CAPITOLUL II

Comparatii


In revista ''Infinit'' nr. 1, iulie 1992, la capitolul ''Yoga'', printre multele rătăciri se arată că: ''Atingand perfectiunea în realizarea diferitelor procedee yoga,practicantul perseverent devine stăpânul unei cunoasteridirecte a anumitor secrete ale naturii si astfel dobândesteputeri paranormale asupra-destinului''.

Studiind mai cu atentie acest aliniat, vom observa cumyoghinii admit că, chiar si prin ''Tantra Yoga'' se potdobândi puteri paranormale asupra destinului, deoarece si''Tantra Yoga'' este un procedeu yoghin. Cei care cunoscce se întâmplă în ''Tantra yoga'' si mai au putină întelepciune, îsi vor da seama că prin acele nebunii sexuale care se petrec în timpul sedintelor de ''purificare'' sepot dobândi numai si numai îmbolnăviri, atât trupesti cătsi mintale'. Un om cu mintea sănătoasă nu ar accepta săintretină astfel de relatii amoroase în grup, cum seîntâmplă la aceste sedinte yoghine, nici chiar dacă ar fisingur.

Pe lângă acestea, admitând existenta destinului, îl reducpe om la starea unui robot care execută ceea ce i se comandă; elimină credinta, faptele bune, pentru că ce sens ar mai avea credinta în Dumnezeu si faptele bune, dacă noi suntem destinati, hotărâti dinainte fie la fericire, fie la muncă? De ce a mai fost nevoie să vină Hristos si să se jertfească pentru noi dacă există destin?

Iar dacă se pot dobândi puteri paranormale asupra destinului, înseamnă că acea persoană are puteri mai maridecât Cel care a hotârât destinul (decât Dumnezeu). Siatunci cum poate să hotărască un destin dacă altcinevaeste mai putemic si îl poate modifica?

In paragraful următor se zice: ''Orice om care trăiesteîn prezent pe planeta Pământ si care vrea să urmezeîndemnul plin de întelepciune: ''Caută, bate la usă, ceresi vei găsi''; dacă va actiona constant si sincer un anumitinterval de timp cu aspiratie lăuntrică suficient de putemică, cu o minte deschisă si cu o dorintă arzătoare dea întelege, poate: să intre gradat în rezonantă cu focareinfinite, cu izvoare de fortă, întelepciune si iluminare,capabile să-i aducă pacea interioară, fericirea, satisfactiadurabilă în viată, întelepciunea, desăvârsirea''.

Se poate observa cum se iau citate din Sfânta Scriptură si sunt amestecate cu învătături păgâne, care desi îioferă omului unele stări deosebite, totusi nu-i asigurământuirea. Ce-i va folosi omului chiar dacă ar căstigatoată lumea, dacă îsi pierde sufletul? cătă deosebireîntre învătătura unui Budha sau Krishna, care îti oferă orătăcire prin univers, prin mai multe vieti care pană laurmă tot la moarte duc si învătătura lui Iisus Hristos,Care îti oferă mântuirea, fericirea vesnică. Iar cei careau urmat pe Mântuitorul Hristos au gustat încă dinaceastă viată ce inseanmă adevărata fericire.

In ultimul paragraf ni se spune: ''Cunoaste-te pe tineînsuti si vei cunoaste astfel tot universul împreună cufortele ascunse ale sale''.

Iată un îndemn la o mândrie diabolică. Iată cum îti promite o cunoastere a întregului univers, cand noi nu putemcunoaste nici ceea ce putem cuprinde cu privirea. Iatăcum esti îndemnat să-ti pui toată nădejdea numai înfortele tale, să ajungi ca Lucifer care si-a închipuit căpoate fi la fel ca Dumnezeu, dar nu-ti arată si urmareaunor astfel de cugetări.

Să ne ferească Bunul Dumnezeu de aceste păreri înaltedespre noi însine si să ne dăruiască o inimă înfrântă sismerită. Să fim cu luare aminte la cuvintele Mantuitorului: ''Priviti la Mine că sunt blând si smerit cu inima siveti afla odihnă sufletelor voastre''.

Tot în revista ''Infinit'' apar cele zece porunci ale lui SaiBaba, care sunt un amestec de citate din operele marilorfilosofi păgâni si Sfânta Scriptură. Porunca a doua începeastfel: ''Respectul egal fată de toate religiile. Toate religiile învată (predică) acelasi ADEVAR''.

