Politica înlocuieste religia

          Semintele super-statului secular modern, cu un guvern puternic, fără limite morale - supranumit 'statul-bonă' - au fost sădite de umanistii francezi, iar apoi de cei americani care credeau în puterea ratiunii de a rezolva toate problemele omenirii.[1] Abandonarea liturghiilor sacramentale, a ierarhiei apostolice si a Sfintei Traditii a crestinismului istoric de către Protestanti avea sa creeze un vacuum de autoritate morală. Demersul lor nihilist a fost desăvârsit de către discipolii lor secularizati, conducătorii miscărilor franceze, iar apoi americane, de tip Iluminist-Romantic. Începând prin a abandona Sfânta Traditie si autoritatea patriarhală în numele 'libertătii individuale', Protestantii si urmasii lor Iluministi aveau să sfârsească, ironic, prin a modela o lume unde, în absenta autoritătii bisericesti, puterea absolută putea fi implacabil investită într-un stat secular avid, tot mai dezvoltat.

          Cum individualismul nestăvilit a degenerat curând in haos - divort, avort, crimă - oamenii au început să se îndrepte spre guvern - taxe, programe sociale, ajutor de somaj - pentru a păstra ordinea si pentru a găsi solutii la problemele sociale care s-au înmultit exponential în urma prăbusirii vechii ordini morale.[2] Asa cum am văzut, aceasta nu înseamnă că întreaga cultură era ateistă. Osanale din gură continuau - si continuă -  să I se aducă lui Dumnezeu in Lumea Nouă. Dar 'Dumnezeul' proslăvit acum apartine altei realităti: 'visul american' secularizat, materialist, planificat; politica plăcerii, împlinirii de sine si a distractiei; obsesia cresterii economice - toate sunt acum scopuri în sine.  

          'Dumnezeu' Îsi are locul Său în societatea americană, dar El este acum doar o simplă rotită din întregul mecanism - 'visul american' - în care Protestanti, Romano-Catolici protestantizati si nu putini Ortodocsi materialisti secularizati continuă să se adăpostească sub mantaua 'crestinismului' în timp ce îsi dedică cea mai mare parte a timpului singurului lucru care pare să le stârnească interesul: prosperitatea economică si cruciadele politico-ideologice menite să remodeleze utopic omenirea astfel încât rasa umană să devină si mai 'prosperă'.

          În această căutare egoistă, seculară câtiva episcopi, preoti si teologi  Romano-Catolici par să fi fost infectati de virusul utopic Iluministo-Romantic. Si ei par să caute solutii politice (de exemplu feministe), nu duhovnicesti, la problemele oamenilor. Si ei apelează la stat pentru a-si diversifica programele, birocratia si initiativele pentru a face 'dreptate', pe care ei o înteleg doar în termeni politico-economici sau în cei referitori la relatiile dintre sexe. Iată, de exemplu, sfera de interese a multor episcopi Romano-Catolici americani, care pare una si aceeasi cu agenda de lucru a stângii politice americane, adeptă convinsă a unui stat puternic, presărată cu frânturi de etică crestină adăugate ca o concesie[3].

          Unii Romano-Catolici si Ortodocsi din America sunt irecuperabil politizati. Ei au ajuns astfel ca urmare a imitării teologilor 'liberali' Protestanti de felul celor care domină Consiliul Mondial al Bisericilor. Astfel, Protestantii au otrăvit izvorul de unde ei însisi s-au tras, învătând, asa cum scrie Profesorul Bruce, să

          "…accepte ipotezele si schema de lucruri din lumea modernă seculară. Desi Bibliei i se acordă încă un loc important în retorica …Protestanta, ea este acum interpretată din perspectiva ratiunii si culturii moderne…[există] un impuls permanent de a moderniza credinta, de a abandona premizele articolelor de credintă istorice si de a adapta gândirea si practica bisericilor cu acelea din lumea seculară."[4]

