CAPITOLUL VIIII
PENTRU GANDURILE CELE DE HULA CARE VIN IN INIMA OMULUI, HULITOARE SPRE
DUMNEZEU, SPRE PREACURATA FECIOARA MAICA LUI HRISTOS DUMNEZEU, SPRE SFINTII
LUI DUMNEZEU SI SPRE SFINTELE TAINE
INTREBARE ( + )
( + ) Din ale lui Anastasie Sinaitul,
putin schimbata.
1) Oare, de unde se intampla de
vin si intra in inima omului, fara de voia si invoirea lui, niste ganduri
rele, necurate si hulitoare spre insusi Domnul Dumnezeu si spre Preacurata
si Pururea Fecioara Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu si spre sfintii
lui Dumnezeu in vremea rugaciunii si in vremea cuminecarii cu Sfintele
Taine ? Pentru care multi au cazut intru deznadajduire, socotindu-se pe
sine fara Dumnezeu si mai rai decat paganii si decat dobitoacele cele
necuvantatoare, atat de mult, incat de aceea nici crestini nu se mai socuteau
a fi si multi de aceasta suparare s-au oprit de la Sfanta Impartasire.
Unii au vrut ori sa sara in apa sa se inece, ori intr-alt chip sa se omoare,
socotindu-se ca ei nu mai au iertare de pacatul acesta, nici nu mai este
nadejde de mantuirea lor, pentru ca au hulit pe Insusi Domnul Dumnezeu,
aducandu-si aminte si socotind cuvantul Domnului ce este scris in Sfanta
Evanghelie, care zice : tot pacatul si hula se va ierta oamenilor, iar
hula care este asupra Duhului Sfant, nu se va ierta, nici in acest veac,
nici in veacul ce va sa fie. Deci, de unde vin in inima omului niste ganduri
rele si spurcate si hulitoare de Dumnezeu, ca acelea care sunt fara voia
omului ? Si in ce chip poate omul sa se izbaveasca si sa scape de pieirea
acelor ganduri pierzatoare de suflet ?
RASPUNS
2) De acea ispita, de vei citi cu luare aminte, vei afla folos, ca ispita
ca aceea se intampla la multi daca-l sloboade Dumnezeu pe diavol, ca sa-i
ispiteasca pentru inaltarea si mandria lor, ca sa-i smereasca si sa-si
vina intru cunostinta, sa-si cunoasca neputinta lor si sa se pocaiasca
de mandria lor. Iar unora fiind smeriti si cucernici, li se intampla lor
o ispita ca aceea, din zavistia si pizma vrajmasului diavol. Pentru aceea
si multora din prea cuviosii parinti care traiau prin pustie cu multa
infranare si pustniceasca viata, li se intampla lor de cadeau in acea
boala si in ispita diavoliceasca a gandurilor rele si hulitoare asupra
dumnezeirii. Precum zice sfantul Ioan Scararul si alti sfinti parinti,
ca de multa suparare si scarba ce aveau pentru acele ganduri diavolicesti
hulitoare de Dumnezeu, cadeau in deznadajduire, intru slabicinie si boala
sufleteasca si trupeasca, incat li se vestejeau si li se schimbau fetele
de multe osteneli, foame si sete, rabdare cu privegheri si rugaciuni,
ca doar s-ar izbavi de acele ganduri hulitoare, dar nu se puteau izbavi.
Si cand le veneau lor acele ganduri hulitoare asupra lui Dumnezeu, li
se parea ca se va desface pamantul si-i va inghiti, sau va cadea foc din
cer si-i va arde. Dar toate le patimeau si le rabdau pentru nesocotinta,
nestiinta si nepriceperea lor, ca nu se socoteau, nici stiau, nici pricepeau
aceasta, ca tot adevaratul dreptmaritor crestin care se teme de Dumnezeu
si face poruncile Lui, nevinovat este de niste ganduri spurcate, rele
si hulitoare de Dumnezeu ale vicleanului diavol care nu sunt cu voia si
invoirea omului, ci sunt niste navaliri diavolesti asupra omului, fara
de voia lui. Pentru care ganduri omul nu are nici o vina sau pacat, nici
pedeapsa de la Dumnezeu, fiindca omul nu le primeste nici nu le urmeaza
lor, ci ii cad lui napasta. ( caci cum ar putea cineva din crestini sa-L
huleasca pe Dumnezeu, Caruia i se inchina si i se roaga ? Noi crestinii
Aceluia ne inchinam si ne rugam si-L binecuvantam ziua si noaptea, in
toata vremea si in tot ceasul. Aceluia ii multumim si pe Dansul il preamarim.
