Despre ascultare
interviu cu Pãrintele Teofil realizat de Sabin Vodã
Sabin Vodã: Pãrinte, este ascultarea o poruncã dumnezeiascã? Ce a însemnat pentru primii oameni, Adam si Eva?
Pãrintele Teofil: Ascultarea este o virtute care are în vedere poruncã lui Dumnezeu. Ascultarea urmeazã totdeauna dupã poruncã, urmeazã totdeauna dupã o îndrumare, deci ascultarea e determinatã de ceea ce vrea Dumnezeu când e vorba de raportarea sufletului omului la Dumnezeu. Atunci e vorba si de o poruncã, de un îndemn, de un sfat, de o îndrumare pe care o dã Dumnezeu, iar ascultarea e conformarea cu ceea ce vrea Dumnezeu. Deci ascultarea urmeazã totdeauna dupã o poruncã, totdeauna dupã îndemn, totdeauna dupã sfat si în cazul în care nu se tine seama de acestea, atunci cel care nu tine seama de acestea nu este în ascultare ci în neascultare, în neluare aminte fatã de ceea ce i se cere.
S.V.: Vã întrebam ce a însemnat pentru primii oameni, Adam si Eva?
Pãrintele Teofil: Se considerã cã pãcatul pe care l-au fãcut protopãrintii neamului omenesc este neascultarea. Adicã indiferent ce anume nu au ascultat, pãcatul în sine este neconformarea cu ceea ce Dumnezeu le-a cerut primilor oameni.
S.V.: Care era porunca expresã?
Pãrintele Teofil: Porunca era sã nu mãnânce dintr-un anumit pom din grãdina raiului. Ori ei n-au tinut seama de aceasta si astfel s-au fãcut neascultãtori fatã de ceea ce le-a cerut Dumnezeu; si în felul acesta s-au abãtut de la bine la rãu, au intrat în neascultare când de fapt erau datori cu ascultarea.
S.V.: Care sunt consecintele teologice si ontologice ale acestei prime neascultãri.
Pãrintele Teofil: Toate urmãrile nefaste pentru om: împutinarea credintei, împutinarea puterilor sufletesti, împutinarea gândurilor bune, neorânduiala din fiinta omeneascã; în ce priveste raportul dintre om si Dumnezeu: necazurile care au venit peste oameni ca un fel de trezire la realitate, ca un fel de memento în ce priveste gândul la Dumnezeu toate acestea au fost urmãrile neascultãrii.
S.V.: Avem nenumãrate mãrturii în Scripturã, începând cu întâia poruncã datã primilor oameni, dar mai sunt si alte mãrturii, din Vechiul Testament. Ce mãrturii ne puteti da de porunca ascultãrii?
Pãrintele Teofil: De fapt Dumnezeu a cerut omului totdeauna ascultare. Dumnezeu conduce si omul se lasã condus, si toate câte i s-au poruncit omului spre înaintarea în bine sunt lucruri care tin de ascultare si toate câte nu sunt în conformitate cu ceea ce-i cere Dumnezeu omului sunt lucruri care tin de neascultare. De exemplu: Avraam a fost îndrumat de Dumnezeu sã plece din tinutul în care se gãsea într-o tarã strãinã; el a ascultat, a împlinit voia lui Dumnezeu si prin aceasta a ajuns la înaintarea în viata spiritualã. Noe la fel. Iar cei ce n-au ascultat de Dumnezeu au fost în deviere de la bine si au suferit consecintele: de exemplu cetãtile Sodoma si Gomora, care au fost împotriva voii lui Dumnezeu si care au adus consecintele distrugerii acelor cetãti. Bineînteles, în decursul istoriei au fost multe exemple de ascultare si neascultare, dupã cazurile pe care le cunoastem din Vechiul Testament, iar în Noul Testament stim sigur cã Domnul Hristos a tinut sã i se împlineascã voia când, la spãlarea picioarelor i s-a spus Sfântului Apostol Petru: "Dacã nu te voi spãla, nu ai parte de Mine". Conditia urmãrii Domnului Hristos este ascultarea de El.
S.V.: Da. Și chiar Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, a fost cel care a ascultat. E cutremurãtoare acea mãrturie din epistola Sfântului Apostol Pavel cãtre filipeni!
