CAPITOLUL IV.
PENTRU SMERENIE SI UMILINTA
1) Un parinte oarecare traia aproape de fericitul Antonie, in lunca de cealalta
parte de rau. Si a mers odata in Egipt pentru oarecare trebuinla, luand cu sine
si pe ucenicul sau si mergand in orasul ce se chema Kint, a zabovit acolo o
saptamana. Zabovind ei acolo, au vazut in toate diminetile barbati si femei
iesind si mergand la morminte si plangandu-si fiecare mortii cu mare tanguire,
pana la al treilea ceas din zi, caci asa le era lor obiceiul. Batranul i-a zis
ucenicului sau : vezi, fiule, ce fac oamenii acestia. Cum se scoala asa de dimineata
si merg la morminte si plang cu atata tanguire pe mortii lor ? Sa stii, fiule,
ca de nu vom face si noi asa, la pieire vom merge. Deci intorcandu-se la chiliiie
lor, indata si-au facut morminte, departe unul de altul. Si asa, sculandu-se
de dimineata, in toate zilele, mergea fiecare la mormantul sau si-si plangea
cu mare umilinta si tanguire sufletul ca pe un mort, pana la al treilea ceas
din zi. Cand se intampla de adormea ucenicul sau dimineata la acea vreme, il
astepta batranul zicand : scoala-te, fiule, ca egiptenii acum plang la mormintele
lor ! Iar ucenicul zicea : parinte, ce sa fac ca imi este foarte impietrita
inima si nu pot sa plang ? Batranul raspunzand, i-a zis : sileste-te, fiule,
si te osteneste rabdand putintel si vazand Dumnezeu osteneala ta, iti va trimite
darul Sau si iti va ajuta tie si dupa aceea nu te vei mai osteni. Caci iti zic
tie, fiule, cand Dumnezeu raneste inima omului spre plangere, atunci nu mai
fuge umilinta si plangerea de la acela, ci petrec cu dansul pana la moarte si
oriunde va merge si oriunde va fi, plangerea, umilinta si lacrimile pururea
cu dansul sunt si ori de lucreaza, ori de mananca, ori de doarme, sau altceva
face, inima lui pururea plange, caci este ranita fara de vindecare.
2) Intr-una din zile l-a vazut batranul pe ucenicul sau mancand peste masura,
fiindca venisera oarecari frati pentru cercetarea batranului si chemandu-l deosebi,
i-a zis : fiule, nu stii, ca plangerea este ca o lumanare ce lumineaza si de
nu o vei pazi bine, se va stinge ? Asa este plangerea : iar mancarea si bautura
cea peste masura, dormirea si somnul mult, clevetirea, vorba multa si toata
odihna trupeasca o vor pierde.
3) Un batran oarecare, foarte silitor spre mantuirea sa, avea un frate mai trandav
si mai lenes spre mantuire care vazandu-l pe batran postind si cate sase zile
nemancand, a zis : parinte, eu am citit ca postirea multa aduce omului mandrie.
Batranul i-a raspuns : frate, de vom socoti noi aceea, apoi prin lenevire si
prin nepurtarea de griji si prin nesilinta, ne va veni umilinta. Daca este asa,
frate, sa lasam dar pustia si sa mergem de aici in lume sa ne luam femei, sa
mancam carne si sa bem vin ! Amar noua, frate, ca suntem inselati si batjocoriti
de vrajmasul. Noua, frate, ni se cade in toata vremea si in tot ceasul si tot
lucrul nostru sa gandim si sa zicem asa : de ma va certa Dumnezeu acum cu moartea,
oare, ce fapte de indreptare am care sa ma arat Judecatorului ? Si ia aminte
ce iti va raspunde tie catre acestea cugetul tau. De te judeca pe tine si te
invinuieste cu ceva cugetul sau pentru vreun lucru te inalta gandul tau, atunci
indata sa te lasi de acel lucru si sa te apuci de altul, prin care sa te nadajduiesti
ca Dumnezeu iti va ajuta tie printr-insul. Caci se cade calugarului sa fie gata
in tot ceasul de iesirea calatoriei sale, cand va iesi sufletul sau din trup.
