Autor: Pr. Eugen Dragoi
Ritualul inmormantarii
In ziua si la ora stabilita de comun acord cu preotul
pentru inmormantare, rudele pregatesc tamaia si ofera preotului si cantaretului
cate o lumanare aprinsa.
Dupa slujba ce se oficiaza la casa decedatului (ori
la capela sau casa mortuara), se organizeaza procesiunea de inmormantare,
care ramane aceeasi pana la cimitir.
Convoiul mortuar se aranjaza astfel: in frunte merge
un credincios cu crucea (care va fi pusa la capataiul mortului); urmeaza
cei ce poarta coliva si vinul, pomul cu darurile ce sa impart saracilor
(simbol al vietii si al mortii, inchipuind raiul in care se doreste a
ajunge sufletul mortului), cei cu coroanele (daca sunt), purtatorii de
sfesnice, cantaretul si preotul, carul mortuar (dricul) cu sicriul, rudele
mortului si ceilalti participanti.
Pe drum pana la biserica si apoi pana la cimitir, se
canta "Sfinte Dumnezeule" funebru de catre cor sau credinciosi, sub conducerea
cantaretului.
Cand convoiul ajunge la anumite raspantii de drumuri
ori in locurile legate de viata si activitatea decedatului sau in dreptul
unei biserici, preotul zice in dreptul sicriului extenia pentru morti.
De retinut:
- Obiceiul de a sparge o cana sau un vas atunci cand decedatul
este scos din casa pentru inmormantare este pagan si exprima mentimerea
unei superstitii care denota ignoranta.
- Fanfara la inmormantare este un obicei strain de traditia ortodoxa,
care n-a admis cantarea instrumentala in cult. De multe ori, astfel
de formatii canta piese muzicale populare, romante, marsuri, care
sunt in total dezacord cu sobrietatea evenimentului inmormantarii.
Astfel de practici dovedesc lipsa de seriozitate a celor care le solicita
si putinul respect ce-l poarta celor decedati. Indeosebi, in perioadele
celor patru mari posturi din an, trebuie evitata cu desavarsire angajarea
unei fanfare la inmormantare.
- In timpul slujbei la biserica se va pastra aceeasi atmosfera
de liniste si de reculegere.
- Celor prezenti li se impart lumanari aprinse (uneori insotite
de o batista, o panza alba sau un prosop, precum si un covrig, un
mar sau un colacel etc.) de sufletul celui raposat. Cei ce primesc
aceste daruri sunt datori sa spuna "Dumnezeu sa-l ierte" sau "Bogdproste!"
(Cuvant slav, incetatenit la noi, dar care in traducere inseamna tot
"Dumnezeu sa-l ierte!"). Aceste formule inlocuiesc pe cea obisnuita
de "multumesc" ori frantuzismul "merci" care nu se folosesc in asemenea
ocazii.
- Unii credinciosi atentioneaza persoanele insarcinate cu oferirea
lumanarilor, adesea chiar in timpul slujbei, sa nu dea si rudelor
apropiate ale celui decedat. Practica aceasta este nefondata. Oferirea
si primirea lumanarii aprinse reprezinta credinta comuna in "Lumina-Hristos"
care calauzeste sufletul decedatului pe calea vesniciei. Cu atat mai
mult, rudele apropiate sunt chemate sa se adauga celor ce marturisesc
aceasta credinta si sa poarte in maini simbolul "luminii celei neapuse"
- La sfarsitul slujbei, membrii familiei si ceilalti credinciosi
saruta icoana aflata pe pieptul mortului, iar cei mai apropiati ca
rudenie, mana ori fata mortului, aceasta reprezentand sarutarea cea
mai de pe urma. Gestul acesta, semnul iertarii si al impacarii prin
care ne luam ramas bun de la cel care pleaca dintre noi, se face in
perfecta ordine si liniste, intrucat ne aflam in locasul bisericii
si nu trebuie perturbata atmosfera slujbei de inmormantare.