Pãrintele Teofil: Da "S-a fãcut ascultãtor pânã la moarte". Deci în cuvintele acestea se aratã si ascultarea Domnului Hristos si rãsplata ascultãrii. de fapt Domnul Hristos a arãtat în firea omeneascã comportarea pe care trebuie sã o aibã fiecare credincios raportându-se la Dumnezeu: "n-am venit sã fac voia Mea, ci voia Tatãlui care m-a trimis pe Mine". "Nu voia Mea, ci voia Ta sã se împlineascã". Sunt cuvinte scrise în Evanghelie si pe care le stim noi din Evanghelie ca rostite de Domnul Hristos.
S.V.: Nu mai putin ascultãtoare a fost si Maica Domnului. As vrea sã comentati putin acest rãspuns: "Iatã roaba Domnului. Fie mie dupã cuvântul tãu".
Pãrintele Teofil: Prin aceasta Maica Domnului s-a arãtat disponibilã pentru ceea ce a vrut Dumnezeu sã realizeze prin ea. Adicã s-a învoit la ceea ce i-a cerut Dumnezeu sã-L nascã pe Mântuitorul lumii , a primit tot ceea ce tine de aceastã situatie, de a-L purta în pântece si de a-L naste pe Mântuitorul.
S.V.: Având aceste mãrturii din Sfânta Scripturã si Scriptura fiind alcãtuitã de Bisericã, în Bisericã se continuã aceastã ascultare. Ce însemnã aceastã ascultare în Biserica Ortodoxã?
Pãrintele Teofil: Biserica este mediul e mântuire al credinciosilor. de fapt noi ajungem la Scripturã prin intermediul Bisericii, care a arãtat care anume cãrti sunt inspirate, din câte cãrti erau în vremea primelor secole, ea a alcãtuit canonul Noului Testament, si toate aceste cãrti cuprind voia lui Dumnezeu expres arãtatã omului. deci Scriptura se interpeteazã de cãtre Bisericã. Biserica are învãtãtura ei în legãturã cu Scriptura si prin aceea cã a alcãtuit canonul Noului Testament si prin aceea cã propovãduieste, rãspândeste Evanghelia, învãtãtura crestinã în general si prin aceea cã interpreteazã Scriptura. Noi n u ne tinem mortis de Scripturã, ci Scriptura o primim prin intermediul Bisericii, asa cã norma credintei noastre este învãtãtura Bisericii, ceea ce învatã Biserica despre adevãrurile care sunt cuprinse în Sfânta Scripturã. Altfel ar exista posibilitatea de deviere de la adevãr, de a interpeta adevãrul Scripturii în diferite feluri. Or, Biserca vine si spune punctul de vedere, asa cã ascultarea nu e directã de Scripturã, desi nu exclude Scriptura, ci e ascultare directã de învãtãtura Bisericii, care e neinterpretabilã.
S.V.: Noi în Bisericã avem ierarhie. Putem spune cã existã o ascultare în sensul ierarhiei, plecând de la mirean, preot pânã la ierarhi?
Pãrintele Teofil: Da, existã. Biserica noastrã este o Bisericã cu preotie si preotii sunt pusi de Dumnezeu, care e bine sã fie luati în consideratie, respectati si prin aceea cã li se împlineste cuvântul prin ascultarea datã de credinciosi. Abaterea de la ascultarea datã de ierarhie este abaterea de la ascultarea lui Dumnezeu, fiindcã în general preotii sunt oamenii lui Dumnezeu, pusi de Dumnezeu spre a-i învãta pe credinciosi. De aceea, au autoritate în Bisericã si credinciosii sunt datori cu ascultare fatã de îndrumãrile lor.
S.V.: Cum se poate manifesta un ierarh astfel încât poporul sã-l asculte? Și în ce sens? Doar în ceea ce priveste învãtãtura de credintã, sau poate ierarhul sã mai dea si alte îndrumãri poporului dreptcredincios pe care îl pãstoreste?
Pãrintele Teofil: Dã învãtãtura de credintã în primul rând, dar poate sã dea si îndrumãri pe baza autoritãtii lui de împlinitor al voii lui Dumnezeu, pe baza rostului de a fi conducãtor al credinciosilor. Un ierarh poate de exemplu sã hotãrascã un anumit post în situatii speciale, post pe care nu l-a rânduit Biserica, dar care într-o anumitã vreme poate fi împlinit pe baza împlinirii ascultãrii fatã de ierarhul locului.
S.V.: Neascultarea este un semn al necomuniunii, al neparticipãrii la comuniune sau poate este chiar un pãcat în fata lui Dumnezeu?
