Părinte, din discutiile pe care le-ati avut cu mirenii care v-au cercetat aici, la mănăstire, care credeti că sunt principalele probleme cu care se confruntă familia crestină în ziua de azi? Si care ar fi mijloacele de a face fată acestor probleme?

Prea multe nu prea stiu. Sunt aici multi care-s veniti din tară, din România, muncitori care muncesc pe aici. Unii găsesc de lucru, unii găsesc chiar cu un pret mai putin... Si din câte am auzit de la dânsii, problemele care sunt în tară sunt sărăcia, betia, or mai fi si altele, poate, dar asta stiu eu.

Si cum s-ar putea face fată acestor probleme, cum ar putea fi depăsite?

Ei, păi... betia... prin a nu bea.... Ar fi cel mai bine. Eu nu pot, sau nu stiu cum... Ar fi mai multe de vorbit. Sărăcia... zic si mă gândesc că la sărăcie trebuie oarecum muncă... Si la betie, trebuie să vorbească cu preotul. Să se ducă la mărturisit, să se mărturisească, să primească un canon si după asta, încet-încet, se poate lăsa si de betie.

În unele sate se duceau la preot si îi cereau să-i lege, sau puneau jurământ că un an nu beau, sau asa ceva. E bine?

Nu-i bine. Păi, el dacă are de băut, bea... Tocmai, îsi pune jurământ, si apoi îl calcă si... Totusi, totusi, să se abtină el. Să ia hotărâre. Să se gândească că îsi cheltuieste si banii, că, pentru a bea, îi trebuie bani, si îsi nenoroceste si familia. Câte s-au auzit si câte s-au întâmplat: îsi bate femeia acasă, copiii fug si sunt speriati, si, din betie, câte nu s-au întâmplat... Asa că, trebuie să se gândească si el că e om, are minte, poate judeca.

Un părinte mi-a spus că Sfântul Ioan Gură de Aur ar zice undeva că multi oameni s-au înecat pe mare, dar si mai multi într-un biet pahar.

Vă spun că nu-i vinovat vinul, că e pentru întărire. Iei un pahar, e pentru întărire, pentru un bătrân sau pentru oricine e obosit, un pahar, două, acolo. Dar e rea betia, necumpătarea, asta e rea.

Si cu sărăcia? Cu sărăcia se confruntă din ce în ce mai multi oameni. Cum trebuie purtată crucea sărăciei?

Hm... asta ar fi o cruce?! Bine spus, e o cruce, si asa este: trebuie să ducem o cruce a sărăciei. Dar mă gândesc: în vremurile din urmă, în comunism - spunea cineva - i-au învătat pe oameni să fie lenesi si să fure. Asta i-au învătat comunistii si timpurile. Asta i-au învătat. N-a mai avut el, omul, gospodăria lui, să muncească si noaptea pentru copii sau ce-i trebuia. Gata, au trecut ca la normă, toate... când se întorceau de la lucru, mai furau de pe ici, de pe colo, s-au învătat... Asa a fost cu asta. Acum, nu mai stiu cum e.

Pentru că e sărăcie, lumea spune: "N-avem bani!", si ajung la altă problemă a familiei, ori la divort, ori avorturi.

Adică, ajung să nu aibă copii, spunând că nu-i pot creste?

Da, asa. Multi români zic: "cum să-l fac, când n-am cu ce să-l cresc, că acum n-o duc bine, că nu sunt pregătit", că una, că alta...

Ei, nu-i creste el, îi creste Dumnezeu... Dacă doi tineri s-au luat în căsătorie, urmează o familie, să fie cu adevărat familie crestină. Atunci nu trebuie să facă avorturi, nu trebuie să mai recurgă la nimic. Nu te teme, că-i tine Dumnezeu!

Si totusi, se tem. Cineva avea un copil, îi venea si al doilea, si tot muritor de foame era. Si duhovnicul îi zicea: "Nu-i nimic, fă-l si pe al treilea, dacă vine!". Si a trebuit el să se apuce mai mult de treabă, că totusi, nu pică nimic din cer... Dumnezeu nu aleargă după tine dacă tu nu te ostenesti cât de cât.

Ce ti-am spus eu? Ca să iesi din sărăcie, trebuie muncă. Pentru că - uite, înainte, când eram la scoală, era cartea de Citire în care scria cum să gonesti sărăcia. Era un om sărac. Si cumpără el, acolo, niste lână, si zice: "Dă-te, sărăcie, mai la o parte, ca să pun asta aici!". Si pe urmă a mai adus ceva, si iar: "Dă-te, sărăcie, mai la o parte, ca să pun asta acolo!". Si a tot pus, de colo, de colo, până ce a gonit sărăcia din casă. Sărăcia prin muncă o gonesti, prin muncă cinstită.

Unii n-au locuri de muncă sau spun că e prost plătită munca. Sunt munci pentru care trebuie să te pregătesti mult înainte - de exemplu, să fii profesor - si esti foarte prost plătit, mai ales ca începător. De abia poti cu banii putini de la salariu să-ti întretii casa, să-ti plătesti chiria.

M-am gândit, de asta atâta lume a venit pe aici, prin Sfântul Munte, prin Grecia, atâtia români: n-au cu ce trăi acasă. Fac aici o paranteză. Am găsit pe unii care munceau, asa cum munceau, si mai fumau. Si spune: "Părinte, mai fumez, nu mă pot lăsa!". Măi, gândeste-te, ai trei copii acasă, esti om sărac, ai femeia bolnavă acasă. Tu trebuie să bagi bani acolo. Ce bucurie au când primesc un ban de aici. Si tu-i dai pe foc? Periclitezi si sănătatea ta. Îti spun: "De-acuma, nu mai fuma! Să strângi banii si să-i dai la copii, acasă". Si pe urmă, cu chiu, cu vai, n-a mai fumat. Dar mai sunt unii care, oricum ar fi, mai fumează.

Aici, în Grecia, e foarte răspândit fumatul.

Da, dar ei au de unde. Pe aici e numai piatră. Ce să ne gândim, că tara noastră toată e plină si cu păduri, si cu de toate. Aici e piatră, e sterp, sute de kilometri nu folosesti nimic.

Si totusi o duc mai bine ca noi.

Da, dar acuma, să ne gândim asa - m-au întrebat si altii: cum de e atâta sărăcie la noi, când avem o tară atât de bogată. Si am mai spus: totusi e ceva pentru care Dumnezeu ne pedepseste. Am fost o tară crestină, si totusi s-au făcut multe omoruri, adică avorturi care s-au făcut, că s-a auzit că la noi, în România, s-au făcut cele mai multe avorturi. Ei, uciderile acestea strigă la Dumnezeu, pruncii strigă.

Se miră lumea că nu plouă. Sau, când plouă, că plouă prea mult...

Da... si de asta ne bate Dumnezeu. Eu, bineînteles, sunt aici, dar acolo, în tară, ne bate Dumnezeu.

Unii spun că viata de familie este o viată lipsită de trăire duhovnicească. Adică, având familie, griji, copii, sotie, nu poti să înaintezi duhovniceste, te risipesti. Iar cei care vor să-I slujească lui Dumnezeu, trebuie să se călugărească. Sunteti de acord cu această idee?

Nu sunt de acord! Păi cum? Un crestin bun poate să-si tină familia. Începutul unui crestin bun este: când se duce la preot să se spovedească, se spovedeste, în cele patru posturi de peste an să se împărtăsească. Măcar în cele patru posturi să se împărtăsească cu Sfintele Taine… Miercuri si vineri să tină post - afară de bolnavi, cei bolnavi greu, care au un regim - dar cei sănătosi trebuie să tină post, să se ducă la preot, si atunci este un crestin bun. Asta una. Al doilea: rugându-se, îi ajută Dumnezeu. Îi ajută Dumnezeu să se descurce, chiar si în familie. Că dacă n-ar fi ajutorul lui Dumnezeu, n-am face nimic, cum a spus Mântuitorul: "Fără Mine nu puteti face nimic". Asa si aici: trebuie să se roage, că mila lui Dumnezeu... Si tocmai, m-am gândit că nu vrea Dumnezeu să aibă prea mult, că atunci nu se mai gândesc la Dumnezeu.

Un pelerin din Cipru spunea că, acolo, Comunitatea Europeană si altii bagă o grămadă de bani, si lumea a început să se lipească cu inima de ei, si se gândeste numai la bogătie, la case...

Da, da, da... si nu se mai gândeste la Dumnezeu. Totusi, sărăcia îl apropie pe om de Dumnezeu.

Deci nu credeti că viata de familie este o viată lipsită de trăire duhovnicească. Se poate trăi duhovniceste si în familie.

Se poate, se poate! Păi, pentru ce sunt preoti acolo? Ce rost are preotul? Omul să-l întrebe pe preot despre ce are nevoie, să se ducă să se spovedească, să se sfătuiască, să întrebe ce să facă; se duce la biserică, dă un pomelnic si preotul se roagă.

Si preotii ar putea să ajute, să se ocupe si de asistentă socială...

Bineînteles că preotul are misiunile lui, preotul e un misionar acolo unde e.

Unii oameni, ca să câstige mai multi bani, au două si chiar trei servicii. Lucrează foarte mult, 10-12 ore pe zi. Sau, ca să fie la o firmă care plăteste bine, chiar vreo câteva sute de dolari, iarăsi trebuie să lucreze vreo zece ore pe zi. Si când vin seara acasă, frânti, zic că nu mai sunt în stare de rugăciune, mai mănâncă ceva si se culcă, si a doua zi o iau de la capăt.

Nu mai poate să mai facă nimic, da, asa-i... Unii vor să aibă prea mult, si dacă ar găsi ceva, ar lucra si noaptea, n-ar mai dormi... Si asta nu-i bun, asta e o lipire prea mare de bogătie.

