| [ drumul
sufletului dupa moarte ] |
 |
|
|
CUVÂNT LA CINA CEA MARE
Părintilor, fratilor si iubiti credinciosi,
Aproape din tot cuvântul si din tot versetul Sfintei Evanghelii de astăzi,
se pot trage o multime de învătături, si nu va fi vreme să o tâlcuim cu
de-a-mănuntul. Dar vom arăta putine din ele, ca să vedeti câtă comoară
de învătături cuprinde Sfânta Scriptură.
Un om oarecare a făcut cină mare.
Cine este Omul acesta? Acesta este Însusi Dumnezeul părintilor nostri. De
fapt în Evanghelie Îl auzim pe Mântuitorul numindu-Se adeseori Fiul Omului,
căci din iubirea de oameni cea negrăită si minunată a venit la noi si
S-a făcut om.
Dar de ce spune că a venit să facă cină si nu prânz?
Prânz se numeste de obicei masa de amiază, iar cina este masa pe care o iau
oamenii seara.
Prin venirea Sa, Mântuitorul a pregătit cină, căci a venit în zilele mai
de pe urmă; nu de la începutul lumii. Doar auzim pe marele Apostol Pavel zicând:
Pe noi, apostolii cei mai de pe urmă (cei mai de apoi), ne-a ales Dumnezeu
ca pe niste osânditi, si celelalte.
Deci cina este venirea lui Hristos în lume, este taina iconomiei în trup si
mântuirea neamului omenesc.
De ce este mare cina aceasta duhovnicească a lui Dumnezeu? Căci zice: Un
om oarecare a făcut cină mare; nu asa, cum s-ar întâmpla, ci mare. El o
numeste mare, pentru că mare este taina crestinătătii. Ati auzit cum cântă
biserica: "Cu adevărat, mare este taina crestinătătii. Dumnezeu S-a
arătat în trup, a venit în lume...", si celelalte.
Numeste cină mare taina aceasta a venirii lui Dumnezeu printre oameni, pentru
că taina iconomiei în trup, sau a întrupării lui Dumnezeu Cuvântul, nu este
supusă întelegerii nici mintilor rationale din ceruri ale îngerilor, nici
celei a oamenilor. Taina iconomiei în trup pururea rămâne taină, necuprinsă
de vreo minte de înger sau de om (Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci
simtiri, p. 368-379).
Deci taina iconomiei în trup, sau cum Se naste Dumnezeu din Fecioară si fecioara
rămâne iarăsi Fecioară, fără să se strice pecetile fecioriei, rămâne
necuprinsă de vreo minte în veacul veacului. Nimeni nu stia că Mântuitorul,
fiind de o mărime cu Părin-tele Său, era întreg în pântecele Fecioarei,
si cum un Dumnezeu nemărginit si necircumscris încape întreg într-o fecioară.
Dar ce mai spune Sfânta Evanghelie?
La această cină mare a trimis Dumnezeu să cheme pe multi.
Dar de ce n-a zis pe toti? Căci zice: Si a trimis în ceasul cinei omul acela
pe sluga sa ca să cheme pe cei multi.
Dar stim din Sfânta Scriptură că Dumnezeu voieste ca toti oamenii să se
mântuiască si la cunos-tinta adevărului să vină. Evanghelia ne dă
o pildă, si toate pildele Mântuitorului nostru Iisus Hristos au două întelesuri:
unul după literă si altul după duh. Căci Mântuitorul nostru, venind
în lume a vorbit mai mult în pilde, potrivit celor proorocite de la Duhul Sfânt,
care cu o mie de ani mai înainte a spus prin gura lui David: Deschide-voi în
pilde gura mea (Psalm 77, 2).
Pilda înseamnă mai întâi o închipuire a unor adevăruri si al doilea arată
ce lucru este închipuit de dânsa. Deci, după întelesul literei a spus Mântuitorul
că a chemat pe multi si nu pe toti.
Oare ar încăpea în gândul dumneavoastră dacă v-as spune că cineva a
făcut o cină mare si a chemat pe toti oamenii din lume? Mai ales că aici
Dumnezeu Se ascunde sub chipul unui om oarecare. Ce ati spune? Nu se poate.
A chemat omul acela la cină o mie, zece mii, o sută de mii, dar toată
omenirea n-a putut s-o cheme. Deci când a zis că a chemat pe multi, a spus
după slovă. Deci cuvântul acesta "multi", arată de fapt pe toti,
după întelesul cel închipuit prin pildă.
Ce s-a întâmplat după aceasta?
A chemat Dumnezeu pe oameni la cină, dar multi au început a respinge chemarea.
Dar cine era sluga pe care a trimis-o omul acela să cheme la cina sa cea mare?
Acesta este Iisus Hristos, care de bună voia Sa, din iubirea Sa cea negrăită
pentru neamul omenesc si către Dumnezeu, Părintele Său, slugă S-a făcut
pentru noi. Căci auzim zicând în Evanghelie: N-a venit să I se slujească,
ci ca să slujească multora (Matei 20, 28).
Slugă S-a făcut Dumnezeu Cuvântul si Părintelui Său si neamului omenesc
din iubirea Sa de oameni cea negrăită, căci ascultător S-a făcut Părin-telui
Său până la moarte, si încă moartea de cruce! Pentru aceasta Dumnezeu
L-a proslăvit pe Dânsul si I-a dat Lui nume care este mai presus de tot numele,
ca în numele lui Iisus Hristos tot genunchiul să se plece, si al celor ceresti,
si al celor pământesti si al celor de dedesubt (Filipeni 2, 8-9). Pentru negrăita
Sa smerenie L-a înăltat Părintele Său ca să stea de-a dreapta slavei
si, ca om, să fie de un scaun, de o fire si de o putere cu El.
