INTRODUCERE 

            În America oamenii se consideră credinciosi, dar în acelasi timp se comportă precum ateii. Judecati chiar si după traditionalele reguli de purtare crestină, cu greu s-ar putea spune că americanii sunt un popor crestin.

            În comparatie cu alte culturi, noi, americanii suntem poporul cel mai materialist, mai desacralizat din câte există. Însă potrivit părerii noastre despre noi însine, am fi un popor 'religios' si chiar 'bun'…Cine încearcă să ne judece îsi poate forma părerea fie după ce spun americanii despre ei însisi, fie după ce în realitate fac. Ei spun că-si iubesc familiile, dar jumătate din căsnicii sfârsesc în divort. Spun că-si iubesc copiii, dar aproape o treime din copii sunt avortati (1,6 milioane pe an), iar alte milioane de nou-născuti sunt abandonati unui sistem de învătământ falimentar, sau lăsati pe mâna tribunalelor, asistentilor sociali si orfelinatelor.

            Din perspectiva adevarului istoric al crestinismului, problemele morale care ne înconjoară nu sunt atât rezultatul lipsei de religie în societatea noastră, cât consecintele credintei exagerate în false religii. Trăim într-o lume care se consideră profund religioasă. Cu toate acestea, trăirea religioasă, credinta în învătătura istorică a Bisericii (crestinismul Ortodox) sunt desuete în America. Sunt desuete atât în cercurile secularizate ale lumii educate (cum au fost denumiti intelectualii, personalitatile mass-media, profesorii si educatorii, judecătorii si personalitătile din lumea afacerilor care împreună formează standardele intelectuale politice si sociale din societate) si nu mai putin în fiecare din comunitătile Protestante, care de care mai arogante. Cele dintâi au abandonat crestinismul istoric împreună cu toate ideile metafizice si transcendente, pe care le-au înlocuit cu un ideal secular după care sansa oarbă si natura, nu Dumnezeu, îl face pe om…Celelalte mai pastrează un fel de credintă, dar este o credintă extrem de subiectivă, prezenta în toate confesiunile de Protestanti 'născuti din nou'. Personal cred că o astfel de 'credintă' este mai mult o formă de psihoterapie decât o trăire potrivit crestinismului istoric, potrivit căruia omul trebuie să-si acorde viata cu un cod sacramental si ascetic.

            În ziua de azi foarte putini dintre aceia care studiază cu seriozitate problemele morale sau cultural-istorice cu care se confruntă societatea noastră se gândesc să propună si să accepte ca solutii perceptele crestinismului istoric. Si totusi, câtiva dintre ei pretind că sunt crestini, că sunt religiosi, desi ceea ce fac este în contradictie cu ceea ce spun că cred. Acest dualism este posibil pentru că am ajuns să credem că realitatea se împarte în compartimente. Într-un comportament viata cultural-politică se desfăsoară de parcă ar fi un demers secular-stiintific. În celălalt compartiment ne păstrăm religia. Ne purtăm de parcă religia ar fi o problemă personală, psihologică, o problemă subiectivă. Rareori se întâmplă ca adevărul duhovnicesc sa fie prezentat ca parte a vietii de zi cu zi, ori ca solutie la ceea ce numim probleme seculare, politice sau morale. Tot mai putin învătătura istoric-crestină este prezentată drept adevar sacramental care transcende toate celelalte pretinse adevăruri si care ne îndeamnă să privim întreaga viată ca ceva sacru, frumos si plin de sens.

            Viata modernă este asadar fracturată în sfere spirituale si seculare. Marele teolog Ortodox, Părintele Alexander Schmemann, numea această fractură drept un păcat: "Păcatul nu stă în neglijarea de către om a îndatoririlor sale religioase, păcatul e că omul Îl gândeste pe Dumnezeu în termeni religiosi, opunându-L vietii."

            Uneori mergem atât de departe încât formalizăm cu totul această curioasă si arbitrară diviziune a realitătii. De exemplu, a devenit un fapt de 'credintă' academică modernă să recunosti că adevărul istoric crestin religios are putin sau chiar nimic de oferit oamenilor dintr-o societate pluralistă si democratică. Într-adevăr, în societatea noastră pluralistă pretindem că moralitatea este în mare parte o problemă de alegere personală si că libertatea (inclusiv libertatea fată de traditia morală sau religioasă) este benefică si de dorit. Spiritualitatea s-a privatizat si ea în mare măsură si a fost alungată din forul public până într-acolo, încât acum ni se pare normal să te pretinzi spiritual si în acelasi timp să trăiesti după reguli exclusiv materialist-hedoniste.

            Cu toate acestea, învătătura Bisericii istorice crestine (Biserica Ortodoxă) este, în aceste privinte, total diferită de convingerile secularizate din lumea contemporană. Biserica istorică împărtăseste credinta că alegerea personală a fiecăruia dintre noi, a binelui si a răului, este cauza problemelor omenesti, a izbânzilor si a însăsi istoriei omenesti. Potrivit Bisericii, problemele seculare, sociale si politice ale omenirii nu pot fi întelese în afara alegerilor morale pe care oamenii le fac pe baza liberului arbitru. Credinta spirituală este astfel relevantă atât pentru tendintele cultural, politice si istorice, cât si pentru teoriile stiintifice, politică sau educatie. Si aceasta pentru că, potrivit Sfintei Traditii a Bisericii istorice, Dumnezeu (nu natura) este ultima sursă de adevăr. Mai mult decât atât, potrivit Bisericii istorice, mântuirea implică o aventură spirituală spre Dumnezeu, nu doar urmărirea unor sentimente personale.

            Potrivit Sfintei Traditii este posibil să scrii o carte ce încearcă  să critice problemele social-politice ale vremii si să propui în acelasi timp o solutie religioasă la acele probleme. Dacă adevarul e în crestinism, în sensul că învătătura Bisericii istorice descrie realitatea asa cum este ea si oferă o călăuzire sigură pentru oameni, învătându-i cum să trăiască în pace cu Dumnezeu, chiar cum să participe la natura Sa divină, atunci ideile crestine se vor răsfrânge asupra tuturor dimensiunilor existentei umane. Aceasta presupune să nu fie limite între ceea ce e religios si ceea ce e secular. Amândouă categoriile vor fi întelese ca având aceeasi sursă. Astfel, legea va fi înteleasă ca fiind legată de morala religioasă, iar politica va cadea în legitima sfera de influentă a oamenilor religiosi cu idei religioase. Si încă mai mult: credintele indivizilor se vor regăsi în purtările lor.