Mirenii, spre deosebire de călugări, nu depun votul ascultării. În ce măsură mirenii trebuie să facă ascultare de duhovnicii lor?

Mai întâi trebuie să aibă "votul ascultării" de poruncile Domnului. Si spune acolo: "Să iubesti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta si din tot sufletul tău si din tot cugetul tău", si a doua, "pe aproapele tău ca pe tine însuti să-l iubesti". Asta e prima poruncă, si de asta atârnă toată Legea si Proorocii. Să ne gândim la poruncile Domnului, la ce ne-a poruncit Dumnezeu să facem. Pe urmă, oricare crestin, orice-ar fi, chiar dacă munceste, cum am spus, munceste din greu, si n-are timp să se roage, totusi, când vine acasă, să zică măcar "Tatăl nostru", acolo, si, ce să faci, măcar cu asta...

Multi, fiind obositi, când vin acasă se uită la televizor fără să se gândească la faptul că ar putea face si altceva.

Ei, asta-i mai rău...

Că sunt obositi si zic: "hai să mă-ntind, ia să deschid acum si televizorul". Si văd un jurnal sau ceva care pare de folos. Dar după aia, ia să se mai uite si la cine stie ce...

Uite ce-i, că-i vorba de televizor... La televizor or fi si bune...

Dar în general sunt filme sau emisiuni impregnate de patimi si de idei păgâne...

Da, da... or fi si bune într-însele, dar să stii un lucru: că diavolul nu poate să câstige pe om decât, printre cele bune, băgând rele; sau, prin cele rele, trebuie să le bage si pe cele bune. Cu asta poate să câstige. Si fiind lumea atrasă mai mult spre rău, asa e... El vine obosit, si parcă îi trec toate când vede acolo la televizor...

Îl deconectează...

Da... Dar dacă ar lua o carte de rugăciuni, să citească un paraclis, acolo, n-ar putea deloc. I-ar veni somnul. El, acuma, cât de obosit ar fi, curiozitatea asta îl aduce si nu doarme, cât de obosit ar fi. Ei, ăsta e un lucru rău, pe care diavolul l-a amestecat cu bine. Prin asta poate să-l câstige pe om.

Si cum se poate contracara influenta televizorului?

Trebuie evitată, bineînteles... Sunt obosit, sunt obosit, păi "televizorul" meu este să fac o rugăciune si să mă culc. Dar când mă gândesc: duminica, sărbătoarea, cât timp liber are? Nu se roagă atunci! Dacă n-are o carte de rugăciuni în casă, trebuie să-si procure, bineînteles! Trebuie să aibă fiecare o carte de rugăciuni, să citească sărbătoarea. Decât să se ducă pe la altele, să-si piardă ziua cine stie pe unde, să citească, acolo, o rugăciune, să citească o carte, Vietile sfintilor, sau altele. Înainte, bătrânii, pensionari chiar, la oras, îsi luau o carte, seara, până târziu, luau Vietile sfintilor, erau cele mai frumoase Vietile sfintilor, si citeau toată noaptea. Acuma nu mai este asta. Oamenii, chiar bătrâni fiind, pensionari sau ce-s, pun televizorul si asta e!

Dar unii zic că dacă nu esti informat pierzi, pierzi totul. Dacă nu esti informat la timp poti să pierzi bani... este această nebunie, această obsesie a informatiei în zilele noastre. Si dacă nu te uiti la televizorul care te informează cel mai mult…

Asta e o nebunie.

Cum recomandati să se informeze oamenii? Mai mult de la radio? Parcă radioul nu creează asa o dependentă. Sau din ziare.

Mda... de la radio, si din ziare... Da, informatii. Dar omul trebuie să-si caute plăcerea mai mult în rugăciune. Plăcerea rugăciunii, mai mult decât lucrurile. Dar uite. Îl atrage mai mult. Că a pus diavolul, el a stiut, a pus amestecat binele cu răul. Că el a stiut că pe om îl atrage răul. Asa că, ce să facem?

Si atunci, e mai bine să nu se uite deloc?

Dacă are ceva bun... Mai pun ei câte o casetă cu o predică, sau ceva bun, sau văd ceva...

Mai poti să vezi si lucruri bune.

Da, poti să vezi, dar să eviti ce e rău. Să eviti ce e rău. Dar tocmai asta atrage.

Despre votul ascultării ati spus că pentru mireni e înteles mai ales ca ascultare de Dumnezeu. Duhovnicul are dreptul să impună, ca în mănăstire, când spune: "faci asa!" si tu trebuie să faci? În lume e la fel, poate să impună, sau e mai degrabă un sfătuitor?

Duhovnicul trebuie să tină cont de toate, că el stie ce familie are omul, numeroasă, câti copii are, ce fel de om este, trebuie să stie tot, să stie ce rugăciune să-i dea fiecărui om, să stie cu ce se ocupă, ca să poată chivernisi pe fiecare cum e mai bine, pe unul într-un fel, pe altul într-altfel, asa-i duhovnicul.

În mănăstire e asa: "Părinte, binecuvântează să fac asta, sau asta", dar în lume nu poti să fii tot timpul cu duhovnicul.

Nu, nu poti fi tot timpul. Dar trebuie să te duci la preotul de acolo de unde esti si să-l întrebi de orice. Că el trebuie să te primească. Ai un necaz, trebuie să te primească, că asta e misiunea lui. Trebuie să-ti spună, să te învete.

Unii încearcă în lume un soi de ascultare călugărească. Adică stau tot timpul în jurul duhovnicului si fac ce le cere acesta, cât mai amănuntit. E un lucru bun sau nu? Sau exagerează?

Asta în lume?

Da, în lume. Un mirean, căsătorit sau nu, încearcă să aibă o astfel de legătură, aproape călugărească, cu duhovnicul său.

Crezi că preotul de acolo are timp să stea asa? El îi spune: "vii la ora cutare si te spovedesti", îti spui necazurile si ai plecat, nu? Acolo în familie trebuie lucrul ăsta. Va să zică, copiii trebuie să asculte de părinti, bărbatul cu femeia să se înteleagă amândoi să facă ceva, dacă fac ceva bun, să se înteleagă în privinta asta...

Ascultarea unuia fată de altul.

Da, da.

Cum se poate duce o viată de sfintenie în lume, unde sunt ispite la tot pasul?

De sfintenie... Tot asa, să fie cât mai aproape de spovedanie, de preot, să se spovedească si să se împărtăsească, si atunci se apropie de Dumnezeu, se apropie de sfintenie. Să crească copiii în frica lui Dumnezeu, să-i oprească să facă lucruri rele.

Dar Dumnezeu ne-a dat porunca: "Fiti sfinti, precum si Tatăl vostru din ceruri sfânt este". Când un mirean se gândeste la viata de mănăstire, îsi dă seama că acolo sunt toate conditiile prielnice ca să devină sfânt. Dar pentru ca un om din lume, cu familie, să devină sfânt, ce fel de viată ar trebui să ducă?

Să aibă viată curată. Să ai o viată aproape de Dumnezeu. Că, având o viată aproape de Dumnezeu, trebuie să cauti, oricând, mai întâi să faci fapte bune. Orice ti-ar face cineva, trebuie să mai înghiti, adică să mai rabzi. Dacă ti-ar face ceva, mai închizi ochii si mai lasi. Chiar dacă e o nedreptate, îti face cineva o nedreptate, lasă că Dumnezeu o să-ti dea, mai rabdă. Asta e o faptă bună pe care trebuie s-o facă cineva. Asta e ca să ajuti pe cineva. Si pe urmă, rugându-te. Rugându-te cum poti. Nu poti să citesti atâta, dar zi: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul", o rugăciune scurtă. Sau, dacă stii, "Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu", este o rugăciune a Maicii Domnului, foarte frumoasă, ca asta care se cântă la privegheri: "Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te, ceea ce esti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântată esti tu între femei si binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre." Ei, asta poate o fi mai lungă, dar asta, o parte dintr-însa, s-a mai înmultit, bineînteles, la biserică, dar e adusă din cer, de înger. Îngerul Gavriil i-a adus-o Născătoarei de Dumnezeu: "Bucură-te, ceea ce esti plină de har, Marie, Domnul este cu tine." Asa i-a spus.

Unii duhovnici dau canon ucenicilor lor din lume să învete rugăciuni pe de rost: paraclisul Maicii Domnului, acatiste, psalmi, rugăciuni de seară, de dimineată... Chiar pe drum, cât merg până la servici, să zică din ele cât pot.

Da, asta e bun. Să zică cât pot. Dar o rugăciune lungă nu pot să zică, decât una mai scurtă, să se lipească de inimă, de minte. Măcar să zică: "Doamne, ajută-mă! Doamne, fereste-mă de rău! Ajută-mă, Doamne, astăzi, si fereste-mă să fac păcate, să nu gresesc înaintea Ta..." Tot rugăciune e si aceea. Si măcar asta să zică.

Există tot felul de ispite, mai ales prin orase sunt foarte multe imagini care îndeamnă la păcat, si care îti pătrund prin ochi în inimă, în minte. Cum să te feresti? Să stai cu ochii în jos tot timpul?

L-a trimis staretul pe ucenicul lui la Alexandria. Si i-a spus: "Du-te până la Arhiepiscop si să-mi aduci asta", sau "Dă-i plicul ăsta". Si el, când a venit înapoi, l-a întrebat: "Ce-ai văzut acolo?" "N-am văzut pe nimeni decât pe Arhiepiscop." "Cum, n-ai văzut nici un om, nici o vietate?" "N-am văzut nimic." Ei, acum nu zicem asa, dar, oricum ar fi, măcar să-ti păzesti ochii, să ai rugăciunea în minte: "Doamne, păzeste-mă!" si, cu rugăciunea, te păzeste Dumnezeu.

