Când ne spovedim cercetãm anumite îndreptare de spovedanie. Uneori întâlnim acolo scris despre pãcate care nu ni se par a fi pãcate. Este sau nu pãcat ceea ce noi nu considerãm pãcat?

Mai sunt si exagerãri în listele astea de pãcate. Omul trebuie sã-si aleagã de acolo numai ceea ce stie cã i se potriveste lui, nu sã-si asume toate câte sunt scrise în listele de pãcate. Nu te poti lua dupã lucruri generale pe care nici nu le poti considera pãcate, ci stãri. De exemplu, vin unii la spovedanie si zic: „Nu-L iubesc pe Dumnezeu din toatã inima, nu-l iubesc pe aproapele ca pe mine însumi...". Nu poti sã zici cã acestea sunt pãcate, ci stãri ale sufletului, care nu manifestã cãlcarea legii lui Dumnezeu, ci atestã mai degrabã o slãbiciune. Poate cã omul nu ajunge niciodatã sã-L iubeascã pe Dumnezeu din toatã inima, dar aceasta nu înseamnã cã pãcãtuieste, ci cã nu a ajuns încã la mãsura aceea. „Nu-l iubesc pe aproapele meu ca pe mine însumi"... Pãi, care om, din câti oameni stim noi, avem siguranta cã-l iubeste pe aproapele sãu ca pe sine însusi?

Mai sunt si altele care nu cred eu cã trebuie luate în considerare. La spovedit, trebuie sã spui ceea ce vezi tu cã e în tine ca insuficientã. Sunt si lucruri care pot fi socotite la greseli, sunt si lucruri care pot fi socotite la neputintã, la nestiintã, la rea vointã, stiu eu, la alte categorisiri decât pãcatul, pãcatul fiind cãlcarea legii lui Dumnezeu cu deplinã vointã si stiintã.
 
 

Se vorbeste din ce în ce mai mult de secularizarea Bisericii... Este secularizarea o boalã care apasã asupra Bisericii?

Biserica poate fi si ea influentatã de lucrurile veacului acestuia. Sfântul Apostol Pavel le scria credinciosilor din Roma: "Nu vã asemãnati chipului acestui veac ci vã schimbati prin înnoirea mintii". Deci nu vã secularizati, nu fiti cum este lumea. Domnul Hristos le-a spus ucenicilor sãi: „Dacã ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al sãu; dar voi nu sunteti din lume" (Ioan15, 19). Sau le-a spus cã ucenicii Îl primesc pe Duhul Sfânt, iar lumea nu. Pe cât putem, sã ne ferim de influente care ne apropie de lume si sã cãutãm sã fim într-o sferã mai înaltã decât sfera în care sunt cei care nu stiu de Dumnezeu.
 
 

Biserica Ortodoxã si cea Romano - Catolicã nu hirotonesc femeile, dar Biserica Anglicanã stim cã a îngãduit preotia femeilor. De ce femeia nu poate fi preot?

N-as putea sã spun de ce nu poate fi preot, dar stim cã noi avem traditia ca femeia trebuie sã nu fie preot. Sfântul Apostol Pavel, în conceptia care era atunci, a spus cã femeia sã tacã în bisericã si sã întrebe pe bãrbatul sãu, acasã, ceea ce vrea sã stie. Deci nu i s-a dat femeii sã propovãduiascã si, în baza acestei traditii, Biserica nu hirotoneste femei. Noi nu putem sã ne îndepãrtãm de Traditie, pentru cã atunci ne îndepãrtãm si de conceptie. Ar însemna cã noi suntem mai destepti decât Sfântul Apostol Pavel, cã în contextul existentei noastre, influentati de strãdaniile femeilor de a ajunge egale cu bãrbatul, admitem niste lucruri pe care nu le-ar admite Sfântul Apostol Pavel si pe care nu le-ar binecuvânta Dumnezeu.

Eu am fost astã-toamnã în Austria si am participat la un fel de adunare ecumenicã, unde era si o femeie de la vechii catolici, hirotonitã preot. M-a mirat foarte mult faptul cã vechii catolici au fost împotriva dogmei infailibilitãtii si acum admit lucruri de felul acesta. Deci, esti vechi catolic pentru cã nu admiti dogma infailibilitãtii papei, dar admiti preotia femeilor, pe care nu o admit catolicii. Am rãmas uimit de lucrul acesta si numai Dumnezeu stie ce va mai fi în lumea asta. Biserica Ortodoxã fiind traditionalistã, pe motivul cã în Traditie n-a fost asa ceva, nu admite preotia femeilor nici în actualitate.
 
 

Cum explicati cuvântul Sfântului Andrei Criteanul: "Evanghelia nu lucreazã si toatã Scriptura nu este bãgatã în seamã întru tine, suflete". Vorbiti-ne despre actualitatea acestui aspect.