Si ce a făcut sluga? S-a dus să cheme la cină, chiar în ceasul ei. În
legea veche era obiceiul ca atunci când făcea cineva praznic la amiază sau
seara, să trimită oameni mai înainte cu câteva ceasuri sau cu o zi chiar,
ca să poftească pe invitati.
Dar aici, de când trimite el să cheme pe invitati? De când începe masa, în
ceasul cinei. Spune că a chemat pe multi. Cine au fost acestia? Tot neamul
omenesc. După cum s-a scris, Dumnezeu voieste ca toti oamenii să se mântuiască
(Isaia 45, 22; Matei 18, 11; Ioan 3, 17; I Timotei 4, 10).
Când a venit Mântuitorul să slujească neamului omenesc, spre mântuire, ca
o slugă a Părintelui ceresc, întâi a chemat neamul evreiesc, căci spune:
Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel (Matei
15, 24). Mai întâi s-a dus la ei ca să nu aibă cuvânt în ziua judecătii,
că Iisus, care, după firea omenească se trage din Avraam, din David, din
neamul evreiesc, a chemat mai întâi pe păgâni. Nu! Mai întâi a venit să
cheme oile cele pierdute ale casei lui Israel.
Dar cum stim că pe ei i-a chemat întâi?
Apostolul Petru, în Ierusalim, predică în ziua întâi si cred trei mii, iar
în ziua a doua se adaugă încă cinci mii.
Dar cine erau acestia care au crezut primii în Evanghelie? Evreii.
Cei dintâi credinciosi ai Bisericii din Ierusalim, întemeiată de apostoli,
de Iacov, de Petru si de Ioan, stâlpii Evangheliei, au fost mai mult evrei.
În Proschinitarul Ierusalimului se scrie: "...am avut în Ierusalim 15 arhierei,
15 patriarhi tăiati împrejur". De la Iacov, fratele Domnului, si până
aproape de Marele Constantin, au fost în Biserica din Ierusalim arhierei tăiati
împrejur, adică din neamul evreilor, care mai tineau încă tăierea împrejur.
Deci, într-o perioadă au fost în Ierusalim numai patriarhi si arhierei evrei
si biserica din Ierusalim era alcătuită mai mult din evrei. După aceea
a trimis Dumnezeu pe Pavel la neamuri, departe de Ierusa-lim. De aceea spune
că i-a chemat întâi pe evrei, ca să n-aibă răspuns în ziua Judecătii.
Iar mai apoi, zice dumnezeiasca Evanghelie, a trimis în ceasul cinei să cheme
si pe altii.
Cel dintâi chemat a zis: Tarină mi-am cumpă-rat, si mă duc s-o văd.
Rogu-te să mă ierti.
Ce este tarina?
Hristos ne-a spus în pilda cu semănătorul, pe care a tâlcuit-o ucenicilor:
Cel care seamănă sămân-ta cea bună este Fiul Omului. Tarina este lumea;
sământa cea bună sunt fiii împărătiei; iar neghina sunt fiii celui rău
(Matei 13, 36-38).
Iată ce este tarina. Deci când auzim în Evan-ghelia de astăzi că cel dintâi
a pus pricină de refuz că si-a cumpărat tarină, se întelege că s-a
legat de lumea de acum. Cel care nu vrea să meargă la cina Marelui Împărat,
la Împărătia Cerurilor, zicând că si-a cum-părat tarină, este tot
omul care-i legat cu inima de lumea aceasta în care se lucrează toată fărădelegea
si păcatul. Acesta este omul care nu vrea să meargă la cina lui Dumnezeu,
când glasul constiintei îl cheamă, ci cumpără mereu tarina aceasta, adică
slujeste acestei lumi si răutătilor din ea.
Dar de ce spune că a cumpărat-o si nu spune că este a lui? Pentru că
atâta stăm pe lumea aceasta, de când ne nastem si până murim. O cumpărăm
când deschidem ochii si o vindem înapoi când murim, când închidem ochii. Asadar,
nu-i a noastră. Aici am găsit-o, aici rămâne.
Deci, când îl auzim pe omul acela că si-a cumpărat tarină si n-a mers
la cina lui Dumnezeu, să stim că el este om lumesc, care se leagă cu inima
de lucrurile cele desarte si stricăcioase ale lumii si nu ascultă de chemarea
constiintei, ca să meargă pe calea poruncilor lui Iisus Hristos. Acela si-a
cumpă-rat slujirea cea rea a lumii.
Al doilea a zis: Mi-am cumpărat cinci perechi de boi si mă duc să-i încerc.
Rogu-te să mă ierti.
Care-s perechile de boi si cum le încearcă omul?
Perechile de boi sunt cele cinci simtiri pe care le avem toti si care sunt în
câte două organe. Avem doi ochi cu care vedem, două urechi cu care auzim,
două nări cu care mirosim, două organe cu care gustăm: limba si cerul
gurii; două organe ale pipăitului, cel dinafară si cel dinlăuntru. Căci
simtim fierbinteala si răceala si în afară, dar si înăuntru. Tot asa simtim
asprimea si durerea până la inimă, dar le simtim si în afară.
Deci cele cinci perechi de boi sunt cele cinci simturi ale noastre: vederea,
auzul, mirosul, gustul si pipăitul.
Dar cum le cercăm noi si cum nu mergem la cina marelui împărat?
Prin aceea că pironim mintea si inima noastră în aceste cinci simturi si
nu vrem să ascultăm de glasul constiintei, ca să mergem la cina marelui
Împărat. Iată vă dau o pildă. Astăzi e miercuri sau vineri, sau timp
de post, si trebuie să postesc, sau am canon de la duhovnic si trebuie să
postesc până la ora 5 sau până seara. Dar eu mă duc prin piată si văd
niste plăcinte care-mi plac sau niste cornuri sau altceva de mâncare si mă
las biruit de pofta ochilor si a pântecelui si mănânc înainte de vreme.
Am încercat o pereche de boi! Care? Gustul.