Pentru aceea, frate, ori de mananci, ori de bei, ori altceva de lucrezi, totdeauna
zi in gandul tau : oare, de ma va chema Dumnezeu astazi, ce voi face, ca sa
fiu primit si placut Domnului ? Atunci ia aminte, cum cugetul tau te va sfatui
si te va invata ce sa faci si sa te silesti sa faci ce iti va zice. Iar de te
vei indrepta si vei incepe a petrece cu post, cu priveghere, cu nevointa si
cu osteneala si dupa aceea ele vor slabi, sa nu fii, frate, imputinat la suflet,
ci iar incepe si nu inceta a te nevoi si a pazi acestea pana la moarte. Caci
in ce fapte te va gasi moartea, in acele fapte vei fi judecat. Ori in post,
ori in priveghere, in silinta si osteneala, ori in lenevire si in trandavire
si intr-alte fapte lumesti nefolositoare si in nepurtare de grija. Pentru aceea,
frate, datori suntem in toate zilele, in toata vremea si in tot ceasul, a ne
cerca si a ne ispiti, oare la ce sporire a faptelor bune ne aflam. Oare sporesc
eu in lucrurile si faptele prin care sa aiba nadejde mantuirea mea : in priveghere,
in rugaciuni, in post, sau in tacere linistita ? Sau mai ales decat toate, in
smerenie, caci aceasta este sporirea cea adevarata a sufletului, ca in tot ceasul
sa fii mai smerit si tuturor plecat, zicand in sine, ca tot omul este mai vrednic
si mai bun decat tine. Fara de aceasta smerenie, departe este calugarul de Dumnezeu
si fara smerenie nu este nici o nadejde de mantuirea lui. Iar de vei merge la
vreun batran ca sa-l intrebi de vreun lucru folositor de suflet si dupa rugaciune
iti va zice sa sezi, tu inchinandu-te, zi-i lui cu smerenie : parinte, spune-mi
un cuvant de invatatura pentru mantuire si viata vesnica, cum s-o dobandesc
si te roaga, parinte, lui Dumnezeu pentru mine, ca multe pacate am ! Si dupa
aceste cuvinte taci cu smerenie si sa nu zici nici un cuvant, pana nu te va
intreba de ceva. De iti va spune vreun frate taina sa, iar alt frate te va blestema
cu blestem, ca sa-i arati acea taina a acelui frate care ti-a incredintat-o
tie, ia aminte ca nu cumva sa te insele sa i-o spui, macar de te va blestema,
caci blestemul lui peste dansul se intoarce, iar tu curat ramai. De n-ai, frate,
umilinta in inima ta, atunci sa stii si sa pricepi, ca ai oarecare inaltare
in inima si ea nu lasa umilinta, ci iti impietreste inima pentru umilinta. De
iti va lipsi ceva din cele ce sunt pentru trebuinta vietii trupului, nu cere
aceea de la oameni, ci mai vartos arunca spre Domnul grija ta si nu-L uita pe
Dumnezeu si Dumnezeu nu te va lasa. Iar cel ce cere de la oameni, acela nu are
credinta, caci Dumnezeu poate sa-i ajute si sa-l chiverniseasca. De iti va aduce
vreun om si iti va da tie ceva de cele ce-ti trebuiesc, primeste cu multumire,
ca din mana lui Dumnezeu, socotind ca Insuisi Dumnezeu ti-a trimis acea mila.
Iar de iti va aduce si iti va da vreun lucru ce nu-ti trebuie, sa nu primesti
ca sa nu te ispiteasca vrajmasul sa primesti cele ce nu-ti trebuie tie. Opreste-ti,
fiule si iti invata ochii tai a nu uita spre trup strain, si de s-ar putea nici
trupul tau sa nu-l vezi. De iti va da tie Dumnezeu umilinta si plangere - si
acesta este darul cel de mai mare mila al lui Dumnezeu, - sa nu cumva sa te
inalti cu gandul in inima, socotind ca mare lucru faci inaintea lui Dumnezeu,
pentru ce plangi si lacrimezi, ci mai vartos te smereste, te dosadeste, te defaima
si te ocaraste, caci Dumnezeu cand il vede pe om inaltandu-se cu gandul si laudandu-se
in inima sa pentru plangerea si lacrimile ce le-a dobandit, atunci El ia de
la dansul umilinta, plangerea si lacrimile si se invartoseaza si se impietreste
ca piatra inima lui. Si asa il lasa si il paraseste Dumnezeu, ca sa se smereasca
si sa-si cunoasca neputinta. De nu ai, frate, smerenie duhovniceasca, nevoieste-te
si te sileste de-ti castiga macar smerenia cea trupeasca si din smerenia cea
trupeasca iti va veni smerenia cea duhovniceasca. Iar fara de smerenie, in zadar
iti este osteneala. De vei merge la vreun parinte duhovnicesc si il vei intreba
vreun cuvant de folos sufletesc, sileste-te, fiule, sa faci cele ce ti-a zis
acel parinte, iar peste putin de vei slabi si nu le vei face, sau le vei uita,
sa nu-ti fie greu a merge si a-l mai intreba acel cuvant. Ca cel ce nu se leneveste
a merge si a intreba, dorind sa auda cuvantul de invatatura, acela macar si
de nu poate sa implineasca si sa faca cuvantul si invatatura pe care o aude,
insa auzind, dobandeste umilinta si smerenie in inima lui, prin care afla si
dobandeste folos. Iar cel care nici nu doreste sa auda cuvantul de invatatura,
nici nu intreaba pe nimeni, acela nici nu face si nici nu-i vine umilinta si
smerenie in inima si nici nu dobandeste folos si mila. De te va lauda un om,
fiind tu de fata, atunci indata adu-ti aminte de pacatele tale si zi-i lui asa
: frate, pentru Dumnezeu, te rog, nu ma lauda, ca sunt un ticalos si nu sunt