În ziua de astăzi au crescut neîntelegerile dintre tineri si vârstnici, s-a amplificat această ceartă între generatii. Înainte vârstnicii spuneau: "Nu mai sunteti ca pe vremuri, nu mai aveti credintă..." Acum s-a ajuns la situatia paradoxală ca unii tineri să fie mai apropiati de Biserică decât părintii lor care au trăit în vremea comunistilor. Pe de altă parte, libertatea în mediile tineresti este înteleasă ca o revoltă fată de tot ceea ce înseamnă educatie - adică să te dădăcească acolo, să-ti zică: "fă asa, asa e bine, astea-s valorile societătii". Tinerilor nu le place să le bagi în fată fel de fel de valori ale societătii, ei vor să fie liberi. Revoltă, asta înteleg ei prin libertate.

Libertate! Bineînteles că libertatea, cum vrea să o înteleagă lumea, o spune aici, la I Petru 2, 16. Asta-i libertatea. Dar acum tinerii, copiii, zic că e dreptul omului, adică sunt liberi ca să nu mai fie dojeniti de tată când fac ceva rău, să nu-i mai tragă cu varga, cum zice Sfântul Ioan Gură de Aur, va să zică să nu-l mai certe, să-l lase în voia lui să facă toate păcatele. Asa, ca părinte, trebuie să-l tii din scurt, să nu-i dai voie să facă orice. Si atunci el se răzbună si zice: "nu, eu sunt liber!".

Dar cum pot evita părintii tensiunile dintre ei si copii? În Apus deja se pune problema că un părinte n-are voie să-si lovească copilul, că poate să piardă dreptul de a-i mai fi părinte. Se consideră că este vremea dialogului, că ar trebui ca părintele mai mult să îl sfătuiască pe copil, nu să îl oblige sau să îl forteze.

Părintele trebuie să aibă o întelepciune mare ca să-si poată apropia copilul. Dacă vede că nu si nu, atunci să întrebuinteze o cale mai aspră. Dar cu putină dragoste îl poate atrage, că părintele îsi vede copilul, îl vede cu toate lipsurile lui. El stie cum să-l atragă, ce să-i spună. Dacă vede că nu merge cu dragoste, atunci cu asprime.

Cam până la ce vârstă pot să fie "altoiti", loviti, copiii mai mici? Sau poate că e mai bine să nu-l lovesti?

Trebuie învătat de mic, să vadă de la părinti ceva. Dacă părintii au ceva neajunsuri, copilul îndată vede lucrul ăsta. De mic trebuie învătat: "asta se poate, asta nu se poate". Asa să crească el, în mediul ăsta, asa, ca să fie drept, să nu fure, să nu se-atingă de ce nu-i al lui. Si când e nevoie trebuie să-l pedepsească dacă nu ascultă. Si încă una: trebuie să se mai roage lui Dumnezeu, ca Dumnezeu să le poată îndrepta pasii copiilor lor.

Un părinte din Grecia, părintele Epifanie de la Atena, zicea într-o carte: "să vorbesti mai mult lui Dumnezeu despre copiii tăi, decât copiilor tăi despre Dumnezeu". Adică îi îndemna pe părinti să stăruie în rugăciune.

Da, ca să te rogi lui Dumnezeu să le poată îndrepta pasii copiilor, bineînteles, ca să fie copiii cuminti, asa e.

Dar uneori, pedepsindu-si sau bătându-si copiii, ti se poate stârni patima mâniei. Dă în el, si poate dă prea tare.

Trebuie dreapta socoteală. Că tu simti, că e copilul tău, si-i simti toate manifestările lui. Asa trebuie să te porti. Când e vorba de mustrare, mustrare; când nu, să-l mângâi. Asa trebuie să-i cresti, cu mare întelepciune. Că se poate să bagi în copil o frică, si frica asta e o boală. Îi bagi o frică de mic - s-a întâmplat de multe ori asta. Trebuie cu mare întelepciune să cresti copiii.

Da, era un caz în care copilul, când îl vedea pe tatăl său, aproape făcea pe el de frică, dacă nu chiar făcea.

Da, au fost cazuri, unii s-au spânzurat, au sărit de la etaj, si au murit copiii... din cauza tatălui, că era prea aspru.

Ce sfaturi dati părintilor ai căror copii au luat-o pe drumuri gresite? Sunt multi părinti, mai apropiati sau nu de Biserică, care toti suferă de faptul că nu-i ascultă copii care sunt deschisi fată de curentele astea de acum, de la discotecă până la cine stie ce păcate grozave, a apărut acum în România această plagă din Apus, a drogurilor, care-i duce până la moarte pe unii dintre ei, mai ales pe adolescenti.

Mai întâi trebuie să se gândească părintii la cum i-au crescut ei însisi. Cum i-au crescut pe copii. Nu cumva au făcut numai voia lor, sau i-au lăsat să crească si nu i-au mustrat când au văzut că fac vreun lucru rău. Să se gândească mai întâi că poate nu i-au crescut în frica lui Dumnezeu. Al doilea, trebuie să se gândească să se roage mai mult pentru dânsii. Tot asa, trebuie toate, toate, toate aduse la Dumnezeu. Numai El poate. Că spune asa: "ce nu e cu putintă la oameni, e cu putintă la Dumnezeu". Asa spune. În trei locuri găsesti în Scriptură: la Matei, Marcu si Luca. "Ce nu e cu putintă la oameni, e cu putintă la Dumnezeu". Adică ce nu se poate, când omul nu poate să facă nimic, la Dumnezeu, se poate.

Cum a fost cazul Fericitului Augustin. Mama lui a plâns ani de zile după el, că trăia si în desfrâu si în păgânism. Si totusi, până la urmă a avut o schimbare radicală.

Dacă e o mamă bună, poate să aibă un fiu bun.

Se poate observa că acei copiii care au ajuns să aibă probleme le au mai ales din două motive care tin de relatia lor cu părintii. Una: copiii de bani gata, cu bani prea multi dati copiilor care nu au fost învătati cu modestia, cu sărăcia, să-si câstige singuri, cât se poate, sau să se întindă cât le este plapuma, si-n tot cazul, să nu ducă o viată de asta... Având multi bani, uită de Dumnezeu, duc o viată opulentă, îsi permit orice.

De bani gata!

Si a doua problemă, copiii care simt că nu sunt iubiti de părinti, care iarăsi încep să ducă o viată teribilă, pentru că în familia lor nu îsi găsesc linistea. Si atunci încearcă să si-o găsească în afară.

De asta părintii trebuie să fie foarte întelepti cu copiii, cum să-i crească. Cum îi cresc, asa îi vor avea, si când vor muri ei, i-or pomeni după ce-or muri, se vor bucura de dânsii. Cum îi vor creste.

De multe ori părintii transmit propriile lor patimi copiilor.

Asta e cel mai rău.

Acum, altă problemă. Nu rareori, copii proveniti din familii necredincioase se apropie de Dumnezeu. Pe lângă problema copiilor necredinciosi, există si problema inversă: copii care s-au convertit, unii chiar vor să meargă în mănăstire, si au probleme cu părintii care nu prea cred în Dumnezeu, si asa mai departe. Si părintii nu-i înteleg, îi mustră pentru faptul că duc o viată cuviincioasă. S-a ajuns până acolo încât există părinti care îi duc pe copii la case de tolerantă, le fac cadou femei, că au împlinit o anumită vârstă. Sau se tin de capul lor: "De ce vrei la mănăstire? Însoară-te, că-ti dau eu nu stiu ce..." Sau îi întreabă: "De ce mergi la biserică si nu la discotecă?". Sunt părinti de felul ăsta.

Ei, păi la asta... Când vede că e greu să facă un lucru bun, nu mai trebuie să mai asculte, bineînteles, de părinti. Că dacă părintii îi duc pe copii în prăpastie, atunci copiii nu trebuie să mai asculte. El trebuie să ia o cale de acuma, o cale ori de mănăstire, ori de familie.

Se potriveste aici cuvântul acela al Scripturii: "e mai bine a asculta de Dumnezeu decât de oameni" (Faptele Ap. 5, 29).

Cum spunea Sfântul Apostol: ce e mai bine, să ascultăm de voi sau de Dumnezeu? Că spuneau fariseii, iudeii: "Să nu mai spuneti cuvântul Nazarineanului, să nu mai vorbiti despre dânsul..." Si atunci, cum e bine: să asculti de oameni sau de Dumnezeu?

Dar tinerii, cum pot să îsi apropie părintii de Biserică?

Păi, cum... Mai găsesc bătrâni, dacă au bunici. Că bunicii întotdeauna au fost mai credinciosi. Prin bunici, să vorbească părintilor. Direct nu pot să discute, gură la gură, că pe copil nu-l ascultă. Dar prin bătrâni...

Părintele când îl vede pe copil spune: "ce, vii să-mi dai mie sfaturi?".

Da, trebuie să apeleze la bătrâni, ca să-l ajute. "Că uite, măi, copilul tău, uite asa, asa, nu esti bucuros?". Si ascultă de un bătrân. Si numai asta poate să facă.

Dar numai atâta?! Si o rugăciune, si toate celelalte pe care le-ati spus că trebuie să le facă părintii pentru copiii lor ar putea să le facă si copiii cu părintii lor care sunt departe de Dumnezeu. Si cu sfaturi. Să le spună: "uite de ce cred asa, de ce fac asa, nu te supăra, tată, nu te supăra, mamă..."

"Nu te supăra, tată, asa mi-a spus preotul!"

