De când am început sã mã interesez mai mult de slujbele Bisericii noastre, mi s-a implantat în minte, dintr-o rugãciune de la Sfântul Maslu, o listã de binefaceri pe care nãdãjduim sã le primim.

Sfântul Maslu este una dintre cele sapte Sfinte Taine prin care darul lui Dumnezeu vine peste credinciosi si care este anume rânduitã pentru oamenii care sunt în suferintã, pentru tãmãduirea sufletului si a trupului. De aceea se face si maslu de obste, nu numai pentru bolnavi. Unii au suferinte fãrã sã se considere cã sunt bolnavi. La Maslu se spune: „Ridicã-l pe dânsul din patul durerii si din asternutul chinuirii. Sã se tãmãduiascã de toatã boala si de toatã neputinte, de întinãciunea trupeascã si sufleteascã", deci si de întinãciunea sufleteascã. Se poate face Maslu si pentru binele credinciosilor în general, pentru înmultirea darului lui Dumnezeu în constiinta noastrã, în simtirea noastrã, în fiinta noastrã întreagã.

În Sfânta Evanghelie de la Marcu este scris cã ucenicii pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a trimis sã tãmãduiascã suferintele oamenilor, i-au tãmãduit pe cei bolnavi ungându-i cu untdelemn ( cf. Marcu 6, 13).

Practica aceasta, de tãmãduire cu untdelemn sfintit, a exis-tat si pe vremea Sfintilor Apostoli. Sfântul Apostol Iacov, fratele Domnului, în Epistola lui, zice: „Este cineva bolnav între voi? Sã cheme preotii Bisericii si sã se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului" (Iacov 5, 14). Este vorba de o Tainã, altfel, ungerea cu untdelemn se poate face si în afarã de slujbã. Dar Sfântul Apostol Iacov zice „ungându-l cu untdelemn în numele Domnului", cu un untdelemn anume, cum îl avem dupã Maslu, dupã ce ne-am rugat sã se sfinteascã untdelemnul si dupã ce ne-am rugat ca prin untdelemn sã vinã daruri ale lui Dumnezeu pentru cei care sunt de fatã sau pentru cei care se vor unge.

Am zis cã, în rugãciunea întâia de dupã prima Evanghelie care se citeste la Sfântul Maslu, este o listã de binefaceri la care trebuie sã luãm aminte: „Facã-se, Doamne, untdelemnul acesta, untdelemn de bucurie, untdelemn de sfintenie, îmbrãcãminte împãrãteascã, pavãzã puternicã, izbãvitoare de orice lucrare diavoleascã, pecete nestricatã, bucuria inimii, veselie vesnicã".

M-am oprit de multe ori asupra acestor binefaceri ale lui Dumnezeu, pe care dorim sã le primim prin untdelemn sfintit, si am luat aminte la faptul cã lista aceasta de binefaceri începe cu bucuria si se sfârseste cu veselia. „Facã-se, Doamne, untdelem-nul acesta untdelemn de bucurie". De ce de bucurie? Pentru cã Dumnezeu vrea sã fim oameni ai bucuriei, sã fim primitori de bucurie si sã fim lucrãtori de bucurie. În Epistola a II-a cãtre Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, citim: „Noi suntem lucrã-tori ai bucurie voastre", deci suntem mijlocitori de bucurie, sun-tem oameni care rãspândim bucuria.

Poate v-ati oprit vreodatã cu gândul asupra celor scrise în Sfânta Evanghelie de la Matei, Capitolul XXVI, si în Sfânta Evanghelie de la Marcu, în Capitolul XIV, despre femeia care a turnat mir în semn de cinstire a Domnului nostru Iisus Hristos; în legãturã cu ea, ucenicii Domnului nostru Iisus Hristos au zis cã mai bine s-ar fi vândut mirul acela si banii sã se fi dat sãracilor. Domnul Iisus Hristos a spus atunci un cuvânt pe care ar trebui sã nu-l uitãm niciodatã, pentru cã e un cuvânt vesnic al Domnului Hristos: „Nu faceti supãrare femeii!" Adicã acelei femei care I-a adus cinstire sã nu-i facã supãrare cei care au înteles altfel, care au lucrat cu mintea lor si au gândit altfel decât a gândit femeia cinstitoare a Mântuitorului. Nu faceti supãrare!