vrednic de o landa ca aceea. Iar de va fi un om mare acel care te va lauda,
te inchina cu smerenie si zi-i : iarta-ma ! Si te roaga lui Dumnezeu in gandul
tau zicand : Doamne, acopere-ma si ma izbaveste de lauda aceasta ! De vei cadea
in curvie si va ii aproape de tine acel loc unde traieste acel obraz cu care
ai cazut, fugi si te departeaza caci nu te vei putea pocai, fiind aproape de
acel loc. De vei vedea cu ochii tai pe un frate facand curvie, sau alt pacat,
sa nu-l osandesti, ci fa rugaciune catre Dumnezeu pentru dansul, zicand : Doamne,
pazeste-l pe fratele meu si pe mine de inselaciunea aceasta ! Si zi : blestemat
sa fii tu, diavole, ca al tau lucru este acesta, caci fratele meu n-ar fi facut
aceasta, de nu l-ai fi inselat ! Intareste-ti inima si te pazeste sa nu-l osandesti,
ca sa nu se departeze de la tine Duhul Sfant. De va cleveti cineva catre tine
pe fratele sau, sa nu adaugi cuvant la clevetirea lui, ci ori taci, ori zi asa
: eu, frate, insumi ma aflu foarte pacatos si osandit, asa incit nu indraznesc
si nici nu pot sa osandesc pe altii; si asa vei mantui si sufletul aceluia si
pe tine de osandire. De vei cadea intr-o boala si vei cere ceva de la cineva
si nu-ti va da, ia aminte ca nu cumva sa te scarbesti cu inima spre dansul,
ci zi in gandul tau asa : de as fi fost eu vrednic sa mi se dea ceea ce am poftit
si am cerut de la acei om, i-ar fi grait Dumnezeu in inima lui si indata mi-ar
fi dat ce am cerut; insa amar mie, ca nu sunt vrednic. Trei cete erau desavarsite
intre sfintii parinti : cei dintai nu primeau usor de la cineva ceva. Cei de
mijloc nu cereau de la nimeni sa le dea ceva. Cei mai de pe urma, de le aducea
cineva ceva si le da de buna voie lor pentru Dumnezeu, ei primeau si luau cu
multumire, ca din mana lui Dumnezeu trimisa lor. De vei fi, frate, neputincios
si nu poti lucra ca sa-ti castigi cu osteneala mainilor tale hrana, imbracamintea
si trebuinta ta, atunci sa ceri cu smerenie cele ce iti trebuiesc, de la crestinii
cei iubitori de Dumnezeu, defaimandu-ti si ocarandu-ti insuti ticalosia ta.
De-ti va trimite Dumnezeu lacrimi si umilinta, in putina vreme sau in multe
zile, atunci sa lasi tot lucrul mainilor tale si daca cunosti ca iti este de
folos, petreci in acea umilinta si plangere, pentru ca iti este aproape ziua
mortii tale si pentru aceasta ti-a trimis Dumnezeu umilinta si lacrimi, ca prin
acestea sa afli mila. Caci precum diavolul mai vartos, la sfarsitul vietii omului,
se sileste sa-l piarda, asa si Dumnezeu, la sfarsitul vietii omului cu o pricina
il mantuieste. Sculandu-te din somn, intai proslaveste pe Dumnezeu cu buzele
tale si indata incepe-ti rugaciunea si pravila ta cu toata smerenia si umilinta,
cu luare aminte, cu tot gandul tau si cu frica lui Dumnezeu, ca si cum ai sta
de fata inaintea lui Dumnezeu si cu Dansul vorbind, de vreme ce mintea omului
intru cele ce se indreapta de dimineata, intru acelea petrece si peste zi. Precum
este si piatra morii : ce bagi intr-ansa dimineata, aceea macina si peste zi,
ori grau ori neghina. Pentru aceea si tu, te silesti de dimineata a baga totdeauna
grau mai inainte, pana nu va baga vrajmasul tau pleava sau neghina. De vei vedea
in vis nalucindu-se tie o femeie oarecare, cu ochii, cu fata si vorba inselatoare,
dupa ce te vei destepta din somn pazeste-te, frate, si ia aminte sa nu-ti fie
gandul tau la dansa, pentru ca gandul la ea iti va spurca sufletul. Cand te
vei culca pe patul tau, fiule, adu-ti aminte de mormantul tau, in care o sa
zaci peste putina vreme, zicand in tine : nu stiu de voi ajunge dimineata sa
ma scol, sau nu. Mai inainte de culcare roaga-te Domnului Dumnezeu cu toata
osardia, cu smerenia inimii si asa insemnandu-ti fata ta cu semnul Cinstitei
Cruci, culca-te ! Si dupa ce te vei culca, ia aminte ca nu cumva sa gandesti
ceva lucru spurcat si necuvios, nici la vreun obraz femeiesc sa nu gandesti
in gandul tau, macar de ar fi femeie sfanta, ci mai vartos rugandu-te lui Dumnezeu,
gandeste-te la ziua judecatii, cum o sa stai inaintea Prea Dreptului Judecator
si sa dai raspuns de toate faptele, cuvintele si gandurile. Ca ce gandeste omul
ziua, in gandul sau, aceea s-a obisnuit a i se naluci noaptea, in vis. Sunt
duhuri necurate spre acea treaba randuite de satana lor, care, daca se culca
omul, mai ales calugarul, pe patul lui, sed langa dansul si-i aduc in gand aducerea
aminte de oarecare femeie si de spurcaciunea ei si-i aprinde trupul lui spre
spurcata pofta trupeasca, pana ii spurca inima si sufletul. La fel si ingerii
sunt randuiti de la Dumnezeu, care sed langa om, si-l pazesc de laturile si
mrejele vrajmasului. De te va indemna inima ziua si noaptea, zicand : scoala-te
si te roaga lui Dumnezeu, atunci sa stii ca sfantul inger ai lui Dumnezeu care
te pazeste, acela iti graieste tie : scoala-te si te roaga !