Stăm si ne întrebăm, cum toate religiile predică acelasi''Adevăr'', cănd numai Domnul nostru Iisus Hristos a afirmat: ''Eu sunt Calea, Adevărul si Viata''; iar în alt locdumnezeiasca Scriptură zice: ''Un Domn, o credintă, unbotez''? Si iarăsi: ''Eu mântuiesc pe cei care Mămărturisesc în adevăr, nu în minciună'', pentru că si ''dracii cred si se cutremură'' dar nu le foloseste această credintă. Dumnezeu este Unul si a întemeiat o singurăcredintă, nu mai multe.

Tot Sai Baba zice: ''Aceleasi învătături divine apar în toate religiile''. Chiar asa să fie? Unde a găsit acest ''om sfânt'' în Sfânta Scriptură ''păstrati curătenia casei si a împrejurimilor ceea ce va asigura conditii de viată sănătoase si igienice''? (ponmca a 4-a). Cititi cele zece porunci din Sfânta Scriptură si observati singuri care sunt divine, care sunt vrednice a fi de la Dumnezeu. în brosura ''Misterul subconstientului'' la pct. 83: ''Când vei ajunge să doresti întelepciunea tot atât de intens precum un om care, fiind pe cale să se înnece, doreste aer sau ceva de care să se agate, atunci o vei primi. In Sinele tău Suprem (ATMA) tu esti dejaADEVARUL'', se observă cum acest drăcusor al încrederii în sine încearcă să pună stăpânire pe om prin astfel de cugetări: ''atunci o vei primi'' (adică întelepciunea).De la cine? De la Dumnezeu? Dacă vrei să stii cum potiajunge la întelepciune, iată ce spune Cel ce poate să ti-odăruiască: ''începutul întelepciunii este frica lui Dumnezeu'', această frică sfântă izvorâtă din iubirea fată de El.

Dar acest drăcusor al încrederii în sine nu vine singur,ci ajutat de stăpânul său, dracul mândriei: In Sinele tâuSuprem (ATMA) tu esti deja ADEVARUL'', care îtisopteste că tu esti deja Dumnezeu.

Câtă nebunie, căta rătăcire! Cum tu, care esti o creatură, poti să devii Creator? Unde este acea smerenie caresă înalte pe om? Sfintii se considerau păcătosi si prinaceasta au ajuns sfinti, nu prin laudă, nu prin încredereaîn puterile lor. Sfântul Apostol Pavel spunea că dintrepăcătosi cel dintâi este el. Proorocul si împăratul Davidse făcea pe sine ''vierme si nu om'', iar Stăpânulstăpânilor si Domnul domnilor, Iisus Hristos, S-a smeritpe Sine până la moarte si încă moarte pe cruce ca să nemantuiască pe noi, creaturile Sale. Acelasi diavol aînselat si pe Eva în rai: ''...veti fi ca Dumnezeu...''(Facere 3,5).

Tu care te numesti crestin, de ce te lasi înselat de filosofia păgânilor? De ce cauti pe Hristos în învătătura acestor oameni fără de Dumnezeu si nu îl cauti în învătăturaBisericii Sale, acolo unde se găseste? Care dintreînteleptii acestei lumi ti-a mai oferit viata vesnică sau care dintre ei si-a mai dat viata pentru mântuirea noastră, a oamenilor?

La pct. 29 se vede foarte bine cum se încearcă înselarea crestinului aducând citate false din Psalmii lui David (34,4): ''Am căutat cu fervoare ETERNUL si El mi-a răspuns eliberându-mă de toată frica mea''. Dar iată textul adevărat: Să fie rusinati si înfruntati cei ce caută sufletul meu; să se întoarcă înapoi si să se rusineze cei ce gândesc rău de mine; căte înselăciune, cată depărtare de la adevăr!

In ''Yoga Tibetană si doctrinele secrete'' se întâlneste mereu acelasi duh al mândriei, al slavei desarte,al iubirii de sine. Nu vom analiza toate rătăcirile, toate abaterile de la adevăr, ci numai căteva, stiind că cine înseală cu putin, înseală si cu mult.

Cap.16. Cele zece trăsături ale omului superior, alin. 1: ''A nu avea decât putin orgoliu si a nu fi deloc invidios, este trăsătura distinctivă a omului superior''. Ce fel de om superior este acesta dacă poate fi si orgolios?

