Ortodoxie şi Liturghie

Cuvioase părinte, iubiţi fraţi şi iubiţi credincioşi, cu cuvântarea aceasta intitulată "Ortodoxie şi Liturghie" încep un şir de cuvântări pe care le voi ţine în zilele următoare până vineri inclusiv. Mâine va fi o cuvântare intitulată "Liturghia, sărbătorire cuprinzătoare", miercuri va fi o cuvântare, tot dimineaţa: "Prea Sfânta Treime şi Sfânta Liturghie", joi dimineaţa va fi o cuvântare intitulată: "Binecuvântările Sfintei Liturghii", iar vineri dimineaţa va fi ultima cuvântare în legătură cu Sfânta Liturghie ţinută de mine aici şi anume intitulată "Îndemnuri de la Sfânta Liturghie".

Aşadar începem cu "Liturghie şi Ortodoxie" sau cu "Ortodoxie şi Liturghie", e de fapt acelaşi lucru. Pentru a putea vorbi despre Ortodoxie şi Liturghie trebuie mai întâi să precizăm noţiunile de Ortodoxie şi de Liturghie, ce înseamnă Ortodoxie şi ce înseamnă Liturghie şi ce legătură este între Ortodoxie şi Liturghie.

Cuvântul "ortodoxie" înseamnă dreaptă mărire. Este un cuvânt grecesc, un termen grecesc, care nu s-a tradus în limba noastră ci a rămas aşa cum este în limba greacă, dar însemnătatea lui pentru noi, ca să înţelegem şi noi ce înţeleg grecii care au creat acest termen, este "dreaptă mărire". Noi ne numim pe noi înşine ortodocşi ca să ne deosebim de ceilalţi creştini care nu sunt ortodocşi, ci sunt, zicem noi, eterodocşi. Ce înseamnă eterodox? Străin de Ortodoxie, străin de dreaptă mărire.

Ortodoxia ca dreaptă mărire se revarsă în aducerea de mărire lui Dumnezeu, deci noi suntem ortodocşi pentru că aducem dreaptă mărire lui Dumnezeu şi dacă nu aducem dreaptă mărire nu suntem ortodocşi. Şi ceilalţi creştini aduc mărire lui Dumnezeu, dar nu mărirea cea dreaptă, pentru că nu au credinţa cea dreaptă. Cei care, de pildă, nu cinstesc pe Maica Domnului, nu pot avea dreaptă mărire pentru că nu au dreaptă credinţă. Ori noi ca cinstitori ai Maicii Domnului avem dreaptă mărire pentru că facem legătura între Domnul Hristos şi Maica Domnului, mama Domnului nostru Iisus Hristos. Şi aşa mai departe, nu stărui acum în amănunte. Sigur că se pot aduce multe lucruri care mărturisesc dreapta mărire pe care o avem noi.

Cuvântul "ortodox" a avut circulaţie în Răsărit în special după despărţirea Bisericii la 1054, între catolici şi ortodocşi. Până la 1054 Biserica s-a numit catolică şi grecii se numesc pe sine şi astăzi catolici în înţelesul că credinţa aceasta e o credinţă care e peste tot. Şi cuvântul catolic este de fapt tot de origine greacă însă pentru că cei din Apus s-au numit pe sine catolici, aşa cum sunt ei astăzi, adică despărţiţi de credinţa ortodoxă, ca să nu se facă confuzii între catolicii din Apus şi catolicii din Răsărit, cei din Răsărit nu s-au mai numit catolici ci s-au numit ortodocşi, cu dreaptă mărire.

