.

Aşadar Maica Domnului în înţelesul acesta ne mântuieşte, că a contribuit la mântuire, însă pentru că Maica Domnului nu ne poate mântui singură, ci ne ajută la mântuire împreună cu Domnul Hristos - în principal ne ajută Domnul Hristos - Sfânta noastră Biserică o cinsteşte pe Maica Domnului în legătură cu Domnul Hristos, nu o desparte de Domnul Hristos. Aşa cum cinstim şi Crucea Domnului Hristos fără să o despărţim de Domnul Hristos, totdeauna în legătură cu Domnul Hristos, aşa şi pe Maica Domnului o cinstim în legătură cu Domnul Hristos. Ceea ce îi dă Maicii Domnului măreţia e faptul că e în legătură cu Domnul Hristos, legătura aceasta cu Domnul Hristos îi dă măreţie Maicii Domnului. Şi Maica Domnului are o măreţie, are o mărire, chiar zicem noi: "Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta că tu fecioară neispitită de nuntă ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine".

Deci noi care o lăudăm pe Maica Domnului, avem un privilegiu. Ce privilegiu? Privilegiul de a fi miluiţi de Dumnezeu, de Domnul nostru Iisus Hristos, dându-ne pacea Sa nouă. De ce? Pentru că o lăudăm pe Maica Domnului. Şi de ce o lăudăm pe Maica Domnului? Ne învaţă Biserica noastră să o lăudăm. De ce ne învaţă să o lăudăm? Pentru că "s-au spăimântat toate de dumnezeiască mărirea ta", zicem noi vorbind cu Maica Domnului. Deci nu prezentăm lucrurile ca într-un studiu, nu zicem "S-au spăimântat toate de mărirea Maicii Domnului, că Maica Domnului a purtat în pântecele ei pe Dumnezeu Cel peste toate şi a născut Fiu pe Cel fără de ani" ci vorbim cu Maica Domnului şi zicem: "Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta".

Acesta e avantajul slujbelor, noi nu studiem, nu învăţăm ca şi cum am studia, ci învăţăm angajându-ne în faţa celor cu care vorbim. Aşa-i cu Maica Domnului, aşa-i cu sfinţii lui Dumnezeu, noi vorbim cu ei, vorbim cu Domnul Hristos, Îi spunem Domnului Hristos ce avem de spus, vorbim cu El şi din aceasta învăţăm. Prin urmare Maica Domnului are o mărire a ei şi mărirea îi vine de la Domnul Hristos şi venindu-i de la Domnul Hristos mărirea, ea e mijlocitoare către Domnul Hristos pentru noi. Noi o lăudăm, Maica Domnului mijloceşte şi Domnul Hristos ne dăruieşte pace: "Cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine".

Şi alcătuiri de felul acesta sunt multe. De exemplu, să luăm una de la slujba înmormântării când, vorbind cu Maica Domnului, zicem că: "Neamul omenesc a aflat mântuire prin tine şi noi să aflăm raiul Născătoare de Dumnezeu ceea ce eşti una binecuvântată". De ce zicem că e "una binecuvântată"? Nu mai există alţii binecuvântaţi? În situaţia Maicii Domnului numai Maica Domnului există, altcineva nu mai există, şi atunci e "una binecuvântată". Bineînţeles că binecuvântaţi pot fi şi alţii, dar în alt înţeles. Gândiţi-vă de pildă la faptul că, atunci când Iosif s-a întâlnit cu fraţii săi după ce a fost vândut în Egipt şi au vorbit unii cu alţii înainte de a se cunoaşte, de a-l recunoaşte pe Iosif, de a se descoperi Iosif fraţilor săi, a întrebat de tatăl lor şi ei au spus despre tatăl lor că trăieşte şi atunci Iosif a zis: "Binecuvântat este omul acela". Prin urmare şi Iacov era binecuvântat ca tată al lui Iosif. Şi alţii sunt binecuvântaţi. Toţi care sunt sub binecuvântarea lui Dumnezeu sunt binecuvântaţi, dar Maica Domnului are un loc aparte între toţi binecuvântaţii: "una binecuvântată". "Bucură-te curată, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup spre mântuirea tuturor că neamul omenesc a aflat mântuire prin tine. Şi noi să aflăm raiul Născătoare de Dumnezeu, curată şi binecuvântată", ceea ce eşti una binecuvântată.

