Cu ziua de astãzi se sfârseste vremea în care se face Liturghia Darurilor mai înainte sfintite. Aceasta înseamnã cã pânã în Postul Pastilor din anul viitor nu vom mai auzi spunându-se în bisericã: „Acum, puterile ceresti împreunã cu noi slujesc. Cã iatã, intrã Împãratul mãririi, iatã Jertfa cea de tainã sãvârsitã se înconjoarã. Cu credintã si cu dragoste sã ne apropiem, ca sã fim pãrtasi vietii celei vesnice. Aliluia, aliluia, aliluia!" sau: „Pâinea cea cereascã si Paharul Vietii gustati si vedeti cã bun este Domnul. Aliluia, aliluia, aliluia!". Nu se va mai spune în Sfânta Bisericã: „Bine voi cuvânta pe Domnul în toatã vremea, pururea lauda Lui în gura mea".

Si pentru cã pânã în Postul Pastilor din anul viitor nu se va mai face aceastã dumnezeiascã Liturghie a Domnului nostru Iisus Hristos, înseamnã cã nu vom mai auzi spunându-se în bisericã, vorbind cu Dumnezeu Tatãl: „Cu întelepciunea Sa a zidit toatã fãptura. Cu nespusa Sa purtare de grijã si pentru multã bunãtatea Sa ne-a adus pe noi în aceste cinstite zile, spre curãtirea sufletului si a trupului, spre nãdejdea Învierii, spre înfrânarea poftelor". Nu ne vom mai ruga pânã atunci sã ne dea Dumnezeu „Lupta cea bunã sã o luptãm, calea postului sã o sãvârsim, credinta nedespãrtitã sã o pãzim, capetele nevãzutilor balauri sã le sfãrâmãm, biruitori asupra pãcatului sã ne arãtãm si fãrã de osândã sã ajungem a ne închina si Sfintei Învieri".

Biserica nu va mai zice aceste cuvinte, dar este bine ca noi sã le avem în vedere. Sã ne gândim mereu cã la Sfânta Liturghie nu suntem singuri, ci suntem împreunã cu îngerii, cã puterile ceresti slujesc împreunã cu noi, cã avem posibilitatea sã ne împãrtãsim cu Pâinea cea cereascã si cu Paharul Vietii. Este bine sã ne gândim cã avem datoria sã binecuvântãm pe Domnul în toatã vremea, sã avem în vedere cã nu numai zilele Sfântului Post sunt cele preacinstite, cã nu numai zilele acestea sunt cele în care ni se cere sã ne curãtim sufletele si trupurile, sã avem nãdejdea Învierii, sã luptãm lupta cea bunã, sã sãvârsim calea mântuirii, ci toate celelalte zile. În toatã vremea sã ne arãtãm cu grijã sã fim biruitori asupra pãcatului, sã cãlcãm peste capetele nevãzutilor balauri, peste rãutãtile de toate felurile. Sã nu uitãm aceste lucruri si sã ducem mai departe dorinta noastrã de a-I sluji lui Dumnezeu.

Întru aceastã zi de miercuri din Sãptãmâna Sfintelor Patimi, Biserica ne-a pus înainte exemplul de întoarcere la Mântuitorul nostru Iisus Hristos a unei femei cinstitoare a Mântuitorului, femeia pãcãtoasã.

Cinstiri aduse Mântuitorului nostru Iisus Hristos prin mir au fost mai multe, iar Sfânta noastrã Bisericã stãruie în chip deosebit asupra faptului cã una dintre femeile care I-a adus cinstire Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost o pãcãtoasã. Unii fac legãturã între Sfânta Maria Magdalena, pe care Biserica o pomeneste în 22 iulie, si femeia pãcãtoasã, care a turnat peste Mântuitorul nostru Iisus Hristos, în semn de cinstire, mir de mare pret. Nu stim dacã este asa! Stim cã în Evanghelia de la Luca se istoriseste despre cinstirea adusã Mântuitorului nostru Iisus Hristos de cãtre o femeie pãcãtoasã care a uns cu mir picioarele Domnului Hristos, care a plâns si a udat cu lacrimi picioarele Mântuitorului, care le-a sters cu pãrul din capul ei si le-a sãrutat.

Pentru cã în Sfânta Evanghelie de la Luca se spune cã erau si ucenite care L-au urmat pe Domnul Hristos, între care si Maria Magdalena, unii au fãcut legãtura între Maria Magdalena (cf. Luca 8, 2) – pãcãtoasa din vremea aceea devenitã sfântã mai târziu – si între pãcãtoasa care a udat cu lacrimi picioarele Domnului Hristos (cf. Luca 7, 38). Însã aceasta s-a întâmplat pe la mijlocul propovãduirii Domnului nostru Iisus Hristos, nu cãtre sfârsit, în fata Sfintelor Pãtimiri. De fapt, în Sfânta Evanghelie nu ni se spune dacã femeia aceea a fost sau nu pãcãtoasã, ci doar cã L-a cinstit pe Mântuitorul. Sfânta noastrã Bisericã ne-o pune în constiintã cu dorinta de a ne trezi sã ne recunoastem pãcatele si sã avem nãdejde la mila lui Dumnezeu.