Glasul constiintei mi-a spus: "Omule, azi e zi de post, ai canon de la
duhovnic". "Da, voi posti poimâine. Azi mănânc că mi-e foame".
Am încercat o pereche de boi!
Întelepciunea ne învată asa: Ochii tăi cele drepte să vadă si urechile
tale cele drepte să audă. Iar Duhul Sfânt ne spune: Doamne, abate ochii
mei de la desertăciuni (Psalm 118, 37).
Eu stiu că trebuie să păzesc vederea, pentru că vederea este simtire
împărătească la om, iar ochii sunt cele două mâini ale sufletului, cum
spune Marele Vasile, cu care omul ia păcatul de la distantă. Dacă nu păzim
ochii, nu putem păzi nici mintea, căci mare legătură au ochii cu mintea.
Iar Scriptura ne spune să păzim gândirea, dar noi n-o păzim; ne ducem
acolo unde e distractie, la televizor, la meci, la cinema si la necurătii.
Si asa, mai încercăm o pereche de boi. Care? Vederea. Si astfel nu ascultăm
de glasul care ne opreste de la aceasta, ca să ne ducem la cina marelui Împărat,
la Împărătia cerurilor.
Dar să vedem mai departe. Zice Sfânta Scriptu-ră: Urechile tale cele drepte
să audă. Trebuie să asculti numai predicile, numai cuvântul lui Dumne-zeu,
numai cântările bisericesti si numai cele ce sunt necesare vietii.
Dar noi ce zicem? O voi face aceasta mai târziu, căci auzi este nuntă si
cântă lăutarii! N-auzi cum cântă de frumos? Unu-i cu mandolina, altu-i
cu scripca, altul cu toba!
Si asa am mai încercat o pereche de boi. Cele două urechi au încercat si perechea
aceasta. Auzul.
Sfânta Carte spune să umbli îmbrăcat în haine simple, că Sfântul Ioan
Botezătorul a umblat în piele de capră si Ilie Tesviteanul cu cojoc; iar
patul nostru să fie tare, nu moale, că: Vai - zice Isaia - de cei ce dorm
pe saltele si pe paturi moi, că uită de Dumnezeu! Dar eu vreau să am haine
moi, blănuri, iar patul meu să fie moale, cu plapumă de mătase, cu saltea
de lână, nu de paie!
Si iată, am mai încercat o pereche de boi! Care? Pipăitul.
Glasul lui Dumnezeu îmi spune: "Omule, să trăiesti cu cele strict de
trebuintă vietii". Dar eu vreau podoaba trupului si moleseala lui. Vreau
băi! Vreau să-i fac baie viermelui acestuia care este tină si merge în
iad, dar nu se pocăieste. Numaidecât vreau să-l duc la băi si nu la băi
simple, ci cu săpunuri frumos mirositoare. Si asa se aduce în suflet toată
moliciunea si toată răutatea dracilor, de la vederea goliciunii omului si
de la această nebăgare de seamă, mai ales când trupul este sănătos.
Am mai încercat si această pereche de boi, a pipăitului (Fapte 17, 27).
Ce ne-a mai rămas? Mirosul.
În post, bucătăria noastră trebuie să miroasă a zarzavat, a ceapă
si a cartofi copti, nu a carne, a brânzeturi si a grăsimi. Că pierduti suntem,
dacă voim să miroasă a dulce în zilele de post în bucătăria noastră.
"Nu se mănâncă azi - miercurea sau vine-rea - brânză, ouă si carne!"
"Ei, taci din gură! Nu ce bagi în gură spurcă pe om, ci ce iese din
gură!" Stie ca sectarul să tălmăcească Scriptura pentru pântecele
lui! Dar nu asa se tâlcuieste. Si bagă omul friptură în pântece si mănâncă
gras.
Si foloseste mirosuri de săpun si parfumuri si se fardează pe obraz, că
din om se face măscărici! Nu lasă frumusetea pe care i-a dat-o Dumnezeu.
Se vopseste si la buze, încreteste părul, face manichiura. Face toate blestemătiile
cele ce învată satana pe oameni. Si se parfumează, ca să miroasă pe
drumuri si să zică lumea: "Asta-i cucoana cutare, ăsta-i domnul cutare!
Dar frumos mai miroase după dânsii".
Dar acestea duc la putoarea gheenei si la iad. Că atâta putoare este acolo,
încât toate putorile din lume de le-ai strânge la un loc, n-ai putea aduna cât
un miligram din oceanul acela de putoare.
Vrei să mirosi pe drumuri si să smintesti si pe altii? Nu uita putoarea
aceea din iad si poate te vei îndrepta si vei urî parfumurile.
Dumnezeu spune: "Da, să umbli în haine curate, să mergi la biserică,
să te speli cu săpun care nu miroase, să te cureti si să te îngrijesti,
dar să nu mirosi a parfumuri, că putoare si vierme este omul după moarte".
Dacă mergi pe la cimitire, când se dezgroapă vreun mort, ai să vezi în
ce putoare stă trupul acolo. Dacă-l dezgropi după 7-8 zile, miroase mai
rău decât toate putorile lumii. Îti arată Dumne-zeu ce esti!
Deci asa încearcă omul cele cinci perechi de boi: când coboară mintea cu
voia sa la cele cinci simtiri si vrea să le desfăteze pe toate.
Dar dacă aceia au pus aceste pricini, ce-a făcut sluga din Evanghelie? Mergând
înapoi la Domnul Său, a zis: "Doamne, am chemat pe acestia la cină
si s-au scuzat, cum vezi". Atunci S-a mâniat Domnul acela care făcuse
cina. Si mâniindu-Se că cei chemati au dat aceste pricini si n-au venit, a
zis către slugă: "Iesi pe la răspântii si pe la ulitele cetătii
si adu-i aici pe săraci, pe orbi si pe schiopi".
