Despre "Yoga crestină"
-pe marginea ereziilor părintelui Dechanet-
Din cartea "Despre horoscop, cutremure si ghicirea viitorului" - de Danion Vasile
"Crestinismul a fost predanisit cu atâta limpezime încât nu este dezvinovătire
pentru cei care nu îl cunosc".
Sfântul Ignatie Briancianinov[13;35]
"Crestinismul este una dintre căile spirituale autentice ale acestei lumi prin
care se ajunge la Dumnezeu. De asemenea si sistemul yoga este un sistem spiritual
care, urmat cu perseverentă, încredere si dragoste, îti transformă în bine viata
interioară si exterioară. (...) Si, deodată, te cuprinde o dragoste si o recunostintă
ce te aduce aproape de lacrimi, căci întelegi esenta si sensul vietii. Si, odată
ce ai perceput Divinul din tine, îl vei purta în minte si în suflet tot timpul.
Atunci cum poti spune că yoga te îndepărtează de crestinism, deci de Dumnezeu?
E cea mai mare greseală spusă din ignorantă si necunoastere. E un păcat. Mircea
Eliade, în cartea sa India, scrie: «Pe orice drum se ajunge la Dum-nezeu, dar
cel mai sigur drum e si cel mai simplu. Omul ignorant a născocit dificultatea
găsirii lui Dumnezeu. De ce să fie greu să-L găsesc, dacă e în mine, dacă e
chiar în sufletul meu?... » Deci, orice cale ai alege, important este să-L simti
pe Dumnezeu.
În concluzie, poti să practici yoga, dar, în acelasi timp, să fii un bun crestin,
căci ambele căi au acelasi scop, comuniunea cu Dumnezeu."
Dărmănescu Diana (144)
*
"Este falsă afirmatia care sustine că cel care frecventează cursurile de yoga
se rupe de religia crestină. (…) La sărbătorile crestine, yoghinii vin la cursul
domnului Gregorian Bivolaru, se întâlnesc si se bucură de acele momente deosebite
într-un mod cu totul diferit de acei "crestini" care folosesc aceste ocazii
drept niste motive de a mânca peste măsură si de a se îmbăta, sau de a discuta
probleme mărunte, meschine, care mănâncă omului viata de zi cu zi si care îi
abat mereu atentia de la credinta în Dumnezeu."
Lucian Poenaru (143)
*
"La începutul practicii yoga aveam multe îndoieli în ceea ce priveste compatibilitatea
dintre yoga si crestinism. Însă pe parcursul practicii yoga oferite la curs
am ajuns să constat că aceste dubii sunt nefondate si au început să dispară
prejudecătile si dogmele închistatoare. Prin intermediul diverselor materiale,
brosuri, cărti primite la cursul de yoga, aflam de fiecare dată despre felurite
curente si practici spirituale si constatam, de fiecare dată, că cele autentice
se aseamănă foarte mult. O impresie deosebită mi-a făcut cartea lui Alexis Carrel,
Rugăciunea, în care articolul părintelui Dechanet, "Yoga crestină", mi-a clarificat
mult viziunea asupra apropierii de crestinism prin yoga. Atunci se ridică o
întrebare firească: de ce o multime de asa-zisi "slujitori ai Bisericii" resping
cu toată forta chiar simpla idee de înrudire a acestor căi?"
Gherman Sergiu (136)
*
Mărturiile de mai sus sunt luate din anexa editiei românesti a controversatei
cărti a părintelui Dechanet, Yoga crestină. Ele sunt trei mărturii care trebuie
luate în serios si care, prin sinceritatea lor, pecetluiesc mesajul părintelui.
Ele repetă ideea centrală a cărtii, idee foarte răspândită în zilele noastre,
si anume că între yoga si credinta crestină nu există o reală contradictie.
Diana Dărmănescu scria chiar că, din punctul ei de vedere, e un păcat să afirmi
că yoga te îndepărtează de Dumnezeu.
Din punct de vedere crestin, această afirmatie este o blasfemie. Scopul practicilor
yoga este eliberarea, iesirea din ciclul reîncarnărilor. Telul vietii crestine
este mântuirea. Yoghinii, care vor să devină supraoameni, sunt urmasii lui Lucifer
care a vrut să fie mai mare decât Dumnezeu. Crestinii sunt copiii lui Dumnezeu
care vor să meargă pe calea mântuirii pe care le-a arătat-o Însusi Hristos,
Fiul lui Dumnezeu.
Yoga înseamnă nimicirea persoanei, sufocarea persoanei, uciderea personalitătii
în numele unei fantomatice beatitudini mistice, starea de samadhi.
Credinta crestină este udarea florii sufletului cu apa pe care Dumnezeu o trimite
drept binecuvântare.
Acest articol nu îsi propune o analiză comparativă a celor două căi spirituale.
Scopul lui este de a arăta cum se prezintă înselarea drept adevăr. Diavolul
care l-a înselat pe Adam nu s-a oprit din lucrarea sa. Astăzi el foloseste procedee
foarte diferite pentru a seduce sufletele.
Una dintre principalele sale arme este aceea de a se folosi de cărtile eretice.
Porunca Bisericii, poruncă prin care vorbeste Dumnezeu, este clară: "Crestinii
să nu citească cărti eretice!". Dar oamenii nu vor să tină cont de această poruncă.
Li se pare că ,dacă ar asculta-o, ar fi habotnici. Si, ca să nu fie habotnici,
citesc tot ce li se pare interesant. Dar, aflând ceea ce pare a fi interesant,
îsi pierd sufletele.
Harul lui Dumnezeu se îndepărtase de un părinte din Pateric numai pentru că
acesta avea în chilie o carte în care apăreau niste idei eretice.
Unii crestini nu numai că tin cărti eretice în casă, ci le si citesc. Si chiar
se bucură să vadă câte asemănări există între credinta crestină si alte credinte.
Se bucură de gustarea fructului oprit. Oare de ce Biserica îi împiedică să citească
tot ceea ce vor?
Răspunsul este simplu: pentru că oamenii nu sunt în stare prin propriile puteri
să discearnă binele de rău. Pentru că, primind ceea ce este sau mai degrabă
pare folositor din aceste cărti, primesc si rătăcirea.
Oamenii se supun de bunăvoie unui examen atunci când citesc o carte religioasă:
cred că sunt destul de maturi ca să nu se vateme.
"Biserica a dat porunca să nu citim cărti eretice", spun oamenii, dar nu este
deloc asa. Biserica nu este o persoană, nu este un imperator sau un alt dictator.
Biserica nu este decât vocea lui Dumnezeu, este casa lui Dumnezeu. Nu Biserica
a dat poruncile, ci Dumnezeu. Poruncile Bisericii sunt poruncile lui Dumnezeu.
Pentru multi este însă greu să înteleagă acest lucru.
Dumnezeu vorbeste prin Biserică. Unii primesc acest adevăr, iar altii îl refuză.
Nu vom încerca să îi convingem pe acestia din urmă să primească poruncile Bisericii.
Vom încerca însă să îi ajutăm să înteleagă cel putin perspectiva pe care o propune
Biserica: aceea de a-i feri pe credinciosi de a cădea în plasa învătăturilor
rătăcite.
Pentru aceasta vom analiza cartea părintelui Dechanet, Yoga crestină, o carte
plină de erezii. Se poate pune întrebarea: "De ce autorul acestui articol a
citit cartea pe care vrea să o combată? Nu ar fi fost mai bine nici să nu pună
mâna pe ea? Si în ce calitate combate un laic ideile religioase ale unui preot?"
Răspund pe scurt: am citit cartea tocmai pentru a o combate. Ar fi fost mai
bine nu numai să nu pun mâna pe ea, ci chiar să nu existe această carte. Dar,
din moment ce cartea există si multi oameni se vatămă citind-o, e necesar să
existe si un punct de vedere ortodox asupra continutului ei.
Combat ideile părintelui Dechanet pentru că sunt blasfemii, sunt idei care răstălmăcesc
învătătura crestină.
După învătătura Sfintilor Părinti nimic nu trebuie să ne oprească să mărturisim
dreapta-credintă.
Nu în ultimul rând trebuie spus că părintele Dechanet este catolic , si la catolici
"libertatea de gândire" e foarte mare.
Trebuie precizat faptul că nu combat anumite idei trecătoare ale părintelui
Dechanet. Dimpotrivă, părintele a studiat cu multă atentie practica yoghină.
Totusi, lipsa lui de discernământ iese usor în evidentă:
"Ca preot, după ce am început să practic sistematic yoga, mi s-a cerut adesea
să delimitez yoga în raport cu învătătura crestină. De altfel mărturisesc că
aceasta a fost si grija mea principală aproape imediat după aceea.
Atunci când eu însumi am descoperit această disciplină si cale spirituală minunată,
am vrut aproape spontan să realizez mai întâi sinteza între codul etic si moral
(YAMA si NIYAMA) din yoga si principalele elemente ale ascezei sau, dacă acest
cuvânt vă sperie, ale moralei crestine; apoi am urmărit în continuare să compar
cât mai atent metodele yoghine cu practicile traditionale, unanim acceptate,
ale spiritualitătii crestine. Si astăzi, dacă în continuare yoga mă mai interesează
la fel de mult, această deschidere a mea se manifestă în măsura în care asceza,
disciplinele pe care ea le implică si, la fel de bine, starea contemplativă
la care ea mă face receptiv, sunt de natură să favorizeze la un crestin plin
de fervoare, practica iluminatoare a moralei si căutarea rodnică a lui Dumnezeu".
(3)
Dacă astfel de idei ar apartine unui istoric al religiilor, ecoul lor nu ar
fi la fel de mare ca atunci când îi apartin unui preot, fie el si catolic.
O idee a părintelui Dechanet, prezentată încă din primele pagini ale cărtii,
contestă valoarea credintei crestine: "Eu personal am descoperit că idealul
crestin autentic este de fapt aproape identic cu toate întelepciunile" (6).
Altfel spus, Hristos nu a adus lumii nimic nou prin Întruparea Sa. Motivul sincretist
al unitătii religiilor cucereste din ce în ce mai multi discipoli în zilele
noastre. Nu mă voi opri aici la analizarea acestei forme de neopăgânism, ci
doar voi afirma că, potrivit învătăturii Sfintelor Scripturi si Sfintei Traditii,
sincretismul este slujirea diavolului. Cine recunoaste mai multi dumnezei Îl
contestă pe Dumnezeul cel Viu, Îl contestă pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, contestă
mântuirea pe care ne-a adus-o.
Idealul crestin autentic este dobândirea Împărătiei Cerurilor, este sălăsluirea
lui Hristos în inimile crestinilor. În momentul în care considerăm că viata
crestină are un alt ideal, asemănător cu cel al credintelor orientale, abandonăm
esentialul pentru amănunte neimportante, si astfel denaturăm adevărul. E adevărat
că si pestii si păsările au oase, dar comparând cele două feluri de vietăti
nu vom trage concluzia că pestii se aseamănă cu păsările din acest motiv.
În momentul în care părintele Dechanet a ajuns la concluzia că idealul crestin
este "aproape identic" (!!!) cu întelepciunile păgâne, si-a părăsit credinta
crestină. De aceea, din respect pentru cuvântul preot, nu îl voi mai considera
pe autorul cărtii Yoga crestină decât un simplu eretic.
O scriitoare din Anglia îi mărturisea acestuia: "Cartea dumneavoastră a fost
instrumentul lui Dumnezeu. Yoga m-a apropiat de El si m-a ajut să-L simt cu
adevărat. M-a făcut să-mi trăiesc zilele în prezenta Sa..." (79)
Voi încerca să îmi imaginez cam ce întelege un cititor fidel al scrierilor ereticului
Dechanet, asa cum este scriitoarea ale cărei aprecieri pozitive le-am reprodus
mai sus. Se va vedea antiteza dintre pozitia unui astfel de cititor si pozitia
autorului acestui articol. Important nu este cine pare mai convingător, cine
are mai multe argumente, ci cine are dreptate. O polemică în care nu se tine
seama de anumite principii de bază nu este decât o discutie goală, fără sens.
Cred că se vor găsi crestini care, căzând fără să îsi dea seama în amăgirea
provocată de spiritualitatea orientală, se vor recunoaste în pozitia acestui
imaginar cititor . Si sper că îsi vor da seama cât de lipsită de fundament este
pozitia lor.
Pătruns de o iluminare îndoielnică, "avva" Dechanet îsi expune învătătura:
"Scrierile sacre ale Indiei spun că într-o zi Creatorul Suprem, văzând neputinta
oamenilor si dependenta lor de corpul fizic, a revelat din iubire si compasiune
o cale simplă prin care orice om poate să-si descopere Creatorul, pe Dumnezeu
Tatăl.
