Între cei 150 de psalmi, doi îmi sunt cei mai apropiati: Psalmul 22 si Psalmul 102. Sunt psalmii bucuriei, psalmii revãr-sãrii sufletesti de multumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Am putea zice, ca odinioarã avva Filimon: „Psalmii a-cestia, parcã eu i-am fãcut".

Vom lua astãzi în considerare câteva versete desprinse din Psalmul 102, în care se aratã bunãtatea lui Dumnezeu fatã de fiecare dintre noi.

Vorbind cu Dumnezeu, ne gândim la bunãtatea lui Dumnezeu si spunem cã „Pe cât e de sus cerul deasupra pãmân-tului, atât de mare este bunãtatea Lui spre cei ce se tem de Dânsul". Nimeni nu stie ce distantã este între cer si pãmânt. Nimeni nu stie unde este cerul. „Toti stim cã este cer, dar nu stim ce este", zice Sfântul Petru Damaschin; Ilie Miniat spune, vorbind despre rai: „O, raiule, noi putem sã te dobândim, dar nu putem sã te întelegem". În orice caz, între cer si pãmânt este o distantã foarte mare. Numai în mãsura în care ne apropiem de cer ne dãm seama ce este cerul.

Dacã cerul este locul lui Dumnezeu, atunci inima omului este cerul. Prin urmare, când ne gândim la bunãtatea lui Dumnezeu cea mai presus de cunostinta noastrã, ne gândim la ceva nemãrginit, ne gândim cã „Pe cât de mare este mãrirea Ta pe atât de mare este si mila Ta". Stim cã mãrirea lui Dumnezeu, ca si mila lui Dumnezeu, este nemãrginitã si cã ne putem încrede în mila lui Dumnezeu. Sfântul Isaac Sirul zice cã „pãca-tele noastre fatã de mila lui Dumnezeu sunt ca un pumn de nisip fatã de un suvoi îmbelsugat care împrãstie nisipul".

Prin urmare, trebuie sã fim încredintati cã Dumnezeu este bun, sã avem încredere în bunãtatea lui Dumnezeu, dar nu ca sã pãcãtuim, ci ca sã stim cã Dumnezeu ne iartã. Dacã Sfântul Evanghelist Luca s-ar fi gândit cã pilda cu fiul risipitor, care este o mãrturie despre bunãtatea lui Dumnezeu, i-ar putea duce pe unii sã pãcãtuiascã, nu ne-ar fi lãsat aceastã pildã. Nu ne este teamã cã dacã credem în bunãtatea lui Dumnezeu se înmultesc pãcatele, pentru cã omul care are dreaptã judecatã n-are de ce sã înmulteascã pãcatele. Trebuie sã fim încredintati cã bunãtatea lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu si mila lui Dumnezeu sunt nemãrginite.

Apoi, vorbind mai departe despre cele ale lui Dumnezeu, zicem: „Pe cât este de departe rãsãritul de apus, atât a depãrtat de la noi fãrãdelegile noastre". Putem sã fim încredintati nu numai cã Dumnezeu este bun, ci putem sã fim încredintati cã este bun cu noi însine. Ne ridicã mai presus de noi, ne duce acolo unde este El, ni Se dãruieste nouã. Acesta este un lucru extraordinar!

Mai departe zicem: „Cum miluieste un tatã pe copiii sãi, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem de Dânsul". Nu a gãsit Psalmistul o comparatie mai potrivitã pentru a arãta legãtura lui Dumnezeu cu noi, decât legãtura dintre un tatã si un fiu al sãu. Proorocul Isaia, vorbind ca din partea lui Dumnezeu, zice cã Dumnezeu a spus: „Oare va uita mama pe copiii sãi?" si spunând apoi cã nu va uita mama pe copiii sãi, adaugã: „Dupã cum mama îsi mângâie pe fiul ei si Eu vã voi mângâia pe voi, si voi veti fi mângâiati în Ierusalim" (Isaia 66, 13).

Dacã vrem sã exprimãm legãtura între Dumnezeu si om, trebuie sã pornim de la faptul cã Dumnezeu este Tatãl nostru si sã ne gândim la Domnul Hristos, Care ne-a lãsat o rugãciune pe care noi o spunem fãrã sã o gândim destul: „Tatãl nostru Care esti în ceruri" – avem Tatã în cer! Avem si mamã în cer, tot pe Dumnezeu, avem si frate în cer, tot pe Dumnezeu. Dumnezeu este tot ce-i bun si frumos fatã de noi. Domnul Hristos a spus cã „Dacã un fiu îi va cere tatãlui sãu pâine, oare piatrã îi va da? Si dacã-i va cere peste, oare sarpe îi va da? Si dacã-i va cere un ou, oare scorpie-i va da?". Si spune Domnul Hristos: „Dacã voi, rãi fiind (în calitatea de tatã, fiind rãi ca oameni), stiti sã dati fiilor vostri daruri bune, cu atât mai mult Tatãl vostru Cel din ceruri" (Luca 11, 13).

Eu nu stiu cum oamenii cred atât de mult în ceea ce spune Sfânta Evanghelie si Sfânta Scripturã despre pedepsele vesnice, cum le este fricã de iad, de pedeapsã si de mânia lui Dumnezeu, si nu cred în bunãtatea lui Dumnezeu. Nu zic sã nu credem în ceea ce se spune în Sfânta Scripturã, în toate privintele, dar sã nu uitãm de bunãtatea lui Dumnezeu. Stiind noi despre bunãtatea lui Dumnezeu, sã avem bucuria cã suntem cuprinsi în bunãtatea Lui.

Iatã de ce îmi plac mie acesti psalmi, dintre care pe unul îl spunem în fiecare zi, la utrenie si, cu toate acestea, suntem asa de nebãgãtori de seamã fatã de el. Sfântul Isaac Sirul zice: „Cine nu se uimeste de Dumnezeu, încã nu-L cunoaste pe Dumnezeu".

Dacã am cunoaste mai mult bunãtatea lui Dumnezeu si am întelege-o si am simti-o, ne-am uimi de bunãtatea lui Dumnezeu si nu ne-am mai împrãstia cu lucrurile lumii acesteia, cu atâtea rele, cu atâtea desertãciuni si chiar cu atâtea spurcãciuni.
 

Sã ne ajute bunul Dumnezeu sã ne încredintãm de tot ce-i sfânt, frumos, bun si înãltãtor, sã ne ajute Dumnezeu sã ne încre-dintãm si de mijlocirile Maicii Preacurate, de bunãtatea Maicii Preacurate, pentru cã se spune cã „tot ce poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugãciunea".

Dacã avem încredintarea aceasta, n-avem de ce sã ne mai temem: nici de moarte, nici de boalã, nici de iad, nici de pedepse, de nimic, pentru cã un tatã nu poate sã facã altceva decât sã miluiascã pe fiii sãi, mai ales atunci când are la îndemânã si mijlocirile unei mame bune, ale Maicii Preacurate, si ale tuturor sfintilor. Dumnezeu sã ne ajute!