Ce înseamnă răspântiile drumurilor? Dacă mergi singur pe un câmp si dai
deodată de două drumuri, unul care face la dreapta si altul care face la
stânga, si dacă n-are cine să-ti spună care-i drumul cel bun, stai la
răspântie si nu stii încotro s-o iei. "Oare ce să fac? S-o iau la dreapta,
sau la stânga?" Dacă nu ti-ar arăta cineva calea cea bună, ai gresi.
Asa a fost când Mântuitorul a venit în lume pentru cina Părintelui Ceresc;
a găsit lumea aceasta la o răspântie. Si spune Scriptura: "Veti umbla
în calea limbilor si a popoarelor si în întuneric si în umbra mortii".
Erau atâtea popoare pe pământ care nu-L stiau pe Dumnezeu si care se închinau
la mii de zei. Fiecare avea dumnezeul lui si pentru fiecare păcat îsi crea
un dumnezeu, după plăcerea lui. Întreaga omenire era la o mare răspântie,
la o mare răscruce. Si a venit Mântuitorul să arate că este un singur
drum si un singur Dumnezeu, Care a făcut lumea si toate cele din ea.
Dar a mai spus: Mergeti si pe ulitele cetătii!
Cine merge mai adesea pe ulite? Poporul de obste. Fie că merge să vândă
sau să cumpere, să-si ia hrană pentru copii, fie pentru alte treburi.
Poporul de obste umblă mai mult pe ulite decât cei mai învătati, care stau
la birou, la divanuri, la locuri înalte. Ei sunt cei din casă, cum spune altă
Evanghelie: Doi vor fi în casă; unul se va lua si altul se va lăsa. Căci
între ei sunt si buni si răi. Va lua Dumnezeu pe cei buni pentru împărătie,
iar pe cei răi îi va lăsa să se muncească în gheenă.
Dar cei ce umblă pe ulite sunt săracii si oame-nii de obste. I-a spus să
cheme pe cei de pe ulite pentru că Hristos nu face deosebire de om, mare sau
mic. Căci spune Pavel: În Iisus Hristos nu este iudeu, nu este elin, nu este
stăpân, nu este slugă. Si iarăsi: Vezi, frate, chemarea noastră, că
dintre cei chemati la noi, nu sunt multi de neam mare.
A ales Dumnezeu pe cele simple ale lumii ca să rusineze pe cei întelepti si
cele de neam slab si neputincios, ca să dea de rusine pe celelalte. Asa face
întelepciunea lui Dumnezeu, ca să nu se laude omul cu întelepciunea sa si
să nu se sprijine pe puterea sa. Întelepciunea vrea ca Dumnezeu să Se laude
întru toate, să-Si arate puterea în cei slabi si în cei neputinciosi, în cei
nebăgati în seamă si în cei putini, ca să cunoască oamenii că puterea
Lui este cea care lucrează, cum zice Apostolul Pavel: Ca multimea puterii
să fie a lui Dumnezeu, nu a noastră.
I-a spus Hristos să cheme orbii. Care orbi? Orbii la minte. Căci poate fi
cineva orb cu ochii trupului, dar foarte întelept la minte si cu duhul. Iar
acela nu-i orb, ci adevăratul orb este cel cu păcate si acela se lipseste
de cina marelui Împărat. Căci a zis Mântuitorul la vindecarea orbului: Am
venit în lumea aceasta ca cei ce au ochi să nu vadă (fariseii, cărturarii
si fătarnicii, care nu vedeau decât cu ochiul zavistiei), iar cei orbi să
vadă lumea (Ioan 9, 39).
Si a mai zis: Cheamă-i pe cei betegi, adică pe cei bolnavi, dar nu cu trupul,
ci cu sufletul. Că Mântuitorul a spus: N-au trebuintă cei sănătosi de
doctor, ci cei bolnavi, adică cei bolnavi sufleteste. Pentru aceasta a venit
El în lume.
Si a mai zis: Cheamă si schiopii. Care schiopi? Credeti că numai cei ce
umblă în cârje sunt schiopi? Schiopii adevărati sunt cei ce schiopătează
în legea lui Dumnezeu. Căci a zis marele Ilie Tesviteanul, când l-a mustrat
pe Ahab: "Nu eu sunt, împărate, cel ce aduce nenorocire peste Israel,
ci tu si casa părintilor tăi ati părăsit poruncile Domnului... Până
când veti schiopăta de amândouă picioarele?" (III Regi 18, 18-21).
De aceea spune Evanghelia că sluga lui Dum-nezeu, [Iisus Hristos], chema pe
cei care schiopătau din calea poruncilor lui Dumnezeu, că erau schiopi cu
sufletul, nu cu trupul. Si după ce i-a chemat pe acestia, sluga a dat de veste
stăpânului: Stăpâne, am făcut cum ai zis, am chemat si pe cei orbi si
pe cei betegi si pe cei schiopi si mai este loc. Ce înseamnă: "mai este
loc?"
V-am spus că a chemat mai întâi neamul evreiesc si a întemeiat Biserica din
Ierusalim. Dar mai era loc. Pentru cine? Pentru popoarele păgâne. Căci iată
ce au spus dumnezeiestii Apostoli când au văzut că Dumnezeu, prin Apostolul
Petru, le-a chemat si pe acestea la credinta cea în Iisus Hristos: Asadar si
păgânilor le-a dat Dumnezeu pocăintă spre viată (Fapte 11, 18).
Era loc pentru toate popoarele lumii, că în rai si în împărătia cerurilor
este mare lărgime. Dumnezeu cheamă toate popoarele lumii. Căci spune proorocul
Isaia: Pământul va fi plin de cunostinta Domnului, ca marea de apă (Isaia
11, 9; Avacum 2, 14). Dar si Ieremia spune: Toate neamurile, toate popoarele
Mă vor cunoaste până la urmă si Mi se vor închina (31, 34).
Deci trebuie să vină toate popoarele care se vor mântui până la urmă.