Deci, de te vei scula tu si el se va scula si va sta la rugaciune impreuna eu
tine, intarindu-te in nevointa si gonind de la tine duhul cel necurat care te
insala si racneste ca un leu asupra ta. Iar de nu te vei scula, indata se va
departa de la tine ingerul si atunci vei cadea in mainile vrajmasului. De vei
lucra ceva de obste impreuna cu fratii, sa nu cumva sa te arati tu cum ca lucrezi
mai mult decat altii; iar de te vei lauda, iti pierzi plata ta. Pazeste-te,
fiule, de vorba multa, de vreme ce tacerea cu intelepciune este mai buna, iar
vorba multa, macar de se intampla uneori de este si de folos, se amesteca in
ea si cuvinte nefolositoare. Pazeste-te, fiule, in vorbele tale, sa nu te caiesti
dupa ce ai vorbit, caci multi pentru vorba lor si-au pierdut cinstea, iar altii
si viata. De vei avea un lucru ( rudocelie ) in chilia ta si va veni ceasul
de rugaciune, sa nu cumva sa zici : sa mai las putin pana voi savarsi acest
lucru, ci indata scoala-te, fiule si inchinandu-te lui Dumnezeu te roaga Lui
cu osardie, ca sa-ti indrepteze Domnul viata, sa te pazeasca si sa te izbaveasca
de toti vrajmasii vazuti si nevazuti si sa te invredniceasca Imparatiei Sale.
4) Zis-a un batran oarecare, invatandu-l pe ucenicul sau : fiule, de te vei
lenevi a te scula noaptea la slujba utreniei, in acea zi nu se cade sa dai trupului
tau mancare, caci scrie Apostolul, ca pe degeaba nu se cade a manca. Iarasi,
zictlie, ca mireanul de va fura, este vinovat. Aceeasi vina o socoteste Dumnezeu
fiecarui frate, care se va lenevi si nu se va scula la slujba bisericii, afara
de boala, sau de o mare impiedicare. Insa si de la cel bolnav si ostenit asteapta
Dumnezeu rugaciune duhovniceasca, caci aceasta poate sa o faca si cel bolnav
si neputincios. De ai clevetit cumva pe vreun frate si te mustra cugetul tau,
mergi cu smerenie la acel frate si te inchina pana la pamant, zicand : iarta-ma,
frate, ca am gresit si te-am clevetit ! Si de aici inainte pazeste-te si nu
mai cleveti pe nimeni, caci clevetirea este moartea sufletului. De iti va aduce
tie un frate vreun lucru, orice ar fi si ti-l va darui pentru dragostea frateasca
si stiind ca acel frate este mai sarac si mai neputincios decat tine, atunci
sileste-te si daruieste-i si tu lui ceva indoit mai mult decat ti-a daruit el
tie. Iar de nu vei avea ce sa-i dai si sa-i rasplatesti, atunci inchina-i-te
pana la pamant cu smerenie, zicand : iarta-ma pentru Dumnezeu, iubite frate,
ca eu nu am ce sa-ti daruiesc ! Domnul Dumnezeu sa-ti plateasca pentru dragostea
ce-o arati catre mine. De vei citi sau vei auzi vietile sfintilor parinti, incepe
si te nevoieste a face si a vietui si tu asa, chemandu-L pe Dumnezeu in ajutorul
tau, ca sa te intareasca si sa-ti ajute si rabda fara slabire in lucrul ce vei
incepe, laudand si multumind lui Dumnezeu. Iar de ai inceput si nu ai savarsit,
atunci defaima-ti neputinta ta, ocaraste-ti cugetul tau si smereste-ti gandul,
ca pe un rau, lenes si trandav; pururea neincetat mustra-ti sufletul pentru
ca ce ai inceput si n-ai sfarsit. De ai gresit si ai facut pacat trupesc, nu
te mai gandi dupa aceea la dansul, cum l-ai facut, caci gandind la dansul iarasi
ti se aprinde trupul si ti se spurca sufletul. De-ti vei deosebi viata ta si
iesind vei merge si te vei aseza in pustie, cand vei cunoaste ca te cerceteaza
Domnul Dumnezeu, sa nu cumva sa te inseli, frate, sa te inalti cu inima zicand
ca mare lucru faci ca sezi in pustie si pentru aceea te cerceteaza Dumnezeu,
caci de te vei inalta si te vei lauda in inima ta, gandind acestea, atunci Dumnezeu
iti va lua ajutorul sau si tu iti vei cunoaste neputinta. Ci, mai vartos, frate,
cu smerenia inimii tale, zi asa in gandul tau : eu pentru slabiciunea, ticalosia
si neputinta mea, sed aici, in aceasta pustie, iar Prea Bunul Dumnezeu pentru
bunatatea Sa isi face cu mine nevrednicul mila Sa, ca sa nu slabesc, ci sa rabd.