Cine zice "ortodox" ştie ce zice, adică zice creştinii care nu sunt de credinţe străine de Ortodoxie ci sunt aşa cum suntem noi, cu credinţa ortodoxă, cu dreaptă mărire. Sigur că pentru a avea dreaptă mărire trebuie să ai dreaptă credinţă. Nu poţi să ai dreaptă mărire dacă nu ai dreaptă credinţă. Deci, ori zicem drept măritori creştini, ori zicem drept credincioşi creştini, în realitate e acelaşi lucru în două înfăţişări. La slujbă, de pildă la Sfânta Liturghie, se spune: "Pe voi pe toţi, dreptmăritorilor creştini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor". S-ar putea spune foarte bine: "Pe voi pe toţi, ortodocşilor creştini, să vă pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor". Prin urmare noi ne definim ca ortodocşi, ne numim ortodocşi, drept măritori, şi ne manifestăm ca ortodocşi prin ceea ce are Ortodoxia ca specific, adică prin ceea ce e reprezentată Ortodoxia.

Cea mai de căpetenie etichetă a Ortodoxiei este Sfânta Liturghie. Cuvântul "liturghie" este tot de origine greacă şi înseamnă "lucrare publică" aşa că liturghie după cuvântul acesta, - după cuvântul grecesc considerat ca "lucrare publică", pentru că asta înseamnă "liturghie" - se socoteşte că fac toţi aceia care fac lucrări de folos, lucrări spre binele oamenilor, lucrări de conducere de exemplu. Liturghie, după cuvântul acesta de lucrare publică, face şi un conducător de corabie, tot liturghie face, dar nu liturghia în înţelesul în care o avem noi în vedere.

În româneşte când zici "liturghie" te gândeşti la un singur lucru şi nu te gândeşti la o lucrare publică, ci te gândeşti la o slujbă şi anume la slujba cea mai de căpetenie din Biserica Ortodoxă care se numeşte Liturghie. "N-am luat parte la Sfânta Liturghie" să zicem, dacă zice cineva aşa, înseamnă că nu merge la slujba cea mai de căpetenie a Bisericii, sau "am luat parte la Sfânta Liturghie" înseamnă că am luat parte la acea slujbă în cuprinsul căreia Cinstitele Daruri ce sunt puse înainte, pâinea şi vinul anume pregătite, se prefac, la rugăciunea preotului prin darul lui Dumnezeu, în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu care se împărtăşesc credincioşii. Asta este Liturghia.

În limba franceză, cuvântul "liturghie" se traduce cu - are ca termen - cuvântul "liturgie" şi nu înseamnă numai Liturghie, şi mai ales nu înseamnă Liturghia ci înseamnă toată slujba Bisericii, toate laudele, cele şapte laude. Deci ei când spun "liturgie" spun slujbele Bisericii de fiecare zi, cele şapte laude, la ei toate sunt "liturgie", după cuvântul "liturgie" sau liturghie cum zicem noi. Ortodocşii francezi au şi ei Liturghie cum avem noi, şi Liturghia aceasta se numeşte "Liturgie Eucharistique".

De ce s-a ajuns în limba franceză la această exprimare, "liturgie" şi "Liturgie Eucharistique", liturghie şi Liturghie Euharistică? Pentru că toate slujbele Bisericii ne pregătesc pentru Liturghie, Liturghia nu e desprinsă de celelalte slujbe ale Bisericii, ci e împreună cu slujbele Bisericii aşa încât cineva care vrea să slujescă Sfânta Liturghie trebuie să participe şi la celelalte slujbe ale Bisericii ca să se poată pregăti pentru cea mai înaltă slujbă a Bisericii, pentru Sfânta Liturghie.

