Despre Zidirea văzută
Insusi Dumnezeul nostru, proslăvit în Treime si unime ''a făcut cerul si pământul si toate cele câte sunt în ele'', aducând pe toate de la neexistentă la existentă. Pe unele, cum este cerul, pământul, aerul, focul si apa, nu le-a făcut dintr-o materie preexistentă; pe altele, cum sunt vietuitoarele, plantele, semintele, le-a făcut din cele care au fost create de El. Acestea s-au făcut la porunca Creatomlui, din pământ, apă, aer si foc.
Dumnezeu a fâcut pe om inocent, drept, virtuos, lipsit de supărare, fără de grijâ, luminat cu toată virtutea, încarcat cu toate bunătătile, ca o a doua lume, un microcosmos în macrocosmos, un alt înger închinător, compus, observatorul lumii văzute, initiat în lumea spirituală, împăratul celor de pe pământ, condus de sus, pământesc si ceresc, vremelnic si nemuritor, văzut si spiritual, la mijloc între măretie si smerenie, acelasi si duh si trup; duh, din pricina harului, iar trup din pricina mândriei; duh, ca să rămână si să laude pe Binefăcător; trup, să sufere si prin suferintă să-si amintescă si să se instruiască când se mândreste cu măretia, iar termenul final al tainei este îndumnezeirea sa prin înclinatia câtre Dumnezeu. Se îndumnezeieste prin participarea ta iuminarea Dumnezeiască si nu prin transformarea sa în fiintă Dumnezeiască.
Dumnezeu l-a făcut pe om prin fire fără de păcat iar prin vointă, liber. Spun, fără de păcat, nu pentru că ar fi incapabil de a păcătui, ci pentru că nu are în firea sa fa cultatea de a păcătui, ci mai mult în libertatea vointei. Avea adică puterea să rămână si să progreseze în bine ajutat fiind de darul Dumnezeiesc, după cum avea si puterea să se întoarcă de la bine si să ajungă la rău lu cru pe care Dumnezeu îl ingăduia, pentru motivul că omul era înzestrat cu liberul arbitru. Nu este virtute ceea ce se face prin fortă (Sfântul Ioan Damaschin - Dogmatica).
Libertatea face din om înger sau demon, stăpân sau rob, geniu sau dobitoc. Răul prin urmare este din lume din abuzul de libertate, nu de la Dumnezeu, El respecta libertatea fiilor Săi si prin aceasta înseamnă că le asează pe umeri răspunderea tuturor faptelor lor, ca apoi să le poată răsplăti (judeca). Fără libertate nu există răspundere (judecată), fără răspundere nu poate fi nici răsplată: recompensă sau pedeapsă (Ilarion V. Felea - Religia iubirii).
Pentru ce a voit Dumnezeu să zidească pe om din pământ? Pentru două pricini: prima, spre ocara si rusinarea diavolului, văzând el atât de proastă si neputincioasă zidire urcându-se în cereasca slava din care el a căzut, să se rupă de zavistie; iar a doua, ca omul stiindu-si prostimea sa, să nu se înalte intru mândrie (Stantul Dimitrie al Rostovului—Hronograf).