Donard
Gilligan
Traducere
în limba
româna de Marian Sorin Radulescu
'Nodul etern' din arta celtică este simbolul cel mai puternic
si cel mai obscur în acelasi timp din bogata spiritualitate a civilizatiei celtice.
Motivele spiralate si împletite la nesfârsit de pe crucile înalte de piatră
sau din manuscrisele iluminate par să nu aibe nici un început si nici un sfârsit.
Ca si cum ar spune că timpul si vesnicia sunt întrepătrunse, iar noi trăim în
două lumi, în două realităti. În acest sens poetul William Blake scria cândva,
'Vesnicia se află în dragoste împreună cu roadele vremii'. Dumnezeu este în
toate lucrurile si toate lucrurile în Dumnezeu, iar modelele vietii noastre
sunt împletite cu un model mai mare, peste toate pogorându-se suflarea divină.
Celtii au fost un popor realist a căror teologie rurală s-a format într-un
context cu totul natural. 'Cealaltă lume'
nu a fost spatiul diafan, de vis plăsmuit de poetii scolii amurgului
celtic. De fapt, paradisul celtic a fost mai degrabă o prelungire vie si plină
de culoare a acestei vieti - 'Tir na mBeo' (Tărâmul Celor Vii) sau 'Tir na nOg'
(Tărâmul Tineretii Fără Bătrânete). Credinta Irlandei păgâne avea să fie implicit
trinitară: cifra trei era sacră, iar traditionalele proverbe celtice erau în
mod traditional împărtite în triade, astfel că doctrina Treimii adusă de Sfântul
Patrick nu a surprins pe nimeni, ea fiind deja parte organică din teologia naturală
a celtilor.
Tertullian al Catarginei, într-una din scrierile sale din anul 210 s-a
referit la 'regiunile britanice inaccesibile romanilor, dar supuse lui Hristos',
ceea ce divulgă existenta timpurie a crestinismului independent de Roma. Taliesin,
un poet galez din Strathclyde, afirmase că 'Hristos-Cuvântul a fost de la începuturi
Învătătorul nostru si nu am pierdut niciodată învătătura Sa', articulând astfel
idea teologică a Logosului pre-existent, asa cum este exprimată în Evanghelia
Sfântului Apostol Ioan, atât de îndrăgită de crestinii celti. Drumul înapoi
spre originile crestinismului celtic în insulele britanice trece astfel prin
simbolismul nodului celtic unde nu aflăm nici început, nici sfârsit în credintă,
ci mai curând o stare continuă, fluidă a prezentei lui Dumnezeu, care se manifestă
în diferite chipuri la diferite timpuri.
Această exuberantă energie divină o regăsim atât în vietile noastre,
cât si în opere de artă, cum ar fi Cartea de la Kells (The Book of Kells) ce
ilustrează povestea din Evanghelie. Chiar si dansul traditional irlandez surprinde
această energie: pasii dansatorilor simbolizează victoria asupra serpilor păgânismului,
iar bratele tinute strâns în jurul corpului trimit la necesara disciplina crestină.
Asa cum observă Ian Bradley în Celtii
(The Celtic Way) 'Lumea strămosilor nostri celti din perioada crestinismului
timpuriu nu a fost lipsită de griji si probleme. I-a preocupat intens chestiunea
păcatului si a penitentei si adesea vietile lor aveau un caracter auster. Unii
dintre ei au ajuns pelerini eterni pentru a evita confortul si tentatiile unei
existente lejere, căutând locuri sălbatice si îndepărtate unde puteau duce o
viată de pustnic'.1
În multe privinte crestinismul i-a eliberat pe celti de frica superstitioasă
de natură (cum ar fi credinta că cerul s-ar putea prăvăli peste ei) transformând-o
într-o slavă a lui Dumnezeu prin natură sau panteism.
Dumnezeul Căruia I se închinau nu era, în întelegerea lor, Domn al Istoriei,
asa cum avea să devină mult mai târziu în teologia occidentală, ci Domn al Creatiei,
Cel Care S-a revelat pe deplin în minunile si splendoarea lumii naturale. Acesta
a fost, înainte de toate, motivul
pentru care doreau sa I se închine, asa cum sugerează si acest poem irlandez
din secolul al nouălea:
Slaviti-L pe Domnul
Care a făcut atâtea minunătii
Raiul cel măret si luminat, cu îngerii lui, în cer,
Marea cu valuri înspumate pe pământ.2
Această spiritualitate centrată pe creatie poate fi regăsită de asemenea
în duhovnicia Ortodoxă, în frumosul 'Acatist de multumire' al părintelui Grigore
Petrov, ceea ce apropie, o dată mai mult, sensibilitatea modului celtic de închinare
de rugăciunea crestinismului răsăritean.
Teologul Romano-Catolic Greg Mannion a remarcat felul în care civilizatia
celtică a recunoscut revelatia lui Dumnezeu în decorul natural, unde stâncile
si dolmenele, atât de răspândite pe pământurile celtilor, sunt o formă de limbaj
adresat infinitului - asa cum ne sugerează creatia unor poeti precum Seamus
Heaney sau simfonia McCartney de inspiratie celtică a lui Paul McCartney, 'Stânca
neclintită' ('Standing Stone').
E suficient să ne amintim de numeroasele referinte biblice sau din mitologia
celtică, la copaci, stânci sau izvoare sacre pentru a ne convinge, dacă mai
e nevoie, de importanta naturii în credinta omului. Chiar parohia noastră (Sfânta
Treime) este legată printr-o rămăsită din stejarul de la Mamre de locul unde
Dumnezeu S-a arătat lui Avraam în chip de trei persoane. În toate tările celtice
dumbrăvile de stejar, tisă, alun si scorusă ocupau un loc aparte si erau considerate
sacre (tisa creste si acum în jurul bisericii Sfântul Matei din Belfast). Numele
contemporane reflectă si ele aceste asocieri: Derry (dumbravă de stejar) si
Kildare (biserică de stejar).
Celtii aveau de asemenea un dezvoltat simt etic. 'Lumea de dincolo' era
văzută mai degrabă ca un loc al dreptătii decât ca loc al pedepselor, fiind
totodată un spatiu al luminii, creativitătii si libertătii într-un cadru minunat.
Era un loc al muzicii unde păsările formau corul. Străvechiul cod legislativ
al Irlandei, Codul Brehon, se baza nu atât pe constrângere cât pe autoritatea
morală. Societătile celtice au fost orientate mai ales spre stăpânirea în comun
a pământului si spre egalitate în drepturi (femeile aveau aceleasi drepturi,
puteau să-si mostenească averea si nu au fost excluse din ordinele monarhice
sau militare - vezi cazul Reginei Bedicea). Societatea celtică se ocupa îndeaproape
de cei bolnavi, nevoiasi, vârstnici, precum si de 'străini' - grija fată de
acestia fiind considerată de profetii Vechiului Testament o virtute bineplăcută
lui Dumnezeu. În Armagh functiona un spital cu o renumită bază chirurgicală
si de asistentă medicală încă din anul 300 î.e.n.. Idea că vrerea lui Dumnezeu
trebuie împlinită 'pe pământ precum în ceruri' avea să fie reformulată si consacrată
o dată din nou în Biserica celtică timpurie. În credinta celtilor viata continuă
dincolo de mormânt si, la fel ca în crestinismul răsăritean, mântuirea avea
să fie înteleasă ca un proces, ca o călătorie din care nu lipseste strădania,
dar nici bucuria.
[David Gilligan este catecumen în parohia Ortodoxă Sfânta
Treime din Belfast]