Chestiunea este simplã! Sfântul Andrei Criteanul si-a dat seama cã adeseori noi trecem pe lângã Evanghelie; nu suntem interesati de lucrurile sfinte si atunci Evanghelia trece pe lângã noi si noi trecem pe lângã Evanghelie. Evanghelia nu lucreazã pentru cã nu s-a încorporat în noi si, în cazul acesta, nici Scriptura nu este bãgatã în seamã. Deci e vorba de o nepãsare fatã de lucrurile sfinte.
 
 

Cum poate un om din societatea de astãzi sã urce pe scara spre mântuire?

Cum au urcat toti oamenii care s-au mântuit! Nu existã o "societate de astãzi", fiecare a trãit societatea contemporanã cu el ca „societatea de astãzi". Mântuirea ne-o dã Domnul Hristos si se realizeazã în legãturã cu Domnul Hristos. Mântuirea este un lucru care se poate realiza în toate generatiile de oameni, neexistând o exceptie pentru o anumitã generatie. Generatia noastrã se mântuieste cum s-au mântuit generatiile dinaintea noastrã si cum se vor mântui generatiile de dupã noi: prin Hristos, prin asemãnarea cu Hristos, prin înnoirea mintii, prin neasemãnarea cu chipul acestui veac.
 
 

Ce sfaturi dati tinerilor care vor sã intre în monahism?

Sã se gândeascã bine ce vor sã facã, sã se cerceteze dacã au vocatie, sã doreascã monahismul ca mediul lor de mântuire si desãvârsire, sã nu se joace cu viata lor si sã nu-i lase nici pe altii sã se joace cu viata lor. Sã fie cu grijã, sã fie cu întemeiere, sã aibã constiinta cã ce fac este mai important decât ce ar putea face în cazul când ar trãi viata comunã. Deci, mai multã grijã, mai multã cumpãnire pentru lucruri care sunt mai greu de realizat decât cele pe care le realizeazã societatea.

Monahismul este ceva mai presus de fire, este ceva mai înalt decât obisnuitul. Le dau tinerilor sfatul sã fie cu multã gri-jã, sã nu se grãbeascã, sã se cerceteze din timp, sã se verifice pe ei însisi în societatea în care trãiesc, sã fie oameni de treabã. Sã fie ca niste cãlugãri care trãiesc în lume si dupã aceea sã se retragã la mânãstire, unde din nou sã se cerceteze; apoi, cu aju-torul lui Dumnezeu, sã porneascã la slujirea lui Dumnezeu, ca sã nu devinã niste cãlugãri improvizati sau, cum ar zice pãrintele Arsenie Boca, niste "cuiere de haine cãlugãresti".
 
 

Ce puteti spune tinerilor de astãzi care preferã discoteca în locul Bisericii?

Ce as putea sã le spun? Sã nu se ducã la discotecã, pentru cã acolo este gura iadului! Sã se ducã la bisericã, pentru cã acolo este poarta cerului!
 
 

Credeti cã existã si alte civilizatii, pe alte planete?

Nu cred nimic, pentru cã nu mi s-a descoperit. N-am de unde sã stiu dacã existã sau nu. Însã, dacã ar exista, nu m-ar de-ranja cu nimic treaba asta.
 
 

Ce mesaj aveti pentru oamenii din ziua de azi, care au înlocuit bucuria Învierii cu tânguirea pentru neputinta de a se mântui în mijlocul ispitelor?

Am convingerea cã nu sunt pe calea cea bunã. Toti suntem chemati la ospãtul credintei. Sfântul Ioan Gurã de Aur, în cuvân-tul sãu de la Pasti îi îndeamnã pe toti credinciosii sã se bucure de aceastã zi de bucurie a Pastilor si chiar atrage atentia: „Nimeni sã nu plângã pentru sãrãcie, pentru cã s-a arãtat Împãrãtia cea de obste. Nimeni sã nu plângã pentru pãcate, pentru cã iertare din pãmânt a rãsãrit. Nimeni sã nu se teamã de moarte, pentru cã ne-a izbãvit pe noi moartea Mântuitorului, a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea. Prãdat-a iadul Cel ce S-a pogorât la iad; amã-râtu-l-a pe el pentru cã a gustat trupul Lui si aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: «Iadul s-a tânguit întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amãrât pentru cã s-a stricat, s-a amãrât pentru cã s-a batjocorit, s-a amãrât pentru cã s-a omorât, s-a amãrât pentru cã s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pãmânt si s-a întâmpinat cu cerul, a luat ceea ce a vãzut si a cãzut întru ce n-a vãzut. Unde îti este moarte boldul, unde îti este iadule biru-inta? Înviat-a Hristos si tu te-ai surpat, înviat-a Hristos si au cãzut dracii, înviat-a Hristos si se bucurã îngerii, înviat-a Hristos si viata vietuieste»".