Această cale simplă, dar deosebit de eficientă, care implică o angrenare specifică
a corpului, psihicului si mintii, este HATHA YOGA. Acest tip de yoga întăreste
corpul fizic, psihic si mental, purifică fiinta umană, generând rapid o stare
de echilibru, calm lăuntric, elevare, fortă si aspiratie spirituală." (30)
Dacă Însusi Dumnezeu Tatăl a găsit de cuviintă să descopere oamenilor practica
yoghină, si aceasta din iubire pentru creaturile sale, a face yoga înseamnă
a împlini voia Sa. Nimeni nu poate afirma că are prea multă fortă spirituală.
Nimeni nu poate spune că nu are nevoie de yoga.
Pe cât de ispititoare este oferta ereticului Dechanet, pe atât este de plină
de minciuni. Conform învătăturii crestine, după căderea lui Adam, Dumnezeu S-a
descoperit în mod direct numai poporului iudeu, căruia i-a dat Legea Veche.
Toate celelalte neamuri idolatre au păstrat, într-o măsura mai mică sau mai
mare, crâmpeie din revelatia primordială pe care a avut-o Adam în rai. Dumnezeu
Tatăl nu S-a descoperit nici indienilor, nici aztecilor, nici chinezilor sau
altor păgâni (chiar dacă unii dintre acestia, desi nu primiseră legea, din fire
făceau cele ale legii – cf. Rom 2, 14).
Orice om care are cunostinte minime de istorie a religiilor stie că ideea de
Dumnezeu personal este străină Orientului panteist. Creatorul universului, Dumnezeu
Tatăl, nu poate fi identificat în nici un caz cu zeul creator Brahma, care la
rândul său s-a născut din Brahman, principiul impersonal, sufletul universal.
Scrierile sacre ale Indiei nu au cum să facă referire la Dumnezeu Tatăl; referinta
respectivă este deci falsă.
Dechanet sustine conceptia orientală potrivit căreia "oamenii au decăzut atât
de mult încât ei se consideră a fi simple corpuri de carne, neglijându-si total
natura esentială divină (SINELE ETERN, ATMAN)" (30).
După învătătura orientală, spiritul omenesc, Atman, este o părticică din dumnezeire,
din sufletul universal, Brahman. Dumnezeu nu este o fiintă, ci este un principiu,
energie. Dumnezeu nu a creat universul, el este universul, el se identifică
cu universul.
După învătătura crestină, omul nu are natură divină. El este creat de Dumnezeu
pentru a se bucura de comuniunea cu Acesta. Omul este chemat să se sfintească,
să se îndumnezeiască. Dar omul îndumnezeit nu este de aceeasi natură cu Creatorul
său. Oricât de mult ar urca pe calea desăvârsirii, omul rămâne om, nu devine
identic cu Dumnezeu. (În teologia ortodoxă sintagma de om îndumnezeit arată
că omul devine dumnezeu prin har, nu prin natură; creatura rămâne creatură,
chiar dacă se bucură de comuniunea cu Creatorul Său).
Chiar dacă sunt pline de minciuni, nu e de mirare că scrierile ereticului Dechanet
au făcut valuri printre oamenii lipsiti de cunostinte elementare de istorie
a religiilor.
Vom încerca să vedem ce "instrumente" oferă acesta celor însetati de cunoastere
spirituală. Să observăm cât de viclean este modul în care ereticul Dechanet
prezintă oferta sa de yoga crestină: "Dacă mă întrebati: «Cum reusesc exercitiile
yoga să facă din adept un om calm, deschis, fericit, întelept?», vă voi răspunde:
«Faceti yoga si veti vedea! Începeti să practicati si când deja veti simti în
voi efectele metodei, vă voi explica acest lucru. Acesta si încă multe alte
lucruri!»" (20).
E firesc să vrem să fim fericiti si întelepti. Când lumea din jur e plină de
atâta tulburare, oferta părintelui Dechanet e ca o oază în pustie. A încerca
să urmăm reteta sa e un lucru firesc. Oricum, dacă vom ajunge la concluzia că
ceva ar fi în neregulă, nimic nu ne-ar împiedica să părăsim practica yoghină.
Cam asa au gândit Adam si Eva în rai, atunci când diavolul i-a ispitit să mănânce
din pomul binelui si al răului: "Să mâncăm, si ne vom convinge singuri care
are dreptate, Dumnezeu sau sarpele…"
Oamenii au de ales între două modele: între modelul lui Adam, care a preferat
neascultarea ascultării de Dumnezeu, si modelul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
care S-a lepădat de voia Sa pentru a face voia Părintelui ceresc.
Dacă îl urmăm pe Adam, ne vom împărtăsi de satisfactia gustării din fructul
interzis, dar ne vom împărtăsi după aceea si de durerea lui Adam atunci când
a fost izgonit din rai.
Dacă Îl urmăm pe Hristos, ne împărtăsim atât de crucea smereniei, cât si de
bucuria Învierii, de dragostea Părintelui Ceresc.
După ce reproduce punctul de vedere al unui anumit părinte Reganey ("De-a lungul
timpului va fi necesar ca preotii să întelegă si să aplice tehnicile yoga pentru
a fi mai buni crestini, pentru a fi mai sănătosi, mai întelepti, si pentru a
avea mai mult har." (14), Dechanet constată că "preotii, călugării si călugăritele
care practică yoga pot să se apropie si să-L cunoască mult mai usor pe Dumnezeu
decât preotii care beau alcool, mănâncă carne, fumează si sunt preocupati de
latura materială a vietii!" (43)
O astfel de observatie este foarte interesantă. Ea dovedeste rolul benefic al
practicilor yoghine. Decât să bea si să fumeze, mai bine s-ar apuca toti preotii
si toti călugării de yoga…
Depinde din ce unghi privim problema. Dacă microscopul nostru este reglat după
principiile societătii "civilizate", vom ajunge la concluzia că un preot yoghin
este mai bun decât un preot căruia îi place să bea: yoghinul nu înjură, nu este
violent, …. Este chiar un model de viată morală.
Dacă tinem seama de învătătura Bisericii lui Hristos, trebuie să întelegem că
nu există nici o patimă mai rea decât erezia.Si un preot căruia îi place să
bea e mult mai bun decât un preot eretic.
Preotul care bea, cu toate păcatele sale, poate săvârsi Sfânta Liturghie si
celelelalte Sfinte Taine. Pe când preotul yoghin, ca orice alt preot eretic,
nu poate face aceasta. Chiar dacă ar trăi numai cu pâine si cu apă, yoghinul
tot eretic rămâne.
Nu este un secret pentru nimeni faptul că sistemul yoga este panteist: nu recunoaste
existenta unui Dumnezeu personal, creatia este o manifestare a dumnezeirii,
si dumnezeirea se identifică cu creatia. Nu poate fi vorba de nici o legătură
între credinta în Dumnezeul pe care Îl mărturiseste Biserica si energia impersonală
pe care yoghinii o consideră fundament al universului.
Acestea fiind spuse, e lesne de înteles de ce un preot care bea este de preferat
unui preot yoghin: preotul păcătos, oricât de căzut ar fi, stie că există o
cale pentru a se ridica din căderea sa, calea pocăintei. Pe când preotul yoghin
se află într-un univers fără iesire: el se orientează după repere false, el
caută iesirea din criză apelând numai la drumuri închise.
Dechanet reproduce afirmatia lui Carl Gustav Jung: "Occidentul trebuie să adapteze
yoga la crestinism". Să ne întrebăm ce ar câstiga Occidentul dacă ar face un
asemenea pas.
Occidentalii ar fi niste oameni mult mai preocupati de cele spirituale, ar fi
niste oameni mai calmi, niste oameni mai sănătosi.
Marea problemă este că în momentul în care credinta crestină ar adapta practicile
yoghine atunci ar amesteca lumina cu întunericul. E bine ca oamenii să fie calmi,
să fie sănătosi. Dar pretul cerut pentru aceasta, al întinării adevărului, este
prea mare.
Oamenii sunt invitati să combine yoga cu credinta crestină, să câstige lumea
aceasta pentru a pierde Împărătia Cerurilor. Dar învătătura Evangheliei ne cere
exact contrariul.
Ereticul Dechanet vorbeste despre "… noii crestini a căror sfintenie va înflori
pe temelia sănătătii fizice, sufletesti si mentale" (9).
"Numai dacă aceste vehicule (corpurile fizic, psihic, mental), ale Sinelui Etern
ATMAN sunt desăvârsite, fiinta umană poate să-L descopere pe Dumnezeu" (68).
După învătătura crestină sfintenia este dar de la Dumnezeu, si nu are nevoie
de "temelia sănătătii fizice" pentru a înflori. Istoria Bisericii cunoaste nenumărate
cazuri de sfinti care, desi îi tămăduiseră pe altii prin rugăciune, continuau
să ducă plini de răbdare crucea bolii. După părerea lui Dechanet, ei nu puteau
să Îl descopere pe Dumnezeu, din moment ce trupurile lor nu erau desăvârsite.
Dechanet propune o sfintenie comodă, o sfintenie accesibilă omului care nu vrea
să se nevoiască pentru a dobândi raiul.
Totusi, el este constient de faptul că trebuie să îmbrace sistemul său în vesminte
spirituale. Mai mult încă, pentru a-i păcăli pe nestiutori, el combate formele
"materialiste" de yoga:
"Am la îndemână: Yoga pentru toti, de Desmond Dunne (Paris, 1957), Yoga pentru
sine si pentru ea, de Edonard Long (Paris, 1960), Sănătate si fericire, de Indra
Devi (Paris, 1961). Sunt manuale exccelente, dar se înscriu pe linia "americanismului"
(filosofie pragmatică care îsi propune dezvoltarea omului doar sub actiunea
fortelor naturale). Subtitlurile volumelor amintite (Trăiti mai bine, Sănătatea,
farmecul, bucuria, Descătusati-vă de rău) vădesc tendinta aproape materialistă
a metodelor propuse. Alte manuale se înscriu pe linia esoterismului suspect"
(81).
Părintele Dechanet este constient de marele succes pe care îl are yoga printre
oamenii care vor să fie cât mai sănătosi, printre oamenii care fac abstractie
de aspectul spiritual pe care îl implică yoga, considerând-o un simplu sport
oriental. El ne atrage atentia asupra pericolului de a sesiza numai coaja practicilor
yoga, si de a trece cu vederea miezul.
Totodată, părintele ne previne asupra cărtilor yoghine care contin elemente
esoterice dubioase.
Diavolul … (aici fac o paranteză: la afirmatiile lui Dechanet nu-mi rămâne altceva
de făcut decât să observ cum, prin aceste afirmatii, diavolul îsi face adepti.
Nu este acesta un semn al murdăriei din ochiul privitorului? Nu cumva părintele
Dechanet este gura lui Dumnezeu, iar eu sunt doar un fanatic apărător al unui
adevăr pe care nu îl cunosc?
Mă întreb aceasta pentru că stiu că nu putini oameni, văzând cum unii preoti
biciuiesc păcate împotriva firii, considerate de către societate normale, îi
judecă tot pe preoti: "Nu are popa ce face, de aia se tot ia de păcatele altora…".
Acesti observatori vor constata cu ironie că în câteva pasaje revin la analiza
lucrării diavolesti.
După învătătura Bisericii Ortodoxe, în spatele fiecărei erezii stă diavolul.
Faptul că omul contemporan face abstractie de lucrarea diavolului nu micsorează
deloc această lucrare. Riscul de a fi ridicol, vorbind despre cursele vrăjmasului,
este în egală măsură riscul de a prezenta pozitia ortodoxă. Sunt constient de
faptul că, asa cum unii ignoră atacurile diavolesti, tot asa altii, bântuiti
de duhuri sectare, văd ispita dracilor în fiecare manifestare, în fiecare frunză
care cade la pământ.Trebuie ignorate ambele extreme.
În ceea ce priveste analizarea ereziilor, a nu tine cont de diavol înseamnă
a pierde din vedere unul din cei mai importanti factori. Revin la comentarea
pasajelor despre "yoga materialistă".)
Diavolul foloseste des strategia de a arăta cu degetul anumite lucruri rele,
pentru a prezenta el propria imagine a binelui.
