Înapoi în Est

 

- Prea Cuvioase, prima întrebare pe care as vrea sa v-o adresez se refera la manastirea Petru Voda, înfiintata de dumneavoastra aici, lînga Bicaz, imediat dupa 1989. Credeati atunci ca este o atît de mare nevoie de Prea Cuviosia Voastra în aceasta zona? Prevedeati bucuria cu care credinciosii vor îmbratisa lucrarea dumneavoastra?
- Dragul meu, în privinta asezarilor duhovnicesti pe care le-am început în 1991, socoteam, într-adevar, ca acestea sa fie într-un loc mai retras. Doream astfel sa am mai multa liniste, atît personal cît si pentru toti cei care vor fi în jurul meu. Însa acest lucru este foarte greu de realizat în aceste locuri, unde oamenii sunt foarte bine educati. Aici sunt oameni formati odata cu trecutul manastirilor. Practic, manastirile din jurul nostru, ma refer la Durau, Secu, Sihastria, Agapia, Varatec, Neamt, toate acestea au avut o actiune constructiva extrem de puternica asupra credinciosilor. Deci, pot spune ca ma asteptam la aceasta reactie, la atractia aceasta, credinciosii nostri fiind întotdeauna legati de vatra manastirlor. Ei, si în vremuri bune, si în vremuri de necazuri, de greutati, au gasit aici o mîngîiere, un refugiu si o stare buna sufleteasca.
Neamul nostru este nascut, crescut si dezvoltat în sînul Bisericii, sub pridvorul acestor manastiri. Noi sîntem nascuti crestini si este astfel o mare deosebire între noi si popoarele vecine, popoarele slave sau germanice care au fost crestinate la comanda. Popoarele acestea s-au culcat pagîne seara si s-au trezit crestine a doua zi, la ordinul împaratesei Olga a Rusiei. Popoarele galice, apoi bulgarii, maghiarii ce ne stau în coasta, toate difera mult de poporul român. Difera si prin existenta, si prin linia pe care merg, si prin pacea lor. Viata noastra crestin ortodoxa a evoluat de la Sfîntul Dumitru si pîna la toti cei care au trecut pe aici. Acestia au creat ortodoxia noastra, adevarata structura sufleteasca, fata de aceste popoare care luau contact doar cînd si cînd cu ortodoxia.
Dovada sta faptul ca la noi s-a pastrat o unitate perfecta, nu s-au ridicat secte sau erezii. Noi nu avem decît problema stilului vechi, problema aceea a calendarului aparut în 1924. În afara de acest fapt noi nu am mai avut abateri de la ortodoxie. Fata de toate popoarele despre care am mai vorbit, care au dat nastere la toate ereziile cu care încearca sa ne domine. Dovada este faptul ca originea noastra, crestinismul ortodox, este nascuta, crescuta si mentinuta la o pozitie sanatoasa.
- Ati afirmat mai de mult ca nu va emotioneaza multimea credinciosilor care vin zilnic aproape la manastiri atîta timp cît în ei nu reînvie spiritul si credinta adevarata. Va mai mentineti aceasta opinie?
- Bineînteles. Ramîne valabila tot timpul caci, de-a lungul anilor, din ce în ce mai mult se confirma ceea ce am spus. Se vede aceasta scadere a noastra. Reiese acest fapt din tot ceea ce gîndeste omul nostru care încearca sa iasa la o suprafata a lucrurilor, sa limpezeasca viitorul neamului nostru. Este foarte greu de conceput asta cu oamenii pe care îi avem. Cu foarte mare regret va spun ca acest lucru se observa mai putin în lumea aceasta în care traim, el fiind prezent mai mult în lumea intelectuala, o lume atît de înfrînata, terorizata, parca blestemata sa ramîna înclestata în sablonul acestor ani.
- Aveti dreptate, intelectualii sînt foarte risipiti astazi, parca nu mai stiu care este drumul cel bun pe care trebuie sa porneasca…
- Parerea mea este ca oamenii sînt cuprinsi total de o stare materialista, se tem ca s-ar putea pîna mîine dimineata sa-si piarda si scaunelul pe care stau. Din cauza asta actioneaza cu atîta tarie si exactitate. Ar face orice, ar darîma pîna si temelia casei stramosesti ca sa poata supravietui.
