Taina Învierii

 

Preacuvioase părinte, dragi studenți, ieri seara în legătură cu taina Jertfei am venit și cu unele aprecieri în legătură cu taina Învierii, pentru că numai așa se poate înțelege taina Jertfei Mântuitorului. Numai în perspectiva Învierii are valoare de jertfă Răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pătimirea pe care a suferit-o pentru noi. Fără Înviere ziceam că Răstignirea ar fi fost un fapt obișnuit. Ar fi putut conta pentru mulți ca o pedeapsă, cum a și contat pentru cei care nu au știut de Înviere și care nu au crezut în Înviere, care au zis că un tâlhar a primit o pedeapsă. Ori noi, care știm că Domnul Hristos a înviat din morți și că este Dumnezeu adevărat și om adevărat, credem că Răstignirea Domnului nostru Iisus Hristos a fost o jertfă, pătimirea Lui a fost o jertfă adusă pentru ispășirea păcatelor noastre, pentru ispășirea păcatelor lumii, pentru mântuirea lumii.

Sunt unii dintre creștini care nu sunt cinstitori ai Crucii Domnului nostru Iisus Hristos, spunând că crucea a fost o unealtă de chinuire. Noi însă credem altceva. Credem că crucea a fost un altar de jertfă. E adevărat că a fost chinuit Domnul Hristos pe cruce dar El a intrat întru mărirea Sa, după firea omenească, prin cruce, și după Învierea Sa din morți, vorbind cu cei doi călători spre Emaus, le-a spus mustrându-i: "Oare nu trebuia Hristos să pătimească și să intre întru mărirea Sa?" (Luca 24, 26). Aceasta arată că Domnul Hristos pune accent pe jertfa Lui și o arată ca fiind un mijloc de mântuire. Firea omenească a Domnului nostru Iisus Hristos a fost înviată din morți, respectiv a înviat Domnul Hristos cu trupul din morți, pentru că sufletul nu moare niciodată și nici dumnezeirea nu poate muri.

Noi știm că la moartea Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a întâmplat lucrul următor: orice moarte înseamnă despărțirea sufletului de trup. Domnul Hristos are fire omenească deplină și fire omenească înseamnă trup și suflet, suflet și trup. Noi vorbim de întruparea Fiului lui Dumnezeu, de înomenirea Fiului lui Dumnezeu, dar prin aceasta nu înțelegem că firea dumezeiască s-a unit doar cu trupul omenesc, s-a întrupat. Și când zicem că s-a întrupat înțelegem că s-a unit cu firea omenească constătătoare din suflet și trup, din trup și suflet. Deci Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu a luat un trup, un simplu trup în care S-a întrupat dumnezeirea, ci a luat omenitatea, adică a luat pe om așa cum este el în întregime. De ce? Pentru că altfel nu avea cum să mântuiască firea omenească, care nu e numai trup ci e și trup și suflet.

Prin urmare, la moartea Mântuitorului s-a întâmplat despărțirea sufletului de trup și despărțirea firii omenești de firea dumnezeiască, nu în înțelesul că s-a făcut o separare, ci că dumnezeirea de fapt a rămas cu cele două elemente ale ființei omenești, cu sufletul și cu trupul, cu sufletul S-a pogorât în iad, cu sufletul și cu dumnezeirea, cu trupul și cu dumnezeirea a rămas în mormânt și cu dumnezeirea, care e pretutindeni, Domnul Hristos a fost și în rai cu tâlharul, căci i-a promis tâlharului: "Astăzi vei fi cu Mine în rai" (Luca 23, 43), i-a promis că vor fi împreună în rai.

Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este și rămâne taină, oricât am vorbi noi despre Învierea Domnului Hristos nu putem ajunge la înțelegere deplină. Știți, poate știți mai bine zis, că este o alcătuire între catavasiile Crucii în care Învierea este prezentată expres "cea mai presus de lume Înviere a lui Hristos Dumnezeu", adică ceva care e mai presus de ceea ce putem noi înțelege cu puterile firii și de fapt e mai presus de ceea ce putem înțelege noi deplin. În orice caz nu ajungem niciodată să înțelegem Învierea Mântuitorului, pentru că este mai presus de fire.

Deci în ce a constat Învierea Mântuitorului Hristos? A constat în învierea trupului, în unirea lui cu sufletul, deci sufletul la Învierea Domnului Hristos s-a unit cu trupul Domnului Hristos și prin putere dumnezeiască a înviat din morți. Despre acest lucru e scris în Sfintele Evanghelii, în cele patru Evanghelii. Fiecare Evanghelist prezintă Învierea Domnului Hristos ca realitate, nu o explică, nici nu face aprecieri asupra Învierii, ci fiecare Evanghelist prezintă Învierea ca o realitate, ca ceva care s-a întâmplat.