Pãrintele Teofil: Nu numai pe om nu-l ascultã, ci si pe Dumnezeu. ce zice Domnul Hristos? "Cel ce vã primeste pe voi pe Mine mã primeste" referindu-se la ucenicii Sãi. "Cel ce se leapãdã de voi de Mine se leapãdã" e vorba de ucenicii Domnului Hristos pusi sã-i conducã pe credinciosii care n-au mãsuri de apostoli, n-au mãsuri de ierarhi, dar care pot fi si ei ucenici ai Mântuitorului Hristos. La început toti credinciosii erau numiti ucenici, nu numai cei doisprezece, în întelesul de dependenti fatã de învãtãtura Domnului Hristos.
S.V.: Pãrinte Teofil, as vrea sã mergem putin mai departe si sã analizãm ce înseamnã în viata duhovniceascã a unui crestin ascultarea fatã de duhovnic, pânã unde merge aceastã ascultare si ce înseamnã ea?
Pãrintele Teofil: În principiu, duhovnicul este îndrumãtorul credinciosilor; el trebuie ascultat. Unii spun cã prin duhovnic vorbeste Dumnezeu Însusi. E bine ca cineva sã aibã încredintarea aceasta, pentru el în special, dar practic vorbind nu stiu dacã prin toti duhovnicii vorbeste Dumnezeu, dat fiind faptul cã acelasi lucru unul îl trateazã într-un fel, altul în alt fel: Domnuzeu nu poate avea mai multe feluri de rezolvare a unui lucru. În principiu, duhovnicul este bine sã fie ascultat si cel care îl ascultã pe duhovnic scapã e anumite nedumeriri, anumite confuzii, se tine de un lucru si merge înainte, si asta este de mare însemnãtate pentru credincios. Însã în realitate lucrurile sunt asa: omu face ce poate, iar duhovnicii înteleg lucrurile în mod diferit. Și atunci existã si niste confuzii, în întelesul acesta cã pot apãrea ezitãri tocmai în baza faptului cã nu e o unitate a punctului de vedere într-o chestiune anume.
S.V.: Pãrinte, putem vorbi de anumite nuante în ceea ce priveste ascultarea cu care este dator un monah fatã de staretul sãu si ascultarea cu care este dator un mirean fatã de duhovnicul sãu? Și ce înseamnã ascultarrea pentru un monah?
Pãrintele Teofil: Monahul are trei fãgãduinte speciale, care reglementeazã viata monahalã: ascultarea, castitatea si sãrãcia, adicã multumirea cu putin. Ascultarea e pusã pe primul plan, si e rânduitã pentru ca omul sã nu greseascã tinându-se de propria lui opinie, tinându-se de plãcerea sa, de buna lui dispozitie într-o chestiune; ea urmãreste înaintarea lui raportându-se la o constiintã strãinã, la o constiintã îmbunãtãtitã, strãvãzãtoare. Și atunci dependenta aceasta fiind o fãgãduintã a cãlugãrului, trebuie observatã mult mai mult decât ascultarea obisnuitã a unui om independent. Cãlugãrul este toate dependent. Ceilalti credinciosi sunt si ei dependenti, dar nu total; sunt si independenti, si atunci existã o elasticitate când e vorba de credinciosii de rând.
S.V.: Existã consecinte ale neascultãrii în mãnãstire? Mã gândesc la faptul cã în spiritualitatea noastrã, fie în apoftegmele din Pateric, sau din alte scrieri, se dau multe pilde în care neascultarea poate sã ducã la greseli mari.
Pãrintele Teofil: Cineva care nu ascultã de îndrumãtor si se face independent din dependent, sigur cã-si deschide calea spre pãcate în general si spre alte devieri de la rânduieli pe care le cunoastem din traditia monahalã. Nu stiu dacã trebuie sã ai încredere în cineva asa încât sã faci orice. Îti spune cel care te îndrumeazã. Important e sã-ti gãsesti un îndrumãtor despre care sã ai constiinta cã nu greseste si cã nu te lasã nicipe tine sã gresesti. Și atunci, e ce trebuie sã fie! Dacã însã îndrumãtorul cu care ai început nu mai este si îti vine un alt îndrumãtor, atunci lucrurile sunt putin diferite, în sensul cã dacã nu poate sã facã un lucru asa cum i se cere sã-l facã, ar trebui sã aibã si o motivare personalã în ceea ce priveste binele pe care îl urmãreste. În principiu un cãlugãr e dependent.
