Astãzi se face pomenirea Sfântului Atanasie, cel care a întemeiat Lavra din Sfântul Munte, prima mânãstire din Muntele Athos.

Orice mânãstire este ceva deosebit fatã de lumea aceasta, dar Sfântul Munte are ceva deosebit si fatã de celelalte mânãstiri. Unii dintre cãlugãri se gândesc mereu cum ar fi sã ajungã ei în Sfântul Munte, sã trãiascã acolo. Este un gând bun, desi nu s-ar putea zice cã dacã ai ajuns la Sfântul Munte, gata, ai ajuns în cer. Tot oameni sunt si la Sfântul Munte. L-am întrebat odatã pe un pãrinte de acolo, pãrintele Dometie Trihenea, când a fost la noi la mânãstire: „Pãrinte, cum sunt pãrintii de la Sfântul Munte?" Si a zis: „Sã nu-ti închipui cã la Sfântul Munte sunt oameni veniti din cer pe pãmânt! Sunt oameni de pe pãmânt... care doresc sã ajungã în cer!" Bineînteles, dacã sunt oameni de pe pãmânt, înseamnã cã si acolo sunt lucruri care tin de pã-mântul acesta. Sunt si acolo oameni doritori de avere, desi s-au fãgãduit la sãrãcie, sunt si acolo oameni doritori de mãrire, desi s-au fãgãduit la smerenie; sunt si acolo oameni doritori de plã-cere, desi s-au fãgãduit sã renunte la plãcerile veacului acestuia; si acolo, fiind oameni, se ceartã unii cu altii, desi ar trebui sã caute pacea cu toatã lumea, dupã cuvântul Sfântului Apostol Pavel (Evrei 12, 14).

Sunt însã si unele înlesniri, care nu se aflã în altã parte. De pildã, faptul cã acolo, fiind mânãstiri de bãrbati, nu intrã feme-ile. Femeile nu au voie sã intre în Sfântul Munte nu pentru cã ar fi inferioare, cã ar fi nevrednice sau cã ar fi cãzute din darul lui Dumnezeu, ci ca sã nu fie prilej de ispitã. Pãrintii de la Sfântul Munte si-au dat seama cã femeia poate fi o primejdie si au hotãrât ca acolo sã nu ajungã nici o femeie. Si în România, la Mânãstirea Frãsinei, este rânduialã ca la Sfântul Munte, nu intrã femeile.

La Sfântul Munte se tine foarte mult la rânduiala de suflet. Mitropolitul Nicolae Bãlan, Dumnezeu sã-l odihneascã, când pãrintele Arsenie [Boca] si cu pãrintele Serafim [Popescu] s-au hotãrât sã devinã cãlugãri, i-a trimis mai întâi la Sfântul Munte. I-a trimis sã cunoascã realitãtile de acolo, sã învete acolo si sã se întoarcã sã rostuiascã viata de aici. Nu s-a putut împlini lucrul acesta decât în parte. Nu s-a putut rândui ca în aceastã mânãstire sã nu intre femeile. Acum, sã fim cinstiti, stim cum intrã: într-o tinutã în care nu se cuvine sã intre cineva într-o mânãstire. Tolerãm lucrurile acestea din diferite motive care nu tin de Dumnezeu si n-avem curajul sã spunem cã asa nu se cuvine! Vedeti cât de departe suntem de Sfântul Munte?!
 

Pomenim astãzi pe un sfânt care a fost la Sfântul Munte, si nu tinem seama de gândurile lui si de rânduielile lui! Ca la Sfântul Munte nu se poate, ca la Frãsinei nu se poate, cã nu-i hotãrârea de la început si nu-i hotãrârea asa, dar mai multã grijã trebuie sã avem! În Pateric se spune cã diavolul s-a dus la o mânãstire unde era nu o femeie, ci un copil, si a zis: „Apoi, dacã esti tu aici, nu mai am ce face!" Si aceasta trebuie sã ne dea de gândit! De ce? Copilul are ceva din înfãtisarea femeii si poate fi ispititor pentru cei care nu au destulã tãrie si se gândesc la pãcate. Este adevãrat cã tot în Pateric se spune cã erau nemul-tumiti unii cãlugãri cã se jucau copii în apropiere si s-au plâns Cuviosului Pimen, care le-a zis: „De glasul îngerilor fugiti?" Depinde cum privesti o chestiune, dar nu stii dacã întotdeauna esti asa de statornicit în bine încât sã nu mai poti fi clintit.

Pãrintele Serafim, Dumnezeu sã-l odihneascã, a stat la Sfântul Munte sase luni. În aceste sase luni a fost povãtuit de pãrintele Antipa Dinescu, care este cuprins si în Patericul românesc, foarte pe scurt. Acolo, la Sfântul Munte, pãrintele Serafim a primit o scrisoare de la mitropolitul Nicolae Bãlan, care i-a dat în grijã sã meargã la Atena sã se înscrie la Facultatea de Teologie, cã numai asa poate sã-i trimitã bursã din tarã. Se gândea mitropolitul cã pãrintele o sã vinã si cu niste cunostinte de limbã greacã. Pãrintele Serafim i-a spus pãrintelui Antipa cã a primit scrisoarea care-l îndemna sã se ducã la Atena, la Teologie. Este interesant rãspunsul pãrintelui Antipa (sã nu uitãm cã era vorba de o scoalã teologicã, nu de o scoalã laicã): „Mã, sã te tii de pravilã, cã dacã nu, te îndrãcesti!"