- Si atunci ce este de facut, Prea Cuvioase?
- Este foarte greu sa poti readuce pe scara aceasta a gîndirii noastre niste oameni cu o alta viziune.
- Dar oameni de încredere nu mai avem?
- O sa ne dea Dumnezeu! Niciodata harul lui Dumnezeu nu va disparea. Atîta vreme cît va exista Biserica crestin ortodoxa, cît va exista Liturghia, cît vor exista portile acestea slave, vor exista si oameni care sa mai gîndeasca. Dar, la ora aceasta, oamenii se tem chiar si sa mai gîndeasca, se tem sa auda de valorile ortodoxe. Priviti numai miscarile existente din 1925 – 1930 si pîna în zilele noastre. Parca ai vorbi de holera, de ciuma, nu vrea nimeni sa mai auda de aceste valori ortodoxe. Foarte anevoie vei putea sa aerisesti o asemenea mentalitate, greu va accepta cineva o informatie istorica, un fapt, o stare de lucruri. Iar daca asemenea lucruri nu se accepta atunci nici nu se mai poate vorbi de initierea unor actuini asemanatoare pentru a scapa de aceste stari de lucru. În ziua de azi noi nu mai gîndim, gîndesc altii pentru noi. A fost o perioada în România cînd gîndea numai partidul, Ceausescu. Acum vine o alta forta care gîndeste pentru noi. Noi nu mai avem voie sa gîndim, trebuie doar sa primim totul din afara. Lumea se gaseste într-o stare de decadenta, în tara asta nimeni nu se mai gîndeste sa mai salveze ceva. Toata lumea denigreaza tara asta asa de bogata si de frumoasa, tara rîvnita de toti vecinii nostri. Românii au ajuns la aceasta ora, parca e un facut, sa îsi denigreze tara, sa o defaimeze, sa plece de aici de unde nu mai au ce face. Oare nu cumva este un gînd dusman aici, un gînd menit sa ne risipeasca, sa faca în asa fel încît sa nu mai ramîna piatra pe piatra în tara asta?! Pentru ca, apoi, sa vina ei si sa ne ocupe, sa ne desfaca, sa nu mai existam în acest arc carpatic.
Într-adevar, tineretul pleaca, este saracie, dar …
- Sa stiti ca multi tineri parasesc tara.
- Ei fug de saracie, d-aia se duc. Dar acolo fac niste corvezi mult mai ordinare decît daca ar munci la ei în tara. Acolo fac lucruri groaznice… Atîta timp cît aici sînt terenuri atît de bogate fara a fi si folosite în agricultura, atîta timp cît avem atîtea sectoare în care nimeni nu slujeste si care asteapta oamenii muncitori, înca se mai poate schimba ceva. Fiecare ar trebui sa faca ceva marcant, cît de putin, într-un sat, într-o comuna, fiecare ar trebui sa puna mîna si sa arate ce poate sa faca. E, la noi nu vrea nimeni sa faca nimic, toti pleaca. Toti se duc dupa dolari si la ei în tara nu fac nimic. Aici este marea drama.
- Prea Cuvioase, în actualul context politic în care se afla România, cum priviti actiunile politicienilor români si dorinta de aderare a României la organismele vestice?
- Dragul meu, as spune ca nu trebuie sa aderam nici la Est si nici la Vest. Dar, din cele doua rele adînci ale iadului, trebuie sa alegem ceea ce este mai putin rau, adica Rasaritul. Si cînd fac aceasta alegere ma gîndesc la Sfîntul Paisie Velicikovski, la Sfîntul Serafim de Sarov, la Dostoievski si la toate celelalte valori ale ortodoxiei. La asta ma gîndesc atunci cînd spun ca înclin spre Rasarit. Fortele reale ale crestinismului nostru european nu sînt dolarii, marcile, ci tocmai valorile acelor 38 de milioane de rusi ucisi din 1922 si pîna în zilele noastre. Nu or fi toti ucenici, nu or fi toti martiri, dar macar un sfert tot sînt rugatori la Dumnezeu si s-au rugat pentru tarile acestea ale lumii crestine.