După ce a câstigat sute de mii de discipoli care au devenit yoghini pentru a
fi mai sănătosi, pentru a avea trupurile mai mlădioase, sau pentru a scăpa de
o anumită boală, diavolul nu s-a săturat. Diavolul suferă de o patimă asemănătoare
iubirii de arginti. Bogatii lacomi, oricâte case, masini si bani ar avea, tot
nu se satură. Tot asa si diavolul: oricâte suflete ar câstiga, tot nu se multumeste,
vrea să mai câstige si altele.
Pentru aceasta foloseste strategii diferite de câstigare a sufletelor. Proverbul
românesc: "câte bordeie, atâtea obiceie", poate fi aplicat si în această privintă:
câti oameni, atâtea strategii diavolesti de pierdere a sufletelor.
(Nu trebuie pierdută din vedere nici cealaltă fată a monedei: asa cum există
nenumărate strategii prin care diavolul încearcă să câstige discipoli, tot asa
Atotputernicul Dumnezeu are pentru fiecare dintre cei căzuti o cale de îndreptare.)
După ce printr-o sumedenie de fachiri diavolul a căutat să facă reclamă practicilor
yoghine în fata unui public obsedat de sănătate, prin scrisul lui Dechanet el
încearcă să captiveze atentia unei alte categorii de public tintă: este vorba
de cei care dispretuiesc mentalitatea materialistă americană.
Cu toate acestea, fiind constient de faptul că omul este foarte sensibil la
nuante, Dechanet nu evită să promoveze yoga folosindu-se de repere comune cu
cele ale Indrei Devi sau ale lui Leonard Long:
"Să vă povestesc o zi din viata fratelui meu, inginer la Paris. Sărea din pat
la ora 6 fără 20. Trecea rapid prin baie; în câteva minute era gata. Fără a
mai avea timp să mănânce, alerga la gară, care era la o distantă de 7 minute.
Calculase cu grijă distanta si era sigur că în 7 minute prinde trenul. Cu trenul
mergea o jumătate de oră; lua o cească de cafea în Gara de Est, apoi metroul
si, în sfârsit, ajungea la birou. Acolo se ocupa de corespondentă, primiri,
socoteli, etc. Pe la ora 10 îsi acorda un sfert de oră pauză. Exact timpul în
care ajungea la cea mai apro-piată cafenea, unde mânca repede un corn si bea
o altă cească de cafea. Revenea la birou, unde era din nou ocupat până la ora
17. Apoi trebuia să ia metroul, trenul. În tren citea ziarele, comenta evenimentele
cu colegii. De la gară până acasă, iar cele 7 minute invariabile. Pentru masa
de seară îsi acorda mai mult timp si părea să fie mai destins. Dar, cu timpul,
am constatat că este din ce în ce mai obosit, mai stresat, mai nervos. De câte
ori această zi încărcată nu mi-a dat impresia unei curse: ceva epuizant, dezordonat.
Sunt sigur că, dacă fratele meu ar fi stiut că există yoga si dacă s-ar fi străduit
să introducă în programul său zilnic, spre seară, după ce se întorcea de la
birou, măcar 10-15 minute de exercitii pe care vi le propun si dumneavoastră,
viata lui s-ar fi transformat mult. Cursa rapidă până la gară ar fi putut deveni
o plimbare plăcută, în care ar fi simtit cum natura se trezeste la viată. Seara
ar fi învătat să se lase cuprins de mii si mii de bucurii pe care Dumnezeu ni
le-a dăruit, dar la care omul obisnuit, neinitiat, nu are acces, datorită ignorantei
sau a prejudecătilor sale" (98).
Pe scurt: Vrei să fii mai linistit si viata ta să scape de monotonie? Fă yoga!
Sute si mii de cărti si de filme au avut ca subiect stresul si banalitatea vietii
cotidiene. Omului îi lipseste ceva, si acest ceva poate fi tocmai practica yoga.
Sunt de acord cu faptul că viata pe care o duc un procent destul de mare de
oameni nu este viată. Ritmul alert, hăituiala, este un ingredient normal în
programul omului contemporan. Omul se risipeste foarte mult, aleargă din toate
puterile pentru a reusi să tină pasul cu cei mai dotati, cu cei mai buni. Omul
se află într-o luptă pentru supravietuire, în care dacă nu dă tot ce are, moare.
Această alergătură nu îl împlineste (dorinta de a gusta linistea îi frământă
pe oamenii contemporani – si nu este nimic rău în această dorintă cât se poate
de firească – unii găsind în yoga ceea ce le lipsea; vorbind deci despre banalitatea
vietii ne aflăm în plină dezbatere despre ideile ereticului Dechanet).
Ce anume îi lipseste omului contemporan? Yoga? Dacă Dumnezeu nu ar exista, atunci
yoga ar fi o iesire din fundătura banalitătii vietii. Numai că Dumnezeu există.
Dacă fratele lui Dechanet ar fi fost crestin ortodox, ar fi înfruntat viata
altfel. Nu am să dezvolt aici această idee. Voi spune doar că pe drumul spre
serviciu, si la întoarcere, ar fi putut cugeta la cele duhovnicesti, ar fi putut
spune psalmi sau rugăciunea lui Iisus (rugăciunea lui Iisus nu este singura
cale prin care crestinii pot înfrunta banalitatea sau stresul vietii, de altfel,
nu acesta este rostul practicării acestei rugăciuni. Există crestini care idolatrizează
rugăciunea lui Iisus, transformând-o într-o formă de yoga crestină; urmarea
este că mintea lor se vatămă, si, dacă nu primesc povătuirea unui duhovnic iscusit,
riscă să ajungă la spitalul de psihiatrie.)
Viata crestină autentică exclude monotonia. Monotonia trădează lipsa preocupărilor
spirituale. Dar crestinul adevărat, chiar si atunci când este bântuit de duhul
moleselii - acedia - se află în plin război duhovnicesc.
Crestinii nu au nevoie să practice yoga pentru a fi mai calmi sau pentru a se
lăsa "cuprinsi de bucuriile dăruite de Dumnezeu". Iar cei care se simt slabi
în credinta lor, trebuie să se lupte să devină buni crestini, si atunci îsi
vor da seama că yoga nu i-ar fi putut ajuta la nimic. Dacă ar încerca să testeze
yoga pe propria piele, s-ar asemăna sinucigasilor care testează moartea pentru
a vedea ce se întâmplă după ultima suflare. Primind povetele ereticului Dechanet
s-ar îndrepta cu pasi repezi spre prăpastie (repet sintagma ereticul Dechanet
nu pentru că as fi vânător de vrăjitoare, nu pentru că încerc să folosesc strategia
lui – aceea de a arăta cu degetul ce este în mod vădit rău pentru a propune
propriul bine – ci pentru a încerca să obisnuiesc cititorii cu o delimitare
foarte precisă între cei care sunt vrednici de numele de preoti si cei care
sunt eretici. În egală măsură ar trebui numiti eretici toti falsii învătători
ai zilelor noastre, pe cei care se plasează în afara învătăturilor crestine.
Biserica îi consideră eretici pentru că ei sunt eretici).
Dintr-un prinos de tolerantă, societatea modernă evită să folosească termeni
relativ duri precum eretic, erezie. Asistăm la o purificare a limbii, la fel
de periculoasă din punct de vedere spiritual ca purificările etnice. Nu stiu
dacă această afirmatie (care poate fi etichetată drept fundamentalistă) are
nevoie de comentarii. Ar trebui să fie evident că, dacă un doctor consideră
că ciuma sau lepra nu sunt dusmani ai sănătătii, ci sunt un soi de prieteni,
inchizitia societătii l-ar arde pe rugul defăimărilor, al batjocurii si, eventual,
al proceselor intentate de pacienti.
Ar trebui ca societatea să fie la fel de atentă si cu bolile spirituale, cu
ereziile, si să nu le mai treacă în foaia de observatii ca manifestări ale libertătii
religioase. (De altfel, un demers similar a avut loc în privinta păcatelor împotriva
firii. Sute de ani societatea le-a respins. În momentul în care le-a trecut
la rubrica manifestări normale, boala a intrat în organism. Si prea putini doctori
mai au puterea sau curajul de a trage alarma.)
Să nu trecem cu vederea retinerea lui Dechanet fată de manualele yoghine de
un "ezoterism suspect". Ar trebui precizat ce anume întelege el printr-un ezoterism
curat, demn de încredere.
În cartea sa Yoga crestină, el face doar referinte marginale la Sfânta Scriptură,
în timp ce reproduce pagini întregi din celebra Evanghelie a păcii: "Postiti,
plini de credintă în Dumnezeu, până când Belzebut si toate relele sale pleacă
de la voi si toti îngerii Mamei divine a Naturii vin si vă slujesc" (36). Un
astfel de pasaj nu are cum să nu trezească mirare în rândurile crestinilor.
Cine este Mama divină?
"Nimeni nu pote ajunge la Tatăl divin ceresc decât prin Mama divină, asa cum
nici un nou-născut nu poate întelege pe deplin învătăturile tatălui său, până
când mama sa nu l-a alăptat, nu l-a scăldat, nu l-a hrănit si nu l-a adormit"
(40).
După citirea acestui pasaj, un crestin adevărat nu are de ce să se sfiască să
recunoască faptul că Dechanet este un antihrist. Întreaga propovăduire a Mântuitorului
a avut în centru învătătura că "Eu sunt Calea, Adevărul si Viata. Nimeni nu
vine la Tatăl decât prin Mine" (Ioan 14, 6).
Evanghelia păcii, această blasfemiatoare scriere apocrifă, sustine că nimeni
nu ajunge la Dumnezeu Tatăl decât prin Mama divină. Această răsturnare a adevărului
este făcută din inspiratie diavolească.
Primind învătăturile Evangheliei păcii, Dechanet primeste învătătura antihristă,
"duhul lui antihrist..." (I Ioan 4, 3). Devenind un propovăduitor al acestei
false Evanghelii, el devine o trâmbită a Antihristului. Nu ar trebui să ne mire
că, neavând discernământul de a deosebi erezia de adevăr, a ajuns să facă propagandă
unor metode spirituale îndoielnice.
Iată altă povătuire reprodusă tot din Evanghelia păcii: "Căutati, de aceea,
un tâlv mare, cu tulpina lungă cât înăltimea unui om ( tâlvul este o plantă
asemănătoare cu un dovleac). Umpleti-i interiorul cu apă din râu si după ce
soarele a încălzit-o, agătati-l apoi de ramura unui copac si îngenuncheati pe
pământ în fata îngerului apei si permiteti capătului tulpinii tâlvului să intre
în părtile voastre dinapoi, pentru ca apa să poată curge prin măruntaiele voastre
si să le curete. (...) Apoi, lăsati apa să se scurgă complet afară din trupul
vostru, ca să poată scoate din interiorul vostru toate lucrurile necurate si
rău mirositoare ale Satanei. (...). Acest botez sfânt prin îngerul apei este
renasterea voastră într-o viată nouă. Pentru că prin ea ochii vostri vor vedea
de acum încolo cele ascunse si urechile voastre vor auzi cele tainice" (38).
Fără a ne da cu părerea în ce măsură este sănătos pentru trup un astfel de tratament,
vom afirma însă că a încărca această baie mai mult sau mai putin plăcută cu
valente spirituale înseamnă a transforma credinta crestină în păgânism.
Pretinsul "părinte" Dechanet este un înselat care încearcă să îi atragă si pe
altii în înselare. Iată cum denaturează învătătura Evangheliei despre puterea
comuniunii dintre crestini:
"Este bine să se organizeze, din când în când, o sedintă colectivă. Cel mai
avansat yoghin conduce sedinta de ASANA-e, urmând o schemă dinainte stabilită;
ceilalti executanti, într-o libertate deplină si fiecare pentru el, execută
aceleasi exercitii. După relaxarea yoghină completă, se termină cu o meditatie,
fiecare asezându-se în postura care îi este cea mai familiară (VAJRASANA, SUKHASANA).
Beneficiul unei asemenea sedinte este dublu: fiecare din participanti se purifică
în câmpul energetic spiritual creat, ca într-o baie energetică binefăcătoare,
si îsi amplifică aspiratia către Dumnezeu. Asa cum a spus Iisus: «Acolo unde
se adună doi în numele meu, acolo sunt si eu printre ei»" (19).
Dacă aceste cuvinte ar fi fost puse pe usa unei case de tolerantă, oamenii ar
fi înteles imediat hula. Dar când sunt puse pe usa unei săli de yoga, hula capătă
nuante de binecuvântare.
