VUIETUL DUHULUI



 

Mânãstirea Brâncoveanu
14 iunie 1996

Unul dintre gândurile pe care le am cel mai mult la inimã este gândul cã Duhul Sfânt are un vuiet si cã vuietul lui sunt sfintele slujbe. În Sfânta Evanghelie de la Ioan, acolo unde este scris despre convorbirea Domnului nostru Iisus Hristos cu fariseul Nicodim, Domnul Hristos a fãcut afirmatia cã „Vântul suflã unde voieste si tu auzi glasul lui, dar nu stii de unde vine, nici încotro se duce" (Ioan 3, 8). Cuvântul acesta se poate spune tot asa de bine si despre Duhul, pentru cã pneuma în limba greacã înseamnã si vânt si duh. „Duhul suflã unde voieste si tu auzi vuietul lui si nu stii de unde vine si încotro se duce". Deci poate fi vorba de un vuiet al Duhului asa cum este vorba de un vuiet al vântului.

Tot în Sfânta Evanghelie de la Ioan, la un praznic al iudeilor, Domnul Hristos a zis cãtre ascultãtorii Sãi: „Dacã înseteazã cineva, sã vinã la Mine si sã bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apã vie vor curge din pântecele lui" (Ioan 7, 37-38). Este vorba despre Duhul pe care aveau sã-L primeascã cei ce credeau în Hristos, pentru cã Duhul nu se coborâse încã. Duhul este asemãnat aici nu cu vântul, ci cu un râu care vuieste pornind nu din afara credinciosilor, ci din credinciosii însisi. Cei ce vor crede, râuri de apã vie vor curge din fiinta lor.

La pogorârea Duhului Sfânt se spune cã s-a auzit un vuiet ca o vijelie care vine repede (cf. Fapte 2, 2). Încã o datã vuiet! De trei ori vuietul Duhului: prima datã comparat cu vântul din convorbirea Domnului Hristos cu fariseul Nicodim; a douã oarã asemãnat cu vuietul râului care curge din fiinta celui ce a primit pe Duhul Sfânt, si a treia oarã asemãnat cu vuietul care s-a auzit la pogorârea Sfântului Duh peste Sfintii Apostoli.

Domnul Hristos spune despre Duhul Sfânt: „El pe Mine Mã va preamãri". Dacã facem o legãturã între cuvântul acesta si vuietul Duhului, ne putem gândi foarte bine cã Duhul Sfânt are ca lucrare preamãrirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Biserica noastrã este o Bisericã preamãritoare, Bisericã doxolo-gicã, este Bisericã aducãtoare de preamãrire lui Dumnezeu, lucru care se realizeazã prin Duhul Sfânt la sfintele slujbe. Sfintele slujbe sunt o lucrare a Duhului Sfânt, atât dupã conti-nutul lor, cât si dupã felul în care se fac. Duhul Sfânt ne dã gândurile de la sfintele slujbe cuprinse în Molitfelnic, în Liturghier, în cãrtile de la stranã si de la altar. De fapt sfintele slujbe sunt ceea ce Duhul Sfânt a descoperit Bisericii pentru slava lui Dumnezeu si pentru mântuirea credinciosilor.

Noi avem un dar de la Dumnezeu: acela de a spune cele rostite de Duhul Sfânt si de a auzi cele cuprinse în cãrtile de slujbã. Sfintele slujbe ale Bisericii noastre sunt fãcute pentru toti credinciosii din bisericã, adicã sunt fãcute nu numai pentru preot si pentru cântãret, de pildã, sau pentru cititorii de la stranã, ci pentru toti oamenii care iau parte la ele. Slujbele trebuie fãcute în asa fel încât sã fie auzite de toti, ca toti sã se foloseascã de cuprinsul lor si de gândurile Duhului Sfânt.

Dacã avem retineri la slujbã, gresim în fata lui Dumnezeu si a credinciosilor prezenti. Gresim în fata lui Dumnezeu, pentru cã nu spunem lucrurile lui Dumnezeu cu convingerea necesarã, si gresim fatã de credinciosi, prin faptul cã nu le dãm posibilitatea sã se împãrtãseascã de darurile Duhului Sfânt din cuprinsul sfintelor slujbe. În loc sã audã vuietul Duhului, preamãrirea lui Dumnezeu, cinstirea Maicii Domnului, cinstirea sfintilor si rugãciunile cãtre sfinti, credinciosii aud doar un zum-zet! Asta nu-i destul! Greseste oricine are de cântat sau de citit la stranã si nu face lucrul acesta la nivelul cuvenit. Nu vizez pe nimeni, desi fiecare se poate cerceta si poate sã stie dacã îl priveste chestiunea aceasta.

Lucrurile lui Dumnezeu trebuie spuse cu apãs, lucrurile lui Dumnezeu trebuie spuse cu sigurantã, cu convingere, pentru cã asa le-a spus Duhul Sfânt. Când apostolii au primit pe Duhul Sfânt si au fost sub puterea Duhului Sfânt, au început sã vor-beascã nu numai în limba cunoscutã de ei, ci în limbile pe care le-a dat lor Duhul Sfânt. Dar ce au spus? Nu stim cuvintele pe care le-au spus, ci stim ce au spus: mãrirea lui Dumnezeu. Cei care i-au ascultat pe Sfintii Apostoli sub puterea Duhului Sfânt, au zis: „Îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu!" (Fapte 2, 11).

Slujbele noastre spun mãririle lui Dumnezeu. Si noi, care ascultãm slujba, trebuie sã auzim mãririle lui Dumnezeu. Dacã n-auzim mãririle lui Dumnezeu, pentru cã nu sunt spuse cu glas hotãrât, la intensitatea cuvenitã, atunci greseste înaintea lui Dumnezeu cel care face sã nu se audã mãririle lui Dumnezeu. Le aude el, le aude poate vecinul lui, dar nu le aud cei din bisericã. De ce? Pentru cã nu vrea acela sã spunã mãririle lui Dumnezeu cu glas hotãrât, cu glas cuvenit.

Este adevãrat cã nu este necesarã nici vreo intensitate care sã deranjeze dar, în orice caz, sã avem constiinta cã suntem lucrãtori pentru preamãrirea lui Dumnezeu, pentru constiinta noastrã si pentru constiinta credinciosilor care sunt de fatã. Slujbele nu sunt ale noastre, slujbele sunt ale lui Dumnezeu pentru toti credinciosii care sunt de fatã.

Sã spunem cu hotãrâre lucrurile care sunt spre preamãrirea lui Dumnezeu si angajante pentru ceilalti credinciosi, asa încât sã poatã participa si ei la vuietul Duhului.

Dumnezeu sã ne ajute!