La aceastã Sfântã Liturghie s-a citit din Sfânta Evanghelie de la Luca, pilda cu bogatul cãruia i-a rodit tarina cu belsug. Este o pildã nepilduitoare. În aceastã pildã se aratã cã nu trebuie sã facã cineva cum a fãcut acel bogat care a avut în vedere posibilitatea de a aduna bogãtii numai pentru el.

În Capitolul al XII-lea al Evangheliei de la Luca scrie cã odatã, pe când vorbea Domnul Hristos putinilor ascultãtori, cineva din multime a zis: „Învãtãtorule, zi fratelui meu sã împar-tã cu mine mostenirea", si Domnul Hristos a rãspuns: „Omule, cine M-a pus pe Mine judecãtor sau împãrtitor peste voi?", dupã care a adãugat: „Luati aminte, cã viata cuiva nu stã în prisosul avutiilor sale", iar ca ilustrare a acestui fapt a spus pilda cu bogatul cãruia i-a rodit tarina cu belsug. O stim cu totii, am fi putut s-o învãtãm chiar înainte de a fi cititã la Sfânta Liturghie: Un om bogat a vãzut cã în anul acela tarina lui a rodit cu belsug. A intrat atunci la îngrijorare si s-a întrebat ce-ar putea sã facã în aceastã împrejurare, cã nu-i pregãtit pentru a aduna atâtea roade în magaziile pe care le are. Dupã oarecare chibzuintã, a zis: „Voi dãrâma magaziile si mai mari le voi zidi, voi aduna acolo toate roadele mele si voi zice: «Suflete, ai multe bunãtãti strânse pentru multi ani; odihneste-te, mãnâncã, bea, veseleste-te»". Dumnezeu, se spune mai departe în pildã, i-a zis: „Nebune! În aceastã noapte vor cere de la tine sufletul tãu. Si cele ce ai pregãtit ale cui vor fi?" si încheie Domnul Hristos pilda, spunând: „Asa se întâmplã cu cel ce-si adunã comori siesi si nu se îmbogãteste în Dumnezeu!".

Am învãtat când eram student la Teologie, la cursul numit Ermineuticã (un curs care învatã cum se tãlmãcesc cuvintele din Scripturã) cã dacã vrei sã întelegi bine un text, trebuie sã ai neapãrat în vedere scopul pentru care a fost scris (în cazul nostru – pilda cu bogatul cãruia i-a rodit tarina cu belsug). Ce a urmãrit Domnul Hristos sã-i învete pe oameni prin aceastã pildã? Am putea sã stim? Da, este foarte simplu! Mai întâi încadrând în context; aceasta este o regulã, adicã nu iei textul cuvânt cu cuvânt, ci urmãresti cui i-au fost spuse cuvintele, de ce i-au fost spuse omului aceluia, de ce a fost el caracterizat ca nebun, în ce împrejurare? Ca sã întelegi lucrurile acestea, trebuie sã ai în vedere toate câte sunt în legãturã cu aceste afirmatii.

Am putea zice foarte simplu: „Nu ne priveste, nu ne intereseazã! Nu avem nici o treabã cu pilda aceasta, nu tine de noi!" Dar oare nu tine de noi nici cuvântul: „Asa se întâmplã cu oricine care se îmbogãteste pentru sine si nu se îmbogãteste în Dumnezeu"? Aici ne priveste! Partea aceasta, cã se cuvine a ne îmbogãti în Dumnezeu, ne priveste! Nu ni se spune ce înseamnã a ne îmbogãti în Dumnezeu, dar întelegem din pildã. A te îmbogãti în Dumnezeu înseamnã sã dai din prisosul tãu. Duminica trecutã vã spuneam cã samarineanul milostiv a dat din prisosinta lui. Asa trebuia sã facã si bogatul cãruia i-a rodit tarina, sã dea din ceea ce avea el în plus. Nu trebuia nici sã-si facã provizii mai mari, nici sã adune pe mai multi ani roadele, ci sã se gândeascã si la cei care n-au, sã le dea si acelora si atunci s-ar fi îmbogãtit în Dumnezeu din prisosul lui. El n-ar fi fost pãgubit cu nimic, ar fi trãit tot atât de bine, dar ar fi putut sã-i ajute si sã-i veseleascã si pe altii.

Ziceam cã ne priveste si pe noi ceva: cuvântul acesta, cã trebuie sã ne îmbogãtim în Dumnezeu. Cum? Dacã avem prisosuri, sã le folosim pentru binele altora si atunci suntem la mãsurile samarineanului milostiv, iar Domnul Hristos ne recomandã si pe noi cum l-a recomandat pe samarineanul milostiv, când a zis: „Mergi si fã si tu asemenea" (Luca 10, 37), dã si tu din ceea ce ai, dã si tu din prisosul tãu! Mai întâi l-a recomandat pe samarineanul milostiv acelui om care L-a întrebat pe Domnul Iisus Hristos: „Cine este aproapele meu?", acelui om care a înteles cã aproapele celui cãzut între tâlhari este samarineanul milostiv. Domnul Hristos a zis: „Mergi si fã si tu asemenea". Cuvântul acesta ni-l spune Domnul Hristos tuturor, pentru cã toti trebuie sã facem ceea ce a fãcut samarineanul milostiv.

Dar mai e ceva ce ne priveste pe noi, chiar dacã nu suntem bogati, chiar dacã nu avem tarinã, chiar dacã nu facem hambar, chiar dacã ne multumim cu câte le avem, chiar dacã nu zicem: „Suflete, ai multe bogãtii strânse pentru multi ani, odihneste-te, mãnâncã, bea, veseleste-te!". E ceva ce Domnul Hristos nu are în vedere în text asa de lãmurit, ceva la care ne gândim prea putin, poate chiar deloc.