Ereticul Dechanet sparge toate barierele lipsei de bună-cuviintă, si nu se sfieste
chiar să facă reclamă maestrilor yoghini: "Un GURU va aduce lumina în întunericul
ignorantei noastre. El este mâna întinsă de Dumnezeu către noi, firul de lumină
ce ne ajută să urcăm si să ne îndreptăm către Dumnezeu. El aduce lumină în întunericul
din noi, lumină dăruită de Dumnezeu atunci când suntem pregătiti s-o primim,
să mergem către ea, să tindem către ea" (123).
Crestinii nu au nevoie de nici un guru care să îi lumineze. Crestinii urcă pe
calea desăvârsirii tinuti de mână de către duhovnicii lor. Iar lumina dăruită
de Dumnezeu nu este adusă de oameni care se consideră pe ei însisi învătători.
Este adusă de Dumnezeu prin cei care au primit harisma îndrumării sufletelor
prin hirotonie, adică prin preotii duhovnici.
Făcând reclamă "profesiei" de guru, Dechanet arată cât de lipsiti de repere
religioase sunt crestinii din Occident, cărora li se adresează în mod special.
Prin referinta despre valoarea guru-ului (ca si prin cele despre Evanghelia
păcii), el arată că publicul care îi este familiar este dispus să accepte o
astfel de hrană. Orice orator iscusit îsi adaptează discursul astfel încât să
captiveze cât mai bine atentia ascultătorilor.
Nu cred că gresesc identificând publicul tintă al ereticului Dechanet în functie
de "predica" sa. După ani de zile de perfectionare a acestei "predici", el nu
a considerat că este necesar ca mesajul său neopăgân să fie mai voalat. Considerându-se
mărturisitor al adevărului si al binelui, el a afirmat anumite absurdităti ce
stârnesc zâmbetul celor care cunosc învătătura Sfintei Scripturi. Afirmând aceste
absurdităti, el a evidentiat fără să vrea superficialitatea publicului său;
un public care înghite tot ce i se oferă dovedeste nu numai sete spirituală,
ci si superficialitate.
Nu e de mirare că astăzi, când toleranta religioasă a devenit bolnăvicioasă,
absurdităti identice sau similare cu cele sustinute de către ereticul Dechanet
sunt luate în serios de către unii crestini.
Până la un punct, s-ar putea crede că ideile lui sunt cele ale unui dusman al
credintei crestine care încearcă cu viclenie să atragă crestinii de partea sa
pentru a-L batjocori pe Hristos. Totusi, suntem de părere că el este doar un
înselat care nu îsi dă seama în ce mlastină a ajuns. Nu avem însă pretentia
de a aprecia cum se cuvine această manifestare a sinceritătii sale. Încercăm
doar să evidentiem faptul că sinceritatea lipsită de discernământ poate fi foarte
periculoasă. (Si câte mii de eretici nu au fost convinsi că se află în adevăr?
Câti dintre ei nu au apărat rătăcirea cu pretul vietii, atunci când Inchizitia
i-a somat să renunte la ideile lor?).
"Frumoasa noastră lume este lipsită de crestini pentru că lipsesc oamenii adevărati.
Un yoghin crestin este un adevărat crestin. Ati auzit apelul. Sunteti gata să-i
răspundeti?" (123) - întreabă ereticul Dechanet.
La această întrebare ispititoare nu mă lasă inima să nu răspund:
"Sunt gata să răspund, "părinte" Dechanet, dumneavoastră si tuturor celor ca
dumneavoastră, păstori închipuiti care duc lumea în rătăcire.
Vă răspund cu inima aprinsă de dragoste pentru Hristos, Fiul lui Dumnezeu, si
din dragoste pentru învătătura Sfintei Scripturi si a Sfintilor Părinti.
Un yoghin crestin nu poate fi un adevărat crestin. Un yoghin nu poate fi crestin,
iar dacă vreun yoghin se consideră crestin, cum vă considerati dumneavoastră,
să ia aminte că îi stă împotrivă învătătura Sfintei Biserici a lui Hristos.
Un yoghin crestin este un fals crestin, "părinte" Dechanet. Nu poti sluji la
doi domni, si lui Dumnezeu si diavolului. Nu poti crede în Dumnezeul care S-a
descoperit oamenilor în timp ce faci yoga, practică al cărei scop este iesirea
din ciclul reîncarnărilor, identificarea omului cu dumnezeirea impersonală,
cu idolul Oriental. Nu poti crede că omul este o fărâmă de dumnezeire dacă primesti
adevărul că întreaga lume este creată de Dumnezeu, că fiecare suflet este creat.
Citind cartea dumneavoastră - Yoga crestină, am înteles cuvintele lui Nietzsche
din Antihristul "Mă uit împrejurul meu: n-a mai rămas nici măcat un cuvânt despre
ceea ce, odinioară, s-a numit adevăr, noi nu mai suportăm ca un preot să-si
pună nici măcar în gură cuvântul adevăr. Astăzi, chiar si cu cea mai modestă
pretentie de dreptate, trebuie să se stie că un teolog, un preot, un popă, cu
fiecare propozitie pe care o rosteste, nu numai că greseste, dar si minte –
că, mai mult încă, nu-i este permis să mintă din nevinovătie, din necunostintă
de cauză. Chiar si preotul stie, la fel de bine ca oricare altul, că nu mai
există nici Dumnezeu, nici păcătos, nici Mântuitor, că libertatea vointei, ordinea
morală univrsală sunt minciuni: seriozitatea, adânca victorie a spiritului asupra
sa însusi nu-i mai permit nimănui să ignore asta... Toate conceptele Bisericii
sunt cunoscute ca ceea ce sunt, ca cea mai rău intentionată falsificare de monedă
din câte există, în scopul de a devaloriza natura, valorile naturale; preotul
însusi este recunoscut drept ceea ce este, ca cel mai periculos fel de parazit,
ca adevăratul păianjen otrăvitor al vietii" [41;51].
Citind cartea dumneavoastră, "părinte" Dechanet, am înteles de ce Occidentul
a îmbrătisat rătăcirea. Din cauza unor păstori ca dumneavoastră, din cauza unor
păstori care nu cunosteau învătătura Sfintei Scripturi si a Sfintei Traditii,
din cauza unor păstori care răstălmăceau credinta crestină, oamenii s-au îndepărtat
de Biserică. Din cauza unor păstori ca dumneavoastră, Apusul s-a îndepărtat,
si mai apoi s-a rupt de Biserica Răsăritului cea Una, Sfântă, Sobornicească
si Apostolească; iar urmările acestei îndepărtări au fost dezastruoase.
Nu Nietzsche a fost de vină observând fătărnicia preotilor pe care i-a criticat.
Ideile sale demonice au fost determinate în mare măsură de către comportamentul
si gândirea unor confrati ai dumneavoastră.
Demonicul Nietzche a renegat ceea ce ar fi renegat si Sfintii Părinti, si Sfintii
Apostoli si Însusi Mântuitorul Hristos, Cel care nu S-a sfiit să folosească
biciul pentru a-i izgoni din Templu pe cei care vroiau să transforme Casa Domnului
în pesteră de tâlhari.
Vina lui Nietzsche a fost că s-a multumit să arate cu degetul greselile altora,
în loc să caute drumul spre Cer. Dacă l-ar fi căutat cu frângere de inimă, atunci
Dumnezeu i-ar fi iesit în întâmpinare. Dar Nietzsche nu a căutat acest drum.
Fusese prea puternic marcat de "sfintenia" unor păstori asemănători cu dumneavoastră.
Asta l-a dus la nebunie.
Mă întrebam odată cum de a putut ajunge el să sustină atâtea blasfemii. Citind
cartea dumneavoastră si amintindu-mi cuvintele lui despre preoti, l-am înteles.
Chiar dacă nu i-am dat dreptate.
Voi, păstorii nevrednici, sunteti principalii vinovati pentru îndepărtarea oamenilor
de Biserică, pentru îndepărtarea oamenilor de Dumnezeu. Asupra voastră stă vina
pentru apostazia sutelor si miilor de crestini.
Nu scriu ca să judec. Ci scriu nădăjduind ca măcar unul dintre acesti păstori
căzuti în erezie să îsi dea seama de gravitatea păcatului său si de urmările
sale.
"Părinte" Dechanet, sper că oamenii vor avea puterea de a respinge păgânismul
cu care îi ispititi.
Fie ca Atotputernicul Dumnezeu să dea putere oamenilor să nu cadă în înselarea
pe care le-ati pregătit-o!
Bucuresti, 5 februarie 2003
***
Nu stiu dacă ar mai fi ceva de spus despre cartea ereticului Dechanet. Îmi
aduc aminte de rugăciunea pe care a făcut-o Sfântul Ioan de Kronstadt întristat
fiind de misionarismul pe care îl făcea Tolstoi :
"Doamne, dacă eu sunt preot al Tău si în Numele Tău trâmbitez cu glasul meu
de-atâtia ani împotriva marelui eretic Tolstoi, a acestui zid înalt al Ierihonului,
atunci să cadă acest zid al trufiei spre minunarea tuturor celor ce cred în
tine si Te cinstesc pe Tine, Singurul Domn al slavei, batjocorit de acest eretic
între eretici. Până când, Doamne, necredinciosii se vor făli? (Ps. 93, 3) Până
când se va făli hula si necredinta? Tot pământul s-a umplut de hulă împotriva
lui Dumnezeu" [33;41].
Neavând nici credinta, nici îndrăzneala si nici râvna Sfântului Ioan de Kronstadt,
si neavând nici harul preotiei, nu pot repeta rugăciunea sa. Dar, însufletit
de ruga sa, îmi îndrept, cu inima îndurerată, ochii spre Dumnezeu:
"Doamne, pentru rugăciunile Sfântului Ioan de Kronstadt, pentru rugăciunile
Sfintilor Apostoli, ale Sfintilor Mucenici si ale Sfintilor Părinti care au
mărturisit cu jertfelnicie dreapta-credintă, stârpeste lucrarea diavolească,
stăvileste ereziile si îndreptează-i pe cei rătăciti spre lumina Bisericii Tale,
ca să Te slăvească împreună cu toti îngerii si sfintii, în vecii vecilor. Amin."
O mărturie de care aveam nevoie...
-Sfântul Ignatie Briancianinov si vremurile noastre-
Cartea Sfântului Ignatie Briancianinov - Despre vedenii, duhuri si minuni ,
este una dintre cele mai importante mărturii ortodoxe despre răspunsul la întrebările
omului contemporan privitoare la enigmele si misterele din jurul său.
De la bun început ar trebui să observăm că vastul domeniu al vedeniilor si minunilor
nu mai este un domeniu ezoteric. Lumea de astăzi e fascinată, putem spune chiar
hipnotizată, de tot ceea ce înseamnă cunoastere ocultă, cunoastere paranormală.
Chiar dacă putini oameni se dedică total acestui gen de cunoastere pseudo-spirituală,
practic marea majoritate a lor cochetează cu acest fenomen. O banală dovadă
este numărul mare de tipărituri de acest gen, de la reviste până la mari dictionare
de specialitate, de la talk-show-uri radiofonice până la aproape permanentele
reportaje din emisiunile de stiri.
Des invocata afirmatie a lui Andre Malraux privitoare la secolul nostru a fost
putin distorsionată de traducere: "Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc",
citează unii. Malraux a folosit cuvântul spiritual, nu religios. Diferenta este
importantă. S-a vrut a spune nu că în secolul XXI religia - prin care omul se
apropie de Dumnezeul personal - va cunoaste o mare înflorire, ci că singura
sansă ca secolul XXI să nu aducă sfârsitul lumii este ca oamenii să îsi valorifice
căutările spirituale. Căutări spirituale care nu au drept scop trăirea vietii
după voia lui Dumnezeu, ci satisfactia superficială a împlinirii setei de Absolut.
Apostazia de tip new-age-ist, caracteristică ultimelor decenii a secolului XX,
si-a modificat putin orientarea. Figura centrală a unui nou Mesia nu mai este
asteptată cu aceeasi intensitate. Dar sloganul "do it yourself" - "mântuieste-te
prin propriile puteri", este la fel de actual.
Oamenii caută căi spirituale cât se poate de originale, cât se poate de fascinante,
cât se poate de comode. Oamenii aleargă după minuni, după senzational.
Pentru oamenii acestia cuvintele Sfântului Ignatie par nefiresti sau chiar absurde.
Cartea pe care o prezint aici contine două părti, una despre venirea Antihristului
si alta despre vederea duhurilor. La început este asezată o scurtă dar edificatoare
predică despre minuni. În această predică, ca si în primele pagini care îi urmează,
ni se prezintă punctul de vedere ortodox asupra nevoii de senzational pe care
o simte omul zilelor noastre.