Cap. 23. Cele zece lucruri de prisos, alin.l: ''Dacă natura ultimă a constiintei a fost realizată, nu mai este necesar să ascultăm sau să medităm asupra invătăturilor religioase'' Cu alte cuvinte, înseamnă că vine un timp cand nu mai avem nevoie de învătătura lui Dumnezeu îl putem elimina din viata noastră. Cred că acest sfat nutatăl minciunii adică satana î1 poate insufla omului. Alin.2: ''Dacă natura pură a spiritului este realizată nu mai este necesar să se caute iertarea păcatelor'' Oare poate cineva să ajungă la această puritate? De ce să ne amagim singuri? Nu vedem căt gresim nu numai cu lucrul, ci si cu cuvantul si gandul? Oare satana nu a căzutpentru ca si-a inchipuit că va fi asemenea cu Dumnezeu?

Alin. 3: ''De asemenea, solicitarea iertării nu mai este necesară pentru acela care rămâne în starea de pacementală ''Dar ce facem cu inima pentru că de acolo izvorăsc hulele, certurile, curviile, preacurviile, uciderile...?

Din cele doua aliniate de mai sus se poate observadestul de bine cum se admite cererea iertării păcatelor sichiar dacă nu se spune de la cine, se intelege de la sinecă numai Dumnezeu prin slujitorii Săi, preotii duhovnici si episcopi, poate să facă aceasta după cum a spusHristos: ''Luati Duh Sfânt, cărora veti ierta păcatele iertate vor fi si cărora veti tine păcatele, tinute vor fi''; si înalt loc: ''Toate cate veti lega voi pe pământ, legate vor fisi in ceruri si toate căte veti dezlega pe pământ, dezlegate vor fi si in ceruri''. iar dezlegarea se poate priminumai prin spovedanie, si împlinirea canonului rânduit decătre duhovnic.

Cap. 28. Cele zece mari realizări fericite. Noi le-ampune în comparatie cu cele nouă fericiri ale lui Iisus Hristos, dar pentru a le întelege este nevoie de unele explicatii, pentru că vom intâlni cuvinte care trebuiesclămurite: ce este constiinta, smerenia, păcatul,fărădelegea, pierderea Duhului Sfânt, etc.

Ce este constiinta? Ca să nu mai intrăm în amănuntepentru explicarea stiintifică, noi spunem că, constiintaeste glasul lui Dumnezeu pus în mintea omului incă decând a fost creat, pentru ca să înteleagă ce este bine si ceeste rău. Binele este ascultarea de Dumnezeu, iar răuleste neascultarea de Dumnezeu. Si mintea omului înainte de păcat era atât de luminată siîntelegătoare încât Dumnezeu l-a pus pe om să dea denumire la toate vietuitoarele facute de El. Dar cum a stiut omul să le dea nume? Având mintea luminată a stiut rostul pe care-l avea fiecare vietuitoare si însusirile necesare pentru a-si putea împlini acest rost.

Ce este smerenia? în scurt, smerenia este constiinta nimicniciei. Dar pentru a întelege acest lucru este nevoie de o explicatie mai pe larg: Omul, cu mintea sa luminată de Dumnezeu, a înteles că el, omul, a fost făcut de Dumnezeu din pământ, iar pământul din nimic. Deci si omul a fost făcut din nimic, iar el nu a contribuit cu nimic la crearea sa. A mai înteles omul ce anume L-a determinat pe Dumnezeu să-l facă: ca să se bucure alături de Dumnezeu de toată creatia Lui. De asemenea, a mai înteles că toată creatia lui Dumnezeu este la dispozitia omului.

Chiar si îngerii sunt pusi de Dumnezeu să-l păzească sisă-i ajute a face voia lui Dumnezeu. La fel tot universul,cu soarele, luna, stelele, atmosfera cu aerul pe care îlrespirăm, precum si pamântul cu toată vegetatia si podoaba lui; bogătia minereurilor, apele împreună cu toatevietuitoarele din ea, toate sunt la dispozitia omului.

Toate însusirile pe care le are omul, tot de la Dumnezeu sunt, ba chiar Dumnezeu prin pronia Sa sauprin grija permanentă ce o are pentru om, este tot la dispozitia omului. Si mai mult decât toate acestea, Dumnezeu a trimis pe însusi Fiul său pe pământ Să Sejertfească pentru mântuirea omului, iar Duhul Sfânt să-llumineze si să-l călăuzească în tot restul vietii sale...