Da, dar părintele poate zice: "A, popa ăla care te învată si-ti face!". Câte cazuri de acest fel nu există... Îl sunau pe preot acasă: "Ce-ai făcut, dom'le, mi-ai distrus copilul! Nu ti-e rusine, ticălosule! Te dau la patriarh!". Odată erau niste copii care, în loc să se joace pe maidan, veneau la biserică. Si a venit tatăl, cu o falcă-n cer si una-n pământ, si l-a certat pe preot: "Ce faci aici?Las' că stiu eu, îti bati joc de copiii mei! O să te reclam la patriarh!".

De asta am spus: bătrânii! Că de un bătrân ascultă. Un bătrân, oricare ar fi: "măi, uite ce e, faceti si voi, ..." Si stie un bătrân ce trebuie, ca să-i poată aduce pe ei.

Unii părinti, când văd că copiii lor se apropie de Dumnezeu, mai rău se supără. Zic: "Ce fel de Dumnezeu esti, că m-ai lăsat si fără copil?". Dacă pleacă la mănăstire, si mai e si singurul copil, părintele e disperat, zice: "Ia uite, mi-a luat lumina ochilor".

Dacă părintii sunt necredinciosi, nu se duc la biserică, nu se duc la preot, tare-i greu. De-acum e nevoie ca altii să se roage pentru dânsii.

Asa... Oamenii au parte de multe necazuri în viată. Si-n loc ca prin ele să se apropie de Dumnezeu, mai mult se îndepărtează, ajungând chiar să Îl hulească. În ce fel ar trebui să primească oamenii necazurile?

Tare-i greu cu asta. De mare întelepciune este nevoie la lucrul acesta.

Vorbiti-ne un pic despre teologia necazurilor, despre necazuri, despre cum ar trebui să se raporteze oamenii la necazuri. Pentru ce sunt date necazurile de Dumnezeu? Spre îndreptare? Uneori oamenilor li se pare că Dumnezeu e rău, că vrea să îi chinuiască.

Când vin necazurile, omul trebuie să se gândească: oare eu cum am fost în fata lui Dumnezeu? N-am gresit deloc? Sunt curat în fata lui Dumnezeu? Că fiecare, în fata lui Dumnezeu, stie câte păcate a făcut, si câte i-a răbdat Dumnezeu... Va să zică, mi-a dat Dumnezeu necazurile astea pentru păcatele mele. David a fost împărat, si era împăratul lui Israel, cel mai mare împărat - că credinta cea mai mare era a poporului Israel, restul erau păgâni - si o împărătie atât de mare, a lui David! Când l-a izgonit Abesalom de acasă, si i-a luat tiitoarele, si a făcut atâtea blestemătii, si l-a fugărit din casă, el s-a dus cu suita lui, cu un grup care mai era pe lângă dânsul, a fugit de-acasă, că l-a urmărit Abesalom, să-l omoare. Si când se urca sus, la Ierusalim, de jos, de la Ghetsimani, este un drum care apucă sus, pe Muntele Măslinilor, si pe-acolo trecea David cu suita lui. Si Simei, un nemernic, a azvârlit cu pietre într-însul, tipând: "De-acuma nu mai esti rege, de-acuma te fugăresc toti..." Si-atunci, unul din suita lui David a zis: "Împărate, dă-mi voie să-i iau capul, fiindcă te ocărăste!". Si David a răspuns: "Să nu-i faceti nimic, pentru că Dumnezeu i-a poruncit asa, pentru păcatele mele". A avut si el, cum se spune, păcatele lui. "Pentru păcatele mele sunt izgonit. Lăsati-l în pace, nu-i faceti nimic. I-a poruncit Dumnezeu..."

Dumnezeu a vorbit prin gura lui Simei.

Asa trebuie să gândim si noi: pentru păcatele mele mi-a venit necazul ăsta si trebuie să-l rabd. Si Dumnezeu m-o ierta.

Da, dar oamenii care nu prea merg nici pe la biserică spun: "Dumnezeu nu stiu ce are cu mine, că eu n-am făcut nici un păcat, n-am omorât pe nimeni". Cineva tinea odată o teorie cum că n-a omorât pe nimeni, că n-a stricat nici o fecioară, si atâta!

Păi numai astea-s păcate?

Poate că dacă tot se agăta atâta de ele, probabil sunt singurele două pe care nu le-a făcut!

Trebuie să se gândească omul, în viata lui, câte n-a gresit. Dacă noi si numai cu gândul ne-am gândit ceva rău în fata lui Dumnezeu, am gândit c-am să-i fac ceva rău cuiva, sau m-am gândit să-i fur ceva, ei, asta e un păcat, un păcat mare! Cum spune: "orice nedreptate este păcat". Asta la Epistola 1 Ioan, 5 cu 17.

Din ce în ce tot mai multe familii se destramă. Si în lumea întreagă, si-a venit din lumea întreagă si la noi această plagă a divorturilor. Motivele sunt foarte variate. Care credeti că ar fi totusi motivele divorturilor? Si ce s-ar putea face?

Eu cred că... de prima dată... să-ncepem de prima dată. Până la cununie, nu s-au dus la preot să se spovedească, să se-mpărtăsească. Când a vorbit cu fata, când au vorbit doi tineri, ... astea-s păcate pe care le-au făcut până la cununie. După cununia legitimă, el s-a format, de-acum are familia lui, are femeia lui, gata, nu mai e păcat. Dar atunci e păcat. Sunt păcate, si-i cunună preotul asa, nemărturisiti, neîmpărtăsiti - ar trebui să se-mpărtăsească cu Sfintele Taine, că asa trebuie să spună preotul, dar... asa era înainte, acum... mai greu.

S-a pierdut lucrul acesta. Prin unele părti din Ardeal se mai tine, dar în alte zone ale tării s-a pierdut obiceiul de a spovedi si de a împărtăsi cei doi viitori miri. În vechime, Sfânta Cununie se făcea chiar în cadrul Liturghiei.

Da, da... Si se împărtăseau, si de-atunci formau o familie adevărat crestină. Dar acum? Au făcut păcate peste păcate înainte de cununie. Cum să mai fie familia aceea? Divortează, se destramă...

Probabil că tine si de relatia dintre cei doi, ceva nu merge... Uneori mai sunt si părintii unuia dintre soti care "ajută" să aibă loc divortul.

Mai este si un lucru: că înainte de a se căsători doi tineri, trebuie să se roage si unul si altul, să se roage lui Dumnezeu; el - să-i dea o sotie bună si ea să-i dea un sot bun, să nu bea, să n-o bată. El - să nu fie destrăbălată. Trebuie să se roage amândoi. Trebuie să se ducă la preot, să-i învete el, dar trebuie să se tină si de biserică, să se spovedească înainte si el si ea. Si să se roage la Dumnezeu mai înainte de a se cununa.

Multi tineri nu stiu ce implică si cum este căsătoria, cum să se comporte cu celălalt, cum să facă să fie de-un gând împreună. Că vin încet-încet ispitele, sărăcia, si necazurile, si ajung să se despartă. Mai e problema părintilor, părintii zic uneori că e mai bine ca tinerii să se despartă... Sunt multe probleme de genul acesta.

Dar ei nu stiu pentru ce s-au luat amândoi, pentru ce s-au căsătorit? S-au luat pentru a munci împreună, a face copii, să fie o familie de crestini buni, si pentru copii.

Ar trebui să se căsătorească gândindu-se că familia le va fi calea mântuirii.

Bineînteles că dacă e o familie crestină se mântuiesc amândoi... Dar vreau să spun: pentru nastere de copii, pentru asta! Nu-i că: "Mă iubeste si-l iubesc!" si atât, pentru pofte! Pentru asta se fac toate avorturile. Si cuvântul pe care l-a lăsat Mântuitorul: "Cresteti si vă înmultiti!"...

De multe ori, certurile pornesc de la cresterea copiilor, că zic că sunt prea multi, si nu au bani să îi crească si cad în deznădejde. Si mai e si o altă problemă: unii părinti nu au copii si suferă mult din această pricină. Ce pot face?

Unii-i omoară si unii nu-i au... Să înfieze copii de la cei care n-au nevoie de dânsii. Să-i cumpere. Cum cumpără străinii de la noi din tară si-i duc în altă parte, asa să cumpere si ei.

Dar multe femei se simt neîmplinite dacă nu au copii, ar vrea să aibă propriul lor copil.

Ca să ajungă să aibă copii să se roage la Dumnezeu. Începând de la Avraam: Sara n-a avut copii. Si s-a rugat lui Dumnezeu. Si a venit Sfânta Treime, când a venit la stejarul lui Mamvri. Si i-a zis: "La anul, pe vremea asta, vei avea copil". Si Sara încă a râs, că zice: "Sunt de nouăzeci de ani, să am copil la vârsta asta?". Si Dumnezeu, Sfânta Treime - că au venit trei îngeri acolo - a întrebat: "De ce ai râs?". "N-am râs!". "Ba ai râs. Nu crezi cuvântul lui Dumnezeu?". Si i-a dat Dumnezeu copii, la vârsta aceea. Pe urmă, Iacov cu Rahila n-au avut copii, si le-a dat Dumnezeu copii. Isaac, iarăsi.

Toti copiii acestia născuti cu multă rugăciune din partea părintilor au si aduc si mari bucurii. Si în zilele noastre cei care îsi doresc cu dinadinsul copii si fac multă rugăciune, până la urmă Dumnezeu le dăruieste si au, tot asa, multe bucurii de la copiii aceia. Copiii sunt evlaviosi, luminati, sunt oameni de toată isprava.

De-aia, că-i pe rugăciune!

Ei devin rod nu numai al unirii trupesti, ci si al rugăciunii.

