Sãptãmâna trecutã am slujit la Mânãstirea Bogdana, de lângã Onesti, unde am întâlnit o staretã care se numea Hristofora. Când am auzit cã o cheamã Hristofora (purtãtoare de Dumnezeu), i-am zis: „Maicã, sã-L arãti pe Hristos pe care-L porti!" Adicã sã nu aibã nume mincinos, ci sã aibã nume real, care sã se manifeste în viatã. Dacã te numesti Hristofor – trebuie sã-L porti pe Hristos, si dacã-L porti pe Hristos, aceasta trebuie sã se vadã. Fiecare dintre noi trebuie sã fie un „hristofor". Chiar dacã nu ne cheamã Hristofor, trebuie sã fim purtãtori de Hristos. Poate cã unii dintre voi stiti cã, în 16 august, Sfânta noastrã Bisericã pomeneste Chipul cel nefãcut de mânã al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, chip pe care Domnul Hristos L-a imprimat pe o pânzã pe care i-a trimis-o apoi regelui Avgar din Edessa. Chipul acela s-a pãstrat si este o istorie întreagã în legãturã cu el.

Când se face pomenirea acestei minuni a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, se citeste din Sfânta Evanghelie ceva din care întelegem despre Chipul cel nevãzut al Domnului Hristos, despre Chipul lãuntric, despre profilul sufletesc al Domnului Hristos. Anume, se citeste o istorisire în care se spune cã odatã, pe când Domnul Hristos mergea spre Ierusalim, a trecut printr-un sat din Samaria, unde oamenii n-au vrut sã-L primeascã. Doi dintre ucenicii Domnului Hristos, care erau mai râvnitori, au zis: „Doamne, vrei sã zicem sã se pogoare foc din cer si sã-i mis-tuiascã?" (cum a fãcut cândva proorocul Ilie). Domnul Hristos a zis: „Nu stiti, oare, fiii cãrui duh sunteti? Cãci Fiul Omului n-a venit ca sã piardã sufletele oamenilor, ci ca sã le mântuiascã" (Luca 9, 55) . Cu alte cuvinte – „Dacã ati cunoaste Chipul Meu cel dinlãuntru, n-ati putea pune o astfel de problemã. N-ati putea cere ceea ce vreti voi sã faceti. N-as fi de acord sã fie nimiciti cei care Mi se-mpotrivesc. Nu vor sã Mã primeascã – nu-i pedepsesc, ci sunt bun si cu ei".

Cineva care nu este bun cu toti, nu-i bun. În Pateric este o zicere a Sfântului Macarie: „Cu un cuvânt bun – si pe cel rãu îl faci bun, iar cu un cuvânt rãu – si pe cel bun îl faci rãu". Bineînteles, este vorba de o rãutate relativã si de o bunãtate relativã, oscilantã si fluctuantã. Noi trebuie sã fim totdeauna buni. Cine e si rãu, nu se aseamãnã cu Domnul Hristos, pentru cã Domnul Hristos este totdeauna bun.

Cel care a rânduit sã se citeascã chiar acest loc din Sfânta Evanghelie de la Luca, a vrut probabil sã ne punã în constiintã trãsãtura cea mai de cãpetenie a Domnului Hristos – bunãtatea. Bunãtatea cuprinde si îngãduinta, si întelegerea, si smerenia, si blândetea si multe altele. Ucenicilor care aveau totusi rãutate în suflet („Doamne, vrei sã zicem sã se pogoare foc din cer si sã-i mistuiascã, pentru cã nu Te-au primit?"), Domnul Hristos le-a rãspuns: „Nu aveti duhul Meu! Nu stiti ce duh purtati în voi, dacã vreti un astfel de lucru! N-ar trebui sã vreti asa ceva! Prin urmare, fiti buni, ca sã vã asemãnati cu Mine! Fiul Omului n-a venit sã piardã sufletele, a venit sã le mântuiascã. Si dacã vreti sã vã asemãnati cu Mine, Fiul Omului (Fiul Omului fiind un titlu mesianic al Domnului Hristos), atunci sã nu vã mai vinã în inimã astfel de gânduri si astfel de dorinte! Fiti buni!"