Nu putem spune că această trăsătură este specifică doar vremurilor în care trăim.
Minunile au justificat de-a lungul istoriei apartenenta unui mare număr de oameni
la o credintă sau la alta. Dintotdeauna, atât minunile reale, cât si înselările
diavolesti sau falsele minuni au captivat, au stârnit admiratie.
Dar niciodată dorinta de a vedea o minune sau dorinta de a afla cât mai multe
despre minuni nu a fost la fel de intensă ca în zilele noastre.
S-a ajuns chiar ca dorinta de a sti cât mai multe despre minuni să devină obsesivă.
Oamenii află cum un anumit copil citeste gândurile altora, cum o femeie oarbă
vindecă aproape orice boală, sau cum un duh care pretinde despre sine că este
Maica Domnului prevesteste un cutremur.
Obsesia minunilor a căpătat un caracter mistic: cei care citesc cu nesat în
ziare despre ultima aparitie paranormală nu se mai consideră oameni obisnuiti.
Ei sunt din clasa spiritelor "înalte", preocupate de legătura dintre lumea noastră
si lumea invizibilă ochilor trupesti.
Valoarea supremă a unor astfel de oameni este binele. Dar un bine impersonal,
un bine relativ, un bine care nu are prea multe de-a face cu Cel care S-a răstignit
pentru binele nostru, adică pentru mântuirea noastră.
Persoanele preocupate de "colectionarea ratională" a minunilor, fie ele adevărate
sau false, au de obicei senzatia că drumul lor nu este cu nimic mai prejos decât
drumul pe care merg credinciosii. Ele consideră că nu calcă cu nimic poruncile
Bisericii în timp ce merg pe drumul care li se pare bun. "Minunea e un lucru
dumnezeiesc, nu? De ce să strivim corola de minuni a lumii, încercând să separăm
care minuni sunt bune si care nu?"
Acestor oameni, învătătura Sfântului Ignatie despre acest subiect li se va părea
socantă. Cuvintele sfântului demontează simplu, dar nu simplist, ideea potrivit
căreia nevoia de senzational este o caracteristică a sufletelor elevate.
Oamenii cer semne, invocând faptul că dacă ar primi semnele respective ar crede
în Dumnezeu. Dar Sfântul Ignatie arată foarte clar că cererea lor este falsă.
De altfel, Sfânta Scriptură ne-a învătat că cei care nu vor să primească cuvântul
mântuirii "nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morti" (Luca 16, 31).
Se observă totusi că nu putini oameni, fascinati de sfera paranormalului, fascinati
de minunile diavolesti, cred că există viată după moarte, cred că există îngeri
si demoni.
De ce atunci Evanghelia spune că minunile nu pot întoarce inimile îndărătnice?
Răspunsul îl aflăm în Vietile Sfintilor: văzând minunile făcute de către sfintii
mărturisitori, unii păgâni se încăpătânau să respingă propovăduirea acestora,
si să considere că sfintii aveau puteri diavolesti. Nimic nu îi poate obliga
pe cei îndărătnici să primească învătătura crestină.
Atunci cum de anumite semne paranormale îi conving brusc pe unii să creadă că
există Dumnezeu?
Înainte de a răspunde la această întrebare ar trebui să observăm cu atentie
care sunt trăsăturile credintei pe care o dobândesc acestia. Vom analiza modul
în care cred cei care citesc cu regularitate revistele despre fenomenele paranormale:
ei cred că oamenii au puteri vindecătoare, cred în spiritism ca un mod firesc
de comunicare cu mortii, cred într-o sumedenie de lucruri. "Important este să
ai credintă!", afirmă acestia. "Nu contează în ce crezi, important este să crezi.
Si să nu fii intolerant fată de credintele altora."
După învătătura Mântuitorului, important nu este să crezi, important este în
ce crezi. Dacă nu crezi în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, dacă nu crezi că
Biserica este scoala mântuirii, credinta este zadarnică.
Să observăm că semnele paranormale trezesc credinta unora nu pentru a-i apropia
de Dumnezeu, ci numai pentru a-i trece de la necredintă la o credintă pierzătoare
de suflet. Usurinta cu care are loc această trecere se justifică tocmai prin
faptul că dusmanul mântuirii nu se opune unei asemenea îndoielnice convertiri.
Se poate spune că o asemenea convertire îi usurează lucrarea. Omul necredincios
poate simti lipsa lui Dumnezeu si Îl poate căuta în Biserică. Pe când falsii
convertiti îsi făuresc un chip cioplit (nu din lemn sau din aur, ci din idei
gresite) si se închină lui, crezând că Îl slujesc pe Dumnezeu. Convertirea lor
la adevărata credintă va fi mult mai grea (exceptiile, chiar dacă sunt numeroase,
confirmă totusi regula).
Este adevărat că au avut loc minuni care i-au convins pe oameni să se îndrepte
fără sovăială spre adevărata credintă. Dar aceste minuni nu au fortat, nu au
obligat pe nimeni să renunte la cerbicia sa. De bunăvoie oamenii au primit semnele
dumnezeiesti si s-au îndreptat spre Biserică.
În cartea Sfântului Ignatie, învătătura despre falsele minuni apare strâns legată
de învătătura despre semnele înselătoare pe care le va face Antihrist.
În privinta vremurilor de pe urmă, oamenii zilelor noastre au diferite atitudini.
Câteva dintre ele ies în evidentă: disperarea celor ce cred că vor prinde sfârsitul
lumii; indiferenta necredinciosilor sau a celor care numai cochetează cu universul
religios; optimismul celor care cred că intrăm în Noua Eră a păcii si al celor
care cred că Dumnezeu va aduce vremuri de împlinire; si pocăinta sinceră a celor
care, observând că lumea merge din rău în mai rău, nu asteaptă sfârsitul lumii
pentru a se pocăi, ci încearcă să ducă o viată bineplăcută lui Dumnezeu.
Groaza celor dintâi este de tip sectar; chiar dacă pătrunde destul de usor si
în mediul ortodox, ea nu este o stare firească: Dumnezeu nu vrea să fim obsedati
de sfârsit, să asteptăm urgia cerească ce îi va arde pe ceilalti, să asteptăm
focul ce îi va mistui pe păcătosi. La baza acestei asteptări stă ori impresia
superioritătii fată de ceilalti, mândria că dacă acum ar veni sfârsitul ceilalti
ar fi condamnati, dar propria persoană ar fi mântuită, ori impresia că sfârsitul
ar aduce cu sigurantă si propria osândă. Si atunci păcatul rămâne singurul mijloc
de a usura putin spaima chinurilor care urmează.
Indiferenta celor din a doua categorie, a necredinciosilor si a celor care pretuiesc
mai mult trupul decât sufletul, spunând că "oricum nu contează, ce va fi va
fi, până atunci să ne vedem de ale noastre", este lesne de înteles. Dacă nu
îsi schimbă viata auzind glasul Evangheliei, de ce si-ar schimba-o auzind că
lumea va avea un sfârsit?
Atitudinea celor din a treia categorie este comună new-age-istilor si crestinilor
care nu vor să ia în serios ultima carte a Noului Testament. Unii, dându-si
seama că un eventual sfârsit i-ar surprinde trăind în mari păcate, gândesc:
"Nu as vrea să fiu martor al sfârsitului lumii. Nu trebuie să mă gândesc la
sfârsit. Nu. Vreau să fie bine. Trebuie să fie bine. Si pentru mine, si pentru
urmasii ur-masilor mei. Poate că Apocalipsa Sfântului Ioan minte. Nu va fi nici
un sfârsit."
Mai grav este când chiar unii care se consideră teologi încearcă să conteste
faptul că Apocalipsa prezintă descoperirea pe care a avut-o Sfântul Apostol
Ioan privitoare la vremurile de pe urmă. "Nu sunt profetii, sunt doar sfaturi
duhovnicesti adresate într-un stil aparte cres-tinilor păstoriti de marele Evanghelist",
spun acestia, călcând în picioare tâlcuirile făcute Apocalipsei de către Sfintii
Părinti.
Unii oameni, văzând cum numărul mănăstirilor creste, cum si în cele mai îndepărtate
părti ale globului pământesc apar comunităti ortodoxe, cred că dreapta credintă
va fi primită, încetul cu încetul, de către toti locuitorii pământului. Si că,
de aceea, Apocalipsa nu îsi mai are rostul. Acesti oameni au o întelegere a
realitătii foarte superficială. Ei nu tin cont de faptul că păcatul se întinde
cu o viteză uimitoare, că păgânismul învie si câstigă din ce în ce mai multi
adepti. Astăzi păcatele împotriva firii sunt considerate normale si virtutile
sunt luate în râs. Ceea ce dovedeste că lumea nu merge spre mai bine, ci spre
mai rău.
Am ajuns la ultima categorie, a celor pentru care scrie Sfântul Ignatie Briancianinov:
aici sunt inclusi cei care rămân fideli predaniilor Sfintilor Părinti. Ei stiu
că, mai devreme sau mai târziu, Antihrist va veni. Dar oamenii nu pot sti când
va fi aceasta. Ceea ce trebuie să stie este cum să nu ajungă să trăiască ca
si cum ar avea "pecetea fiarei", cum să nu cadă în capcanele diavolului.
Ei nu stiu nici dacă vor prinde sfârsitul, si nici dacă urmasii lor vor prinde
acele vremuri. Dar stiu că de propriul sfârsit nu îi va scăpa nimeni. Si atunci
trăiesc în virtute si smerenie cugetând la moarte.
Sfântul Ignatie nu a scris despre Antihrist numai crestinilor care vor trăi
în vremea acestuia. A scris si pentru noi. El ne ajută să întelegem mai bine
cursele pe care ni le întind înainte-mergătorii lui Antihrist. În loc să fim
robi ai lui Dumnezeu, diavolul ne vrea robi ai săi. Si, prin orice mijloace,
prin discipolii pe care îi are, caută să ne atragă în mrejele sale.
Descriind viclenia lui Antihrist, Sfântul Ignatie ne ajută să îi recunoastem
pe ucenicii săi si să ne ferim de ei. Si dacă nouă ne sunt de folos cuvintele
sale, cu atât mai mult le vor fi de folos crestinilor din vremurile de pe urmă,
care vor afla cum să îl recunoască pe cameleonicul Antihrist.
Multi si-l imaginează pe Antihrist ca pe un dictator care dărâmă biserici si
varsă sânge de crestin. Dar dacă ar fi asa prea putini i s-ar închina de bună-voie.
Antihrist va fi Marele Seducător, Marele Actor. Arătându-se blând, milostiv
si împlinitor a toată virtutea, el va fascina, va deveni repede idolul celor
lipsiti de discernământ.
Aici e marele pericol: cei care vor căuta să aprecieze valoarea antihristului
după propriile idei vor fi înselati. În afara învătăturii crestine nu există
nici o altă posibilitate de a recunoaste pe Antihrist drept mâna dreaptă a diavolului.
Virtutea pe care el o va mima nu va putea fi înteleasă la justa valoare decât
de către cei care vor rămâne sub aripa Bisericii.
Se stie însă că el va căuta să îi atragă de partea sa, "de va fi cu putintă,
si pe cei alesi" (Matei 24, 24). Această referintă scripturistică poate trezi
teamă în rândurile celor care o citesc. "Dacă vor cădea până si cei alesi, ce
va fi cu cei ca noi?", se întreabă unii.
Dar nu apare scris că cei alesi vor cădea, ci doar că Antihrist va încerca să
îi piardă până si pe acestia. Dacă prin "cei alesi" întelegem pe crestinii care
trăiesc după învătătura lui Hristos si ascultă glasul Bisericii, atunci credem
că acestia vor sti să se ferească de înselare. Totusi, pentru că nimeni nu este
predestinat la mântuire, chiar si acestia vor avea nevoie de mult discernământ
pentru a deosebi lumina adevărată de lumina superficială în care se va ascunde
slujitorul întunericului. Pentru că acesta va încerca să se dea drept rob al
lui Dumnezeu.
Dacă "cei alesi" sunt crestinii care merg duminica la biserică, dar care pretuiesc
mai mult propria voie decât ascultarea de Biserică, si preferă păcatul virtutii,
atunci nu este de mirare că multi dintre ei vor cădea.
Sfântul Ignatie Briancianinov spune răspicat că înaintea venirii lui Antihrist
mare parte dintre crestini se vor lepăda de Hristos. Greu cuvânt. Putini oameni
ar vrea să ia în serios o astfel de afirmatie.