Dacã pãrintele Serafim ar fi adus numai cuvântul acesta, nu s-a dus degeaba la Sfântul Munte. Nu s-a dus degeaba pentru el, nu s-a dus degeaba pentru mine si nu s-a dus degeaba pentru toti care stiu cuvântul acesta al pãrintelui Antipa Dinescu: „Sã te tii de pravilã, cã dacã nu, te îndrãcesti!". Scazi, te învârtosezi, uiti de Dumnezeu, Îl neglijezi pe Dumnezeu! Cei care-L negli-jeazã pe Dumnezeu sunt mai rãi decât necredinciosii!

La mine la spovedanie vin oameni care spun cã sunt credinciosi, dar cã nu merg la bisericã. Totdeauna le spun: „Este mai bine sã nu crezi în Dumnezeu, decât crezând, sã-L pui pe Dumnezeu la spate!" Când crezi în Dumnezeu, trebuie sã faci ceva pentru Dumnezeu. Lui Dumnezeu nu-I dai „ceva da" si „ceva nu", ci-I dai tot ce poti! Sigur cã sunt împrejurãri când nu poti sã-ti faci toate datoriile.

Dumnezeu stie neputintele omului si primeste si nepu-tintele în loc de pravilã. Aceasta nu înseamnã cã nu-ti faci pra-vila în cazul când nu poti sã ti-o faci! E ca si când ti-ai fãcut-o, dacã ajungi la neputinta de a ti-o face, dar doresti totusi s-o faci. În cazul acesta, fãrã pravilã – esti cu pravilã! Pentru cã nu uiti de Dumnezeu, pentru cã nu-L neglijezi pe Dumnezeu. Iar dacã poti sã-I slujesti lui Dumnezeu si zici: „Lasã, fac eu mai putin astãzi, cã fac altãdatã", în cazul acesta te joci cu Dumnezeu. Si dacã te joci cu Dumnezeu, ajungi sã se întâmple cu tine ceea ce a spus pãrintele Antipa Dinescu: te îndrãcesti si atunci mergi din rãu în mai rãu.

Prin anii ’75 au fost aici, la mânãstire, niste cãlugãri francezi de la Sfântul Munte: pãrintele Placide [Deseille], pe care unii poate-l stiti, si niste ucenici ai lui. Ei ne-au adus de la Sfântul Munte un cuvânt care mie mi-a plãcut tare mult. L-am retinut, l-am spus si altãdatã si-l voi mai spune: „La Dumnezeu sã te gândesti ca la Dumnezeu, nu ca la om, si sã-L respiri pe Dumnezeu cum respiri aerul!". Cuvântul acesta pare cumva de neînteles: cum adicã sã-L respiri pe Dumnezeu, cã Dumnezeu nu este aer?! Este vorba de întelesul de a nu-L uita pe Dumnezeu, sã tii seama de Dumnezeu cum tii seama de aerul pe care-l respiri.

La Dumnezeu sã te gândesti cât trebuie si, mai ales, „ca la Dumnezeu, nu ca la om". Sunt unii oameni care-mi spun: „Pãrinte, vã spun drept cã atunci când sunt pe cale sã fac un pãcat, de multe ori mã gândesc la dumneavoastrã mai mult decât la Dumnezeu". Deci tine la om mai mult decât la Dumnezeu! Este bine cã se opreste omul de la pãcat, indiferent din ce motive, dar e frumos sã ne gândim la Dumnezeu. Dumnezeu sã fie în prim-planul existentei noastre!

Pentru cã a fost vorba de pravilã, de rânduialã de rugãciune, de program de slujbã, de participarea la sfintele slujbe, tot pãrintele Dometie Trihenea, când a venit vorba despre pescuit, a zis: „E mai bun pestele decât cartoafele (sic!), dar pierzi prea multã vreme de pravilã pentru pescuit!" Iatã un gând de la Sfântul Munte: pierzi vreme de pravilã când mergi la pescuit. Stai prea mult acolo si nu-ti împlinesti datoriile princi-pale; nu te-ai fãcut cãlugãr ca sã pescuiesti, te-ai fãcut cãlugãr ca sã-I slujesti lui Dumnezeu. Dacã pescuiesti si nu-ti îndeplinesti datoriile pe care le ai, ai ales pestele în loc de Dumnezeu! Ai ales pestele în loc de pravilã! Deci pãrintele Dometie a avut dreptate când a zis cã pierzi timp de pravilã pentru pescuit.

Cred cã astãzi, când pomenim pe Sfântul Atanasie al Athonului, e bine sã ne gândim la aceste cuvinte de la Sfântul Munte. Este bine sã ne facem program mai serios întru a-I sluji lui Dumnezeu, este bine sã înlãturãm toate primejdiile, pentru cã nu avem rânduiala de la Sfântul Munte si nici mãcar nu ne silim sã ne facem rânduialã atât cât am putea în conditiile noastre. La spovedanie ne putem gândi si la aspecte de felul acesta.

Dumnezeu sã ne ajute!