Autor: Pr. Eugen Dragoi
La cimitir
Dupa incheierea slujbei prohodului din biserica se porneste,
in aceeasi procesiune, catre cimitir. Pe marginea gropii, preotul rosteste
ultima ectenie si se canta "Vesnica pomenire". Inainte de acoperirea sicriului,
cei ce n-au putut sa-si ia ultimul ramas bun, pot s-o faca acum, sarutand
icoana de pe pieptul celui decedat, si, dupa caz, mana acestuia. Preotul
apoi savarseste tot ritualul de ingropare (varsa untdelemn si vin peste
cel decedat, pecetluieste groapa) si binecuvanteaza coliva si darurile
care se impart la cimitir.
De retinut:
- Icoana de pe pieptul mortului se ia de catre rude si se duce
acasa, ea folosindu-se, de regula, si la pomenirea de patruzeci de
zile (panaghia). De asemenea - desi nu este obligatoriu - si toiagul
poate fi luat acasa si aprins la zilele de pomenire pentru cel decedat.
- Acum se scoate - de catre rude - piedica de la picioarele mortului
care se lasa in sicriu.
- Florile care au fost puse in sicriu este potrivit sa se stranga
si, dupa acoperirea mormantului, sa fie asezate deasupra, ele amintind
de frumusetea raiului.
- Pomul (ramura de copac) impodobit cu fructe, dulciuri, covrigi
etc., care s-a purtat inaintea cortegiului mortuar, se infige la mormant
langa cruce, dupa ce a fost golit de bunatatile din el, care se dau
de pomana.
- Tot acum se impart, pentru sufletele raposatului diferite daruri.
De preferat ca aceastas milostenie sa se indrepte catre strainii nevoiasi.
- S-a incetatenit traditia ca, dupa astuparea mormantului, sa
se dea "peste groapa", de pomana, o plapuma (ori o patura), perne,
o caldare cu apa, o gaina vie etc. Toate acestea nu au decat o singura
semnificatie: milostenia pentru sufletul celui raposat care nu trebuie
sa treaca neaparat de la cel ce da catre cel ce primeste peste mormant,
gestul neimplicand nici o rezonanta si neavand nici o incarcatura
religioasa.
- Familia si asa incercata de durere nu trebuie sa faca excese
in ceea ce priveste pregatirea de inmormantare. Un astfel de trist
eveniment nu trebuie transformat in prilej de fala sau intr-o intrecere
de a face pregatiri cat mai multe si cat mai scumpe. Trebuie pastrata
masura in tot ceea ce intreprindem, preocupandu-ne mai mult de rugaciunea
pentru sufletul celui decedat, decat de mese imbelsugate si daruri
costisitoare. Nu cosciugul scump, nici multele coroane sau jerbe ori
mancarurile rafinate si abundente trebuie sa preocupe familia, ci
rugaciunea profunda de care sufletul decedatului are nevoie, caci
se pregateste de intalnirea cu Dumnezeu. Cel mai potrivit este, in
astfel de situatii, sa se faca milostenii (adica sa se dea de pomana)
din alimente si haine crestinilor care traiesc o viata grea in azilurile
de batrani, orfanilor, vaduvelor, caselor de copii, asociatilor de
handicapati, intr-un cuvant, strainilor care efectiv au nevoie si
se bucura de o haina ori de o farfurie cu mancare.
|