Al rugăciunii, da... Ca Ioachim si Ana, care au născut pe Maica Domnului...

... si Zaharia si Elisabeta...

Si mama proorocului Samuil, si câti încă... Da, asa a fost.

Cred că acesta e un cuvânt de încurajare pentru mamele care îsi doresc mult copii, pentru că acesta e lucru binecuvântat de Dumnezeu si până la urmă Dumnezeu le poate da pe măsura credintei si a dorintei lor bune.

Da, să se roage, să se roage ca să aibă copii.

Viata de familie este o viată plină de probleme, timpul sotilor fiind de obicei rezervat treburilor casnice. Că te duci la muncă, dar când te întorci, trebuie să le faci si pe cele din casă, să-ti cresti copilul, să mai stai să te joci un pic cu ei, când sunt mici, să stai de vorbă cu el, cu lectiile, cu povestile, cu gătitul, cu cumpărăturile. Si asa, nu prea rămâne timp pentru rugăciune. Ce este de făcut, să se renunte la rugăciune sau să se renunte la treburile casei?

Rugăciunea? Bineînteles, n-ai să stai ore întregi la rugăciune. Când ai timp - de sărbătoare - poti să citesti paraclise, sau asa... Să nu pierzi timpul cu lucruri desarte, cu televizor si cu altele. Poti să faci rugăciunea. Dar o rugăciune scurtă o poti face si când te duci la lucru: "Doamne, ajută-mă, Doamne..." sau: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul!". Dacă te-ai obisnuit să-ti faci rugăciunea o dată cu răsuflarea, te rogi oricând. O rugăciune scurtă, si te rogi! Chiar lucrând ceva, ocupatia pe care o ai, sau când gătesti. Mai stai pe un scaun, si zici "Doamne, Iisuse..." acolo...

Dar nu toti oamenii simt atâta folos,rugându-se pe apucate. Mai ales la începătorii, cum spune undeva Sfântul Grigorie Palama, că începătorul este foarte conditionat de timp si loc. Adică el trebuie să stea cumva să se roage, să se retragă undeva, iar când ajunge mai desăvârsit, se face întregul pământ biserică.

Asta e pentru a începe să se altoiască în inimă rugăciunea asta - "Doamne, Iisuse...". Că dacă se altoieste aici, atunci, vorbind cu cineva, rugăciunea merge. Dacă faci un bine, sau te gândesti să faci un bine; dacă vorbesti ceva de folos - e o rugăciune. Să nu crezi că nu e rugăciune acolo. "Unde sunt doi sau trei adunati în numele Meu, acolo sunt si Eu", spune Mântuitorul. Asa că, dacă sunt doi, vorbind duhovniceste, ceva din Scriptură sau asa, e si Dumnezeu acolo, în mijlocul lor. Si e rugăciune. Aceea nu-i rugăciune? După ce ai plecat de-acolo, de-acuma fă-ti o rugăciune: "Doamne, Iisuse..." sau altceva, si e rugăciune asta. Să nu crezi că nu-i rugăciune. Si spune chiar în Pateric: "nu-i rugăciune numai când se roagă, rugăciunea este când te rogi permanent". Si spune Sfântul Apostol Pavel, la Tesaloniceni 5 cu 17, spune asa: "Rugati-vă neîncetat". Asa spune el. Toată lumea se roagă, nu spune numai pentru călugări, ci pentru oricine: "Rugati-vă neîncetat". Si acuma, gândeste-te: cum să mă rog neîncetat? O rugăciune cât de scurtă: "Doamne, ajută-mă, Doamne", sau, dacă ai un necaz, a venit necazul peste tine: "Ajută-mă, Doamne, fă cum faci..." , si roagă-te. Si atunci te gândesti. E scris acolo: "Bate si ti se va deschide".

Dar rugăciunea nu e si o stare de suflet? Că zice: "Bucurati-vă pururea, rugati-vă neîncetat..." Trebuie să fie si o stare duhovnicească... Poate nu poti să spui totdeauna o rugăciune. Poate că atunci când ai ceva mult prea complicat de făcut si nu poate să-ti fie mintea la rugăciune, e bine să ai măcar o stare de bucurie în Dumnezeu. Bucuria asta de a fi cu El.

Uite ce e, îti spun un lucru: Dacă te-ai ruga când plângi, ori când ai avea necazuri, eu cred că mai mult îti primeste Dumnezeu rugăciunea aceasta, în genunchi stând si plângând, cu lacrimi, spunând: "Doamne, nu mai pot, nu mai pot, ajută-mă, stiu că Tu poti, că esti Dumnezeu, poti!". Ce crezi că n-ar veni ajutorul? Ar veni. Sfânta Maria Egipteanca, când era în pustia Iordanului si veneau necazurile si ispitele peste dânsa, cădea la rugăciune în genunchi si nu se scula de acolo până ce nu venea harul lui Dumnezeu. Că poti să stai acolo si-o noapte, si-o zi, sau două zile, acolo jos, la rugăciune. Si-n necaz, si-n bucurie. Dar eu cred că cel mai mult s-a rugat în necaz, plângând. Ce mare este rugăciunea cu lacrimi! Cea mai mare rugăciune este rugăciunea cu lacrimi, din inimă.

Despre nevointă, Sfântul Ioan Scărarul spunea că îti zdrobeste trupul care, fiind zdrobit - cum sunt strugurii când îi zdrobesti si curge mustul cel dulce din ei - fiind zdrobit, curg lacrimile dătătoare de bucurie.

Până ce nu plângi din inimă, nu plâng nici ochii. Inima trebuie să plângă mai întâi. Din inimă ies toate - ori bucurii, ori necazuri, ori rugăciunea pe care i-o spui lui Dumnezeu, din inimă ies. Si dacă e atinsă inima, plâng si ochii.

Într-o cateheză care vorbeste despre dobândirea lacrimilor, Sfântul Simeon Noul Teolog spunea: "când te pui seara la rugăciune, mai întâi te bucuri, Îi multumesti lui Dumnezeu pentru toate câte ti-a dat, si după aceea, la sfârsit, să începi să te gândesti: cât ai înselat tu dragostea lui Dumnezeu, în ziua aia, cât?". Asta e o rugăciune care cred că nu-ti ia mult timp, dar e foarte pătrunzătoare la inimă.

Toate-s bune, toate, toate, să aduci lacrimile. Mi-aduc aminte, eram cu un bătrân, după război. Eram la o vie a mănăstirii. Eram cu un bătrân si el nu prea auzea. Eram acolo, la vie, era o casă acolo si stăteam acolo si mai păzeam, mai lucram la vie, acolo. El nu prea auzea, era cam surd si vedea, când ne culcam seara, noaptea, si când credea el că am adormit, se scula încet, încet, ca să nu-l simt eu, si stătea într-un colt, acolo, si începea să se chinuiască să plângă; că nu-i veneau lacrimi, dar se chinuia să plângă. Si stătea câte o oră acolo... si Dumnezeu poate îi primea... Am găsit undeva că chiar dacă nu ai lacrimi, dacă te chinuiesti să plângi, Dumnezeu îti primeste si aceea, ca lacrimi. Darul lacrimilor - că e un dar, vine de la Dumnezeu... Si bătrânul ăsta plângea acolo, câte un ceas, pe urmă se ridica de acolo si se ducea să se culce. După aceea, îmi făceam si eu canonul de metanii, asa, pe întuneric. Asta am vrut să spun: se chinuia cineva asa, un bătrân, ca să plângă.

La o mănăstire a venit un om care era mester. Avea ceva de lucru pe la mănăstire. Si făcea foarte multe metanii. Era om la vreo 50 de ani, avea o droaie de copii, vreo zece. Si spunea: "Sotia mea deja e obisnuită. Seara, dacă nu-mi vine somnul, mă dau jos din pat si încep să fac metanii si zic rugăciunea lui Iisus". Si povestea, si era asa cam simplu, povestea cu simplitate de niste stări duhovnicesti foarte înalte. Zicea: "Eu am auzit de rugăciunea lui Iisus", si spunea cum face, si cum simtea el în inimă niste lucruri. El vorbea din experientă exact despre cele de care scrie în Filocalie.

Iaca, la oameni din acestia simpli, tocmai aici vine harul lui Dumnezeu. Si, fără să stie mare filosofie, mare teologie, lui, îndată, din simplitatea lui, îndată îi vin si lacrimi, si rugăciunea care vine... Era undeva, într-o carte. O femeie, zice, a învătat rugăciunea în opt luni, "Doamne, Iisuse...", a învătat rugăciunea inimii.

Aici era problema asta, la ce să renunte: la rugăciune sau la treburile casei? Trebuie să renunte la vreuna dintre ele? Că dacă renuntă la treburile casei, se povârneste casa...

Nu, nu, să nu renunte nici la rugăciune, nici la treburile casei. Să zică rugăciunea asa cum poate. Că poate să zică rugăciunea: "Doamne, nu mă lăsa! Doamne, ajută-mă!". Si asta e rugăciune.

Si să încerce să-si facă seara sau dimineata un program de rugăciune sotul cu sotia, cu copiii? Să se roage cu voce tare sau fiecare în parte, că poate se foloseste mai mult, că zice că se linisteste mai mult dacă se roagă singur?

Bine este să se roage împreună. Dar mai bine singur. Mai bine singur.

Nu e mai bine să fie combinate? Poate e frumos să vadă copiii că mama, tata se roagă...

Si asa, si asa-i bine... Poate mai bine ar fi asa, dar... unii îsi fac aparte... Poate la ăstia bătrânii. Tata, mi-aduc aminte, stia de Crez ceva, stia ceva. Noi, ce stiam, eram copii, mici. Mama tot zicea ceva, dar n-am întrebat-o, n-am îndrăznit s-o întreb... Dar pe urmă m-am gândit: este ceva, rugăciunea asta: "Bucură-te, ceea ce esti plină de dar, Dumnezeu este cu tine..." Ce rugăciune era asta, nu stiam.