Ma gîndesc numai la marea jertfa pe care a dat-o Rusia în decursul acestor ultimi 60 - 100 de ani. Occidentalii sînt niste sacrificati, au ajuns la descompunere mai devreme decît noi. Catolicismul este în pragul falimentului, cauta acum sa faca aliante cu ortodoxia pentru a reusi sa mai salveze ceea ce a mai ramas ntreg în lumea catolica. Se stie prea bine ca doar în Rasarit mai au ramas catolici, în Polonia, România, Ungaria. Restul tarilor occidentale sînt într-o stare deplorabila, descompusa, din cauza asa-zisei democratii si deschideri practicate. Occidentul este asaltat de musulmani, de budhisti, acolo se înmultesc asa-zisele atacuri nationaliste. La noi, în Rasarit, tot se mai ridica o Biserica, se mai face o pictura, un schit, se mai preoteste, mai vin crestinii. Pe cîta vreme acolo se golesc Bisericile tot mai mult, toate locasurile sînt arendate musulmanilor si budhistilor. Pentru asta dau eu nota mica catolicismului.
Pentru noi, pentru români, catolicismul este un mijloc de refacere. Întotdeauna românii au trait în buna întelegere cu catolicii, cu greco-catolicii, cu musulmanii, cu armenii si cu toate religiile. Asta pîna au venit vremurile acestea satanice care doresc sa ne razvrateasca unul împotriva celuilalt.
- Cum priviti recenta disparitie dintre noi a parintilor duhovnici mai sporiti? Ma refer aici mai ales la parintele Cleopa si la parintele Argatu de la Cernica.
- Este vorba doar de cursul normal al vietii. Fiecare si-a dat rodul sau si apoi a plecat la locul care i se cuvine. Sînt sigur ca acolo unde sînt ei acum au ajuns sa se roage pentru noi. Trebuie sa fie si ei vrednici de noi si noi sa fim vrednici de ei.
- Reusim noi sa punem în valoarea cuvenita învataturile lasate de ei?
- Doar în masura în care, în tineretul de astazi mai exista totusi niste copii buni care, speram, vor face ceva în viitor. Din cîte vad eu, sînt putine aceste persoane. Însa nu în multime ci în cei putini sta valoarea. Vedeti, cei 12 Apostoli au cucerit întunericul pagîn. Sper ca si de acum înainte viata sa fructifice învataturile înaintasilor nostri, testamentul spiritual a batrînilor nostri.
- Credeti în mesajul de apropiere a Bisericilor, mesaj lansat de Papa Ioan Paul al II-lea la venirea sa în România?
- Nu cred în nici un mesaj! Eu cred într-un singur lucru: nu au putut sa realizeze aceasta unire Sfintii, Cuviosii secolelor XI – XIII. Cu atît mai putin atunci acest lucru se va putea realiza prin asemenea pastori ai veacului nostru, pastori ce nu au nimic profund crestin si religios în ei, pastori care au doar o viata politica. Acestia sînt ordinarii care au tras popoarele la ruina!!! Este un ecumenism nascut nu din parerile Bisericilor ci din gîndirea proprie a astfel de persoane. Referitor la asta, parintele Staniloae spunea: Ecumenismul este erezia cea mai teribila a secolului XX.
- Pentru a încheia aceasta mica discutie, va rog sa rostiti un cuvînt de folos pentru toti cei care vor primi aceste sfaturi ale Cuviosiei Voastre.
- Doresc tuturor sa se afle într-o mai mare unitate. Ca sa fie unitate, trebuie sa fie dragoste. Iar ca sa fie dragoste, trebuie sa ne rugam mai mult. Deci Rugaciune, Dragoste si Unitate ca sa putem ajunge astfel la adevarata Credinta. Daca nu vom avea acestea vom avea boala, dihonie, sminteala si dizarmonie. Trebuie deci sa revenim în starea în care vom putea valorifica si învata care sînt valorile noastre, ce anume ne ajuta în personalitatea si prestigiul nostru. Iar asta se poate face numai prin Unitate, prin legatura desaîrsita între fratii lui Hristos.
- Va multumim!
- Sa fiti binecuvîntati!