- Practica de a lipi pe crucea din mana mortului o moneda este
pagana si trebuie parasita. Cu acest ban se credea ca mortii platesc
luntrasului Caron trecerea peste Stix (un fluviu) al infernului. A
atasa un ban de Sfanta Cruce reprezinta o impietate si perpertuarea
unei superstitii pe care orice crestin ortodox nu o poate sustine.
- Cand preotul citeste rugaciunea de dezlegare, unii credinciosi,
nefiind atenti la semnsul cuvintelor, se reped sa dezlege panglica
cu care sunt legate picioarele mortului. Gestul acesta trebuie evitat,
ridicarea piedicii urmand sa se petreaca nu in biserica, ci la cimitir,
pe marginea gropii. Preotul, de fapt, se roaga astfel: "Dezleaga,
Doamne, pe adormitul robul Tau (aici ii spune numele) de pacatul sufletesc
si trupesc", iar a doua rugaciune: "Si-i iarta lui toate cate a pacatuit
cu cuvantul, cu lucrul sau cu gandul, dezlegandu-l si de legatura
pusa in orice chip asupra lui, cu care el insusi din manie sau din
alta pricina s-a legat pe sine...". Deci este limpede ca preotul nu
se roaga pentru dezlegarea piedicii de la picioare, ci pentru dezlegarea
pacatelor.
- Coliva, vinul, colacul si capetele se vor aduce in biserica
unde raman pe parcursul slujbiei inmormantarii. In coliva, colac si
in capete se parind lumanari, arzand tot timpul slujbei.
- Coroanele si pomul raman la usa busericii.
- Barbatii vor intra in locasul sfintei biserici cu capul descoperit.
- La capataiul celui decedat se asaza unul sau doua sfesnice,
in care cei prezenti aprind lumanari.
- La organizarea convoiului funebru se obisnuieste ca, langa
cruce, cineva sa poarte fotografia indoliata a celui decedat sau icoana
cu patronul numelui.
- Atunci cand se fac opriri pentru a rosti preotul ectenia, unii
credinciosi desemnati din vreme asaza sub carul mortuar ori inaintea
acestuia bucati de panza alba numite poduri. Ele reprezinta "vamile
vazduhului", peste care trebuie sa treaca sufletul celui decedat,
in ascensiunea sa spre tronul de judecata al lui Dumnezeu. Tot acum
se imart daruri de pomana si bani celor saraci, spre pomenirea celui
raposat.
- Daca vreunul din membrii familiei sau un alt credincios (prieten,
coleg de serviciu, etc.) doreste sa tina un cuvant la catafalcul celui
decedat, trebuie sa ia legatura cu preotul slujitor care-i va indica
momentul cel mai potrivit pentru aceasta.
- Pentru economia de timp a celor prezenti (unele rude sunt venite
de la mari departari) si pentru faptul ca un cortegiu funerar nu trebuie
sa fie un prilej de fala ori de parada, este indicat sa se evite plimbarile
lungi cu acest prilej, alegandu-se drumul cel mai scurt spre cimitir.
- Exista si o alta intelegere gresita in legatura cu traseul
de parcurs de la casa decedatului la biserica si de acolo la cimitir.
Toti stiu ca cel decedat se duce "pe drumul fara intoarcere". Aceasta
expresie inseamna, in fapt ca mortul nu se mai intoarce, evident,
acasa. Multi insa considera ca expresia "drumul fara intoarcere" ar
insemna ca nu trebuie sub nici un chip sa te intorci cu mortul pe
acelasi drum. De aici, o serie intreaga de complicatii, incercandu-se
itinerarii greoaie, care consuma timpul si supun pe cei indoliati
la parcurgerea pe jos a unor distante mari de drum, accentuandu-le
inutil oboseala. Pentru a evita astfel de situatii, cei care se ocupa
cu organizarea ceremonialului este bine sa se sfatuiasca, in prealabil,
cu preotul.
- Mai dainuie pe alocuri si superstitia ca in prima zi a saptamanii
- luni - nu este bine sa se faca inmormantare ("pentru ca e inceputul
saptamanii si ar muri toti din casa"). Fireste ca o atare "credinta"
este fals si nu trebuie luata in considerare, inmormantarea putandu-se
sa se faca in orice zi a saptamanii.
|