Domnul Hristos a rânduit ca jertfa Lui să fie pomenită până la sfârșitul veacului prin Sfânta Liturghie: "Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea" (Luca 22, 19). Deci Domnul Hristos nu are nici o ezitare când e vorba de a se pomeni jertfa, ci chiar a lăsat să I se pomenească jertfa. Și noi pomenim jertfa Domnului Hristos împreună cu celelalte câte s-au întâmplat pentru noi și pentru a noastră mântuire, deci Răstignirea, înmormântarea, Învierea, Înălțarea la cer, toate acestea sunt cuprinse în Sfânta Liturghie care este o sărbătorire cuprinzătoare. Nu se fac aprecieri în Sfânta Liturghie în legătură cu valoarea Jertfei, cu valoarea Învierii, cu valoarea Înălțării Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ci ni se prezintă ca niște lucruri reale în care noi credem.

Sfintele slujbe ale Bisericii însă, slujbele de la Paști în special, slujbele de dumineca, sunt prăznuitoare ale Învierii Mântuitorului Hristos. Paștile se prăznuiesc cu sărbătorire deosebită la Paști, dar Paștile se repetă în fiecare duminecă, cu câteva excepții doar: nu se prăznuieșe Învierea Domnului Hristos ca o prelungire a Paștilor la Rusalii, în dumineca Rusaliilor, pentru că atunci se sărbătorește pogorârea Duhului Sfânt; în Dumineca Floriilor, pentru că atunci se prăznuiește intrarea în Ierusalim, deci altceva decât Învierea; și apoi dacă într-una din dumineci cade o sărbătoare împărătească, cum este Schimbarea la față, Ziua Crucii, Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Botezul Domnului Hristos, atunci se anulează însemnătatea de praznic a Învierii pe care o are dumineca și se prăznuiește numai praznicul respectiv, sărbătoarea care coincide într-o zi de duminecă. În rest toate duminecile sunt pomenitoare, sărbătoritoare a Învierii Domnului Hristos. Așa încât am putea zice că în fiecare duminică avem și Paștile. Iar Sfânta Liturghie este o prăznuire de Paști, o continuare a Paștilor și chiar se spune la Sfânta Liturghie, de către clericii care se împărtășesc, după ce se împărtășesc spun și cuvintele "O Paștile cele mari și preasfințite Hristoase, o Înțelepciunea și Cuvântul lui Dumnezeu și Puterea, dă-ne nouă mai adevărat a ne împărtăși cu Tine în ziua cea neînserată a împărăției Tale". Noi pomenim deci Învierea Domnului nostru Iisus Hristos nu numai la Paști, ci în toate duminicile, cu mici excepții, și în toate Liturghiile avem o prelungire a Paștilor.

Am zis că despre Învierea Domnului Hristos ne relatează Sfinții Evangheliști. În fiecare Evanghelie avem istorisiri ale Învierii, ale împrejurărilor în care a înviat Domnul Hristos, și a arătărilor Mântuitorului care au urmat după Înviere. Sfântul Evanghelist Matei în capitolul 28 al Evangheliei sale are aprecieri în legătură cu Învierea, respectiv prezentarea celor ce au fost în legătură cu Învierea. La fel Sfântul Evanghelist Marcu, avem în capitolul 16 astfel de relatări, în Sfânta Evanghelie de la Luca în capitolul 24, tot capitolul, și în Sfânta Evanghelie de la Ioan, două capitole, 20 și 21. De fapt cercetările făcute asupra Evangheliei de la Ioan au ajuns la concluzia că Evanghelia de la Ioan se sfârșește cu ultimul verset din capitolul 20, iar capitolul 21 din Evanghelie este un adaos scris de ucenicii Sfântului Ioan Evanghelistul. În realitate noi citim din Evanghelia de la Ioan, zicem că și capitolul 21 e tot de la Ioan, nu se spune altceva în legătură cu aceasta, dar cercetările mai noi au ajuns la concluzia că ultimul capitol e un adaos. În Faptele Apostolilor se fac la fel unele afirmații în legătură cu Învierea Domnului Hristos. Sfântul Apostol Pavel în capitolul 15 din Epistola I către Corinteni, într-o bună parte din capitol, mai ales în partea de început, are aprecieri în legătură cu cele ce s-au întâmplat la Înviere.