Îmi aduc aminte că într-un an, sunt de atunci vreo cincisprezece ani cred, prin 1980-1981, nu mai ştiu exact, eram diacon şi am fost la mănăstire la Prislop, pe lângă Haţeg, unde e înmormântat părintele Arsenie Boca, şi a venit un părinte, părintele Caliopie Georgescu care era exarh al mănăstirilor din Mitropolia Olteniei din Arhiepiscopia Craiovei şi a fost rugat să facă Liturghie. Atunci preotul mănăstirii nu era disponibil, şi el a acceptat să facă Liturghie dar a zis că pentru a putea face Liturghie trebuie să se mai facă o dată Utrenia pentru că el nu a fost la Utrenie şi să participe şi la Utrenie ca să poată face Liturghie. Utrenia se făcuse seara. Şi dimineaţa el a rugat pe maicile de la Prislop că dacă vor să facă Liturghia să repete încă o dată Utrenia ca să fie şi el la Utrenie. E o conştiinţă ortodoxă lucrul acesta. Adică e o pregătire, e o îndatorire, şi el aşa a motivat că vrea să se facă încă o dată Utrenia, ca să fie şi el acolo, zicând aşa, că pentru conştiinţa lui. Conştiinţa aceasta trebuie să ne-o formăm toţi credincioşii. Sigur că în realitate, în viaţa socială, nu toţi oamenii au posibilitatea să ia parte la slujbele Bisericii, la Utrenie, la Vecernie, sunt împrejurări care într-adevăr îi împiedică, dar conştiinţa ortodoxă trebuie să ne oblige să luăm parte la slujbele Bisericii ca să avem vrednicia de a lua parte la Sfânta Liturghie, la Liturghia Euharistică. Concluzia aceasta o scoatem foarte bine din faptul că în limba franceză există termenul "liturgie" pentru toate slujbele şi termenul "Liturgie Eucharistique" pentru Liturghia propriu-zisă.

Sfânta Liturghie este cea mai de căpetenie slujbă a Bisericii şi este lăsată în esenţa ei de către Domnul nostru Iisus Hristos. Domnul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină a luat pâine în mâinile Sale, a binecuvântat, a frânt, a dat ucenicilor şi a zis: "Luaţi mâncaţi, acesta este Trupul Meu care se frânge pentru voi spre iertarea păcatelor". După aceea a binecuvântat paharul cu vin şi a zis: "Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor". Aceasta este esenţa Sfintei Liturghii şi de fapt Domnul Hristos cu acel prilej a şi zis: "Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea" (Luca 22, 19-20).

Întru pomenirea jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos se face Sfânta Liturghie. Aşadar Sfânta Liturghie este întemeiată de Domnul Hristos, bineînţeles nu aşa cum se prezintă astăzi. Sfânta Liturghie aşa cum se prezintă astăzi este alcătuită de Sfântul Vasile cel Mare şi de Sfântul Ioan Gură de Aur. De cele mai multe ori noi facem Sfânta Liturghie care ne-a rămas de la Sfântul Ioan Gură de Aur, bineînţeles cu unele modificări care s-au adăugat în decursul veacurilor. Noi spunem însă că Sfântul Ioan Gură de Aur a alcătuit Liturghia, nu sută la sută aşa cum o avem noi, dar în esenţă, în temelia ei, Liturghia pe care o avem noi astăzi este făcută de Sfântul Ioan Gură de Aur sau de Sfântul Vasile cel Mare.

Două Liturghii se fac în Biserica ortodoxă: Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se face numai de zece ori pe an iar Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur se face de cele mai multe ori, iar în timpul postului pregătitor pentru Sfintele Paşti, în Postul Mare, se face şi o Liturghie care nu e deplină şi se numeşte "Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite", deci e o Liturghie la care nu se sfinţesc Cinstitele Daruri ci sunt sfinţite la o Liturghie deplină, la Liturghia Sfântului Vasile cel Mare sau la Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Sfântul Ioan Gură de Aur a avut în vedere şi Liturghia Sfântului Vasile, Sfântul Vasile a avut în vedere Liturghiile dinainte de el, Liturghia Sfântului Iacob, şi le-au alcătuit aşa cum au fost luminaţi de Dumnezeu pentru contemporanii lor şi au rămas de atunci în general neschimbate aşa cum le avem noi astăzi.