Ce folos au mirenii din pelerinajele la locurile sfinte?

Ce folos au? Depinde cum au venit si cum le e inima, ce au înăuntru. Unii... se-nchină la sfintele moaste si se folosesc. Dar unii pleacă cum au venit.

Vin ca turisti mai mult, nu ca pelerini.

Da, ca turisti. Totul este cum are cineva lucrarea lăuntrică. Lucrarea de rugăciune.

Românii au evlavie mare să meargă pe la mănăstiri.

Îi bun.

Multi dintre ei au duhovnicii la mănăstiri, si ajung rar acolo, la ei. Credeti că este bun acest lucru, sau că e mai bine să-i aibă la ei acasă?

Uite ce e, tot crestinul, oriunde ar fi, în sat, are preotul din sat... Iar când se duce în pelerinaj, se duce mai mult de învătătură. "Cum să fac, părinte, asta, asta..." - găseste un duhovnic bun acolo, aude...

Pentru sfat.

Sfat, da. "Cum să fac asta, asta, cutare, cum să fac cu copiii..." Preotul nu are timp. Si e bine ca omul să ia învătătură.

Si poate rugăciune, nu? Dar ziceti că preotii nu au timp. E bine că au ajuns călugării să se ocupe de treburile preotilor? La Sfântul Munte părintii sunt foarte retrasi fată de mireni, nu vor să facă misiune, ei spun: "treaba monahului nu e misiunea…", si asa mai departe. La noi în tară mănăstirea e văzută aproape ca un loc de misiune.

Da, e bine, care vine în mănăstire si are un cuvânt, dacă-l întreabă cineva, îi spune, îi spune... "Să faci asa", ... după priceperea lui. Unul mai mult, unul mai putin, cum i-a dat Dumnezeu darul. Unuia i-a dat Dumnezeu zece talanti, altuia cinci, altuia doi...

La cine vă referiti, la părintii din mănăstire?

Da.

Dacă unul este mai duhovnicesc, lumea trage la el. Dar nu trebuie să considere toti monahii că, acuma gata, au cuvânt de spus.

Nu... Păi care se duce, spune: "mă duc la părintele cutare, la părintele Cleopa…". Când era părintele Paisie, când erau bătrânii, se ducea la dânsii. Si iau cuvânt de folos.

Cu ce impresie rămân mirenii care vin la Sfântul Munte Athos?

Ce impresie... depinde cum văd lucrurile. Unii văd într-un fel, unii altfel. Unii se folosesc, bineînteles, pe aici, de sfintele moaste...

Altii se smintesc?

E bine ca toti să se gândească că poate să le aducă vrăjmasul, diavolul, satana, să le aducă ceva nepotrivit, cum a spus cel din Pateric: "să-i facă să bănuiască niste lucruri care poate nu-s adevărate". Si trebuie să se păzească de lucrurile astea. În Patericul egiptean era cineva care bănuia, era bănuitor, si judeca, avea patima asta. Si îi aducea vrăjmasul, chiar dacă nu era. Si mergând odată pe drum, vede două persoane, un bărbat si o femeie, mai încolo, mai într-o parte. Si lui i-a făcut impresia că aceia fac păcate acolo. Si merge până acolo si dă cu piciorul. "Ajunge!" Atâta a spus. Ce vede? Doi snopi de grâu. Doi snopi de grâu, i-a pus cineva acolo. Si el credea că sunt doi care păcătuiesc. Asta a fost referitor la lucrul ăsta: chiar dacă ar vedea cu ochii lui, să nu creadă. El de-acuma s-a încredintat că toate astea le aduce satana. Să le facă mai mari de cum sunt, încă. Bineînteles, că suntem oameni, nu suntem îngeri, totusi, chiar dacă îl vezi pe om acum că a păcătuit, totusi nu stii când s-a pocăit si l-a primit Dumnezeu, si tu rămâi cu judecata. Nu e bine să fii asa.

Dar e putin probabil să vină cineva în Sfântul Munte si să spună că aici e loc de păcate...

Bineînteles, dar vreau să spun că si dacă se întâmplă si vede ceva care e nepotrivit, tot să nu judece.

Femeile nu au voie să intre în Sfântul Munte, grădina Maicii Domnului. Spuneti câteva cuvinte către mamele care nu pot veni la sfintia voastră ca să ceară sfat, rugăciune, spovedanie, dar au nevoie de un cuvânt de folos.

Un cuvânt de folos... Spune Mântuitorul lui Toma, care n-a crezut: "Fericit este cel care n-a văzut si a crezut"... Mai fericit decât cel ce a văzut. Va să zică să rămână cu fericirea că n-au văzut, că nu pot intra în Sfântul Munte, să rămână cu fericirea că se roagă pentru toată lumea călugării de aici, si se roagă si pentru dânsele. Să rămână cu asta. Sunt mai fericiti cei ce n-au văzut si au crezut.

Care sunt lucrurile cele mai importante pentru viata unui crestin? Care sunt lucrurile de bază?

Prima dată trebuie să fie crestin ortodox, cu spovedanie, împărtăsanie, să vină la biserică, si bine ar fi fost să vină în fiecare duminică si în fiecare sărbătoare.

În privinta spovedaniei, sunt unii care după ce s-au spovedit de câteva ori, tot au păcătuit, si au renuntat să se mai spovedească, pe motiv că spovedania nu i-a ajutat.

Spovedania trebuie făcută cât mai des. Chiar dacă nu stim dacă se poate sau nu împărtăsi…

Deci recomandati spovedanie cât mai deasă.

Da, îi ajută să se îndrepte. Spovedania deasă e aducere-aminte de păcate, aducere-aminte cu frică de Dumnezeu. Cel care se spovedeste des îsi acumulează frică de Dumnezeu. Asta e mare lucru.

Spuneti câteva cuvinte despre rugăciunea mirenilor. Majoritatea se roagă automat, fără să înteleagă, fără să trăiască, dar se multumesc că si-au împlinit canonul.

Rugăciunea asta e: să treacă tot cuvântul la simtire. Tot cuvântul, de când ai început rugăciunea. Si nu trebuie să te gândesti că citesc o carte, sau pravila… Nu trebuie să fie o rutină, ci tot cuvântul la simtire. Si din simtirea asta el câstigă, el are un rod. Dacă ar merge mai departe fără să aibă simtirea asta la rugăciune, nu face nimic. Si e o rugăciune care nu are rod.

Din ce în ce mai multi oameni spun că nu contează ce credintă ai, cărei religii îi apartii, ci contează mai ales să fii bun, blând, împăciuitor... Si prea putini mai păstrează dreapta-credintă. Ce părere aveti despre asta?

Ei, asta nu Dumnezeu a spus, ci sectele, sau crestinii care au numai numele de crestini au putut spune lucrul ăsta. Dar crestinul adevărat trebuie să fie crestin adevărat, să urmeze Biserica, să se spovedească, să se împărtăsească, si să păstreze toate predaniile.

Unii zic că aceste predanii ale Bisericii nu mai sunt valabile astăzi, că ar trebui schimbate.

Dar Hristos, ieri si azi, este Acelasi.

Deci asa cum Hristos nu Se schimbă, nici predaniile nu se pot schimba.

Nu se pot schimba.

Dar ce părere aveti despre cei care încearcă totusi să le schimbe?

Cei care încearcă să le schimbe, s-au schimbat si ei cu credinta. Asa că nu-i nevoie de schimbare. Nimic. Ce a spus Mântuitorul a spus ca Dumnezeu. Omul poate să facă toate poruncile de acolo, începând cu "Iubiti-i pe vrăjmasii vostri, faceti bine celor ce vă urăsc si vă rugati pentru cei ce vă vatămă". A spus pentru tot crestinul, si a spus că poate să le tină. Sau: "Ceea ce vrei să îti facă tie altii, să faci tu lor". Si asa mai departe.

Uneori iubirea de vrăjmasi este înteleasă si ca iubire a celor rătăciti, iubire care consideră că rătăcirea lor trebuie acceptată ca ceva firesc.

Se iveste vrăjmasul… Dar, chiar dacă-i eretic, trebuie să-l iubesti, ca să-l poti atrage, să-l poti aduce la credinta ortodoxă, la credinta adevărată.

Dar asta include si a fi de acord cu rătăcirile lui, cu greselile lui? Sfântul Apostol Pavel spune că trebuie să fim tuturor toate…

Nu trebuie înteles asa, nu trebuie să fii de acord. Dar trebuie să-l iubesti oarecum. Să îl iubesti până va vedea că îl iubesti. Numai cu dragoste se fac toate lucrurile astea, cu nimic altceva. Si dacă trebuie să-i dai ceva de la tine, bani sau dacă vezi că are o lipsă, să-l ajuti, si cu asta poti să îl întorci încet-încet. Revărsând dragostea ta, îl aduci încet-încet la credintă.

Se spune astăzi că Sfintii Părinti au gresit atunci când i-au anatemizat pe eretici, că ar fi trebuit să le arate mai multă dragoste, si nu să îi condamne.

Sfintii Părinti au dat anateme, dar nu le-au dat cum au vrut ei, a fost si Duhul lui Dumnezeu într-însii. Ei au văzut că acest om nu se mai îndrepta, sau că rătăcea si pe altii. Si au dat anatema si pentru ca să se înfricoseze ceilalti, să nu cadă si ei.

Mai sunt valabile anatemele date de Sfintii Părinti?