Si pământul va fi plin, întreg de cunostinta Domnului. Căci zice proorocul:
Nimeni nu va mai întreba în ziua aceea: cunoasteti pe Domnul? Că toti Mă
vor cunoaste, de la mic la mare (Isaia 40, 5; 66, 18). Va veni o perioadă
când tot trupul are să cunoască si să vadă slava Domnului.
Si dacă a zis sluga că mai este loc, ce a zis Stăpânul? Iesi la drumuri
si la garduri si adu-i aicea, să se umple casa Mea!
Sluga a spus că mai este loc, iar Părintele Ceresc Îsi arată negrăita
Sa iubire de oameni, zicând: "Adu-i aici pe toti! Vreau să Mă bucur
în veacul veacului. Vreau să se umple împărătia cerurilor până la margini,
cu tot sufletul pe care l-am creat. Adu-i aici, să se umple casa Mea. Aceasta
va fi bucuria Mea cea desăvârsită. Eu i-am zidit pe toti si vreau ca toti
să stea cu Mine si să cineze cu Mine în veacul veacurilor aici, în Împărătia
Cerurilor".
Si i-a zis slugii să iasă la drumuri si la garduri. Dar de ce la drumuri?
Fiecare om are în viata sa, drumul său. Pe atunci unii oameni mergeau pe calea
rătăcită a închinării la idoli, altii în calea filozofiei veacului de
atunci. Erau foarte multe căi în viata popoarelor lumii. Acestea erau drumurile
lor. De aceea a zis: Iesi la drumurile lor! Du-te si întoarce-i din drumurile
lor gresite si adu-i la cina cea mare!
Dar de ce a spus: si la garduri? Gardul este simbolul păcatului, fie că-s
la curte, fie că-s la mosie, fie că-s la grădină. Gardurile au rostul
de a despărti o grădină de alta, un ogor de altul, o casă de alta, o
livadă de alta. Asa si păcatul ne desparte pe noi de Dumnezeu, Ziditorul
nostru, si pe unul de altul. Când a zis: "la garduri", a zis: "Iesi
la cei căzuti în păcate, care s-au despărtit de Mine si între ei, prin
păcatele si răutătile lor, si adu-i aici, ca să se umple casa Mea".
Dar ce mai spune dumnezeiasca Evanghelie? Zic vouă că nici unul din cei
chemati, nu va gusta din cina Mea. Ati văzut? Din cei ce si-au găsit scuze
în păcate si n-au vrut să vină, nici unul nu va gusta din cina Domnului.
Acum este momentul să vorbim ceva si despre pricinile date ca scuze. Vai de
noi, păcătosii. Con-stiinta noastră este sluga lui Dumnezeu, care ne cheamă
la cina Marelui Împărat. Ea pururea ne cheamă la Dumnezeu si noi pururea
găsim pricini ca să nu răspundem. Vezi pe omul înconjurat de averi? Oricât
ar avea omul de mult, si mai mult vrea. "Am de arat, am de semănat, am
treabă cu oile, am treabă cu boii, vreau să-mi fac casă nouă, am de
măritat fete, am de însurat feciori, am de făcut cutare lucru".
Si zăbovindu-se în toate acestea, în toate lucrurile lumii celei desarte si
stricăcioase, nu răspunde constiintei, adică slugii lui Dumnezeu din el,
care-l cheamă la cină. S-a încurcat în multe pentru toată viata. Legat
de grijile lumii pune pricină că nu poate merge la biserică, la rugăciune,
la citire si la toată lucrarea faptei celei bune. Găseste tot felul de pricini
si nu merge la cina Marelui Împărat, nu-si găseste vreme de un ceas pe zi
pentru rugăciune. De ce? Toată grija lui o cheltuieste cu grijile veacului
de acum!
Unul dă ca pricină, când trebuie să postească: "Nu pot, sunt neputincios,
m-a dezlegat doctorul să mănânc bine. Dacă postesc în Postul Mare, în
Postul Crăciunului, dacă tin lunea, miercurea si vinerea, ca toti crestinii,
mă topesc de foame".
Dă drept pricină neputinta si nu vrea să pos-tească. Constiinta îti
spune: "Omule, adu-ti aminte că nu numai cu pâine va trăi omul, ci
si cu tot cuvân-tul care iese din gura lui Dumnezeu. Nu-ti amintesti ce spune
Apostolul Petru? Bine este a întări inimile voastre cu darul, iar nu cu mâncările
întru care nu este mântuire. Largă este calea pântecului si pe toti îi duce
la gheena. Omul dă ca pricină neputinta si se tine de ea. Dar ce e pricina
sau scuza? Iată ce ne învată Sfântul Isaac: Pricina sau scuza este o vointă
a păcatului si înainte-mergătoare a lui, scuza este punte spre păcat (Cuvântul
26).
Unul vrea să facă milostenie, dar găseste ca pricină: "N-am de
unde să fac; n-am nici un ban!" Altul vrea să lase tutunul, dar găseste
ca pricină: "Nu pot, că m-am obisnuit cu dânsul". Unul vrea să
lase rachiul sau betia, că-l distruge. Răspunde: "Nu pot, că asa
m-am deprins!" Altul vrea să meargă la biserică. Dar zice: "Nu
pot, că am treabă astăzi. Trebuie să mă duc în cutare loc, am cutare
treburi de făcut".
El n-a auzit cuvântul: Să nu abati inima mea spre cuvinte de viclesug, ca
să tăgăduiesc răspun-surile cele din păcate. Cu oamenii cei ce lucrează
fărădelege; si nu mă voi însoti cu alesii lor (Psalm 140, 4-5).
Găseste mereu pricini. Vrea să facă omul păcatul, dar frica lui Dumnezeu
îl opreste. Însă după ce a găsit o pricină, îl face. Căci cel ce râvneste
la muiere străină, cel ce păcătuieste si face fărădelegi si curveste,
zice: "Am firea fierbinte, sunt om sănătos si nu-mi ajunge o femeie".