Cât privește Învierea însăși, este o taină. Adică noi am spus și știm aceasta că înviere înseamnă revenirea trupului la viață, unirea cu sufletul și cu dumnezeirea în cazul Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Știm că aceasta înseamnă învierea. Dar ea rămâne totuși o taină. Și de fapt Învierea nu a văzut-o nimenea. Nimeni nu L-a văzut pe Domnul Hristos înviind, L-a văzut înviat. Sfântul Evanghelist Matei în Evanghelia sa relatează că în dimineața celei dintâi zile după sâmbătă, respectiv în dumineca de după răstignirea Mântuitorului, după moartea Mântuitorului, dimineața, când s-au dus mironosițele la mormânt, Domnul Hristos înviase. Și Mântuitorul S-a întâlnit cu femeile mironosițe și le-a zis "Bucurați-vă!" (Matei 28, 9) și "Nu vă temeți!" (Matei 28, 10). Tot Sfântul Evanghelist Matei spune că în dimineața acelei zile, în dimineața zilei în care a înviat Domnul Hristos, s-a prezentat un înger la mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și de lumina îngerului străjerii care erau de față, și despre care vorbește numai Sfântul Evanghelist Matei - deci ceilalți evangheliști nu spun că a fost străjuit mormântul, dar Sfântul Evanghelist Matei ne informează că mormântul a fost străjuit de ostași puși de mai marii iudeilor, cu învoirea lui Pilat - după ce ei au pecetluit mormântul și străjerii au fost puși ca nu cumva, ziceau ei, să se întâmple ceea ce a zis "înșelătorul" acela - așa Îl numeau pe Domnul Hristos, înșelător - că El va învia și ucenicii să-L fure și să zică ei că de fapt a înviat (cf. Matei 27, 62-66). Au pus strajă, au pecetluit mormântul. Ceilalți evangheliști nu spun despre aceasta, de fapt fiecare dintre evangheliști a scris ceea ce a crezut el că este important pentru cititorii săi. Evangheliile nu au fost scrise pentru noi, au fost scrise pentru primii cititori. A rânduit Dumnezeu să ajungă Evangheliile până la noi și noi citim Evangheliile, avem elemente de istorisire cuprinse în Evanghelii și aceste elemente de istorisire ne informează. Dar de fapt nici unul dintre noi, eu cred că nici unul dintre câți sunteți aici n-ați învățat despre Învierea Domnului Hristos din Evanghelie. Chiar dacă am ascultat cu toții Evanghelia citindu-se la sfintele slujbe, am putea zice că am învățat de la sfintele slujbe în cazul acesta, din cuprinsul sfintelor slujbe, am învățat din atmosfera din jurul nostru, am învățat din credința înaintașilor noștri.

Știți că la Paști se obișnuiește ca atunci când se întâlnesc credincioșii între ei, să zică, ca cel dintâi cuvânt, "Hristos a Înviat!", și se răspunde "Adevărat a Înviat!". E o mărturie. De fapt nu e un salut în cuvintele acestea de întâlnire, ci e o mărturie despre Înviere. Ea pare ca un salut, că în loc de "Bună ziua", de pildă, zici "Hristos a Înviat". Poți să zici "Hristos a Înviat" și după aceea să zici "Bună ziua". Și pentru că se zic cuvintele acestea, ele par ca un salut, dar nu sunt un salut, sunt o mărturie, o mărturisire despre Învierea Domnului Hristos.

Acest lucru noi l-am învățat înainte de a ști ce înseamnă "Hristos a Înviat". De pildă eu, când eram copil, știu eu, oi fi avut patru, cinci ani, îmi aduc aminte - și zic așa, cumva întâmplător că îmi aduc aminte, nu știu cum de mi s-a împlântat în minte lucrul acesta - că a zis mama către mine: "Du-te la mama tână - mama tână era bunica, mama tatălui meu, și noi locuiam în aceeași casă, în camere diferite - și zi ?Hristos a Înviat?, și apoi mama tână îți dă un ou". M-am dus la mama tână și am zis "Hristos a Înviat, mama tână!" și mama tână a zis "Adevărat că a Înviat, hai să-ți dea mama tână un ou". Mi-aduc aminte de lucrul acesta și de ce îl amintesc? Pentru că eu de fapt atunci nu știam ce înseamnă "Hristos a Înviat" și pentru că de fapt nu știam ce înseamnă "Adevărat a Înviat", dar eram introdus într-o atmosferă de Paști pe care cei care erau în jurul meu o înțelegeau și o trăiau, pe când eu participam la atmosfera aceasta dar nu o înțelegeam. Au trecut ani și ani peste mine, bineînțeles am participat la slujbele Bisericii și când nu știam ce se spune la Biserică. Când eram copil credeam că nici nu se spune nimic, decât se scot niște sunete la biserică. Cu vremea am început să-mi dau seama că totuși se spune ceva, după aceea am învățat texte pe de rost, din copilărie știam Liturghia, tot ce spune preotul știam, dar nu înțelegeam, sau în orice caz nu apreciam în adânc lucrurile pe care le puteam exprima cu cuvântul, ca o poezie.