Iubiţi credincioşi, aşa ne gândim noi la Maica Domnului şi aşa ne învaţă Sfânta noastră Biserică să ne gândim la Maica Domnului. În alcătuirile cinstitoare pentru Maica Domnului vorbim cu Maica Domnului şi zicem că ea este mărirea a toată lumea: "pe ceea ce este mărirea a toată lumea, care din oameni a răsărit şi pe Stăpânul L-a născut, uşa cea cerească". Vorbind cu Maica Domnului spunem: "Pe tine Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte şi de cuvânt". Cum e Maica Domnului? Mai presus de minte şi de cuvânt. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că cuvântul nu o cuprinde iar mintea nu o înţelege. Stăm copleşiţi de măreţia Maicii Domnului în faţa Maicii Domnului: "Cea mai presus de minte şi de cuvânt, care ai născut negrăit sub ani pe Cel fără de ani, credincioşii cu un gând te mărim". Mărim pe Maica Domnului pentru măreţiile ei, pentru măreţiile ei izvorâte din Mântuitorul nostru Iisus Hristos, din Fiul său care S-a întrupat, din Fiul lui Dumnezeu care S-a întrupat din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi a devenit şi Fiu al Maicii Domnului. Cine? Cel ce este Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Dumnezeu adevărat născut din Dumnezeu din veci şi Om adevărat născut din Preasfânta Fecioară Maria.

Maica Domnului este numită Născătoare de Dumnezeu nu în înţelesul că L-a născut pe Dumnezeu, că înainte de a fi Dumnezeu a fost Maica Domnului, ci în înţelesul că Cel pe care L-a născut ca om nu era numai om, ci era şi Dumnezeu, Om adevărat şi Dumnezeu adevărat. Unde s-a petrecut unirea firii dumnezeieşti cu firea omenească în persoana Mântuitorului nostru Iisus Hristos? S-a unit în pântecele Preasfintei Fecioare Maria. Noi aşa mărturisim şi aşa ne învaţă Biserica noastră. Noi nu credem, ca ereticii, că Maica Domnului a născut un om cu care după aceea S-a unit Dumnezeu. De pildă la Botez, cum spuneau unii, că Duhul Sfânt când S-a pogorât peste Domnul Hristos la Botez, de fapt atunci a fost unirea între cele două firi. Nu e adevărat. Biserica noastră spune şi învaţă, şi mărturiseşte, şi răspândeşte adevărul că Fiul lui Dumnezeu S-a unit cu Fiul Omului, Dumnezeu S-a unit cu omul în fiinţa Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi de aceea zicem noi într-o alcătuire de la Sfântul Maslu, vorbind cu Maica Domnului: "Pe tine preacuratul palat al Împăratului ceresc, ceea ce eşti mult lăudată, te rog curăţeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă locaş înfrumuseţat al dumnezeieştii Treimi ca să laud şi să măresc puterea ta şi mila ta cea nemăsurată, fiind mântuit eu netrebnicul robul tău". De unde pornim? De la conştiinţa că suntem robi netrebnici: "eu netrebnicul robul tău" doresc să fiu mântuit şi pentru că doresc să fiu mântuit cer ceva de la tine Maica Domnului, de la tine care eşti "palat preacurat al Împăratului ceresc". Când este Maica Domnului "palat preacurat al Împăratului ceresc", al Mântuitorului nostru Iisus Hristos? A fost când L-a purtat pe Domnul Hristos în pântecele ei. Da, dar Domnul Hristos S-a despărţit cumnva de Maica Domnului când S-a născut din ea, şi atunci Maica Domnului nu mai este "palat preacurat al Împăratului ceresc"? Ba da, este. Şi după ce S-a născut Fiul ei din ea e "palat preacurat al Împăratului ceresc". De ce? Pentru că Maica Domnului nu L-a purtat numai în pântece pe Domnul Hristos, ci L-a purtat şi în inima ei, şi de inima ei nu S-a despărţit niciodată Fiul său, Domnul Hristos. O mamă este mamă pentru veşnicie, nu pentru vremelnicie. Niciodată nu i se va lua unei mame calitatea de mamă. Şi nu e mamă numai când îl poartă pe copilul său în pântece, ci e mamă pentru totdeauna, pentru veşnicie. Aşa e şi Maica Domnului, mamă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi dacă nu-L mai poate purta în pântece, şi nu-L mai poartă de fapt în pântece, Îl poartă în inima ei şi de inima ei niciodată nu S-a despărţit Domnul Hristos, şi noi, ştiind acest lucru, ne rugăm Maicii Domnului să curăţească mintea noastră: "curăţeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă locaş al dumnezeieştii Treimi".