Sfânta Liturghie este slujba la care Cinstitele Daruri se prefac în Trupul şi Sângele Mântuitorului pentru împărtăşirea credincioşilor. Avem în vedere la Sfânta Liturghie pe Dumnezeu şi pe oameni. Pe Dumnezeu care ne dă posibilitatea să avem Cinstitele Daruri, să avem Trupul şi Sângele Mântuitorului, să avem Sfânta Euharistie pentru împărtăşirea credincioşilor şi îi avem în vedere pe credincioşii care doresc să se împărtăşească cu Cinstitele Daruri prefăcute în Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu "dumnezeieştile, sfintele, preacuratele, nemuritoarele, cereştile, de viaţă făcătoarele, înfricoşătoarele lui Hristos Taine". Sfânta Liturghie, aşa cum este în Biserica noastră Otrodoxă, în Biserica dreptmăritoare, are trei părţi: o parte pregătitoare care se numeşte Proscomidie, o parte la care pot participa şi credincioşii încă nebotezaţi numiţi "cei chemaţi" sau "catehumeni" - până la "Câţi sunteţi chemaţi ieşiţi" şi această parte se numeşte "Liturghia cuvântului" - iar împărtăşirea care se face în cadrul acestei Sfinte Liturghii este împărtăşire prin cuvânt şi anume prin Evanghelia care se citeşte. Şi apoi urmează Liturghia Euharistică propriu-zisă la care nu pot lua parte cei care nu sunt dreptmăritori creştini ci numai dreptmăritorii creştini, numai ortodocşii, numai cei botezaţi. Şi cei care se pregătesc pentru botez în Biserica Ortodoxă sunt socotiţi într-un fel tot ortodocşi dar într-o categorie care nu le dă voie să ia parte la Sfânta Liturghie propriu-zisă, la Liturghia Euharistică, ci numai la Liturghia cuvântului. E o rânduială a Bisericii noastre în care se pune în evidenţă importanţa Sfintei Liturghii, adică nu orice credincios e vrednic să ia parte la Sfânta Liturghie, Sfânta Liturghie fiind o slujbă mai presus de lumea aceasta, este o slujbă care aduce cerul pe pământ. Biserica în general este considerată ca "cerul cel de pe pământ", având în vedere biserica drept locaş de închinare. Sfânta Liturghie este împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, şi de aceea ca să luăm parte la Sfânta Liturghie, la împărăţia lui Dumnezeu de pe pământ trebuie să avem o vrednicie anume, trebuie să fim curăţiţi de relele care ne-ar face nevrednici de Sfânta Liturghie. De aceea la Sfânta Liturghie în vechime nu aveau voie să ia parte cei nebotezaţi, catehumenii, cei chemaţi, şi nu aveau voie să ia parte la Sfânta Liturghie cei care erau în stadiul de pocăinţă, care nu se puteau şi împărtăşi. Toţi credincioşii care luau parte la Sfânta Liturghie aveau cumva obligaţia să se împărtăşească cu Sfintele Taine, cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi atunci se considera că numai aceia care se pot împărtăşi pot lua parte la Sfânta Liturghie. Lucrurile n-au rămas aşa în istoria Bisericii din neputinţa omenească şi Biserica a admis să ia parte şi cei care sunt în stadiu de pocăinţă pentru că nu mai există o categorie, o ceată, a celor ce se pocăiesc, sau mai multe cete din cei care se pocăiesc şi care nu intrau în biserică ci stăteau în pridvorul bisericii la sfintele slujbe. Lucrul acesta Biserica l-a desfiinţat în istorie şi atunci a rămas că toţi credincioşii ortodocşi pot să ia parte la Sfânta Liturghie dar fiecare în conştiinţa lui trebuie să ştie care este situaţia lui şi cum anume trebuie să se pregătească pentru a se face vrednic de Sfânta Liturghie.

Dacă nu avem în vedere lucrurile acestea înseamnă că coborâm Sfânta Liturghie şi pentru noi devine o slujbă obişnuită ca şi slujbele celelalte. Şi celelalte slujbe sunt importante, însă sunt importante ca pregătitoare pentru Sfânta Liturghie, iar Sfânta Liturghie este cea mai însemnată dintre sfintele slujbe, dar nu desprinsă de celelalte slujbe - şi în cazul acesta Sfânta Liturghie în Ortodoxie ocupă locul cel mai de căpetenie - şi de aceea am zis că eticheta Bisericii Ortodoxe este Sfânta Liturghie. Orice slujbă ortodoxă este o etichetă a Bisericii Ortodoxe dar mai presus de toate, cel mai bine reprezintă Ortodoxia Sfânta Liturghie.