Bineînteles că da. Biserica le recunoaste. Ereticii, cum sunt Arie si cei care s-au băgat în dogmele Bisericii si le-au stricat… Or mai scoate de acuma multe unii, dar ce au pus Sfintii Părinti, e bun pus. Cum spune la Faptele Apostolilor: "Părutu-s-a Duhului Sfânt si nouă…". Si asa au făcut: prin Duhul Sfânt au lucrat ei, Sfintii Părinti. Ce ne mai trebuie acuma, să îi răsturnăm pe Sfintii Părinti, să îi dăm la o parte, si să facem noi ceva? Hristos e acelasi, ieri si azi. Tot ce au făcut, au făcut bine: "Părutu-s-a Duhului Sfânt si nouă". Noi trebuie să tinem predaniile Sfintilor Părinti.

Si dacă cineva ar avea de suferit dacă mărturiseste dreapta credintă?

Cu atât mai mult: de vei pătimi pentru Hristos, vei fi mucenic. Si atunci să te bucuri. Să nu se teamă de cei ce ucid trupul, cum zice Mântuitorul. Stiti de cine să se teamă? De acela care îl ucide si îl dă si în gheenă. Încolo… te-a ucis, esti mucenic. De Dumnezeu să vă temeti mai mult, nu de oameni.

În prigoana comunistă au existat multi mărturisitori care nu s-au temut să se jertfească pentru adevărul de credintă. Dar acum parcă a dispărut dorinta de a ne apăra credinta cu pretul vietii. Oamenii sunt mai speriati, mai temători…

Mai lasi. După cum aud, în zilele noastre este un duh de lasitate, un duh de frică unde nu-i frică, cum spune Proorocul David: "Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică". Parcă au în spate o frică de ceva. Nu-i bine. Omul trebuie să fie liber, să fie doar cu frica lui Dumnezeu.

Cum dobândeste omul această libertate?

Spune Sfântul Apostol Petru asa, la I 2,16: "Trăiti ca oameni liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperământ al răutătii, ci ca robi ai lui Dumnezeu".

Folositi des citate din Sfânta Scriptură.

Da. Pentru că toate câte sunt, toate îndreptarele, si Sfintii Părinti, tot de-aici au luat, din Scriptură… Pentru că Scriptura e opera Duhului Sfânt. Cât despre libertate, acum e libertatea omului la păcat…

Ce părere aveti despre Drepturile Omului?

Tocmai am citat: "Să nu fie libertatea acoperământ al răutătii…". Uite Drepturile Omului… Mai cităm o dată: "Trăiti ca oameni liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperământ al răutătii, ci ca robi ai lui Dumnezeu".

Deci considerati Drepturile Omului acoperământ al libertătii păcătoase?

Asa cum scrie în multe locuri… "Nimeni dintre voi să nu sufere ca un ucigas, sau ca un fur, sau ca un făcător de rele, sau ca un râvnitor de lucruri străine, iar dacă suferă ca un crestin ortodox, să nu se rusineze, ci să-L preamărească pe Dumnezeu pentru numele acesta". Ce mai? Trebuie să dăm botezul sângelui…

În vremurile în care trăim e din ce în ce mai mult desfrâu, si vremurile sunt din ce în ce mai grele.

Da, sunt grele, dar în greutatea asta trebuie, care-i întelept să se strecoare printre ceilalti, ca să îi poată aduce, dacă poate. Dacă vede că nu poate… Dar, cum spune Sfântul Apostol Pavel: "m-am făcut tuturor toate, ca să-i dobândesc", ca să-i pot câstiga. Dar, dacă vezi că nu se poate, si te atrage el, te atrage la credinta lui, atunci, gata. Ori mori pentru Hristos…

Credeti că mai sunt în vremurile noastre părinti gata să se jertfească pentru dreapta credintă?

Sunt. Dumnezeu are.

Unii se sperie. Spun că nu mai există râvnitori, că nu mai sunt crestini gata să apere Ortodoxia cu pretul vietii.

Dumnezeu Îsi are alesii Lui. Până la urmă, Dumnezeu are oamenii Lui. Si Ilie Proorocul spunea că "numai eu singur sunt". Si atunci o auzit glasul lui Dumnezeu: "încă mai sunt sapte mii care nu s-au închinat lui Baal". Dumnezeu are oamenii Lui. Si, atunci, la timpul potrivit, îi întăreste ca să poată lupta.

Spuneti-ne ceva despre modul în care un crestin trebuie să se gândească la sfârsitul lumii…

Sfârsitul lumii e sfârsitul nostru. Spune Mântuitorul: "Fiti gata, că nu stiti ziua, nici ceasul când va veni…" Cu toate astea, noi trebuie să ne gândim la sfârsitul lumii. Să ne pregătim fiind spovediti si împărtăsiti cu Sfintele Taine, să fim împăcati cu toti, să luptăm în dreapta-credintă, după lege, cum zice Sfântul Apostol Pavel, că cel ce se luptă după lege, acela ia cununa. Se luptă si altii, dar nu după lege. Si să ne gândim că, odată si odată, trebuie să murim. Sfârsitul lumii când o veni, Dumnezeu stie, dar sfârsitul nostru îl stim, că o să murim odată. Altii mor, o să murim si noi.

Din ce în ce mai multi oameni se tem de farmece, zic că li s-au făcut vrăji, aleargă la vrăjitoare ca să scape de farmece, si tot asa.

Ăsta-i Satana. Îi mai mult Satana în ziua de azi, îi plasat peste toată lumea, ca să contracareze credinta ortodoxă, credinta noastră, a crestinilor ortodocsi. Si vezi că a fost la vrăjitoare, că mari vrăjitoare sunt…

Au în casă cruci, icoane, agheasmă, mir…

Cruci, da, că diavolul nu îi poate câstiga pe oameni prin altceva, decât, de-acuma, prin credintă: "Si eu cred…" Va să zică face o rugăciune, face vrăjitoarea o rugăciune, zice "Tatăl nostru" acolo… Dar si diavolii cred, dar nu fac pocăintă. Asa si ăstia… Ca să poată câstiga, ei lucrează cu satana. Asta-i lucrarea satanei. Si atunci spune: "Mi-a multumit cutare, cutare…"

Unii le aduc multumiri vrăjitoarelor, că le-a fost bine după ce le-a cerut ajutorul.

Si apoi vine si spune: "Uite, preotul vostru n-a putut să facă cutare si cutare…" Va să zică îl arată cu degetul pe preot, că n-a putut să facă. Ei, toate lucrurile astea-s de la Satana. Satana a venit mai mult ca altădată… Se zice că iadul s-a deschis de două ori mai mult, ca să aducă lumea în el. Uite asa e în zilele noastre.

Părinte, mai spuneti un scurt cuvânt despre necazuri, că foarte multi oameni stau departe de Biserică, fiind deznădăjduiti, duc o viată foarte grea, si spun: "Dacă Dumnezeu nu ne ajută, nici noi nu vrem să Îl ascultăm…" Duc o viată de compromis.

Asta-i tare greu. Foarte greu este a zice că, până la urmă, Dumnezeu nu mai ajută. Diavolul spune prin gura omului că Dumnezeu nu mai ajută. Dacă te-ai gândi că în El suntem, ne miscăm si viem în Dumnezeu, sau că Dumnezeu tine în palmă, vorbind după mintea noastră, tot universul. "Lege a pus si nu va trece…"

Cum zice în Psaltire.

Toate planetele astea, si pământul, nu se ciocnesc una de alta. Cum ar fi dacă nu ne-ar conduce Dumnezeu? De asta spun că trebuie mare credintă în Dumnezeu. A spune că "nu mă ajută Dumnezeu" e cel mai mare păcat. De aici încep toate. Diavolul stie asta…

Deznădejdea s-a cam generalizat.

Din pricina deznădejdii nu se mai duc la biserică, nici nu se mai spovedesc, nici nu se mai roagă, că dacă zic că nu-i mai ajută Dumnezeu…

Ce sfaturi le dati oamenilor deznădăjduiti?

Cei care încă pot să-i mai aducă la biserică pe oamenii ăstia le fac un mare bine: "Hai, hai…". Că până la preot trebuie să fie oamenii. Preotul trebuie să aibă în jurul lui oameni, ajutoare, ca să-l ajute. Si atunci hai că se duce la spovedit. Prima dată asta e: să se spovedească. Si atunci, după spovedanie, vine si harul lui Dumnezeu în viata lui. Că Dumnezeu a dat harul prin preoti ca să ajute oamenii. Când vrei să ajuti pe cineva, mare lucru este ăsta, când îl poti aduce la preot să se spovedească. Trebuie să spună păcatele, că ăsta-i harul care-i dat preotilor… În Scriptură la Ioan 20, 22: "Si zicând acestea, a suflat asupra lor, si a zis Mântuitorul: Luati Duh Sfânt. Cărora veti ierta păcatele, se vor ierta, si dacă le veti tine, tinute vor fi". Asta-i mărturisirea… Si atunci harul lui Dumnezeu s-a pogorât atunci peste Sfintii Apostoli, si apoi a trecut peste Timotei, si peste altii si altii, si în zilele noastre, si în mâna mea păcătoasă e harul lui Dumnezeu si al Sfântului Duh… Harul lui Dumnezeu. Si ce-i legat, îi legat, si ce-i dezlegat, se dezleagă.

Harul lui Dumnezeu care S-a pogorât peste Sfintii Apostoli s-a pogorât si peste toti preotii. Asa că dacă poti să-l aduci pe om la spovedanie, mare plată ai.

Spuneti-ne ceva despre părintii îmbunătătiti care au trăit în Sfântul Munte.