Este bine sã retinem faptul cã, în timp ce Iuda L-a vândut pe Domnul Hristos pe 30 de arginti, o femeie pãcãtoasã a primit dar de la Domnul nostru Iisus Hristos, si cã Domnul Hristos a rânduit ca acea femeie si fapta ei sã fie cunoscutã de multi: „Oriunde se va propovãdui Evanghelia aceasta, în toatã lumea, se va spune si ce a fãcut ea, spre pomenirea ei" (Matei 26, 13). Este un îndemn de a-i fi recunoscãtori ei si celor care ne-au fãcut într-un fel sau altul vreun bine în viata noastrã.

Sfânta noastrã Bisericã, pomenind pe femeia care L-a cinstit pe Domnul Hristos cu mir de mare pret, care I-a udat picioarele cu lacrimi, care I-a sãrutat picioarele Domnului nostru Iisus Hristos, are o alcãtuire minunatã: „Doamne, femeia ceea ce cãzuse în pãcate multe, simtind dumnezeirea Ta si luând rânduialã de mironositã, a adus Tie mir înainte de îngropare". Pomenind pe aceastã femeie, Domnul Hristos a primit-o, iar noi, vorbind cu Domnul Hristos, spunem cã femeia aceea a simtit dumnezeirea Mântuitorului, a simtit cã Domnul Hristos nu este om de rând: „Simtind dumnezeirea Ta si luând rânduialã de mironositã (adicã fiind cinstitoare si prin mir) a adus Tie mir înainte de îngropare, zicând (desi în Sfânta Evanghelie nu ni se spune cã ar fi zis ceva, însã se fac niste legãturi minunate): «Vai mie, cã noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului si întunecatã si fãrã lunã, pofta pãcatului»". Aseamãnã pornirile cele rele cu o noapte întunecatã, cu o noapte fãrã lunã, cu o noapte în care nu se vede rãutatea: „Noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului si întunecatã si fãrã lunã, pofta pãcatului. Primeste izvoarele lacrimilor mele, Cela ce scoti cu norii – apã din mare".

S-a gândit sau nu s-a gândit femeia pãcãtoasã la acestea? Nu stim! Dar stim cã este adevãrat cã Domnul Hristos, cu puterea Lui, scoate apa mãrii, o ridicã în nori si o preface în ploaie. „Primeste izvoarele lacrimilor mele, pleacã-Te peste suspinurile inimii mele, Cela ce ai plecat cerurile cu nespusa plecãciune". Venind Dumnezeu în lumea aceasta din cer, a adus cerul pe pãmânt, a plecat cerurile cu „nespusa Lui plecãciune". „Si-mi dã sã-Ti sãrut preacuratele Tale picioare si sã le sterg cu pãrul capului meu, pe care auzindu-le [suspinurile] Eva în rai, întru amiazã-zi, de fricã, s-a ascuns". Si-apoi minunându-se de pãcatele ei si de mãretia Domnului Hristos, zice: „Cine va cerca multimea pãcatelor mele si adâncul judecãtilor Tale? De suflete Mântuitorule, Izbãvitorul meu, nu mã trece cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemãsuratã mare milã".
 

Stiind noi cuvintele acestea ale Sfintei Biserici, este bine sã ne cercetãm pe noi însine si sã ne gândim ce putem face pentru a aduce cinstire Mântuitorului Iisus Hristos, ce putem sã aducem noi în loc de mir: „Viatã curatã, întru pocãintã agonisitã, cântare de biruintã". Ce putem noi sã aducem în loc de lacrimi, pe care nu le avem? Dorinta de a avea ce încã nu avem. În orice caz, sã ne gândim mai mult si mai bine cã pãcatul este întunecat, cã Hristos este luminã si sã cerem lumina lui Hristos în viata noastrã. Sã ne gândim cã Fiul lui Dumnezeu S-a fãcut om si a plecat cerurile pentru noi, cã se cuvine sã ne scufundãm întru smerenie ca sã ne ridice Mântuitorul nostru Iisus Hristos mai presus de noi însine. Sã ne gândim la nemãsurata milã a Mântuitorului nostru Iisus Hristos si sã avem încredintarea cã Domnul Hristos ne primeste si pe noi, El, care are „nemãsuratã mare milã".

Trecem de ziua de astãzi, vor veni si alte zile, mereu altele, fiecare dintre ele fiind pentru noi o zi de mântuire, în care trebuie sã ne aducem aminte de ceea ce trebuie sã purtãm în suflet, în nãdejdea mântuirii noastre, amin!