De vei da orice lucru, vreunui frate, pentru dragostea lui Hristos, iar mai
pe urma iti va aduce vrajmasul cainta de aceasta in gandul tau, zicand : rau
am facut ca m-am grabit de am dat acel lucru care imi trebuia foarte mult, sau
ca acel lucru nu era de obrazul aceluia, sau prea mult i-am dat lui, tu, frate,
nu asculta acel gand, caci este al vrajmasului, ci venindu-ti acel gand sa-i
raspunzi asa : eu am dat imprumut acel lucru lui Hristos Insusi. Si asa, vrajmasul
se va duce de la tine rusinat, iar tu vei lua plata mare de la Dumnezeul Hristos.
5) Zis-a un batran : dator este calugarul cand sade cu fratii la masa, sa caute
pururea in jos, spre pamant, iar nu la fata fratilor, mai ales a celor tineri
si sa aiba gandurile lui pururea catre Dumnezeu, ca mare si nesuferita scarba
face calugarul diavolului, atunci cand are gandul la cer, catre Parintele lui.
6) Zis-a un batran : gandurile cele rele si necurate din inima omului sunt asemenea
soarecilor care umbla in casa, pe care de-i vei omori cate unul, indata ce-i
vei vedea, nu te vei osteni, iar de ii vei lasa pana se vor inmulti si vor umplea
casa, atunci multa osteneala vei avea gonindu-i si neputandu-i goni, ti se va
uri si vei lasa de se va pustii casa ta.
7) Zis-a un batran oarecare : calugarul care a gresit inaintea lui Dumnezeu,
scarbindu-L pe Facatorul sau, si-i va veni oarecare umilinta si isi va cunoaste
greseala si va voi sa se pocaiasca de pacatele sale, unuia ca acela i se cade
sa se departeze de lume, sa se deosebeasca de alti frati, sa iasa si sa se aseze
singur la un loc linistit, cu tacere, si asa umilindu-se si smerindit-se inaintea
lui Dumnezeu, pururea sa-si planga pacatele sale, ziua si noaptea, curatindu-si
mintea si inima de gandurile lumesti. Sa se pazeasea foarte mult, ca sa nu scarbeasca
sau sa dosadeasca pe cineva, ci pe sine pururea sa se dosadeasca, sa se ocarasca,
sa se mustre si sa se defaimeze, pentru ca a pacatuit scarbind pe Domnul Dumnezeu
si Facatorul sau. Si asa, cu multa infranare a trupului si a patimilor, cu multa
umilinta, plangere si lacrimi rugandu-L pe Dumnezeu, va dobandi mila si iertare.
8) Spunea un oarecare batran, avva Teodor, pustnicul cel mare, zicand : odata
am mers cu oarecari frati in Kanop, care este ca la cincisprezece stadii departe
de cetatea Alexandria, la parintele Teodor, pustnicul cel mare, care avea darul
rabdarii. Si vorbind cu noi batranul si mult folosindu-ne, intre alte vorbe,
ne-a spus si aceasta : era un frate care traia intr-o chiliuta, afara din cetatea
Alexandria, in dosul zidului si acel frate avea darul lacrimilor. Odata, intr-o
zi, in urma dorintei inimii sale, i-a venit umilinta si plangere mai mult decat
altadata; iar el vazandu-se in atita umilinta si multime de lacrimi, zicea in
sine, asa : cu adevarat, acesta este semnul ca se apropie ziua mortii mele.
Si cand gandea aceasta, plangerea si lacrimile mai mult se adaugau. Iar daca
el vedea asa adaugandu-se si inmultindu-se lacrimile si umilinta lui, iarasi
zicea : cu adevarat, aproape este vremea iesirii mele. Si asa, in toate zilele
plangea cu amar. Iar noi auzind si mult folosindu-ne de vorbele si povestirile
acestui batran, l-am intrebat despre lacrimi, zicand : oare, parinte, ce este
acest lucru, ca uneori vin umilinta si lacrimile singure, sau uneori prin multa
osteneala abia vine omului o picatura de lacrima ? Si raspunzand, ne-a zis noua
batranul : fiilor, lacrimile sunt asemenea cu ploaia sau ninsoarea, iar calugarul
este ca un lucrator gradinar sau vier, care cand vede ca vine ploaia, se cade
sa lase toate celelalte lucruri ale sale si sa alerge si sa se nevoiasca, sa-si
curateasca toate jgheaburile gradinii sau ale viei si sa nu lase sa curga paraiele
ploii pe dinafara de gradina, ci sa se sileasca sa le indrepteze pe jgheaburile
lui, in gradina sa, ca sa curga si sa adape toata gradina. Caci zic voua, fiilor,
ca decat toate zilele anului, mai mult folos face o zi de ploaie care rasare,
creste si inmulteste toate roadele gradinii. Asa sunt si lacrimile. Deci, cand
simtim ca ne cerceteaza Dumnezeu si ne vine umilinta in inima, ni se cade sa
lasam indata toate celelalte lucruri si treburi si cu toata osardia sa ne rugam
lui Dumnezeu, caci nu stim, gasi-vom asa o alta zi, in care sa ne vina cercetarea
lui Dumnezeu ?