Maica Domnului a fost şi este locaş al dumnezeieştii Treimi. Aşa i-a spus îngerul când Preasfânta Fecioară a întrebat la Buna Vestire "Cum va fi aceasta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?". Ea a auzit de la înger atunci: "Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri, de aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema" (Luca 1, 34-35). Aici sunt cele trei persoane ale Sfintei Treimi care se unesc în Maica Domnului din clipa în care S-a întrupat Fiul lui Dumnezeu prin umbrirea de sus a Tatălui şi prin lucrarea Sfântului Duh. Deci "Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri - deci e vorba de Duhul Sfânt şi de Tatăl - şi Sfântul care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu se va chema", e vorba de Dumnezeu Fiul. Deci Maica Domnului devine locaş al Preasfintei Treimi. Devenind locaş al Preasfintei Treimi, Maica Domnului poate să ne ajute să ni se curăţescă şi mintea noastră ca să devenim locaşuri ale Preasfintei Treimi. Şi locaş al Preasfintei Treimi Maica Domnului este în veşnicie: "curăţeşte mintea mea cea întinată cu tot felul de păcate şi o fă locaş înfrumuseţat al Preasfintei Treimi". Numai dacă suntem locaşuri înfrumuseţate ale Preasfintei Treimi, prin mijlocirea Maicii Domnului, putem să lăudăm mărirea şi mila cea nemăsurată a Maicii Domnului, noi, netrebnicii robii ei.

Vă atrag atenţia asupra acestor lucruri în înţelesul că e bine să le urmăriţi, să cuprindeţi înţelesurile, adâncurile unor astfel de alcătuiri, pentru că dacă le zici aşa, între altele, nu poţi să îţi dai seama de conţinutul lor, dar dacă le meditezi - şi slujbele noastre trebuie şi meditate, sigur că dacă le auzi spunându-se repede sau cu cântare, acolo, nu le dai importanţa pe care trebuie să le-o dai, dar dacă le analizezi puţin şi vezi ce conţinut e în această alcătuire, şi nu numai în aceasta, ci în multe altele - atunci ajungi să-ţi dai seama de învăţătura Bisericii noastre cuprinsă în dumnezeieştile slujbe ale Bisericii noastre.

Sunt foarte multe lucruri pe care ar vrea să le ştie credincioşii în legătură cu Maica Domnului. Au apărut şi nişte cărţi cu viaţa Maicii Domnului care nu spun mare lucru. De ce? Pentru că Maica Domnului a fost smerită, despre Maica Domnului nu se poate spune mult. În Scriptură se spune puţin şi în altă parte, cei care spun despre Maica Domnului ceva, sau vor să spună ceva deosebit, nu sunt competenţi. N-au cum să spună. De ce? Pentru că Maica Domnului fiind smerită, n-a vrut să fie pusă în atenţia oamenilor. Dorinţa ei a fost ca Domnul Hristos să fie pus în atenţia oamenilor. La nunta din Cana Galileii a zis către slujitorii de la nuntă: "Faceţi ceea ce vă va spune El" (Ioan 2, 5). Deci vă spun şi eu ceva, vă spun să faceţi ce vă va spune El, nu să faceţi ce vă spun eu. Eu nu vă spun, n-am eu rostul de a vă spune, ascultaţi-L pe El, pe Iisus. Şi aşa că Maica Domnului a fost smerită până la aşa măsură, încât ea nu a vorbit despre cele ale ei, despre măreţiile ei, despre naşterea ei mai presus de fire. De ce n-a vorbit? Evanghelia vorbeşte şi spune că Domnul Hristos S-a născut din Preasfânta Fecioară Maria în chip mai presus de fire, prin lucrarea Duhului Sfânt, prin puterea lui Dumnezeu, nu prin contribuţie bărbătească. Că e fecioară înainte de naştere, că e fecioară în naştere, că e fecioară după naştere, e un cuvânt pe care îl spunem noi la sfintele slujbe, de exemplu zicem "pururea Fecioara Maria". Maica Domnului n-a vorbit despre aşa ceva. De ce? Pentru că a fost smerită. Oamenii din vremea Mântuitorului considerau pe dreptul Iosif ca tată al lui Iisus şi ziceau: "Nu cunoaştem noi pe tatăl Său şi pe mama Sa, nu cunoaştem noi pe fraţii Lui?" (Ioan 6, 42) şi aşa mai departe.

Însă să ştiţi că fraţii Domnului Hristos nicăieri nu sunt numiţi în Scriptură fiii Maicii Domnului, aşa că se poate înţelege altceva decât fraţi trupeşti, fraţi direcţi. Se poate înţelege rude apropiate. Cuvântul frate nu era numai pentru frate, ci era şi cu o lărgime oarecare şi se înţelegeau şi rudele apropiate tot prin cuvântul frate. Şi Maica Domnului, de exemplu la întâlnirea din templu cu Mântuitorul, după ce L-a pierdut, după ce nu L-au găsit o vreme şi s-au întors, a zis: "Fiule de ce ne-ai făcut nouă aceasta? Iată, tatăl Tău şi eu îngrijoraţi Te căutăm" (Luca 2, 48). Nu a zis: "Eu, ca mama Ta şi omul acesta, care de fapt nu Ţi-e tată, Te căutăm" ci a zis: "Iată, tatăl Tău şi eu îngrijoraţi Te căutăm".