Biserica însă, introducându-ne în această atmosferă a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, vine și cu niște lămuriri, cu niște aprecieri asupra Învierii, mai ales în slujba de la Paști. Pentru noi slujba de la Paști nu este un simplu cadru în care se citește Evanghelia, pentru că la drept vorbind Evanghelia ar trebui să fie temeiul credinței noastre în Învierea Domnului Hristos pentru că în Evanghelie se scrie despre Înviere. Ori temeiul credinței noastre e credința celor din jurul nostru, e credința celor care mărturisesc aceeași credință. Apoi slujbele în general, și temeiul din Evanghelie vine, am putea zice noi, în ultimul rând, deși cei care vor să studieze despre Învierea Domnului Hristos, despre ceea ce spun evangheliștii, despre ceea ce se spune în Faptele Apostolilor, pot să citească și să studieze. Însă nimenea nu învață despre Înviere, nu se încredințează despre Înviere prin studiu. Nu poți să zici către cineva uite, ia Evanghelia și citește și te convingi despre Învierea Domnului Hristos. Nici noi nu ne-am convins așa.

Eu când eram tânăr, și mai ales când eram student la Teologie mi-am propus să cercetez ce e scris în Evanghelii despre Învierea Domnului Hristos și să citesc în Faptele apostolilor ceea ce au scris Sfinții Apostoli despre Învierea Domnului Hristos și până la urmă mi-am dat seama că totuși nu e convingător. Adică noi avem informație, dar convingeri nu putem avea pe baza celor citite. Și de fapt cred că nimenea nu a avut încredințarea despre Învierea Domnului Hristos pe baza celor citite din Evanghelie. De ce? Pentru că Învierea fiind mai presus de ceea ce poate aștepta cineva, nu ajunge nimenea să se încredințeze despre Înviere din informație. Nici din informația Evangheliei, nici din informația prin cuvânt, prin predică, ci ajunge să se încredințeze prin ceea ce s-au încredințat cei care au ajuns să-și spună "Hristos a Înviat", nu ca formulă, ci ca realitate, ca mărturisire de credință, și aceia, de la început, au ajuns prin puterea lui Dumnezeu. Să știți că numai Dumnezeu ne poate încredința despre lucrurile dumnezeiești.

Atmosfera din jurul nostru ne introduce într-o gândire și într-o trăire realizate de cei din jurul nostru, dar putem rămâne ca persoane singuratice, putem rămâne absenți de la încredințare. Încredințarea o dă Dumnezeu. Nu există nici unul dintre câți sunt prezentați în Evanghelii ca oameni care s-au convins de Învierea Domnului Hristos și care au dus mai departe convingerile lor și au făcut mărturisiri despre Înviere, nici unul nu s-a încredințat altfel decât prin prezența Domnului Hristos, prin ceea ce a lucrat Domnul Hristos în ei.

Femeile mironosițe. De exemplu să o luăm pe Maria Magdalena întâi. Maria Magdalena s-a dus la mormântul Domnului Hristos dis- de-dimineață. Și a găsit mormântul descoperit, piatra a văzut-o dată la o parte, mormântul a rămas gol. Și atunci ea s-a gândit că cineva L-a furat pe Domnul Hristos. Nu s-a gândit că a înviat, și s-a dus la ucenici, după mărturia Sfântului Evanghelist Ioan, și le-a spus: "Au furat pe Domnul și nu știu unde L-au pus" (Ioan 20, 2). Ucenicii au luat aminte la ceea ce a spus Maria Magdalena dar nu ni se spune că ar fi zis "A, nu L-a furat nimeni, a Înviat din morți, că doar a spus înainte de pătimirea Lui că va învia". Nici ei nu s-au gândit la această posibilitate. S-au dus și au văzut mormântul fără trupul Domnului Hristos, dar au văzut giulgiurile rămase în mormânt ca mărturie despre Înviere. Între timp Maria Magdalena L-a văzut pe Domnul Hristos înviat și a crezut că e grădinarul. Când a întrebat-o Domnul Hristos "Femeie, de ce plângi, pe cine cauți?", ea și-a spus gândul ei: "Pentru că L-au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus pe El". Și atunci, crezând că Domnul Hristos e grădinarul, a zis "Dacă L-ai luat Tu și L-ai pus undeva, spune-mi unde L-ai pus", să mă duc să-l iau. Și atunci Domnul Hristos a zis din nou "Marie!" și Maria Magdalena și-a dat seama că e Domnul Hristos, i-a cunoscut glasul, și a zis "Rabuni!" (Ioan 20, 3-16), atât a zis. Cel puțin Evanghelia nu ne spune că a zis mai mult. Și după aceea s-a dus la ucenici și le-a spus "Hristos a Înviat!", adică nu a mai zis "L-au furat" ci a zis "Hristos a Înviat", "Am văzut pe Domnul" (Ioan 20, 18). Aceasta însemna "Hristos a Înviat", L-am văzut eu, sunt încredințată că Hristos a înviat.