Comorile Ortodoxiei, comorile credinţei noastre sunt sfintele slujbe prin existenţa lor şi prin conţinutul lor. Sfânta Liturghie este un fel de rezumat al celorlalte sfinte slujbe în înţelesul că în Sfânta Liturghie se prezintă evenimentele de mântuire care ţin de viaţa ortodoxă, de viaţa Bisericii Ortodoxe. Tot ceea ce s-a făcut pentru noi, pentru mântuirea noastră, se înfăţişează pe scurt în cuprinsul Sfintei Liturghii, aşa că Sfânta Liturghie în cele din urmă este cea mai reprezentativă slujbă a Bisericii noastre, şi este cea mai reprezentativă slujbă, şi prin conţinut, şi prin rostul ei. Prin conţinut - prin ceea ce se spune, prin rostul ei - prin faptul că la Sfânta Liturghie se sfinţesc Cinstitele Daruri, şi prin scopul ei - ca cei credincioşi să se poată împărtăşi cu Sfintele Taine ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Noi considerăm Sfânta Liturghie ca împărăţia lui Dumnezeu pe pământ în înţelesul că la începutul ei se spun cuvintele: "Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor". Deci avem în vedere că în faţa noastră se desfăşoară împărăţia lui Dumnezeu, avem în vedere faptul că se face aici pe pământ lucru ceresc, în "cerul cel de pe pământ", avem în vedere faptul că la Sfânta Liturghie noi îi închipuim aici pe pământ pe cei din ceruri. Cuvintele: "Noi, care pe Heruvimi cu taină închipuim şi făcătoarei de viaţă Treimi întreit sfântă cântare aducem, toată grija cea lumească de la noi să o lepădăm. Ca pe Împăratul tuturor, să-L primim pe Cel în chip nevăzut înconjurat de cetele îngereşti. Aliluia, aliluia, aliluia", sunt cuvinte din care înţelegem că participând noi la Sfânta Liturghie nu mai suntem doar oameni obişnuiţi, oameni păcătoşi aşa cum ne ştim noi, ci suntem şi închipuitori ai fiinţelor cereşti care stau în apropierea lui Dumnezeu şi-I aduc mărire lui Dumnezeu, îi închipuim pe Heruvimi.

Şi, la Sfânta Liturghie, avem posibilitatea să spunem cuvinte îngereşti: "Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de mărirea Ta". Sunt cuvinte din cer aduse pe pământ şi le spunem şi noi. Avem apoi posibilitatea să-I aducem mărire lui Dumnezeu răspunzând la ecfonisele de la Sfânta Liturghie în care Îl avem în vedere pe Dumnezeu ca Cel "Căruia I se cuvine toată mărirea, cinstea şi închinăciunea", ca pe Cel ce are "stăpânire, împărăţie, putere şi mărire", ca pe Cel ce este "bun şi iubitor de oameni", ca pe Cel ce este "milostiv şi iubitor de oameni", ca pe Cel ce este "Sfânt" şi "sfinţirea noastră" şi toate acestea ni le pune în faţă Sfânta Biserică în Sfânta Liturghie. Şi noi răspunzând la aceasta mărturisim că avem încredinţarea că trebuie să-I aducem mărire lui Dumnezeu şi Îi aducem mărire lui Dumnezeu după puterea noastră, fiecare dintre noi atâta cât putem noi să aducem. Din toată mărirea lui Dumnezeu Îi aducem atât cât putem noi să-I aducem şi gândul acesta că Dumnezeu e bun şi milostiv şi iubitor de oameni, că e sfânt, că e sfinţirea noastră trebuie să ne dea dorinţa ca să fim preamăritori de Dumnezeu întrucât Ortodoxia este cu preamărire adusă lui Dumnezeu.