Ar trebui sã avem în vedere cuvântul acesta, sã nu facem supãrarea niciodatã si nimãnui. Ce bine ar fi în lumea aceasta dacã fiecare dintre noi, în locul nostru de vietuire, am avea drept cuvânt de învãtãturã, drept cuvânt de ordine, cuvântul acesta: Nu faceti supãrare! Domnul Hristos vrea nu numai sã nu facem supãrare, ci vrea sã aducem bucurie, sã fim lucrãtori de bucurie, sã fim întâi de toate purtãtori de bucurie, pentru cã în Sfânta Evanghelie e scris: „Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea sã fie în voi si ca bucuria voastrã sã fie deplinã" (Ioan 15, 11). Deci Domnul Hristos vrea sã fim purtãtori de bucurie, sã avem în sufletul nostru bucuria Lui si bucuria noastrã sã fie deplinã, sã nu fie cu împutinare, cu stirbire.

Deci, „Facã-se, Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie, untdelemn de sfintenie", sã sporeascã sfintenia noastrã. Toatã lucrarea Bisericii este o lucrare de sfintire. Biserica noastrã vrea sã ne sfinteascã prin darurile sale, prin Sfintele Taine. Ne gândim cam putin la faptul cã ar trebui sã fim sfinti. Ar trebui sã ne gândim mai mult cã suntem chemati la sfintenie, cã avem mijloace de sfintire. Dar, pentru cã suntem departe de o viatã sfântã, ne gândim mai mult la o curãtire a su-fletului, la o curãtire de pãcate. Este bine sã ne gândim, dar sã ne gândim si la untdelemnul care sã ne fie untdelemn de sfintire, untdelemn de sfintenie.

Deci, „Facã-se, Doamne, untdelemnul acesta, untdelemn de sfintenie, îmbrãcãminte împãrãteascã". Ne gândim cam putin si la rostul acesta al untdelemnului: sã fie „îmbrãcãminte împãrãteascã". Când ne aducem aminte de acest cuvânt, este poate cazul sã ne gândim la faptul cã Sfântul Apostol Pavel, în Epistola cãtre Galateni, scrie: „Câti în Hristos v-ati botezat, în Hristos v-ati îmbrãcat" (Galateni 3, 26) si cã la anumite sãrbã-tori ale Bisericii noastre, spunem acest verset în loc de în loc de „Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare...".

Îmbrãcãminte împãrãteascã este îmbrãcãmintea în Hristos sau îmbrãcãmintea în virtutile pomenite de Sfântul Apostol Pavel în Epistola cãtre Coloseni: „Îmbrãcati-vã, dar, ca alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si prea iubiti, cu milostivirile îndurãrii, cu bunãtate, cu smerenie, cu blândete, cu îndelungã-rãbdare, îngã-duindu-vã unii pe altii si iertând unii altora, dacã are cineva vreo plângere împotriva cuiva; dupã cum si Hristos v-a iertat vouã, asa sã iertati si voi. Iar peste toate acestea, îmbrãcati-vã întru dragoste, care este legãtura desãvârsirii. Si pacea lui Hristos, în-tru care ati fost chemati, ca sã fiti un singur trup, sã stãpâneascã în inimile voastre; si fiti multumitori" (Coloseni 3, 12-15). Aceasta este îmbrãcãmintea noastrã. Îmbrãcãminte cu bunãtate, îmbrãcãminte cu smerenie, cu blândete. "Învãtati-vã de la Mine cã sunt blând si smerit cu inima si veti avea odihnã sufletelor voastre" (Matei 11, 29), spunea Domnul Hristos. Îmbrãcãminte cu îngãduintã, îmbrãcãminte cu iertare, îmbrãcã-minte cu iubire, îmbrãcãminte aducãtoare de pace, îmbrãcãminte aducãtoare de multumire.

