În numele Tatãlui si al Fiului si al Sfântului Duh, Amin.

„Îndrãzneste, scoalã-te! Te cheamã!" (Marcu 10, 49)

Cuvintele acestea se gãsesc în Evanghelia de la Marcu si nu sunt nici cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, nici cuvintele vreunuia dintre ucenici, ci sunt cuvinte ale oamenilor din multime adresate unui om fãrã vedere, care aflase cã Domnul Hristos trece pe acolo si-L ruga pe Mântuitorul sã-i dea vedere. Oamenii din multime mai întâi l-au dojenit ca sã tacã, apoi, dupã ce au aflat cã Domnul Hristos îl cheamã la El, i-au spus: "Îndrãzneste, scoalã-te! Te cheamã!".

Cuvintele acestea reprezintã de fapt întreaga Evanghelie a Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Oricare dintre paginile Sfintei Evanghelii este o chemare, este un îndemn la încredere, este un îndemn la o viatã mai presus de viata obisnuitã. Ai încredere pentru cã te cheamã! Fii cu încredintare în viata pe care o trãiesti, cãci te cheamã Domnul Hristos!

Pilda cu fiul risipitor, care s-a citit astãzi din Sfânta Evanghelie de la Luca, este o chemare adresatã nouã din partea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Domnul Hristos le-a spus unor oameni care erau în preajma Lui, dintre care unii farisei si altii vamesi, trei pilde pline de încredere: pilda cu oaia cea pierdutã, pilda cu drahma cea pierdutã si pilda cu fiul risipitor. Toate acestea exprimã încredere, pentru cã Domnul nostru Iisus Hristos vrea sã avem încredere, sã trãim în aceastã viatã cu credinta în El, cu încrederea în iubire.

Ai încredere, nu-ti pierde credinta, nu te lãsa obosit în aceastã viatã! Ai încredere în Mântuitorul, ai încredere în Dumnezeu Tatãl, ai încredere în Duhul Sfânt, ai încredere în rugãciunile Maicii preacurate, ai încredere în bine, ai încredere în mijlocirile sfintilor! Ai încrede-re, nu te lãsa biruit de neca-zuri, nu te lãsa slãbit de greutãti! Te cheamã Domnul Hristos! Te ajutã Domnul Hristos! Scoalã-te, nu fi nelucrãtor si nepã-sãtor!

Domnul nostru Iisus Hristos le-a vorbit celor care erau atunci de fatã, fariseilor si vamesilor, despre pãstorul care-si du-ce pe umãr oaia cea pierdutã si-i cheamã pe cei din jurul sãu sã se bucure împreunã cã a gãsit-o. Apoi spune cã „bucurie mai mare se face în cer pentru un pãcãtos care se pocãieste decât pentru nouãzeci si nouã de drepti care nu au nevoie de pocãintã".

A mai spus Domnul Hristos o pildã, cu drahma cea pierdutã, în care este vorba despre o femeie care a pierdut o drahmã, iar când a gãsit-o, dupã ce a scotocit peste tot si a dat de ea, a chemat vecinele si a zis: "Bucurati-vã cu mine, cãci am gãsit drahma pe care o pierdusem" (Luca 15, 9); apoi a spus: "Asa se face bucu-rie îngerilor pentru un pãcãtos care se pocãieste" (Luca 15, 10). Iar bucuria care se face în cer pentru un pãcãtos care se pocãieste, a înfãtisat-o Domnul Hristos ca pe un ospãt, ca pe ospãtul acela pe care l-a fãcut tatãl cel primitor pentru fiul care, dupã ce si-a risipit partea de avere, s-a întors acasã, cerându-si iertare pentru greselile fãcute.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus lucrurile acestea la mãsurile omului. El a vrut sã întelegem cã Dumnezeu este Tatãl nostru. Dar, în pilda aceasta cu fiul risipitor si cu tatãl primitor, a vorbit despre un tatã oarecare dintre cei de pe pãmânt; un tatã oarecare a alergat în fata fiului care se întorcea, un tatã bun l-a îmbrãtisat pe fiul care se întorcea, un tatã bun l-a sãrutat, un tatã bun a rânduit toate cele spre bine.