La sfintele slujbe este o alcãtuire: „Preacuratului Tãu chip ne închinãm Bunule, cerând iertare greselilor noastre, Hristoase Dumnezeule. Cã de voie bine ai voit a Te sui cu trupul pe cruce, ca sã mântuiesti din robia vrãjmasului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta, cu multumitã strigãm Tie: «Toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit sã mântuiesti lumea»". Deci, când ne stã în fatã chipul Mântuitorului Iisus Hristos, cel vãzut si fãcut de mânã omeneascã, trebuie sã ne gândim la Chipul cel nefãcut de mânã omeneascã, la Chipul lãuntric al Domnului Hristos, cât îl cunoastem, si sã ne gândim cã Domnul Hristos este bun: „Preacuratului Tãu chip ne închinãm, Bunule". Si când ne închinãm Tie, Cel ce esti bun, cerem iertare de greselile noastre. Doamne, Iisuse Hristoase, Tu ai chip vãzut, fãcut de mânã omeneascã, sfintit de Bisericã, un chip în care-Ti reversi harul, icoana fiind un fel de prezentã haricã, un fel de prizã de har venit de la Dumnezeu.

Deci „Preacuratului Tãu chip ne închinãm, Bunule, cerând iertare de greseli, Hristoase Dumnezeule". De ce cerem iertare de greseli? Pentru cã-L stim bun. Spunem Domnului nostru Iisus Hristos ce încredere avem noi în El: „Cã de voie bine ai voit a Te sui cu trupul pe cruce", adicã a Te rãstigni; deci noi, Doamne, ne închinãm Tie, care esti bun, care din bunãtate Te-ai rãstignit pentru noi, pentru cã avem încredintarea cã ne ajuti. „Cã de voie Te-ai suit cu trupul pe cruce", si nu se poate, dupã ce ai fãcut lucrul cel mare, sã nu faci unul mai mic decât acesta: sã ne ierti pãcatele! „Pentru aceasta, toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit sã mântuiesti lumea".

Cerem iertare de greselile noastre pentru cã „de bunã voie Te-ai suit cu trupul pe cruce" – de ce? „ca sã scoti din robia vrãjmasului pe cei ce i-ai zidit". Suntem ziditi de Tine, dar suntem în robia vrãjmasului; Tu Te-ai suit pe cruce ca sã mântu-iesti din robia vrãjmasului pe cei i-ai zidit, deci „cu multumitã strigãm Tie: «Toate le-ai umplut de bucurie»".

Iatã cã, privind chipul fãcut de mânã omeneascã, chipul cel vãzut al Domnului Hristos, putem sã ne gândim la Chipul cel nevãzut al Domnului Hristos.

Dacã cineva vrea sã fie purtãtor de Hristos, trebuie sã se distingã fatã de ceilalti oameni prin bunãtate. O bunãtate lucrãtoare, o bunãtate care ne face asemenea cu Hristos, care a venit nu sã piardã sufletele, ci sã le mântuiascã. Când zicem bunãtate, ne gândim la ceva cuprinzãtor. Domnul Hristos a spus despre Sine: „Învãtati-vã de la Mine, cã sunt blând si smerit cu inima si veti avea odihnã sufletelor voastre" (Matei 11, 29). Fãrã blândete si fãrã smerenie, nu existã bunãtate. Bunãtatea cuprinde smerenia si blândetea din inimã si, dacã vrem sã fim ca Domnul Hristos, trebuie sã avem si noi blândete si smerenie.

Domnul Hristos a fost foarte îngãduitor. Gânditi-vã la femeia aceea care era acuzatã pe drept cã a fãcut adulter si pe care au adus-o oamenii ca Domnul Hristos s-o condamne. Domnul Hristos a zis: „Cel fãrã de pãcat dintre voi sã arunce cel dintâi cu piatra asupra ei" (Ioan 8, 7). Si n-a mai lovit-o nimeni! De ce? Pentru cã toti erau în pãcat! Toti erau vinovati, vinovati nearãtati, vinovati nestiuti de oameni, dar stiuti de constiinta lor. Domnul Hristos, dupã ce s-au retras toti pârâsii, a zis: „Femeie, unde sunt pârâsii tãi? Nu te-a osândit nici unul? Nici unul, Doamne". Si Domnul Hristos a încheiat: „Nu te osândesc nici Eu". Asa face bunãtatea! Asa face Domnul Hristos! Asa face purtãtorul de Hristos! Asa face Hristofor: nu condamnã, nu asupreste, nu defaimã, ci acoperã, învãluie.