Dacã luãm aminte cum este prezentatã pilda, vedem cã omul acela nu a fãcut nimic din ce si-a propus: nu a dãrâmat hambarele, nu a fãcut altele, nu a adunat bogãtiile în hambare, nu a zis ce si-a propus sã zicã si, cu toate acestea, a fost numit nebun: „Nebune, în noaptea aceasta vor cere de la tine sufletul tãu, iar cele ce le-ai adunat, ale cui vor fi?". Ne priveste pe toti: si pe cei sãraci si pe cei bogati, si pe cei învãtati si pe cei neînvãtati. Ce anume? Cã Dumnezeu priveste înlãuntrul nostru, cã Dumnezeu ne cunoaste tainele inimii, cã Dumnezeu stie asezarea sufletului nostru. Ne dãm seama de aceasta din cu-vintele Domnului Hristos: „Din prisosul inimii grãieste gura" (Luca 6, 45); „Dupã roadele lor îi veti cunoaste" (Matei 7, 16); „Omul cel bun, din vistieria cea bunã a inimii sale scoate cele bune, iar omul cel rãu, din vistieria cea rea a inimii sale scoate cele rele" (Luca 6, 44-45).

Cum e cu bogatul cãruia i-a rodit tarina? Cele ce ni se spun în pildã cã le-a zis – nu le-a zis nici mãcar cu cuvântul vorbit! De unde stim? Scrie acolo, în Evanghelie: „Si-a zis în sine", deci nu a zis cu cuvântul vorbit, nu a zis cãtre cineva, ci în sine, în mintea lui, în constiinta lui a zis: „Ce voi face, cã nu am unde sã adun bogãtiile mele? Stiu ce voi face (în gând zicea): voi dãrâma hambarele mele (deci la viitor), voi zidi altele mai mari, voi aduna în ele belsugul de rod al tarinilor mele, si voi zice: «Suflete, ai multe bogãtii strânse pentru multi ani, odihneste-te, mãnâncã, bea, veseleste-te!»". Nu a zis nimic cu cuvântul, nu a zis nimic la prezent, ci numai la viitor, iar Dumnezeu i-a zis: „Nebune!". De ce i-a zis Dumnezeu – nebun? Pentru cã n-avea niste judecãti în care sã intre si Dumnezeu, Care a binecuvântat tarina sã intre atâta belsug. Nu a zis: „Oare Dumnezeu, Care este dãtãtorul binelui, ce-mi cere? Oare Dumnezeu n-ar vrea sã dau cuiva din bogãtiile acestea?" Dacã ar fi gândit în lumina gândului la Dumnezeu, nu mai era nebun. El L-a exclus pe Dumnezeu din gândurile lui. El a fãcut ce a zis Psalmistul: „Zis-a cel nebun în inima sa: «Nu este Dumnezeu»" (Ps. 13, 1). El a zis „Nu este Dumnezeu", nu în întelesul cã a spus cu cuvântul, ci în întelesul cã nu a tinut seama de Dumnezeu, nu l-a interesat de Dumnezeu.

Asa zic multi în gândul lor sau nici nu zic, dar actioneazã ca si când nu ar exista Dumnezeu. De exemplu, trebuie sã mear-gã omul la bisericã si zice: „Nu mã duc la bisericã!". Nu te duci la bisericã, dar stii tu ce înseamnã treaba aceasta? Înseamnã cã-L neglijezi pe Dumnezeu, cã-L pui pe Dumnezeu la spate, cã-L pui pe Dumnezeu în dos, cã nu vrei sã stii de Dumnezeu. Aaa... pãi eu cred, eu mã închin, eu zic rugãciunile... Da, zici atunci, seara, când te culci, dar când trebuie sã te duci la bisericã, nu existã Dumnezeu pentru tine, nu te intereseazã Dumnezeu, nu vrei sã stii de Dumnezeu. Aceasta este atitudinea, de aici se vede dacã esti sau nu cu Dumnezeu.

Dumnezeu i-a zis „nebun" pentru cã bogatul acela nu a tinut seama de Dumnezeu. În mod practic nu a tinut seama de Dumnezeu. Probabil cã dacã l-ar fi întrebat cineva: „Crezi în Dumnezeu?" „Cred!" – ar fi zis, dar faptele lui l-au arãtat necredincios.

De multe ori le zic oamenilor: „Nu crezi în Dumnezeu, pentru cã nu te duci la bisericã! Si ei: „Ba cred!" Cum crezi în Dumnezeu, când tu nu te duci la bisericã? Cum crezi? Unde-i credinta ta, ce lucrare are credinta ta?

Ceea ce mã intereseazã acum si as vrea sã retinem cu totii, pentru cã sunt lucruri care ne privesc, este faptul cã Dumnezeu se uitã înlãuntrul inimii, se uitã la asezarea omului; Dumnezeu stie ce este omul, ce face omul, ce crede omul

Sã tinem seama de lucrul acesta: bogatul nu a zis cu cuvântul, a zis în sine, nu a împlinit ce si-a propus, nu a ajuns sã zicã ce voia sã zicã si, cu toate acestea, a fost socotit nebun.

Din aceastã pildã sã învãtãm sã înlãturãm si gândurile care ar putea fi contrare voii lui Dumnezeu. Dacã privim pilda în acest sens, avem cu totii ceva de învãtat din ea. Totodatã, sã cercetãm si sã ne îmbogãtim în Dumnezeu, ca sã nu ni se întâmple ceea ce i s-a întâmplat bogatului care se gândea numai la el însusi. Dacã facem asa, este nãdejde de bine si acum, si în vesnicie. Amin!