Aceluia ii slujim, pe Acela il chemam pururea intru ajutorul nostru, inaintea
Lui stam si il rugam si pe El Unul il stim Dumnezeu, Tatal, Fiul si Sfantul
Duh, intr-o Dumnezeire, slavit de toata faptura. Pentru Acela toate chinurile
si mucenicia cu bucurie le primim, le rabdam si le patimim. De aceea suntem
necajiti si suparati si luptati de vrajmasi, pentru Acela suntem goniti,
pentru Acela ne lepadam de lume si de toate cele ce sunt intr-insa. De
aceea ii lasam pe parintii, fratii si surorile noastre si ne lasam sotiile
si fiii nostri inca si viata noastra si trupul nostru le dam la munci
si la pedepse cu osardie. Cum s-ar putea ca sa hulim si sa graim de rau
si sa-L ocaram pe Dumnezeul nostru, pentru care in toate zilele murim
? Insa acele ganduri rele si hulitoare sunt ispitele vicleanului duh ai
satanei, care vrea sa ne sminteasca si sa ne desparta pe noi de Dumnezeul
nostru. Nimeni nu poate sa faca aceasta precum mai sus am zis, sa se inchine
lui Dumnezeu si sa-L huleasca, nici elinii cei pagani. Nici chiar diavolii,
care ne aduc si ne arunca in inimi ganduri rele si hulitoare ca acelea,
nu indraznesc sa-L huleasca pe Dumnezeu. Precum despre aceasta marturiseste
sfantul Apostol Iacov, fratele Domnului, zicand : tu crezi ca este un
Dumnezeu si bine faci, ca si dracii cred si se cutremura. Deci,lucru aratat
este, ca ei nu indraznesc sa-L huleasca. Inca si de Domnul Hristos cu
frica si cu cutremur se rugau sa nu-i trimita pe ei in chinuri si Il marturiseau
si Il graiau de bine, zicand : ce este noua si Tie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu,
Celui viu ? Ai venit mai inainte de vreme sa ne muncesti ? Stimu-Te pe
Tine cine esti, Sfantul lui Dumnezeu. Precum de aici este aratat si cunoscut
lucru ca diavolii, vrajmasi fiind neamului omenesc si avand pururea mare
pizma si zavistie asupra noastra, arunca aceste ganduri spurcate si hulitoare
de Dumnezeu in inima omului, socotind vrajmasul caci cu acele ganduri
hulitoare asupra Dumnezeirii, ar putea omul sa se scarbeasca si sa se
deznadajduiasca de mantuire, si cu aceasta sa-l desparta si Sa-l indeparteze
de Dumnezeu. Dar noi crestinii si credinciosii lui Hristos, pentru acele
ganduri straine ale vrajmasului diavol, nici o osanda, cercetare, sau
pedeapsa nu avem de la Dumnezeu. Ca de ar fi ale noastre si din inima
noastra acele ganduri hulitoare, pe care le-am grai noi si le-am zice
cu gura noastra, am fi vinovati. Ci noi mai mult voim sa fim arsi in foc
decat sa graim cu gura noastra cuvinte de hula asupra Dumnezeului nostru.
De acestea noi instiintandu-ne si incredintandu-ne, nici intr-o seama
sa nu bagam acele ganduri, ci cand iti va aduce diavolui si va arunca
in inima ta niste ganduri hulitoare ca acelea, sa-i zici si sa-i raspunzi
in gandul tau asa : sa se intoarca boala ta pe capul tau si pe crestetul
tau si hula ta sa se pogoare asupra ta, viclene diavole si duhule necurate
! Iar eu, Domnului Dumnezeului meu totdeauna ma inchin, il laud si il
slavesc si niciodata nu-L voi huli, caci cum as putea eu sa hulesc si
proslavesc pe Domnul Dumnezeul meu ? Cum as putea sa-L ocarasc cand in
toate zilele si in tot ceasul, cu tot sufletul si inima mea il preamaresc
si il rog pe Dansul ? Iar hula ta, viclene diavole, sa se intoarca pe
capul tau ! Si in acest chip poti sa te izbavesti de acea ispita diavoleasca,
nesocotindu-le si nebagand in seama acele ganduri ale lui, ci ocarandu-l
si batjocorind pe vrajmasul diavol, stiind si cunoscand noi ca de la el
si ale lui sunt acele ganduri hulitoare iar nu de la noi, nici ale noastre.
Ci de la noi si ale noastre sunt alte ganduri si patimi care se nasc,
adica : curvia, preacurvia, imbuibarea pantecului, betia, zavistia, mania,
pizma, iubirea de argint, clevetirea, invrajbirea, scumpetea, nemilostivirea,
tirania, minciuna si altele asemenea acestora. Aceste patimi sunt din
voia noastra, de le vom face ori de nu le vom face. Si de le vom gandi
ori de nu le vom gandi, in cele ce facem noi cu voia noastra, vinovati
si gresiti suntem inaintea lui Dumnezeu si numai de acele patimi si pacate
si ganduri rele vom fi si noi cercati si intrebati, care sunt sub puterea
si stapanirea si voia noastra. Iar de cele ce nu sunt in voia si stapanirea
noastra, nu vom fi cercati, nici intrebati si gandurile cele hulitoare
de Dumnezeu nu sunt in voia si stapanirea noastra, ci sunt niste lucruri
straine ale diavolului, pentru care ganduri noi nevinovati suntem. Cade-se
a sti ca aceste ganduri hulitoare de Dumnezeu, nu le duce diavolul sa
le arunce in inimile necredinciosilor pagani si ereticilor, pcntru ca
spre aceia nu are el zavistie, nici pizma, nici razboi fiindca ei, cu
necredinta si eresul lor, nu-i sunt potrivnici, ci ii sunt supusi. Ci
toata silinta si nevointa lui este impotriva dreptmaritorilor crestini,
ca sa-i impiedice si sa-i sminteasca din credinta lor, sa-i scarbeasca,
sa-i deznadajduiasca, sa-i departeze si sa-i instraineze de Dumnezeu.