Părinti îmbunătătiti au mai fost: si români, si greci. Ceea ce stiu, m-a întrebat cineva dacă sunt aicea cei sapte pustnici…

Pustnicii nevăzuti, care se roagă pentru toată lumea…

Si am spus: "Se poate să fie. Da' cine-i vede? Nu-i vede nimeni. Treci pe lângă dânsii si nu-i vezi." Uite, nu demult, acum câtiva ani, la o chilie, era un părinte cu o armă… că el acolo la chilie are armă, ca să se păzească. Că vin hotii si dau foc la chilie… Va să zică, are si el o armă, ca să păzească chilia lui. Că veneau hoti pe acolo, pe la mare. El avea niste muncitori acolo, care îi lucrau. Si spune părintele: "Mă duc să le duc ceva de mâncare". Că ei vroiau să mănânce carne. El într-o noapte s-a suit într-un copac, si pândea să vină vreun porc sălbatic. Si ce să vezi? A fost de la Dumnezeu lucrul ăsta. A auzit fosnind pe întuneric, venind pe cărare, ceva. Când pune arma la ochi, vede un pustnic, un om gol, cu păr mare, un pustnic, vine în fata lui, zâmbeste, face o plecăciune, si pleacă. Fără să se sfiască de ceva. Atunci el a dat arma jos, si i-o intrat ca un fulger în inimă: "Ce-am făcut, măi, ce-am făcut…". Pustnicul acela de mult era acolo. Si a zis: "Nu îmi mai trebuie de-acum să mă duc la vânat. Îi trimit pe oameni, să se ducă ei să vâneze…"

De asta spun: "Uite, că s-a întâmplat în zilele noastre". De câtiva ani s-a întâmplat lucrul ăsta. De asta spun că, uite, sunt si pustnici. De ei numai Dumnezeu stie, nu-i vede nimeni. Foarte mare, foarte mare minune. Asta a fost o minune, adevărată minune… Dumnezeu va face minuni până la sfârsitul lumii... Despre sfârsit, sfârsitul lumii e sfârsitul nostru. Mai întâi trebuie să ne gândim la noi, să ne curătim de păcate, să fim spovediti, împărtăsiti, aproape de Dumnezeu. Asta e cel mai bine, ca să fim aproape de Dumnezeu. Pentru asta trebuie să ne rugăm, continuu să ne rugăm. Să ne rugăm "Doamne, Iisuse…", un psalm…

Cum trebuie practicată rugăciunea lui Iisus?

Ei, rugăciunea asta si fazele rugăciunii… Despre rugăciunea asta e în Sbornic. Uite ce am găsit acolo, două vorbe: să ai prezenta lui Dumnezeu si frica Lui. Dacă ai prezenta lui Dumnezeu ai si rugăciunea. Atunci e rugăciunea. Si frica lui Dumnezeu, frica care e în veacul veacului, cu frică ne vom duce dincolo. Si îngerii, serafimii si heruvimii îsi acoperă fetele când văd lumina dumnezeiască.

Despre "Doamne, Iisuse…" am învătat de la cineva rugăciunea prin răsuflare. Asta e foarte usoară: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine, păcătosul".

Cum adică prin răsuflare?

Eu răsuflu, dar nu stie nimeni ce zic eu. Stau acolo, stau undeva, astept o masină, stau în sala de asteptare, dar nimeni nu stie ce fac. "Să nu stie stânga ce face dreapta". Si eu mă rog…

Si cum se zice rugăciunea?

Răsuflarea însăsi e un punct de reper ca să tină rugăciunea. Dacă n-as răsufla deloc parcă îmi pierd rugăciunea. Dar când răsuflu, prin răsuflarea asta parcă îmi tine rugăciunea. E un punct de reper după care trebuie să mă ghidez, după răsuflarea asta. Si rugăciunea asta e foarte scurtă si foarte usoară. "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu…" când trag aerul. La început trebuie să te mai opresti putin. După ce te înveti cu rugăciunea asta, o legi cu răsuflarea obisnuită. Dar la început, până prinde putere rugăciunea, trebuie să răsufli mai rar putin ca să poti câstiga puterea rugăciunii. Si după ce a venit rugăciunea, spun Sfintii Părinti că orice a vorbit sau a făcut, e rugăciune la dânsul. O faptă bună, dacă el se gândeste să facă o faptă bună, e rugăciune. Să rabzi de la cineva e rugăciune. Că Mântuitorul spune: "să iubiti pe vrăjmasii vostri", si aceasta e o rugăciune. Unit cu asta, rugăciunea însăsi cu fazele ei prin care trebuie să treacă… Pelerinul rus are cel mai bun mijloc de a spune rugăciunea.

Cartea Pelerinul rus? Care e mijlocul?

Mai întâi e rugăciunea cu gura. I-a zis să spună de 3000 de ori, după aia de 6000 de ori, apoi de 12000 de ori, apoi "de-acum să zici continuu". După ce a spus cu buzele, apoi a spus cu mintea. El a trecut la faza a doua. Faza întâi e a purificării, a curătirii. Si asta durează mai mult sau mai putin, depinde. Dar a trecut si la faza a doua, faza iluminării. De-acum a început să vadă altfel lucrurile. Ai văzut că spune: "vorbeam cu copacii, cu florile, cu natura". Vedea puterea lui Dumnezeu în natură, în toate lucrurile astea. Si acum un om dacă ar fi venit lângă dânsul l-ar fi incomodat. El de acum era numai cu Dumnezeu. El vedea pe Dumnezeu în toată natura. Si cu asta el vrea să ajungă la rugăciunea inimii.

Ce este rugăciunea inimii?

Unirea mintii cu inima. După luptă, a venit si rodul, rodul rugăciunii. Atunci e rodul adevărat.

Durează mult până se ajunge la această măsură?

Asta depinde de silinta omului. Cum zice: "silitorii vor câstiga împărătia cerului".

Spuneti-ne un cuvânt despre dragostea de Dumnezeu. Ce e dragostea de Dumnezeu?

Dumnezeu e dragoste, Dumnezeu e iubire, cum zice Sfântul Apostol Ioan. Si mare dragoste a lui Dumnezeu a fost că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a dat să moară pentru a ridica lumea din păcat. Asta-i cea mai mare dragoste, pe care nu ne-o putem închipui.

Cum pot învăta oamenii să Îl iubească pe Dumnezeu?

Iubind pe aproapele… Aceste două porunci: "Să iubesti pe Dumnezeu din toată inima ta, din tot cugetul tău si pe aproapele tău ca pe tine însuti". În aceste două porunci sunt toată Legea si proorocii. Dacă nu iubesti pe fratele tău, degeaba iubesti pe Dumnezeu…, cum spune Sfântul Ioan. Asa că trebuie să îl iubesti pe fratele tău. Bineînteles că trebuie să Îl iubesti pe Dumnezeu mai întâi, dar în acelasi timp trebuie să îl iubesti pe fratele tău. Degeaba spui că Îl iubesti pe Dumnezeu dacă nu Îl iubesti pe fratele tău.

Ce este bucuria duhovnicească?

Bucuria duhovnicească este când a venit peste om harul Sfântului Duh… Este bunăvointa lui Dumnezeu când a venit peste om harul, acela-i harul, atunci e bucurie duhovnicească. Dar la asta trebuie să intrăm prin durere si să ne îndepărtăm de plăcere. Că omul e mai mult întins spre plăcere, decât spre durere…

Si nu se mai teme de moarte. Ce învată Sfintii Părinti despre cugetarea la moarte?

Sfântul Vasile cel Mare spune: "Cea mai mare filosofie e cugetarea la moarte".

Oamenii nu vor să mai creadă că va fi învierea mortilor, nu cred în minuni, si spun că ceea ce scrie în Vietile Sfintilor este minciună…

Nu mai cred oamenii… este un duh satanic prin lume si de asta e si frică: frică de sărăcie, frică de toate greutătile astea… Nu trebuie să ne fie frică. Libertatea omului este când Îl are pe Dumnezeu în inima lui. Atunci când are Duhul Sfânt în inima lui, atunci e liber. Atunci el nu se mai uită la nimic, decât să Îl propovăduiască pe Dumnezeu, să Îl mărturisească, si atât. Hristos, dreapta credintă…

Părinte, spuneti un ultim cuvânt pentru credinciosii din România si mai ales pentru crestinii doritori de viată sfântă în mijlocul lumii..

În mijlocul lumii... În mijlocul lumii, doritori de viată de sfintenie... Primul lucru, lucrul ăsta care-am mai spus: orice nedreptate este păcat. Asta la prima epistolă a Sfântului Ioan, 5 cu 17. "Orice nedreptate este păcat". Să se păzească de asta. Să se gândească bine la lucrul ăsta: orice nedreptate este păcat. Mai bine să te lasi de păcat... Asta vreau să spun: orice nedreptate este un păcat; cât de mică nedreptate. Dacă omul e drept, Dumnezeu îi aduce. Dacă nu, pierde. Credinciosii din România trebuie să se roage mult fiecare si Dumnezeu, prin rugăciunea asta, îi va asculta. Cum spune Mântuitorul: "Fără de Mine nu puteti face nimic". Este nevoie de rugăciune mai întâi. Si atunci, pe cei care spun că nu pot să-i îndemne să se roage. Rugăciunile care se fac pentru lume, si în pustie si pe aici, sau ecteniile care se spun pentru toată lumea, si astea sunt bune, dar trebuie să se miste si omul, să facă ceva. Să vadă Dumnezeu că miscă si el, că se roagă si el. Si Dumnezeu va aduce si timpuri bune, ca să zic asa. Să nu ne gândim numai la rău. Va aduce si timpuri bune peste noi.

(Extras din : Ne vorbesc parinti athoniti -- de Danion Vasile si Marian Maricaru)