Deci, în conditiile acestea, nu se poate ca un crestin adevãrat sã se tânguiascã, ci sã aibã nãdejde cã Hristos, Cel care a înviat din morti, ne va învia si pe noi, cã Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne este favorabil, cã Dumnezeu este Tatãl nostru. Toate acestea trebuie sã înlãture tânguirea si nemultumirea. Gânditi-vã cã Dumnezeu nu doreste ca fiii Sãi sã fie niste tânguitori, privitori cu fata spre trecut, ci vrea sã fie niste oameni fericiti, privind spre viitor si spre vesnicie.
 
 

Stim cã anul acesta, pe 11 august, va fi o eclipsã de soare. Oamenii cred cã a venit ceasul de apoi...

Nu a venit nici un ceas de apoi! Nimeni nu stie când vine ceasul de apoi! Eclipsa aceasta de soare a fost calculatã cu sute de ani înainte. Se stie precis cum va fi. Înseamnã cã lucrurile se petrec asa cum stie Dumnezeu. N-are nici o legãturã cu sfârsitul lumii si cu semnele sfârsitului.
 
 

Unii care cred în ceea ce a scris Nostradamus, spun cã el a prevestit aceasta.

Eu nu stiu ce a scris, si pentru mine Nostradamus nu este o autoritate.
 
 

Ce sfaturi le dati viitorilor slujitori ai altarului din Seminarul Teologic?

Dragã, eu am vorbit odatã la Teologie despre rugãciune, era în 1955, în 4 aprilie. Si în timp ce vorbeam despre rugãciune, într-o salã de curs, mi-a venit o idee: cã ar putea cineva sã fie preot înainte sã fie crestin, înainte de a avea convingeri crestine. Si le-am spus celor care mã ascultau: „Fiti atenti sã nu ajungeti preoti înainte de a fi crestini!"

Sfatul meu este sã se formeze mai întâi în calitate de crestini si apoi sã urmeze preotia. Sã se formeze duhovniceste pentru ceea ce urmeazã sã facã, pentru cã si ei, la rândul lor, trebuie sã îndrume si sã formeze alti oameni
 
 

În ziua de azi au apãrut foarte multe ispite de care Sfintii Pãrinti nu vorbesc.

De exemplu ...
 
 

De exemplu, prietenia între tineri si limitele ei.

Prietenia dintre tineri e de când e lumea, de când e Adam si Eva. Nu se pune problema asta!
 
 

Între un bãiat si o fatã ...

Între un bãiat si o fatã... A, adicã vrei sã spui un tip de prietenie pe care Sfintii Pãrinti nu l-au avut în vedere. Pãi sfintii au avut în vedere prietenia ca prietenie, nu cu implicatii de cãsãtorie, cu implicatii sexuale, asa cum este acum. Dacã un bãiat îti prezintã o fatã si zice cã „ e prietena mea", de obicei te gândesti cã este cea cu care trãieste el. Pentru cã asa de mult s-a încetãtenit practica aceasta si asa de mult s-a degradat notiunea de prietenie, încât la asta te gândesti în mod firesc.

Prietenia este altceva decât cãsãtoria, iar prietenia între un bãiat si o fatã nu implicã cele ale cãsãtoriei. Sfintii Pãrinti nu au în vedere chipul acesta de prietenie, chipul acesta modern de întelegere a prieteniei, si de aceea nu se ocupã de el. Dacã este vorba sã rãspundem la întrebarea "Cum trebuie sã fie o prietenie între un bãiat si o fatã?" rãspunsul este acesta: Prietenia între un bãiat si o fatã trebuie sã fie la mãsura legãturilor dintre un frate si o sorã. Un frate si o sorã nu se angajeazã la sexualitate si, deci, legãtura între un frate si o sorã poate fi luatã drept mãsurã pentru legãtura între un prieten si o prietenã.
 
 

Vã rugãm sã ne spuneti ceva despre ce înseamnã „a iubi".

Toatã lumea stie ce înseamnã „a iubi", pentru cã stii când iubesti si când nu iubesti. Eu sunt dintr-un sat din care este si Lucretia Ciobanu. Lucretia Ciobanu, cântãreatã de muzicã popularã, are între altele si o cântare în care se cuprind si urmãtoarele cuvinte:

Pe la poarta cui mi-i drag
Treabã n-am, si tot îmi fac.
Pe la care mi-i urât,
Am treabã si nu mã duc.

Dacã stii lucrul acesta, stii ce înseamnã sã iubesti, stii ce înseamnã sã nu iubesti. Însã, în lãmurirea acestei chestiuni si în completare, as putea spune cã „a iubi" înseamnã a impropria, a aduce pe cel iubit în tine însuti, a nu-l lãsa în afarã de tine, a-l purta în tine.

Asta înseamnã sã iubesti – sã porti în tine, sã poti spune persoanei iubite: „Nu esti numai în afarã de mine, ci esti în mine, si mai ales în mine".