Mai departe, zicem: „Facã-se, Doamne, untdelemnul acesta untdelemn de bucurie, untdelemn de sfintire, îmbrãcã-minte împãrãteascã, pavãzã puternicã, izbãvitoare de orice lucrare diavoleascã". Pavãzã puternicã! O întemeiere bunã. Sã ne fie untdelemnul acesta, ungerea cu untdelemn, o întemeiere bunã, izbãvitoare de toatã lucrarea diavoleascã. Sã nu poatã vrãjmasul sã se apropie de nici unul dintre noi; „Ca de foc sã fugã de mine tot lucrul rãu, toatã patima" zicem dupã ce ne împãrtãsim cu Sfintele Taine. Sã fim sãlas al Duhului Sfânt si sã nu mai fim sãlas pãcatului. Aceasta se întâmplã prin împãrtãsirea cu Trupul si Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, cu „dumnezeiestile, preacuratele si nemuritoarele, cerestile, de viatã fãcãtoarele, înfricosãtoarele lui Hristos Taine". Se întâmplã aceasta prin ungere cu untdelemn, se întâmplã aceasta prin stropire cu apã sfintitã.

Când se fac aceste lucrãri asupra noastrã trebuie sã avem întemeierea aceasta de îndepãrtare de orice lucru rãu, sã fugã de la noi orice lucru rãu. „Sã vie Dumnezeu si sã se risipeascã vrãjmasii lui. Precum se stinge fumul, sã se stingã. Precum se topeste ceara de la fata focului, asa sã piarã pãcãtosii de la fata lui Dumnezeu, iar dreptii sã se bucure si sã se veseleascã" zicem la Pasti, si ar trebui sã simtim lucrul acesta întâmplându-se cu noi totdeauna.

„Facã-se untdelemnul acesta bucuria inimii, veselie vesnicã".

Am început cu bucurie, am sfârsit cu bucurie, cu bucuria inimii si veselie vesnicã. „Bucurati-vã în ziua aceea si vã vese-liti, cã, iatã, plata voastrã multã este în cer" (Luca 6, 23), a zis Domnul Hristos. Ungerea cu untdelemn sfintit trebuie sã fie mijlocitoare si de aceste daruri: bucurie, sfintenie, îmbrãcãminte împãrãteascã, pavãzã puternicã izbãvitoare de toatã lucrarea diavoleascã, bucuria inimii si veselie vesnicã. Asa trebuie sã fie crestinii: oameni ai bucuriei, oameni cãutãtori de sfintenie, oameni împotrivitori fatã de pãcat. Când se întâmplã toate acestea, se întâmplã si învãluirea noastrã în bucuria cea vesnicã, în veselia cea vesnicã.

La fiecare Sfântã Liturghie a Sfântului Ioan Gurã de Aur, când credinciosii cântã "Fie numele Domnului binecuvântat de acum si pânã-n veac", preotul spune o rugãciune care are urmã-torul cuprins: „Plinirea Legii si a proorocilor, Tu Însuti fiind Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai primit toatã rânduiala cea pãrinteascã, umple de bucuri si de veselie inimile noastre totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor amin". Cu alte cuvinte, fiecare Sfântã Liturghie trebuie sã fie prilej de bucurie, pricinuitoare de bucurie, înmultitoare de bucurie prin Domnul nostru Iisus Hristos, care este plinirea Legii si a proorocilor.

Ajutor pentru acestea ne dã si Maica Domnului. Maica Domnului are un loc de cãpetenie în credinta noastrã. Sã ne gândim, de pildã, la o alcãtuire de la Sfântul Maslu, care tare mi-e dragã mie: „Pe tine, preacuratul palat al Împãratului ceresc, ceea ce esti multlãudatã, te rog, curãteste mintea mea cea întinatã cu tot felul de pãcate si o fã locas înfrumusetat al dumnezeiestii Treimi ca sã laud si sã mãresc puterea ta si mila ta cea nemãsuratã, fiind mântuit eu, netrebnicul robul tãu". E asa de frumos, e atât de minunat!