S.V.: Pãrinte, revenind la relatia duhovnic-ucenic, în cazul unui om din lume, în ce conditii un credincios ar putea sã nu facã ascultare fatã de duhovnic si chiar sã-si schimbe duhovnicul?
Pãrintele Teofil: În conditia în care nu are încredere în duhovnic ca îndrumãtor. Dacã a avut o experientã care-l deruteazã, care-i aduce confuzie, atunci poate sã-si gãseascã un duhovnic, sã zicem, dupã inima lui, nu un duhovnic care-i permite orice, ci un duhovnic în care el are încredere. dacã are încredere, atunci sigur cã poate sã urmeze îndrumãrile lui. dacã nu are încredere, atunci nu are conditia ascultãrii, supunerii totale.
S.V.: Pãrinte, as vrea sã vã întreb: în cadrul familiei putem vorbi de o ascultare?
Pãrintele Teofil: Da, pentru cã în familie existã o rânduialã asezatã de Dumnezeu: sotul pe primul loc, sotia pe al doilea loc, copiii pe al treilea, al patrulea loc, fiecare la mãsurile lui îndeplinind rânduiala pe care a lãsat-o Dumnezeu. Nu poti s-o schimbi, sau dacã schimbi o rânduialã asezatã de Dumnezeu înseamnã cu nu-i slujesti lui Dumnezeu. Într-adevãr, sotul e pe primul loc, sotia pe al doilea loc, dar asta nu înseamnã cã trebuie sã fie divergente între ei. Asta este rânduiala lãsatã de Dumnezeu. Dacã se observã aceste lucruri va fi bine, dacã nu se observã nu-i sigur cã va fi bine.
S.V.: Mai ales pentru femeile din ziua de astãzi, cuvintele cu care se încheie Apostolul din slujba cununiei ("Iar femeia sã se teamã de bãrbat"), pentru multe e ceva anacronic si chiar am sesizat cã unii preoti în loc sã spunã "femeia sã se teamã de bãrbat" spun "femeia sã cinsteascã pe bãrbat". Cum trebuie înteles cuvântul "femeia sã se teamã de bãrbat"?
Pãrintele Teofil: Adicã femeia sã fie cu sfialã fatã de bãrbat, cu grijã sã nu provoace nemultumiri, sã nu fie indiferentã de ceea ce se întâmplã si de ceea ce trebuie sã se întâmple. "Sã se teamã de bãrbat", adicã nu sã-l priveascã ca pe un tiran, dar sã aibã temerea aceea pe care ar trebui sã o aibã cineva când e vorba sã facã un rãu si totusi nu-l face, teama de a nu gresi de pildã.
S.V.: În ultima vreme existã acest curent al feminismului în care femeia se vrea independentã. Nu vrea sã fie supusã bãrbatului. Este asta o consecintã a neascultãrii?
Pãrintele Teofil: Femeia trebuie sã stie un lucru: e pe locul doi. Sã se stie totdeauna pe locul doi.
S.V.: Întrebarea pe care o aud mereu pe buze: Dar de ce sã fim pe locul doi?
Pãrintele Teofil: Pentru cã asa a rânduit Dumnezeu. Dacã ai credinti în Dumnezeu nu mai întrebi. Dacã n-ai credintã în Dumnezeu poti sã crezi orice, dar atunci ai iesit din sfera credintei.
S.V.: Pãrinte, extrapolând putin problema ascultãrii, putem spune cã împlinind poruncile lui Dumnezeu suntem în ascultare de Dumnezeu?
Pãrintele Teofil: Cine împlineste poruncile lui Dumnezeu se raporteazã la Dumnezeu, îl are pe Dumnezeu. Semnul ascultãrii este împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Dumnezeu de aceea porunceste, pentru cã noi cam uitãm, nu ne lasã la libera alegere. Ne porunceste de pildã iubirea. Cine urãste nu tine seama de porunca iubirii. Or, Dumnezeu nu vrea sã fie urã între oameni, ci vrea sã fie iubire; si iubirea nu vrea sã fie de la sine si întâmplãtoare, ci vrea sã fie o iubire statornicã. De aceea Dumnezeu o porunceste. Noi asta trebuie sã avem în vedere: "Poruncã nouã dau vouã: sã vã iubiti unul pe altul". Deci e o treabã care nu se discutã, ci se executã.