Strică si casa celuilalt, îsi strică si sufletul lui si al aceluia cu care
păcătuieste, pentru că a pus pricină neputinta, că nu poate să se
înfrâneze.
Vai de noi si de noi, că a ajuns gheena acum lângă noi. Pricina merge înaintea
păcatului, este înainte-mergătoare. Punte către păcat s-a făcut prici-na,
fiindcă a lipsit din om frica de Dumnezeu.
Ce spune Duhul Sfânt: Zis-a călcătorul de lege ca să gresească întru
sine: nu este frica lui Dumne-zeu înaintea ochilor lui (Psalm 35, 1).
Omul ar posti, ar merge la biserică, ar face milostenie, s-ar închina, ar
tine curătia cu sotia sa după legea căsătoriei, s-ar împăca cu fratele
său, ar lăsa tutunul, betia, înjurăturile, ar lăsa zgârcenia, otrava
nemilostivirii si ura către fratele său, toate le-ar lăsa, dar nu-l lasă
pricina închipuită de el. Găseste pricină si zice: "Dar cum să-l
iert eu pe celălalt, dar eu sunt cineva, si apoi m-a si supărat". Pune
vină pe celălalt, nu pe sine si, găsind pricina aceasta, nu-l iartă
pe acela si, legat de satana, orbit si prins cu inima în ghiarele lui, se duce
în focul gheenei, dacă moare fără să ierte.
Mânia omului se împarte în trei: Este o mânie care vine si trece repede. Aceasta
nu este periculoasă ca celelalte. Aceasta-i ca focul de câlti; se aprinde
si se stinge. Căci zice Scriptura: Mâniati-vă si nu gresiti... (Psalm 4,
4). După ea îsi cere îndată omul iertare. Este apoi al doilea fel de mânie:
pizma, care tine minte răul două-trei zile, sau mai mult. Si în sfârsit
este zavistia, care tine uneori toată viata. Îl tine uneori satana legat pe
om, de nici pe patul de moarte nu-l iartă pe fratele său. Această zavistie
îl face pe om mai rău decât dracul, cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Deci unul ca acesta dă pricină: "Nu pot să-l iert, că el m-a nedreptătit".
Si stă întunecat ca un drac si stă cu satana în inimă si nu aude Scriptura
care zice: Soarele să nu apună întru mânia voastră (Efeseni 4, 26). Îl
tine satana si-i zice că-i drept, că are dreptate să nu ierte si să
nu ceară iertare, pe motiv că nu este el vinovat.
Vai de noi si de noi de credem că scăpăm din gheena pentru aceste pricini.
N-auzi ce spune Duhul Sfânt: Să nu abati inima mea spre cuvinte de viclesug,
ca să tăgăduiesc răspunsurile cele din păcate (Psalm 140, 4).
Dar, va zice careva: "Părinte, sunt si pricini binecuvântate".
Să vedem care ar fi aceste pricini binecu-vântate. Să vă dau un exemplu:
Spune dumnezeiasca Scriptură în porunca a cincea: Cinsteste pe tatăl si
pe mama ta, ca să-ti fie tie bine si să trăiesti ani multi pe pământ.
Dar această poruncă din decalog n-are putere când te cheamă Dumnezeu la
pocăintă si la mântuire si n-ai voie să mai asculti pe tatăl si pe mama
ta si pe sora ta, dacă nu te lasă să postesti, să mergi la biserică,
să te rogi, să te mântuiesti, să duci viată cinstită. Dacă tatăl
si mama te opresc de la acestea, nu-i mai poti asculta, că ei sunt cei mai
mari vrăjmasi.
Căci spune Hristos în Evanghelie: Tot cel ce vine la Mine si nu urăste pe
tatăl si pe mama sa, sau pe sora sa, sau pe fratele său, sau pe prietenul
său, sau pe însusi sufletul său, nu poate să fie ucenic al Meu (Luca 14,
26-27). Si mai spune Iisus Hristos: N-am venit să aduc pe pământ pace, ci
sabie (Matei 10, 34-36), ...căci vor fi doi contra trei într-o familie si
trei contra doi (Luca 12, 52).
Deci cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie contra firii? Nu,
căci firea noastră adevărată o găsim când iubim pe Dumnezeu. Numai
în Dumnezeu trebuie să-i iubim pe părinti si pe frati. Porunca întâi din
decalog cere: Să iubesti pe Dumnezeul tău din toată inima si din tot cugetul
tău, din toată puterea ta (Deuteronom 6, 5). Deci cere toată fiinta omului.
Pe Dumnezeu trebuie să-L iubim din inimă, adică din suflet, cu simtămintele,
cu partea sentimen-tală a sufletului nostru; din cuget, adică cu mintea
sau cu partea cugetătoare; si din virtute, adică cu trupul, deci cu toate
cele ale noastre. Deci porunca întâi din decalog cere de la noi o dragoste nemărgi-nită
fată de Dumnezeu.
Numai după Dumnezeu sau în Dumnezeu trebuie să iubim pe aproapele ca pe
noi însine. În cazul când eu vreau să mă mântuiesc, să merg după Hristos,
dar tata nu vrea, sora nu vrea, mama nu vrea, femeia nu vrea, copiii nu vor,
nu trebuie să ascult de ei. În acest caz am poruncă să-i urăsc si să-L
iubesc pe Dumnezeu. Nu trebuie să mă despartă de dragostea lui Dumnezeu
nici părintii, nici înăltimea, nici adâncimea, nici puterile cele de sus,
nici cele de jos. Când e vorba de ascultarea de Dumnezeu si de dragostea Lui,
cine iubeste mai mult vreo zidire decât pe Ziditorul, ori mamă, ori tată,
ori tarină, ori vie, ori mosie, ori copii, ori viata de aici, acela se însală
si va fi lepădat de la Dumnezeu cu totul si nu a ales cărarea care duce
la cina marelui Împărat.