Domnul Hristos ne face sã ne gândim la faptul cã dacã un tatã pãmântesc poate face asa ceva, cu atât mai mult Tatãl Cel ceresc, care este Tatãl nostru. Într-o altã împrejurare Domnul Hristos a zis: "Care tatã dintre voi, dacã îi va cere fiul pâine, oare îi va da piatrã? Sau dacã îi va cere peste, oare el îi va da în loc de peste, sarpe? Sau dacã-i va cere un ou, îi va da scorpie?" (Luca 11, 11-12); si a continuat: "Dacã voi, rãi fiind, stiti sã dati fiilor vostri daruri bune, cu cât mai mult Tatãl vostru Cel din ceruri" (Luca 11, 13).

Noi stim cã Dumnezeu este Tatãl nostru. Avem încredere în Dumnezeu Tatãl nostru, stim cã ne cheamã Tatãl nostru la El, cã ne ajutã sã mergem la El; avem încredere în Dumnezeu, ascultãm chemarea Lui, avem siguranta cã ne primeste si ne ajutã.

Gândurile acestea le prezint cu prilejul mutãrii de la noi a unuia dintre credinciosii acestei parohii, Savu Popa. A avut si el încredere în Dumnezeu, a strãbãtut prin viatã, a întâmpinat mul-te. Credinta în Dumnezeu l-a tinut în liniste sufleteascã în fata împrejurãrilor grele pe care numai el le stie care au fost si câte au fost.

S-a întors acasã din vâltoarea greutãtilor prin care a trecut si a pus temelie pentru o familie de care s-a bucurat de-a lungul anilor. Dacã n-a putut el sã-I slujeascã lui Dumnezeu cu slujire preoteascã, l-a învrednicit Dumnezeu sã aibã un copil preot, l-a învrednicit Dumnezeu sã aibã o fiicã preoteasã, l-a învrednicit Dumnezeu sã se bucure de familia lui, si noi dãm slavã lui Dumnezeu pentru aceasta.

De obicei, când trece cineva din aceastã viatã, ne gândim la viata lui câtã o stim, îi aducem multumire lui Dumnezeu si zicem împreunã cu toti credinciosii: "Fie numele Domnului binecuvântat, de acum si pânã în veac". Dar sã nu uitãm cã a fost sprijinit în lucrarea lui de o sotie bunã care, lucru extraor-dinar de rar, l-a asteptat patrusprezece ani pânã când si-a putut împlini gândul de a fi împreunã în viata de cãsãtorie. Este un lucru de laudã! De câte ori am ocazia, le spun oamenilor: „Cu-nosc o femeie la Ocna Sibiului, care l-a asteptat patrusprezece ani pe un bãiat cu care voia sã se cãsãtoreascã. Si l-ar fi asteptat si mai mult, dacã ar fi trebuit! Si vreme multã, si vreme putinã, trece, când e vorba de un ideal!

Sã ne gândim la lucrurile acestea si sã nu uitãm niciodatã cã Domnul Hristos ne cheamã. Sã avem încredere! Sã avem încredere în ceea ce ne-a spus Mântuitorul!

Mai zilele trecute m-a întrebat cineva: „Pãrinte, cum explicati faptul cã dumneavoastrã sunteti asa de optimist si cum se explicã faptul cã atâta seninãtate izvorãste din cãrtile dumneavoastrã?". Si am rãspuns: „Asta se întâmplã pentru cã eu cred! Cred în Evanghelie, cred în ceea ce a spus Mântuitorul, cred cã El ne cheamã, cred cã ne ajutã, cred cã este «bun si iubitor de oameni», cã este «milostiv si iubitor de oameni», cã al Lui este «a ne milui si a ne mântui», cred cã Dumnezeul nostru este «Dumnezeul milei si-al îndurãrilor si-al iubirii de oameni»".

În aceastã împrejurare, având încredere în Evanghelie, având încredere în mijlocirile Maicii Domnului si-ale tuturor sfintilor, îl recomandãm pe cel ce s-a mutat de la noi, robul lui Dumnezeu, Savu, ca sã fie primit cu dreptii si cu sfintii. Îl înso-tim cu gândurile noastre bune si-l tinem în sufletul nostru. Asa cum l-am avut în viatã, îl tinem si pe mai departe, si asa îl vom avea si în vesnicie.

Cu sentimentele din viatã, pe care le pãstrãm si mai departe, ne vom întâlni cu el la vreme potrivitã, dincolo de lumea aceasta, ca sã-L mãrturisim pe Tatãl pe Fiul si pe Sfântul Duh, Treimea cea de o fiintã si nedespãrtitã. Amin!