S.V.: Pãrinte Teofil, mai sunt actuale cele 10 porunci ale Vechiului Testament?
Pãrintele Teofil: Da. Pãi însusi Domnul Hristos a pus în atentie cele 5 porunci din Vechiul Testament: sã nu ucizi, sã nu desfrânezi, sã nu fii mãrturie mincinoasã, sã cinstesti pe tatãl tãu si pe mama ta. Acestea sunt porunci din Vechiul Testament pe care Domnul Hristos le pune în atentie. În Noul Testament toate poruncile sunt valabile, doar cu o anumitã interpretare: noi nu mai tinem azi ziua sabatului ci Duminica. Aceasta este o poruncã care nu se împlineste în sensul în care e spusã în Vechiul Testament ci în sensul în care se poate încadra în Noul Testament.
S.V.: Pãrinte, pentru cã vorbeam de anumite porunci, si Biserica noastrã a rânduit anumite porunci. Ascultarea de aceste porunci este tot o ascultare?
Pãrintele Teofil: Da, fãrã îndoialã. Poruncile Bisericii nu sunt în afarã de Dumnezeu. Participarea la slujbele Bisericii e absolut necesarã pentru un om care face parte din Bisericã. Și porunca aceasta poate fi socotitã ca o poruncã datã de Dumnezeu prin Bisericã.
S.V.: Vorbim de "liturghia dupã liturghie", de continuarea vietii noastre acolo unde ne desfãsurãm viata de zi cu zi. Putem sã extindem ascultarea acolo unde suntem, pentru la scoalã (pentru cei mai mici), la facultate si la locul de muncã? Ce înseamnã aici ascultare-neascultare? Are sau nu are consecinte fatã de constiinta noastrã si fatã de relatia cu Dumnezeu?
Pãrintele Teofil: Dragã, ce faci te si face! Dacã esti ascultãtor, devii mai ascultãtor. Omul creste în ce porneste. Asa cã e foarte important sã ai si ascultarea pe care o cere societatea omeneascã. Ca om care ai credintã în Dumnezeu, trebuie sã ai o încadrare corectã si în viata socialã. Asta nu înseamnã cã îi poti sluji lui Dumnezeu, tinând seama de Dumnezeu, dar nu-i slujesti lui Dumnezeu si cu ascultarea fatã de mai marii tãi. Sfântul Apostol Pavel zice: "Supuneti-vã stãpânirilor, pentru cã nu este stãpânire decât rânduitã de Dumnezeu". Este o îndrumare în legãturã cu ascultarea socialã, pe care o impune societatea în care trãim: sã-ti faci datoria în locul în care esti pus. Orice crestin trebuie sã fie un om al lui Dumnezeu între oamenii lui Dumnezeu si chiar între oamenii care nu stiu de Dumnezeu.
Pãrintele Teofil: Dat fiind faptul cã totul depinde de cum se raporteazã omul la poruncile lui Dumnezeu, la îndrumãrile date de Dumnezeu, noi la rugãciunile noastre spunem: "Bine esti cuvântat, Doamne, învatã-ne pe noi îndreptãrile tale. Bine esti cuvântat, Stãpâne, întelepteste-ne pe noi cu îndreptãrile Tale. Bine esti cuvântat, Sfinte, lumineatã-ne pe noi cu îndreptãrile Tale". deci în toate acestea sunt niste principii superioare care înseamnã mijloace de îndreptare a vietii; fie cã sunt porunci, fie cã sunt îndemnuri, toate acestea au rostul de a îndrepta mintea. moravurile din existenta umanã.
Toate acestea trebuie avute în vedere si sã fie respectate spre apropierea credinciosilor de Dumnezeu, a credinciosilor de ceilalti credinciosi, a credinciosilor de necredinciosi, ca sã se realizeze o viatã socialã asa cum o vrea si Dumnezeu, si o viatã socialã pe care sã poatã Dumnezeu sã o binecuvinteze si pe care de fapt o binecuvinteazã Dumnezeu. Asta este ceea ce i se cere omului, ca crestin, ca slujitor al lui Dumnezeu: sã-L aibã pe Dumnezeu pe primul plan, pe Dumnezeu care îndrepteazã si porunceste care cere de la fiecare dintre ascultãtori si care-i vrea pe neascultãtori tot ascultãtori.
8 decembrie 2000