9) Si iar l-au intrebat pe avva Teodor, zicand : spune-ne noua, avvo, cum pot
sa se pazeasca lacrimile cand vin la om ? Batranul ne-a raspuns : fiilor, cand
vin omului lacrimile si umilinta, atunci mai inainte de toate se cade sa se
pazeasea sa nu vorbeasca cu nimeni si sa nu iasa afara din chilia lui, pazindu-se
de mancare multa si dormire. Tot asa, sa-si pazeasca inima de ganduri, sa nu
gandeasca in sine ca face mare si bun lucru pentru ca plange si lacrimeaza.
Ci mai mult atunci, cu toata osardia sa se roage lui Dumnezeu, citind Sfintele
Scripturi. Insa cand ii va veni omului umilinta si plangere, acestea-l vor invata
ce sa faca.
10) Zis-a lor iarasi batranul : fiilor, eu am vazut un frate oarecare sezand
in chilia lui si impletind cosurile ( rucodelia sa ) si cand ii venea umilinta
si lacrimi, indata lasand lucrul, se scula la rugaciune si cum se scula si incepea
a se ruga, indata fugeau umilinta si lacrimile de la dansul. Iar daca sedea
jos si incepea a lucra lucrul sau si lucrand isi aduna gandurile, indata ii
veneau lacrimile si iar se scula la rugaciune si iar ii trecee umilinta. Iar
cand lua vreo carte sa citeasca, cum incepea a citi indata ii veneau lacrimile
si plangea. Si atunci a zis acel frate : bine au zis sfintii parinti ca plangerea
este invatator, caci il invata pe om tot folosul.
11) Zis-a lor iarasi : fiilor, batranul meu avea obicei de a se indeparta totdeauna
in adancul pustiului si acolo isi petrecea viata in tacere si liniste. Iar eu
odata i-am zis : pentru ce, parinte, totdeauna fugi de noi si te departezi in
adancul pustiului ? Nu este mai bine sa traiesti aproape de oameni, ca ei vazand
nevointa ta cea buna, sa se foloseasca si altii iar tu vei avea mai mare plata
de la Dumnezeu ? Batranul i-a raspuns : crede-ma, fiule, ca macar de ar fi cineva
asemenea cu marele prooroc al lui Dumnezeu, Moise si va trai impreuna cu oamenii,
nu poate nicidecum sa se cheme fiu al lui Dumnezeu dupa dar si sa-si foloseasca
sufletul sau. Eu sunt fiu al lui Adam si precum Adam, parintele meu, vazand
roada frumoasa si buna la gust, n-a rabdat sa nu ia sa guste, prin care a si
murit, asa sunt si eu, cand vad rodul pacatului : indata il poftesc, din care
luand si gustand mor. Pentru aceea, prea cuviosii nostri fugeau din lume in
pustie, ca sa-si omoare patimile si poftele dulcetilor, acolo unde nu aflau
mancarea care naste poftele pacatului.
12) Zis-a iarasi : de se va da insusi omul de buna voia sa spre greutate, scarba,
suparare si rabdare pentru Dumnezeu, eu cred ca pe acela cu sfintii mucenici
il va impartasi Dumnezeu, pentru ca acea greutate si scarba pe care o rabda
cineva pentru Dumnezeu, in loc de sange se primeste.
13) Zis-a iarasi : fiilor, precum tot pacatul pe care-l face omul, afara de
trup este, iar cel ce face curvie, in trupul sau greseste, pentru ca dintr-ansul
iese spurcaciunea si ii spurca tot trupul, asa si toate bunatatile afara de
trup sunt. Iar cel ce plange pentru mantuirea sufletului sau, acela isi curateste
si trupul sau, pentru ca lacrimile care ies din ochii lui, acelea tot trupul
si sufletul lui ii spala.
14) Un frate l-a intrebat pe un oarecare batran, zicand : te rog, parinte, spune-mi,
ce sa faca omul ca sa i se umileasca inima si sa-i vina lacrimi si plangere
? Batranul i-a raspuns : fiule, lacrimile si plangerea vin la om din aducere
aminte de pacatele sale pe care le-a facut in viata sa, inaintea ochilor lui
Dumnezeu si cum ca are sa dea raspuns Infricosatului Judecator pentru dansele.