Femeile mironosițe la fel, după ce L-au văzut pe Domnul Hristos înviat, au mărturisit că Domnul Hristos a înviat. Apoi cei doi care mergeau spre Emaus. S-au întâlnit cu Domnul Hristos și și-au mărturisit informațiile pe care le-au spus, adică nu și-au mărturisit credința în Înviere. Spuneau că au fost unele dintre femei la mormânt, au spus că L-au văzut, au văzut vedere de îngeri, dar ei spuneau aceasta nu ca o încredințare a lor, ci spuneau aceasta ca o informație. Se zice că e posibil, probabil și așa mai departe. Ori cu probabilitate, cu posibilitate nu ajungi la convingeri. Și abia după ce s-au întâlnit cu Domnul Hristos și s-au încredințat că Domnul Hristos a mers cu ei pe cale, și L-au cunoscut la frângerea pâinii, când Domnul Hristos a și dispărut de lângă ei, abia atunci au ajuns ei să-și dea seama că Domnul Hristos a înviat și că L-au văzut pe Domnul Hristos. Și nu au mai putut sta în Emaus, s-au dus la Ierusalim să le spună celorlalți că Hristos a Înviat și ceilalți ucenici ziceau că e adevărat că a înviat, că S-a arătat lui Chefa, lui Simon Petru (Luca 24, 34).

Mare lucru, să știți. Adică Domnul Hristos nu l-a lăsat pe Sfântul Apostol Petru în întristarea de pe urma lepădărilor, ci îndată după Înviere i S-a arătat și lui. Nu ni se spune în ce împrejurări. Sfântul Evanghelist Luca dă mărturie despre faptul că ziceau ucenicii "Cu adevărat S-a sculat Domnul și S-a arătat lui Petru". Apoi și ceilalți care L-au cunoscut pe Domnul Hristos, afară de Sfântul Apostol Toma. Știți că nu a fost de față când Domnul Hristos S-a arătat ucenicilor și a zis că el nu va crede. Dacă nu va pune el mâna să se convingă, nu va crede. E o mărturisire de necredință și e foarte interesant că în ziua de Paști, la Vecernie, e rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie despre întâlnirea Domnului Hristos cu ucenicii Săi în ziua Învierii, în seara zilei în care a înviat. Și Evanghelia care se citește în ziua de Paști la Vecernie se termină cu această necredință a Sfântului Apostol Toma. "Nu voi crede" (Ioan 20, 25). Cu aceste cuvinte se termină. Nu le-a fost frică sfinților care au rânduit lucrul acesta că nu vor crede oamenii dacă vor afla despre necredința unuia dintre ucenici. Până la urmă s-a convins și Sfîntul Apostol Toma. Cum s-a convins? L-a convins Domnul Hristos, i S-a arătat Domnul Hristos care i-a zis "Adu mâna ta și o pune în coasta Mea, adu degetul tău și îl pune în urmele cuielor și nu fi necredincios, ci credincios" (Ioan 20, 27).

Stimați ascultători, aici este o chestiune care e bine să o avem în vedere, și anume în Sfânta Evanghelie nu ni se spune dacă Sfântul Apostol Toma a pus sau nu a pus mâna acolo unde erau semne ale Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în coastă sau pe mâini sau pe picioare. Deși să știți că și Sfântul Evanghelist Luca relatează că ucenicii, când L-au văzut pe Domnul Hristos, au stat la îndoială și erau cuprinși de teamă și de bucurie, și în această stare nu au putut să se încredințeze de Înviere. Ei credeau că văd un duh și atunci Domnul Hristos a zis către ei: "Pipăiți-Mă și vedeți că duhul carne și oase nu are, precum Mă vedeți pe Mine având" (Luca 24, 39). E vorba de materialitatea trupului, deși nu e o materialitate cum sunt trupurile noastre și cum a fost trupul Domnului Hristos înainte de Înviere, dar în orice caz e și ceva din materie, pentru că și materia trebuie salvată. E adevărat că Domnul Hristos după Înviere a intrat prin ușile încuiate la apostolii Săi, în două rânduri, și condițiile trupului sunt altele decât cele de dinainte de Înviere, dar realitatea este că Domnul Hristos le-a spus "Pipăiți-Mă și vedeți". Încredințați-vă și prin pipăire, nu numai prin vedere.

Nu ni se spune că Sfântul Apostol Toma a pus mâna și de aceea sunt unii, cu greșeală, care spun că nici nu a pipăit Sfântul Apostol Toma pe Domnul Hristos. Însă toți aceștia contrazic Biserica. Biserica mărturisește clar și apăsat, din ziua de pomenire a Sfântului Apostol Toma, deci de la Dumineca Tomii și până la sfârșitul săptămânii care urmează Duminecii Tomii, că Sfântul Apostol Toma a pipăit coasta Domnului. Și între altele zice așa: "Cine a păzit mâna ucenicului nearsă, când s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine i-a dat ei putere de a putut pipăi osul cel de văpaie? Cu adevărat ceea ce s-a pipăit. Căci dacă n-ar fi dat coasta putere dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipăi patimile care au zguduit și cele de sus și cele de jos? - ne gândim la cele ce s-au întâmplat la pătimirea Domnului Hristos, când s-a cutremurat pământul și celelalte. Cu adevărat, acest dar lui Toma i s-a dat a o pipăi pe aceasta și a striga: Domnul meu și Dumnezeul meu!"