Maica Domnului a fost „palat al Împãratului ceresc" când L-a purtat în pântecele ei pe Mântuitorul lumii, si a rãmas în vesnicie asa, pentru cã de inima Maicii Domnului – Domnul Hristos nu s-a despãrtit nici când S-a nãscut din ea. Maica Domnului este purtãtoare de Hristos în vesnicie: „Pe tine, preacuratul palat al Împãratului ceresc, ceea ce esti mult lãudatã, te rog, curãteste mintea mea întinatã cu tot felul de pãcate si o fã locas înfrumusetat al dumnezeiestii Treimi".

De ce cerem de la Maica Domnului sã fie inima noastrã „locas înfrumusetat al dumnezeiestii Treimi"? Pentru cã si Maica Domnului este asa! Când preasfânta Fecioarã Maria, nedumeritã de vestea pe care i-a adus-o îngerul a întrebat cum poate sã fie aceasta, de vreme ce ea nu cunostea cele ce premerg maternitãtii, îngerul binevestitor i-a spus asa: „Duhul Sfânt se va pogorî peste tine si puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea si Sfântul care Se va naste din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema" (Luca 1, 35). Sunt cele trei Persoane ale Sfintei Treimi: Tatãl, Fiul si Sfântul Duh. Ceea ce s-a întâmplat atunci când Maica Domnului a primit sã fie mamã a Mântuitorului, asezarea Sfintei Treimi în fiinta ei, a rãmas pentru vesnicie.

Dacã Domnul Hristos este purtat de Maica Domnului în inima ei în vesnicie, atunci si puterea Celui Preaînalt o umbreste în vesnicie, puterea lui Dumnezeu Tatãl, atunci si Duhul Sfânt, care S-a pogorât peste Maica Domnului, rãmâne peste ea în vesnicie. Fiind locas al Preasfintei Treimi, fiind preacuratã, fiind neîntinatã, Maica Domnului poate sã ne ajute sã fim si noi locasuri ale Preasfintei Treimi întru sfintire si sã se facã mintea noastrã, inima noastrã, fiinta noastrã, „locas înfrumusetat al Preasfintei Treimi".

Când cerem aceasta, îi spunem de ce dorim noi sã fim locasuri ale Sfintei Treimi, de ce dorim noi sã ne fie inima curatã si mintea sã fie fãrã pãcat: „Ca sã te laud si sã mãresc puterea ta si mila ta cea nemãsuratã". Maica Domnului are putere si are milã nemãsuratã. Noi nu cunoastem aceastã putere si milã decât prin ajutorul Maicii Domnului, prin ajutorul lui Dumnezeu, prin ajutorul Duhului Sfânt care, pogorându-se peste Elisabeta, a miscat-o spre cunostintã si i-a zis: „Binecuvântatã esti tu între femei si binecuvântat este rodul pântecelui tãu. Si de unde mie cinstea aceasta, ca sã vie la mine Maica Domnului meu?" (Luca 1, 42).

Prin Duhul Sfânt, prin puterea lui Dumnezeu, prin mijlocirile Maicii Domnului, putem sã întelegem mãretiile Maicii Domnului, pe care noi le exprimãm de atâtea ori când zicem: "Pe ceea ce este mai înaltã decât cerurile si mai curatã decât strãlucirile soarelui"; "Pe tine, Maica lui Dumnezeu, cea mai presus de minte si de cuvânt"; "Spãimântatu-s-au toate de dumnezeiascã mãrirea ta", sau când zicem "Pe ceea ce este mãrirea a toatã lumea, bisericã sfintitã si rai cuvântãtor", "Rai de tainã esti, Nãscãtoare de Dumnezeu care ai odrãslit nelucrat pe Hristos" etc.