O viaţă ortodoxă trebuie să fie o viaţă care prelungeşte Sfânta Liturghie în viaţa socială, în viaţa de toate zilele, în înţelesul că la Sfânta Liturghie se spune: "Cu pace să ieşim" şi credincioşii răspund: "Întru numele Domnului", ceea ce înseamnă că şi după Liturghie trebuie să fie o Liturghie, adică o slujbă de preamărire a lui Dumnezeu şi o slujbă de transformare a naturii, de transformare a vieţii noastre, de transformare a simţirii noastre, de transformare a fiinţei noastre spre bine. Dacă trăim liturgic în viaţa socială, dacă ne silim să trăim liturgic, atunci şi Sfânta Liturghie o trăim la măsurile la care trebuie s-o trăim, iar dacă considerăm Liturghia desprinsă cumva de viaţa socială şi desprinsă de celelalte slujbe şi neglijăm slujbele Bisericii şi vrem să preţuim numai Sfânta Liturghie, nu suntem în Ortodoxie pentru că Ortodoxia impune o viaţă în care să se desfăşoare Sfânta Liturghie la măsurile la care poate fi desfăşurată în conştiinţa noastră.

De exemplu când slujeşte preot cu diacon, diaconul, înainte de a începe Sfânta Liturghie, zice către preot: "Roagă-te pentru mine, părinte" şi preotul spune: "Să îndrepteze Domnul paşii tăi spre tot lucrul bun". Adică îndreptarea aceasta spre bine, îndreptarea generală spre bine este o continuare a Liturghiei. După intrarea cu Sfintele Daruri, când sunt puse pe Sfânta Masă, dacă slujeşte preot cu diacon, preotul zice către diacon: "Pomeneşte-mă, frate şi împreună-slujitorule" iar diaconul răspunde: "Preoţia ta să o pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa. Roagă-te pentru mine, părinte". La aceasta preotul zice: "Duhul Sfânt să vină peste tine şi puterea Celui preaînalt să te umbrească" iar diaconul răspunde: "Acelaşi Duh să lucreze împreună cu noi în toate zilele vieţii noastre. Pomeneşte-mă părinte". Şi iarăşi zice preotul: "Să te pomenească Domnul Dumnezeu întru împărăţia Sa, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor".

Dialogul acesta, liturgic de fapt, este un dialog din care înţelegem că cea mai însemnată urare pe care o poate face cineva este aceasta ca "Duhul Sfânt să vină peste noi şi puterea Celui preaînalt să ne umbrească" aşa cum s-a întâmplat cu Maica Domnului, cu Preasfânta Fecioară Maria la Buna Vestire şi ca "acelaşi Duh să lucreze împreună cu noi în toate zilele vieţii noatre". Deci nu numai în cuprinsul unui timp limitat cât ţine o Sfântă Liturghie, ci în toate zilele vieţii noastre şi toată viaţa noastră, chiar şi viaţa de studiu, chiar şi viaţa de îndatoriri sociale trebuie să fie un fel de liturghie după Liturghie, trebuie să fie un fel de strădanie de a aduce pe Dumnezeu, pe Domnul Hristos, în mijlocul nostru cum se spune la Sfânta Liturghie când slujesc mai mulţi preoţi şi când se îmbrăţişează şi zic: "Hristos în mijlocul nostru" şi celălalt: "Este şi va fi", şi primul iarăşi: "Totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor." iar al doilea: "Amin".

Deci conştiinţa aceasta a ducerii în lumea aceasta a Domnului Hristos în conştiinţa noastră, şi în viaţa noastră, şi în viaţa socială, este o conştiinţă ortodoxă, este o gândire ortodoxă, care are drept etichetă, drept rezumat, drept firmă să zicem aşa, Sfânta Liturghie, care nu trebuie să rămână în biserică, ci trebuie dusă de fiecare dintre noi la măsurile noastre până acolo unde ajungem cu viaţa noastră şi să ne ferim de tot ce ar împiedica preamărirea lui Dumnezeu pentru că unde nu este preamărirea lui Dumnezeu, acolo nu este nici Liturghie pentru că nu este Ortodoxie. Dumnezeu să ne ajute!

21 august 1995