Dar de ce să-L iubim pe El mai presus de orice?
Mai întâi pentru că El este Ziditorul lumii văzute si nevăzute.
Al doilea, pentru că este Ziditorul omului. El a dat omului viata si mintea,
vointa si ratiunea, lumina, auzul, vederea si tot ce îi trebuie pentru viata
de acum si pentru cea de dincolo.
Al treilea, fiindcă poartă de grijă de toate fiintele din cer si de pe
pământ.
Al patrulea, pentru că ne iubeste si este Preasfânt, Preadrept si nu urăste
pe păcătosul care vine la pocăintă.
Al cincilea, pentru că ne-a pregătit nouă împărătie fără de sfârsit
pentru putinele fapte bune ce le putem noi face în zece sau douăzeci sau o
sută de ani pe pământ si care sunt o nimica toată fată de viata vesnică.
Al saselea, trebuie să iubim pe Dumnezeu din toată inima si să renuntăm
la toate ale lumii pentru că El este o fiintă prea desăvârsită, prea
bună si prea îndurată, care nu voieste să ne ducă în munca iadului.
A făcut iadul cu munci pentru diavoli, dar nu l-a făcut pentru oameni, căci
zice: Duceti-vă de la Mine blestematilor în focul cel vesnic care este gătit
diavolilor si îngerilor săi. N-a făcut iadul pentru noi, ci pentru draci,
iar dacă ne facem si noi răi asemenea dracilor, ne facem vinovati de gheenă.
Iar al saptelea, trebuie să-L iubim din toată inima, din tot cugetul si
din toată puterea, căci El este stăpân suprem peste toate. Stăpânul
lumii celei văzute si nevăzute. Iar din dragostea cea nemărginită către
noi, a trimis pe Mântuitorul, Fiul si Cuvântul Cel Unul Născut, în lume, să
Se îmbrace cu firea noastră - afară de păcat -, să vestească mântuirea
neamului omenesc, să ne cheme la cina cea mare a Împărătiei cerurilor,
ca să petrecem acolo împreună cu El, în vecii vecilor.
Dar vai de noi si de noi, când constiinta ne spune să facem o faptă bună
sau să lăsăm răul: "Lasă-te de tutun, lasă rachiul, lasă
jocurile, lasă petrecerile, lasă înjurătura, lasă ura pe fratele tău,
lasă luxul, lasă femeia străină, lasă păcatele cu care te-ai îndeletnicit,
lasă zgârcenia, lasă nemilostivirea, lasă aducerea aminte a răului",
iar noi nu vrem, ci găsim fel de fel de pricini cu mintea noastră si socotim
că aceste pricini sunt binecuvântate.
V-am spus că atunci când este vorba de ascultarea lui Dumnezeu si de dragostea
Lui, chiar pricinile binecuvântate n-au nici o putere. Toate cad în acest caz.
Avraam a primit poruncă: Du-te de înjunghie pe fiul tău (Facerea 22, 1-15).
A asteptat Avraam o sută de ani ca să-l aibă si când să se bucure de
el, a primit poruncă să-l înjunghie. Si s-a dus. Pentru ce? Ca să asculte
de Dumnezeu, fiindcă Îl iubea din toată inima. Si văzând Dumnezeu la Avraam
atâta lepădare de sine, atâta iubire, i-a spus cu jurământ: "Avraame,
Avraame, fiindcă n-ai crutat pe fiul tău, cu jurământ îti spun că întru
tine voi binecuvânta toate popoarele pământului prin credintă". Căci
toti suntem fiii lui Avraam, dar după credintă, nu după trup. Căci Avraam
prin credintă s-a îndreptat. Pentru că zice Scriptura că a crezut Avraam
lui Dumnezeu si i s-a socotit lui aceasta spre dreptate (Facerea 15, 6).
Deci, iată că trebuie să lăsăm toate pricinile pe care ni le aduce
satana în minte, când vrem să facem o faptă bună. Căci toate sunt pricini
omenesti si drăcesti, pricini care îndeamnă la păcate. Niciodată să
nu căutăm pricini, când trebuie să urmăm calea poruncilor lui Iisus
Hristos. Toată pricina care ni se face spre neascultarea lui Hristos si a
poruncilor Sale si a dragostei lui Dumnezeu, de la satana este sau de la păcatul
din noi, si nici o îndreptare nu vom avea în ziua mortii si a judecătii. Amin.