Aici e o teologie deja. Nu e numai o constatare, o relatare, o informare, ci e o teologie. Dar în orice caz se afirmă de patru ori în alcătuirea aceasta scurtă că Sfântul Apostol Toma a pipăit coasta Mântuitorului, așa încât greșesc toți aceia care contrazic Biserica sau care socotesc că au o părere mai bună când afirmă că Sfântul Apostol Toma nu a îndrăznit, nu a împlinit ceea ce i-a zis Domnul Hristos - "pipăie" - ci s-a încredințat fără pipăire. Nu avem voie să facem așa ceva. Dacă Biserica are un punct de vedere, noi trebuie să ne unim cu punctul de vedere al Bisericii. Și dacă noi suntem cinstitori ai Sfântului Apostol Toma și avem în vedere evenimentul acesta, noi îl sărbătorim, îl cinstim după rînduiala Bisericii și cu rânduielile Bisericii. Ori Biserica ne spune că "dreapta cea de lut" a lui Toma, mâna materială a lui Toma s-a apropiat de "coasta Domnului cea de foc", coasta Domnului o prezintă ca fiind coastă de foc pentru că era pătrunsă și de dumnezeire. Ori dumnezeirea e prezentată de multe ori ca foc mistuitor. "Cine a păzit mâna ucenicului nearsă când s-a apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine i-a dat ei putere de a putut pipăi - ce? - osul cel de văpaie? Cu adevărat ceea ce s-a pipăit. Căci dacă nu ar fi dat coasta putere dreptei celei de lut, cum ar fi putut pipăi patimile - respectiv e Învierea care cuprinde și patimile - care au zguduit cândva și cele de sus și cele de jos. Cu adevărat, acest dar - e un dar - lui Toma i s-a dat - a pipăi coasta, a pipăi pe Domnul Hristos, a pipăi semnul lăsat de sulița care a străpuns coasta Mântuitorului - a o pipăi pe aceasta și a striga: - lui Hristos - Domnul meu și Dumnezeul meu!"

E o teologie a Învierii în Ortodoxie. E Ortodoxia, credința ortodoxă despre Învierea Domnului Hristos. Și mai e ceva în Ortodoxie, în legătură cu taina aceasta a Învierii mai presus de lume. Noi avem afirmații la sfintele slujbe că Învierea s-a petrecut înviind Domnul Hristos străbătând piatra de pe mormânt. Deci nu a fost înlăturată întâi piatra ca să poată ieși Domnul Hristos din mormânt, ci prin piatră a înviat Domnul Hristos, a ieșit din mormânt prin piatră. Aceasta e credința Bisericii noastre. Și aceasta se afirmă în anumite alcătuiri. De pildă: "Piatra fiind pecetluită și ostașii străjuind prea curat trupul Tău, înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viață. Pentru aceasta Puterile cerurilor strigau Ție, Dătătorule de viață: Mărire Învierii Tale, Hristoase; mărire împărăției Tale; mărire purtării Tale de grijă, Unule, Iubitorule de oameni" (Troparul Învierii glas I). Deci "piatra fiind pecetluită și ostașii străjuind preacurat trupul Tău, înviat-ai a treia zi Mântuitorule, dăruind lumii viață".

Sau la Paști. La Paști, la alcătuirile de la slujba de Paști se zice așa: "Păzind pecețile întregi, Hristoase, ai înviat din mormânt, Cel ce n-ai vătămat cheile Fecioarei întru a Ta naștere și ne-ai deschis nouă ușile raiului". Sau gândiți-vă, de pildă, la o alcătuire din Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos în care, de asemenea, se spune că Domnul Hristos a ieșit din mormânt prin piatra pecetluită. După aceea a fost dată piatra la o parte de către îngeri - se spune în Sfânta Evanghelie - desigur cu scopul ca să se vadă mormântul gol de trupul Mântuitorului, să se vadă giulgiurile în care a fost înfășurat Domnul Hristos.

Iată atâtea lucruri, atâtea elemente care ne mențin în sfera tainei Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, care ne fac cunoscută Învierea ca realitate, dar care ne încredințează că Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos e mai presus de lume și rămâne taină, una dintre cele mai mari taine.