          O dată cu abandonarea Sfintei Traditii, adevărul religios a fost individualizat de Protestanti 'conservatori' si 'liberali' deopotrivă. În realitate, numele de 'conservator' si 'liberal' nu mai înseamnă nimic în contextul american. Nu mai există Protestant conservator, după cum nu au existat bolsevici 'conservatori'. Istoria si însăsi existenta Protestantismului este o continuă revolutie împotriva trecutului crestin, chiar dacă multi Protestanti pretind că Biblia este fundamentul lor moral. Cum interpretarea Bibliei nu se mai face prin prisma Sfintei Traditii, a Bisericii care a dat Biblia, sau a mintii Bisericii veacurilor, ne mai fiind parte a disciplinei zilnice a liturghiei, rugăciunii si slujirii, este limpede că Biblia a ajuns sa spună ce vrea fiecare. Astfel că singura voce din societate care vorbeste cu autoritate este statul, de vreme ce doar legile sale sunt considerate ca absolute, nesupuse revelatiei individuale.[5]

          Moralitatea este din ce în ce mai mult la cheremul statului în America. Ceea ce este 'legal', 'constitutional' sau cel putin posibil din punct de vedere stiintific, a devenit, pentru multi americani, mai important decât chestiunile religioase cu privire la bine si rău. Mai presus de toate, se pare că ceea ce contează pentru majoritatea americanilor, religiosi sau nu, cu convingeri de dreapta sau de stânga, este ca statul să asigure prosperitate economică, numită 'dreptate' de cei de stânga sau 'dezvoltare' de cei de dreapta, atât unii cât si altii considerând-o un 'drept fundamental'.

          Probabil fără să intentioneze asa ceva, ctitorii nostri ne-au lăsat într-o stare în care puterea politică a devenit treptat absolută si de necontestat. Cum adevărul religios a fost relativizat si personalizat, adevăratele drepturi ale omului - dreptul la viată si la liberă exprimare, de exemplu - s-au diminuat încetul cu încetul. Această tendintă se observă mai ales în intoleranta manifestată fată de discursul 'incorect din punct de vedere politic' din campusurile noastre universitare, fată de pruncii nedoriti, fată de pruncii 'deficienti' nenăscuti, fată de săraci, fată de negri, fată de cei suferinzi si fată de cei vârstnici care le-ar sta, chipurile, în calea pricopsirii economice. Nu pare să fie prea mult loc în societatea noastră pentru cei numiti cândva 'cei mai mici dintre acestia'.

          De vreme ce religia si institutiile traditionale ierarhice - precum familia si biserica - au ajuns subordonate statului, toate sferele vietii au devenit politizate. Politica - mai ales sub formele ei cele mai populare: economia, medicina, ingineria socială - este acum, din ce în ce mai mult, singurul centru de interes din societate. Din incinta universitătilor până la declaratiile modernizatilor episcopi Romano-Catolici americani, fiecare apelează la stat pentru 'dreptate socială'. Când vorbim de 'moralitate' ne referim, cel mai adesea, la 'moralitatea' socială, economică sau politică. Nimic despre păcat, căintă sau responsabilitate individuală.

          Nici religia nu a scăpat de politizare. I-a revenit rolul de a-i motiva pe cei slabi de înger pentru exersarea virtutii civice sau de a le oferi o stare de confort personal, psihologic. Astfel că religia nu se mai ocupă de chestiuni privitoare la adevărul obiectiv, ci doar de ceea ce îi face pe adeptii ei să se simtă bine sau de ceea ce îi ajută să-si trăiască viata  eficient - adică să aibe 'succes' si să fie 'fericiti'.

          Ca orice altceva în ziua de azi, religia nu este decât o prelungire a căutării noastre pentru o fericire seculară, materială, psihologică, garantată de stat ca 'drept' al fiecărui cetătean, fără de care fiecare cetătean este o 'victimă'. Consumăm fericirea asa cum consumăm orice alt produs. La fel ca psihologia, produsul religiei moderne este menit a ne face să ne simtim 'deplini'. Nu presupune nici un fel de sacrificiu, cu atât mai putin o călătorie anevoioasă de-a lungul unui drum dificil, de o viată,  spre Dumnezeu, o dată ce ne-am angajat sa-L urmăm zi de zi.

          Religia americană este deci la polul opus fată de viziunea Bisericii istorice asupra mântuirii, asa cum este ea exprimată de episcopul Iacov:

          "Ultima nădejde pentru orice crestin [este] unirea cu Hristos, potrivit chipului Său…Adevărata credintă se deprinde abia după ani lungi de căutări, de încercări si de experiere a dragostei lui Dumnezeu în situatiile practice de viată."[6]