Când zicem toate acestea, învãtati fiind de Duhul Sfânt, care a dat gândurile acestea pentru alcãtuirea sfintelor slujbe, spunem adevãruri pe care noi nu le putem întelege decât tot prin puterea Duhului Sfânt. Sunt adevãruri pe care noi le spunem si nu suntem în stare sã le si simtim, pentru cã mintea noastrã este întinatã si pentru cã nu ne-am fãcut întru simtire, întru cunos-tintã, locasuri ale Sfintei Treimi. Numai dacã „eu, netrebnicul robul tãu" sunt mântuit, numai dacã mintea mea este curãtitã „de tot felul de pãcate", numai dacã as fi cu adevãrat „locas al Preasfintei Treimi", as putea „sã laud si sã preamãresc puterea si mila ta cea nemãsuratã". Milã nemãsuratã, milã care n-are margini, milã care nu poate sã aibã margini, putere nemãrginitã, cum este puterea Maicii Domnului.

Un pãrinte, Dumnezeu sã-i ajute, poate unii îl cunoasteti, pãrintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol, are un cuvânt în Convorbiri Duhovnicesti, anume: "Ceea ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugãciunea". Maica Domnului poate sã ne ajute prin rugãciunile ei sã primim binefaceri de la Dumnezeu. Puterea ei este nemãrginitã, pentru cã rugãciunea ei este puternicã si mijloceste revãrsare de putere din puterea Fiului ei si Dumnezeului nostru.

Sunt niste gânduri pe care cred eu cã e bine sã le purtãm în suflet si care poate cã sunt mai necesare acum decât gândurile despre desãvârsire, despre deplinãtate, despre perfectiune, pe care le stim din cuprinsul dumnezeiestii Scripturi. Este adevãrat cã Biserica noastrã nu ne pune în fatã prin rânduielile de slujbã cuvinte privitoare la desãvârsire. Ceea ce trebuie sã avem în vedere când e vorba de înaintare, când e vorba de perfectiune, este aceasta: sã împlinim tot ce putem împlini.

Cele dintâi cuvinte ale Domnului Hristos, pe care le întâlnim în Sfânta Evanghelie de la Matei, sunt: "Lasã acum, cã asa se cuvine nouã sã împlinim toatã dreptatea" (Matei 3, 15) si se referã la deplinãtate, la desãvârsire, în întelesul cã spre desãvârsire merge numai acela care vrea sã împlineascã totul si în mod deplin.

Când fariseii si cãrturarii dãdeau zeciuialã din veniturile lor, din izmã, din chimen si din mãrar, Domnul Hristos, obser-vând aceasta, le-a spus: „Vai vouã, cãrturarilor si fariseilor fãtar-nici! Cã dati zeciuialã din izmã, din mãrar si din chimen, dar ati lãsat pãrtile mai grele ale Legii: judecata, mila si credinta". Si vine cu învãtãtura: „pe acestea trebuia sã le faceti si pe acelea sã nu le lãsati" (Matei 23, 23).

Noi, cu neputintele noastre, din cât ni se cere, facem cât putem. Dumnezeu primeste putinul pe care-l facem noi si împlineste El ce nu putem împlini; noi nãdãjduim la mila lui Dumnezeu mai mult decât la dreptatea noastrã, pentru cã drepta-tea noastrã, ati auzit într-o rugãciune de la Maslu, „este ca o câr-pã lepãdatã".

Nu ne putem lãuda cu dreptatea noastrã, dar avem încredere în mila cea nemãrginitã a lui Dumnezeu. La rugãciu-nile de dezlegare zicem cã „Precum mãrirea Ta este neasemã-natã, asa si mila Ta este nemãsuratã". Atât este de mare mila lui Dumnezeu, cât este de mare mãrirea lui Dumnezeu, iar cele ale lui Dumnezeu sunt fãrã margini. Nimic nu are Dumnezeu mãrginit: nici mila, nici bunãtatea, nici iertarea, nimic. Totul este deplin.

Sã cãutãm si noi sã fim cu deplinãtate în tot ce este frumos si bun. Darul lui Dumnezeu sã fie cu noi, rugãciunile Maicii Domnului si binecuvântarea Domnului sã ne însoteascã de acum si pânã-n veac! Amin.