Deci, întelegând si stiind toate acestea, omul simte nevoia ca în fata lui Dumnezeu să se smerească, adică săse vadă atât de mic si de neînsemnat încât să se prosterneze inaintea lui Dumnezeu, să-I multumească, să-Llaude, să-L binecuvânteze, să-L slăvească, să-I cănte,să-L roage asa cum fac îngerii si sfintii în cer si, cumzicem si noi în rugăciunea Tatăl nostru: ''facă-se voiaTa, precum în cer asa si pe pământ''. Aceasta ar fi înputine cuvinte, explicatia despre smerenia pe care oavea omul înainte de a păcătui.

După ce a păcătuit, a apărut în mintea omului stareade umilintă, adică constiinta păcătoseniei sale, si a simtitcă a murit duhovniceste; că l-a părăsit Duhul Sfânt sitoate darurile duhovnicesti din cele trei facultăti ale lui:ratiunea, vointa si sentimentul, care sunt după asemănarea cu Dumnezeu. A simtit cum i s-a întunecatmintea si nu mai poate să-L vadă pe Dumnezeu caînainte. A pierdut si lumina cu care era îmbrăcat si s-avăzut gol. A constatat că i-a slăbit vointa si nu mai poatesă împlinească cele bune. De asemenea, si sentimentul is-a schimbat încât nu mai simtea legătura normală cuDumnezeu si toate stările bune pe care mai înainte lesimtea în prezenta lui Dumnezeu, acum dispăruseră.

Aceste stări bune în prezenta lui Dumnezeu sunt descrise de ucenicul Sfântului Serafun de Sarov în urma uneidiscutii privind agonisirea Duhului Sfânt: ''Părintele Serafim mă prinse atunci de umeri si-mi zise:

- Acum suntem amândoi în Harul Sfântului Duh! Dece nu mă privesti?

- Părintele meu, nu pot să vă privesc, ochii sfintieivoastre aruncă fulgere de luminâ! Fata sfintiei voastre emai arzâtoare decât soarele si mă dor ochii.

- Nu-ti fie frică, dumneata luminezi acum tot atât cătmine. Te afli în plinâtatea Duhului Sfant, altfel n-ai putea să mă vezi în starea aceasta.

Si apropiindu-se de ureche îmi zise:

- Multumeste lui Dumnezeu pentru milostivirea lui către noi. Vezi, n-am făcut nici măcar semnul crucii; în adâncul inimii m-am îndreptat însă către Dumnezeu, zicand: Doamne, fă pe omul acesta vrednic să vadă arătarea Preasfântului Duh, si iată Dumnezeu, Care a auzit rugaciunea smeritului Serafim prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu...

De-abia îmi ridicasem ochii si o groază pioasă îmi cuprinse toată fiinta. Inchipuiti-vă fata unui om care vorbeste în mijlocul soarelui. Ii vezi miscarea buzelor, expresia ochilor. îi auzi glasul, simti că te tine de umeri,dar nu numai că nu-i vezi bratele, ci în locul trupului propriu si al convorbitorului, vezi numai o lumină strălucitoare, o lumină orbitoare luminând pajistea de zăpadă, pe mine si pe staret. Dar poate să-si închipuie cineva starea fericită în care mă aflam eu atunci?

- Cum te simti acum, mă întrebă Părintele Serafim? - Minunat de bine, îi răspunsei eu. - Cum adică bine? Lămureste! - Simt în sufletul meu o liniste si o pace pe care n-as putea să o exprim în cuvinte!

- Dragostea ta, este pacea despre care Domnul zice ucenicilor Săi: ''Pacea Mea vă dau ; eu v-o dau nu cum v-o dă lumea. De ati fi din lume, lumea ar iubi pe al său; dar fiindcă nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta vă urăste lumea. Dar îndrăzniti, Eu am biruit lumea'' (loan 14, 27). Tocmai acestor oameni urâti de lume, dar alesi de Dumnezeu, Domnul ledă pacea aceasta pe care o simti dumneata acum. Dar cemai simti încă?

- 0 dulceata extraordinară!

- Este dulceata de care Sfintele Scripturi spun: ''Dinrâul dulcetii Tale, le vei da lor să bea''. In dulceataaceasta parcă ni se topesc inimile si binele care ne umple nu-l poate spune nici un cuvânt din vorbirea omenească. Si ce mai simti altceva?