Sfânta noastră Biserică ne îndrumează în ceea ce priveşte conştiinţa noastră şi cunoştinţa noastră despre Maica Domnului, ne îndrumează prin slujbele ei în timp. Noi de fapt din viaţa Maicii Domnului ştim numai câteva lucruri pe care le şi sărbătorim şi anume: că s-a născut din părinţii Ioachim şi Ana. Aşa spunem la sfintele slujbe: "dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana" şi pomenim la otpusturi în general pe Sfinţii dumnezeieşti părinţi Ioachim şi Ana, nu numai pe Ana cum ar zice cei care nu sunt de credinţa noastră, ci care au altă credinţă şi care spun că şi Maica Domnului s-a născut ca şi Domnul Hristos numai prin puterea lui Dumnezeu, numai din Sfânta Ana. Biserica noastră nu învaţă aşa, ci învaţă că Maica Domnului a avut dumnezeieşti părinţi pe Ioachim şi pe Ana. Şi după aceea - aceasta deci o sărbătorim în 8 septembrie - sărbătorim tot în legătură cu Maica Domnului, la 21 noiembrie, intrarea în Biserică a Maicii Domnului, adică primirea Maicii Domnului în Templul din Ierusalim unde a stat doisprezece ani şi a fost educată în Templul din Ierusalim şi de acolo, la cincisprezece ani, a plecat în grija dreptului Iosif şi a născut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Mai avem o sărbătoare a Maicii Domnului în 26 decembrie, dar nu o sărbătoare din viaţa Maicii Domnului, ci o sărbătoare în legătură cu rostul Maicii Domnului, Soborul Maicii Domnului. Mai avem o sărbătoare în 25 martie, Buna Vestire, tot o sărbătoare a Maicii Domnului, şi e singura al cărei eveniment e cuprins în Sfânta Scriptură, în Sfânta Evanghelie de la Luca. Şi după aceea Adormirea Maicii Domnului în 15 august când de fapt pomenim moartea Maicii Domnului, numai că nu zicem moartea Maicii Domnului ci zicem Adormirea Maicii Domnului. De ce? Pentru că noi vrem prin aceasta să punem în evidenţă că Maica Domnului n-a murit. De altfel noi credem că în general oamenii nu mor, adică nu mor în înţelesul de a dispare, ci mor în înţelesul că se continuă viaţa lor sufletească prin suflet. Trupul se aşează în mormânt şi se descompune în timp iar sufletul continuă viaţa dincolo de lumea aceasta, nu mai există posibilitatea ca sufletul să moară. Se vorbeşte şi despre o moarte a sufletului, prin aceasta înţelegându-se de fapt nu nimicirea sufletului ci despărţirea de Dumnezeu, pedeapsa veşnică.

Maica Domnului a murit cum mor toţi credincioşii, cum mor oamenii, nu a avut un privilegiu special. A fost aşezată în mormânt şi după trei zile, când Sfântul Apostol Toma, care nu era de faţă la înmormântarea Maicii Domnului, iar după trei zile a venit, mai târziu s-a deschis mormântul pentru el ca s-o vadă măcar în mormânt şi nu mai era în mormânt, aceasta e învăţătura Bisericii noastre. De altfel învăţătura Bisericii noastre este cuprinsă în condacul de la Adormirea Maicii Domnului când se spune: "Pe Născătoarea de Dumnezeu cea întru rugăciuni neadormită şi întru folosinţă nădejdea cea neschimbată, mormântul şi moartea n-au ţinut-o. - De ce? - Că a mutat-o la viaţă ca pe Maica Vieţii Cel ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc". Deci Domnul Hristos a mutat-o la viaţă, a înviat-o, a scos-o din mormânt şi a ridicat-o mai presus de lumea aceasta şi Maica Domnului este şi cu sufletul şi cu trupul în cer. Aşa e învăţătura Bisericii, aşa e credinţa noastră.

De aceea, toate acestea ştiindu-le noi, putem să spunem vorbind cu Maica Domnului: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim". Cuvântul acesta, alcătuirea aceasta, de fapt constă din două. Una adusă de înger pe pământ la Sfântul Munte prin veacul XI, XII, când un înger i-a dictat unui părinte şi după aceea a scris el însuşi, de fapt a scris el însuşi cuvintele acestea: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru", iar cea de-a doua parte a alcătuirii, care a fost de sine stătătoare şi a circulat din veacul al VII-lea, alcătuită de Sfântul Cosma Melodul este: "Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe Tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim".

Deci noi suntem cinstitori, preacinstim pe Maica Domnului, suntem măritori ai Maicii Domnului. Fără aceasta nu există Ortodoxie.

20 august 1995