La fel, celui ce va sa-i vina umilinta si lacrimi, i se cade pururea sa aiba
aducerea aminte de sfarsitul si moartea sa, cum ca peste putina vreme are sa
iasa si sa se desparta sufletul lui de ticalosul trup, ramanand trupul ca o
stricaciune imputita spre putreziciune, iar cu sufletul va merge gol prin groaznice,
infricosate si cumplite locuri, pana va ajunge si va sosi la locul unde i s-a
gatit dupa faptele sale, asteptand ziua infricosatei judecati ca sa-si ia hotaratut
raspuns dupa fapte. Asemenea, sa-si aduca aminte pururea in gand de infricosata
si groaznica zi a judecatii, in care tot neamul omenesc, de la Adam pana atunci,
vor sta goi inaintea Infricosatului si Prea Dreptului Judecator, plangand cu
amar, si asteptand raspunsul cel cu hotarata judecata, ori in muncile focului
vesnic, ori in veselia vietii celei nesfarsite, dupa faptele lui si de groaznica
manie, mustrare si urgie a Prea Dreptului Judecator si de trimiterea cea cu
urgie fara de nici o milostivire si aruncarea in pedeapsa cumplitelor si vesniciior
munci ale intunecatului iad, din care munci, dupa aceea nu mai este nadejde
de iesit vreodata, de sfarsit sau de moarte, ca acolo nu este moarte, nici sfarsit
sau slabire a cumplitelor munci, ci pedeapsa fara de sfarsit. Sa-si aduca apoi,
aminte in gandul sau, de raposatii sai parinti, cum au murit si au putrezit,
s-au facut tarana si pamant. Si cum si el peste putina vreme asa se va face
si oare unde sunt sufletele parintilor sai ? Fratele i-a zis : se cade, parinte,
ca un calugar sa se gandeasca la parintii sai ? Batranul i-a zis : de vei cunoaste
ca iti vine umilinta si lacrimi, pentru gandirea la raposatii tai parinti, acel
gand iti este foarte de folos. Caci daca iti vin lacrimile, atunci poti sa le
intorci incotro iti este voia, ori pentru pacatele tale, ori pentru alt oarecare
gand bun. Acestea, fiule, se cade a gandi cel ce doreste lacrimi si plangere,
caci din aceste granduri vin omului umilinta, lacrimile si plangerea. Zis-a
fratele : cu adevarat, asa este, parinte, mult m-am folosit acum de parintestile
tale cuvinte. Zis-a lui batranul : eu, fiule, am vazut un frate care era foarte
iubitor de osteneala si nevoitor pentru mantuirea sa, insa inima lui era impietrita
si nu-i venea umilinta si lacrimi si de multe ori se batea singur si se chinuia,
pana cand isi ranea trupul si atunci, de usturime si de durere, ii veneau lacrimi
si plangere. Iar el intorcea alte lacrimi si plangere si plangea pentru pacatele
sale, si asa Dumnezeu l-a miluit si el s-a mantuit.
15) Zis-a iarasi batranul : fiiior, sa stiti ca smerenia pe multi fara nici
o osteneala i-a mantuit si marturisesc aceasta vamesul si fiul cel ratacit,
care putine cuvinte au grait catre Dumnezeu si s-au mantuit. Iar ostenelile
si faptele cele bune ale omului il pierd, daca nu va avea smerenie, caci osteneala
si faptele cele bune pe multi i-au tras la mandrie si au pierit, precum si fariseul
acela care se lauda cu faptele lui cele bune si se mandrea.
16) Zis-a iarasi un batran : vorba cea multa de iscodire pentru dumnezeire si
citirea cea cu multa cercare a cuvintelor celor pentru credinta, usuca lacrimile
si golesc umilinta de la om. Tu, fiule, citeste vietile si graiurile sfintilor
si prea cuviosilor parinti si ele iti vor lumina sufletul.
17) Zis-a iarasi : postul smereste trupul si privegherea lumineaza mintea, tacerea
linistita aduce umilinta si lacrimi, iar lacrimile si plangerile il fac pe calugar
desavarsit si fara de pacate.
18) Odata fiind praznic la Schit, au venit si s-au adunat toti parintii de prin
pustie. Si sezand la masa, au adus si vin ca sa le dea lor, iar fratele care
era randuit sa dea vin la masa, umpland un pahar, a dat unuia din parinti si
acela uitandu-se la frate s-a maniat zicand : fiule, te rog, nu-mi da acel sarpe
veninos. Auzind aceasta parintii, nici unul n-a vrut sa primeasca vin sa bea,
iar care apucasera mai inainte de baura cate un pahar, se caiau foarte si se
defaimau.
19) Un frate oarecare s-a maniat pe alt frate si stand la rugaciune, cerea de
la Dumnezeu rabdare si sa ia de la dansul fara de ispita, acea manie. Rugandu-se
astfel, a vazut ca un fum iesind din gura lui si indata i-a trecut mania.
20) Un frate oarecare flamanzind a vrut sa manance de dimineata si se lupta
cu gandul sa nu manance, pana nu se vor implini trei ceasuri din zi. Si luand
posmagi i-a pus in apa sa se moaie, iar daca au trecut trei ceasuri din zi,
a sezut sa manance si cautand spre mancare cu mare pofta, fiind foarte flamand,
si-a zis : mai bine este sa mai astept putin sa nu mananc pana ce se va implini
noua ceasuri din zi. Iar daca s-au implinit, s-a sculat si a stat la rugaciune
si atunci a vazut cu ochii lui pe vrajmasul diavol ca un fum iesind de sub servetul
care era asternut unde-si gatise el sa manance paine. Si indata i-a trecut foamea,
scapand si de lacomia pantecelui si de nesaturare.