Stiti cã despre Sfântul Macarie se spunea cã a fost Dumnezeu pãmântesc (parcã te ia groaza când auzi un astfel de cuvânt în Pateric: Dumnezeu pãmântesc!). De ce Dumnezeu pãmântesc? Pentru cã asa cum Dumnezeu acoperã lumea, asa acoperea si el pãcatele oamenilor: pe cele pe care le vedea, ca si cum nu le-ar fi vãzut, pe cele pe care le auzea, ca si când n-ar fi auzit de ele.

Asa face Domnul Hristos, asa trebuie sã facem si noi! Sã fim buni, sã fim întelegãtori, sã fim milostivi, sã fim iertãtori. Si cu asta n-am fãcut totul! Mai trebuie sã facem ceva: Domnul Hristos a spus despre Sine cã „Fiul Omului n-a venit sã I se slujeascã, ci ca sã slujeascã El si sã-Si dea sufletul, pret de rãscumpãrare pentru multi" (Matei 20, 28). Deci sã fim în slujba oamenilor, în slujba altora.

Când ucenicii au vrut sã-i lase pe oameni sã se descurce singuri („Dã drumul multimilor sã se ducã sã-si cumpere de mâncare") Domnul Hristos a zis: „N-au trebuintã sã se ducã; dati-le voi lor sã mãnânce" (Matei 14, 16) – adicã întâi gânditi-vã ce puteti face voi pentru ei, nu ce poate face altul.

Dacã facem asa, dacã ne gândim ce putem face noi pentru omul de lângã noi, nu ce ar putea face altul, atunci suntem ascul-tãtori de Domnul Hristos si suntem pe calea îmbunãtãtirii sufletesti. Fiind pe calea îmbunãtãtirii sufletesti, suntem nu numai gânditori la Hristos, gânditori despre Hristos, ci si hristofori.

Dacã ne silim sã fim asa, sigur cã suntem odihnitori de oameni, sigur cã suntem înmultitori de bucurie („Toate le-ai um-plut de bucurie, Cel ce ai venit sã mântuiesti lumea"), suntem purtãtori de bunãtate, suntem purtãtori de smerenie, de blândete, de îngãduintã, de întelegere. Dãm ceva din ceea ce avem noi, pentru binele altuia. Nu ne gândim ce sã facã altii si ce sã nu facem noi, ci ne gândim ce sã facem noi. Sã fim oameni buni, întelegãtori, si atunci Hristos este în mijlocul nostru.

La Sfânta Liturghie, la un moment dat, preotii se îmbrãtiseazã si zic: „Hristos în mijlocul nostru. Este si va fi, totdeauna, acum si pururea si în vecii vecilor, amin!". Constiinta aceasta, cã Hristos este în mijlocul nostru, trebuie sã se realizeze si în sensul acesta, ca prin noi Hristos sã fie adus în mijlocul nostru. Sã-L aducem noi însine pe Hristos în mijlocul nostru si în mijlocul oamenilor care nu stiu de Hristos. Noi sã arãtãm ce înseamnã omul care-L are pe Hristos, nu ce înseamnã omul care nu stie de Hristos, omul care nu se gândeste la Hristos. În felul acesta, dacã Îl aducem noi pe Domnul Hristos în mijlocul oamenilor, suntem hristofori, suntem purtãtori de Hristos.

Poate cã ar fi bine ca la spovedanie, unde câteodatã unii nu au ce sã spunã în ceea ce priveste rãutatea, sã ne gândim sã spunem ceva în ceea ce priveste bunãtatea. Nu cumva suntem si noi ca ucenicii aceia râvnitori pentru Domnul Hristos, dar fãrã dreaptã judecatã, care au zis: „Doamne, vrei sã zicem sã se pogoare foc din cer sã-i mistuiascã?"?

Sã ne gândim dacã suntem asa cum vrea Domnul Iisus Hristos sã fim: ca El, Care nu a venit sã piardã sufletele, ci ca sã le mântuiascã, amin!