- 0 negrăită bucurie în inimă!

- Cănd Duhul lui Dumnezeu pune deplin stăpânirepe fiinta noastră, sufletul ni se umple de o bucurie farăasemănare. Indată ce Duhul lui Dumnezeu se apropie,toate se schimbă în bucurie... Si dacă numai bucuriaaceasta ne aduce atâta mângâiere si atâta înviorare, ce sămai zicem de însăsi bucuria care ne este pregătită în ceruri; gătită celor ce plâng aici pe pământ! Si altceva ce maisimti?

- 0 căldură extraordinară!

- Cum asta, o căldură? Nu suntem oare în pădure?Acuma-i iarnă si iată-ne si pe noi înveliti în zăpada aceasta care cade cu fulgi mari! De ce căldură poate fi vorba?

- 0 căldură ca într-o baie turcească, plină cu aburi!

- Si mirosul e tot ca într-o baie?

- Nu, nu! în lumea întreagă nu se află asemenea mireasmă! Si staretul Serafim surâse blând:

- Da, dragul meu, stiu lucrul acesta tot atât de bine ca si dumneata, dar te întreb anume. Ai dreptate. Nici o mireasmă de pe pământ nu se poate asemăna cu aceea care ne învăluie acum, căci mireasma aceasta este mireasma Duhului Sfânt. Si ia aminte, mi-ai spus că simteai o căldură ca într-o baie, dar priveste: zăpada nu se topeste de loc sub dumneata. Ceea ce înseamnă că această căldură nu-i în aer, ci în noi însine. Aceasta-i cădură de care Dumnezeu ne cere să o pomenim în rugăciunea încălzeste-mă Doamne, cu căldura Duhului Tău Celui Sfânt. Despre starea aceasta a zis Iisus Hristos: ''Adevărul vă spun, sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până nu vor vedea pe Fiul Omului venind întru împărătia Sa'' (Matei 16, 28).

Ce este păcatul? Păcatul este neascultarea de Dumnezeu.

Ce este fărădelegea? Este nesocotirea legii scrisă deDumnezeu si dată oamenilor pentru a o împlini si pecare omul nici nu a ascultat-o, nici nu a împlinit-o.

Duhul Sfânt este a treia persoană sau ipostasă al Dumnezeirii si Căruia ne adresăm prin rugăciunea ''Impărateceresc...'', unde zicem si aceasta: ''Vino si Tesălăsluieste întru noi...'' iar în Psalmul 50 cerem: ''DuhulTâu Cel Sfânt nu-L lua de la mine'', ceea ce înseanmă căDuhul Sfânt se poate depărta de la noi sau îl putempierde, din cauza păcatelor noastre, însă îl putem dinnou căstiga prin toate cele rânduite de către Biserică,după cum spune si Sfântul Serafim de Sarov: ''că rostulomului pe pământ este să lupte pentru a căstiga din nouDuhul Sfânt pe care L-a pierdut din cauza păcatelor''.

Pocăinta este Sfânta Taină prin care credinciosulprimeste de la Dumnezeu, prin duhovnic, iertareapăcatelor mărturisite cu zdrobirea inimii. Conditiileiertării păcatelor sunt: adânca părere de rău pentrugreselile săvârsite, mărturisirea acestor păcate la duhovnic cu hotărârea de a nu mai gresi, credinta putemică inHristos si nădejdea în îndurările Lui.

Iată acum si explicarea fericirilor:

a) Fericiti cei săraci cu duhul, că a acelora esteîmpărătia cerurilor. Din citirea acestei fericiri din careunii ar putea întelege că sunt fericiti cei sărăciti cu duhul, sau lipsiti de duhul, iar altii ar întelege că sunt fericiti cei care nu prea au mintea întreagă, cei prosti sineîntelegători. Dar nu este asa. Dumnezeu îl face pe omsă înteleagă cu mintea si mai ales îi trezeste constiinta,să stie că din cauza păcatului este sărac cu duhul, adicâeste lipsit de Duhul lui Dumnezeu, iar prin pocăintăadevărată va putea căstiga din nou Duhul Sfant si, totodată, împărătia cerurilor.