Si totusi explicatia pe care o dă sfântul este foarte simplă: Antihrist va fi
primit de majoritatea omenirii pentru că va aduce cea mai înaltă bunăstare materială,
va fi cel care va asigura oamenilor tot confortul si toate cele de trebuintă
satisfacerii poftele trupesti.
Adresându-se oamenilor care au refuzat să Îi asculte dumnezeiasca propovăduire,
Mântuitorul le-a spus: "Eu am venit în numele Tatălui Meu, si voi nu mă primiti;
dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veti primi." (Ioan 5, 43). Sfântul
Ignatie Briancianinov reproduce tâlcuirea Sfântului Teofilact al Bulgariei la
această profetie: "Antihrist va îmbia omenirea cu relizarea celei mai înalte
bunăstări si prosperităti pământesti, va îmbia cu cinstire, bogătie, măretie,
înlesniri si plăceri trupesti: căutătorii de cele pământesti îl vor primi pe
Antihrist, îl vor numi stăpân al lor" (17 ).
Multi oameni nu îsi părăsesc acum credinta numai pentru faptul că ar avea prea
putin câstig material făcând aceasta. Antihrist le va da acestora exact ceea
ce le trebuie, îi va atinge exact în punctul sensibil pe cei a căror credintă
este usor de clătinat.
Sfântul Ignatie consideră că "nu e ciudat faptul că minunile lui Antihrist vor
fi primite fără împotrivire si cu entuziasm de către cei apostaziati de la crestininsm,
de către vrăjmasii adevărului, vrăjmasii lui Dumnezeu: acestia s-au pregătit
pe sine pentru primirea pe fată, cu lucrul, a trimisului si uneltei satanei,
a învătăturii lui, a tuturor lucrărilor lui, după ce au intrat dinainte în împărtăsire
după duh cu satana" (13).
Ce se va întâmpla însă cu cei tari în credintă? Sfântul Ignatie nu ne spune
nimic nou, ci doar repetă ceea ce stă scris în Cartea Apocalipsei: numărul lor
va fi foarte mic, vor fi prigoniti, batjocorâti, urâti de ceilalti. Vor fi condamnati
la moarte. Se vor sui pe esafoduri "ca pe niste tronuri împărătesti, ca la un
ospăt de nuntă". Imaginea pe care o prezintă sfântul este impresionantă. De
fapt, asa s-au suit pe tronul muceniciei toti mărturisitorii Bisericii. Întâlnim
la ei nu o filozofie proprie, nu o învătătură ciudată, ci ceea ce are Biserica
în adâncul ei: dorinta de a pătimi suferinte dătătoare de viată pentru a se
bucura în vesnicie de dragostea Mirelui Ceresc.
Troparul care se cântă la prăznuirea unei sfinte mucenite ne vorbeste despre
starea Bisericii din vremurile de pe urmă: "Pe Tine, Mirele meu, Te doresc,
si pe Tine, căutându-Te, mă chinuiesc, si împreună mă răstignesc, si împreună
mă îngrop cu botezul Tău; si pătimesc pentru Tine, ca să împărătesc întru Tine;
si mor pentru Tine, ca să si viez pentru Tine; si ca pe o jertfă fără prihană,
primeste-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Tie...".
Sfântul Ignatie ne previne că "pentru sfintii lui Dumnezeu va veni o încercare
cumplită: viclenia, fătărnicia, minunile prigonitorului, se vor sili să-i amăgească
si să-i însele; prigoanele si strâmtorările rafinate, calculate si disimulate
cu o vicleană inventivitate, puterea nelimitată a prigonitorului îi vor pune
într-o situatie cât se poate de grea; micul lor număr va părea infim în fata
întregii omeniri, si pe seama părerii lor se va pune o deosebită neputintă;
dispretul obstesc, ura obstească, clevetirea, prigoana, moartea silnică vor
deveni soarta lor. Numai printr-o osebită împreună-lucrare a harului dumnezeiesc,
sub călăuzirea lui, alesii lui Dumnezeu se vor putea împotrivi vrăjmasului lui
Dumnezeu, Îl vor putea măr-turisi înaintea lor si a tuturor oamenilor pe Domnul
Iisus" (19).
Înainte de a-si arăta fata de prigonitor al credintei, Antihrist îsi va pune
masca dragostei si a bunăvointei. "Bunăstare materială... Scăpare de griji si
de necazuri... Împlinirea unui vis milenar al omenirii..."
Totusi, chiar dacă la început el nu va lovi direct credinta crestină, va avea
îndrăzneala să spună despre sine că este Mesia cel asteptat.
Sfântul Ignatie ne aduce în fata ochilor învătătura patristică despre Antihrist.
Urmându-l pe Sfântul Efrem Sirul, el spune despre Antihrist că "va trâmbita
despre sine precum au trâmbitat înainte-mergătorii si icoanele sale, se va numi
pe sine propovăduitor si restaurator al adevăratei cunoasteri de Dumnezeu: cei
care nu înteleg crestinismul vor vedea în el reprezentatul si apărătorul religiei,
se vor uni cu el. El va trâmbita despre sine că este si se va numi pe sine Mesia
cel făgăduit: iesind întru în-tâmpinarea lui, fiii cugetării trupesti vor striga
osanale; văzându-i slava, puterea, capacitătile geniale, dezvoltarea cât se
poate de cuprinzătoare după stihiile lumii, îl vor proclama dumnezeu, se vor
face ajutoare ale lui" (16).
Nouă ni se pare putin probabil ca un om, indiferent de cât bine ar face oamenilor,
să fie primit ca Mesia. Ne este greu să întelegem viclenia de care va da dovadă
Antihristul.
E nevoie de ani si poate de zeci de ani pregătitori pentru ca valorile crestine
să fie îngropate. Încetul cu încetul, crestinii vor fi învătati să creadă că
banul este atotputernic, că trupul este mai important decât sufletul. Credinta
va fi pervertită încetul cu încetul: viata de nevointă crestină va fi substituită
de o viată comodă si iubitoare de plăceri.
Sfântul Ignatie ne spune că va fi o asteptare aproape generală a Antihristului
care va putea împlini dorintele oamenilor. El va corespunde celor mai variate
exigente: cei care apreciază întelepciunea acestei lumi vor vedea în el un geniu.
Cei dornici de îmbogătire îsi vor vedea buzunarele pline. Cei care caută minuni,
având râvna căută-torilor de comori, îsi vor vedea asteptările împlinite: Antihrist
va face minuni pe care stiinta omenească nu le va putea explica.
Vorbind despre minunile Antihristului, Sfântul Ignatie prezintă pe larg învătătura
ortodoxă despre minunile pe care le primeste Biserica, despre rostul lor si
despre motivul pentru care harismele s-au împutinat în vremurile noastre.
Atragem aici atentia asupra câtorva aspecte ale problemei: în primele secole
ale Bisericii, minunile au avut rolul de a completa, de a sluji mărturisirea
prin cuvânt. Pentru ca Vestea cea bună să fie primită de către popoarele care
trăiau în întunericul păgânătătii si al nestiintei, Dumnezeu S-a folosit de
semne minunate.
Dar în clipa în care credinta a fost primită, minunile s-au împutinat.
Semnele aveau rolul de a-i chema pe oameni la Dumnezeu.
Din istoria mântuirii se vede că semnele nu au avut loc haotic: nici o minune
nu a fost inutilă. Prin fiecare dintre ele, i s-a adresat omului o chemare de
întoarcere la Dumnezeu. În momentul în care se pierde din vedere importanta
pedagogică a minunilor, se pierde din vedere rostul lor.
În Evanghelii ni se prezintă multe dintre vindecările pe care le-a făcut Hristos.
Din ele vedem că tămăduirea sufletului este mult mai importantă decât tămăduirea
trupului. Sfântul Ignatie ne pune înainte cu multă claritate învătătura ortodoxă
despre boală: boala nu este dusman al mântuirii; dimpotrivă, pe multi îi ajută
la tămăduirea sufletească. Si răbdarea bolii este o binefacere mult mai mare
decât vindecarea minunată.
Tămăduirea poate fi cerută numai dacă există hotărârea nestrămutată ca sănătatea
să fie folosită în slujirea lui Dumnezeu.
Celor care cer vindecare fără a se gândi în ce mod se vor folosi de ea li se
atrage atentia asupra faptului că tămăduirea cerută poate fi spre osândă vesnică.
Tămă-duirea trupească poate fi piedică pentru tămăduirea sufletească.
Pentru oricine citeste Vietile Sfintilor este evident că acestia nu au căutat
harisme, nu au cerut de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Si totusi, chiar
când au primit aceste harisme, sfintii le-au folosit cu dreaptă socoteală. Faptul
că un mare sfânt, Varsanufie din Gaza, a refuzat să îsi tămăduiască ucenicul
prin rugăciune, con-siderând că îi este mai de folos să rabde suferinta, are
o însemnătate extrem de mare. Ni se prezintă o altă întelegere a suferintei
fată de cea cu care noi suntem obisnuiti.
Din cartea sfântului Ignatie reiese foarte clar ideea potrivit căreia "harismele"
vindecătorilor moderni, radiestezisti sau alte soiuri de bioenergeticieni, nu
au nimic în comun cu harismele sfintilor taumaturgi. Acesti vindecători, oricât
de neverosimil ar părea, folosesc puterea diavolului.
Cineva s-ar putea întreba: "Dar ce, diavolul face bine?"
Da, face si bine. Dar numai în măsura în care acest bine relativ îl ajută să
piardă sufletele. Dacă un bolnav se vindecă de cancer, prin tehnici vrăjitoresti,
vindecarea nu îi este spre tămăduire. Sfintii Părinti au atras atentia asupra
faptului că o astfel de tămăduire trebuie refuzată.
Dumnezeu stie exact ceea ne este de folos. Exemplul pe care îl dă Sfântul Ignatie,
al Sfântului Apostol Pavel (care de de trei ori i-a cerut Domnului izbăvirea
dintr-o anumită neputintă care îi îngreuna activitatea misionară), arată că
Dumnezeu nu ascultă cererile care nu ne sunt de fapt de folos (chiar dacă nouă
ni se par astfel). De cele mai multe ori Domnul, în marea Sa dragoste fată de
oameni, nu ascultă decât cererile care ne sunt spre mântuire. Iar atunci când
totusi ascultă si celelalte cereri, o face numai ca oamenii să îsi cunoască
neputinta si să îsi înteleagă greseala.
Atunci când cererile noastre sunt îndreptătite, Dumnezeu nu pierde nici o ocazie
de a ne asculta, de a-Si arăta dragostea pe care ne-o poartă. Unul dintre modurile
în care se manifestă această dragoste este grija cu care ne conduce pe calea
mântuirii, grija cu care ne ajută să deosebim întunericul de lumină.
Ultima parte a acestei cărti are ca temă principală vederea duhurilor - un subiect
extrem de controversat. Si de această dată perspectiva duhovnicească intră în
con-tradictie flagrantă cu diferitele pozitii întemeiate pe înte-lepciunea lumii
acesteia.
Fără a fi ironic, Sfântul Ignatie constată nu numai faptul că majoritatea oamenilor
moderni nu cunosc învă-tătura ortodoxă despre vederea duhurilor, ci si faptul
că nici nu au habar despre existenta unei astfel de învătături. Cât priveste
cunoasterea strict teoretică pe care o au unii privitor la lumea duhurilor,
ea este la fel de valoroasă ca lipsa oricărei cunostinte. Dacă nu cumva are
o sensibilă valoare negativă.
Sfântul Ignatie, asemenea unui profesor de literatură care îsi îndeamnă studentii
la studiu înainte de a-si preciza punctul de vedere, recomandă crestinilor să
cereceteze îndeaproape învătătura Bisericii.
El nu neagă cunoasterea ratională, cunoasterea "de scoală". Dar precizează că
această cunoastere trebuie să fie sustinută de cunoasterea prin lucrare.
Geniile si oameni de cultură, oricât ar fi de "ex-perti" în aprofundarea Traditiei
ortodoxe, câtă vreme nu trăiesc în propria viată Ortodoxia si nu simt în inimile
lor lucrarea Sfântului Duh, rămân ca niste oameni care vorbesc despre înot fără
să fi înotat în viata lor.
Învătătura "după literă" riscă să rămână o învătătură a acestei lumi. Or credinta
crestină este cu totul altceva: nu este calea prin care cunoastem vreo născocire
a vreunui Părinte filozof, ci este calea prin care care cunoastem Adevărul.