Dragi studenți, iată niște gânduri care ar trebui să le avem în vedere mai ales dumineca, mai ales la Paști, mai ales când ni se pune în față Învierea Domnului Hristos. Noi înșine am ajuns la certitudinea despre Învierea Domnului nostru Iisus Hristos printr-o lucrare a Mântuitorului Însuși în sufletele noastre. Nu din simplă informație. Dacă ar fi suficientă informația, atunci toți oamenii informați ar și crede. Aveam un cunoscut în tinerețea mea care știa multe despre ale credinței și soacra lui zicea "Știe dar nu crede". Adică nu e destul să știi, ca să crezi trebuie să realizezi o stare sufletească, care, deși pornește de la informație, nu e numai informație. Părintele Arsenie Boca zicea că "cea mai lungă cale e calea care duce de la urechi la inimă", adică de la informație la convingere. Când ești numai informat e prea puțin. Când ești convins e cât trebuie. Credința înseamnă convingere. Credința în Învierea Domnului Hristos înseamnă convingere. La Paști toate alcătuirile de slujbă sunt izbucniri de încredințare a Învierii și anume se spun cuvinte ca acestea: "Ziua Învierii, să ne luminăm popoare, Paștile Domnului, Paștile. Că din moarte la viață și de pe pământ la cer Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi cei ce-I cântăm cântare de biruință". "Prăznuim omorârea morții, sfărâmarea iadului și începătura altei vieți veșnice și săltând lăudăm pe Pricinuitorul, pe Unul Cel Binecuvântat Dumnezeul Părinților și Preamărit". "Acum toate de lumină s-au umplut: și cerul și pământul și cele de dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos întru care s-a întărit". "Cerurile după cuviință să se veselească și pământul să se bucure și să prăznuiască toată lumea cea văzută și cea nevăzută, că Hristos a Înviat, veselia cea veșnică".

Dar este și o intervenție în care ni se arată calea pe care putem să ne încredințăm. E de fapt ceea ce zice Domnul Hristos în Sfânta Evanghelie în Fericiri: "Fericiți sunt cei curați cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8), și anume chiar la Paști se spune: "Să ne curățim simțirile și să vedem pe Hristos strălucind cu neapropiată lumina Învierii și bucurați-vă zicând, luminați să-L auzim cântându-I cântare de biruință". Când poate ajunge omul să se încredințeze despre Învierea Domnului Hristos? Când își curățește simțirile, când se face receptiv pentru Învierea cea mai presus de lume, când îl învrednicește Dumnezeu să fie încredințat, nu numai informat, despre Învierea Domnului Hristos.

Aș vrea să rețineți aceste lucruri și mai ales faptul că Învierea Domnului Hristos e mai presus de lume, că Învierea Domnului Hristos e o taină, că Învierea Domnului Hristos nu o putem înțelege și nu o putem primi ca adevăr decât în măsura în care Mântuitorul Însuși, Mântuitorul Cel înviat ne încredințează cum l-a încredințat pe Sfântul Apostol Toma, cum l-a încredințat pe Sfântul Apostol Petru, cum i-a încredințat pe ucenicii de la Marea Tiberiadei, cum i-a încredințat pe ucenicii cu care S-a întâlnit în ziua Învierii Sale, cum i-a încredințat pe cei cinci sute care pe muntele din Galileea L-au întâmpinat pe Domnul Hristos și s-au încredințat de Învierea Lui și cum i-a încredințat pe toți oamenii care au mărturisit cu adevărat Învierea Domnului Hristos. Pentru că să știți că până la urmă martori ai Învierii Domnului Hristos nu sunt numai cei care L-au văzut înviat îndată după Înviere, ci toți care cred în Înviere, toți care credem în Înviere suntem martori ai Învierii Domnului Hristos. Și suntem martori ai Învierii Domnului Hristos în măsura în care primim ca adevărat tot ceea ce ne spune Sfânta Biserică ca realitate, deci și că a înviat străbătând prin piatră, prin piatra de pe mormânt, și că a intrat prin ușile încuiate la apostoli, și că a păzit întregi pecețile și a înviat din mormânt așa cum S-a născut din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Dumnezeu să ne ajute!

 

Când ne împărtășim cu Sfintele Taine, în ce constă aceasta, în ființa lui Hristos sau în energiile necreate?

Lucrurile acestea au încercat să le elucideze unii și alții. Noi credem că ne împărtășim cu Hristos întreg. Cum, nu știm. Adică nu ne împărtășim cu o parte din Hristos, nu numai cu Trupul și Sângele Lui ne împărtășim. Trupul și Sângele Mântuitorului este ceea ce ni se oferă, dar nu ni se oferă separat de Mântuitorul. Deci unde e Trupul și Sângele Mântuitorului, acolo e Mântuitorul. E Mântuitorul întreg: și în lărgime, adică nu primim o parte din Domnul Hristos, o parte din Trupul Lui, ci-L primim întreg, tot Trupul și tot Sângele Mântuitorului Îl primim fiecare dintre noi, și așa cum primim pe Hristos întreg în ceea ce privește Trupul și Sângele, cât e necesar să primim atât primim, nimenea nu a spus că primește o parte din Trupul Domnului Hristos. Cum primim pe Domnul Hristos întreg în ceea ce privește Trupul și Sângele - și e un lucru tainic, un lucru peste înțelegere - tot așa primim și pe Hristos întreg în ceea ce este El, adică nu numai Trupul și Sângele, ci Trupul unit cu sufletul și cu dumnezeirea.