21) Un batran oarecare era bolnav de multa vreme si multe zile n-a mancat, nici
n-a baut, iar ucenicul lui vazand ca atatea zile n-a mancat nimic, i s-a facut
mila de dansul si il ruga, zicand : te rog, parinte, mananca ceva, cat de putin
si ti se va mai deschide gustul si te vei mai racori din boala. Si indata facand
foc, a pus de i-a gatit putina mancare. Caci avea doua vase : in unul avea putina
miere, iar in altul putin ulei de canepa, pe care il tinea de multa vreme pentru
candela si care era ranced, amar si imputit. Deci, fratele voind sa ia putina
miere ca sa indulceasca bucatele pe care le facuse pentru batranul sau, n-a
luat seama bine din care vas sa ia si in loc sa ia miere a gresit si a luat
ulei ranced si amar, si a pus in bucatele batranului sau si a dus la batranul
rugandu-l sa guste. Iar batranul luand odata si gustand, indata a cunoscut greseala
fratelui si a tacut, nezicand nimic. Fratele il ruga cu osardie sa mai guste
macar o data sau de doua ori. Insa batranul nu mai voia sa guste, zicand : ajunge,
fiule. Fratele insa, il silea sa mai guste, zicand : te rog, mai gusta, parinte,
ca foarte bune bucate ti-am facut. Iata ca si eu am sa mananc cu tine. Si luand
cu lingura si gustand, atunci a vazut ce a facut si cazand la picioarele batranului,
i-a zis : amar mie, ce-am facut ! Iarta-ma, parinte, ca ti-am gresit si n-am
stiut si in loc de miere ti-am pus in bucate ulei ranced si amar si te-am prapadit
si nu mi-ai spus cand ai luat odata de ai gustat, socotind poate, ca eu inadins
am facut aceasta, punand asupra mea acel pacat. Batranul i-a zis : nu te scarbi
de aceasta, fiule, ca de ar fi vrut Dumnezeu ca sa-mi pui miere in bucate, miere
mi-ai fi pus, iar acum ce a vrut Dumnezeu, aceea mi-ai pus. Si aceasta zicand
batranul, indata s-a simtit desavarsit sanatos si sculandu-se din patul lui,
a multumit lui Dumnezeu, mangaindu-l si pe ucenicul sau.
22) Un frate a mers la muntele Feremului, la un oarecare batran mare cu viata
si foarte iscusit cu fapte bune. Inchinandu-se dupa obicei, l-a intrebat zicand
: ce voi face, parinte, caci imi piere sufletul ? Batranul a zis : pentru ce
iti piere sufletul ? Fratele i-a raspuns : cand eram in lume, in viata mireneasca,
foarte mult posteam, rugaciuni si privegheri faceam si multa ravna sufleteasca,
umilinta si lacrimi aveam, iar daca m-am lepadat de lume si m-am facut calugar,
nici una din acele bunatati nu vad in mine. Batranul i-a zis : sa ma crezi,
fiule, ca acele bunatati care-mi spusei ca le faceai cand erai mirean, toate
pentru mandria si lauda oamenilor le faceai, caci aveai indemnator spre ele
pe cel ce in taina se lupta cu tine si acele fapte ale tale nu erau primite
de Dumnezeu. Pentru aceea diavolul nu te baga in seama, nici nu sta impotriva
cu razboi, ca sa ia sporirea ta. Acum vede ca ai iesit ca la razboi, asupra
lui si pentru aceea si el se inarmeaza asupra ta. Mai placut si mai primit este
lui Dumnezeu un psalm ce-l vei citi acum cu smerenie, decat o mie de psalmi
pe care-i citeai in viata mireneasca cu mandrie. Zis-a iarasi fratele : eu,
parinte, acum nici sa postesc nu pot si toate lucrurile si faptele bune s-au
luat de la mine. Batranul i-a zis : frate, iti ajunge ce ai, rabda cu multumire
si te vei folosi. Iar el tinea tot una, zicand : cu adevarat, parinte, pierdut
este sufletul meu. Atunci batranul a inceput a-i zice lui asa : crede-ma, frate,
ca nu voiam sa-ti zic cele ce ti-am zis, ca sa nu-ti slabeasca gandul, caci
te vad foarte inselat de vrajmasul diavol si esti aruncat in trandavie si in
deznadajduire; ci asculta sfatul meu si lasa parerea pe care o ai ca vietuiai
si faceai bine cand erai in viata mireneasca, de vreme ce toate acele fapte
ale tale din viata mireneasca erau pentru mandrie, precum si a fariseului aceluia
care pentru bunatatile lui cele cu multa mandrie i se parea ca este mai placut
decat toti oamenii lui Dumnezeu, si cu acea parere a mandriei, si-a pierdut
toate ostenelele. Iar tu acum smerindu-te inaintea lui Dumnezeu si parandu-ti-se
ca nu faci nici o fapta buna inaintea Lui, aceasta smerenie, fiule, iti ajunge
pentru mantuirea sufletului, ca si vamesul care nici o bunatate nu facuse si
cu o smerenie ca aceasta s-a indreptat. Ca mai placut lui Dumnezeu este omul
pacatos si lenes si cu inima infranta si smerita, decat cel ce face multe bunatati
si se inalta in gandul sau, socotindu-se, ca mai placut este inaintea lui Dumnezeu.
Acestea auzind fratele, a luat mare folosinta si multa mangaiere sufletului
sau si s-a inchinat batranului pana la pamant, zicand : sa stii, parinte, ca
astazi mi-ai mantuit sufletul. Si asa s-a dus multumind lui Dumnezeu.