Cuvintele Sfântului Ignatie Briancianinov despre faptul că este imposibilă cunoasterea
"rezultatelor" experientei crestine în lipsa parcurgerii directe a drumului
crestin ar trebui gravate pe frontispiciul fiecărei Facultăti de Teologie ortodoxă:
"Cărturarul crestin este dator să învete despre Împărătia Cerurilor nu doar
din auzirea propovăduirii privitoare la ea, ci si prin cercare" (76). Învătătura
strict ratională, lipsită de suportul trăirii, naste fii înspăimântători.
Sfântul Ignatie consideră extrem de importantă cunoasterea învătăturii ortodoxe
despre vederea duhurilor de către crestini; el afirmă că cei care tăgăduiesc
existenta duhurilor, tăgăduiesc în acelasi timp, fără să fie constienti, si
credinta crestină. Există astfel de oameni. Si nu putini. Cum se explică faptul
că Sfântul Ignatie are o pozitie dură fată de ei?
Răspunsul nu este prea greu de găsit: în momentul în care fragmentăm învătătura
ortodoxă, separând ceea ce ni se pare bun de ceea ce ni se pare discutabil,
ceea ce ni se pare obligatoriu de primit si ceea ce poate fi refuzat, negăm
faptul că această învătătură este dumnezeiască. O tratăm ca pe o filozofie a
acestei lumi. Dar adevărul nu poate fi fragmentat. Predania Bisericii tocmai
aceasta este: o dumnezeiască mărturie despre adevăr.
În momentul în care segmentăm acestă mărturie o transformăm în altceva. Fragmentarea
pe care o aducem învătăturii se reflectă în propria noastră fragmentare. Nu
mai putem fi crestini ortodocsi.
De aceea Sfintii Părinti adunati la cel de-al saptelea Sfânt Sinod Ecumenic
i-au condamnat pe cei care deformează Traditia: în momentul în care deformezi
această Traditie te rupi de Hristos care este izvorul acestei Traditii.
Nu putem fi ortodocsi renuntând la ceea ce este specific Ortodoxiei: păstrarea
Sfintei Traditii. Si cum ar putea cineva să se considere ortodox dacă respinge
existenta duhurilor? Cum ar putea duce lupta duhovnicească dacă nu crede în
existenta dusmanului nevăzut? Asa ceva nu este cu putintă.
Sfântul Ignatie explică pe scurt de ce: dacă nu există diavoli, atunci întruparea
Domnului "nu are nici pricină, nici scop".
Dacă nu ar fi existat diavol, atunci Adam nu ar fi fost ispitit. Dacă Adam nu
ar fi căzut, nu mai era nevoie ca Fiul lui Dumnezeu să Se întrupeze pentru mântuirea
noastră.
"Dar de unde putem avea siguranta că există diavoli?", se întreabă unii. Dacă
nu o avem prin credintă, altfel nu o putem avea. Numai dacă nu cumva devenim
slujitori ai întunericului, si atunci stăpânii ni se arată fată către fată.
Cei care vor să aibe certitudinea că dracii există se plasează într-un teren
minat: dacă ar putea ajunge numai prin rationamente logice la constatarea existentei
diavolilor, prin rationamente similare ar putea demonstra existenta lui Dumnezeu.
Dar nimeni nu va putea demonstra cu argumente lumesti cele duhovnicesti. Nimeni
nu poate demonstra existenta Celui care vrea să credem în El si să Îl slujim
cu dragoste, fără a fi apăsati de certitudinea intelectuală a prezentei Lui.
Cine respinge existenta diavolilor, respinge calea mântuirii. Atunci când te
afli într-o luptă nu poti evita regulile ei. Dacă ne imaginăm că putem ajunge
în Împărătia Cerurilor fără a tine cont de regulile pe care Dumnezeu ni le asează
înaintea ochilor prin Predaniile Sfintilor Părinti, cădem într-o mare înselare:
lupta noastră va fi lipsită de cunună.
După ce am atras atentia asupra greselii pe care o fac cei care încearcă să
aibă un punct de vedere personal si diferit de învătătura ortodoxă, să vedem
care sunt punctele principale ale învătăturii Sfântului Ignatie despre vederea
duhurilor.
Cunoasterea acestei învătături ne este de folos pentru că avem de luptat nu
numai împotriva patimilor si poftelor noastre, ci mai ales împotriva puterilor
întunericului. Abia în momentul în care stim cine ne este vrăjmasul ne putem
apăra de el.
În ceea ce priveste vederea duhurilor, înselarea drăcească este foarte mare,
si multi au fost înselati de diavol tocmai pentru că nu au stiut cum să se apere.
Omul, după căderea sa, nu mai este vrednic să vadă lumea îngerilor. Simturile
sale au devenit trupesti, si nu mai pot percepe duhurile care Îl slăvesc neîncetat
pe Dumnezeu.
Duhurile care se arată de obicei oamenilor, chiar dacă afirmă că sunt suflete
ale răposatilor sau îngeri, sunt de fapt diavoli.
Omul cade usor în cursa mândriei pe care o întinde vederea acestor duhuri: nu
îsi dă seama că nu este la măsura la care să vadă duhuri. I se pare că a atins
măsura sfinteniei, si de aceea nici nu îi trece prin cap că se află în legătură
cu diavolii.
Mai ales că vrăjmasul mântuirii este plin de viclenie, si stie cum anume poate
doborî fiecare suflet care i se deschide. Diavolul nu spune numai minciuni,
pentru că dacă ar face asa ceva ar fi demascat usor. El amestecă într-un mod
foarte abil adevărul cu minciuna. El spune exact atât adevăr cât trebuie pentru
a amăgi sufletele. Si o face cu atâta iscusintă încât să îi însele până si pe
cei care stiu că diavolul poate lua chipul unui înger de lumină.
Mândria este usa prin care diavolul intră; spun unii: "da, stiu că unora li
se arată draci, dar mie mi se arată îngeri...". Ei ajung uneori chiar să scrie
cărti despre deosebirea duhurilor, să precizeze care vedenii sunt înselătoare
si care sunt de la Dumnezeu. Dar nu îsi dau seama că "profesorul" lor este diavolul.
Crestinii să înteleagă că nu trebuie să caute să-i vadă si să vorbească cu ei.
Cei care insistă să intre în legătură cu duhurile se deschid de bună-voie lucrării
putericului întunericului. Vor să le fie mai bine si fac tocmai ce este rău.
Sunt ca niste sinucigasi care vor să scape de dureri trecătoare într-un mod
care îi duce la suferinte vesnice.
Comunicarea cu mortii nu este decât tot o formă de comunicare cu dracii. De
altfel, în unele cazuri, cei posedati de diavol spun că prin ei vorbesc sufletele
unora dintre cei adormiti. Dar pe cât de usor le este oamenilor să îsi dea seama
că prin gurile acelora vorbeste însusi dia-volul, pe atât le este de greu să
îsi dea seama că acelasi vorbitor se adresează celor care fac spiritism.
Sfântul Ignatie nu se referă la motivele pentru care oamenii ajung să vorbească
cu mortii. Vom preciza aici doar două dintre ele: dorinta de a cunoaste cât
mai multe despre lumea spirituală, si dorinta de a fi în legătură cu cei dragi
care au trecut pe lumea cealaltă.
În primul caz observăm o pervertire a dorintei de cunoastere: în momentul în
care vrei să cunosti lucrurile în alt mod decât în cel pe care l-a rânduit Dumnezeu,
dorinta firească de a cunoaste devine diavolească: lumea duhurilor nu o putem
cunoaste după propriile capricii. Cei care vor să stie mai multe pot citi despre
aceasta în Sfânta Scriptură si în scrierile Sfintilor Părinti. Dar în clipa
în care se consideră vrednici de o cunoastere directă arată că au fost înselati
de acelasi "sarpe" care le-a spus primilor oameni: "Vi se vor deschide ochii
si veti fi ca Dumnezeu, cunoscând binele si răul" (Facere 2, 5).
În cel de-al doilea caz avem de-a face cu o pervertire a dorintei de comuniune.
Biserica mărturiseste că cei vii se află în legătură cu cei morti. Cum? Prin
rugăciune. Dumnezeu, pentru rugăciunile Bisericii, îi ajută pe cei morti. Pe
cei mântuiti îi înconjură cu si mai multă lumină; iar celor din iad le usurează
suferintele, si pe unii chiar îi mântuieste.
O dovadă a grijii celor vii pentru cei morti o vedem în parastasuri. Slujbele
de pomenire a mortilor nu sunt doar un mod de aducere aminte, un mod de păstrare
a memoriei celor adomiti: sunt un mod de a-i ajuta, arătându-le dragostea pe
care le-o purtăm.
Cei care pervertesc modul firesc de pomenire a răposatilor, si încearcă să intre
în legătură cu ei prin diferite metode spiritiste, se poartă ca si cum ar putea
stabili ei însisi ce e bine si ce e rău. Ca si cum ar fi ei însisi măsura binelui.
Biserica spune clar: spiritismul este o înselare drăcească. Cei care ajung la
alte concluzii îsi imaginează că au acces la o sursă de informatie mai sigură
decât Biserica. Dar pierd din vedere că Biserica nu face altceva decât să dea
mărturie despre Capul ei, care este Adevărul.
Dracii nu se arată numai celor care fac sedinte de spiritism. Se arată de multe
ori si celor care suferă mult după pierderea unei fiinte dragi. Moartea unei
persoane apropiate are si o trăsătură inexplicabilă. "Dumnezeu a vrut să îl
ia la El...", spun unii, dar lasă să le scape si un suspin: "De ce, Doamne,
de ce?".
Dacă sufletele adânc îndurerate de moartea unei persoane dragi nu cunosc sau
nu primesc învătătura ortodoxă despre aparitiile duhurilor, pot fi foarte usor
înselate de acestea: prezentându-se în chipul persoanelor dragi, si invocând
dragostea ca principalul motiv pentru care se fac văzute, diavolii intră pe
usa pe care le-o deschid oamenii. Si, după ce vreme îndelungată se poartă astfel
încât vătămarea pe care o aduc să fie greu de observat, după ce câstigă încrederea
vizionarilor, trec la a doua etapă a nimicirii sufletesti. Încep să spună o
serie de minciuni, amestecate în mod viclean cu lucruri adevărate; si astfel
vizionarii primesc drept bune născocirile pierzătoare de suflet.
Sfântul Ignatie prezintă pe larg cele două moduri de vedere a duhurilor: vederea
trupească si vederea duhovnicească. Vederea trupească o au oamenii care percep
lumea duhurilor căzute, iar cea duhovnicească o au cei care, ajungând la măsura
sfinteniei, au devenit asemenea îngerilor în trup. Sufletele lor s-au curătit
prin pocăintă, prin nevointă si prin rugăciune îndelungată. Îl poartă în inimile
lor pe Hristos si prin harul Duhului Sfânt sunt părtasi unor trăiri pe care
ceilalti nu le pot întelege.
Sunt unii care, cunoscând această deosebire, se consideră totusi vrednici de
vederea duhovnicească. Ei nu îsi dau seama de propria orbire. Sunt prinsi de
o falsă smerenie si cred că au ajuns la trăiri înalte.
Modul în care se poate pune în evidentă înselăciunea acestora este foarte simplă:
cei mai multi consideră că au ajuns la aceste trăiri înalte prin anumite forme
de spiritualitate diferite de trăirea ortodoxă. Chiar dacă folosesc si anumite
învătături ortodoxe, în esentă învătătura lor este diferită de cea a Bisericii.
În momentul în care ei vor să îsi compare propria experientă cu învătăturile
Sfintilor Părinti nu este suficient să citească numai pasajele privitoare la
vederea duhovnicească. De altfel, nu le este greu să identifice în aceste pasaje
propriile experiente. Este neapărat necesar ca acestia să citească si pasajele
în care scrie clar că "trăirile mistice" ale celor care s-au îndepărtat de predaniile
Părintilor nu sunt altceva decât stări induse de diavol, si vedeniile pe care
le au sunt înselătoare.
Încercarea lor de a justifica o experientă paralelă trăirii Bisericesti nu este
sinceră. Ori tin cont de întreaga învătătură crestină - care le dă în vileag
înselarea - ori refuză în mod deliberat raportarea la această învătătură.
Cât despre cei care se lasă păcăliti de aparitiile înselătoare, fiind convinsi
că mergând pe drumul Bisericii au ajuns la sfintenie, metoda recuperatoare este
aparent simplă: ar fi de ajuns să meargă să stea de vorbă cu marii duhovnici
ai zilelor noastre. Ei le pot arăta că se află în înselare, le pot pune degetul
pe rană, ajutându-i să înteleagă că roadele smereniei adevărate le sunt străine.