Ca ne spunea un parinte oarecare din Schit, ca multa scarba si suparare
avea de spurcatele si hulitoarele de Dumnezeu ganduri diavolesti. Iar
odata nestiind ce sa mai faca de mare scarba si suparare ce avea din acele
ganduri dracesti, a mers la fericitul Petru, arhiepiscopui Alexandriei
si mucenic si s-a jeluit lui si i-a spus toata scarba si supararea ce
o are din pricina acelor ganduri hulitoare asupra Dumnezeirii si asupra
credintei crestine. Iar fericitul arhiepiscop i-a raspuns, zicand : mergi,
fiule si te ingrijeste pentru alte greseli ale tale, iar acel pacat pentru
gandurile hulitoare asupra Dumnezeirii si asupra credintei crestinesti
care zici ca te supara, lasa-l sa fie asupra mea. Ca tot crestinul dreptmaritor,
care slujeste si se inchina lui Dumnezeu cu credinta, nu este vinovat
de acele diavolesti ganduri hulitoare de Dumnezeu, ci diavoul le arunca
in inima omului fara voia lui, pentru pizma si zavistia lui cea mare,
ce o are asupra omului crestin.Ca si mie fiule, odata mi s-a intamplat
de ma suparau gandurile hulitoare si mergand m-am jeluit si i-am spus
sfantului Pafnutie marturisitorul si mucenicul. Iar el m-a intarit, zicand
asa : cand m-au prins pe mine prigonitorii si m-au dus sa ma munceasca
pentru marturisirea lui Hristos, tocmai atunci, la acea judecata si munca,
cand ma chinuiau si imi ardeau trupul pentru Domnul Hristos si cu carlige
de fier ma strujeau, vicleanul diavol imi aducea ganduri de hula catre
Dumnezeu, iar eu ii raspundeam cu manie, zicand : o, duh viclean si necurat,
eu sufletul si trupul si toata viata mea mi le dau chinurilor si mortii
pentru Dumnezeul meu si tu imi aduci mie ganduri de hula catre Domnul
Dumnezeu ? Ca de L-as huli pe Domnul Dumnezeul meu, dupa vicleanul si
vrajmasescul tau sfat, nu mi-as da trupul si sangele chinurilor si focului
pentru Dansul; ci hula sa se intoarca pe capul tau, viclene diavole !
Acestea spunandu-le fericitul Petru arhiepiscopul, acelui parinte, l-a
mangaiat si l-a intarit. Deci, din atata putem noi sa cunoastem, ca acele
ganduri diavolesti hulitoare asupra Dumnezeirii, nu se pot goni cu altceva
nici intr-alt chip nu se poate izbavi omul cel suparat de dansele, fara
numai sa nu le bage niciodata in seama. Ca nu pot nimic sa-ti strice tie
acelea, fiindca acele ganduri nu sunt de la tine, ci de la diavol. Pentru
aceea tu n-ai sa dai seama de acele ganduri. Si prea cuviosui parintele
nostru Pamvo, ne spunea noua, zicand : eu, fiilor, traind in adancul pustiului
si rugandu-ma lui Dumnezeu pentru iertarea si indreptarea vietii mele,
odata mi-a adus si mi-a aruncat diavolul in inima ganduri hulitoare asupra
lui Dumnezeu si a sfintilor Lui si foarte tare ma suparau. Iar eu nestiind
ce sa fac de scarba si supararea ce aveam, am inceput cu osardie a ma
ruga lui Dumnezeu sa goneasca si sa departeze de la mine aceste ganduri
rele. Si cu asa de mare osardie rugandu-ma lui Dumnezeu, am auzit glas
de sus graindu-mi asa : Pamvo, nu avea nici o grija de pacatele straine,
ci de ale tale ingrijeste-te ca acele ganduri hulitoare sunt ale vicleanului
diavol.
3) Un frate l-a intrebat pe unul din parinti despre gandul hulei, zicand
: se necajeste sufletul meu, avvo, de dracul hulii, ci fa mila si spune-mi,
din ce mi se intampla si ce voi face ? Raspuns-a batranul : un gand ca
acesta ni se intampla noua din clevetire, defaimare si osandire, dar mai
vartos din mandrie si dintru a-si face cineva voile sale si a se lenevi
in rugaciunea sa, si din manie si iutime care sunt semne ale mandriei,
caci aceasta ne arunca pe noi in patimile ce s-au zis si de acolo se naste
gandul hulii si de va zabovi in suflet il da dracul hulii la cel al curviei
si de multe ori il aduce pana la iesirea din minti, iar de nu se va destepta
omul, piere.
|