Am putea răspunde la întrebarea aceasta că Îl primim cum știe Domnul Hristos și cum nu știm noi. Pentru noi important este să avem încredințarea că Îl primim în întregime.

Dumnezeirea Mântuitorului vine în ființă, în ființa în sine, sau e vorba de energiile necreate?

Sfântul Grigorie Palama spune că dumnezeirea e de infinite ori infinit mai presus de ceea ce putem noi înțelege din Dumnezeu și că dumnezeirea e de infinite ori mai presus de energiile Sale. Și abia în secolul al XIV-lea a apărut ideea aceasta că ne întâlnim cu Dumnezeu prin Harul Său, prin energiile necreate. Domnul Hristos nu spune nimic despre aceasta, ci spune în Evanghelie: "Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu - nu zice "cel ce primește niște energii" - are viață veșnică". Noi nu facem nici o teorie în privința aceasta ci suntem încredințați că Îl primim pe Dumnezeu, așa cum știe El că ni se dă, nu cum știm noi că-L primim.

Să știți că Trupul și Sângele Domnului Hristos care ni se dă, deci Domnul Hristos întreg, este Cel de după Înviere și de după Înălțare, nu ceva care a fost înainte de pătimire. A fost și înainte de pătimire, pentru că trupul din Înviere și din Înălțare cuprinde și pe cel dinainte de Pătimire, dar credința noastră este că Îl primim pe Domnul Hristos așa cum este El după Înviere și după Înălțare.

Sfinții Apostoli s-au împărtășit și ei cu Trupul de după Înviere și Înălțare, înainte de a pătimi Mântuitorul?

S-au împărtășit cu Trupul pe care li l-a dat Mântuitorul. Probabil s-au împărtășit cu același Trup cu care ne împărtășim și noi. Nu se împlinise încă, dar putea fi o anticipare.

Ce legătură este între harul primit la Botez și harul primit cu Sfânta Împărtășanie?

E același.

În legătură cu ce era vorba aseară, și anume că dacă omul nu ar fi păcătuit, era nevoie sau nu de jertfa Mântuitorului.

Sigur că nu era nevoie, dar nici nu avea cum să se întâmple, pentru că nu era răutatea care să ducă la răstignire.

Dar jertfa e o expresie a iubirii.

Sigur că da. Eu am zis aseară că Crucea este "fața lui Dumnezeu îndreptată către oameni" și aceasta înseamnă iubirea lui Dumnezeu, Dumnezeu fiind iubire. Iar relațiile lui Dumnezeu cu oamenii sunt relații de iubire și iubirea este aceea care L-a determinat pe Dumnezeu să-L trimită pe Fiul Său pentru mântuirea lumii, mântuirea lumii fiind o necesitate după căderea în păcat. Dar Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că în planul lui Dumnezeu din veșnicie a fost ca Fiul lui Dumnezeu să Se unească cu omul, și chiar dacă nu ar fi păcătuit omul, tot S-ar fi întrupat Fiul lui Dumnezeu. Însă aseară s-a pus și problema aceasta, că dacă nu ar fi căzut omul în păcat, atunci Jertfa mai avea loc? Bineînțeles că acestea sunt niște lucruri asupra cărora ne dăm noi părerile, să zicem, căci nu poate fi altfel decât așa cum a fost. Dar să zicem, în cazul când omul nu ar fi păcătuit și Fiul lui Dumnezeu S-ar fi întrupat, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, de Jertfă nu ar fi fost nevoie, iar condițiile Jertfei, Răstignirea ca atare nu s-ar fi putut întâmpla și din motivul că răutatea oamenilor nu era ca să poată să facă lucrul acesta, ca să existe lucrul acesta, al Jertfei, al Răstignirii, căci Jertfa de fapt e iubirea Mântuitorului arătată în Răstignirea pentru noi.

Hristos nu este înfățișat ca Mielul junghiat de la facerea lumii?

Mântuitorul e prezentat ca jertfă, ca miel înjunghiat și e văzut așa în perspectiva faptului că El de fapt trebuia să se jertfească, în condițiile noastre. Noi nu cunoaștem alte condiții. Dar Sfântul Maxim Mărturisitorul când spune aceasta că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat și S-ar fi întrupat și dacă omul nu păcătuia, vrea să scoată în evidență faptul că nu păcatul L-a adus pe Fiul lui Dumnezeu în lume, ci iubirea lui Dumnezeu care urmărește îndumnezeirea omului.

 

24 iulie 1996