Că roadele arătărilor pe care le-au considerat sfinte este mândria.
Dar ar fi prea simplu ca vindecarea să aibă loc atât de repede. Cei care cred
mintii lor, pornind de la faptul că în zilele noastre s-a micsorat numărul părintilor
care au darul deosebirii duhurilor, se păcălesc pe ei însisi spunându-si că
sunt la un nivel atât de înalt încât nu mai e nimeni atât de "elevat" încât
să le poată da sfaturi. Că ei ar fi dispusi să primească sfaturi, dar nu au
cui să le ceară.
Dar acest rationament este gresit. Până la sfârsitul lumii, Dumnezeu va avea
preotii Săi alesi care vor sti să dea în vileag cele mai viclene curse în care
diavolul încearcă să îi prindă pe credinciosi.
În privinta celor care spun că drumul fizic până la astfel de părinti este lung
si obositor, că au poate chiar câteva sute de kilometri de parcurs până la ei,
nu îsi dau seama că printr-o astfel de afirmatie mărturisesc precis cât de mult
pret pun pe vietuirea duhovnicească. O astfel de atitudine oglindeste cât este
de mare râvna pe care o au pentru cele sfinte.
Să nu uităm că sfintii însisi se considerau nevrednici să aibă vedenii minunate.
Ar trebui ca oamenii care cad în înselare să îsi dea seama de rătăcirea lor
chiar si numai prin faptul că le lipseste constiinta propriei nevrednicii.
Sfânta Traditie ne arată în mod clar care sunt roadele vedeniilor dumnezeiesti
si cele ale celor înselătoare: cele de la Dumnezeu aduc în inimă smerenie, celelalte
mândrie. Sfântul Ignatie arată însă că, din cauza orbirii, oamenii nu vor să
recunoască starea în care se află.
Una din aceste situatii o întâlnim atunci când cei înselati aduc în sprijinul
conceptiilor lor idei de a căror veridicitate nu se îndoiesc. Pornesc de la
premiza că din moment ce supozitiile lor se întemeiază pe lucruri adevărate
nu au cum să se însele.
Între cele mai răspândite justificări de acest gen se remarcă ideea potrivit
căreia dacă duhurile care apar spun viitorul, ele cu sigurantă sunt trimise
la Dumnezeu.
Trebuie făcută o distinctie: duhurile care "prezic"adevărul de multe ori nu
fac altceva decât să tragă concluzii logice din mersul actual al evenimentelor.
Dracii stiu tot ce s-a întâmplat în trecutul nostru, si stiu si tot ce se întâmplă
în momentul actual. Dacă noi nu tinem seama de această însusire a lor riscăm
să confundăm profetia cu constatarea.
Dracii ne pot spune că un prieten vine să ne viziteze dinainte ca acela să ajungă
la poarta noastră. Aceasta nu a fost o prezicere care s-a adeverit.
Sfântul Ignatie explică cât de usor pot fi oamenii păcăliti de duhurile care
"prezic" viitorul . Este foarte usor ca oamenii lipsiti de discernământ să fie
înselati de duhurile întunericului.
Sunt anumite cazuri în care totusi duhurile respective "prezic" si evenimente
a căror deducere logică este imposibilă. În aceste situatii pur si simplu diavolii
calculează, cu o anumită marjă de eroare, ceea ce s-ar putea întâmpla. Si faptul
că de multe ori duhurile se înseală, fapt dovedit usor de statistică, nu face
decât să confirme că nu aveau cum să nimerească întotdeauna : solutia cea mai
probabilă nu se dovedeste si cea reală.
Argumentarea Sfântului Ignatie este în întregime fundamentată pe Sfânta Scriptură
si pe Sfintii Părinti. Nu este deci de mirare că cei care nu recunosc drept
autorizată această fundamentare nu au cum să înteleagă concluziile Sfântului
Ignatie.
Pentru crestinii ortodocsi această carte va fi de folos nu numai în ceea ce
priveste strict problemele pe care le tratează. Întâlnind aici o argumentare
care răstoarnă idei acceptate în mod curent de către crestinii care nu stiu
pozitia ortodoxă fată de subiectele tratate, vom întelege cât de periculoasă
este însusirea unor idei care contravin predaniilor Sfintilor Părinti. Vom întelege
că numai păstrând aceste predanii mergem pe calea mântuirii.
Cartea Sfântului Ignatie reuseste să pună în evidentă si trăsăturile celor care
se consideră buni crestini, dar de fapt sunt înselati diavol.
Unii dintre acestia vor încerca să conteste cele spuse de sfânt: "Poate că Sfântul
Ignatie a gresit. Poate că s-a înselat. O fi scris bine despre viata crestină,
dar în privinta vederii duhurilor a gresit".
Sfântul Ignatie a spus: "Îndrăznim a numi învătătura despre minuni si semne
înfătisată de către noi învătătură a Sfintei Biserici Ortodoxe, învătătură a
Sfintilor ei Părinti. Necesitatea vitală a unei expuneri exacte si, pe cât se
poate, amănuntite a acestei învătături este limpede" (61).
Ar putea oare vreunul dintre cei înselati să spună că, folosindu-se de scrierile
Părintilor, poate arăta greseala Sfântului Ignatie? Nu. Pentru că Sfântul Ignatie
nu a scris după mintea sa. El a mărturisit învătătura ortodoxă.
Adevărul nu este de două feluri. Nu pot fi adevărate în acelasi timp învătăturile
Sfintilor Părinti si învătăturile vizionarilor care fac atâta vâlvă în zilele
noastre.
"Dar poate că Sfântul Ignatie a interpretat gresit învătătura Traditiei...",
ar spune unii. Ideea aceasta, a greselilor pe care le fac sfintii, este inspirată
de diavol. Nu e o idee nouă, dar are un succes din ce în ce mai mare.
Sfintii nu au scris numai după capul lor, au scris după cum trăiau. Dacă ar
fi dat mărturie despre lucruri mincinoase, nu ar fi fost sfinti; Duhul adevărului
nu S-ar fi sălăsluit întru ei. Nici unul dintre ei nu s-a abătut de la dogmele
Bisericii. Si dacă în anumite chestiuni fată de care pozitia Bisericii nu era
foarte clară, unii au avut pozitii care în timp s-au dovedit gresite, astfel
de cazuri sunt extrem de rare (si problemele respective erau secundare).
Dar niciodată sfintii nu au învătat altfel decât ceea ce primiseră de la înaintasii
lor. Niciodată vreun sfânt nu a contestat Traditia bisericească ca să îsi impună
propriile cugetări.
Nu trebuie să căutăm a armoniza învătăturile Bisericii cu părerile noastre.
Ci trebuie să modelăm părerile noastre după predaniile ortodoxe. Altfel ne îndepărtăm
de Adevăr.
Întotdeauna sfintii au căutat să absoarbă învătătura Bisericii, asa cum apa
absoarbe buretele. Această învătătură le-a modelat vietile; această învătătură
i-a dus la sfintenie.
Oamenii trebuie să aleagă: de o parte stă Hristos, ocrotindu-Si Biserica, de
celaltă parte înteleptii acestei lumi. De o parte Fiul lui Dumnezeu, de cealaltă
parte slujitorii diavolului. Nu poate exista nici o părtăsie între cele două
tabere.
Nu trebuie trecută cu vederea nici eventuala confruntare dintre învătătura ortodoxă
si asa-zisele descoperiri ale stiintei care sprijină neopăgânismul. Astăzi s-a
perfectionat tehnica vorbirii cu "mortii" prin înregistrări audio-vizuale. Poate
contesta cineva aceste înregistrări? Nu. Dacă spunem că vocile care se înregistrează
sunt ale diavolilor, suntem luati în râs. Si totusi, oricât de rafinată ar fi
înselarea diavolească, tot înselare rămâne.
Dacă ni s-ar demonstra "stiintific" că vocile sunt ale mortilor, o astfel de
demonstratie ar trebui să ne convingă nu de progresele stiintei, ci de iscusinta
diavolului.
Niciodată stiinta nu poate contrazice adevărul credintei crestine. Si atunci
când o face, atunci e cu sigurantă vorba de falsificări ale argumentelor stiintifice.
În ceea ce priveste problemele duhovnicesti, stiinta nu are cum să se implice
în nici una dintre ele
Sfântul Filaret al Moscovei a spus că dacă ar fi scris în Sfânta Scriptură că
Iona a înghitit chitul, si nu că proorocul a fost înghitit de chit, ar fi crezut
chiar si aceasta. Asa si noi ar trebui să putem spune: dacă stiinta ar demonstra
cu o sumedenie de argumente că învătătura ortodoxă despre vederea duhurilor
(sau despre orice altceva) este gresită, preferăm să rămânem fideli Sfintei
Traditii, prin care vorbeste Însusi Hristos, decât să dăm crezare ochilor si
mintii noastre.
Studiul de fată este o încercare de a prezenta cititorilor din zilele noastre
mesajul Sfântului Ignatie, citi-torilor care trăiesc într-un univers foarte
diferit fată de cel al contemporanilor Sfântului Ignatie. Când sfântul se referea
la cei înselati, vorbea despre un număr foarte mic de oameni. Numărul acestora
a crescut însă cu o viteză uimitoare.
Omul de azi, care trăieste într-un mediu în care se încearcă substituirea vietii
duhovnicesti prin "extazuri mistice" si "experiente paranormale", are mare nevoie
de învătăturile Sfântului Ignatie.
Mai ales că Sfântul Ignatie nu a făcut altceva decât să prezinte predaniile
ortodoxe, si nu a încercat să le înlocuiască cu vreo conceptie personală.
În momentul în care cineva pretinde că este învătător al adevărului, este judecat
în functie de diferitele criterii pe care le au oamenii în privinta cunoasterii
adevărului. De cele mai multe ori dascălii rătăcirilor propun nu numai adevăruri
fantomatice, ci si criterii false de apreciere a adevărului.
Între acestia, vindecătorii cu bioenergie au un mesaj simplu: "Vindecăm, deci
avem putere de la Dumnezeu. Cine nu vindecă nu are putere de la Dumnezeu, deci
nu cunoaste adevărul."
Sfântul Ignatie nu prezintă criterii de apreciere a adevărului; el nu vine să
mărturisească un adevăr straniu sau un adevăr care a fost ascuns vreme îndelungată.
El mărturiseste învătătura Sfintilor Părinti. Pentru el, Adevărul poate fi găsit
numai în Sfânta Traditie, si orice învătătură potrivnică Sfintei Traditii este
gresită.
Chiar dacă există si eretici care îsi justifică rătăcirea folosindu-se de citate
din Sfintii Părinti, demersul lor este supus esecului: mai devreme sau mai târziu
ei vor fi nevoiti să se confrunte cu învătătura sobornicească a Bisericii, cu
adevărul propovăduit de Hristos. Si o asemenea confruntare le vădeste înselarea.
Sfântul Ignatie Briancianinov ne atrage atentia asupra faptului că nu trebuie
acordată nici cea mai mică atentie fenomenelor drăcesti. Constatăm totusi că
mijloacele prin care ni se trezeste curiozitatea fată de aceste fenomene sunt
foarte variate: multimea de emisiuni si de articole despre acest subiect.
În momentul în care ne obisnuim să citim despre aceste manifestări, în momentul
în care le dăm atentie, am făcut deja primul pas gresit. "Dar nu am făcut spiritism,
doar am vrut să citesc cum decurge o sedintă de spiritism", spun unii. Dar de
la astfel de lecturi multi s-au îndepărtat de Biserică.
A saptea poruncă bisericească spune răspicat: "Să nu citim cărti eretice". Putem
întelege că această poruncă poate fi extinsă asupra oricărui mod de propagandă
a învătăturilor rătăcite.
Omul de astăzi suferă de boala curiozitătii: vrea să stie cât mai multe lucruri
despre tot ceea ce se petrece în lume. Si atunci când scormoneste după stiri
despre paranormal are impresia că face un lucru deosebit. Dar de fapt, încercând
să îsi satisfacă patima curiozitătii, îsi deschide sufletul înselării.
Manifestările puterilor drăcesti sunt acoperite cu un strat de gros de noroi:
oricine vrea să afle despre ele se murdăreste. Nu poti rămâne curat după ce
ai citit ceea ce scriu slujitorii întunericului. Ajungi la efectul contrar citirii
cărtilor duhovnicesti; în loc să se lumineze mintea, se întunecă.
Ar fi bine ca măcar această idee să rămână întipărită în mintile celor care
vor citi cartea Sfântului Ignatie Briancianinov; le va aduce mult folos...