Viata Parintelui Cleopa - de Arh. Ioanichie Balan
Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000
DESPRE
APOCALIPSA
O ISTORIOARA ADEVARATA
VINDECAREA CELOR DOI DEMONIZATI DIN GADARA
CUVaNT CATRE MAICA IRINA, AFLATA iN SUFERINTA
CUVaNT LA iNCEPUTUL POSTULUI MARE DIN ANUL 1983
PREDICA LA CALUGARIA PARINTELUI NIFON
DESPRE PUTEREA MILOSTENIEI SI POCAINTA CEA ADEVARATA
CUVaNT LA iNCEPUTUL POSTULUI MARE, DIN ANUL 1984
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR DAMASCHIN SI VITALIE
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR MACARIE, IOANICHIE SI IACOV
PREDICA LA CALUGARIA PARINTILOR IERONIM SI AUGUSTIN
DIN PRISOSUL INIMII GRAIESTE GURA
DIAVOLUL CARE S-A TRANSFORMAT iN iNGER DE LUMINA
CHEMAREA LUI DUMNEZEU SI ASCULTAREA OMULUI
SFATURI DUHOVNICESTI 1
MESAJE DUHOVNICESTI ALE MARILOR PARINTI
CUVaNT LA NASTEREA DOMNULUI
CUVaNT LA SOBORUL MAICII DOMNULUI
DESPRE ANUL NOU SI DESPRE CALENDAR
O MINUNE CU SFaNTA ICOANA A MaNTUITORULUI
CUVaNT DESPRE RAI
MARIA PARTEA CEA BUNA SI-A ALES
CUVaNT LA CINA CEA MARE
CUM SA PRAZNUIM DUHOVNICESTE
DUMNEZEU ESTE TOTUL iNTRU TOATE SI iNTRU NIMENI,
NIMIC
DRAGOSTEA FATA DE ZIDIREA LUI DUMNEZEU
FILOSOFIA PAIANJENULUI
DESPRE JUDECATILE LUI DUMNEZEU
iNDOIALA iN CREDINTA
DESPRE RUGACIUNE
CUVaNT LA iNMORMaNTAREA PARINTELUI AMBROZIE
DOGARU
SFATURI DUHOVNICESTI 2
PREDICA LA NASTEREA SFaNTULUI IOAN BOTEZATORUL
O ISTORIOARA CU FEMEILE CARE FAC AVORTURI
TREPTELE URCUSULUI DUHOVNICESC SAU "iNALTAREA
LA CER"
iNSEMNATATEA CELOR SAPTE LAUDE ALE BISERICII
CELE TREI TREPTE ALE MaNIEI
DESPRE CRESTEREA COPIILOR iN FRICA DE DUMNEZEU
NEASCULTAREA DE PARINTI
PEDEAPSA PENTRU COPIII CARE SE RIDICA iMPOTRIVA PARINTILOR
CELE OPT PRICINI DE NEPUTREZIRE A MORTILOR
MUTAREA MUNTELUI ADAR CU RUGACIUNEA
DARURILE MAICII DOMNULUI
CALUGARUL CARUIA I S-A ARATAT MAICA DOMNULUI
CaNTAREA AXIONULUI "AXION ESTIN"
JUDECATA! O, JUDECATA!
POTOPUL CU APA SI POTOPUL CU FOC
CE VRETI SA VA FACA VOUA OAMENII, FACETI SI VOI LOR ASEMENEA
CELE PATRU ISPITE ALE OMULUI DIN VREMEA MORTII
OMUL CA IARBA, ZILELE LUI CA FLOAREA CaMPULUI
SFATURI DUHOVNICESTI 3
SFATUL DRACILOR
DESPRE MOARTE
DESPRE
FRICA DE DUMNEZEU
DESPRE PAZA MINTII
SFANTA SPOVEDANIE
SFANTA IMPARTASANIE
SFANTA CRUCE
DESPRE DRAGOSTEA DE DUMNEZEU
DESPRE FELUL LACRIMILOR
HARUL MANTUIRII
DESPRE IUBIREA DE ARGINT
POCAINTA IMPARATULUI MANASE
CUGETAREA LA MOARTE
CELE PATRU LEGI DUPA CARE VA JUDECA HRISTOS LUMEA
JUDECATA DE APOI
DESPRE VISE SI VEDENII FALSE
DREAPTA CREDINTA A NEAMULUI ROMANESC
DIFERENTELE DINTRE BISERICA ORTODOXA SI CEA CATOLICA
INTREBARI DE CREDINTA
DESPRE APOSTOLI SI IERARHIA BISERICII
ROLUL FEMEII IN FAMILIE, SOCIETATE SI IN BISERICA
CINSTIREA MAICII DOMNULUI
PUTEREA SFINTEI CRUCI
CUM CITIM IN SFANTA SCRIPTURA
VORBIREA LUI DUMNEZEU CU NOI
ROLUL CELOR PATRUZECI DE SFINTE LITURGHII
STILUL VECHI SI NOU
PREDICA LA SCHIMBAREA LA FATA
PATIMA DOMNULUI
CINSTIREA MAICII DOMNULUI
CELE 14 REGULI PENTRU MERGEREA LA BISERICA
SA NU JUDECAM PREOTII !
LUCRAREA CONSTIINTEI
NUNTA CRESTINA
IDOLUL NOROC
INIMA DE MAMA
MINUNEA FACUTA DE DUMNEZEU CU VADUVA ANASTASIA
SINODUL AL VII-LEA ECUMENIC
PILDA SEMANATORULUI
PROOROCII MINCINOSI
DESPRE RAI
DESPRE IAD
DRUMUL SUFLETULUI DUPA MOARTE
DESPRE VRAJITORIE
TREPTELE RUGACIUNII
DREAPTA CREDINTA A NEAMULUI ROMANESC
SFATURI DUHOVNICESTI
Lumina si faptele credintei - convorbiri cu Parintele Cleopa
1. Introducere
2. Despre creatie, caderea omului, rai si iad
3. Despre credinta, nadejde, dragoste si har
4. Despre rugaciune si Sfanta Liturghie
5. Despre pacat, spovedanie, Sfanta Impartasanie
6. Despre casatorie, datoriile sotilor si copiilor
7. Despre suferinta, ispite, vrajitorie
8. Despre rugaciune, lacrimi, duhovnicie, datoriile
preotilor
9. Despre ingeri, moarte, viata viitoare si judecata
de apoi
10. Diverse cuvinte de folos, secte, ecumenism
11. Alte cuvinte de folos
12. Despre energiile necreate
13. Rolul ispitelor in mantuire
14. Despre copii si tineretul crestin
15. Prozelitismul
sectar, indemnuri si sfaturi pentru toti
Interviuri audio/video cu Parintele Cleopa
Predici ale Parintelui Cleopa la duminicile de peste an (pe alt site)
Parintele Arsenie Papacioc
 |
Ne vorbeste Parintele Arsenie - vol. 1-3
- Despre smerenie
- Sfaturi duhovnicesti
- Sfintele Taine
- Taina Iubirii
- Interviu despre calugarie
- Ortodoxie si secte
- Dialog cu tinerii despre casatorie
- Despre calugarie si casatorie
- Convorbiri duhovnicesti I (NOU)
- Convorbiri duhovnicesti II (NOU)
Interviuri audio/video cu Parintele Arsenie