b) Fericiti cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.După ce, cu ajutorul lui Dumnezeu i s-a trezit constiintasi omul si-a dat seama că a gresit înaintea lui Dumnezeu,în mod normal si firesc este ca omului să-i pară rău pentru greseala sa, să se căiască si să plângă înaintea Domnului. Din acest plâns se naste o schimbare a sufletului, aratiunii, a vointei, a sentimentului, adică o mângâiere afiintei sale.

c) Fericiti cei blânzi, că aceia vor mosteni pământul.Se stie din experienta omenească că cel care plânge seusurează oarecum sufleteste, se linisteste si devine maiblând. Iar cănd plânge pentru păcatele sale, el va simti odeosebită schimbare spre bine, o usurare în sufletul său simai ales în raport cu semenii săi, deci el devine maiblând. Celor ce au ajuns la această stare, Dumnezeu lefagăduieste că vor mosteni pământul, căci zice: ''Va fi cernou si pământ nou'', adică cerescul pământ sau pământulcel fericit.

d) Fericitî cei ce flămânzesc si se însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. cănd omul, cu ajutorul Harului dumnezeiesc, a ajuns să-si rezolve problemasufletului său, prin treptele de până acum, începe să-sidea seama că mai are încă si alte trepte de urcat, dar el nule cunoaste si nici nu stie ce să facă. Asfel începe să i senască în suflet si în minte dorinta să stie căt mai multedin învătăturile dumnezeiesti, adică să flămânzească si săînseteze de a cunoaste căt mai mult si mai bine tot ce arânduit Dumnezeu pentru binele nostru, pentru a le aplica în viată si astfel se va sătura; adică va simti în sufletul său o mare bucurie si fericire pentru că a cunoscut, a înteles bine si le-a aplicat în viata sa.

c) Fericiti cei milostivi, că aceia se vor milui. Cănd înteles omul si a simtit că a rezolvat problema sufletului său, însusi Duhul lui Dumnezeu care de acum locuieste în el, îl îndeamnă să se ocupe si de semenii săi si să-i miluiască cu ce poate, atât material, căt si sprirtual. Ajutând pe semenul său, omul ajută pe Hristos, Care îi va răsplăti însutit si înmiit si viata vesnică va mosteni.

f) Fericiti cei curati cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu. După ce omul a trecut prin toate aceste trepte începe să-si dea seama că întelege si simte sensul duhovnicesc al citirii si mai ales al rugăciunii, că stă cuadevărat de vorbă cu Cel Căruia se roagă. Deci în felul acesta îl vedem pe Dumnezeu, îl întelegem si mai ales, îl simtim în inimile noastre.

g) Fericiti făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema. Trecând din treaptă în treaptă,omul începe să înteleagă că mai are de rezolvat incă unlucru foarte important, că trebuie să se împace cuconstimta sa, cu semenii săi si mai ales cu Dumnezeu,devenind astfel fiul lui Dumnezeu după dar.

Aceste sapte fericiri privesc pe fiecare om, iarurmătoarele două privesc mai ales pe cei ce fac misiunesi apostolat.

h) Fericiti cei prigoniti pentru dreptate, că a acelora este împărătia. cerurilor. Observăm că la aceastăfericire răsplata este aceeasi ca si la prima: ''că a aceloraeste împărătia cerurilor''. în prima, omuil lupta cu patimilesi vrăjmasul din el, iar la a opta cu vrăjmasii si patimiledin alti oameni pe care vrea să-i ajute să se mântuiască;de aceea si răsplata este aceeasi, împărătia cerurilor.

i) Fericiti veti fi cand vă vor ocărî si vă vor prigoni sivor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mintindpentru Mine. Asa după cum Hristos a fost ocărât si prigonit pentru învătătura Sa, tot la fel vor pătimi si cei careîl mărturisesc pe El înaintea oamenilor. Oamenii cei necredinciosi vor ajunge până acolo încât, din cauzamărturisirii lui Hristos, vor minti spunând că nu existăDumnezeu sau că Hristos nu a fost Fiul lui Dumnezeusau vor zice alte minciuni împotriva Lui.

Mântuitorul îi fericeste pe cei care îl mărturisesc pe Elpentru că: ''Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi si Eu pentru el înaintea TatăluiMeu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda deMine inaintea oamenilor si Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri'' (Matei 10, 32-33).

Iată ce fel de fericiri făgăduieste Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, celor ce împlinesc poruncile Lui, si de aceeavă lăsăm să trageti singuri concluziile despre învătăturacea adevărată; care este vrednică a fi de la Dumnezeu sicare de la oameni.